2 Septembrie

Este a 245-a zi a anului. 
Au mai rămas 120 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 06 h 39 m și apune la 19 h 51 m. 

  Citatul zilei

„Lucrul important în viaţă nu este victoria, ci lupta; nu trebuie să învingi, ci să lupţi bine.” (Pierre de Coubertin )

Ziua Internaţională a Bărbii ( World Beard Day)

Ziua Internaţională a Bărbii, marcată în fiecare an în prima sâmbătă a lunii septembrie, este o ocazie pentru toţi bărboşii de a se aduna şi a sărbători împreună. In această zi bărbieritul este considerat o lipsă totală de respect.

De lungimi, culori, forme şi stiluri diferite, bărbile sunt celebrate internaţional în ţări de pe toate continentele, în prima sâmbătă a lunii septembie. Ziua Bărbii adună împreună oameni şi bărbile lor, este un prilej de petrecere şi competiţie, dar şi de reafirmare a avantajelor şi statutului acestei podoabe faciale. Să te bărbiereşti în această zi, o mare lipsă de respect !

Unele indicii sugerează că pe la anul 800, vikingii ar fi avut o sărbătoare similară, care se ţinea chiar de mai multe ori pe an, dar chiar dacă originile sărbătorii nu sunt foarte clare, nimic nu-i împiedică pe bărboşii de pretutindeni să-şi celebreze bărbile în această zi, prin fel de fel de evenimente festive.

Este ziua în care sunt omagiaţi bărboşii şi efortul lor de a-şi lăsa să crească o aşa barbă frumoasă,  împreună cu care ei petrec un aşa timp de calitate.

Ziua Internationala a Barbii, marcata in fiecare an in prima sambata a lunii septembrie

Ziua Barbii, o sarbatoare insolita, este marcata, sambata, la nivel mondial, evenimentul fiind un bun prilej pentru site-urile internationale sa se intreaca in sfaturi pentru barbosi, dar si un pretext pentru purtatorii acestor podoabe faciale sa petreaca.

Ziua Internationala a Barbii, marcata in fiecare an in prima sambata a lunii septembrie, este o ocazie pentru toti barbosii de a se aduna si a sarbatori impreuna, conform site-ului dedicat acestui eveniment, worldbeardday.com.

Fiind dedicata promovarii acestui stil estetic masculin, in aceasta zi barbieritul este considerat o lipsa totala de respect.

În aceasta zi, conform traditiei, barbatii cu barba trebuie sa se relaxeze si sa nu ia parte la niciun fel de treburi casnice sau indatoriri de familie. De asemenea, ceilalti membri ai familiei unui barbos ar trebui sa ii faca toate poftele, in aceasta zi, in onoarea podoabei sale faciale.

Originile exacte ale acestei sarbatori nu sunt cunoscute, dar exista unele indicii care sugereaza ca vikingii aveau o manifestare similara, datand din anul 800 dupa Christos. Evenimentul nu avea insa o data fixa, iar uneori era celebrat de mai multe ori pe an.

Totodata, in Spania, exista obiceiul ca in multe comunitati sa se organizeze o lupta intre un barbos si un adolescent fara pilozitate faciala. Oamenii se aduna pentru a privi aceasta confruntare si sarbatoresc. Uneori, sarbatoarea este „stropita” cu alcool din belsug, iar invingatorul este de obicei barbosul.

Pe de alta parte, in satul suedez Dönskborg se obisnuieste ca barbatii fara barba sa fie scosi din comunitate in aceasta zi si obligati sa petreaca 24 de ore in padurea din apropiere. Cand revin din micul exil, comunitatea da foc unor efigii infatisandu-i pe barbatii lipsiti de barba.

worldbeardday.com, site-ul dedicat Zilei Internationale a Barbii, ofera si cateva sfaturi despre cum poate fi sarbatorit acest eveniment. Toate sugestiile fac referire la o forma sau alta de petrecere, la care pot participa doar barbosii, care au voie sa bea, sa faca gratare si sa inventeze jocuri. De asemenea, este recomandat ca la o astfel de petrecere sa fie construita o piramida umana din barbosi, recordul actual fiind de 15 persoane.

Este o ocazie pentru petreceri, concursuri pentru cea mai cea barbă, compeţii şi jocuri sportive, în fiecare ţară după specificul locului, şi o zi în care membrii familiei îşi pot sărbători bărbosul fâcându-i toate poftele sau pur şi simplu lăsându-l să se relaxeze, fără a-l angaja în niciun fel de treburi casnice.

Barba, stiluri şi avantaje

În multe culturi, barba este încă un atribut al virilităţii, înţelepciunii sau puterii şi exprimă un anume statut social. Aşa a fost considerată şi în timpul antichităţii, când din Europa, Nordul Africii, întregul Orientu şi până în India şi China, bărbaţii purtau obligatoriu barbă, pe care şi-o îngrijeau cu grijă, o ungeau cu uleiuri, o încreţeau sau o vopseau cu coloranţi naturali.

În Evul Mediu, barba era purtată de cavaleri, ca semn al virilităţii şi onoarei, în timp ce clericii catolici îşi rădeau barda, ca simbol celibatului. Din timpul Renaşterii şi până în prezent, din ce în ce mai mulţi bărbaţi au renunţat la barbă, iar cei care o mai purtau au adoptat forme şi stiluri diferite, de la cea bogată şi patriarhală, la cea tunsă, cu mustaţă şi favorţi stufoşi.

În ultimii ani, barba a redevenit un accesoriu important şi fie din comoditate, fie pentru că este cool, tot mai mulţi bărbaţi aleg să nu se mai radă şi au apărut tot felul stiluri de a purta barba, unele mai populare decât altele.

Barba lăsată să crească trei zile se numeşte five o’clock shadow, barba professional este tunsă şi bine îngrijită, barba Captain Jack sau Van Dyke sunt o combinaţie între o mustaţă şi un cioc, barba completă este cea lăsată să crească în voie, iar cea de hipster doar pare neîngrijită, dar necesită fel de fel de ajustări.

De orice fel ar fi, barba accentuează masculinitatea şi te ajută să te faci remarcat mai ales de femei, care, se spune, sunt mai atrase de bărbaţii bărboşi.

Această podoabă facială te face să pari mai matur, mai competent sau chiar mult mai priceput la fel de fel de activităţi cum ar fi navigaţia, pecuitul, sculptura sau tăiatul lemnelor, asociate ca imagine cu cei bărboşi.

Un bărbos are şi avantajul, de a putea fi confundat uşor, de exemplu  cu o vedetă hard-rock, şi să i se ceră chiar şi autografe, dar şi sau dezavantajul de a fi luat drept un om al străzii şi de stârni compasiunea celorlalţi, dacă barba sa este neîngrijită.

Barba ţine cald pe timp friguros şi răcoare vara, mai ales dacă e stropită cu apă rece, şi te fereşte de arsurile solare, la care sunt bineînţeles expuşi cei care se bărbieresc în fiecare zi.

Dacă te hotăreşti să-ţi laşi barbă, scapi de costurile şi de chinul bărbieritului zilnic şi în plus ai mai mult timp la dispoziţie, eventual pentru a o admira în oglindă.

Barba te face să pari mai jovial, îţi dă încredere şi prestanţă şi te face să arăţi mai bine decât ceilalţi. Şi, în cele din urmă, despre asta este vorba de fapt !

Conform tradiţiei, bărbaţii cu barbă trebuie să se relaxeze şi să nu ia parte la niciun fel de treburi casnice sau îndatoriri de familie. De asemenea, ceilalţi membri ai familiei unui bărbos ar trebui să îi facă toate poftele, în această zi, în onoarea podoabei sale faciale, potrivit Mediafax.

Se crede că tradiţia vine de la vikingi, care aveau o manifestare similară, datând din anul 800 după Christos. Evenimentul nu avea însă o dată fixă, iar uneori era celebrat de mai multe ori pe an.

Ziua este sărbătorită diferit în fiecare ţară. În Spania se organizează lupte între bărboşi şi tineri fără barbă, în timp ce în Suedia, bărboşii sunt obligaţi să stea 24 de ore într-o pădure.

Barbatii si-au lasat sa creasca barba si mustatile de fiecare data cand a trebuit marcata clar deosebirea dintre sexe, ca in Europa secolului al XIX-lea, cand frantuzoaicele socoteau ca “un sarut fara mustati e ca o masa fara branzeturi”.😉

In acelasi secol XIX, era des folosita forma barbilor si a mustatilor in afisarea aliantelor politice. Pentru a exemplifica, este suficient sa ne uitam in istoria noastra, la Unirea de la 1859. In acest context politic ii avem pe: Napoleon al III-lea, un fel de “nas” la faurirea Romaniei, Alexandru Ioan Cuza, domn al Principatelor Romane si Mihail Kogalniceanu, prim-ministru din acea vreme.

Barba, simbol al fortei, este asociata cu varsta si maturitatea si a actionat deseori in trecut, ca semn al rangului social si politic. Astazi nu mai ofera nici un avantaj politic, in afara cazului in care este folosita pentru a sustine imaginea de revolutionar a unui politician.

Site-ul dedicat Zilei Internaţionale a Bărbii (http://worldbeardday.com/ ) oferă şi câteva sfaturi despre cum poate fi sărbătorit acest eveniment.

Toate sugestiile fac referire la o formă sau alta de petrecere, la care pot participa doar bărboşii, care au voie să bea, să facă grătare şi să inventeze jocuri. De asemenea, este recomandat ca la o astfel de petrecere să fie construită o piramidă umană din bărboşi, recordul actual fiind de 15 persoane.

Despre importanţa bărbilor vorbeşte şi tabloidul britanic Metro. Într-un articol publicat pe site-ul său, acest ziar prezintă şi câteva avantaje amuzante ale bărbaţilor care poartă o astfel de podoabă facială: barba ţine de cald iarna şi accentuează masculinitatea; te ajută să te faci remarcat atunci când mergi pe stradă, mai ales dacă ai mare grijă de modul în care arată; bărboşii scapă de chinul de a se bărbieri zilnic; cei care poartă barbă fac parte dintr-un club exclusivist; aparent, femeile sunt mai atrase sexual de bărboşi; este mai uşor să cerşeşti atunci când ai barbă; oamenii pot crede că faci parte dintr-o trupă rock. Dar cel mai mare avantaj al bărboşilor este, potrivit Metro, acela că sunt foarte, foarte atrăgători.

Totodată, site-ul The Huffington Post a realizat "un meniu" de bărbi, recomandându-le purtătorilor acestor podoabe faciale diferite stiluri, de la cel de "hipster", la cel darvinist şi până la cel de patriarh greco-ortodox.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 31 î.Hr.: A avut loc Bătălia de la Actium, ce a reprezentat o bătălie decisivă între urmașii lui Iulius Caesar, Gaius Iulius Caesar Octavian, și un general al lui Caesar, Marcus Antonius.

Bătălia a avut loc în apropierea insulei Levkas, la Actium, în vestul Greciei pe data de 2 septembrie 31 î. Hr. Această bătălie a marcat sfârșitul republicii romane și a reprezentat actul de naștere al Imperiului Roman. De asemenea,  lupta a fost considerată printre cele mai mari bătălii navale ale antichității. Bătălia s-a încheiat cu victoria zdrobitoare a lui Octavian Augustus, care a profitat de victorie și a ajuns să controleze întreaga putere la Roma.

În condițiile în care Senatul Roman declarase război Egiptului, fiecare dintre părți avea nevoie de superioritatea navală: Octavian Augustus pentru a primii provizii și întăriri din Italia, iar adversarul său pentru a traversa Marea Adriatică şi a invada Italia.

Cele două flote s-au întâlnit în dimineața zilei de 2 septembrie 31 î.Hr., la intrarea în Golful Actium, Marcus Antonius conducând flota de 230 de nave pentru a putea ieși în Marea Adriatică. Aici a întâlnit flota lui Octavian, condusă de către Amiralul Agrripa. Corăbiile lui Marcus Antonius erau majoritatea corăbii mari cu 6 nivele, dar avea și corăbii cu 9 sau 10 nivele, acestea fiind adevărate fortărețe plutitoare, care aveau inclusiv turnuri la pupă și la proră pentru arcași.Totuși, Marcus Antonius era dezavantajat de numărul insuficient de vâslași cauzat de malarie și de faptul că moralul oamenilor era scăzut datorită tăierii liniilor de aprovizionare.

De cealaltă parte, Octavian Augustus dorea o bătălie navală, încercând în acelați timp să evite o confruntare decisivă pe uscat. Flota lui era formată din nave cu 9 sau 10 nivele, dar era mai numeroasă și beneficia de un comandant experimentat pe nume Marcus Vispasianus Agrripa.

În urma acestei bătălii, Marcus Antonius a pierdut orice șanse de a mai câștiga confruntarea cu Octavian Augustus. Armata sa, care se afla în Grecia și care trebuia să se retragă spre Macedonia, a negociat predarea, loialitatea față de comandant nefiind atât de puternică. Pe termen mai lung, această confruntare a dus la sinuciderile lui Marcus Antonius şi a reginei Cleopatra,  la cucerirea Egiptului de către romani, precum și la preluarea conducerii totale de către Octavian Augustus la Roma.

• 1442: Lupta de pe Ialomita se incheie  cu victoria lui Iancu de Hunedoara asupra turcilor, marcand inceputul campaniilor ofensive ale lui Iancu de Hunedoara.

Iancu, în fruntea a circa 25.000 de oşteni, a atacat pe râul Ialomiţa o oaste otomana numarand cca. 80000 de soldati   obţinand  o strălucită victorie.

Iancu a trecut Carpaţii şi i-a întâmpinat pe otomani în ziua de 2 septembrie 1442 pe râul Ialomiţa, într-un loc muntos şi strâmt unde turcii nu puteau să se desfășoare așa cum ar fi dorit. Bătălia s-a încheiat cu o strălucită victorie a lui Iancu de Hunedoara, care a capturat, 10 mii de prizonieri, 500 de cămile, cai şi catâri, haine scumpe şi obiecte de preţ. Sultanul l-a mazilit pe beiul de Rumelia dar nu a putut stopa marşul victorios al lui Iancu, care a trecut la sud de Dunăre şi a învins orice rezistenţă otomană până în Serbia. Dacă până atunci Iancu de Hunedoara dusese lupte defensive, răspunzând atacurilor otomane, victoria de pe râul Ialomiţa constituie un moment de cotitură în strategia de lupta a lui Iancu de Hunedoara, deoarece el nu v-a mai aştepta ca otomanii să-l atace, ci va trece el Dunărea și îi va ataca pe turci. Această victorie a impus pentru prima oară numele lui Iancu de Hunedoara în atenţia Occidentului, care vede în el cel mai bun comandant pentru lupta împotriva expansiunii otomane.

După alungarea otomanilor, Basarab al II-lea ocupă tronul Munteniei, fiind considerat de regele Ungariei, Vladislav I (1440 – 1444), ca „adevăratul moştenitor” al acestei ţări.

Iancu îşi începe astfel rolul de protector al celor două state româneşti, de la sud şi est de Carpaţi, consolidând astfel încadrarea Ţării Româneşti în frontul antiotoman.

• 1666: A izbucnit „marele incendiu” al Londrei („Great Fire”), care, timp de 5 zile, a distrus întregul oraș, inclusiv Catedrala Sfântul Paul; în memoria victimelor a fost ridicată o statuie care se află în centrul Londrei. 

Incendiul a devastat 13.000 de case şi a făcut 8 victime în Londra.

Marele Incendiu din Londra a distrus părțile centrale ale Londrei începând cu ziua de duminică, 2 și până în ziua de miercuri, 5 septembrie 1666. Focul a pustiit centrul medieval al Londrei, aflat în interiorul vechiului zid roman al orașului. A amenințat, dar nu a ajuns la districtul aristocratic Westminster, Palatul Whitehall al lui Carol al II-lea, și mare parte din mahalalele din suburbii. A distrus 13.200 de case, 87 de biserici de mir, Catedrala Sf. Pavel, și mare parte din clădirile autorităților orășenești. S-a estimat că a distrus casele a 70.000 din cei 80.000 de locuitori. Numărul morților în urma incendiului nu este cunoscut și, prin tradiție, este considerat a fi foarte mic, întrucât s-a înregistrat moartea a doar șase persoane. Recent, au apărut contestări ale acestei idei, pe temeiul că decesul celor săraci și a oamenilor din clasa de mijloc nu s-au înregistrat nicăieri, și pe acela că focul ar fi carbonizat total rămășițele multor victime, fără ca ele să poată fi identificate.

Incendiul a izbucnit la brutăria lui Thomas Farriner (sau Farynor) de pe Pudding Lane, la scurt timp după miezul nopții în dimineața de duminică, 2 septembrie, și s-a răspândit cu repeziciune spre vest prin tot centrul vechi al Londrei. Utilizarea principalei tehnici de stingere a incendiului de la acea vreme, și anume crearea de blocaje în calea focului prin demolări, a întârziat din cauza nehotărârii lordului primar al orașului, Sir Thomas Bloodworth. Când s-au ordonat demolări e scară largă în noapte de duminică spre luni, vântul deja împrăștiase focul și măsurile au fost ineficiente. Incendiul s-a deplasat spre nord în ziua de luni, spre centrul orașului. Pe străzi s-a declanșat dezordinea, întrucât s-au răspândit zvonuri că străini suspecți aprind focuri. Temerile celor rămași fără adăpost s-au concentrat pe francezi și pe olandezi, inamicii Angliei în al Doilea Război Anglo-Olandez; aceste grupuri substanțiale de imigranți au devenit victimele linșajelor și ale violențelor de stradă. Marți, incendiul s-a împrăștiat prin mare parte din oraș, distrugând catedrala Sf. Pavel și trecând peste râul Fleet pentru a amenința curtea lui Carol al II-lea de la Whitehall, în timp ce eforturile de stingere a focului începuseră să se mobilizeze. Lupta de stingere a incendiului a fost câștigată în principal datorită a doi factori: încetarea vântului puternic dinspre est și utilizarea de praf de pușcă de către garnizoana din Turnul Londrei pentru a crea stăvilare eficiente, care a oprit înaintarea incendiului spre est.

Problemele sociale și economice produse de acest dezastru au fost copleșitoare. Evacuarea din Londra și strămutarea în alte zone au fost ferm încurajate de regele Carol al II-lea, care se temea de o răscoală a refugiaților rămași fără case din Londra. În pofida numeroaselor propuneri radicale, Londra a fost reconstruită pe același plan al străzilor ca și înainte de incendiu.

• 1752:  În Marea Britanie și în coloniile sale, calendarul iulian a fost înlocuit cu calendarul gregorian, diferența de 11 zile dintre cele două calendare fiind rectificată prin faptul că următoarea zi, 3 septembrie, a fost datată 14 septembrie.

• 1829: Este semnat Tratatul de pace ruso-turc de la Adrianopol; (2/14 septembrie)

La finele Războiului Ruso-Turc din 1828-1829, pe 2/14 septembrie 1829, a fost semnat Tratatul de la Adrianopol sau Pacea de la Adrianopol (azi Edirne, Turcia), un tratat  care a avut implicatii deosebite asupra Principatelor Române, Moldova şi Valahia, si a reconfigurat harta politica a Balcanilor.

Acest tratat  a fost semnat sub presiunea marilor puteri, în urma unui război declanşat de Rusia, cu mandat european.

Turcia învinsă a fost nevoită să facă importante concesiuni  şi obligată să slăbească controlul asupra Tărilor româneşti.

În timp ce Rusia cauta să-şi mărească influenţa asupra sud-estului Europei , interesele economice englezeşti au jucat un rol decisiv. Anglia, în căutare de noi pieţe de desfacere şi de resurse, interesată în special de grîul românesc, ajunge pînă la gurile Dunării, unde se loveşte de monopolul turcesc asupra comerţului cu Principatele.

Prevederile tratatului cu privire la ţările române urmăreau  tocmai asigurarea condiţiilor prielnice comerţului liber şi dezvoltării capitaliste în principate.

Semnat la Adrianopol (Turcia Europeană) , tratatul prevedea recunoaşterea independenţei Greciei, autonomia Serbiei precum şi autonomia administrativă a Moldovei şi Valahiei (titlul V al acestui tratat), inclusiv retrocedarea celei din urmă cetăţilor turceşti de la Turnu Măgurele, Giurgiu şi Brăila.

Prevederile economice ale tratatului pentru Principatele Româneşti au constituit un puternic imbold pentru agricultură şi comerţ, scutindu-le de obligaţia de a aproviziona Constantinopolul şi recunoscîndu-le libertatea comerţului cu toate ţările.

Poarta a fost de asemenea de acord cu redactarea unor noi regulamente administrative referitoare la Principate, sub supravegherea Rusiei, şi a acceptat ocupaţia rusească din Principate, pînă la plata unor mari despăgubiri de război.

Prin tratat s-a consolidat astfel poziţia Rusiei în Principate, dar, totodată, s-au făcut paşi importanţi pentru împlinirea idealurilor boierilor reformatori, de scuturare a dominaţiei otomane.

Acum rămîneau valabile doar o parte a elementelor de suzeranitate otomană – tributul anual şi dreptul sultanului de a confirma alegerea domnilor.

Titlul V din Tratat prevedea:

„Deoarece cnezatele Moldovei şi Valahiei s-au supus în baza capitulaţiilor speciale puterii supreme a Porţii Strălucitoare şi deoarece Rusia s-a angajat să garanteze bunăstarea lor, atunci acestora li se păstrează toate drepturile, avantajele şi beneficiile, acordate în aceste capitulaţii sau acorduri, semnate între ambele case imperiale sau în hatti-şerifuri, editate anterior.

De aceea acestor cnezate li se acordă libertatea religioasă, securitatea deplină, administrarea populară locală şi dreptul de comerţ liber. Articolele suplimentare acordurilor anterioare, considerate necesare pentru ca aceste regiuni neapărat să se poată folosi de drepturile lor, specificate într-un document separat, care este şi va fi respectat identic cu celelalte părţi ale prezentului acord.”

Tratatul avea anexat „Actul osăbit pentru prinţipaturile Moldova şi Valahia” care prevedea:

    – raialele turceşti din stînga Dunării sunt restituite Valahiei;

    – autonomia administrativă;

    – domni pămînteni aleşi pe viaţă;

    – libertatea comerţului pentru toate produsele;

    – dreptul de navigaţie pe Dunăre cu vase proprii româneşti şi libera folosire a porturilor româneşti;

    – scutirea de obligaţia de aprovizionare a Porţii;

    – limitarea dreptului de intervenţie a Imperiului Otoman în Principate;

    – menţinerea ocupaţiei ruseşti pînă la plata despăgubirilor de război de către turci;

    – interdicţia pentru musulmani de a stăpîni pămînturi în Principate.

Ţarul Nicolae l-a însărcinat pe Contele Pavel Kiseliov (Pavel Kiseleff), ofiţer energic şi bun administrator, cu  transpunerea în practică a prevederilor Tratatului de la Adrianopol.

El a preluat această funcţie în noiembrie 1829, la Bucureşti. De atunci şi pînă la încheierea mandatului său, în aprilie 1834, el a avut puteri aproape nelimitate în reorganizarea vieţii politice şi economice din Principate.

• 1937: S-a născut Pierre de Coubertin, filozof, istoric și sociolog francez (n. 1863)
  
  
  

Pierre de Coubertin (n. 1 ianuarie 1863, Paris - d. 2 septembrie 1937, Geneva, Elveția) a fost un pedagog și istoric francez, fondatorul CIO și părintele Jocurilor Olimpice moderne.

Baronul Pierre de Coubertin este cel care a avut ideea reintroducerii jocurilor olimpice in epoca noastra. La varsta de 29 de ani el prezinta la Sorbona propunerea sa de reinviere a jocurilor olimpice antice, prin organizarea unei competitii internationale intre cei mai buni sportivi "ai tarilor civilizate". La initiativa sa se creaza in 1894 la Paris Comitetul Olimpic International, el fiind ales presedintele sau. In cartea sa "Les Assises philosophiques de l’Olympisme moderne" el scrie: "Principala caracteristica a olimpismului antic, ca de altfel ca si al celui modern, este de a fi o religie. Sculptand corpul ca o statuie prin exercitii fizice, atletul antic acorda respect zeilor. Facand acelasi lucru, atletul modern isi onoreaza patria, rasa, drapelul".

Primele jocuri olimpice au avut loc la Atena in 1896, ele succedandu-se de atunci la fiecare patru ani. La Atena nu au fost si intreceri feminine, deoarece Pierre de Coubertin era de parere ca, desi sportul nu strica femeilor, corpul lor nu e facut pentru competitii. Dar peste 4 ani, la Olimpiada de la Paris au luat parte si sportive, cu toate ca baronul si-a exprimat dezacordul. El spunea: " O olimpiada cu femei ar fi nepractica, neinteresanta, inestetica si incorecta. Adevaratul erou olimpic este in ochii mei barbatul adult individual. Rolul femeilor la jocurile olimpice trebuie sa fie cel de a incorona pe cei victoriosi".

In 1904 la Saint-Louis sunt admisi la jocuri si atleti din Africa si Asia, chiar si indieni americani, dar nu pentru promovarea principiilor egalitatii rasiale, ci pentru a-i ridiculiza pe cei din alte continente in comparatie cu superioritatea rasei albe. Coubertin s-ar fi opus acestei mascarade, desi unele declaratii ale sale dovedesc ca era patruns – ca multi de pe atunci – de unele idei rasiste. El scrie de pilda in 1901: "Teoria egalitatii pentru toate rasele umane duce la o politica contrara progresului colonial. Fara a ne cobora pana la sclavaj sau la o forma de servitute, rasa superioara are deplina dreptate cand refuza rasei inferioare anumite privilegii ale vietii civilizate".

Confuziile din conceptiile lui de Coubertin asupra sportului olimpic au aparut mai evident cu ocazia Jocurilor de la Berlin din 1936, cand si-a exprimat intr-o scrisoare admiratia pentru Hitler ("…el e seful unei lumi noi ce se ridica…"). De altfel nici Germania hilerista nu a ramas datoare, propunandu-l pe de Coubertin pentru premiul Nobel, ce nu i-a fost insa acordat lui.

Fondatorul Jocurilor Olimpice moderne a fost o figura discutabila, admirata fara rezerve de unii, contestata de altii, dar care intreaga sa viata a urmarit un ideal, cel al pregatirii omului pentru o societate pasnica si stabila, in care cultura, comunicarea si comertul sa poata functiona fara obstacole. Unele din ideile sale deranjeaza insa astazi, ceeace este si o dovada de progresul constant al omenirii in intelegerea unei lumi complexe.

• 1945: Japonia a semnat actul de capitulare necondiţionată în faţa forţelor Aliate, ce s-a desfăşurat pe bordul navei de linie „USS Missouri” (ancorată în Golful Tokyo).

Actul capitulării Japoniei este înțelegerea scrisă prin care era stabilit armistițiul care punea capăt Războiului din Pacific și celui de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945). Armistițiul a fost semnat de reprezentanții Imperiului Japonez pe de-o parte și cei ai Aliaților: Statele Unite ale Americii, Republica China, Regatul Unit, Uniunea Sovietică, Australia, Dominionul Canadei, Guvernul provizoriu al Republicii Franceze, Olanda și Noua Zeelandă la bordul vasului de linie american „USS Missouri”, ancorat în Golful Tokyo pe 2 septembrie 1945. Vasul a avut un rol important în luptele din Pacific, iar preşedintele de atunci al Statelor Unite ale Americii (S.U.A.), Harry Truman, l-a preferat ca loc de desfăşurare a ceremoniei şi pentru faptul că purta numele statului în care s-a născut.

Ceremonia de semnare, la bordul vasului american Missouri, a durat 23 de minute și a fost transmisă în toată lumea. Actul capitulării a fost semnat la început de ministrul de externe japonez Mamoru Shigemitsu „din ordinul și în numele împăratului Japoniei și a guvernului japonez”  și mai apoi de generalul Yoshijiro Umezu, șeful Marelui Stat Major, „din ordinul și în numele Cartierului general imperial japonez” la ora 9:04. După aceasta au semant generalul american Douglas MacArthur, comandantul aliat suprem pe teatrul de luptă din Pacific. Au semnat ca martori generalul locotenent american Jonathan Mayhew Wainwright (care capitulase în Filipine) și generalul locotenent britanic Arthur Percival, (care capitulase în fața japonezilor în Singapore). Ultimii doi au primit ca suvenir câte unul dintre cele trei stilouri cu care a fost semnat actul capitulării. Un al treilea stilou se păstrează în muzeul Academiei militare americane West Point.

Să aveți o zi frumoasă!