11 Noiembrie

Este a 315-a zi a anului.
Au mai rămas 50 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 07 h 06 m și apune la 16 h 53 m.

Citatul zilei

“Vremurile noastre sunt vremea mediocrităţii, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură, a lenei, a incapacităţii de a te apuca de treabă şi a dorinţei de a avea totul de-a gata.” (Dostoievski în Adolescentul, 1875)

 Ziua Veteranilor din teatrele de operații

Ziua Veteranilor este celebrată la 11 noiembrie, dată ce marchează încheierea oficială a Primului Război Mondial și cunoscută anterior ca "Zi a Armistițiului". 
La ora 11, în cea de-a 11-a zi a celei de-a 11-a luni a anului 1918, a intrat în vigoare armistițiul semnat, câteva ore mai devreme, de forțele aliate cu Germania, în Pădurea de la Compiegne, în urma căruia se punea capăt războiului.
Această zi era celebrată prin manifestări de cinstire a victimelor Primului Război Mondial în mai multe țări ale lumi, precum Australia, Canada, Statele Unite ale Americii, precum și în state europene. România s-a alăturat acestor state în anul 2014, prin adoptarea Legii 150/2014, privind modificarea și completarea OUG nr. 82/2006, pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat. Astfel, după articolul 6, a fost introdus un nou articol, care stipulează că "în semn de recunoaștere a meritelor veteranilor pentru apărarea intereselor României se instituie Ziua Veteranilor, care se organizează, anual, pe 11 noiembrie, prin grija Ministerului Apărării Naționale". 

*Ziua Veteranilor a fost instituită prin Legea nr.150 din 22.10.2014, privind modificarea şi completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat.

Semnificaţia acestei zile pentru Armata României este legată de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar român căzut la datorie în teatrul de operaţii din Afganistan.

România se alătură, astfel, Australiei, Canadei, Statelor Unite ale Americii, precum şi altor state din Europa care, la 11 noiembrie, îşi arată recunoştinţa pentru militarii întorşi din misiuni şi îşi comemorează eroii.

Ziua de 11 noiembrie a fost aleasă pentru simbolistica ei intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11.00, a Armistiţiului între Puterile Antantei şi Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial şi se creau condiţiile necesare realizării, în ţara noastră, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

11.11. - Ziua Armistiţiului

1918: Primul Război Mondial se termină, la ora 11, în a 11-a zi a lunii a 11-a din anul 1918.

Pe 11 noiembrie, în întreaga lume se celebrează Ziua Armistiţiului, data încheierii simbolice a Primului Război Mondial.

Circa 20 de milioane de persoane şi-au pierdut viaţa în cei patru ani de război între trupele germane şi cele aliate, iar harta Europei a fost redesenată.

La Verdun, în nord-estul Franţei, unde trupele franceze şi cele germane au luptat timp de mai mult de opt luni, are loc o ceremonie importantă. Bătălia a fost cea mai îndelungată din Primul Război Mondial, iar Verdunul a devenit ulterior un simbol al reconcilierii franco-germane.

În urmă cu 97 de ani, la 11 noiembrie 1918, în pădurea Compiègne din Franţa se semna armistiţiul care punea capăt primei conflagraţii mondiale. Principalii semnatari au fost mareşalul Ferdinand Foch, comandantul forţelor Antantei, şi omul politic Mathias Erzberger, din partea Germaniei.

Remembrance Day si Macul Rosu

Ziua de 11 noiembrie a fiecarui an semnifica Remembrance Day (Ziua Memoriei), in memoria celor care au cazut in primul si al doilea Razboi Mondial În acest an 11 noiembrie marcheazã cea de a 96-a aniversare a armistițiului care a pus capãt Primului Rãzboi Mondial (1914-1918) ; acest razboi a schimbat la acea vreme viitorul țãrilor și continentelor, , timp in care au murit sau au fost raniti aproape 30 de milioane de militari, si au fost dezmembrate unele dintre cele mai mari imperii ale lumii.

In anul 1918, dupa patru ani de lupte crancene, in luna a unsprezecea (noiembrie), in a unsprezecea zi la ora unsprezece s-a oprit in toata Europa, primul razboi mondial. In dimineata acelei zilei, in padurea "Compiegne" din Franta, intr-un vagon de cale ferata a fost semnat un armistitiu, iar dupa sase ore, exact la ora 11 a fost declarat in mod oficial sfarsitul razboiului. Prima zi de comemorare a victimelor de razboi a fost sarbatorita un an mai tarziu, in 1919 in Marea Britanie si in alte tarile din “Commonwealth” britanic. Sarbatoarea initiala a fost numita Ziua Armistitiului si a fost sarbatorita pentru comemorarea evenimentelor razboiului. Dupa sfarsitul celui de Al Doilea Razboi Mondial, in anul 1945, Ziua Armistitiului (Armistice Day) a fost redenumita in Ziua Memoriei (Remembrance Day).

Simbolul Remembrance Day este Macul Rosu ce este prins in piept ca semn de pretuire pentru cei disparuti. Acest simbol se explica prin faptul ca macului ii place terenul plat, de campie, lucru ce a fost observat in secolul 19 cand in timpul razboaielor napoleoniene pe terenul unde au fost ingropati soldatii morti, au crescut multi maci de culoare rosie. Medicul militar canadian John McCrae i-a observat in nordul Frantei si in Flandra si i-a descris poetic in poemul "In Flanders Fields", bine cunoscut si in zilele noastre, macii fiind alesi pentru a portretiza sacrificiul nepretuit al colegilor sai morti. De atunci, macul a devenit un simbol al celor care au murit in Primul Razboi Mondial si in razboaiele ulterioare, un simbol la nivel internaþional de aducere aminte a celor cãzuþi pe front.

Macii din plastic folositi pentru pomenirea victimelor de razboi sunt creati de frantuzoaica Guerin ; acestia sunt în general înmânati gratuit, dar de multe ori o donație voluntarã este binevenita în schimb. Macul este purtat pe reverul stang, si cât mai aproape de inima. Actualul mac a fost fabricat din anul 1922, inițial sub egida Departamentului de soldați Civil Recrearea si pânã în 1996, materialul de mac a fost fabricat la atelierele Veterans Affairs Canada. Fondurile stranse sunt folosite pentru a sprijini membrii unor comunitati ex-service care au nevoie, pentru a finanța procurarea de aparate medicale si de cercetare, servicii la domiciliu, facilitati de ingrijire si numeroase alte scopuri de care beneficiazã veteranii.

Au existat insa si maci albi, alesi in 1933 ca un simbol de pace si sfarsitul tuturor razboaielor si a fost purtat in ziua Armistitiului, dar nu pentru mult timp deoarece multi veterani considerau ca acestia afectau simbolul macilor rosii care simbolizau sangele varsat.

În Canada Remembrance Day este o sãrbãtoare legalã federala, toate clãdirile guvernamentale arborand in aceasta zi pavilionul canadian. La data de 11 noiembrie a fiecãrui an, canadienii se aduna la Memorialul National de Rãzboi în Ottawa, în amintirea tuturor celor care au cãzut în serviciul militar al țãrii. Royal Canadian Legion fondatã în 1925 este cea care organizeaza și efectueaza aceasta comemorare naționala, la care participa zeci de mii de canadieni. In aceasta zi, canadieni pastreaza un moment de reculegere de doua minute pentru a onora bãrbații și femeile care au servit, și continuã sã serveascã Canada în timp de rãzboi, conflict și pace. De-a lungul istoriei se cunoaste ca peste 1.500.000 de canadieni au luptat pentru patrie, din care circa 100.000 soldati au fãcut sacrificiul suprem în primul și al doilea Rãzboi Mondial. Contribuția Canadei a fost semnificativã, fãrã precedent și costisitoare ; in primul rãzboi mondial au murit 61000 canadieni, iar în al doilea rãzboi mondial au murit 42.000 canadieni.

In aceasta zi, in biserici sunt organizate servicii speciale, iar dupa slujba, coroane de flori sunt depuse la monumentele de rãzboi locale. Începând din toamna anului 2008, un numãr de semne stradale din Toronto aduc un omagiu soldaților cãzuți la datorie, ele purtand un mac rosu încorporat în designul lor.

In Statele Unite aceastã zi se de 11 noiembrie se numește “Ziua Veteranilor”. In Africa de Sud si Republica Malta, aeasta zi au numit-o "Ziua de mac”. In Regatul Unit ziua de 11 noiembrie este cunoscuta ca Ziua Armistițiului, Ziua Eroilor sau Ziua Poppy ; comemorarea este insa duminica cea

Singles Day

Dacă în Occident, Black Friday este cea mai spectaculoasă perioadă de reduceri, la chinezi, sărbătoarea shopping-ului se numeşte Singles Day, are loc pe 11 noiembrie, şi doboară, anual, toate recordurile de vânzări, relatează GadgetReport.ro

Inventată, initial, ca o sărbătoare dedicată persoanelor singure, celibatarilor, Singles Day a devenit ziua cu cele mai mari reduceri din an. Dovadă că site-urile chinezeşti au înregistrat, în 2015, vânzări de 14,3 miliarde de dolari în această zi.

Chinezii însă au o sărbătoare și mai mare, derulată pe 11 noiembrie, care aduce vânzări de miliarde de dolari și venituri imense pentru Alibaba, magazinul online care a transformat-o într-un fenomen. Singles Day este numele acestei zile și până în 2009 era un eveniment de nișă, creat de studenții Universității Nanjing la începutul anilor ’90.

Ei au ales ziua de 11 noiembrie pentru a sărbători și au denumit-o „ziua burlacilor“ pentru cele patru cifre „1“ (11.11). Din 2009, Alibaba i-a zis Singles Day și a transformat-o într-un fenomen care mobilizează întreaga țară, ba chiar se extinde internațional. Anul trecut a reușit să vândă de 5,75 miliarde, iar anul acesta a depășit recordul și se așteaptă să fie aproape de 10 miliarde de dolari. Spre comparație, în SUA s-a vândut anul trecut de 5,29 miliarde de dolari de-a lungul Zilei Recunoștinței, Black Friday și Cyber Monday.

 Singles' Day a fost inițial sărbătorit doar de tinerii bărbați, fiind numit și Ziua Burlacilor, dar treptat s-a transformat într-o sărbătoare atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Are loc pe 11 noiembrie pentru că această dată este marcată în calendar doar cu cifra 1 - 11.11 - iar fiecare cifră de 1 reprezintă pe unul dintre cei patru studenți de la Universitatea din Nanjing care au inițiat sărbătoarea. Acum, Singles' Days este sărbătorită în toată lumea, inclusiv în România.

Ziua Pepero

Ziua Pepero, in Coreea de Sud este un obicei similar cu cel al Zilei Indragostitilor. 11 noiembrie (11/11) marcheaza „Pepero Day” (빼빼로 데이), de aceea 11/11 seamana cu 4 sticks-uri Pepero. Aceasta zi speciala se spune ca a luat fiinta in 1994, in Busan, in randul fetelor de gimnaziu care in data de 11 noiembrie au oferit Pepero prietenelor lor, aducandu-le urari de genul: “Fiti inalte si subtiri!” sau “Fiti numarul 1!”

De fapt Ziua Pepero nu este exclusiv pentru cupluri, oricine poate da si primi Pepero. In aceasta zi, prietenii si cuplurile vor face schimb de cutii de Pepero si alte cadouri cu tenta romantica. Elevii vor oferi, de asemenea, cutii profesorilor lor chiar daca acestora le va placea sau nu. In general se ofera celor dragi, celor apropiati.

Ce este Pepero?

Pepero (빼빼로) este un stick din biscuite, inmuiat in sirop de ciocolata, produs in 1983 de cofetaria Lotte din Coreea de Sud.

Pepero se vinde in mai multe variante, insa cele mai cunoscute sunt: normal (pachet rosu), nud (pachet bej – sticks-uri umplute cu ciocolata) si varianta cu migdale (pachet verde).

Incepand din 2007, a fost vandut in arome diferite: simplu sau cu ciocolata, cu aroma de capsuni, cu ciocolata si glazura de migdale, nud (umplut cu ciocolata), nud cu aroma de branza si lamaie, cacao, pepene galben, tiramisu, cu ciocolata si glazura de arahide prajite etc. “Femeia in alb” (Woman in White – cu ciocolata alba si bucatele de ciocolata) si “Barbatul in negru” (Man in Black – cu ciocolata neagra) sunt variantele ceva mai “elegante” de Pepero. Zilele acestea, sunt populare Pepero cu gust de ceai verde si Oreo.

Ziua Independenței Poloniei

Ziua Independenței Poloniei (polonă Narodowe Święto Niepodległości) este o sărbătoare națională în Polonia sărbătorită în fiecare an pe 11 noiembrie. Ea este sărbătorită pentru a comemora independența redobândită a Poloniei în 1918 după 123 de ani în care a fost împărțită de Austro-Ungaria, Prusia și Rusia.

Semnificația datei

Procesul de restaurare a independenței Poloniei a fost treptat; data aleasă este una în care Józef Piłsudski a preluat controlul Poloniei. Ziua Independenței a fost constituită în 1937 și a fost sărbătorită numai de două ori înaintea celui de-al doilea război mondial. În timpul Republicii Populare Polone sărbătoarea națională a fost mutată pe 22 iulie, când a fost enunțat Manifestul PKWN. În 1989 Ziua Independenței a fost mutată înapoi pe 11 noiembrie.

Sfântul Mina

Creştin ortodocşii îl prăznuiesc la 11 noiembrie pe Sfântul Mare Mucenic Mina, grabnic ajutătător celor care, cu credinţă, îi cer ajutorul, ocrotindu-i pe păgubiţi, înşelaţi ori nedreptăţiţi în procese. Credincioşii romano-catolicii îl serbează pe Sfântul Mina la 24 noiembrie.

S-a nascut in Nakiyos, in apropiere de Memphis, in prima jumatate a secolului al III-lea.

Ramane orfan pe cand era copil. Tatal i-a murit cand avea 11 ani, iar mama sa a murit la doar trei ani dupa acesta.

Intra in armata imperiala, insa, pe 23 februarie 303, cand Diocletian a emis primul edict de persecutare a crestinilor, paraseste armata si se retrage in desert, dedicandu-se vietii ascetice. Aici il va intalni pe Sfantul Macarie Egipteanul care ii va spune: "Ce cauti intre cer si pamant, Mina, de unul singur? Locul tau este in mijlocul multimii, ca sa ia aminte toti la cuvintele si la faptele tale. Ai schimbat o haina de ostas cu alta, atunci sfarseste pe campul de lupta, ca sa inviezi ca un invingator fara sabie".

Sfantul Mina implineste cuvintele Sfantului Macarie, paraseste desertul si ajunge in Cotyaeum, cel mai apropiat oras de desertul in care vietuise. Aici avea loc o serbare in cinstea zeilor. Sfantul Mina marturiseste ca este crestin in fata celor ce cinsteau zeii, motiv pentru care este luat de soldati si dus inaintea prefectului Pyrrhus. Pentru ca a refuzat sa se lepede de credinta in Hristos, i s-a taiat capul.

Datorita unei minuni savarsite de Sfantul Mina, crestinii vad in el si un ocrotitor al celor pagubiti.

În calendarul popular, ziua de 11 noiembrie este numită “sărbătoarea Tâlharilor” Aceasta s-a suprapus peste cea a Sfântului Mina din calendarul ortodox, aşa că, cei păgubiţi se rugau lui pentru aflarea răufăcătorilor. Femeile mergeau la biserică şi lipeau de sfeşnice lumânări întoarse, ca să li se întoarcă acasă lucrurile furate.

Fetele urmează şi ele acelaşi ritual cu lumânările în speranţa că inimile celor doriţi se vor întoarce spre ele. Tot în această zi se plătesc sărindare şi acatiste pentru măritiş, pentru împlinirea blestemelor şi aflarea unor taine.

 Deşi pare absolut paradoxal, tot Sfântului Mina se rugau şi hoţii ca să nu fie prinşi la furat. În lumea satului românesc de odinioară, hoţia era considerată o boală: “Tâlhar. E o boală a unor oameni, care nu-s sătui şi nu-s liniştiţi până ce nu fură ceva ori de unde şi de la oricine. El, când intră într-o casă, umblă cu ochii numai după furat şi, după ce a ochit ceva, caută toate chipurile să puie mâna şi să şterpelească”. (George Bujorean – Boli, leacuri şi plante de leac).

In biserica "Sfantul Mina" - Vergu din Capitala, se afla particele din moastele Sfantului Mina. Credinciosii se pot inchina la moastele Sfantului Mina si in Catedrala mitropolitana din Iasi. In aceasta Catedrala, printre moastele celor 32 de sfinti, se afla si un fragment din moastele Mucenicului Mina. Si in Biserica "Sfantul Mina" din cartierul Obcin (Suceava) sunt prezente doua fragmente din moastele Sfantului Mina. Ele au fost aduse din Grecia, in august 2001, de catre Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor.

Sfântul te ajută să recapeți ce-ai pierdut

Ați pierdut ceva sau ați fost înșelați? Ați avut un proces în care ați fost nedreptățiți? Cereți ajutorul sfântului Mina și veți vedea cum toate problemele dumneavoastră se vor rezolva mai devreme decât v-ați aștepta. Și asta nu e tot, pentru că tot sfântul Mina este cel care îi ajută pe cei care vor să îndepărteze gândurile și faptele rele ale dușmanilor și le dă soartă femeilor necăsătorite. Din vechime, s-a păstrat tradiția ca de ziua sfântului Mina să mergeți la biserică și să aprindeți lumânări, apoi să le lipiți de sfeșnice. În acest fel, se crede că toate gândurile nefaste ale dușmanilor se vor îndepărta de dumneavoastră pentru totdeauna.

Femeile dau acatiste pentru căsătorie

Dacă aveți probleme în căsnicie sau pur și simplu orice ați face nu puteți să vă găsiți jumătatea, rugați-vă sfântului Mina și veți vedea cu ochii dumneavoastră ce minuni poate face. Tot în ziua sfântului, femeile trebuie să se ducă la biserică să aprindă lumânări, apoi să le lipească de sfeşnice cu capătul pe care de obicei îl aprind. Se crede că astfel inimile celor doriţi se vor întoarce spre ele. De asemenea, doamnele și domnișoarele necăsătorite trebuie să plătească acatiste și sărindare pentru căsătorie, dar și pentru împlinirea dorințelor și afișarea unor anumite taine.

Rugăciune ajutătoare Preafericite Mare Mucenic Mina, ascultă rugăciunea noastră din toată inima. Ca să ne izbăveşti pe noi de boli şi de primejdii. Spre a cinsti pomenirea ta şi a mărturisi minunile pe care cu puterea Sfântului Duh le faci nouă. Vezi, sfinte, paguba mea! Vezi sărăcia și ticăloșia mea! Vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu! Mă rog ție, Sfinte Mare Mucenic Mina. Grăbește-te a mă ajuta cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni. Ia aminte la suspinele mele si nu ma trece cu vederea. Că știu, Sfinte al lui Dumnezeu, că ai pătimit munci grele și chinuri înfricoșătoare pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferinte astazi vietuiesti luminat si ai aflat dar de Dumnezeu.
Sfinte Mare Mucenic Mina, făcator de minuni și grabnic ajutător, ai revărsat peste noi mila ta. Și asupra tuturor credincioșilor care ți-au cerut ajutorul. Ești mijlocitorul nostru către Dumnezeu. Ești sprijinitor și dătător de puteri sufletești la grelele încercări ale vieții.

Sfântul Mucenic Victor

In vremea imparatiei lui Antonin imparatul Romei, era un ostas de fel din Italia, ostasind sub stapanirea voievodului Sebastian, cu numele Victor, care a crezut in Domnul nostru Iisus Hristos, iar numele Lui cel Preasfant il marturisea inaintea tuturor. Pornindu-se prigoana asupra crestinilor, a chemat voievodul pe fericitul Victor si i-a zis: "Au venit la noi carti de la imparatul, poruncind sa va ducem pe voi, crestinii, la jertfele zeilor nostri; iar pe cei ce nu se vor supune, cu grele munci sa-i chinuim. Deci tu, Victore, sa aduci jertfa zeilor, ca sa nu cazi sub munci, caci iti vei pierde viata si sufletul tau".

Iar Sfantul Victor a raspuns: "Eu nu ma voi pleca poruncii imparatului celui muritor si nu voi face voia lui, pentru ca am pe Imparatul Cel fara de moarte, Dumnezeul si Mantuitorul meu Iisus Hristos, a Caruia imparatie este fara de sfarsit si cei ce fac voia Lui vor avea viata vesnica; iar cei ce fac voia imparatului vostru cel muritor, a caruia imparatie este vremelnica, vor pieri in veci".

VICTOR, VICTORIA – nume augural de origine latină, creat pe baza adjectivului victor, „învingător, victorios”.

    Nume calendaristic creştin.

    Numele a părtuns în onomastica noastră datorită influenţei latino-catolice în Transilvania.

Semnificatia numelui Victor, Victoria

Victor, cu varianta feminina Victoria, este un prenume de origine latina, des intalnit in zilele noastre.
Numele Victor este de origine latina, fiind un derivat de la substantivul victorie, care provine de la verbul latin vinco, vincere - a invinge. Femininul Victoria este pus in legatura cu numele zeitei victoriei, Victoria Augusti (Nike, in mitologia greaca) fiind divinitatea protectoare a imparatilor romani.
Derivate de la prenumele Victor:
Victoria, Victorita, Vicki, Vica
Personalitati cu numele Victor sau cu nume derivate:
Victor Babes (1854-1926), Victor Eftimiu (1889-1972), Victor Ion Popa (1895-1946), Victor Rebengiuc (n. 1933), Victor Socaciu (n. 1953)
Victor Hugo (1802-1885), Regina Victoria a Marii Britanii (1837-1901), Regele Vittorio Emmanuele al II-lea al Italiei (1861-1878), Vittorio De Sica (1902-1974), Tori Spelling (n. 1973), Victoria Beckham (n. 1974)
Predispozitii ale persoanelor cu numele Victor:
Cei cu numele Victor sunt considerati firi rezervate si echilibrate, care cauta sa traiasca in armonie cu persoanele din jur. La ei, totul trece prin filtrul sentimentelor, fie ca este vorba despre alegerea unui articol vestimentar, a unei carti sau chiar a profesiei. Sunt prieteni de incredere, generosi si mereu dispusi sa dea o mana de ajutor. Se crede despre ei ca sunt artisti innascuti, inzestrati cu un rafinament aparte. In plan profesional, se pot orienta catre domeniile din sfera artistica sau catre o cariera intr-un domeniu in care se vor simti utili celorlalti, de exemplu in medicina.

Ziua Sfântului Martin

Ziua Sfântului Martin este sărbătoarea lui Martin de Tours, fixată în calendarul catolic și protestant la data de 11 noiembrie. În Europa Centrală acest obicei are forme diferite, dar în principal constă într-o procesiune cu cântece despre Sf. Martin și o masă festivă, înainte de postul Crăciunului.

Istoric

Acest obicei provine din lumea antică, din Imperiul Bizantin, în care creștinii sărbătoreau Ziua Sfântului Martin (11 noiembrie) ca pe ultima mare sărbătoare de dinaintea postului de 40 de zile al Crăciunului.

Această sărbătoare a fost preluată și pe Valea Rinului, unde la data de 11 noiembrie este declarat oficial Carnavalul. Impozitul era plătit în trecut prin produse naturale, iar gâsca era îndopată înainte de Crăciun, de aici provine „gâsca” ca simbol al sărbătorii Sf. Martin.

Procesiunea copiilor

În seara zilei de Sf. Martin (în germană Martinstag) are loc în Europa Apuseană o procesiune a copiilor, în care aceștia parcurg un anumit traseu având lămpașe în mâini și cântând cântecul lui Martin (în germană Martinslied).

Legenda

Una din versiunile legendei povestește că Sf. Martin într-o iarnă geroasă mergând călare întâlnește un cerșetor care suferea de frig. Sfântul rupe în două mantia lui și jumătate de mantie o dăruiește cerșetorului.

Martin de Tours sau Martin cel Milostiv (n. 316 sau 317 la Sabaria, astăzi Szombathely, Ungaria - d. 397, Candes-Saint-Martin, Franța) a fost, începând cu 371, al treilea episcop de Tours, unul din cei mai populari sfinți în Biserica Catolică, venerat de asemenea ca sfânt în Biserica Ortodoxă și în Biserica Anglicană. În evul mediu mormântul său a devenit loc de pelerinaj. Scriitorul bisericesc Gregor de Tours i-a atribuit mai multe minuni, iar regele franc Clovis I l-a proclamat sfânt protector al francilor și al dinastiei merovingiene. De la încăperea în care a fost păstrată mantia (în latină cappa) sfântului Martin, ca parte a tezaurului coroanei, provine termenul modern de capelă, respectiv capelan.

Sfântul Martin este ocrotitorul mai multor localități din lumea întreagă: Tours, Buenos Aires, Mainz, Utrecht, Rivière-au-Renard, Lucca, Martina Franca. Viața sa ne este cunoscută în principal datorită lucrării Viața lui Martin (în franceză Vie de Martin) de Sulpiciu-Sever, unul dintre discipolii săi.

Sfântul Martin este sărbătorit la 11 noiembrie (ziua înmormântării sale în 397). Pe plan local, el mai este sărbătorit și pe 4 iulie (data ridicării la rangul de episcop, în 371), această sărbătoare a zilei Sfântului Martin fiind cunoscută sub denumirea de Sfântul Martin Arzătorul sau Sfântul Martin de vară.

Sărbătoarea Sfântului Martin în Flandra și în Belgia

Pe teritoriul Flandrei istorice (în principal în Westhoek, pe valea râului Dender și la Beveren), Sf. Martin este sărbătorit în seara zilei de 10 noiembrie (11 noiembrie înaintea celui de-al Doilea Război Mondial). Într-adevăr, potrivit legendei, în timp ce vestea evanghelia pe coastele flamande, Sf. Martin și-ar fi pierdut măgarul plecat la păscut altundeva, pe când el încerca să le propovăduiască păcătoșilor dintr-un mic sat, viitorul Dunkerque. La căderea nopții, copiii din sat plecând în căutarea măgarului, fiecare fiind înarmat cu câte un felinar, l-au găsit pe dune, mâncând scaieți și părușcă (Ammophila arenaria). Pentru a le mulțumi, Sf. Martin a transformat micile băligi ale măgarului în brioșe cu forma specifică, pe care oamenii din partea locului le numesc folard (Voolaeren, în flamanda occidentală) sau craquandoules. 

În Flandra franceză, în seara de Sf. Martin, copiii cântă acest cântec:

    ˝Sf Martin

    Bea vin

    Pe strada Capucini.

    De cinstit a cinstit,

    Dar n-a mai plătit.

    Afară a fost dat

    Cu mătura alungat˝

colindând pe stradă, cu un felinar în formă de cap de om, scobit într-o sfeclă de zahăr. Cu această ocazie lumea le oferă un folard și o portocală și este organizat concursul celui mai frumos felinar. Acest mod de a-l sărbători pe Sf. Martin arată în mod convingător că s-a încercat creștinarea unor obiceiuri vechi legate de sărbătoarea păgână Samain care, în S.U.A., a supraviețuit sub denumirea de Hallowen. Dar, spre deosebire de Hallowen care este o sărbătoare a nopții și a morții, sărbătoarea Sf. Martin este o sărbătoare a vieții și luminii. Samain reprezintă renașterea, cu alte cuvinte ambele aspecte simultan. Plus că, potrivit calendarullui Coligny, această perioadă coincidea cu a anului nou la gali. O tradiție similară mai există și în Alsacia, în Germania în landul Baden și în Olanda. Deși este o sărbătoare creștină, în Flandra, Sf. Martin este sărbătorit inclusiv în școlile laice, la fel ca și Crăciunul. Mai este sărbătorit și la Visé (Liège) deoarece, din 1579, Sf. Martin este patronul archebuzierilor, care îl celebrează în fiecare an, încă de la înființarea breslei lor (a se consulta articolele despre Archebuzierii din Visé). În cantoanele din estul Franței de asemenea, Sf. Martin rămâne ca și în Germania un sfânt foarte popular a cărui sărbătoare dă ocazia unor manifestări similare celor pe care le găsim în Flandra.

Sărbătoarea Sf. Martin în Elveția

În Elveția, ziua Sf. Martin este o sărbătoare gastronomică celebrată în Ajoie, din cantonul Jura (a se consulta articolul wikipedia: St. Martin - fête suisse).

Sărbătoarea Sf Martin în Germania și în Austria

Carte poştală din 1913. Cele mai frumoase urări de Sf. Martin, la Erfurt (Germania).

Întrucât data sărbătorii Sf. Martin cade spre sfârșitul anului agricol, al perioadei recoltelor, odinioară locuitorii înarmați cu torțe se adunau într-o piață, unde organizau un mare ospăț, la lumina unui foc de tabără. 

În Germania și Austria, sărbătoarea Sf. Martin, simbol al milosteniei, este mereu celebrată prin retrageri cu torțe pe străzi, felinarele fiind în general purtate sau chiar confecționate de copii. Se organizează de asemenea, focuri de tabără. Este o sărbătoare a luminii. Unii copii merg din casă în casă, pe la vecinii din cartierul lor, pentru a cere bomboane în schimbul unui cântec. Seara, orașele sunt uneori decorate cu felinare și nu de puține ori târgurile locale coincid cu data acestui eveniment. 

Mâncarea tradițională în astfel de situații este friptura de gâscă ( în Austria Martinigansl); aceasta este o pasăre de curte care la începutul lui noiembrie a ajuns tocmai bună de pus la cuptor și în plus, ea amintește despre legenda potrivit căreia cioporul de gâște l-ar fi dat de gol pe omul sfânt, ascuns în mijlocul lor pentru că nu voia să fie făcut episcop de Tours. De asemenea, se prepară anumite dulciuri, precum prăjiturile Weckmänner, numite și Stutenkerle, sau Martinsbrezeln. Sf. Martin este unul dintre sfinții cei mai populari din Belgia unde, numai în Valonia, îi sunt închinate peste 500 de biserici și capele. Din 1579, Sf. Martin este de asemenea ocrotitorul archebuzierilor din orașul Visé, situat în provincia Liège. Pe 11 noiembrie, Archebuzierii Liberi organizează și ei un banchet, ocazie cu care mănâncă friptura de gâscă a Sf. Martin; în plus, de secole, gâsca este specialitatea culinară a orașului Visé, unde aceasta este servită cu un sos alb de usturoi. Sărbătoarea Sf. Martin mai este prăznuită și în nordul Belgiei, în ținutul Flandres, ca și în cantoanele care odinioară țineau de Prusia, în comune precum Eupen (germanofonă) sau Malmedy (francofonă).

Așa cum știm dintr-o zicală populară: ,,Cine nu mănâncă gâscă de ziua lui Sf. Martin, va fi înfometat pe tot parcursul anului!”

Martinsgans – Gâsca lui Martin. Sărbătoare tradiţională în ţările germanice

Sf. Martin, ocrotitorul orașului Buenos Aires

Potrivit unei vechi tradiții, întemeietorii acestei așezări s-ar fi întrunit în octombrie 1580 pentru a alege un sfânt, protector și patron spiritual al orașului. S-a organizat o tragere la sorți, în urma căreia a fost desemnat Sf. Martin. Oarecum dezamăgiți că le-a fost hărăzit un sfânt francez, întemeietorii orașului au luat-o de la capăt, dar sorții l-au reconfirmat pe Sf. Martin. Actualmente, catedrala din Buenos Aires adăpostește, unul lângă altul, trei San Martin:

    Martin de Tours

    Martin de Porres

    José de San Martín

Diverse

În anii 1920, la inițiativa canonicului Rutard, preot al diecezei de Tours, a fost creat un cămin-seminar, instalat într-o clădire lipită spre est de Bazilica Sf. Martin, pe strada Baleschoux, nr. 3. Tinerii formați de canonicul Rutard și echipa sa, "Micii clerici ai Sf. Martin", proveneau din dieceze franceze "bogate" vocațional (în principal din centrul și vestul țării), atât din mediul sătesc, cât și din cel urban. Elevii, inițial instruiți la fața locului, își urmau apoi studiile în colegiile și liceele din împrejurimi. Asigurând un serviciu religios zilnic și duminical la Bazilica Sf. Martin, practicând cântul gregorian cultivat la Bazilică, Micii Clerici, după ce absolveau Marele Seminar Diecezan, erau primiți în rândul clericilor din dieceza Tours. Susținută de generozitatea locuitorilor din Tours, această instituție era administrată ca o mare familie primitoare. O pedagogie dee familie îi educa acolo pe tineri, dezvoltându-le simțul responsabilității, bazat pe încrederea reciprocă și se traducea adesea printr-o formă de autodisciplină destul de liber acceptată, grupul fiind cel care îl "punea la punct" pe eventualul contravenient. Acest gen de disciplină colectivă și individuală, un fel de contract de stil de viață, nu de puține ori i-a uimit pe vizitatori. Instituția a format aproximativ 100 de preoți pentru dieceza Tours. "Micii Clerici ai Sf. Martin", "scumpa casă" pentru cei mai în vârstă, și-a încetat existența în anul 1970. Sfântul Martin din Tours este de asemenea ocrotitorul parohiei Saint-Martin-de-Rivière-au-Renard în Gaspésie, din provincia Quebec (Canada) și al bisericilor din Buják, Feldebrő, Gyöngyösfalu, Halászi, Hévízgyörk, Hollókő, Kemenesszentmárton, Kópháza, Ólmod, Rajka, Söpte, Doba și din Szombathely, Ungaria.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 43 î.Hr.: În Roma antică a fost încheiat al doilea Triumvirat, între Octavianus Augustus, Marcus Antonius şi Marcus Aemilius Lepidus.

După asasinarea lui Caesar, prietenul și locotenentul său  Marcus Antonius,  a incitat multimea într-un stralucitor  discurs împotriva asasinilor .

 Al doilea triumvirat a fost o lupta pentru  guvernarea Romei între Octavianus și Marc Antoniu, rivali pentru preluarea puterii, și un al treilea, Marcus Aemilius Lepidus, care  a fost înlăturat în scurt timp.

La randul sau,  Marc Antoniu a fost eliminat in urma războiului  civil, Octavianus rămânând singurul conducător.

• 1417: Oddone Colonna este ales în unanimitate drept papa Martin al V-lea, încheindu-se astfel Marea Schismă Apuseană.

Schisma apuseană a fost o ruptură temporară în cadrul Bisericii Romano-Catolice ce a durat din anul 1378 până în anul 1417. Principala cauză a schismei a fost faptul că doi bărbați pretindeau a fi papă în același timp. Această schismă a fost mai mult o schismă politică a bisericii decât una teologică.

 Originile Schismei apusene sunt destul de complexe. Prin secolul al XIV-lea papalitatea intrase într-un declin. De aceea papii nu mai beneficiau de instrumente laice cum ar fi armatele, iar arma lor spirituală supremă, excomunicarea (excluderea din comunitatea religioasă), își pierduse puterea din cauza abuzurilor comise. Regele Filip al IV-lea cel Frumos al Franței a ripostat la pretențiile de supremație absolută ale papalitătii, enunțate de către Papa Bonifaciu al VIII-lea în bula Unam Sanctam, din anul 1302, silind papalitatea să își mute reședința în anul 1309 la Avignon, un mare oraș din sud-estul Franței, și demonstrând astfel autonomia statului laic. Papii au rămas acolo până în anul 1377, sub supravegherea permanentă a regilor francezi.

Excomunicarea făcută de Papa Ioan al XXII-lea în anul 1324 nu l-a mai intimidat pe Ludovic al IV-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman. El a ramas de partea franciscanilor în disputa privind sărăcia, sfidând papalitatea. Franciscanii erau un ordin călugăresc romano-catolic, care spre deosebire de pap, considerau că sărăcia lui Hristos trebuie să servească drept model întregii Biserici.

Întrucât proprietățile papale din Italia erau amenințate, Papa Grigore al XI-lea s-a întors de la Avignon la Roma, în anul 1377. Au izbucnit conflicte între cardinalii francezi și cardinalii italieni imediat dupa moartea lui Grigore al XI-lea, întrucât ambele tabere își susțineau propriul candidat compatriot pentru Scaunul Papal. De aceea în anul 1378 s-a produs Schisma Apuseană, când au fost aleși doi papi rivali: Papa Urban al VI-lea la Roma și Papa Clement al VII-lea la Avignon. După anul 1409 au existat chiar trei papi rivali, celor di adăugându-li-se Papa Alexandru al V-lea din Pisa, Italia.

Schisma apuseană a luat sfârșit abia în anul 1417, prin alegerea unui papă unic, Papa Martin al V-lea, la Conciliul de la Konstanz.

Consecințe ale Schismei

* autoritatea spirituală a papalitații a avut mult de suferit în timpul schismei și dupa aceea;

* în unele concilii, precum Conciliul de la Basel dintre anii 1431-1449, s-au impus decizii fără aprobarea papei;

* incapacitatea Bisericii Romano-Catolice și a papalității de a se reforma, ducând astfel la o disoluție a autorității acesteia; această consecință a dat naștere reformei protestante a lui Martin Luther din secolul al XVI-lea.

• 1493: S-a născut alchimistul, medicul, astrologul, teologul si  filosoful  elveţian Paracelsus; (m. 24 septembrie 1541).

Pe numele adevarat  Philippus Aureolus Theophrastus Bombastus Von Hohenheim, a studiat medicina in  facultati din Germania, Franta si Italia si a calatorit in intreaga Europa, facand un popas chiar si in Tarile Romane si Transilvania.

 Medic,  alchimist si filosof, Paracelsus a ramas in istorie drept una dintre cele mai pitoresti figuri ale Renasterii.

Poate fi considerat deschizator de drumuri in medicina, pentru ca a recomandat pentru prima data utilizarea medicatiei chimice, in special a preparatelor extrase din metale, la tratarea sifilisului. A studiat medicina populara si efectul apelor minerale asupra unor afectiuni.

Savantul elvetian a sustinut ca doar in urma experientei dobindite la capatiiul bolnavilor un medic se poate considera profesionist, scrierile nefiind deloc suficiente.

A predat la Universitatea din Basel, insa datorita teoriilor sale revolutionare a fot obligat sa plece de la catedra, corpul profesoral coalizandu-se impotriva lui.

• 1810: S-a născut Alfred de Musset, dramaturg, poet și romancier francez (d. 1857)

Alfred de Musset (n. 11 decembrie 1810 în Paris - d. 2 mai 1857 în Paris) a fost un scriitor și dramaturg francez recunoscut ca unul dintre reprezentanții marcanți ai romantismului în această țară.

Scrierile sale au ca temă predilectă meditația asupra condiției creației artistice și aversiunea față de mediocritatea burgheziei. În special în poezie, a ilustrat predispoziții sufletești contradictorii, capriciile sentimentului erotic în aspirația spre fericire, înclinația romantică a răului veacului (mal du siècle) și dialogul dintre poet și muze.

A rămas cunoscut și pentru relațiile sale afective cu scriitoarele George Sand și Louise Colet. Romanului său autobiografic „Confesiunea unui copil al secolului” („La Confession d'un enfant du siècle”), George Sand îi replică prin romanului epistolar „Ea și el” („Elle et Lui”). O jumătate de an mai târziu, Paul de Musset simte nevoia să îi ia apărarea fratelui vizat nu altfel decât prin romanul „El și ea” („Lui et Elle”). Ecourile acestor relații de famile ajunse publice vor fi sintetizate de Louise Colet prin romanul „Ei” („Lui”).

•  1821: S-a născut Feodor Mihailovici Dostoievski ,unul din cei mai importanți scriitori ruși, ale cărui opere au avut un efect profund și de durată asupra ficțiunii din secolul al XX-lea. 

Adesea prezentând personaje aflate în stări de conștiință extreme sau fracturate, operele sale demonstrează un talent extraordinar pentru pătrunderea psihologiei umane și analiza politicii sociale și spirituale a societății din Rusia epocii sale. Multe dintre operele sale au fost profetice și el a fost un precursor al unor idei moderne. Se spune despre el că este părintele existențialismului, în special în Însemnări din subterană, volum descris de Walter Kaufmann drept „cea mai bună uvertură pentru existențialism scrisă vreodată”.

Este unul dintre cei mai importanți autori din literatura universală, a cărui operă este o strălucită replică literară și filosofică la criza socială și spirituală a vremii sale, zugrăvind ciocniri polifonice între personaje originale și paradoxale, aflate într-o permanentă și pasionantă căutare a armoniei sociale și umane, marcate de un profund psihologism și tragism.

Cărțile sale sunt traduse și comentate în întreaga lume, după ele s-au realizat numeroase spectacole de teatru și filme celebre.

Influența lui Dostoievski a fost uriașă, practic nu există romancier important din secolul al XX-lea, de la Herman Hesse la Marcel Proust, William Faulkner, Albert Camus, Franz Kafka, Henry Miller, Yukio Mishima, Gabriel García Márquez,Vladimir Nabokov, Henry James, Joseph Conrad si chiar D.H. Lawrence, asupra căruia Dostoievski să nu-și fi exercitat influența. La noi, romanele lui Mircea Eliade (Huliganii) sau Nicolae Breban (Animale bolnave) poartă și ele urma aceleiași influențe. Romancierul american Ernest Hemingway l-a citat pe Dostoievski drept sursă de influență majoră în autobiografia sa.

Romanele lui Dostoievski sunt comprimate în timp (acțiunea durează doar câteva zile) și acest procedeu îl ajută pe autor să scape de una din trăsăturile importante ale prozei realiste, de coroziunea vieții umane în timp. Personajele sale sunt de fapt niște traduceri ale unor idei spirituale și ies din acest motiv în afara timpului, sunt atemporale.

Opere majore

Oameni sărmani (1846),Nopți albe (1848),Omul dedublat (1846),Netoșka Nezvanova (1849),Satul Stepancikovo și locuitorii săi (1859),Umiliți și obidiți (1861),Amintiri din casa morților (1862),Însemnări din subterană (1864),Crimă și pedeapsă (1866) Jucătorul (1867),Idiotul (1868),Demonii (1872),Adolescentul (1875),Frații Karamazov (1880)

Lectura este o forma a fericirii. Important este ceea ce citesti si daca citesti.

Va propun sa aflati ce carti citea/recomanda un adolescent acum vreo suta saptezeci de ani. Il chema Feodor Mihailovivi Dostoievski (1821-1881), nimeni altul decât autorul romanului „Fratii Karamazov”… Este cert ca avea lecturi timpurii. „La 12 ani, ii scrie el unui cititor, l-am citit, la tara, in timpul vacantei, pe Walter Scott in intregime si chiar daca mi-am dezvoltat astfel fantezia si sensibilitatea, macar le-am indreptat intr-o directie buna si nu intr-una rea”.

La 17 ani ii scria aproape revoltat, din Petersburg, fratelui sau, Mihail, care revendica oarece prioritati in volumul si calitatea lecturilor sale: „Deci te lauzi cu faptul ca ai citit mult. Nici eu, la Petersburg, n-am citit mai putin decât tine. L-am citit in intregime pe Hoffman, in ruseste si nemteste, aproape tot pe Balzac (Balzac e urias! Caracterele lui sunt creatii ale spiritului universal! Nu spiritul vremii, ci insesi mileniile au pregatit, prin framântarile lor, o astfel de dezlantuire a sufletului omenesc). Faust al lui Goethe si poeziile lui lirice, istoria lui Polevoi, Ugolino (despre Ugolino am sa-ti scriu ceva mai târziu). De asemenea, pe Victor Hugo, in afara de Cromwell si de Hernani.” Sunt numai câteva dintre lecturile unui adolescent… Peste numai doi ani, ii scria din nou fratelui, vorbindu-i si despre lecturile din Schiller, Puskin, Homer, Racine, Corneille, Seneca, Shakespeare, Horatiu… Sunt lecturile unui spirit reflexiv, critic, judecatile de valoare fiind prezente la tot pasul… „Homer (om fabulos, intruchipându-l poate, ca si Hristos, pe Dumnezeu si trimis noua) nu poate fi pus in paralela decât cu Hristos si nu cu Goethe.” „L-am invatat pe Schiller pe de rost, vorbeam prin el, eram innebunit dupa el; si consider ca destinul nu mi-a oferit nimic mai de pret si mai la timp decât ocazia de a-l cunoaste pe marele poet in epoca respectiva a vietii mele.” „Iar acum despre Corneille. Asculta, frate, nici nu stiu cum sa vorbesc cu tine (…) Sa stii ca dupa caracterele lui colosale si dupa spiritul romantic el este aproape de Shakespeare”… Are 19 ani, e plin de verva, de spirit polemic, de umor, de entuziasm: „Ai citit «Cidul»? – citeste, nenorocitule, citeste si inchina-te pâna la pamânt in fata lui Corneille. Tu l-ai jignit! Citeste-l, citeste-l! (…) De altfel, dragul meu frate, te rog sa nu te superi din cauza expresiilor jignitoare”. Pe Mihail Dostoievski il mustra si pentru indrazneala de a crede ca Racine si Corneille nu pot sa placa rusilor: „Poti sa crezi oare ca nu gasim la ei poezie? La Racine nu gasesti poezie? (…) Ai citit tu, oare, «Andromaca», da? Frate! Ai citit oare «Ifigenia»; imposibil sa nu spui ca este fermecatoare. Achile al lui Racine nu este si el homeric? E adevarat ca Racine a furat de la Homer, dar cum a furat? Cum sunt figurile lui feminine! (…) Dar «Fedra»? Frate! E o schita shakesperiana, chiar daca statuia n-a fost din marmura, ci din ghips”.

Comparati, va rog, lecturile adolescentului Dostoievski, de acum vreo suta saptezeci de ani, cu lecturile celor mai multi dintre adolescentii de astazi…

• 1889: Washington a devenit cel de-al 42-lea stat american.

Washington devine al 42-lea stat american. Washington aparține Statelor Unite ale Americii, situat în așa numita zonă a Pacificului de Nordvest a Statelor Unite continentale. Statul a fost denumit după George Washington, întâiul președinte al Statelor Unite. Capitala statului este Olympia, dar cel mai mare oraș este Seattle. Conform recensământului din 2000, populația statului era de aproximativ 5,9 milioane în timp ce populația activă era de 3,1 milioane. Locuitorii statului Washington sunt numiți "Washingtonians" (cu o accentuare pe a treia silabă, care este pronunțată aidoma cuvântului englez "tone".

• 1918: Are loc semnarea Armistițiului de la Compiègne între Puterile Antantei și Germania, în urma căruia , la ora 11, în a 11-a zi a lunii a 11-a din anul 1918, încetează ostilitățile Primului Război Mondial. 

Germania recunoaște, între altele, caducitatea Tratatului de Pace de la București, fiind obligată să își retragă armata din România.

Tratatul a fost semnat într-un vagon de tren în pădurea Compiègne. Principalii semnatari au fost mareșalul Ferdinand Foch, comandantul forțelor Antantei, și Matthias Erzberger din partea Germaniei.

Numeroase unități de artilerie au continuat să tragă asupra țintelor germane pentru a evita tractarea înapoi a munițiilor rămase. Aliații de asemenea au vrut să se asigure că, în caz de repornire a luptelor, să fie în poziția cea mai favorabilă. În consecință au fost 10,944 de victime, din care 2,738 de oameni au murit în ultima zi a războiului.

Un exemplu de determinare a aliaților pentru menținerea presiunii până în ultimul minut, dar și de respectare strictă a termenilor armistițiului, a fost Baterie a 4-a de rază lungă cu tunurile de 14 inch a Marinei SUA, care a tras ultima salvă la 10:57 în zona Verdun-ului, proiectilele fiind preconizate să aterizeze în spatele liniei frontului german, chiar înaintea armistițiului programat.

Augustin Trébuchon a fost ultimul francez care a murit atunci, fiind împușcat în drumul său spre camarazi, încercând să le spună că supa este fierbinte și va fi servită după încetarea focului. A fost ucis la 10:45. Ultimul soldat din Marea Britanie care a murit, George Edwin Ellison, a fost ucis mai devreme în acea dimineață în jurul orei 09:30, în timp ce cerceta asupra prezenței trupelor germane la marginea Mons-ului (Belgia). 

Ultimul canadian ucis a fost George Lawrence Pret, fiind împușcat și ucis de un lunetist cu doar două minute înainte de armistițiu, la nord de Mons, la 10:58, fiind recunoscut ca unul dintre ultimii uciși, ulterior fiind ridicat un monument în memoria lui. Și, în sfârșit, americanul Henry Gunther este în general recunoscut ca fiind ultimul soldat ucis în acțiunile primului război mondial, după ce a fost împușcat în timp ce-și reîncărca arma, cu doar 60 de secunde înaintea armistițiului, de către trupele germane uimite, care considerau că armistițiul deja intrase în vigoare.

• 1918: Primul Război Mondial se termină, la ora 11, în a 11-a zi a lunii a 11-a din anul 1918.

La ora 11, în această zi, s-a terminat Primul Război Mondial, în 1918. Datorită ordinelor confuze și a încercărilor criminale ale unor ofițeri de a se evidenția în ultimul moment, peste cadavrele bieților soldați, în aceste șase ore teribile, după ce totul fusese încheiat și semnat la masa tratativelor, au murit inutil aproape 3 000 de soldați și au fost răniți alte peste 6 000. 

George Lawrence Price este considerat ca fiind ultimul soldat ucis, cu un glonte german în frunte, la ora 10.59.

Starea de război între cele două tabere a persistat pentru încă șapte luni până la încetarea finală, consacrată prin semnarea Tratatului de la Versailles cu Germania (28 iunie 1919) și a următoarelor tratate cu Austria,Ungaria, Bulgaria și Imperiul Otoman. Astfel, unele surse oferă ca dată finală a războiului anul 1919; în contrast, cele mai multe comemorări ale războiului se concentrează asupra armistițiului din 1918.

• 1983: Era anunțat Windows 1.0

Prima versiune a celui mai popular sistem de operare pentru computere (ca să nu îmi sară fanii Android în cap) a fost anunțată cu exact 31 de ani în urmă. Mă rog, nu era tocmai un sistem de operare de sine stătător în această primă versiune. Se întâmpla la hotelul Helmsley Palace din New York și era una dintre primele lansări de produs făcută de către un CEO (President and Chairman of the Board), fiind decretată ce una dintre cele mai elaborate prezentări oficiale de produs de până atunci. Partea mai hilară este că , în ciuda acestei complexități a prezentării, produsul final vedea lumina zilei la doi ani distanță. Deh, marketingul a luat fața tehnicului, ca de atâtea ori.

Despre Windows 1.0, Bill Gates spunea “It is unique software designed for the serious PC user.” Totuși, meritul pentru denumirea de Windows îi aparține lui Rowland Hanson, în acea perioadă Head of Marketing la Microsoft, chiar dacă, la prima versiune, Windows nu era un sistem de operare, ci, mai degrabă, un fel de interfață mai grafică pentru MsDOS 3.0. Programul avea nevoie de 256 KB și venea pe două dischete. Pare ciudat pentru vremurile de acum, însă, la doar doi ani de la lansarea comercială din 1985, Bill Gates devenea, miliardar, la doar 32 de ani. Și asta în condițiile în care versiunea 2.0 a Windows încă nu fusese lansată!

Să aveți o zi frumoasă!