19 Octombrie

Este a 292-a zi a anului.
Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 07 h 35 m și apune la 18 h 25 m.

Citatul zilei

„Fericirile-s extatice şi mute. Ele se făuresc din speranţe şi iluzii, din încrederea în oameni şi în tine însuţi, din prietenie şi din dragoste.” (Dumitru Almaş în Cheia inimii)

 Calendar ortodox

 

In ziua de 19 octombrie sunt pomeniti Sfantul Prooroc Ioil, Sfintii Mucenici Uar (Var), Felix preot si Eusebiu diacon, Cuviosul Ioan de la Rila, Sfantul Paul al Crucii, preot, si Sfantul Ioan de Brébeuf, preot si insotitorii sai, Mucenici.

Sfantul Prooroc Ioil

Sfantul Profet Ioil (anul 800 inainte de Hristos) a prezis pustiirea Ierusalimului. De asemeni, a proorocit ca Sfantul Duh se va revarsa peste toti oamenii, prin mijlocirea Mantuitorului lumii (Ioil 3:1-5). Imnograful Anatolius a asociat profetia Sfantului Ioil cu nasterea Domnului, spunand ca in paragraful Ioil 3:3, sangele se refera la intruparea lui Hristos, focul la Divinitate, iar stalpii de fum la Sfantul Duh.

Sfintii Mucenici Uar (Var), Felix preot si Eusebiu diacon

Sfantul Uar a trait in Egipt in timpul mai multor prigoane impotriva crestinilor (intre sfarsitul secolului al III-lea si inceputul secolului al IV-lea). A fost comandant in armata romana si crestin in secret. Sfantul Uar (Var) a acordat ajutor multor crestini persecutati si intemnitati, obisnuind sa ii viziteze pe credinciosii inchisi in vreme de noapte, aducandu-le hrana, oblojindu-le ranile si incurajandu-i intru Hristos.

Odata, Sfantul Mucenic Uar a petrecut o intreaga noapte stand de vorba cu sapte calugari aflati in inchisoare, invatatori crestini ce fusesera batuti si infometati. Apoi, a mers impreuna cu ei pana la locul executiei lor. Judecatorul vazand credinta de neclintit a Sfantului Uar, a poruncit sa fie batut fara mila, pana cand a fost ucis. Dupa moartea lui, cei sapte calugari au fost decapitati.

Cuviosul Ioan de la Rila

In aceasta zi se comemoreaza mutarea moastelor Sfantului Ioan, staret al manastirii Rila din Bulgaria. Moastele cuviosului au fost duse din orasul Sredets (Sofia) la Tarnovo, capitala tinuturilor bulgare, in anul 1238.

Semnificatia numelui Felix, Felicia

– din latina: fericit, acest nume amintindu-ne ca omul a fost facut pentru a fi fericit, iar adevarata multumire si bunastare nu o poate gasi decat traind o viata curata, fara pacate. Un om va fi cu adevarat fericit si in viata de aici, si in cea vesnica, daca va face tot ce va putea pentru fericirea celor din jurul sau in primul rand, si nu pentru a sa – „ Fericit este acela care nu se gandeste la rau.” –Sfantul Vasile cel Mare.

Biserica Ortodoxa cinsteste memoria mai multor sfinti ce poarta acest nume, printre care si Sfantul Mucenic Felix(+303) care era preot si care, in timpul persecutiilor crestinilor a refuzat cu hotarare sa dea Sfintele Scripturi soldatilor ce le aruncau in foc, spunand ca prefera sa arda el ,decat sa vada arzand Sfintele Scripturi. Ramanand hotarat in credinta sa.chiar si dupa torturi indelungate, sfantului i- a fost taiat capul. Ziua Sfantului Felix este toamna, pe data de 19 octombrie.

                                   

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1781: Capitularea de la Yorktown

Pentru multi istorici americani, ziua de 19 octombrie 1781 este chiar mai importanta decat cea de 4 iulie 1776, pentru ca abia atunci, dupa patru ani de razboi, independenta Statelor Unite a devenit un lucru cert. Dupa ce sortii de izbanda fusesera, de-a lungul conflictului, schimbatori, in cele din urma priceperea generalului George Washington, dar si sprijinul constant, in trupe si logistica, oferit de Franta, au facut ca Anglia sa-si recunoasca esecul.

Batalia finala a fost de fapt un asediu prelungit pe mai bine de o luna, in septembrie-octombrie 1781. Izolate in orasul Yorktown, una dintre cele mai importante unitati britanice din America, unitate aflata sub conducerea impetuosului dar adesea putin chibzuitului lord Cornwallis, a fost nevoita sa se predea. Peste 7000 de soldati englezi au fost luati prizonieri, spre disperarea generalului Henry Clinton, comandantul suprem al corpului expeditionar britanic.

Capitularea lui Cornwallis a determinat guvernul britanic sa negocieze sfarsitului razboiului revolutionar american, recunoscand de facto independenta celor 13 colonii fata de metropola. Desi lupte sporadice au mai avut loc si Washington se astepta ca razboiul sa mai dureze cateva luni, spre surprinderea generala premierul britanic North a decis incetarea totala a focului, considerand ca o prelungire a conflictului nu ar fi fost in interesul tarii sale. Astfel s-a ajuns la semnarea tratatului de la Paris, prin care Marea Britanie se obliga sa-si retraga toate trupele din coloniile americane.

• 1862: S-a născut inventatorul francez, Auguste Lumiere 

care, alaturi de fratele sau Louis, este  consideraț inventator al  primului aparat de filmat și a primului aparat de proiecție cinematograficăi; (d. 10.04.1954).

Primul aparat „cinematograf” al fraților Lumière  era folosit atât la filmare, cât și la proiecție prin adaptarea unei surse de lumină.

• 1869: Se inaugureaza, oficial, linia ferata Bucuresti-Giurgiu, cu o lungime de 67,71 km. Primul tren pleaca din gara Filaret, prima gara a Bucurestilor.

Marcheaza actul de nastere al Cailor Ferate Romane.

In Banat, trenurile pentru calatori circulau din 1856, iar in Dobrogea, linia Constanta-Cernavoda fusese deschisa in 1860, iar dupa rascumpararea ei de catre stat s-au construit tronsoane de completare, pe traseele Bucuresti-Cernavoda si Faurei - Cernavoda. Dezvoltarea cailor ferate este destul de rapida: 938 km in 1883, 2.424 km in 1890, 3.080 km in 1900 si 3.800 km in 1916;

În anul 1869, România devenea cea de-a treia țară din Europa de Est, după Rusia și Imperiul Otoman (în Dobrogea!!) care avea linie de cale ferată. Bucureștiul și Giurgiul au fost primele orașe intreconectate printr-o cale ferată.

Gara Filaret, prima din Romania

Drumul de fier a fost construit de-a lungul drumului de pământ pe unde a fost adus în anul 1853 cazanul cu abur pentru moara lui Gheoghe Assan. Trenul traversa vița de vie de pe moșia Cuțitul de Argint și intra în București prin gara Filaret, prima din România. Giurgiu-București a fost prima cale ferată din Vechiul Regat, însă în alte provincii acest gen de cale de comunicație deja exista: în Banat din 1854, Dobrogea 1860 și Ardeal 1868.

Istoria căilor ferate din România începe în timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Primul ministru Mihail Kogalniceanu afirma în fața Adunării pe 4 ianuarie 1865: ”Oricum sesiunea aceasta nu va trece fără ca guvernul să propuie cel puțin un început de rețea, care să facă să șuere locomotiva și în partea asta a României(aluzie la provinciile românești sub stăpânire străină), măcar pe linia de la București la Giurgiu”. La 1 septembrie 1865 compania britanică John Trevor Barclay&John Staniforth a fost însărcinată cu construirea tronsonului, urmând să i se acorde exploatrea în concesiune. Lucrările au fost încheiate în august 1869, după ce o bună perioadă lucrul fusese întrerupt datorită adbicării lui Alexandru Ioan Cuza. Inaugurarea a avut loc pe 19 octombrie 1869. Grație faptului că drumul trecea pe lângă localitatea Călugăreni, unde în 1595 Mihai Viteazul obținuse un succes împotriva otomanilor, primul tren a fost denumit ”Trenul de onoare Michaiu Bravul”. Acest nume demonstra încă o dată dorința românilor de eliberare de sub suzeranitatea otomană.

S-a propus și construirea unui pod peste Dunăre care să lege Giurgiu de Ruse, adică România de Imperiul Otoman, dar proiectul a eșuat. Interesant de menţionat este că linia fiind simplă trebuia găsită o soluţie ca trenurile să treacă unul pe lângă altul. De obicei, într-o gară, se dubla numărul liniilor. La jumătatea distanţei Bucureşti–Giurgiu se află gara Comana care, la vremea aceea, era aşezată între linii, după sistemul englezesc. Fiecare faţadă deservea un sens de mers, iar aici trenurile se încrucişau. Pe data de 19 octombrie 1869, toată țara aștepta inaugurarea rutei București-Giurgiu. Trenul avea 3 vagoane cu 24 de locuri. S-au emis 72 de invitații, dar mai puțin de jumătate dintre invitați au călătorit cu acest tren. Presa vremii notează că majoritatea călătorilor: ”s-au temut să se suie în năzdrăvana aceea de trăsură cu aburi, nemaivăzută până atunci în țară. S-au prefăcut că sunt bolnavi și nu pot veni”. Garnitura a plecat din Giurgiu în uralele mulțimii de spectatori și oficialități, la ora 10.45 după o slujbă oficiată de Mitropolitul Primat Nifon. Pasageri erau importante personalități politice dar și primarii localităților pe unde trecea trenul. După o oră și jumătate, cei 67 de kilometri dintre Giugiu și București erau parcurși. La destinație trenul a fost întâmpinat cu mult fast. O lună mai târziu, după ce lumea s-a convins că viteza de aproximativ 45 de km pe oră nu făcea ca trenul să sară de pe șine, călătoria cu trenul a devenit o adevărată modă.

Multă vreme s-a folosit cărbune adus de la Cardiff. La începutul anilor 1870 s-a încercat înlocuirea cărbunelui cu lemnul de stejar. Inițial, trenurile circulau cu o viteză redusă, de doar 24 km/h. Pentru prevenirea accidentelor un călăreț galopa înaintea trenului. Omul trebuia să agite un steag, să zdrăngăne un clopot sau să sufle într-o goarnă, lucru destul de dificil în goana calului. Un lucru similar se întâmpla și în gări. Un angajat al căilor ferate cu un clopot anunța ce trenuri vin și pleacă și la ce oră. ”Căruțele cu abur” plecau doar după ce șeful de tren anunța evenimentul suflând printr-o mică goarnă. Locomotivele erau și ele văzute drept niște curiozități, de aceea purtau și nume. Prima s-a avea numele ”Michaiu Bravul” iar cea de-a doua ”Călugăreni”. Aceasta din urmă poate fi admirată la Muzeul CFR din București.

• 1908: S-a născut Dumitru Almaș, prozator și istoric român (d. 1995)

Dumitru Almaș (pseudonim pentru Dumitru Ailincăi; n. 19 octombrie 1908, Negrești, județul Neamț - d. 12 martie 1995, București) a fost un prozator, istoric, scriitor, publicist și profesor universitar român, autor de romane istorice și de biografii romanțate. A inițiat în 1967 și a condus, ca redactor șef, revista „Magazin istoric” până în anul 1971.

A fost consultant istoric la filmele Pintea (1976), Iancu Jianu, zapciul (1980) și Iancu Jianu, haiducul (1981).

Deşi opera lui Dumitru Almaş este una vastă, poate cea mai cunoscută creaţie a sa, care a marcat copilăria multora dintre noi, este volumul Povestiri istorice. “M-am ostenit a o alcătui dintr-o stăruitoare poruncă lăuntrică, numită râvna de a ajuta micuţii noştri preşcolari şi şcolari, copiii noştri dragi, să înceapă a desluşi, încă din fragedă pruncie, câte ceva din adevărul istoriei şi din lumina legendelor patriei. Mi-a plăcut a mă osteni scriind-o, cu gândul de a-i face să simtă, încă din anişorii când abia deschid ochii asupra lumii, că au bunici şi străbunei vrednici care se cuvine a fi iubiţi şi respectaţi. Că au o patrie a lor, apărată, îmbogăţită şi înfrumuseţată de aceşti moşi şi strămoşi. Că patria aceasta, România, are o istorie de muncă, de creaţie, de luptă şi eroism pe care datori sunt şi ei a o cunoaşte şi a o iubi, cum se iubesc pe sine. Că dragostea de ţară trebuie să fie aidoma tuturor simtămintelor cu care s-au născut şi în care trebuie să crească: adâncă, serioasă, demnă, nobilă.” (Dumitru Almaş, prefaţă la Povestiri istorice)

Însă Dumitru Almaş este mult mai mult decât un scriitor. El aparţine culturii europene prin studiile universitare, prin formaţia intelectuală, prin multitudinea de studii istorice, prin fulminanta ascensiune a revistei Magazin istoric.

De ce numele Almaş? De la Negreşti, spre sud, peste muntele Măguricea, poţi ajunge pe valea Almaşului, un pârâu care a şi dat numele satului, Almaş. Aici, copilul Dumitru Ailincăi a crescut şi s-a îndrăgostit de aceste meleaguri de al cărui pseudonim se leagă.

Devenit profesor universitar de Istorie  universala, era cunoscut pentru numărul mare de studenţi care participau la prelegerile sale. Dincolo de profesorul, scriitorul şi istoricul Dumitru Almaş se afla un excelent povestitor. Un povestitor al trecutului.

George Călinescu, vorbind despre o geografie a spaţiului literar românesc, afirma ”Că se nasc şi în Moldova oameni. Dumitru Almaş este, indubitabil, unul din aceşti oameni. Îmi permit însă să spun că este mai mult decât atât, este unul din stâlpii culturii româneşti şi nu numai în spaţiul culturii moldoveneşti. De altfel, doar prin naştere este moldovean. Ca formaţie culturală el este român, studiile universitare şi le-a făcut la Bucureşti, iar perioada de maturitate intelectuală şi-a trăit-o tot în capitală. Putem chiar spune, fără a greşi cu nimic, că Dumitru Almaş este o personalitate de anvergură europeană, multe din lucrările sale de istorie, începând cu teza de doctorat, tratează probleme europene”

• 1943: Cercetatorii de la Universitatea de stat  Rutgers  din New Jersey, SUA, descopera streptomicina, primul antibiotic  remediu pentru tuberculoza.

Antibioticul a fost izolat pentru prima oară la 19 octombrie 1943 de către Albert Schatz de la Rutgers University - The State University of New Jersey. Totuși premiul Nobel pentru descoperirea streptomicinei i-a fost acordat profesorului Selman Abraham Waksman, care a pretins că această descoperire îi aparține lui. Antibioticul este deosebit important mai ales în combaterea tuberculozei.

Selman Abraham Waksman (n.22 iulie 1888 - d.16 august 1973) a fost un biochimist ajuns celebru datorită cercetărilor sale cu privire la substanțe organice și la descompunerea acestora, cercetări care au dus, în 1943, la descoperirea streptomicinei. În 1952 a primit Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină.

Circumstanțele și meritul descoperii streptomicinei au fost vehement contestate de unul din studenții lui Waksman, Albert Schatz, care i-a intentat un proces. Rezultatul procesului a fost, pe de o parte, o despăgubire substanțială pentru Schatz și, pe de altă parte, hotărârea judecătorului ca Waksman și Schatz să fie considerați codescoperitori ai streptomicinei. Schatz a avut câștig de cauză pentru că el a fost cel care, sub îndrumarea lui Waksman, a efectuat lucrările de laborator, folosind tehnicile, echipamentul și laboratorul lui Waksman.

Cu această ocazie, s-a pus și problema dacă nu ar fi trebuit ca și Schatz să fie inclus în Premiul Nobel atribuit în 1952, dar s-a argumentat că Waksman nu a primit premiul numai pentru descoperirea streptomicinei, ci și pentru dezvoltarea metodelor și tehnicilor care au permis nu numai această descoperire, ci și descoperirea multor altor antibiotice.

Să aveți o zi frumoasă!