21 Octombrie

Este a 295-a zi a anului 2016. 
Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m.

Citatul zilei

"Educaţia unui popor se judecă după ţinuta de pe stradă. Văzând grosolănia pe stradă, eşti sigur că o vei găsi şi în casă.” (Edmondo De Amicis)

Ziua Mondială a Misiunilor

În penultima duminică a lunii octombrie, sfânta Biserică a stabilit Ziua Mondială a Misiunilor. 
În anul 2018  tema este „Împreună cu tinerii ducem tuturor Evanghelia”. Cu această ocazie, în toate bisericile Arhidiecezei Romano-Catolice de București se va face o colectă specială dedicată misiunilor pontificale.

Misiunea este pasiune pentru Isus Cristos şi în acelaşi timp pasiune pentru oameni. Când rămânem în rugăciune în faţa lui Isus răstignit, recunoaştem măreţia iubirii sale care ne dă demnitate şi ne susţine; şi în acelaşi timp percepem că acea iubire care porneşte din inima sa străpunsă se extinde la tot poporul lui Dumnezeu şi la întreaga omenire; şi tocmai aşa simţim şi că El vrea să se folosească de noi pentru a ajunge tot mai aproape de poporul său iubit (cf. ibid., 268) şi de toţi cei care îl caută cu inimă sinceră.

Ziua Mondială a Misiunilor a fost instituită de papa Pius al XI-lea în 1926 la cererea Consiliului Superior ale Operelor Pontificale Misionare pentru a fi celebrată „în întreaga lume catolică în penultima duminică a lunii octombrie“. Sfânta Tereza a Pruncului Isus şi sfântul Francisc Xaveriu sunt patronii misiunilor.

Ziua Mondială a Misiunilor reprezintă un timp în care Biserica este chemată, mai mult ca de obicei, să mediteze la misiunea pe care a primit-o de la Cristos, întemeietorul ei, precum şi la orizonturile şi provocările pe care le presupune astăzi evanghelizarea.

În lume există încă oameni care nu îl cunosc pe Cristos. În Coasta de Fildeş, de exemplu, peste 55% din locuitori sunt încă animişti, ei aşteaptă vestirea evangheliei.

Zonele de misiune sunt multe. În Africa, numărul catolicilor a crescut de la 2 milioane de catolici botezaţi existenţi în 1900, la 110 milioane, adică 15% din populaţia africană. În Oceania, din cei 26 de milioane de locuitori, 7 milioane sunt catolici, adică 26%. În Asia, unde trăiesc două treimi din populaţia de pe glob, doar 3% sunt creştini. Biserica Catolică este majoritară numai în Filipine şi în Timorul de Est.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1096: Cruciada săracilor, care îl avea ca lider spiritual pe călugarul Pierre l’Ermite din Amiens, se destramă în urma unui atac al turcilor selgiucizi.

După ce au ajuns în Asia Mica, cruciații au fost sfâșiați de conflicte interne. Turcii erau experimentați, și cunoșteau locurile; majoritatea participanților la Cruciada țăranilor erau războinici amatori neorganizați .

În principala tabără a cruciaților, spionii tuci au împrăștiat zvonul că germanii care cuceriseră Xerigordonul, au cucerit și Niceea, ceea ce a crescut dorința neexperimentaților războinici creștini să plece cât mai repede să participe la jefuirea noii cuceriri.

20.000 de luptători cruciati au pornit în marș spre Niceea, lăsând femeile, copiii, bătrânii și bolnavii în tabără.

La cam 5 km de tabără, în locul în care drumul se strecura printr-o vale îngustă și împădurită lângă satul Dracon , turcii ii așteptau în ambuscadă. După ce au fost atacați, cruciații au intrat rapid în panică și au luat-o la fugă spre tabără. Cei mai mulți au fost uciși în luptă. Copii și cei care s-au predat au fost cruțați. Trei mii de cruciați, inclusiv capetenia lor Geoffrey Burel, au fost suficient de norocoși pentru a ajunge într-un castel vechi părăsit unde s-au apărat până când marina bizantină a intervenit și i-a obligat pe turci să ridice asediul.

Cele câteva mii de cruciați care au scăpat au reușit să se reîntoarcă în Constantinopol. Aceștia au fost singurii supraviețuitori ai cruciadei țăranilor.

Cruciada saracilor a fost parte a Primei Cruciade și a durat cu aproximație șase luni, din aprilie până în octombrie 1096. Mai este cunoscută si cu numele de Cruciada populară sau Cruciada maselor.

• 1097: În Prima Cruciadă inițiată de Papa Urban al II-lea – Cruciaţii conduşi de Godefroy de Bouillon, Bohemund de Taranto şi Raymond de Touloue, încep asediul cetății Antiohiei, apărate cu îndârjire de musulmani.

Prima cruciadă a fost inițiată în 1095 de către Papa Urban al II-lea pentru a recâștiga controlul asupra orașului sfânt Ierusalim și a Țării Sfinte creștine stăpânite în acel moment de musulmani - foto (Robert de Normandia la asediul Antiohiei 1097–1098, pictură de J.J. Dassy, 1850, "Croisades, origines et consequences." )

Bohemund a reușit să stabilească contacte cu Firouz, un sodat armean care păzea Turnul “celor Două Surori”, care dorea să se răzbune din motive personale și l-a mituit pentru ca să deschidă poarta cetății.

Boemund de Taranto, cunoscut de asemenea și ca Boemund I al Antiohiei sau Bohemund de Hauteville (n. cca. 1054 - d. 7 martie 1111), nobil normand din Dinastia Hauteville, devenit primul principe de Taranto (din 1085) și de Antiohia (din 1098), fiind unul dintre principalii conducǎtori ai primei Cruciade.

Pe 2 iunie, Firouz a deschis porțile turnului pe care îl apăra și orașul a fost invadat de creștini. Creștinii sirieni rămași în cetate au deschis la rândul lor restul porților și au participat alături de cruciați la masacrarea musulmanilor.

În timpul violențelor, cruciații au ucis și creștini localnici alături de musulmani, inclusiv pe fratele lui Firouz.

Asediul Antiohiei a avut loc în timpul primei cruciade, în perioada octombrie 1097 – iunie 1098. Cruciații au asediat orașul apărat de musulmani din 21 octombrie 1097 până pe 2 iunie 1098. Musulmanii au asediat la rândul lor Antiohia apărată de creștini între 7 iunie 7 și 28 iunie 109.

Asediul Antiohiei 

Yaghi-Siyan, guvernatorul musulman al Antiohiei a încercat să fugă, dar a fost prins de creștinii sirieni în afara zidurilor cetății, a fost decapitat, iar capul lui i-a fost oferit lui Bohemund.La sfârșitul zilei de 3 iunie, cruciații controlau cea mai mare parte a orașului, cu excepția citadelei, care a rămas în mâineile garnizoanei conduse de fiul lui Yaghi-Siyan, Shams ad-Daulah.

In ajutorul Antiohiei a sosit o armată musulmană din Mosul sub comanda lui Kerbogha care a asediat la rândul ei Antiohia apărată de creștini între 7 iunie și 28 iunie 1098, data la care au fost infranta si obligataq sa se retraga. Asediul de la Antiohia a devenit în scurtă vreme legendar, iar secolul al XII-lea a devenit subiect al chanson d’Antioche un chanson de geste din Ciclul Cruciadei.

• 1520: Ferdinand Magellan descoperă strâmtoarea care-i va purta numele.

Strâmtoarea Magellan se află la sudul Americii de Sud, ocolind numeroase insule și despărțind America de Sud (Chile și Argentina) de Țara de Foc (Tierra del Fuego). Strâmtoarea are o lungime de 373 mile marine (ca. 670 km) având lățimea minimă de 2,5 mile (ca. 4,5 km), făcând legătura dintre Oceanul Atlantic și Oceanul Pacific. Importanța ei maritimă a scăzut după construirea Canalului Panama. Din cauza vânturilor puternice din Patagonia este una dintre cele mai periculoase strâmtori.

Descoperitorul ei în 1520, Fernando Magellan, a făcut ocolul lumii cu cinci corăbii și cu un echipaj de 237 de oameni. La data de 21 octombrie, de ziua "Fecioarei Maria", el descoperă în apropierea latitudinii de 52 grade o peninsulă pe care o numește "Capul Fecioarelor" (Cabo Virgenes). O furtună teribilă, care a durat peste 36 de ore, împinge corăbiile la 1 noiembrie, de Ziua morților, în strâmtoare, ceea ce-l determină pe Magellan să o boteze Estreito de Todos los Santos.

Echipa de marinari trimisă în recunoaștere de Magellan descoperă pe coasta de nord numai oseminte într-un mormânt. Din cauza fumului provenit de la focurile indienilor, această regiune va fi denumită "Țara de foc" ("Tierra del Fuego"). Această legătură dintre cele două oceane a devenit începând cu anul 1881 importantă prin faptul că a permis accesul din vest (evitând Capul Horn, periculos navigatorilor) spre Insulele Moluce, "Țara Mirodeniilor". Gavin Menzies amintește în cartea sa "1421" că înaintea lui Magellan, în iarna anului 1421, împăratul Chinei traversase deja această strâmtoare.

Pe data de 21 octombrie 1520, Fernando Magellan ajunge în extremitatea sudică a Americii de Sud, acostând într-un loc în care a putut să observe, pentru prima oară, culoarul de apă care desparte Țara de Foc de marele continent sudic. Fiind primul navigator care a ajuns aici, acest culoar, care face legătura dintre oceanele Atlantic și Pacific, îi va prelua, mai târziu, numele, acesta fiind cunoscut astăzi drept Strâmtoarea Magellan. Cu o lungime de circa 570 de kilometri și o lățime minimă de 2 kilometri, importanța ei maritimă a scăzut după construirea Canalului Panama, dar și datorită faptului că, din cauza furtunilor năpraznice, care provin din Patagonia, și a numeroaselor stânci, care se ivesc din apele învolburate, ea este considerată una dintre cele mai periculoase strâmtori din lume.

• 1520: Exploratorul João Alvares Fagundes descopera insulele Saint-Pierre şi Miquelon , pe care le numeste “Insulele celor 11.000 de fecioare”.

Saint Pierre și Miquelon (franceză Saint-Pierre et Miquelon) este o colectivitate de peste mări franceză situată în Oceanul Atlantic de Nord, la est de coastele canadiene, în apropiere de Newfoundland.

Insulele sunt printre primele teritorii locuite de către europeni în America de Nord, încă de la începutul anilor 1500. La început, pescari basci utilizau insulele drept locuințe temporare în perioada sezonului de pescuit, iar la mijlocul secolului al XV-lea pe insulă existau rezidenți permanenți.

• 1754: Sunt inaugurate primele școli din Blaj: „Școala de Obște”, cu predare în română, și Gimnaziul din Blaj, cu predare în latină și germană. 

Blajul devine centrul învățământului românesc din Transilvania.

Scolile din Blaj au fost constituite sub patronajul Bisericii Romane Unite cu Roma (Biserica Greco-Catolica), constituind nucleul viitorului seminar si gimnaziu din Blaj. Datorita acestor scoli Blajul va fi supranumit "Mica Roma". Initiativele de fondare a unor scoli romanesti, incep de la marele luptator pentru drepturile poporului roman din Transilvania, Episcopul martir Inocentiu Micu-Klein (1692-22 septembrie 1768) care adreseaza Imparatului Carol al VI-lea, o serie de memorii cerand inlaturarea discriminarilor si nedreptatilor ce se faceau romanilor. Intr-un memoriu din 1732, episcopul arata necesitatea imperioasa a infiintarii de scoli pentru “fiii neamului nostru”. Dupa surghiunirea episcopului Inocentiu, urmasul sau la conducerea Bisericii Romane Unite cu Roma (Greco-Catolica), episcopul Petru Pavel Aron (1709-9 martie 1764) infiinteaza, printr-un document din 11 octombrie 1754, scolile din Blaj pe care le numeste metaforic “fantani ale darurilor”. Este vorba, pentru inceput, de trei scoli: Scoala de obste (elementara) – pentru invatarea citirii, scrierii, socotirii si “cantarii” in limba romana, “nici o plata de la ucenici asteptandu-se”, Scoala latineasca (de grad mediu) care va deveni gimnaziu si liceu si Scoala de preotie, mai tarziu seminar, apoi Academie Teologica. Scolile erau frecventate de fiii taranilor iobagi romani si ai oamenilor saraci de la orase. De pe bancile Scolilor din Blaj, au absolvit, urmatorii membrii ai Academiei Romane: Nicolae Densusianu, Ion Bianu, Ion Agarbiceanu, Zenovie Paclisanu, Gheorghe Suciu, Octavian Fodor, Emil Negrutiu.

• 1790: S-a născut Alphonse de Lamartine, poet francez, orator și om de stat (d. 1869)

Alphonse de Lamartine (numele complet Alphonse Marie Louise Prat de Lamartine) (n. 21 octombrie 1790 în Mâcon - d. 28 februarie 1869 în Paris) a fost un poet, scriitor și politician francez. În 1829 a devenit membru al Academiei franceze.

Alături de Victor Hugo și de Alfred de Vigny, a fost unul dintre inițiatorii poeziei romantice franceze.

A scris o poezie a emoțiilor delicate, spiritualizate, remarcabilă prin lirismul melancolic și contemplativ, datorat aspirației nostalgice către timpul trecut, retrăirea elegiacă a iubirii, consonanța dintre natură și starea sufletească a eului liric.

• 1805: Are loc bătălia de la Trafalgar, în urma căreia amiralul englez Nelson înfrânge flotele franceză şi spaniolă.

Bătălia de la Trafalgar a avut loc la data de 21 octombrie 1805, în largul Capului Trafalgar, Spania. Ea a avut loc între flota Regatului Unit și flota unită franco-spaniolă, rezultatul bătăliei fiind înfrângerea aliaților franco-spanioli, dar și moartea amiralului englez Horatio Nelson.

Flota engleza condusa de amiralul Nelson a zdrobit armatele franco-spaniole comandate de amiralul Villeneuve. Desfasurata in sudul coastelor iberice, lupta a ramas in istorie drept cea mai stralucita victorie britanica impotriva Frantei, la acea vreme aflata sub conducerea lui Napoleon. Amiralul britanic, aflat la bordul “Victory”, si-a impartit in doua cele 27 de vase de razboi.

In cinci ore de lupta, englezii au reusit sa distruga 19 dintre vasele inamice, fara ca ei sa piarda vreo nava, insa au inregistrat in jur de 1.500 de victime printre marinari.

Nelson a fost ranit de un francez si a murit cu 30 de minute inainte de finalul bataliei. Informat in legatura cu victoria iminenta a britanicilor, amiralul a rostit: “Acum sunt multumit. Multumesc Domnului, am reusit sa imi fac datoria.”

Horatio Nelson (n.29 septembrie 1758 – d.21 octombrie 1805), amiral britanic este cunoscut în istorie, înainte de toate, ca învingător al flotei franco-spaniole la Trafalgar - foto (Horatio Nelson, I Viconte Nelson, de Lemuel Abbott).

Victoria de la Trafalgar l-a impiedicat pe Napoleon sa invadeze Anglia, ceea ce l-a transformat pe Nelson intr-un erou national. Amiralul a avut parte de funeralii impresionante, el fiind ingropat cu toate onorurile in Catedrala St. Paul din Londra. Un monument a fost ridicat in cinstea lui in Piata Trafalgar din capitala Angliei.

• 1833: S-a născut Alfred Nobel ,chimist, inventator și om de afaceri suedez. 

Printre altele, el a inventat dinamita și a întemeiat fundația ce oferă anual faimoasele Premii Nobel.

Inventator al dinamitei ,Nobel a regretat pana in ultima zi a vietii raul facut prin descoperirea sa .In final insa ,a fost un aparator al pacii ,iar premiile care ii poarta numele ajuta si astazi la progresul civilizatiei.

Alfred Nobel s-a nascut in 1833 ,in Stockholm,Suedia .Noua ani mai tarziu familia acestuia s-a mutat in Rusia unde tatal a intemeiat o companie de armament .Alfred era un copil bolnavicios si timid,dar foarte preocupat de scoala .A avut insa o copilarie fericita alaturi de cei 3 frati mai mari cu care a lucrat mult timp de-a lungul vietii in laboratoarele de studiu.

Alfred era preocupat de literatura ,spre dezamagirea tatalui sau care ar fi dorit ca fiii sa i se alature in dezvoltarea companiei. Totusi,pentru a nu-si dezamagi parintii ,a studiat cu interes chimia si fizica si a descoperit ca aceasta era adevarata sa pasiune.

Chimist, inventator si abil om de afaceri, suedezul Alfred Nobel a ramas in istorie prin doua lucruri de seama: a inventat dinamita si, parca spre a-si cere iertare omenirii pentru ca deschisese aceasta cutie a Pandorei ce avea sa rapune nenumarate vieti, a infiintat Premiile care-i poarta numele. Immanuel Nobel, tatal lui Alfred, i-a insuflat pasiunea pentru stiinta si totodata dorinta de a gasi un material capabil sa arunce in aer blocuri mari de piatra, pentru a face munca sapatorilor si constructorilor mai usoara. Dar despartirea temporara parintilor, cauzat de falimentul total al tatalui, va face ca micul Alfred sa ramana in grija mamei, care-si va deschide o mica bacanie la Stockholm.

Immanuel nu se descurajeaza si pleaca in Rusia, punandu-si cunostintele in slujba tarului si reusind sa-i convinga pe generalii rusi de necesitatea minelor acvatice pentru blocarea navelor inamice. Are succes si acest lucru ii permite sa-si aduca, in 1842, intreaga familie la Sankt Petersburg, unde Alfred va continua studiile. La 17 ani, adolescentul vorbea deja fluent suedeza, rusa, franceza, engleza si germana si era indragostit de chimie. Dupa terminarea liceului porneste intr-o calatorie de doi ani prin Suedia, Franta, Germania si Statele Unite si apoi se angajeaza in laboratorul chimistului T. J. Pelouze, unde-l va cunoaste pe chimistul italian Ascanio Sobrero care, cu trei ani in urma, inventase nitroglicerina.

Lichidul era insa deosebit de instabil si se credea ca nu va putea fi folosit niciodata in practica, dar Nobel cauta solutii pentru ca acest lucru sa devina posibil. Experientele sale duc la moartea fratelui lui, Emil, in 1864, dar nimic nu-l opreste pe tanarul savant sa le continue. El descopera ca prin amestecarea nitroglicerinei cu cuart se formeaza o pasta usor de modelat si foarte explozibila: dinamita. Peste noapte, Nobel devine miliardar, dispunand insa ca dupa moarte banii obtinuti din vanzarea dinamitei sa fie oferiti celor mai mari inventatori, literati si pacifisti ai lumii.Premiile Nobel

Spre sfarsitul vietii ,Nobel si-a intocmit testamentul in care cerea ca averea sa enorma sa fie oferita “sub forma de premii celor care ,in anul precedent ,au adus cele mai mari servicii umanitatii ”Sunt oferite premii pentru : fizica, chimie, economie, medicina, literatura si,nu in ultimul rand ,pentru pace.Premiile Nobel au devenit cele mai importante premii din lume.

În 1896 Alfred Nobel moare. Brevetase peste 355 de invenții, printre care cauciucul sintetic, pielea artificială și mătasea sintetică.

-Nobel insusi a scris poezie si teatru

-A fondat 90 de laboratoare de cercetare in 20 de tari

-Alfred Nobel a avut la sfarsitul vietii 355 de inventii si descoperiri brevetate(ex.:cauciucul sintetic,pielea artificiala)

-Nu exista premiul Nobel pentru matematica deoarece Alfred Nobel a avut probleme personale cu un matematician

-Premiul Nobel se acorda in data de 11 decembrie a fiecarui an si este urmat de un concert .La aceasta ceremonie participa Regele si Regina Suediei

Citate

*”Daca am o mie de idei si doar una se dovedeste a fi buna,sunt multumit.”

*”Stresul este cea mai rea otrava pentru stomac.”

*”Minciuna este cel mai mare dintre toate pacatele.”

*”Ma simt acasa acolo unde lucrez ,iar eu lucrez oriunde.”

•  1846: S-a născut Edmondo De Amicis scriitor, jurnalist și pedagog italian. 

Literatura sa are o tematică socială și educativă.

Cuore-Această carte e, mai cu seamă, închinată copiilor din școlile primare, care sunt în vârsta de la nouă până la treisprezece ani; ea s-ar putea intitula: Istoria unui an de școală, scrisă de un elev din clasa a III-a al unei școli orășenești din Italia.

• 1871:  Era constituită Societatea Filarmonică din Timișoara, din inițiativa unor iubitori ai muzicii, după modelul și cu sprijinul câtorva societăți muzicale europene.

Societatea filarmonica din Timisoara va juca un rol important in viata orasului, determinand cele mai importante evenimente muzicale care s-au petrecut aici. La infiintarea ei au existat un cor barbatesc si cativa instrumentisti, apoi s-a afiliat un cor feminine, pentru a putea fi abordat si repertoriul vocal-simfonic care necesita, de cele mai multe ori, cor mixt. Pentru completarea orchestrei se facea apel la instrumentisti ai Operei locale si suflatori ai Regimentului 29 infanterie „Loudon“. Peste numai un an a fost infiintata o scoala de muzica. Primul concert al Societatii Filarmonice din Timisoara a avut loc pe 8 decembrie 1871.

• 1879: Thomas Alva Edison a demonstrat cu succes obținerea primului bec electric durabil și practic din punct de vedere comercial, la laboratorul lui din Menlo Park, New Jersey.

Becul a rezistat 13 ore si jumatate inainte sa se arda.

Thomas Alva Edison (n.11 februarie 1847 Milan, OH, SUA – d.18 octombrie 1931, West Orange, NJ, SUA) a fost un important inventator și om de afaceri american al sfârșitului de secol XIX și început de secol XX. A fost cunoscut și ca „Magicianul din Menlo Park”, fiind și cel mai prolific inventator al timpului prin aplicarea practică a descoperirilor științifice (1093 brevete). A fost un autodidact, însă acest lucru nu l-a împiedicat să realizeze invenții în domeniul electricității (becul cu filament), al telefoniei, al sistemului de transmisie multiplă a telegramelor, al înregistrării mecanice a sunetului (fonograful) și al cinematografiei – kinetoscopul.

• 1909 : A avut loc primul zbor individual al unei femei, realizat de frantuzoaica Ellise Dairoche.

Elise Raymonde Deroche a fost prima femeie din lume care a obţinut o licenţă de pilot de avion. Tanără şi frumoasă artistă de teatru, baroana Raymonde de Laroche a făcut şcoala de pilotaj pe câmpul de la Chalons, pe un biplan „Voision”.

 În 8 martie 1910 îşi ia brevetul de pilot aviator nr. 36, la Aeroclubul Franţei. Înaintea ei numai 35 de bărbaţi din lume aveau acest document atât de apreciat. Pe atunci zburătorii erau idolii mulţimii, cu atat mai mult o aviatoare. Deşi cariera sa nu a debutat în aviaţie, ci în lumea artistică, Elise Raymonde Deroche a avut mereu o slăbiciune pentru sport. Pasiunea tinerei Raymonde de Laroche (nume de scenă pe care l-a folosit ca actriţă şi cu care a devenit cunoscută mai tarziu) pentru aviaţie a fost inspirată de demonstraţiile de zbor cu decolare ale lui Wilbur Wright, care au avut loc în 1908 la Paris. În 1909 Raymonde de Laroche a apelat la prietenul ei aviator şi constructor de avioane Charles Voisin să o instruiască în zbor. 

Avand în vedere că avionul pe care făcea practiceă avea doar un singur loc, a trebuit să piloteze singură avionul, primind instrucţiuni de la sol. O dată primit libretul de aviator, Raymonde de Laroche a participat la reuniuni de aviaţie de la Heliopolis - Egipt şi Sankt Petersburg, Budapesta şi Rouen. În timpul spectacolului de la Sankt Petersburg, tanăra a fost felicitată personal de către Ţarul Nicolae al II-lea. Trei ani mai tarziu, pe 25 noiembrie, a caştigat Cupa Feminia pentru un zbor fără oprire pe distanţe lungi, care a durat peste 4 ore. În timpul Primului Război Mondial, zborul era considerat prea periculos pentru femei, aşa încat ea a servit ca şofer militar, transportand ofiţeri în zonele de război. În iunie 1919 de Laroche a stabilit două recorduri pentru femei: unul de altitudine de 4.800 metri şi unul de distanţă de 323 km. Raymonde de Laroche aspira să devină prima femeie pilot profesionist de testare. Pe 18 iulie 1919 a decolat cu un avion experimental, care însă i-a fost fatal. În memoria sa, francezii i-au construit pe aeroportul Le Bourget o statuie.

• 1915: Compania americană de telefonie și telegrafie a realizat primul discurs direct transatlantic din Arlington (Virginia), cu destinația Paris, transmis prin sistemul de radio-telefonie.

• 1918: Un record neobisnuit: Dactilografa Margaret Owen a atins la masina de scris viteza de 170 de cuvinte pe minut, record care nu a fost depasit pâna în prezent.

• 1925: S-a născut Celia Cruz, cântăreaţă cubaneză, supranumită Regina muzicii salsa (d.16.06.2003).

Celia Cruz(1924-2003) a fost una dintre cele mai de succes cantarete de salsa ale secolului 20, cu 23 de albume de aur obtinute dealungul carierei. Ea a fost renumita pe plan international ca „Regina Salsa”, precum şi „La Guarachera de Cuba.”

Celia Cobo de la Billboard Magazine a spus odată: „Cruz este indiscutabil figura feminina cea mai cunoscută şi cea mai influentă din istoria muzicii cubaneze.” Cruz a spus odată într-un interviu „Dacă aş fi avut  o şansă, nu aş fi fost cantat şi dansat ci  aş fi fost  un profesor precum tatal meu si-ar fi dorit sa fiu.”

În 1950, Cruz a făcut primul pas in muzica după ce solistul  Matancera Sonora, o orchestră de renume cubanez, a părăsit grupul şi Cruz a fost chemata pentru a completa formula. Cruz a fost angajata de orchestra,dar nu a fost bine primita de public la inceput. Cu toate acestea, orchestraa fost convinsa de buna decizie luata , şi în curând Cruz a devenit faimoasa în întreaga Cuba. In cei 15 ani cat ea a fost membru, trupa a călătorit prin toată America Latină, devenind cunoscuta ca „Con Leche Café” (cafea cu lapte). Cruz a devenit cunoscuta pentru marca ei (striga „¡Azucar!” („Sugar!” În limba spaniolă). Strigatul  a început ca poanta pentru o glumă pe care Cruz a spus-o frecvent la concertele ei. Odată, ea a ordonat cafe Cubano (cafea cubaneza) într-un restaurant din Miami. Chelnerul a  întrebat-o dacă  ar dori zahăr, şi ea a răspuns că daca el ar fi cubanez ar sti ca nu se poate bea cafea cubaneza fara zahar! Dupa ce a spus gluma de atatea ori, Celia a mai renuntat la ea, salutandu-si publicul cu o linie pumn. Mai târziu, în ultimii anii, ea a mai folisit acest salut de cateva ori, pentru ca mai tarziu sa spuna:„No les digo más ‘Azúcar’, pa’ que no les dé diabetes!”(” zahăr „Nu va mai spun zahar pentru ca el sa na va confere diabet zaharat” .

Avand in vedere preularea controlului Cubei de catre  Fidel Castro in 1959, Cruz si sotul ei, Pedro Knight, a refuzat să se întoarcă în tara lor şi au devenit cetăţeni ai Statelor Unite.

Albumul Celiei cu Johnny Pacheco din 1974, Celia y Johnny, a fost un mare  succes, şi Cruz curând se va regasi  într-un grup numit Fania All-Stars, care a fost un ansamblu de muzicieni de salsa din fiecare orchestra reunit sub eticheta Fania (proprietarul Records Vaya ). Cu Fania All-Stars, Cruz a avut posibilitatea de a vizita Anglia, Franţa, Zair (azi RD Congo),  pentru a reveni in turneu America Latină; prestatia  ei în Zair este inclusa în filmul Soul Power.

In 1990, Celia Cruz a câştigat un premiu Grammy pentru Cea mai buna interpretare Latin Tropicală – Ray Barretto & Celia Cruz – Ritmo en el Corazon. Ea a înregistrat un album aniversar cu Matancera la Sonora. In 1992, a jucat alaturi de Armand Assante şi Antonio Banderas în filmul The Mambo Kings. În 1994, preşedintele Bill Clinton a acordat Celiei  Cruz Medalia Nationala de Arte. În 2001, ea a înregistrat un nou album, pentru care Johnny Pacheco a fost unul dintre producătorii.

La data de 16 iulie 2003, Celia  Cruz a murit din cauza unei tumori cerebrale canceroase,  în Fort Lee, New Jersey.

Pe parcursul a 50 de ani de cariera , a primit numeroase premii si recunoasteri. Are o stea pe Hollywood Boulevard , castigatoare a 5 premii Grammy, doctoradosa fost Honoris Causa a trei universitati din America de Nord , iar in 1994 a primit National Endowment for the Arts, din mainile presedintelui de atunci al SUA , Bill Clinton. A castigat numeroase discuri de aur si de platina .A cantat alturi de numerosi artisti, chiar daca nu erau vorbitori de spaniola , ca o recunoastere a artistei ce a fost denumita La reina de la Salsa.

• 1945: În Franța femeile obțin dreptul la vot.

După ce au votat pentru prima dată la 29 aprilie 1945, în cadrul unor alegeri municipale, femeile din Franţa şi‑au câștigat definitiv dreptul de vot la 21 octombrie, același an, odată cu desfășurarea alegerilor legislative. Încă din 1944, o ordonanţă adoptată de guvernul provizoriu al generalului de Gaulle prevedea că „femeile sunt votanţi eligibili în aceleaşi condiţii ca bărbaţii“. Doi ani mai târziu, Constituţia adoptată la 27 octombrie 1946 includea printre principiile de bază ale republicii „legea garantării drepturile egale ale femeilor cu bărbaţii în toate sferele“.

Pentru o mai bună imagine asupra problemei dreptului la vot al femeii, vă mai amintim că americancele au putut vota încă din 1920 (18 august), odată cu ratificarea celui de-al 19-lea amendament al Constituției SUA.

În România, femeile au obținut dreptul de a vota prin Constituția din 1938, la capătul unor lungi și susținute lupte purtate de către militantele feminismului cu autoritățile de la București.

Ella Negruzzi, prima femeie avocat din România și una dintre cele mai prolifice feministe, justifica astfel drepul la vot al femeii, într-o conferință susținută în 1937:

„Sunt vreo 1.400 de ani de când s-a ţinut la Mâcon, în Franţa, în 581, un sobor de preoţi, pentru a se hotărî asupra mult-discutatei controverse de atunci, dacă femeia are sau nu are suflet şi dacă ea poate fi pusă pe aceeaşi treaptă cu oamenii, adică bărbaţii. După lungi discuţii, Consiliul de la Mâcon a decretat că femeia are suflet şi, prin urmare, poate fi considerată ca o fiinţă omenească.“

• 1959: A fost deschis Muzeul Solomon Guggenheim (Muzeul de Artă Modernă) din New York, construit între anii 1956 şi 1959, după proiectul renumitului arhitect Frank Lloyd Wright.

Muzeul din New York este primul dintr-o reţea de muzee de artă realizate de Fundaţia ce poartă numele colecţionarului american de artă Solomon Guggenheim (1861-1949) şi pe care a înfiinţat-o în anul 1937; celelalte muzee se află la Veneţia, Bilbao, Berlin şi Las Vegas.

Infiintat in anul 1937, la New York, din initiativa colectionarului Solomon R. Guggenheim, Muzeul Guggenheim reprezinta pentru arta secolului XX o realizare de exceptie prin numarul mare de opere de arta pe care le detine si prin importanta artistilor carora le apartin: Edouard Manet, Paul Cezanne, Henri Matisse, Wassily Kandinsky, Constantin Brancusi, Pablo Picasso, Marc Chagall, Piet Mondrian, Joan Miro und Alexander Calder. De asemenea, in cadrul colectiei Guggenheim este amplu reprezentata creatia plastica de dupa 1945 si pana in prezent.

Dintre marii arhitecti ai lumii moderne nu poate fi uitat americanul Frank Lloyd Wrigh (1869-1959) promotor al arhitecturii „organice”, realizand legatura intre lucrarile sale si mediul inconjurator.

Alaturi de Le Corbusier, Alvar Aalto si Mies van der Rohe si-a creat un binemeritat prestigiu, atingand cea mai mare dexteritate in generarea formelor cladirilor sale prin folosirea geometriei. Lui ii apartin o serie de constructii indraznete ca Sugar Loaf Mountain Planetarium sau magazinul C.V. Morrs (1948-1949) din San Francisco. Abia spre sfarsitul carierei insa, a primit o comanda care sa-l satisfaca pe deplin, gasind in acelasi timp un protector gata sa-l sprijine cu adevarat. Este momentul cand a fost angajat de Solomon R. Guggenheim pentru construirea unui muzeu. Acesta urma sa adaposteasca uriasa colectie de arta contemporana a marelui industrias, colectie care continea si lucrari ale lui Constantin Brancusi.

 Arhitectul si-a prezentat proiectul in fata fondatorului si a baronesei Hilda Rebay care a devenit ulterior primul director al muzeului. Proiectul a fost apoi publicat in 1944, dar executia lui a fost amanata din cauza celui de-al doilea razboi mondial si din cauza mortii ctitorului. Constructia a inceput abia in 1956 si a fost incheiata in 1959. Mostenitorii fondatorului ar fi optat pentru un aranjament clasic, avand spatii si galerii bine definite. Totusi existau, mai ales in Statele Unite, cateva exceptii printre care Galeria de Arta Louis Kahu’s Yale. In cele din urma a fost luata in consideratie o singura solutie pentru prezentarea colectiei si anume cea propusa de Wright in proiectul initial.

 Locul ales pentru inaltarea cladirii, desi aflat in cea mai buna zona a orasului, nu era prea larg. Era inghesuit intre strazile East 88th si East 89th, cu vedere spre Central Park, dar Wright a reusit sa impuna geometria spiralei, amintind in acelasi timp de vechile zigurate. Construit din beton armat, muzeul are 12 aripi structurate, facand legatura intre galeriile nivelurilor. Intrarile cu tavan jos si foaierele, de asemenea joase, contrasteaza cu masa centrala iradianta si cu uriasul luminator din cupola. Etajele nu sunt conventionale ci mai degraba o singura rampa spiralata cu peretele inclinat, unde sunt expuse majoritatea exponatelor din colectiile muzeului. In cele din urma cladirea a devenit o atractie prin ea insasi, fara a mai socoti si minunatele opere din interior. Pentru a putea admira celebrele creatii ale secolelor al XIX-lea si ale celui de al XX-lea vizitatorul urca pana in varf cu ajutorul unui lift. De aici coboara pe rampa spiralata care se incolaceste, alcatuind etajele.

Afara, Muzeul Guggenheim arata ca o tornadă ghemuit de soiuri, şi a fost proiectat de Wright ca un joc pe un ziggurat (un tip de templu antic mesopotamiene). Wright a proclamat cum "se va face Metropolitan arate ca un hambar protestant." Pe bună dreptate acest lucru, Muzeul Guggenheim este, spre deosebire de orice alte clădiri familiare box-stil, în New York City, conferindu-i un farmec unic şi recurs. Este un loc minunat doar pentru a vă relaxa şi ud în cultura oraş mare. În interior, o spirala de lichidare blând cu firide mici şi o anexă, conţine diverse lucrari de modernă, contemporană şi arta impresionista, o mare parte din care a fost în Solomon R. Guggenheim colecţia personală a lui. Toate acestea sunt acoperite de un luminator frumos, care permite luminii naturale să strălucească în jos, în muzeu.

Muzeul Guggenheim din New York, lui Wright ultima lucrare majoră, a deschis porţile pe 12 octombrie 1959, şi a sarbatorit recent 50 de ani. A fost nevoie de Wright peste cincisprezece ani şi 700 de schiţe pentru a proiecta clădirea, care este acum unul din New York cele mai faimoase. Nici Solomon Guggenheim, nici Frank Wright a trăit pentru a vedea-l deschide. Din păcate, la zece ani după moartea lui Solomon şi şase luni de la moartea lui Wright, Muzeul Guggenheim a deschis porţile şi a salutat vizitatorii pentru prima dată.

Când Muzeul Guggenheim deschis, a fost una dintre clădirile cele mai controversate din oraș. Mulți oameni nu-mi place de proiectare și nu s-au supărat când anexă a fost construit. Dar această controversă este ceea ce atrage aparent atât de mulți oameni. Arta în apropiere Muzeul Metropolitan de Arta, care este, de asemenea, o parte din New York "Muzeul Mile," este în general considerată a fi mai bine; dar nici un alt loc poate de top aspectul și atmosfera de la Muzeul Guggenheim. Experiența este ca nimeni altul în oraș.

 Peretii inclinati au facut mai dificila initial expunerea tablourilor, dar in urma lucrarilor, realizate in 1992 de arhitectii new-yorkezi ai firmei „Gwathmey Siegel and Associates”, aceste dificultati au fost inlaturate. De asemenea lucrari de data mai recenta, urmand in linii mari conceptul lui Frank Lloyd Wright, au furnizat noi spatii aditionale, aducand muzeul la standarde internationale. Constituind o veritabila atractie pentru vizitatori, Muzeul Guggenheim din New York sta cu cinste alaturi de cele mai indraznete opere ale secolului al XX-lea.

• 1997:  Pe 21 octombrie, piesa tribut a lui Elton John cantata la moartea Printesei Diana, Candle in the Wind 1997, era declarata cel mai bine vandut single din toate timpurile de catre reprezentantii Cartii Recordurilor.

In numai 37 de zile, single-ul se vanduse in 31,8 milioane de exemplare, eclipsand performanta lui Bing Crosby cu White Christmas. Cantecul lui Bing Crosby se vanduse in aproximativ 30 de milioane de copii in intreaga lume, dar pe parcursul a 55 de ani. Toate drepturile obtinute pentru versiunea din 1997 a piesei lui Elton John Candle in the Wind, peste 20 de milioane de lire sterline, au fost donate pentru opere de caritate. Versiunea din 1997 a melodiei se bazeaza pe versiunea din 1973 a cantecului “Candle in the Wind,” cantat tot de Elton John. Versurile acelei versiuni, scrise de Bernie Taupin, erau un omagiu adus actritei Marilyn Monroe. Versurile cu care incepea versiunea din 1973, “Goodbye Norma Jean, though I never knew you at all,” (Adio, Norma Jean, desi nu te-am cunoscut deloc) au fost adaptate ca “Goodbye England’s rose, may you ever grow in our hearts” (Adio, trandafir al Angliei, vei creste mereu in inimile noastre). De fapt, majoritatea versurilor au fost adaptate pentru a se potrivi cu imprejurarile vietii si mortii Dianei, dar o omisiune notabila si ironica in mod tragic a fost versul “Even when you died, the Press still hounded you” (Chiar si dupa moarte, presa tot te-a hartuit). Diana, Printesa de Wales, unul dintre prietenii de suflet ai muzicianului britanic, a murit intr-un accident de masina in Franta, pe 31 august 1997. 

John a cantat “Candle in the Wind 1997″ in public, doar o singura data, la inmormantarea Dianei, in Westminster Abbey, pe 6 septembrie 1997. Desi continua sa interpreteze versiunea originala din 1973 a cantecului in concertele sale, artistul a refuzat permanent cererile de a interpreta versiunea din 1997. El a refuzat chiar si cand i s-a cerut acest lucru la concertul memorial pentru Diana din iulie 2007, jurand sa nu mai cante niciodata acest cantec decat daca ii cer fiii Dianei. Cantecul nu a mai fost relansat pe niciunul dintre celelalte albume sau compilatii ale sale.

 Princess Diana Funeral - Elton John - Candle In The Wind (Goodbye Englands Rose)

• 1999: Peste cinci sute de delegaţi, liceeni şi elevi, de pe cinci continente, s-au adunat, la Paris, pentru a constitui primul Parlament mondial al copiilor, al cărui prim document adoptat a fost “Manifestul tineretului pentru secolul XXI”.

 Să aveți o zi frumoasă!