11 Octombrie

Este a 284-a zi a anului. 
Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 07 h 26 m și apune la 18 h 38 m.

Citatul zilei

„Minţile ilustre discută idei, inteligenţele medii discută evenimente, iar minţile reduse îi discută pe alţii.” (Eleanor Roosevelt, diplomată și activistă pentru drepturile omului)

Ziua Internaţională a Fetelor 

 (International Day of the Girl Child)

La sfârşitul anului 2011, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat rezoluţia prin care a proclamat Ziua Internaţională a Fetelor pe 11 octombrie.
Ziua Internațională a Fetelor promovează drepturile acestora, subliniază inegalitățile de gen și diversele forme de discriminare și abuz suferite de tinerele din întreaga lume.

Adolescentele au dreptul la siguranță, educație, sănătate, nu doar în timpul anilor de formare, ci și în etapa următoare, cea a maturizării. Dacă sunt susținute în mod eficient în anii adolescenței, fetele au potențialul de a schimba lumea atât în perioada adolescenței, cât și în cea a maturității, ca viitoare mame, mentori sau lideri politici.
O astfel de "investiție" promite un viitor mai bun, unul în care jumătatea feminină este un partener egal în rezolvarea problemelor legate de schimbările climatice, conflicte politice, creștere economică, prevenirea bolilor etc. Deși în ultimii ani s-au făcut progrese în domeniu, acestea trebuie continuate. În ultimii 15 ani, comunitatea globală a înregistrat progrese semnificative în îmbunătățirea vieții fetelor. 

 Cele 1,1 miliarde de fete din lume sunt o sursă de putere, energie și creativitate - iar milioane de fete în situații de urgență nu fac excepție. Ziua Internațională a Femeii (IDG) din acest an, pe 11 octombrie, marchează începutul unui efort pe tot parcursul anului pentru a atrage atenția și acțiunea globală asupra provocărilor și oportunităților cu care se confruntă fetele înainte, în timpul și după crize.

Ziua Internațională a Fetelor oferă oamenilor și organizațiilor posibilitatea de a sensibiliza publicul cu privire la diferitele tipuri de discriminare și abuz în rândul copiilor de sex feminin din întreaga lume. În această zi, multe comunități și liderii politici vorbesc publicului despre importanța de dreptul fetelor la educație și libertățile fundamentale egale. Diverse evenimente sunt organizate pentru a prezenta activitățile populațiie întru susținerea activă a fetelor prin sprijin activ și angajament cu părințiii, familiile și comunitatea mai largă.

Există aproape 600 de milioane de fete cu vârste cuprinse între 10 și 19 ani în lume, fiecare cu potențial individual nelimitat, însă acestea dispar din conștiința publică și din agenda de dezvoltare internațională. Între inegalitățile din învățământul secundar și problemele de protecție, fetele adolescente au un impact unic și ar trebui să beneficieze de investiții și programe direcționate care să le răspundă nevoilor lor distincte. Investiția în fete adolescente poate avea un efect formidabil de mișcare pentru a crea o lume mai bună până în 2030.

 Ziua Mondială de Luptă Împotriva Durerii

“Ziua mondială de luptă împotriva durerii” a fost marcată pentru prima dată în 2004, la iniţiativa participanţilor la Congresul de Oncologie desfăşurat la Istanbul (septembrie 2004) şi a preşedintelui Asociaţiei Mondiale de Studiere a Durerii, Sir Michael Bount.

Cuvântul “durere” derivă, în limba română din latinescul “dolor”; în terminologia utilizată în terapia durerii se mai folosesc termeni ce derivă din rădăcina indo-europeană “algo”, care la greci (algeo) definea durerea fizică (nevralgie, hiperalgezie, analgezie), rădăcina “angh” (din greacă, latină și sanscrită – intră în constituția cuvintelor angină, anxietate) și rădăcina “spao” (din lb. greacă, spasm). Dacă pentru durere se mai folosește și sinonimul “algie”, pentru suprimarea durerii, în limba română se folosește cuvântul “analgezie” (an-fără, algos-durere) și algeziologie pentru disciplina care studiază durearea și tratarea sa. Definiția I.A.S.P. (International Association for the Study of Pain) a durerii este “o senzație și o experiență senzitivă și emoțională neplăcute asociate cu o leziune tisulară existentă sau potențială, sau descrisă ca o astfel de leziune” (Merskey, 1986). Această definiție implică atât factori senzitivi (de ex. nocicepția) cât și emoționali (ex. suferința). Se formulează de asemenea evenimente “actuale” dar și “potențiale”.

Epidemiologic, 50% din adulţi suferă de o durere cronică la un moment dat.

Cele mai răspândite dureri sunt: durerile lombare, artrita şi migrenele.

Cu toate că foarte puţini oameni mor de durere, mulţi mor în durere şi mai mulţi trăiesc în durere.

Durerea cronică este principala cauză a suferinţei umane şi cea mai mare consumatoare de resurse umane, medicale şi financiare.

Ziua Permisului de Conducere Românesc

În ziua de 11 octombrie se aniversează „Ziua permisului de conducere românesc”, zi stabilită prin Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr.176 din 17.07.2012.

           

Permisul, ca simbol miniatural al utilităţii şi importanţei în viaţa noastră cotidiană, a devenit un vector obligatoriu al dezvoltării noastre profesionale şi personale. Evoluţia acestuia în paralel cu organizarea serviciului modern de circulaţie se constituie în indicatori veridici de dezvoltare a unei comunităţi. Acest document are o istorie îndelungată şi, datorită importanţei care i se acordă astăzi, procedura de obţinere a permisului de conducere s-a diversificat şi s-a adaptat la cerinţele şi provocările traficului modern (detalii în ANEXA).

Odată cu introducerea probei teoretice asistate de calculator, din  august 2008, s-a constatat o creştere a gradului de responsabilitate şi aplecare spre studiu a candidaţilor la obţinerea permisului de conducere.

„Permisul de conducere este un document oficial care îl investeşte pe posesorul lui cu încrederea comunităţii şi responsabilitatea faţă de pietoni şi ceilalţi conducători auto, deopotrivă. În acelaşi timp este un semn al maturităţii comunicaţionale ce uneşte conducătorii auto prin utilizarea unui limbaj non-verbal ce depăşeşte bariera culturală şi spaţială. Felicit posesorii permisului de conducere, le urez succes celor care doresc să îl obţină şi îi îndemn pe toţi, ca, dincolo de provocările traficului modern, să regăsească plăcerea de a conduce în siguranţă!” 

                                          Ziua Școlii Ardelene

Ziua Școlii Ardelene este sărbătorită, în fiecare an, la data de 11 octombrie.

Anul acesta se împlinesc 263 de ani de când Petru Pavel Aron a emis decretul de înființare, la Blaj, a primelor școli sistematice și moderne din istoria românilor.

Instituită prin Legea nr. 93/2014, această zi marchează data la care, în anul 1754, Petru Pavel Aron a emis decretul de înființare, la Blaj, a primelor școli sistematice și moderne din istoria românilor.

Potrivit prezentei legi, Ziua Școlii Ardelene este o sărbătoare publică, dedicată omagierii rolului fundamental al ideilor culturale și politice promovate de mișcarea cunoscută sub numele de ''Școala Ardeleană''. Cu acest prilej, autoritățile administrației publice pot organiza manifestări culturale dedicate acestei zile, iar reprezentanții societății civile, persoane fizice sau juridice, cât și organizații neguvernamentale pot sprijini organizarea acestor evenimente.

Proiectul de lege privind instituirea acestei zile a fost adoptat de Senat la 19 noiembrie 2013 și de Camera Deputaților la 3 iunie 2014, aceasta din urmă fiind for decizional. Legea a fost promulgată de președintele României la 1 iulie 2014.

Este o sărbătoare publică, dedicată omagierii rolului fundamental al ideilor culturale și politice promovate de mișcarea cunoscută sub numele de Școala Ardeleană.

Şcoala Ardeleană a fost o importantă mişcare culturală generată de unirea Mitropoliei românilor ardeleni cu Biserica Catolică, act în urma căruia a luat naştere Biserica Româna Unită cu Roma, Greco-Catolică. Şcoala Ardeleană a contribuit nu numai la emanciparea spirituală şi politică a românilor transilvaneni, ci şi la a celor de peste munţi. Unul din documentele cele mai importante elaborate îl constituie petiţia Supplex Libellus Valachorum (1791, 1792), adresată împăratului romano-german Leopold al II-lea, pentru recunoaşterea naţiunii române ca parte constitutivă a Marelui Principat Transilvania.

O altă realizare a Şcolii Ardelene a fost introducerea grafiei latine în limba romană, în locul scrierii chirilice, şi tipărirea primului dicţionar cvadrilingv al limbii române, Lexiconul de la Buda. Deviza Şcolii Ardelene a fost “Virtus Romana Rediviva” (prescurtat V.R.R.), care îndemna la renaşterea vechilor virtuţi ostăşeşti, în lupta pentru drepturi naţionale, pentru limba şi credinţa străbună, pentru unirea tuturor românilor într-o singură ţară.

Ziua de 11 octombrie 1754 este ziua in care, la Blaj, Episcopul Petru Pavel Aron a emis decretul de infiintare, la Blaj, a primelor şcoli sistematice şi moderne din istoria românilor, „fântânile darurilor”, cum le-a numit ctitorul lor, spunând: „Şcoala de obşte va fi a tuturor, de toată vârsta, de cetăţenie, de cântare şi de scrisoare, nici o plată de la ucenici aşteptându-se”.

Evenimente de-a lungul timpului...

• 1138: Un cutremur devastator  a lovit orasul Alep din Siria.

Este socotit drept al  saptelea cel mai grav  cutremur consemnat in istorie, dupa numarul mortilor. 

Alte cateva orase din apropierea epicentrului cutremurului au fost distruse total si a trebuit sa fie reconstruite, pentru a deveni locuibile din nou.

Dezastrul a inclus si o biserica prabusita peste 600 de oameni care se aflau in ea.

Prima mentionare a cifrei de 230.000 morti a fost facuta de istoricul egiptean  Ibn Taghribirdi, în secolul al XV-lea.

• 1802 : Francezul Jacques Garnerin brevetează parașuta.

 Primul salt cu parasuta a fost facut insa in 1797, in parcul Monceau din Paris, saritura fiind facuta dintr-un balon.

Andre Jacques Garnerin s-a născut pe 31 ianuarie 1769, la Paris. În timpul războaielor napoleoniene, Andre Jacques Garnerin a fost capturat de armata britanică, vândut austriecilor şi ţinut prizonier în Buda (Ungaria). Andre Jacques Garnerin a fost student al prof. Jacques Charles, fiind implicat în zborul primelor baloane cu aer cald. Andre Jacques Garnerin a fost numit aeronaut oficial al Franţei. Andre Jacques Garnerin a început experimentele cu paraşuta în 1797, folosind obiecte de forma unei umbrele. Pe 22 octombrie 1797 a avut loc primul salt cu paraşuta, în Parc Monceau din Paris, de la o înălţime de 900 de metri. De-a lungul carierei sale, Andre Jacques Garnerin a lucrat în special c Andre Jacques Garnerin (1769-1823) a efectuat, alături de profesorul său, Jacques Charles (1746-1832), inventatorul aerostatului cu hidrogen, numeroase zboruri cu balonul, devenind un adevărat împătimit al zborului, scrie historia .ro. În timpul Revoluţiei franceze din 1789, în calitatea sa de comisar al Convenţiei, Andre Jacques Garnerin a fost numit în funcţia de şef al trupelor de artilerie ale armatei franceze de nord. Luat prizonier de către austrieci, a profitat de cei trei ani petrecuţi în puşcărie, pentru a pune la punct planurile primei sale paraşute. La începutul anului 1797, Andre Jacques Garnerin a efectuat primele experiente, la Paris, cea finală constând în lansarea cu paraşuta a câinelui său, care a avut o aterizare fără probleme, ajungând cu bine pe pământ.

Dupa aceasta tentativă reuşită, Andre Jacques Garnerin s-a încumetat, la 22 octombrie 1797, să încerce pe propria piele invenţia, sărind de la 1.000 de metri şi băgând în sperieţi spectatorii din parcul Monceau, dar reuşind să aterizeze relativ bine cu "cearceaful său zburător", alegându-se doar cu o  entorsă. În anul următor, împreună cu fratele său, Jean Garnerin (1766-1849), a realizat o paraşută cu nacelă, prevazută cu un orificiu central în velură, dându-i, astfel, o stabilitate asemănătoare cu cea realizată astăzi, la paraşutele moderne. Garnerin şi-a brevetat invenţia în 1802, astazi acest document fiind păstrat la Muzeul Institutului Naţional Francez al proprietăţii Industriale. Andre Jacques Garnerin şi-a continuat activitatea de aeronaut şi paraşutist pînă la 18 august 1823 când, la o aterizare greşită, s-a accidentat mortal. Soţia sa Jeanne Garnerin, născută Labrose, care l-a însoţit in multe din călătoriile sale cu balonul, a fost prima femeie care, la 10 noiembrie 1798, a sărit cu paraşuta dintr-un balon. Primul aeronaut care şi-a salvat viaţa folosind o paraşută a fost polonezul Kuparenko, care a sărit din nacela unui balon avariat. u fratele său, Jean-Baptiste-Olivier Garnerin.

Cum a apărut paraşuta. O istorie de peste 4000 de ani!

• 1875: S-a născut Ștefan Octavian Iosif, poet român (d. 1913)

A fost fiul lui Ștefan Iosif, directorul gimnaziului român din Șcheii Brașovului și al Paraschivei, fiica preotului Mihălțeanu și nepoata lui G. Munteanu, profesor și literat, primul traducător în românește al Suferințelor tânărului Werther. A urmat studiile gimnaziale la Brașov și cele liceale la Sibiu și București, luându-și bacalaureatul în anul 1895. A început de două ori Facultatea de Litere și Filosofie la București (1895 și 1903), dar nu a reușit să-și ia licența.

A îndeplinit funcții administrative minore, precum copist la Ministerul de Domenii, corector de ziar, custode al Bibliotecii Fundației Universitare, custode al Muzeului Theodor Aman, încercând să-și suplimenteze veniturile din lecții particulare, din colaborarea la diverse periodice și din vânzarea propriilor volume. A fost redactor, încă de la înființare, al revistei Sămănătorul (1901) a lui Nicolae Iorga, a colaborat și la Adevărul, Adevărul ilustrat, Convorbiri literare, Cumpăna (al cărei fondator este, alături de Mihail Sadoveanu, Dimitrie Anghel și Ilarie Chendi), Curierul literar, Epoca, Epoca literară, Familia, Floare albastră, Literatură și artă română, Pagini literare, Ramuri, Viața, Viața Românească ș. a.

A debutat cu poezie în Revista școalei din Craiova, în anul 1892, cu poezia Izvorul. A primit premii ale Academiei Române pentru volumele Poezii, în anul 1902 și Credințe, în anul 1906.

Din inițiativa lui Emil Gârleanu, Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel, scriitorii tineri din București s-au întrunit într-o primă consfătuire de lucru în ziua de 13 martie 1908, alcătuind o comisie provizorie pentru elaborarea statutelor preconizatei Societăți a Scriitorilor Români.

Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel s-au cunoscut la Paris, în 1901, unde se aflau la studii. Temperamente total diferite, aveau totuși câteva trăsături care îi uneau: amândoi erau poeți, nutrind o mare sete de instruire și afirmare literară, și amândoi erau - structural vorbind - niște visători și niște romantici. Deși psihologic se deosebeau, în plan mai larg se întâlneau și se „completau” în chip fericit: pe când interiorizatul Șt. O. Iosif se simțea atras de exuberantul Anghel, acesta din urmă afla în persoana delicatului Iosif un fel de „reper” literar și temperamental, de care avea nevoie. Fiind și apropiați ca vârstă (Iosif avea 26 de ani, iar Anghel 28), cei doi s-au împrietenit. O relație benefică și pentru literele românești. Și-au luat un pseudonim - A. Mirea - sub care au început să publice lucrări originale și numeroase traduceri din literatura franceză, ajungând în cele din urmă să semneze împreuna celebrul Caleidoscop al lui A. Mirea, volum apărut în 1908 și comentat de critica și istoria literară, atât la apariție, cât și mai târziu.

Din păcate au iubit aceeași femeie, pe poeta și prozatoarea Natalia Negru. Aceasta s-a căsătorit în 1904 cu Șt. O. Iosif, cu care a avut o fiică, numită Corina. În 1910 relațiile dintre soți se răcesc și, în 1911, cei doi divorțează. Natalia Negru se recăsătorește în 1911 cu Dimitrie Anghel, care va muri de septicemie în 1914, în urma unei tentative nereușite de sinucidere prin împușcare, după ce își împușcase soția într-o criză de gelozie. Natalia Negru a supraviețuit și a trăit aproape încă 50 de ani.

Sfârșitul

Șt. O. Iosif a murit în spital, în urma unui atac de congestie, la 22 iunie 1913.

• 1881: Era patentat roll-film-ul pentru aparatele fotografice. 

Patentul ii apartine unui american din Cambria, Wisconsin, pe nume D.H. Houston.

Meritul pentru aceasta descoperire ii revine americanului George Eastman. In 1884 Eastman a introdus roll-filmul, care permitea expuneri multiple, mult mai practic ca negativul pe sticla. Dezvoltarea tehnicii fotografice a continuat asadar prin cercetarile lui Eastman. Acest american, angajat timp de 14 ani al unei banci, a fost pasionat de fotografie, si a infiintat in iunie 1881 o companie care fabrica si distribuia in toata America placi fotografice pe baza de colodiu umed. Dar eastman avea o idee inovatoare, aceea de a schimba placile de sticla, fragile si incomode. La inceput a incercat cu o hartie tratata cu niste substante speciale. Mai apoi, cu ajutorul unui tanar chimist a scos primul suport pentru fotografie transparent, suplu, si aconstruit o noua masina adaptata la acesta. Suntem in anul 1888, an in care Eastman a ales numele de KODAK pentru inventia sa, ales astfel pentru ca se poate pronunta la fel in aproape toate limbile cunoscute. A fabricat un aparat usor de fotografiat si un film care permitea 100 de expuneri. Aceste poze erau facute de un amator, care apoi expedia aparatul la Rochester si primea inapoi pozele imprimate, ca si apartul sau incarcat cu un nou film, totul pentru un 10 dolari. Tot atunci Eastman a lansat sloganul publicitar al firmei sale, care a facut inconjurul lumii si nu a fost uitat nici la 100 de ani :"You press the button, we do the rest!". Succesul a fost imens. Era de ajuns sa apesi un singur buton, pentru ca sa devii magician. Fotografia nu mai era apnajul specialistilor, devenise accesibila oamenilor de rand.

La mai mult de 100 de ani de la acele evenimente, procedeul nu s-a schimbat, dar perfectionarile aduse au fost multiple. Sensibilitatea la culori a fost mult imbunatatita, placa devenind sensibila si razele ultraviolete, la infrarosii si la razele X. Lumina artificiala a permis fotografierea in timpul noptii si in camerele intunecoase, dar si marirea imaginilor.

• 1884: S-a născut Eleanor Roosevelt, Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, soția președintelui Franklin D. Roosevelt, diplomată și activistă pentru drepturile omului (d. 1962)

Anna Eleanor Roosevelt (n. 11 octombrie 1884 - d. 7 noiembrie 1962) a fost Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, soția Președintelui Statelor Unite ale Americii Franklin Delano Roosevelt, diplomată și activistă pentru drepturile omului, una dintre femeile cele mai influente ale secolului al XX-lea. De asemenea a fost americanca ce a ocupat cel mai mult timp postul de Primă Doamnă. De-a lungul perioadei posterioare Marii Crize din 1929 a călătorit de-a lungul Statelor Unite ale Americii, promovând politica New Deal și a vizitat trupele armate pe fronturile din cel de-al doilea război mondial. A participat la formarea a numeroase instituții, cele mai notabile fiind Organizația Națiunilor Unite și Freedom House. A prezidat comitetul ce a aprobat Declarația universală pentru drepturile omului. Președintele Harry Truman o considera Prima Doamnă a Lumii în onoarea amplelor sale călătorii pentru a promova Drepturile Omului.

Fiica cea mai mare a lui Elliot și Ana Hall Roosevelt și nepoata favorită a lui Theodore Roosevelt, s-a căsătorit în 1905 cu vărul său Franklin Delano Roosevelt, văr de gradul 5.

În 1939 a organizat un concert în aer liber în Lincoln Memorial pentru cântăreața de culoare Marian Anderson, căreia îi fusese refuzat un recital de către Constitution Hall, concert ce a avut o audiență de peste 75.000 de spectatori și radio-ascultători din toată țara. În altă ordine de idei, căsătoria sa nu a fost pentru ea un obstacol pentru a se opune deciziei soțului său de a semna ordinul executiv 9066, ordin ce îi trimitea pe front pe toți cei ce aveau străbuni ce aparțineau grupurilor etnice dușmane (aproximativ 110.000 de japonezi, italieni și germani), privându-i de libertate, transport, apă, mâncare, îmbrăcăminte etc.

De-a lungul celui de-al doilea război mondial, Eleanor Roosevelt a participat la formularea Declarației Universale ale drepturilor omului a Națiunilor Unite, referindu-se la aceasta ca "Scrisoarea Magna a Umanității".

A continuat să participe activ la viața politică din țara sa pâna la moartea sa în 1962.

Citate

* Viitorul aparţine celor care cred în frumuseţea viselor lor.

* Prietenia cu tine însuţi este de o importanţă vitală, pentru că fără ea nu poţi fi prieten cu nimeni din lume.

* Nu este suficient să vorbeşti despre pace; trebuie să crezi în ea. Şi nu este suficient să crezi în ea; trebuie să faci eforturi pentru a o obţine.

* Nimeni nu te poate face să te simţi inferior fără încuviinţarea ta.

* Femeia este ca o punguţă de ceai: nu ştii niciodată cât de tare este până ce nu o vezi cum fierbe.

* Pentru a te controla, foloseşte-ţi mintea! Pentru a-i controla pe alţii, foloseşte-ţi inima!

* Fă ce te sperie şi moartea fricii este sigură.

• 1885: S-a născut François Mauriac, scriitor francez, laureat al Premiului Nobel (d. 1970)

Moralist original si remarcabil stilist, s-a impus prin romanele cu substrat religios.Tatal sau, un bancher, a murit cand el avea 2 ani, astfel incat s-a atasat enorm de mama lui.A studiat literatura in orasul natal si apoi la Paris, dupa absolvirea scolii apucandu-se de scris.

Cartile publicate, “Cuibul de vipere”, Sarutul dat leprosului”, “Pustiul dragostei”, sunt axate pe conflictul dintre spiritual si senzual. in 1933, a fost ales membru al Academiei Franceze.

François Mauriac (n.11 octombrie 1885 – d.1 septembrie 1970) a fost un romancier, poet, dramaturg, eseist, polemist și gazetar francez, Președintele Asociației oamenilor de litere francezi, din 1933, membru al Academiei Franceze , din același an; laureat al Marelui Premiu al Romanului acordat de Academia Franceză în 1925 pentru romanul "Viața și moartea unui poet"; laureat al Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1952.

Motivația Juriului Nobel

„pentru profunda sa intuiție spirituală și pentru intensitatea artistică cu care a dezvăluit în romanele sale drama existenței umane.”

François Mauriac s-a născut la Bordeaux, la 11 octombrie 1885. Mediul familial, burghez și foarte catolic, ca și ambianța specifică de provincie meridională franceză îi vor marca puternic opera.Își face studiile la liceul din Bordeaux, vădind preferințe pronunțate pentru opera lui Pascal și Racine dar și pentru cea a unor poeți "moderni": Baudelaire, Mallarmé, Verlaine, Francis Jammes. Devine licențiat al facultății de litere din Bordeaux. În 1906 este admis la concursul de admitere la École de Chartes din Paris, dar curând renunță la continuarea studiile sale în această direcție. În 1908, colaboreză la Revue du Temps présent și la Revue de la Jeunesse. Editorial, debutează cu volumul de poeme Les Mains jointes (Mâinile împreunate, 1909) foarte elogios prezentat de Maurice Barrès în L'Écho de Paris (1910). În 1913 se căsătorește cu Jeanne Lafon, împreună cu care va avea două fiice și doi fii. Îndată după izbucnirea primului război mondial, Mauriac este mobilizat ca infirmier (1914). Cu începere din 1916, începe să locuiască atât la Paris cât și în provincia natală, la domeniul Malagar. În urma publicării romanului Le Désert de l'amour (Pustiul dragostei, 1925), obține "Le Grand Prix du roman". Apare romanul Thérèse Desqueyroux (1927). În 1930 începe să colaboreze la revistele Sept și Temps présent, de tendință mai puțin conservatoare decât L'Écho de Paris, la care colaborase în perioada imediat anterioară. Publică romanul Le Nœud de vipères (Cuibul de vipere) în 1932, an în care devine și preșendinte al Societății Oamenilor de Litere din Franța. Este ales membru al Academiei franceze (1933). Se reprezintă la Comedia franceză, prima sa piesă de teatru, Asmodée (Asmodeu, 1937). Aderă la Frontul Național al Scriitorilor. Publică în clandestinitate Le Chier noir (Caietul negru), sub numele de Forez, participând la Rezistență printr-o activitate de ziarist. Devine laureat al Premiului Nobel (1952). Renunță la colaborarea sa la Le Figaro și începe să colaboreze la L'Express (1954). Se manifestă în favoarea venirii la putere a generalului de Gaulle (1958).

Citate

* Uitarea e cel mai bun lucru pe care îl putem aştepta de la oameni.

* A iubi pe cineva înseamnă a vedea un miracol invizibil pentru alţii.

* Credinţa pe care ceilalţi o investesc în noi ne arată calea de urmat.

* Singuratic, nu-ţi poţi păstra încrederea în tine. Avem nevoie de un martor al forţei noastre, cineva care să ţină socoteala succeselor, să le înregistreze şi să ne încoroneze în ziua răsplăţii.

• 1914:  Ferdinand I, nepotul şi succesorul lui Carol I de Hohenzollern, a depus jurământul ca suveran al României.

Pe 11 octombrie 1914, Regele Ferdinand al României depune jurământul de credință față de țară.

Desemnat și recunoscut de Parlament ca principe moștenitor al unchiului său, Regele Carol l, încă din anul 1889, el avea să fie încoronat în cadrul unei ceremonii fastuoase abia opt ani mai târziu, la Alba-Iulia, în cetatea în care în urmă cu mai bine de trei secole intrase triumfal și primul făuritor al unirii celor trei principate românești, Mihai Viteazul. Cunoscut de popor și cu supranumele de „Întregitorul”, Ferdinand a încununat visul întregii națiuni de a trăi între aceleași hotare, ale României Mari, chiar dacă pentru realizarea acestui ideal a trebuit să intre în război împotriva țării sale natale. Deși rudă cu familia imperială ce conducea Germania, Hohenzollern, Ferdinand a acceptat, în Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916 și în special datorită reginei Maria, intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei împotriva Germaniei și Austro-Ungariei, onorând astfel jurământul făcut cu doi ani mai devreme, acela de a fi „un bun român”. 

Născut în Sigmaringen în sud-vestul Germaniei, pe 24 august 1865, Prințul Ferdinand Viktor Albert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen a fost fiul Prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica reginei Maria a II-a și a regelui Ferdinand al II-lea, prinț de Saxa-Coburg și Gotha. Faptul că a fost botezat ca romano-catolic nu a fost o piedică pentru recunoașterea sa ca succesor al lui Carol l pe tronul Regatului României, singura cerință a Guvernului de la București fiind aceea ca toți copiii viitorului suveran să fie botezați în rit ortodox, religia de stat a țării. 

Prințul Ferdinand s-a căsătorit la 10 ianuarie 1893 cu Prințesa Maria de Edinburgh, care era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. 

Au avut împreună trei fii și trei fiice, cel mai mare băiat, botezat Carol, urmând să devină Regele Carol al II-lea al României.

Interesant este că, după stabilirea sa în România, tânărul prinț a avut o relație de dragoste cu poeta Elena Văcărescu, la acea vreme domnișoară de onoare a Reginei Elisabeta, poveste de iubire întreruptă la intervenția Consiliului de Miniștri, care i-a reamintit Principelui că niciun membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu Principese de origine străină.

Regele Ferdinand nu a fost însă scutit de necazuri. Fiul său cel mai mare, Carol, moștenitorul tronului, trăia o viață scandaloasă și, încălcând ordinea monarhică, s-a căsătorit clandestin, la Odesa, cu Ioana Lambrino. Tribunalul a anulat însă căsătoria, iar Ioana Lambrino a fost exilată împreună cu fiul nelegitim al lui Carol. Principele a fost trimis într-o lungă călătorie, în jurul lumii, pentru „a o uita” pe Ioana Lambrino. La 10 mai 1921, Carol s-a căsătorit, la Atena, cu Elena, fiica Regelui Constantin I al Greciei.

În 1921, Ferdinand va avea bucuria să trăiască nașterea nepotului său, Mihai, fiul lui Carol și al Elenei. Cu toate acestea, mariajul dintre Carol și Elena nu avea să reușească, moștenitorul tronului părăsindu-și soția și fiul, fugind la Paris împreună cu amanta sa, Elena Lupescu. În cele din urmă, cu inima tulburată, regele îl desemnează ca urmaș la tron pe nepotul său, Mihai, dezmoștenindu-l, în același timp, pe fiul său Carol.

Ferdinand a murit în 1927, de cancer intestinal și a fost urmat la tron de nepotul său Mihai, de șase ani, sub o regență formată din trei persoane, din care făcea parte și cel de-al doilea fiu al lui Ferdinand, Prințul Nicolae.

Încoronorea sa ca rege al României Mari avea să fie oficiată opt ani mai tîrziu, la data de 15 octombrie 1922, în Catedrala Nouă din Alba Iulia. 

În 1914, Ferdinand a devenit rege al României, la 49 de ani, depunând juramântul solemn şi promiţând că va fi „un bun român”.A avut o domnie înţesată de reazlizări reuşind să depăşească un mare moment de cumpănă.

Ferdinand I a depus jurământul în calitate de Rege al României, în prezenţa Corpurilor legiuitoare, a membrilor familiei domnitoare si a Mitropolitului primat. Cu mâna dreaptă pe Evanghelie, noul rege a rostit: „Jur a păzi Constituţia şi legile poporului român, de a menţine drepturile lui naţionale şi integritatea teritoriului”. Totodată, la discursul său inaugural, Ferdinand declara:

„Chemat prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională de a fi urmaşul marelui întemeietor, care mi-a lasat ca sfânta moştenire simţămintele de iubire şi credinţă ale unui întreg popor, găsesc în dragostea mea pentru neam puterea de a păşi fără şovăire spre îndeplinirea marei, dar grelei mele sarcini. Pilda aceluia pe care îl plângem toţi ca pe un părinte şi convingerea că numai printr-o neîncetată propăşire se poate asigura viaţa trainică a unui popor, îmi vor fi călăuza în sforţările mele spre a-mi jertfi întreaga muncă a vieţii pentru dezvoltarea puterilor acestui stat. În îndeplinirea acestei înalte datorii, pe care o îmbrăţişez cu neclintită credinţă şi nestrămutată dragoste, stă cea mai dulce mulţumire ce o pot dobândi. Printr-însa aduc cel mai mare prinos de recunostinţă aceluia a cărui amintire e cea mai scumpă legatură între ţara şi casa mea. În rodnica domnie care face mândria istoriei ţării noastre, primul rege al României a găsit cel mai puternic sprijin în unirea tuturor românilor în jurul Tronului ori de câte ori împrejurări mari impuneau această datorie. Sunt sigur că, însufleţiţi de acelaşi înalt patriotism, românii vor şti şi în viitor să dea Tronului şi ţării unirea în cugetare şi în acţiune, care este singura chezăşie a unei sănătoase propăşiri naţionale. Dumnezeu, care după atâtea grele încercări, a binecuvântat munca acelora care s-au devotat binelui acestui neam, nu va lăsa să cadă ceea ce cu atâta truda s-a clădit şi va ocroti, cu dragoste pentru acest popor, munca fără preget ce sunt hotărât ca bun român şi rege să închin iubitei mele ţări.”

Fire extrem de emotivă, Ferdinand şi-a rostit cu dificultate discursul, iar la un moment dat i-au curs lacrimile. A fost salvat de uralele parlamentarilor, dar şi de gestul soţiei sale, Maria, care s-a ridicat de pe podiumul pe care se afla, şi-a dat la o parte, cu un gest energic, vălul negru care-i acoperea faţa, oferindu-şi propria imagine, ca simbol de voinţă şi frumuseţe. Ovaţiile au durat minute în şir. Participant la această şedinţă, I. G. Duca avea să scrie: „Când a vorbit regele şi a spus că va fi un bun român, a fost în sală un adevărat delir. Cuvântul era unul fericit, ridica piatra ce apăsa toate conştiinţele, asta voia să audă ţara şi asta aştepta ea de la noul ei suveran”. Discursul fusese redactat de Ferdinand, împreună cu Ion I. C. Brătianu, Barbu Ştirbey şi Victor Antonescu. Cuvintele „bun român” fuseseră introduse la sugestia lui Victor Antonescu, ele devenind cheia întregului discurs.

Pe tot parcursul domniei sale, regele Ferdinand I a fost un monarh constituţional. În 1914, când Ferdinand a urcat pe tron, România avea 7,7 milioane locuitori şi 137.000 km pătraţi; în 1927, la moartea sa, ţara număra 17,1 milioane locuitori şi avea 295.049 km pătraţi. Dintr-o ţară mică, România ajunsese un stat cu mărime medie în Europa (locul 8 după numărul de locuitori şi locul 10 după suprafaţă). În cei 13 ani de domnie, România a cunoscut mari progrese pe toate planurile - cultural, politic, economic, un dinamism cu adevărat remarcabil, care demonstra în mod grăitor vocaţia constructivă şi inteligenţa poporului român, cu care regele Ferdinand s-a identificat.

• 1929: S-a născut Olga Tudorache, actriță română de teatru și film

Olga Tudorache (n. 11 octombrie 1929, Oituz, județul Bacău) este o actriță română și profesor universitar la București.

Absolventă în 1951 a Institutului de Teatru.

În septembrie 1951 a fost angajată la Teatrul Tineretului din București, unde și-a desfășurat activitatea neîntrerupt până în 1966, când teatrul a fuzionat cu Teatrul Nottara. La noul teatru, Teatrul Mic, a rămas angajată până în 1978. Din anul universitar 1976 a fost conferențiar universitar la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, la catedra de actorie, iar din 1978 cu funcția de bază aici. Din 1990 a devenit profesor universitar. A avut șase promoții de actori, până la pensionare (1997). Retragerea efectivă din învățământ a avut loc în anul 2000.

• 1939: Albert Einstein, indemnat de mai multi fizicieni de renume, ii trimitea presedintelui Statelor Unite ale Americii Franklin Delano Roosevelt, celebra scrisoare in care insista asupra necesitatii producerii bombei atomice, intrucat exista posibilitatea ca si guvernul german sa urmeze această cale.

 Scrisoarea lui Einstein a ajutat la grabirea eforturilor pentru obtinerea bombei atomice in Statele Unite si in 1944 se initia Proiectul Manhattan de cercetare in domeniul atomic. Einstein nu a avut niciun rol direct sau personal in fabricarea acesteia. Ulterior, savantul si-a explicat gestul astfel: „Eram pe deplin constient de pericolul ingrozitor pe care reusita unei astfel de intreprinderi ar fi reprezentat-o pentru omenire. Dar probabilitatea ca germanii sa lucreze cu sanse de izbanda la acelasi proiect m-a obligat la acest pas. Nu mi-a ramas nimic de facut, desi am fost intotdeauna un pacifist convins.”

• 1958: Avea premiera filmul “Batranul si marea”, bazat pe nuvela cu acelasi nume a lui Ernest Hemingway, premiata cu Pulitzer. 

Spencer Tracy juca rolul principal si, desi cinefilii considera partitura din acest film drept cea mai valoroasa aparitie a actorului, aceasta i-a adus doar nominalizarea la premiul Oscar, nu si statueta. Spencer Tracy a primit doua premii ale Academiei Americane de Film, din noua nominalizari.

• 1968:  NASA lansa Apollo 7, prima misiune spatiala cu oameni la bord. 

Misiunea s-a desfasurat pe parcursul a 163 de revolutii orbitale, iar echipajul a fost primul care a transmis semnal TV live de pe orbita, oferind astfel oamenilor de pe Pamant prima viziune a spatiului. 16 ani mai tarziu, tot intr-o zi de 11 octombrie, americanii mai realizau o premiera legata de acest subiect. Ei trimiteau prima femeie in spatiu, pe Kathryn Sullivan.

Să aveți o zi frumoasă!