28 Octombrie

Este a 301-a zi a anului.

Au mai rămas 64 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 06 h 47 m și apune la 17 h 11 m.

Citatul zilei

„În fiecare dimineaţă, dacă n-ai chef să te dai jos din pat, adu-ţi aminte că nu eşti încă printre cei bogaţi, care-şi permit să doarmă cât vor, şi-o să vezi ce chef de muncă te apucă imediat.” ( Bill Gates)

Ziua Națională a Greciei. Ziua marelui NU

Marele NU este, ca şi 25 martie (Ziua Naţională a Greciei), una dintre cele mai importante sărbători naţionale ale grecilor. Cunoscută şi sub denumirea de „Ziua demnităţii", sărbătoarea îi comemorează pe cei care au murit în timpul luptei anti-fasciste. Este ziua in care, in 1940, Mussolini i-a dat ultimatum premierului grec Ioaniss Metaxas de a permite trecerea trupelor italiene prin Grecia; altfel avea de infruntat razboiul.

Premierul grec a raspuns printr-un categoric Oxi (NU). La nici doua ore, Grecia era atacata, intrand astfel in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Abia în urmãtorul an, în luna mai, poporul s-a eliberat.

De atunci, toatã Grecia sãrbãtoreste "Ziua demnitãtii", comemorand eroii cazuti in lupta antifascista. Marele NU este legat de răspunsul negativ pe care primul ministru elen Ioannis Metaxas l-a dat guvernului italian care solicita intrarea în Grecia şi ocuparea de poziţii strategice. Răspunsul primului ministru grec a rămas în istorie: „Deci acesta înseamnă război".

„Imediat ce s-a dat publicităţii decretul mobilizării, toţi cei care erau apţi de luptă din satele şi oraşele Eladei s-au îndreptat către unităţile lor, iar reacţia tuturor faţă de invazia italiană a fost exprimată printr-un «NU» răspicat.

În dimineaţa zilei de 28 octombrie s-a anunţat mobilizarea generală şi unităţile militare se îndreptau spre front", se menţionează pe site-ul comunităţii greceşti din Constanţa.

După acest moment, Grecia a intrat în cel De-al Doilea Război Mondial. Pe lângă italieni, grecii au fost nevoiţi să înfrunte şi ofensiva germană din 1941. „Poporul şi armata elenă trebuiau să facă faţă unui alt adversar mai puternic: Germaniei lui Hitler care, înainte de a ataca Uniunea Sovietică, a considerat că este nevoie să cucerească Balcanii.

Şi astfel, în zorii zilei de 6 aprilie 1941, ambasadorul german în Grecia prezintă primului ministru grec, Alexandros Korizis (Ioannis Metaxas murise la sfârşitul lui ianuarie 1941), o comunicare diplomatică cu reproşuri stereotipe ale celui de-al treilea Reich şi care, în esenţă, era o declaraţie de război împotriva Greciei", precizează sursa mai sus amintită.

Se organizeaza parade militare si manifestatii cultural-artistice, iar traficul este oprit.

Orasele de coasta organizeaza parade navale insa cel mai mult se sarbatoreste in Atena si Salonic.

In acesta din urma mai cu seama pentru ca este o tripla sarbatoare: ziua Sfantului Demetrios- patrounul orasului, ziua in care a iesit de sub dominatia otomana si nu in ultimul rand, Ziua marelui Nu.

Pentru Grecia aceasta zi are, pe langa insemnatatea istorica, o imporanta morala aparte.

Aminteste de valorile elene si, dintre toate, cel mai mult, de demnitate.

Ziua Ohi (în limba greacă: Επέτειος του «'Οχι» – Aniversarea lui «Nu») este o sărbătoare națională în Grecia, Cipru și în toate comunitățile elene din diasporă, care comemorează atitudinea dictatorului grec Ioannis Metaxas (aflat la putere între 4 august 1936 - 29 ianuarie 1941), care a respins ultimatumul dat de dictatorul italian Benito Mussolini pe 28 octombrie 1940.

În timpul războiului, ziua de 28 octombrie a fost sărbătorită de către toate comunitățile elene din lume și din țară, iar după încheierea celui de-al doilea război mondial, această zi a fost declarată sărbătoare oficială. Evenimentul din 1940 este sărbătorit în fiecare an prin parade militare și demonstrații ale tinerilor. Cu această ocazie, pe toate clădirile publice, ca și pe numeroase clădiri private, sunt arborate drapele naționale ale Greciei.

Ziua Națională a Cehiei (Republicii Cehe) 

Ziua Liberației sau a Independenței

Astăzi, Cehia îşi sărbătoreşte Ziua sa Naţională, care reprezintă proclamarea statului independent cehoslovac, în anul 1918.

Republica Cehă, cu o suprafață de 78.867 km pătrați și o populație de 10.627.448 de locuitori (iulie 2014) sărbătorește ziua națională la 28 octombrie. Aceasta marchează proclamarea statului independent cehoslovac, în anul 1918.

Este situată în Europa Centrală și are ca vecini Germania, Polonia, Slovacia, Austria.

Forma predominantă de relief este podișul, distingându-se două mari regiuni geografice: Masivul sau Patrulaterul Boem și Moravia. Masivul Boem, situat în vest, este un podiș vechi, de vârstă hercinică, puțin înalt (300-350 m; în sud, până la 700 m), cu aspect deluros, drenat de râul Vltava și afluenții săi, încadrat de o ramă montană joasă: Munții Sudeți/Sudety (vf. Snezka 1 603 m, alt. max. din Cehia), în nord-est, Munții Metalici/Krusne Hory (1 244 m), în nord-vest, Sumava (1 372 m), în sud-vest, și Colinele Ceho-Morave/Ceskomoravska Vrchovina (700-900 m alt.), în sud-est Moravia constituie un culoar mai jos, între Patrulaterul Boem și Slovacia, fiind formată din bazinul înalt al Odrei, în nord, și cel coborât al Moraviei, în sud, limitată, în est, de Carpații Albi/Bile Karpaty, pe care Cehia îi împarte cu Slovacia.

Clima este temperat-continentală, cu amplitudini termice accentuate (peste 20 de grade Celsius), ierni reci (-1,6 grade Celsius în ianuarie la Praga) și veri relativ răcoroase (19,2 grade Celsius în iulie la Praga); precipitațiile depășesc 750 mm în zona înaltă (peste 2 000 mm în Munții Sudeți) și ating 600-800 mm în zonele joase.

Bogata rețea hidrografică se distribuie în trei bazine: Marea Nordului (Elba/Labe, cu afluentul său Vltava), Marea Neagră (Morava, afluent al Dunării) și Marea Baltică (Odra). Pădurea de foioase cedează foarte repede în altitudine locul coniferelor (molid, brad, zadă, pin scoțian). Faună caracteristică Europei Centrale. Numeroase zone ocrotite.

Diviziuni teritoriale: împărțită în 13 regiuni administrative și capitala. Capitala este Praga iar principalele orașe: Brno, Ostrava, Plzen, Olomouc, Liberec, Hradec Kralove. Limba oficială: cehă.

Potrivit informațiilor MAE, la 28 octombrie 1918 s-a constituit statul independent cehoslovac, sub denumirea oficială de Republica Cehoslovacă. După cel de-al Doilea Război Mondial, a fost instaurat regimul comunist, care s-a prăbușit la sfârșitul anului 1989, prin mișcarea populară cunoscută sub numele de ''Revoluția de Catifea''. La 1 ianuarie 1993, Cehoslovacia s-a divizat în Republica Cehă și Slovacia. Republica Cehă a aderat la NATO în 1999 și a devenit membră a Uniunii Europene în 2004.

Republica Cehă a aderat în mai 2004 la Uniunea Europeană și la 27 decembrie 2007, la Spațiul Schengen. În perioada ianuarie-iunie (semestrul I) 2009, Republica Cehă a deținut Președinția UE.

Prioritățile de politica externă ale guvernului ceh sunt: contribuție activă la activitățile UE, consolidarea legăturilor transatlantice, menținerea și dezvoltarea relațiilor cu vecinii.

Forma de guvernământ: republică parlamentară. Șeful statului: Milos Zeman (8 martie 2013). Președintele este ales pentru o perioadă de cinci ani (nu poate servi mai mult de două mandate consecutive). Ultimele alegeri prezidențiale au avut loc în perioada 11-12 ianuarie 2013 și 25-26 ianuarie 2013. Următoarele sunt programate pentru ianuarie 2018. Premier: Bohuslav Sobotka (17 ianuarie 2014). Premierul este numit de președinte.

Parlamentul este bicameral și este compus din Senat (81 de locuri; membrii sunt aleși prin vot popular pentru o perioadă de șase ani) și Camera Deputaților (200 de locuri; membrii sunt aleși prin vot popular pentru o perioadă de patru ani). La finele lunii ianuarie 2014, președintele Zeman a numit guvernul rezultat în urma alegerilor legislative anticipate desfășurate la 25 și 26 octombrie 2013.

Praga este considerată o capitală modernă, renumită pentru farmecul său. Cine dorește să descopere bogăția culturală și tradițiile acestei țări călătorește dincolo de capitală și admiră peisajul variat ce constă în munți, câmpii, păduri și ferme.

Multe dintre orașele Cehiei sunt bogății de arhitectură și artă medievală, barocă și art-nouveau. Orașele-stațiuni medievale ale Boemiei și satele Moraviei oferă peste 100 de castele, de la fortărețe încețoșate, până la castele ale aristocraților și impresia unei incursiuni în lumea unui muzeu în aer liber. Printre zonele cele mai frumoase ale Cehiei se numără văile râurilor Vltava (Moldau) și Elba (Labe), peisajul deluros și munții.

Principalele atracții turistice: turnul Petrin; Cesky Krumlov; Osuarul Sedlec sau Kostnice; orașul Karlovy Vary cu arhitectura gotică și barocă ce domină centrul istoric; castelul Karlstejn, despre care se spune că ar fi cel mai frumos castel al Cehiei, această fortificație datând din secolul XIV; orașul minelor de argint Kutna Hora, dominat de catedrala gotică listată ca patrimoniu mondial de către UNESCO; secretele fabricii de bere Budweiser Budvar din Ceske Budejovice; frumoasele biserici din orașul Brno; Muzeul Moraviei; castelul gotic Spilberk.

Telc, unul dintre cele mai frumoase exemple de oraș renascentist în Europa și un loc declarat patrimoniu mondial de către UNESCO. Orașul a fost reconstruit după un incendiu în 1530. Piața din centrul orașului este înconjurată de arcade medievale și case cu frontoane.

Între alte obiective turistice se numără: orașul Plzen, Muzeul Berii și Galeriile Zapadoceske. 

La fabrica de bere Plzensky Prazdroj vizitatorul poate vedea cum se fabrică berea originală Pilsner; castelele de poveste ale Cehiei — Bitov, Bouzov, Cesky Sternberk, Krivoklat, Konopiste, Loket și Pernstejn; colecția de artă de la Castelul Arhiepiscopal din Kromeriz; orașul universitar Olomouc care se remarcă prin parcuri, biserici baroce, sculpturi și fântâni; regiunea Hana ce înconjoară orașul conține multe sate în care au loc festivaluri ale recoltei; drumețiile în pădurea Sumava, cel mai mare parc național din țară. Parcul include lacuri glaciare, zone cu păduri virgine și monumente istorice importante.

În ceea ce privește gastronomia cehă, ea este marcată de multe feluri de mâncare din carne. Cea de porc este foarte populară, dar și vita și puiul sunt obișnuite. Se servește vânat, iepure și rață, iar peștele este mai rar întâlnit, exceptând șprotul proaspăt și crapul, care se servește de Crăciun.

Ziua Mondială a Judo-ului

Astăzi este Ziua Mondială a Judo-ului, una dintre artele marţiale japoneze moderne. La începutul secolului trecut, pe măsură ce judo-ul a fost popularizat în Europa, și-a pierdut treptat caracterul și proprietățile de artă marțială, transformându-se în sport. În 1964 judo a devenit probă olimpică.

Federaţia Internaţională de Judo (IJF), organizaţie al cărei preşedinte este românul Marius Vizer, a ales ziua de 28 octombrie, data deCalendarul zilei - 28 octombrie naştere a maestrului japonez Jigoro Kano (1860-1938), fondatorul acestui sport, pentru a sărbători judo-ul pe plan mondial, sub toate aspectele sale educative.

Judoul  este o artă marțială japoneză modernă (Gendai budō). În 1882, pornind de la principiile tradiționalului jujitsu și păstrând tehnicile de aruncare și prize ale acestuia, profesorul Jigoro Kano și-a format propriul său stil, care a devenit cunoscut sub denumirea de Kano-ryu, iar mai târziu s-a numit Kodokan Judo.

Principiile sale se bazează pe folosirea supleței în locul forței brute, fiind eliminate loviturile și unele luxări periculoase, cum ar fi luxarea degetelor. În judo se folosesc proiectări, secerări, fixări la sol, strangulări și luxări.

La începutul secolului trecut, pe măsură ce judoul a fost popularizat în Europa, și-a pierdut treptat caracterul și proprietățile de artă marțială, transformându-se în sport. În 1964 judo a devenit probă olimpică.

Practicantul judoului se numește judoka. Sala unde se practică judoul se numește dojo. Echipamentul de judo, numit judogi, a fost introdus de către Kano în anul 1907, dar pentru grade folosea, în continuare, numai centuri albe și negre.

Ziua Internaţională a Animaţiei

Ziua Internaţională a Animaţiei a început ca o mică sărbătoare, dar s-a transformat într-un eveniment mondial care celebrează această artă şi dă ocazia participanţilor să-şi aducă la viaţă creaţiile. Ziua de 28 octombrie sărbătoreşte un mare eveniment din istoria animaţiei şi celebrează o industrie care a cucerit o piaţă globală şi a devenit o afacere de sute de miliarde.

Asociaţia Internaţională a Filmului de Animaţie (ASIFA) a iniţiat, în 2002, această sărbătoare, care marchează prima proiecţie a Teatrului Optique la Muzeul Grevin din Paris.

În 1892, Emile Reynaud a şocat audienţa cu imagini desenate mişcătoare. În ţări din întreaga lume se organizează proiecţii cu filme de animaţie.

ASIFA a creat un catalog de filme şi un program de schimburi culturale pentru realizatorii de animaţie.

Ziua este sărbătorită din anul 2002 şi rememorează data la care, în 1892, Teatrul Optic al lui Emile Reynaud a avut prima reprezentaţie la celebrul Muzeu Grevin din Paris.

An de an, importanţa acestei zile a fost accentuată de progresele tehnologiilor care au făcut posibilă dezvoltarea animaţiei, iar evenimentele, organizate acum în mai mult de 40 de ţări de pe toate continentele, aduc un omagiu acestei industrii şi au scopul de a face cât mai populară arta animaţiei.

Este ziua lung metrajelor, scurt metrajelor, a filmelor de arhivă sau ale studenţilor şi care exemplifică o gamă largă de tehnici de producţie, de la desen, pictură, animaţie cu păpuşi sau obiecte, folosind plastilina, nisipul, hărtia sau computerul. Şi pentru că multe dintre filmele de animaţie sunt non-verbale, Ziua Animaţiei este şi o bună ocazie de comunicare interculturală.

Animaţia - un cinema paralel

Aşa definea criticul italian Giannalberto Bendazzi animaţia, un cinema care crează iluzia mişcării derulând rapid o secvenţă de imagini şi care are o autonomie de limbaj, tehnică şi stilistică proprii.  Iar, materia primă a animaţiei este Ideea, adăuga foarte inspirat cineastul francez Alexandre Alexeieff.

Deşi se produce şi se consumă multă animaţie în industria cinematografiei, aceasta nu este încă recunoscută pe deplin ca o ramură artistică şi rămâne un fenomen destul de puţin cunoscut, deşi a avut, ca şi  cinematograful, o explozie creativă.

Primii paşi în arta animaţiei cinematografice au fost făcuţi de americanul J. Stuart Blackton şi de francezul Émile Cohl, în primul deceniu al secolului XX. Fantasmagoria, produsă de  Cohl în anul 1908 este considerat de istoricii cinematografului primul desen animat.

Emile Cohl - Fantasmagorie 1908

Titlul filmului făcea referire la “fantasmograph”, o variantă a lanternei magice care proiecta umbre pe pereţii din jur.

De la primele tehnici considerate tradiţionale, stop-motion, gravare direct pe film, pixilation, claymation sau cu păpuşi,  cinematograful de animaţie a evoluat din ce în ce mai îndrăzneţ, cu mijloace minimaliste şi materiale banale  cu care animatorii au reprezintat imaginarul mai eficient decât filmul cu actori.

Mare parte din principiile animaţiei descoperite în primele decenii ale secolului XX, sunt aplicate şi acum şi unele se aseamănă cu cele din film sau teatru.  Pentru a face animaţia cât mai realistă, mişcarea obiectelor reproduce legile fizicii, iar cea a personajelor, a corpului uman, se folosesc lumini şi umbre, unghiuri pentru a reproduce poziţii ale camerei sau accelerarea succesiunii desenelor pentru a sugera acţiuni naturale şi viteza lor.

Mereu reinventată, animaţia a beneficiat de perfectionarea aparaturii de înregistrare, utilizarea culorilor, a planurilor succesive pentru crearea profunzimii, a sonorului şi în special de folosirea computerului. Animaţia creată digital a produs practic o revoluţie şi a devenit foarte populară după Toy Story (1995), primul lung metraj de animaţie generat integral cu această tehnică. Software-uri ca Maya au schimbat faţa animaţiei digitale, orele de muncă ale animatorilor au fost reduse drastic, iar rezultatele s-au dovedit superioare, incusiv imaginile 3D.

Ca şi alte forme de media, şi animaţia a instituit premii de excelenţă, primele fiind acordate de Academia Americană de Film, în 1932.

Flowers and Trees (1932)

Câştigător a fost atunci scurt metrajul Flowers and Trees, o producţie Walt Disney şi United Artists.

În anul 1991, Frumoasa și Bestia a fost nominalizat de Academia Americană la categoria „Cel mai bun film”, iar din 2001 au fost instituite premiile Oscar pentru lung metraje de animaţi, primul Oscar fiind acordat în anul următor filmului Shrek, produs de DreamWorks şi Pacific Data Images.

Shrek Official Movie Trailer 1 (2001)

De atunci, Disney/Pixar a produs cele mai multe dintre filme fie pentru câştiga, fie pentru a fi nominalizate la Oscar.

Dimensiunea globală a industriei animaţiei

Cererea pentru divertismentul de animaţie a crescut odată cu cea a spaţiului de difuzare TV pe cablu sau satelit şi cu popularitatea Internetului. În trecut, serialele de animaţie se adresau copiilor mai mici de nouă ani, dar mai recent, staţiile TV au difuzat animaţie pentru adolescenţi, adulţi sau pentru întreaga familie, iar animaţii ca The Simpsons, King of the Hill sau BoJack Horseman, sitcomul american de animaţie ajuns la sezonul 3,  au fost programate, cu succes, în prime time.

Industria globală a animaţiei a depăşit 222 de miliarde de dolari, cele mai mari pieţe sunt Statele Unite, Canada, Japonia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania, şi este influenţată de marile studiouri multinaţionale ca şi de companiile TV şi de cablu. Acestea se implică în activităţi începând de la pre-producţie la distribuţie, ca şi în noile surse de venit din vânzarea de DVD-uri şi a drepturilor de licenţiere.

Animaţia românească se poate lăuda cu Palme d’Or pentru scurtmetraj de animaţie la Cannes 1957, primit de Ion Popescu Gopo cu Scurtă istorie, dar şi cu alte numeroase premii ale cineaştilor de la Animafilm: Ion Truică, Olimp Vărăşteanu, Isabela Petraşincu, Liliana Petruţiu, Victor Antonescu, Adrian Petringenaru, Radu Igazsag.

După 1990, o lungă perioadă de linişte a fost întreruptă de Anim’est. După mai multe ediţii ale festivalului organizat de Asociaţia Este’n’est, generaţiile tinere de realizatori de animaţie, formate la Worksheep Animation şi la cursurile profesorului Radu Igazsag de la UNATC, încep să însufleţească animaţia românească.

Ziua internațională de conștientizare privind gripa

Pe data de 28 octombrie Organizația Mondială a Sănătății marchează “Ziua internațională de conștientizare privind gripa”. Este al treilea an consecutiv când această zi este dedicată unor campanii internaționale complexe, prin care se atrage atenția asupra infecției cu virusurile gripale.

Principalul obiectiv al acestei campanii este consolidarea progreselor obținute în campania din anul precedent și vizează distribuirea materialelor și mesajelor specifice pentru acest subiect. Este accentuată importanța vaccinării grupelor de risc: gravide, vârstnici, lucrători din domeniul medical, pacienți cu patologie cronică.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 97: Traian (44 de ani), guvernatorul Germaniei Superioare, este adoptat de împăratul Nerva și devine Cezar.

În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă.

Titlul său complet era IMPERATOR • CAESAR • DIVI • NERVAE • FILIVS • MARCVS • VLPIVS • NERVA • TRAIANVS • OPTIMVS • AVGVSTVS • FORTISSIMVS • PRINCEPS • GERMANICVS • DACICVS • PARTHICVS • MAXIMVS.

A fost fiul lui Marcus Ulpius Traianus, un proeminent senator și general dintr-o familie romană faimoasă, stabilita in Spania (Ulpii).

A luat parte la războaiele lui Domitian potriva triburilor germanice fiind unul dintre cei mai mari comandanți militari ai imperiului când Domițian a fost ucis în anul 96.

Renumele său i-a servit în timpul succesorului lui Domițian, Nerva, care era nepopular în cadrul armatei și avea nevoie de cineva ca să obțină sprijinul legiunilor.

A obținut acest sprijin prin numirea lui Traian ca fiu adoptiv al său și succesor,la vârsta de 44 de ani, în data de 27 octombrie 97.

La moartea lui Nerva, pe 27 ianuarie 98, Traian i-a succedat fără nici un incident, fiind respectat de supuși. Astfel primul roman ne-italian a devenit împărat.

A rămas în istorie pentru razboaiele purtate în Dacia in anul 101 cand l-a forțat un an mai târziu pe regele Decebal să capituleze, după ce Traian a asediat cu succes capitala Sarmisegetusa.

Traian s-a întors la Roma încununat cu succes și a primit titlul de Dacicus Maximus.

Totuși, la scurt timp, Decebal a reluat lupta cu Imperiul Roman, încercând să convingă regatele vecine nord-dunărene să i se alăture, astfel ca Traian a atacat din nou Dacia, inginerii săi construind un imens pod peste Dunăre, si reușeste să cucerească si sa distruga în anul 106 capitala dacilor . Decebal s-a sinucis, iar în locul capitalei distruse Traian a construii un nou oraș, numit Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. A hotărât să colonizeze Dacia cu romani și a anexat-o ca provincie romană.

Traian murit la 9 august 117. Pe patul de moarte l-a numit ca succesor pe Hadrian.

Cenușa împăratului a fost depusă în încăperea de la baza columnei lui Traian (columnă ce fusese ridicată atât pentru a comemora victoriile împăratului, fiind o adevărată istorie gravată în piatră, cât și pentru a-i servi ca mausoleu).

O inscripție de la intrarea în interiorul columnei, oarecum criptică, deoarece o parte a textului a dispărut, are următorul cuprins:

Senatus populusque Romanus imp. Caesari divi Nervae f. Nervae Traiano Aug. Germ. Dacico pontif. Maximo trib. pot. XVII imp. VI p.p. ad declarandum quantae altitudinis mons et locus tant[is oper]ibus sit egestus.

• 312 : Împăratul Constantin cel Mare are viziunea Sfintei Cruci, în ajunul  Bătăliei cu Maxentius de la Podul Milvius (Podul Șoimului), din ziua de  28 octombrie 312.

 Eusebius din Cesareea în lucrarea sa „Viața lui Constantin” – „Vita Constantini” povestește despre apariția pe cer la miezul zilei, deasupra soarelui, a unei cruci luminoase împreună cu inscripția „Εν Τούτῳ Νίκα”( En toutō níka), tradusa in latina cu „in hoc signo vinces”(prin aceasta vei învinge).

Noaptea i s-ar fi arătat Christos care i-ar fi poruncit să facă un steag cu semnul văzut.

Constantin a câștigat bătălia și a pus capăt Tetrarhiei,devenind conducător unic al Imperiului Roman. Maxentius s-a înecat în Tibru  în timpul bătăliei.

• 1443: Ştefan, primul pictor muralist român cunoscut, realizează decoraţia murală a bisericii ortodoxe din Densuş (jud.Hunedoara), ctitorie a cnejilor din familia Manjina.

Biserica se afla circa 10 kilometri de orasul Hateg (judetul Hunedoara), si este monument arhitectonic si de cult, unic in spatiul romanesc.

Scriitorul George Calinescu spunea  despre lacasul de cult de la Densus:  ”o biserica bizara, facuta din marmuri si coloane, culese de la Sarmizegetusa. Un mic stalp din cei patru care sustin ingusta turla e o stela romana purtand numele lui Longinus.

E o marmura cu o inscriptie eleganta, luminoasa, frumoasa precum o statuie. Ascunsa in umbra, abia luminata de cateva suvite de soare venind pe niste ferestruici, aceasta face impresia unei opere divine furata de genii nocturne”.

• 1466: S-a născut Erasmus din Rotterdam, scriitor, filosof olandez (d. 1536)

Deși nu se știe cu exactitate anul în care s-a născut, fiind evocați anii 1466, 1467 sau 1469, în această zi s-a născut, la Rotterdam, Desiderius Erasmus, teolog și erudit olandez, unul dintre cei mai însemnați umaniști din perioada Renașterii și a Reformei. Considerat „primul european conștient”, de scriitorul austriac Stefan Zweig, datorită lucrărilor sale care fac trimitere la studiul izvoarelor originale ale creștinismului, Erasmus a fost considerat deschizătorul de drum al reformei protestante, deși el a rămas tot timpul un catolic consecvent, cu toată apropierea sa de pozițiile teoretice reformiste. Erasmus își impune foarte clar poziția ideologică în opera „De Libero Arbitrio”, apărută în anul 1524, care conține critici serioase asupra concepțiilor lui Martin Luther despre lipsa de libertate a deciziilor omului, admițând totuși înnoirea imperativă a dogmelor bisericești. În prezent, numele său este legat de un program universitar de burse oferit de Uniunea Europeană, care a fost gândit astfel încât să permită schimbul de studenți între țările comunitare, dar și să întreprindă acțiuni destinate cooperării europene în domeniul învățământului.

Erasmus. Discurs spre lauda prostiei

• 1492: Se finalizază construcţia bisericii cu hramul Sfîntul Gheorghe de la Curtea Domnească din Hîrlău, Moldova

Biserica “Sf. Gheorghe” din Hârlău a fost construită  în mai puțin de cinci luni.

Acest lucru este atestat de pisania scrisă în limba slavonă cu următorul text:“Binecinstitorul și iubitorul de Hristos, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit această biserică întru numele sfântului și măritului mare mucenic și purtător de biruință Gheorghe, care s-a început a se zidi în anul 7000, luna mai 30, și s-a terminat în același an, luna octombrie 28, iar al domniei sale în anul al 36-lea curgător.” (1492).

Este primul monument moldovenesc cu pictură exterioară din vremea lui Petru Rareş si a fost inclusa pe lista monumentelor istorice din tara noastra.

• 1492: Cristofor Columb descoperă Cuba în primul său voiaj spre Lumea Nouă.

Cristofor Columb (italiană Cristoforo Colombo, spaniolă Cristóbal Colón, n. între august și octombrie 1451 – d. 20 mai 1506) a fost un navigator italiano-spaniol. A navigat spre vest, pe Oceanul Atlantic, în căutarea unei rute spre Asia, dar și-a câștigat reputația descoperind un nou continent, America, în perioada precolumbiană fiind cunoscută numai Lumea Veche.

Prima expediție pleacă din portul Palos de la Frontera cu navele Santa Maria - de aproximativ 30 metri lungime care era sub comanda sa, Pinta și Nina - două caravele mici de aproximativ 15 m lungime. Cele două nave mai mici erau comandate de către Martín Alonso Pinzón și fratele său Vicente Yañez Pinzón și cu 90 de oameni. Este ales pentru traversarea oceanului drumul alizeelor.

Prima întâlnire a lui Cristofor Columb cu locuitorii Lumii Noi, 12 octombrie 1492.

La 12 octombrie 1492, la ora 2 noaptea, Rodrigo de Triana - un marinar de pe Pinta zărește pământul, descoperind astfel Lumea Nouă (America). Sunt descoperite insulele: Santa Maria Conception, Fernandina, Isabella, Juna, Bohio-Española. Pe 15 martie 1493 Columb revine triumfător în Spania. Columb a explorat la fel și coasta de nord-est a Cubei (a acostat pe 28 octombrie), și coasta nordică a Hispaniolei, din 5 decembrie. Aici a eșuat Santa Maria, în dimineața de Crăciun 1492, echipajul fiind nevoit s-o abandoneze. El a fost primit de localnicul cacique Guacanagari, care i-a permis lui Columb să își lase câțiva din oamenii săi în acel sat când va pleca. Columb a lăsat 39 de oameni și a întemeiat așezarea La Navidad, care astăzi este o localitate din Haiti. Înainte de a se întoarce în Spania, Columb a răpit între zece și douăzeci și cinci de indieni, pe care i-a luat cu el. Doar șapte sau opt din ei au ajuns vii în Spania, ei făcând o impresie deosebită la Sevilia.

• 1636: Cambridge (SUA): Întemeierea Universității Harvard în Massachusetts.

La 28 octombrie 1636 a fost întemeiat viitorul Colegiu Harvard, prin votul Reuniunii Generale a Coloniei Massachusetts Bay. În 1639 Colegiul a fost botezat "Harvard" în cinstea unui jun păstor John Harvard din Charlestown, care în 1638 şi-a donat propria bibliotecă şi avere acestei tinere istituţii.

Colegiul a devenit Universitate în 1780.

La ora actuală Harvard este una din cele mai prestigioase universităţi americane. Conform clasamentului mondial al universităţilor aceasta este sub numărul unu. De asemenea Harvard este universitatea cea mai prosperă din lume cu un venit de 19,3 miliade de dolari americani (informaţie din 2003). Astăzi, corpul didactic de bază al Univertităţii Harvard constituie 2300 persoane.

75 de laureaţi ai Premiului Nobel sunt asociaţi, într-un fel sau altul, cu această universitate. Din 1974, 19 câştigători ai Premiului Nobel şi 15 laureaţi ai premiului Pulitzer au fost cadre didactice la celebra universitate. În prezent, universitatea Harvard are un buget mai mare decât orice altă instituţie de învăţământ din lume. Una dintre instituţiile cele mai importante ale Universităţii Harvard este Centrul de astrofizică Smithsonian şi baza de date Astrophysics Data System, care stochează сele mai importante date astronomice din lume.

• 1860: La Nice, în Franța s-a deschis primul magazin exclusiv pentru femei, « A la ville de Nancy ».

• 1868: Statele Unite ale Americii: Thomas Edison înregistrează primul său brevet.

Thomas Alva Edison (n. 11 februarie 1847, Milan, Ohio, SUA – d. 18 octombrie 1931, West Orange, New Jersey, SUA) a fost un important inventator și om de afaceri american al sfârșitului de secol XIX și început de secol XX. A fost cunoscut și ca "Magicianul din Menlo Park", fiind și cel mai prolific inventator al timpului prin aplicarea practică a descoperirilor științifice (1093 brevete). A fost un autodidact, însă acest lucru nu l-a împiedicat să realizeze invenții în domeniul electricității (becul cu filament), al telefoniei, al sistemului de transmisie multiplă a telegramelor, al înregistrării mecanice a sunetului (fonograful) și al cinematografiei - kinetoscopul.

În lumea industriei introduce noțiunea de producție de serie.

Pentru meritele sale, Academia Americană de Arte și Știință îi acordă în anul 1895 "Premiul Rumford" pentru activitatea din domeniul electricității și în anul 1915 "Medalia Franklin" pentru contribuția sa pentru binele umanității.

Edison s-a născut în Milan, Ohio, Statele Unite ale Americii și și-a petrecut copilăria în Michigan. A fost parțial surd din adolescență, ceea ce nu l-a împiedicat să devină operator de telegraf în anii 1860. Primele lui invenții au fost legate de telegraf. În adolescența sa, Edison a lucrat și în alte domenii, vânzând mâncare și bomboane călătorilor prin trenuri.

Thomas Edison a obţinut primul său brevet de invenţie  la vârsta de 22 ani. Primul său brevet de invenție a fost obținut pentru mașina electromagnetică de înregistrat voturi în 28 octombrie 1868.

Maşina de înregistrat voturi

Era operator de telegraf când a primit primul brevet pentru o maşină care înregistra voturi. Un prieten  de al său, un alt operator de telegraf- Dewitt Roberts – a cumpărat maşina cu 100 de dolari şi a luat-o la Washington. Politicienii nu au fost de acord cu folosirea invenţiei.

• 1869: Dimitri Mendeleev a elaborat Tabelul periodic al elementelor.

Tabelul periodic al elementelor este o clasificare tabelară a elementelor chimice, inclusiv unele elemente ipotetice, pe baza proprietăților lor chimice și fizice, care la rândul lor derivă din configurația electronică a atomilor respectivi. În forma standard, tabelul reprezintă 7 perioade și 18 grupe de elemente prin tot atâtea linii, respectiv coloane; fiecare element ocupă o „căsuță” aflată la intersecția unei anumite linii cu o anumită coloană. Fac excepție două categorii de elemente care, datorită proprietăților lor similare, sunt clasificate fiecare într-o singură căsuță: lantanidele (perioada 6, grupa 3) și actinidele (perioada 7, grupa 3). În tabelul periodic lărgit, grupa 3 este reprezentată pe 15 coloane, astfel că fiecare element, fără excepție, ocupă singur o căsuță.

Mendeleev a stabilit că elementele, dacă sunt aranjate după masa atomică, prezintă o aparentă periodicitate a proprietăților; elementele similare din punct de vedere al proprietăților chimice au greutăți atomice asemănătoare ca valoare; dispunerea elementelor după masele lor atomice corespunde valențelor și proprietăților chimice; mărimea greutății atomice determină caracterul elementului.

La finalizarea sa, Mendeleev a lăsat spaţii libere, bănuind că vor fi descoperite şi alte elemente noi în natură, lucru confirmat ulterior.

În 2012, Tabelul lui Mendeleev număra 118 elemente chimice, dintre care 90 în stare naturală (două lichide, 11 gaze și 77 solide), iar alte 28 artificiale.

• 1875: S-a născut Gilbert Hovey Grosvenor, primului redactor-șef al revistei National Geographic, considerat „părintele” fotojurnalismului.

Pe 1 aprilie 1899, un domn impozant cu un aer copilaresc conducea un tanar serios la sediul din Washington al National Geographic Society (NGS), peste drum de Trezoreria SUA. “Sediul” (inchiriat) e jumatatea unei camarute  cu 2 scaune, o masa, un maldar de hartii si registre, si 6 cutii cu retururi de National Geographic.

Domnul cu impozanta barba alba e Alexander Graham Bell, inventator al telefonului, care a acceptat,  cam fara voie, acum 2 ani, la moartea socrului sau, Gardiner Greene Hubbard, sa-i urmeze ca presedinte al NGS.

Tanarul e Gilbert H. Grosvenor, un profesoras de 23 de ani care preda franceza, germana, latina, algebra, chimie, retorica la Englewolld Academy for Boys, New Jersey, in timp ce studiaza pentru a-si lua masteratul in Arte. El este arma secreta cu care genialul si aiuritul Bell intentioneaza sa salveze National Geographic Society.

Au trecut 11 de ani de la infiintarea NGS, in 1888, cand, ca intr-un roman de Jules Verne, 33 de gentilomi din Washington, majoritatea oameni de stiinta si exploratori s-au strans intr-o seara cetoasa la Culbul Cosmos (peste drum, in diagonala de Casa Alba) pentru a pune bazele unei Societati care sa „creasca si sa popularizeze cunostintele geografice.”

In octombrie 1888 a aparut primul numar din National Geographic (NG) – o brosura subtire cu o coperta austera de coloara teracotei ­­– care a fost distribuit celor aproape 200 de membri ai Societatii. Din 1896, revista a inceput sa apara lunar si sa se vanda la chisoscuri cu 25 de centi. Dar nu o cumpara aproape nimeni.

E aceiasi poveste de esec veche de cand lumea: multi specialisti excelenti, dar orgoliosi, cu pareri ferme, care lucreaza voluntar la un proiect-hobby, in timpul liber – formeaza de fapt un Turn Babel. Inchizand ochii in fata catorva articole (care sunt exceptii cu adevarat surprinzatoare), unii rauvoitori, printre care ma numar si eu, au criticat, poate pe nedrept, volumele din primi ani ca fiind „ingrozitor de stiintifice, numai bune pentru a difuza cunostinte geografice printre cei care le au deja si de ai inspaimanta pe restul”.

La vremea cand Alexander Graham Bell, absorbit mai degraba de inventiile sale decat de National Geographic, aniversa primul an ca presedinte al NGS, revista era in pragul falimentului.

Bell le-a expus membrilor Bordului NGS un plan simplu: „1. Sa angajam un tanar promitator care sa insufle viata revistei. O sa-i platesc eu salariul. 2. Sa renuntam la campania ratata de a creste circulatia revistei prin vanzarea la chiosc. Revista noastra trebuie sa mearga la membri NGS, oameni care cred in noi si care vor sa ne ajute”.

Bell a avut dificultati i-i determina pe distinsi sai colegi din NGS sa-l accepte pe fostul profesor de 23 de ani; mai ales ca nu toti erau de acord planul sau. Grosvenor a fost angajat, de proba, ca assistant editor, platit cu 100 $ lunar din banii lui Bell.

Tanarul a fost primul care a inteles avantajele doctrinei Bell: oamenii sunt atrasi nu atat de abonamentul la o revista cat de ideea de a deveni membri ai unei societati al carei scop e „cresterea si popularizarea cunostintele geografice”. In loc sa cumpere o revista oarecare: „instalatorul, administratorul sau paznicul  pot  ampartasi cu oamenii de stiinta sau regii placerea unei expeditii in Peru si pe cea a explorarii Polului Sud”, avea sa scrie Ishbel Rossin in 1938. Grosvenor s-a pus pe scris scrisori. Mai intai, le-a cerut membrilor NGS sa-si recomande prietenii pentru a deveni membri. Apoi le-a scris fiecaruia dintre acestia, pe hartie scumpa („oamenii nu baga in seama chestiile ieftine”, avea sa spuna el mai tarziu), cate o scrisoare personalizata (Am onoarea de a va informa ca ati fost recomandat…)  prin care ii invita sa devina membri NGS.

Marketing inspirat: o campanie de recrutare de membri ai unei societati, unde abonamentul la revista nu era decat un bonus tangibil. Faptul de a deveni membru crea o legatura cu alti oameni educati care vroiau sa afle mai multe despre lumea in care traiau. Campania a avut un succes care l-a entuziasmat pe Bell.

Dar pentru a pastra si spori numarul de abonati aveau nevoie si de o revista interesanta.

Grosvenor a inceput sa studieze. Mai intai alte reviste de geografie, apoi, carti celebre in care geografia joaca un rol important: Voyage of the Beagle, Sailing alone around the world, Istoriile lui Herodot. Ce au in comun toate aceste opere la care oameni se intorc iar si iar? Toate, si-a dat seama Grosvenor, sunt relatari martor obiective; au o scriitura simpla, directa, care cauta sa zugraveasca imagini in mintea cititorului.

Apoi a incercat sa-si puna in practica ideile indraznete intr-o revista despre „lume si tot ce e in ea”, izbindu-se mai intai de opozitia ferma a bordului conservator si scortos al NGS care nu vroia sa-si piarda jucaria. Primii doi ani trebuie sa fi fost foarte grei pentru Grosvenor, subordonat gusturilor redactorului-sef al revistei – John Hyde, statistician angajat la US Departament of Agriculture si al altor 12 editori asociati, neplatiti, membri ai Bordului Societatii, si ale caror nume si functii erau tiparite pe coperta revistei. Ei vroiau in continuare sa-si publice articolele supertehnice, savante. Cum sa le editezi operele fara sa-i superi?

Mai multi din vechea garda, dar in special John Hyde, nu-l aveau la suflet pe Grosvenor. Hyde se simtea amenintat, ii baga mereu strambe sa scape de tanarul ambitios. In vara lui 1900 cand familia Bell calatorea in Europa, aproape a reusit.

O cearta urata intre tanarul assistant editor si Comitetul executiv al NGS a enervat-o suficient de mult pe Elsie Bell (fiica presedintelui care il recomandase tatalui ei de la bun inceput) sa ii scrie lui Grosvenor vrea sa se marite cu el. Grosvenor era in culmea fericirii.

In septembrie, Bell s-a intors in Washington, a convocat Bordul NGS, l-a numit pe Grosvenor managing editor si i-am marit salariul la 2000$ pe an. Convins ca ruptura dintre el si bord s-a reparat Grosvenor a plecat la Londra unde s-a casatorit cu Elsie Bell. Au plecat spre Constantinopol in luna de miere. Cand au ajuns in Viena au trebuit sa se intorca: probleme acasa. In absenta lui, bordul ostil aranjase tiparirea revistei la NY si incerca sa conduca revista intr-o directia opusa celei dorita de Bell si Grosvenor. Tanarul s-a plans socrului sau si i-a aratat ca tiparirea numarului de ian 1901 costa de doua ori mai mult decat obisnuit. Bell i-a raspuns: „Bert, acum esti managing editor. Acum tu decizi”.

Asta a facut.

Majoritatea pariurilor lui Grosvenor s-au dovedit castigatoare; (cum a fost cel pe fotografie – in 1908, intr-o vreme in care majoritatea editorilor o considerau vulgara si ieftine in comparatie cu gravurile artistice, fotografiile reprezentau jumatate din NG – motiv pentru alti 2 membri ai bordului sa isi dea demisia, indihnati). Dintre cele 5000 de reviste ale vremii, NG-ul e una dintre foarte putinele care a rezistat si prosperat.

Pentru urmatorii 66 de ani, Grosvenor a fost motorul NGS. La moartea lui, NG avea o circulatie lunara de 5 milioane de exemplare.

Redactor sef  timp de 66 de ani, Gilbert H. Grosvenor a fost sufletul si motorul revistei National Geographic.

Cele 7 principii de jurnalism ale lui Grosvenor au definit specificul stilului NG (cu punctele lui forte si slabe) in prima jumatate de secol a revistei.

    acuratete absoluta

    abundenta de ilustratii artistice si instructive

    tot ce e tiparit in revista trebuie sa aiba valoare perena

    persoanele sau notele triviale – de evitat

    nimic partizan sau controversat

    tiparim numai lucruri care pun intr-o lumina buna oameni sau tari; de evitat tot ce e neplacut sau excesiv critic.

    continutul fiecarui numar e gandit casa poata fi citit oricand.

• 1886:  Statuia Libertăţii a fost dăruită oraşului New York

Statuia Libertatii, un dar al  Frantei facut  orasului New York , a fost inaugurata la New York de  presedintele american Grover Cleveland .

Statuia  o  reprezintâ pe zeita romana a libertatii, Libertas, care poartă o torţă şi o tabula ansata  pe care este înscrisa data  Declaraţia Americană de Independenţă, 4 iulie 1776. Un lanţ rupt se află la picioarele ei. Acest monument  devenit un simbol al libertăţii şi al Statelor Unite.

Preşedintele american Grover Cleveland a fost cel care a făcut onorurile după ce Franţa, în semn de prietenie, a oferit SUA ceea ce avea să devină simbolul ţării. Iniţial cunoscută sub numele „Libertatea întăreşte lumea”, ideea statuii i-a aparţinut istoricului francez Edouard de Laboulaye. Acesta a considerat că e nevoie de un simbol care să marcheze alianţa dintre Franţa şi SUA în timpul Revoluţiei americane. Proiectul statuii a fost realizat de sculptorul Frydyric-Auguste Bartholdi, iar suportul a fost făcut de Eugene-Emmanuel Viollet-le-Duc şi Alexandre-Gustave Eiffel. Propunerea pentru amplasarea statuii, reprezentând o femeie cu o torţă în mâna dreapta,i-a aparţinut tot autorului lucrării, care a primit acceptul de la Congres pentru folosirea insulei Bedloe de lângă New York. Ȋn 1924, Statuia Libertăţii a fost declarată monument naţional, iar în 1956 insula Bedloe a fost redenumită Insula Libertăţii. Ȋn prezent, monumentul care măsoară 93 de metri, face parte din patrimoniul UNESCO.

Statuia Libertatii are 46.5 metri inaltime si impreuna cu piedestalul ajunge la 93 de metri inaltime. Turistii care viziteaza Statuia Libertatii pot urca pe scarile din interiorul statuii toate cele 354 de trepte pana pe coroana de unde se poate admira privelistea deosebita a metropolei New York City. Turistii care doresc sa intre in piedestal si sa urce pana in varful statuii ar trebui sa-si rezerve bilete cu multa vreme in avans deoarece cozile pot fi interminabile.

• 1914: S-a născut Jonas Edward Salk, bacteorolog american.

A realizat primul vaccin impotriva poliomelitei. Acest vaccin a inceput sa fie comercializat, pe piata americana, in 12 aprilie 1955; (d.23.06.1995).

Jonas Salk s-a născut la New York ca fiul cel mai mare al unei perechi de evrei originari din Imperiul Rus, Daniel Salk și Dora născută Press. Familia a locuit mai întâi în Harlemul de est, apoi în cartierul Bronx, iar ulterior în Queens Tatăl era croitor de dame și și-a dorit ca cei trei fii ai săi să aibă parte de o educație corespunzătoare. Frații lui Jonas se numeau Herman și Lee, acesta din urmă fiind cunoscut ulterior ca psiholog de copii. La vârsta de 12 ani Salk a fost înscris la liceul Townsend Harris, o școală particulară pentru școlari dotați, în care elevii urmau să cuprindă în trei ani un program care la origine era destinat pentru o perioada de 4 ani. Salk s-a distins curând la învățătură și ca un avid cititor de cărți. După bacalaureat, la numai 15 ani, în septembrie 1930, în toiul crizei economice mondiale, a izbutit să fie admis la City College din New York. La insistențele mamei sale, el a renunțat la planurile inițiale de a deveni avocat, și s-a concentrat asupra materiilor necesare pentru ulterioare studii de medicină. Deși resursele colegiului lăsau de dorit (avea puține laboratoare de cercetare, o bibliotecă incompletă și putini conferențiari de renume) Salk s-a distins ]n 1934 ca unul din cei mai buni absolvenți cu titlul de B.S.în chimie și a obținut o bursă pentru continuarea studiilor de medicină la Universitatea New York De la bun început Salk s-a decis nu pentru o carieră de medic practicant, ci pentru una de cercetare. Vreme de un an a întrerupt studiile obișnuite de medicină, pentru a studia biochimia, apoi s-a preocupat mai cu seama de bacteriologie. Era convins că pe această cale, va putea fi de folos omenirii in general, și nu numai unor pacienți individuali. În ultimul an de studiu a lucrat vreme de două luni ca voluntar în laboratorul lui Thomas Francis junior, care efectuase înainte cercetări pentru Fundația Rockefeller, unde descoperise tipul B al virusului gripei. Francis l-a introdus pe Salk în domeniul virusologiei. În 1939 Salk a promovat facultatea cu titlul de doctor in medicină.

Vaccinul zis Salk a fost unul dintre primele vaccinuri eficace pentru imunizarea contra unui virus în general. El a fost esențial pentru campania mondială de eradicare a poliomielitei, altădată una din bolile cele mai ucigătoare și invalidante, mai ales la copii. Vaccinul funcționează pe principiul virusului slăbit. Adică injectarea unei forme slăbite, sau inofensive, a virusului poliomielitei la pacient, permite corpului uman să dezvolte o imunitate contra acestuia, fără totuși a se îmbolnăvi grav. Imunizat contra formei slăbite, corpul este în consecință imunizat și contra formei mai virulente a aceluiași virus. În 1961, Albert Sabin avea să dezvolte un vaccin administrabil pe cale orală, plecând de la o formă slăbită a virusului. Salk nu a patentat niciodată vaccinul său, el nu gândea să devină milionar, estimând că salariul său și donațiile îi vor permite să viețuiască decent. Un ziarist (Ed Murrow) i-a pus întrebarea « De ce nu a patentat vaccinul său? », el i-a răspuns « Se patentează soarele? » Pentru el, rezultatul muncii sale aparținea omenirii. În pofida marelui succes al vaccinului său, mulți colegi s-au distanțat de Salk, deoarece el a încălcat reguli nescrise ale „Comunității științifice. ”În numeroasele sale apariții publice Salk a omis să sublinieze contribuția altor însemnați cercetători la realizarea vaccinului, de pilda cea a microbiologilor și epidemiologilor John Franklin Enders, Thomas H Weller și Frederick Chapman Robbins, care primiseră, de altfel, premiul Nobel pentru medicină în anul 1954. Salk a devenit în ochii opiniei publice unicul erou, fiind celebrat prin atribuirea numelui său atât vaccinului, cât și multor străzi, poduri și școli.

Potrivit cu dorința sa, în 1962 au început lucrările de construcție ale Institutului Salk de cercetari biologice din La Jolla, lângă San Diego, în California, care a fost inaugurat în anul 1967.

În ultimii ani ai vieții Salk a fost preocupat cu obținerea unui vaccin împotriva SIDA.

8 lucruri pe care nu le știai despre Jonas Salk și vaccinul pentru poliomielită

Timp de șase decenii după prima mare epidemie americană de poliomielită care a lovit populația de lângă Rutland, Vermont, în vara anului 1894, boala foarte contagioasă a terorizat Statele Unite. Poliomielita, lovea copiii în mod disproporționat și putea ataca sistemul nervos central și cauza deteriorare musculară, paralizie și chiar moartea. Virusologul american, Jonas Salk, care s-a  născut acum 100 de ani, pe 28 octombrie 1914, a elaborat primul vaccin sigur și eficient împotriva poliomielitei din lume. La aniversarea  celor 100 de ani de la nașterea lui Salk, aflăm 8 lucruri surprinzătoare despre vaccinul care aproape a eradicat cea mai ingrozitoare boală a secolului al XX-lea.

1. Cu toate că poliomielita era cea mai de temut boală a secolului al XX-lea, era puțin probabil să aibă cea mai mare rată a mortalității

„Poliomielita nu a fost niciodată epidemia devastatoare care era portretizată de mass media, nici chiar la apogeul său din anii 1940 și 1950”, scrie David M. Oshinsky în cartea sa, „Poliomielita: O poveste americană” care a câștigat premiul Pulitzer. În timpul acelor decenii, de zece ori mai mulți copii au murit din accidente și de trei ori mai mulți copii au murit din cauza cancerului. Oshinsky a scris că poliomielita a fost atât de temută pentru că lovea fără avertisment, iar cercetătorii nu erau siguri de cum se transmitea de la o persoană la alta. În anii următori celui de-al Doilea Război Mondial , sondajele de opinie arătau că singurul lucru de care se temeau americanii, în afară de poliomielită, era războiul nuclear.

2.Franklin D. Roosevelt s-a dovedit a fi esențial în elaborarea vaccinului

La un an după ce a fost nominalizat candidatul democart la vice-președinție, noua stea politică, Franklin D. Roosevelt a contactat poliomielita în timp ce era la casa sa de vacanță de pe insula Campobello în vara anului 1921. Boala i-a  paralizat permanent  picioarele  viitorului președinte în vârstă de 39 de ani.  În anul 1938, la cinci ani după ce a ajuns la Casa Albă, Roosevelt a ajutat la crearea Fundației Naționale pentru Paralizie Infantilă, denumită mai târziu Fundația March of Dimes, care a devenit principala sursă financiară pentru testele vaccinului lui Salk. Angajând copii cu probleme și solicitând puterea starurilor precum Mickey Rooney și Walt Disney, organizația condusă de fostul partener al lui Roosevelt de pe Wall Street, Basil O’Connor, au fost strânși peste 20 de milioane de dolari pe an până la sfârșitul anilor 1940.

3.Salk a contestat credința științifică în elaborarea vaccinului său.

În timp ce majoritatea oamenilor de știință credeau că vaccinurile eficiente puteau fi dezvoltate doar folosindu-se virusuri vii, Salk a elaborat un vaccin cu „viruși-uciși” prin cultivarea virusului, iar apoi i-a dezactivat adăugând formaldehidă pentru a nu se mai reproduce. Prin injectarea tulpinei benigne în sânge vaccinul păcălea sistemul imunitar să producă anticorpi fără a mai introduce o formă slăbită a virusului în pacienții sănătoși. Mulți cercetători, precum virusologul polonez Albert Sabin, care a elaborat vaccinul anti-poliomielită cu „virus-viu” care se administra pe cale orală, a spus despre abordarea lui Salk ca fiind una periculoasă. Sabin l-a desconsiderat pe Salk numindu-l „un simplu chimist de bucătărie” . O’Connor nu mai avea răbdare să aștepte elaborarea vaccinului cu virus viu, care dura destul de mult, așa că a redirecționat resursele fundației March of Dimes către Salk.

4.Salk a testat vaccinul pe el și pe familia sa.

După ce a vaccinat cu succes mii de maimuțe, Salk a făcut pasul riscant de a testa vaccinul pe oameni în anul 1952. După ce a vaccinat copii din două instituții din zona Pittsburgh, Salk s-a vaccinat pe sine, soția și pe cei trei fii ai săi în bucătăria proprie după ce a fiert acele și seringile pe partea de sus a plitei. Salk a anunțat succesul testelor pe oameni la radio la 26 martie 1953.

5.Studiul clinic a fost cel mai mare experiment public medical din istoria Americii.

La 26 aprilie 1954, lui Randy Kerr în vârstă de șase ani i-a fost administrat vaccinul lui Salk la Școala Elementară Franklin Sherman din McLean, Virginia. Până la sfârșitul lunii iunie, un număr neașteaptat de 1,8 milioane de oameni, inclusiv sute de mii de elevi, l-au însoțit în a deveni „pionierii poliomielitei.” Pentru prima dată cercetătorii au folosit metoda dublu-orb care este acum una standard, prin care nici pacientul, nici cel care administrează vaccinul nu știau dacă este vaccinul în sine sau efectul placebo. Cu toate că nimeni nu era convins că vaccinul era unul eficace – de fapt Sabin susținea că acesta ar cauza mai multe cazuri de poliomielită decât ar preveni – se pare că nu a fost lipsă de voluntari.

6. Salk nu și-a certificat vaccinul.

La 12 aprilie 1955, în ziua în care vaccinul lui Salk a fost declarat „eficient, sigur și puternic”, legendarul reporter CBS, Edward R. Morrow, l-a intervievat pe creatorul acestuia și l-a întrebat cine deține brevetul. „Ei bine, poporul, aș spune eu” a declarat Salk în lumina milioanelor care au provenit din donațiile strânse de fundația March of Dimes și care i-au permis cercetarea și testarea vaccinului. „Nu există un brevet. Ai putea să brevetezi Soarele?” Avocații fundației au cercetat posibilitatea de a breveta vaccinul, dar nu au urmărit acest scop, din cauza împotrivirii lui Salk.

7.Cu toate că un lot compromis al vaccinului lui Salk a ucis 11 oameni, americanii au continuat să își vaccineze copiii.

În doar câteva săptămâni de când vaccinul lui Salk a fost declarat a fi unul sigur, mai mult de 200 de cazuri de poliomielită au trasat urma până la câteva loturi contaminate cu tulpini de poliomielită vii produse de Laboratoarele Cutter din Berkley, California. Cei mai bolnavi au suferit paralizie severă, 11 dintre aceștia murind. Pentru a putea administra rapid vaccinul publicului, guvernul federal nu a asigurat supravegherea adecvată a marilor companii de medicamente care aveau contracte cu Fundația March of Dimes pentru a produce 9 milioane de doze ale vaccinului până 1955. Cu toate că purtătorul de cuvânt al Departamenului de Sănătate al Statelor Unite a suspendat temporar vaccinările, americanii au continuat să se vaccineze pe sine și pe copiii lor. În afară de „incidentul Cutter”, nici un alt caz de poliomielită atribuit vaccinului lui Salk nu a mai apărut în Statele Unite. 

8.Un vaccin rival l-a înlocuit pe cel al lui Salk în anii 1960.

O dată ce vaccinul oral al lui Sabin a devenit disponibil, într-un final, în anul 1962, acesta a înlocuit destul de repede vaccinul injectabil al lui Salk deoarece era mai ieftin de a se produce și mai ușor de administrat. Până la urmă cele două vaccinuri, produse de doi rivali, aproape că au eradicat poliomielita de pe planetă. Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în anul 2013 au fost raportate doar 416 cazuri de poliomielită în întreaga lume, cele mai multe fiind restrânse în câteva țări din Asia și Africa. Din cauza vaccinului cu virus viu al lui Sabin, care se pare că este ultimul obstacol în eliminarea bolii din lume (vaccinul lui Sabin este responsabil de aproximativ 12 cazuri de poliomielită în fiecare an), OMS a îndemnat țările care nu mai au nici un caz de poliomielită să revină la vaccinul cu virus-mort al lui Salk.

• 1918: Ferdinand I, regele României (1914-1927), a dat o proclamatie catre ostasi în care îi îndemna sa ia din nou armele pentru a înfaptui „visul nostru de atâtea veacuri: unirea tuturor românilor, pentru care în anii 1916-1917 ati luptat cu atâta vitejie”.

• 1919:  Congresul american a votat, fără a ţine seama de veto-ul preşedintelui Woodrow Wilson, în favoarea unei legi rămase în istorie sub numele de Legea Prohibitiei (Volstead Act)

 Legea, împreuna cu cel de-al 28-lea amendament al Constituţiei SUA şi legile ce decurgeau din el, instaura o ciudată şi agitată epocă a istoriei SUA, cunoscută drept “Perioada Prohibiţiei”.

Se interzicea cetăţenilor americani fabricarea, vinderea, schimbarea pe alte mărfuri, transportul şi furnizarea de băuturi cu conţinut de alcool mai mare de 0,5%.

Volstead Act  a fost amendata pe 17 februarie 1933 de Blaine Act, care  permitea comercializarea de bauturi putin alcoolizate de felul berii.

Perioada Prohibitiei s-a sfarsit legal pe 5 decembrie 1933.

• 1920: Este semnat Tratatul de la Paris dintre România pe de o parte şi Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia, pe de altă parte prin care era recunoscut actul unirii Basarabiei cu România. 

Tratatul de la Paris din 1920 a fost o recunoaștere de către principalele puteri aliate (Franța, Regatul Unit, Italia, Japonia, care nu l-a ratificat) a unirii Basarabiei cu România.

Pe 9 aprilie 1918 (pe stil vechi 27 martie 1918), în timpul haosului Războiului civil rus, legislatura basarabeană (Sfatul Țării) a votat în favoarea unificării cu România cu 86 voturi pentru, 3 împotrivă și 36 abțineri, act privit de către ruși ca o invazie românească.

Ca și în cazul Tratatului de la Versailles, a conținut acordul Ligii Națiunilor și ca rezultat nu a fost ratificat de SUA. Statele Unite au refuzat inițial să semneze tratatul pe motiv că Rusia nu era reprezentată la conferință.

Tratatul de pace de la Paris de pe 28 octombrie 1920, a recunoscut oficial unirea Basarabiei cu România. Doar Uniunea Sovietică și Japonia nu au recunoscut niciodată această unire.

În tratat se afirmă “că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic, unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificată“.

(28 octombrie 1920)

Imperiul britanic, Franţa, Italia, Japonia, principalele puteri aliate, şi România:

Considerînd că în interesul păcii generale în Europa trebuie asigurată încă de pe acum în Basarabia o suveranitate care să corespundă aspiraţiilor populaţiunii şi să garanteze minorităţilor de rasă, religiune sau limbă protecţiunea ce le este dorită;

Considerînd că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificată;

Considerînd că populaţiunea Basarabiei a manifestat dorinţa de a vedea Basarabia unită cu România;

Considerînd, în sfîrşit, că România, din propria ei voinţă doreşte să dea garanţii sigure de libertate şi dreptate, fără deosebire de rasă, de religiune sau de limbă, conform cu tratatul semnat la Paris la 9 decembrie 1919, locuitorilor atît ai vechiului Regat al României, cît şi al teritoriilor de curînd transferate;

Au hotărît să încheie tratatul de faţă şi au desemnat ca plenipotenţiari ai lor, sub rezerva facultăţii de a dispune înlocuirea lor pentru semnătură; [...]

Care s-au înţeles asupra stipulaţiunilor următoare:

Art. 1. Înaltele Părţi Contractante declară că recunosc suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actuală a României, Marea Neagră, cursul Nistrului de la gura sa pînă la punctul unde este tăiat de vechiul hotar dintre Bucovina şi Basarabia, şi acest vechi hotar.

Art. 2. O comisiune compusă din trei membri, dintre care unul va fi numit de principalele puteri aliate, unul de România şi unul de Consiliul Societăţii Naţiunilor pe seama Rusiei, va fi constituită în termen de 15 zile, cu începere de la punerea în vigoare a tratatului de faţă, spre a fixa pe teren noua linie de fruntarie a României.

Art. 3. România se obligă a respecta şi a face să fie riguros respectate pe teritoriul Basarabiei, arătat la art. 1, stipulaţiile tratatului semnat la Paris la 9 decembrie 1919 de către principalele puteri aliate şi asociate şi România, şi anume: a asigura locuitorilor, fără deosebire de rasă, de limbă sau de religiune, aceleaşi garanţii de libertate şi de dreptate, ca şi celorlalţi locuitori din ţinuturile ce fac parte din Regatul României.

Art. 9. Înaltele Părţi Contractante vor invita Rusia să adere la tratatul de faţă, de îndată ce va exista un guvern rus recunoscut de ele. Ele îşi rezervă dreptul de a supune arbitrajului Consiliului Societăţii Naţiunilor toate chestiunile care ar putea fi ridicate de guvernul rus cu privire la detaliile acestui tratat, fiind bine stabilit că fruntariile definite de acest tratat, precum şi suveranitatea României asupra teritoriilor pe care le cuprinde nu vor putea fi puse la discuţiune.

Monitorul oficial din 8 august 1922

• 1940: Grecia intră în Al doilea război mondial; ultimatumului lui Benito Mussolini, dictatorul grec Ioannis Metaxa răspunde cu celebrul „όχι“ („nu” - Ziua ouchi), drept care Italia cu ajutorul Albaniei invadează Grecia.

• 1954: Ernest Hemingway primește Premiul Nobel pentru literatură.

Motivația Juriului Nobel
 

„ pentru măiestria artei narative, foarte recent demonstrată în «Bătrânul și marea» și pentru influența pe care a exercitat-o asupra stilului contemporan”

În luna octombrie a anului 1954, Ernest Hemingway a primit Premiul Nobel pentru Literatură. Hemingway se simțea slăbit și, în consecință, se afla în incapacitatea de a participa la ceremonia de decernare a premiilor. Un diplomat american din Suedia va fi prezent la această ceremonie în numele lui Hemingway. Textul discursului de primire pe care diplomatul american l-a citit în numele său era acesta: „Stimați membri ai Academiei Suedeze, Doamnelor și Domnilor neavând priceperea și dezinvoltura pentru a susține un discurs, nici cunoștințe de oratorie sau de retorică necesare, doresc să mulțumesc organizatorilor pentru generozitatea lui Alfred Nobel de a oferi acest premiu. Niciun autor care îi cunoște pe marii scriitori ce nu au primit acest premui nu îl poate accepta decât cu modestie. Nu este necesar să îi menționez pe acești scriitori. Fiecare dintre cei prezenți aici își poate contura propria sa listă, după cunoștințele și conștiința sa. Îmi este imposibil să îl rog pe ambasadorul țării să citescă un discurs în care un scriitor vrea să exprime tot ceea ce se află în sufletul său. Într-o scriere, lucrurile nu pot fi deslușite imediat, și autorul este norocos dacă se întâmplă așa¡ în cele din urmă însă, ele devin destul de clare, atât prin ele însele, cât și datorită gradului de alchimie pe care autorul îl deține, îl va fi suferit sau îl va fi uitat. Scrisul presupune o viață solitară.[...] Am vorbit prea mult pentru un scriitor. Un scriitor trebuie să scrie ceea ce vrea să spună și nu să vorbească despre asta. Încă o dată, vă mulțumesc. “

• 1955: S-a născut William Henry „Bill“ Gates, întreprinzător american (Microsoft)

S-a nascut in Seattle, Statele Unite, tatal sau fiind avocat, iar mama profesor. A urmat cursurile unei scoli private, iar la 13 ani si-a descoperit pasiunea pentru computere si a inceput sa realizeze diferite programe.

S-a inscris la Universitatea Harvard, in 1975 realizand o versiune a programului BASIC. In acelasi an a renuntat la scoala ca sa lucreze si a pus bazele imperiului Microsoft impreuna cu prietenul sau din copilarie Paul Allen.

Tot atunci a produs sistemul DOS, care, in 1981, a fost adoptat de catre International Business Machines (IBM) pentru computerele fabricate. Acesta a fost pasul care a ridicat compania lui Bill Gates.

 Vanzarea licentei pentru DOS a inceput sa aduca profituri imenese Microsoft, astfel ca la 35 de ani Bill Gates a devenit unul dintre cei mai puternici oameni din America, pentru ca dupa 1990 sa ajunga cel mai bogat om din lume.

Citate

* Părinţii tăi nu au fost întotdeauna plictisitori. Au ajuns aşa pentru că au fost nevoiţi să te hrănească, să-ţi spele hainele şi să-ţi plătească partea la cheltuieli.

* Succesul e un profesor prost. Îi amăgeşte pe oamenii inteligenţi cu ideea că nu vor pierde niciodată.

* Înainte să faci ceva perfect, fă ceva perfectibil.

* Crezi că profesorii au fost nişte duri? Aşteaptă până vei avea un şef! Viaţa nu e cinstită – obişnuieşte-te cu asta!

* În fiecare dimineaţă, dacă n-ai chef să te dai jos din pat, adu-ţi aminte că nu eşti încă printre cei bogaţi, care-şi permit să doarmă cât vor, şi-o să vezi ce chef de muncă te apucă imediat.

 

• 1965: Saint Louis, Missouri a fost inaugurat Gateway Arch, 190 de m înălțime (the 630-foot-tall parabolic - catenarian).

acest proiect incredibil a fost proiectul de suflet a zeci de oameni care au muncit la el vreme de aproape 40 de ani. În acest timp, s-au dus negocieri, s-au adunat fonduri și s-a organizat un mega concurs de proiecte ce a culminat cu ridicarea acestui enorm monument inovator ce măsoară aproape 200 de metri înălțime și cam tot atâta lățime.

Gateway Arch este iluminat pe timp de noapte - o imagine feerică

Prima idee cu privire la ridicarea unui asemenea monument în St. Louis a apărut în anul 1933 atunci când unul dintre liderii comunității locale, Luther Ely Smith a decis să se adreseze primarului de atunci Bernard Dickmann poentru a construit un memorial care să aducă un nou suflu malului râului Mississipi într-o perioadă în care marea criză economică lovise în plin acest oraș.

Din păcate, tocmai criza economică a stimulat foarte mult controversele cu privire la acest proiect care ar fi urmat să înghită nu mai puțin de 30 de milioane de dolari, preț care, actualizat la valoarea de azi s-ar traduce la undeva peste 100 de milioane de dolari. Această sumă dar și faptul că întreaga zonă ar fi trebuit să fie expropriată a întârziat dezvoltarea a ceea ce urma să fie Gateway Arch cu aproape 20 de ani.

Gateway Arch pe malul fluviului Mississippi

Gateway Arch, un simbol al primilor pionieri ai Americii

După ce aceste impedimente au fost depășite iar terenul a intrat în proprietatea statului, s-a pus problema cu privire la design-ul noului monument. Prin urmare s-a organizat un concurs de arhitectură care ar fi trebuit să decidă un câștigător oficial. Jurizarea urma să fie realizată de o comisie de experți iar câștigătorul urma să primească un premiu frumușel în bani.

De-a lungul a două etape, proiectele oferite spre jurizare au fost treptat eliminate până când câștigătorul final a fost Eero Saarinen, un tânăr arhitect provenit dintr-o familie cu tradiție în acest domeniu. El a venit cu ideea unui arc înalt de 190 de metri realizat pe un profil triunghiular și care ar fi urmat să fie parte dintr-un complex unde să se regăsească un muzeu, mai multe expoziții și o parcare încăpătoare. Toate gândite pentru a celebra spiritul de pionierat al primilor americani ce au cucerit Vestul acestui continent, creând ceea ce azi este cunoscută drept Statele Unite ale Americii.

Ferestrele de observație văzute din exterior

Deși ideea s-a născut în 1933, abia la finele lui octombrie 1965 Gateway Arch a fost gata. Asta după mai multe amânări și întârzieri datorate dificultăților de construire a acestui monument unic. În orice caz, la 28 octombrie ’65, cheia de boltă a arcului, o piesă de aproape 10 tone a fost pusă în vârful construcției iar în interiorul ei a fost plasată o capsulă a timpului în care se află semnăturile a 762000 de studenți, elevi și oameni implicați în acest proiect.

Un arc unic

Proiectul realizat pentru Gateway Arch este absolut revoluționar din orice punct de vedere am privi lucrurile. În secțiune, arcul este format dintr-un triunghi echilateral cu laturile de 16 metri la bază și doar 5,2 metri la vârf. Dar construcția nu este doar un obiect decorativ. În interior, arcul este gol, susținut fiind de scheletul sandwich de oțel-carbol și beton, acoperit la exterior cu o folie de inox. Astfel, de-a lungul celor două picioare ale edificiului pot circula două tramvaie unice ce urcă vizitatorii până aproape de vârful Gateway Arch pentru o perspectivă deosebită asupra Gateway Arch.

Gateway Arch în cifre și recorduri

Aparent destul de simplu ca design, Gateway Arch are de fapt o formă complexă bazată pe calcule matematice extrem de avansate ce țin cont atât de estetic cât și de aspectele mai pragmatice ale proiectării: distribuția greutății, rezistența la cutremure și infiltrații de apă, gradul de torsiune al materialelor, etc. Toate aceste aspecte au fost evaluate cu foarte mare atenție pentru ca rezultatul final să reziste trecerii timpului. De altfel este de remarcat cantitatea enormă de materiale folosite. Întreaga structură cântărește nu mai puțin de 39.000 de tone din care oțelul reprezintă 2157 de tone iar restul este beton și oțel inox. De fapt, cele 804 tone de inox folosite la construcția Gateway Arch reprezintă cea mai mare cantitate de astfel de metal utilizată vreodată în vreun proiect iar acesta nu este singurul record deținut de această construcție. Arcul este cel mai înalt monument din America până în ziua de azi iar fundația sa este adâncă de peste 20 de metri. Foarte interesant este însă faptul că în caz de vânt puternic Gateway Arch se balansează la vârf chiar și cu 2 centimetri deși este conceput să se poată balansa cu până de 10 ori mai mult în caz de furtună extrem de puternică.

Deși a întâmpinat o puternică opoziție în timpul proiectării și construcției sale, Gateway Arch a devenit una dintre cele mai importante atracții turistice…din lume. Dacă în 1965 se estima că numărul total de vizitatori ai arcului va ajunge undeva la 3 milioane de oameni, doar în primul an s-au înregistrat aproape 620000 de vizite urmând ca patru ani mai târziu să se înregistreze vizitatorul cu numărul 1 milion. Iar dacă asta nu era suficient, 10 ani mai târziu totalul celor ce trecuseră pragul acestui monument ajunsese la 10 milioane.

Datorită acestor adevărate recorduri, în 1974, Gateway Arch a fost trecut pe locul patru în topul celor mai vizitate obiective turistice construite de om. Iar astăzi, pe aici trec anual patru milioane de turiști din toate colțurile lumii, ceea ce este cu adevărat impresionant.

Interiorul cu aspect futurist al unuia din vagoanele tramvaiului ce urcă în vârful Gateway Arch

Gateway Arch din interior

Cei ce vin aici ca să vadă Gateway Arch au ocazia să viziteze nu doar monumentul în sine ci și un ”visitor center”, un spațiu expozițional subteran amplasat chiar sub arc. Aici, pe lângă birourile angajaților și mecanismele ce pun în mișcare tramvaiele se mai află și un Muzeu al Expansiunii spre Vest și două cinematografe ce prezintă filme despre construcția Gateway Arch și povestea acestuia.

The Museum of Westward Expansion este un loc unic unde accesul se poate face pe la oricare dintre cele două picioare ale arcului. Aici se află numeroase exponate ce spun povestea dezvoltării așezărilor umane în preajma malurilor fluviului Mississipi și cu precădere pe locurile în care se află azi orașul St. Louis. Tot aici, în cadrul cinematografelor de care vorbeam mai devreme, vizitatorii pot urmări Monument to the Dream, un scurtmetraj de jumătate de oră ce prezintă construcția monumentului și momentul în care se montează cheia de boltă a arcului, un eveniment simbolic ce marchează finalizarea acestuia.

Pentru a ajunge în vârful monumentului există,după cum pomeneam și mai devreme, un fel de tramvai. De fapt, două astfel de dispozitive pornesc din ambele picioare ale turnului. Și asemenea capsulelor din London Eye, acestea se auto echilibrează la orizontală pentru a nu crea nici un discomfort celor cinci pasageri din fiecare vagon. Și cum un asemenea tramvai are opt vagoane atașate, rezultă că 40 de turiști pot urca simultan din ambele picioare ale Gateway Arch.

Dar dacă cumva, așa cum au mai fost cazuri în cei aproape 50 de ani de existență ai turnului, prin vreun accident, tramvaiele se defectează, există atât lifturi cât și scări ce permit urcarea și coborârea din vârf. Cu toate că scările reprezintă mai degrabă o variantă de urgență absolută având în vedere că cei 200 de metri înălțime ai monumentului sunt împărțiți în 1076 de trepte.

Priveliștea din vârful Gateway Arch este absolut superbă, în zilele senine vizitatorii putând observa totul până la mai mult de 50 de kilometri depărtare. Pe ambele părți există ferestre de vizitarelungi și relativ înguste prin care, la Est se poate vedea dincolo de râul Mississippi spre Sudul statului Illinois iar spre Vest priveliștea acoperă orașul St. Louis și comitatul St. Louis County.

Din păcate, la fel ca majoritatea obiectivelor turistice importante din America și acest monument a fost supus în ultima decadă unor măsuri mult mai stricte de securitate cu introducerea de bariere și puncte de control la intrările pentru vizitatori. Încă din 1995, datorită atentatului din Oklahoma City, la baza turnului au fost instalate detectoare cu raze X și magnetometre ce pot detecta eventualele amenințări teroriste. Dar dincolo de aceste mici neplăceri, o vizită la Gateway Arch este o ocazie unică în viață de a admira unul dintre cele mai impresionante și mai grandioase monumente din lume. Un loc unde simbolistica depășește ceea ce ochiul poate distinge. Deci dacă ajungeți vreodată în această parte a Americii nu evitați să poposiți în St. Louis pentru a vedea the Gateway Arch.

• 2004 : O echipă de arheologi australieni şi indonezieni a anunţat descoperirea rămăşiţelor pământeşti a şapte indivizi dintr-o specie umană necunoscută, datând de acum aproximativ 3 000 de ani.

Specia a fost botezată „Homo floresiensis”, după numele insulei indoneziene în care au fost găsite osemintele – Flores.

Să aveți o zi frumoasă!