Istoria Crăciunului, sărbătoare a familiei şi a bucuriei de a dărui

Sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos sau Crăciunul, celebrată la 25 decembrie, a asimilat cu multe secole în urmă ceremoniile păgâne ale solstiţiului de iarnă şi a adus de-a lungul timpului diverse şi minunate tradiţii.

Crăciunul face parte din cele 12 praznice împărăteşti ale Bisericilor bizantine şi este a patra mare sărbătoare după Paşti, Rusalii şi Vinerea Mare. De la începutul secolului XX, este şi o sărbătoare laică, celebrată atât de către creştini, cât şi de către necreştini, cu obiceiuri specifice fiecărei ţări, de obicei în familie şi cu daruri multe.

De ce sărbătorim Crăciunul pe 25 Decembrie?

Această întrebare poate suna cel puţin ciudat, ţinând cont de cât de bine ni s-au întipărit în propria fiinţă anumite tradiţii şi obiceiuri, asupra cărora nu am nu am pus vreodată întrebări în profunzime.

Probabil că cei mai mulți creștini de astăzi nu-şi pot imagina Crăciunul în altă zi, în afară de cea de 25 Decembrie, însă nu a fost dintotdeauna așa. De fapt, în primele trei secole de existență a creștinismului, nașterea lui Iisus Hristos nu a fost sărbătorită deloc.

Sărbătorile cele mai importante ale cultului erau Boboteaza/Noaptea Regilor (6 ianuarie), care comemora sosirea magilor după nașterea lui Iisus, și Paștele, sărbătoarea învierii lui Iisus. Prima menţionare oficială a datei de 25 Decembrie ca o zi de sărbătoare, în onoarea naşterii lui Iisus Christos, apare într-un calendar roman timpuriu din anul 336.

Crăciunul este celebrat ca dată a naşterii lui Iisus, iar de-a lungul secolelor a devenit o sărbătoare a familiei, marcată de obiceiuri precum colindele, împodobitul bradului şi darurile Moşului, mult aşteptate de copiii din întreaga lume.

Primii creştini nu celebrau naşterea lui Iisus pe 25 decembrie, considerând că aceasta a avut loc în luna septembrie, odată cu Ros Hashana (sărbătoare din calendarul iudaic).

Religiile precreştine marcau în această perioadă solstiţiul de iarnă sau reîntoarcerea Soarelui. Cea mai veche referinţă scrisă a fost găsită în Mesopotamia, unde sărbătoarea, care ţinea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an.

La romani, sfârşitul lunii decembrie coincidea cu serbările oficiate în cinstea zeului Saturn, numite saturnalii, o formă de venerare a Soarelui, a luminii care biruia întunericul, care se sărbătoreau între 17 şi 23 decembrie.

Se celebra naşterea Soarelui neînvins, sol invictus, la solstiţiul de iarnă, când zilele reîncep să crească, un cult preluat de la persanii care-l adorau pe Mithra - zeul soarelui.

În anul 274 d.Hr., solstiţiul de iarnă a căzut la 25 decembrie şi atunci împăratul Aurelian a proclamat această dată ca Natalis Solis Invicti, adică naşterea Soarelui invincibil. Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiţă dădea naştere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor.În anul 320, papa Iuliu I a specificat pentru prima dată oficial data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie.

Acum mai mult de două mii de ani, Dumnezeu văzând că neamul omenesc este asuprit de diavol, L-a trimis pe Arhanghelul Gavriil să vestească Fecioarei Maria naşterea, prin puterea Duhului Sfânt, a Fiului lui Dumnezeu. Pruncul Iisus s-a născut într-o iesle săracă şi atunci cei trei magi de la Răsărit, văzând pe cer o stea luminoasă, au străbătut cale lungă pentru a o urma şi au ajuns la Bethleem să-i aducă în dar Mântuitorului aur, smirnă şi tămâie. Naşterea unui mare împărat fusese prorocită de mult timp de vrăjitori. Irod, împăratul iudeilor, temându-se că va pierde tronul prin naşterea lui Mesia, a poruncit că toţi pruncii din Bethleem să fie ucişi. Şi aşa au murit atunci 14.000 de copii, dar Iosif şi Maria, vestiţi de un înger, au reuşit să-l salveze pe Fiul Domnului, fugind în Egipt.

La începuturile Creştinismului, unii episcopi au propus ca Naşterea Domnului să se sărbătorească în perioada 17 - 24 decembrie, însă obiceiul nu s-a generalizat până în secolul IV, neştiindu-se cu siguranţă care ar trebui să fie data corectă. Uneori, Crăciunul era sărbătorit chiar în septembrie şi alteori în martie.

În secolul III, era o sărbătoare comună, la 6 ianuarie, pentru Naşterea Domnului, Botezul Său de către Sfântul Ioan şi participarea la nunta din Cana Galileii, moment liturgic adoptat ulterior şi de Biserica Romei.

În anul 320, Papa Julius a stabilit ziua de 25 decembrie ca fiind data oficială a naşterii lui Iisus Hristos, iar cinci ani mai târziu, în 325, primul împărat roman creştin, Constantin cel Mare, a schimbat semnificaţia zilei de 25 decembrie: el a stabilit o sărbătoare cu dată fixă, ce aniversa Naşterea lui Iisus Hristos.

În 354, Liberius, episcopul Romei, a reconfirmat oficial aceeaşi dată pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, asimilând sărbătorile populare şi păgâne deja existente cu ocazia solstiţiului de iarnă.

Împăratul Iustinian a declarat ziua naşterii lui Iisus drept sărbătoare a Imperiului Roman în anul 429, Sfântul Patrick a introdus această sărbătoare în Irlanda în 461, Augustin de Canterbury statorniceste aceeaşi tradiţie în Anglia în 604, iar un secol mai târziu Sfântul Bonifaciu instituia în Germania celebrarea Naşterii lui Iisus tot la 25 decembrie. Crăciunul a pătruns în Scandinavia în 815 prin Sfântul Angsar, Sfântul Chiril a contribuit la răspândirea sărbătorii creştine în ţările slave, Sfântul Adalbert în Ungaria din 997, iar Danemarca se va creştina complet în perioada 1014-1053.

În ţările Europei occidentale, protestanţii au interzis în anumite epoci serbarea Crăciunului şi cultul sfinţilor. De exemplu, Oliver Cromwell a interzis în Anglia această sărbătoare între anii 1649 şi 1660.

Cu toate acestea, cele mai multe ţări nu au acceptat Crăciunul ca sărbătoare legală decât din secolul al XIX-lea. Mai mult de un mileniu, creştinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie), în imediata apropiere a solstiţiului de iarnă: în Franţa până în anul 1564, în Rusia până în vremea ţarului Petru cel Mare, iar în Ţările Române până la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Însă chiar a fost Iisus născut pe 25 Decembrie? Probabil că nu. Biblia nu menţionează cu exactitatea data naşterii Mântuitorului iar povestirile asociate acestui eveniment conţin detalii contradictorii.

 De exemplu, prezenţa păstorilor și oilor sugerează încadrarea temporală a evenimentului în lunile primăverii.

Atunci când  liderii Bisericii au stabilit sărbătorirea naşterii Mântuitorului pe 25 decembrie, la sfârșitul secolului al treilea, au ales probabil această data pentru a coincide cu festivaluri păgâne existente în onoarea lui Saturn (zeul roman al agriculturii) și Mithra (zeul persan al luminii). În acest fel, era mult mai ușor să convingă păgânii din Roma să accepte creștinismul ca religie oficială a Imperiului.

Sărbătoarea Crăciunului s-a răspândit în întreaga lume occidentală în următoarele câteva secole, dar mulți creștini au continuat să considere Boboteaza şi Paștele ca fiind de o importanţă mai ridicată.

Abia în secolul XIX, Crăciunul a devenit cu adevărat o serbare populară. Odată cu afirmarea rolului economic şi social al familiei burgheze, a devenit sărbătoarea copiilor, a darurilor şi a carităţii. Şi responsabil de această mentalitate este Charles Dickens, care în 1843 a publicat celebra nuvela “Colind de Crăciun”, despre un om morocănos şi mizantrop şi despre transformarea sa după ce primeşte vizita a patru fantome în ajunul Crăciunului, poveste de multe ori ilustrată în filme şi desene animate.

Unii, inclusiv puritanii coloniali din New England, au interzis chiar și respectarea acestei „noi” sărbători, deoarece considerau tradițiile specifice, precum oferirea de cadouri și împodobirea copacilor, ca fiind păgâne. La începutul istoric al Statelor Unite, sărbătorirea Crăciunului a fost considerată un obicei britanic și a decăzut  în urma Revoluției Americane. Abia în 1870 Crăciunul a devenit o sărbătoare federală.

Crăciunul este celebrat din antichitate, ca dată a naşterii lui Iisus, dar a devenit, de-a lungul secolelor, şi o sărbătoare a familiei, marcată de obiceiuri precum colindele, împodobitul bradului şi darurile Moşului, mult aşteptate de copiii din întreaga lume.

În Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Crăciunul ca sărbătoare legală, în 1836. Oklahoma a fost ultimul stat, în 1907.

Unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri de Crăciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis că muzica este nepotrivită pentru o zi solemnă cum este Crăciunul a fost Oliver Cromwell, care, în secolul al XVII-lea, a interzis colindele.

Cel mai vechi cântec creştin de Crăciun este „Jesus refulsit omnium”, compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere după un colind englezesc îi aparţine lui Ritson şi datează din 1410

În 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anunţat cu o zi înaintea Crăciunului că orga bisericii sale s-a stricat şi nu poate fi reparată la timp pentru slujba de Crăciun. Foarte trist din această pricină, el s-a apucat să scrie trei piese care să poată fi cântate de cor şi acompaniate la chitară. Una dintre ele era „Silent Night, Holy Night”, care în prezent este cântată în peste 180 de limbi străine de milioane de persoane

Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine şi în satele româneşti. Pe lângă mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în această zi sunt legate de cultul fertilităţii şi de atragerea binelui asupra gospodăriilor

În unele sate se păstrează şi un alt obicei: cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de porumb. Bătrânii spun că, dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, că vor avea o recoltă foarte bună în anul următor dacă vor amesteca sămânţa pe care o vor pune în brazdă cu boabele folosite în ajun la primirea colindătorilor

În satele de pe Valea Mureşului, Crăciunul este încă legat de anumite credinţe populare care se păstrează şi în prezent, iar obiceiul de a oferi daruri îşi are originile într-o legendă pe care numai bătrânii o mai cunosc

În satul Harpia, dacă primul care intră în casă de Crăciun este un bărbat, oamenii cred că este un semn de bunăstare şi sănătate pentru anul următor. Pentru a atrage binele asupra caselor lor, oamenii ţin masa întinsă toată noaptea.

O altă poveste despre Crăciun, mai puţin cunoscută, spune că, în secolul al VII-lea, călugării foloseau forma triunghiulară a bradului pentru a descrie Sfânta Treime. În jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis şi au atârnat în el mere roşii, simbol al păcatului originar. În secolul al XVI-lea, însă, familiile creştine au început să decoreze brazii cu hârtie colorată, fructe şi dulciuri. Dar mai înainte, în secolul al XII-lea, oamenii obişnuiau să atârne brazii de Crăciun în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creştinătăţii.

Reprezentările lui Moş Crăciun s-au schimbat de-a lungul vremii, astfel că între imaginea acestuia în vechea cultură populară – de frate mai bogat şi mai inimos al lui Moş Ajun – şi imaginea contemporană – de personaj iubit de copii – există mari diferenţe

Tradiţiile contemporane despre „sfântul” Crăciun, despre Moşul „darnic şi bun”, „încărcat cu daruri multe” sunt printre puţinele influenţe livreşti pătrunse în cultura populară de la vest la est şi de la oraş la sat.

Din vechime se ştie că Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile naşterii, i-a cerut adăpost lui Moş Ajun. Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar i-a îndrumat paşii spre fratele lui mai mic şi mai bogat, Moş Crăciun. În unele legende populare şi colinde, Moş Ajun apare ca un cioban sau un baci la turmele fratelui său. În cultura populară românească, Crăciun apare ca personaj cu trăsături ambivalente: are puteri miraculoase, ca eroii şi zeii din basme, dar are şi calităţi tipic umane. El este bătrân (are o barbă lungă) şi bogat (de vreme ce are turme şi dare de mână)

Pe de altă parte, ideea de spiriduşi de Crăciun vine din credinţa străveche că gnomii păzeau casa omului de spiritele rele. Spiriduşii au fost iubiţi şi urâţi, pentru că, deşi uneori se purtau cu bunăvoinţă, puteau foarte uşor să se transforme în fiinţe răutăcioase şi nesuferite, atunci când nu erau trataţi cum se cuvine. Percepţia cea mai răspândită era că ei se purtau precum persoana cu care aveau de-a face, fiind fie răutăcioşi, fie drăguţi. În Evul Mediu, în loc să ofere daruri, spiriduşii mai degrabă aşteptau să le primească. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiriduşii au devenit prieteni ai lui Moş Crăciun.

Scriitorii scandinavi, cum ar fi Thile, Toplius şi Rydberg, au combinat cele două trăsături oarecum contradictorii ale personajelor: ei îi prezentau pe spiriduşi puţin răutăcioşi, dar buni prieteni şi ajutoare de nădejde ale lui Moş Crăciun. Unii spun că sunt 13 spiriduşi, alţii sunt convinşi că este vorba de nouă, alţii – de şase. Într-o vreme se credea că Moş Crăciun şi spiriduşii săi se simt foarte bine în casa lor de la Polul Nord. În 1822, poetul american Clement Clark a publicat lucrarea „A Visit From St. Nicholas” (cunoscută şi ca „The Night Before Christmas”), în care el l-a descris pe Moş Crăciun ca pe un spiriduş bătrân şi blând, care zboară în jurul lumii într-o sanie trasă de opt reni. În 1885, Thomas Nast a desenat doi copii privind la o hartă a lumii şi urmărind călătoria Moşului de la Polul Nord în Statele Unite, deci se presupunea că acolo, în îndepărtatul Nord, locuieşte bătrânul cel bun. Dar în 1925 s-a descoperit că nu există reni la Polul Nord, aşa că toţi ochii s-au întors spre Finlanda, unde există multe astfel de animale

În 1927, Markus Rautio, un prezentator de emisiuni pentru copii la postul naţional de radio finlandez, a declarat că Moşul locuieşte pe un munte în Laponia. Astăzi pare aproape sigur însă că Moş Crăciun şi cei 11 spiriduşi ai lui stau bine ascunşi undeva pe muntele Korvatunturi în Laponia, Finlanda, în apropiere de graniţa cu Rusia. Pepper Minstix, unul dintre spiriduşi, este paznicul credincios al satului lui Moş Crăciun.

Cum reuşeşte acesta să se mişte atât de repede, într-o noapte, din Laponia până în casele tuturor copiilor din lume? Cu foarte multă vreme în urmă, Moş Crăciun şi spiriduşii săi au descoperit formula specială, secretă, a prafului magic pentru reni, care îi face să zboare. Acest praf magic este împrăştiat peste fiecare ren cu puţin timp înainte de a pleca din Laponia, în ajunul Crăciunului. Este suficient pentru a-i face să zboare întreaga noapte în jurul lumii. Zborul este, de altfel, foarte rapid: aproape de viteza luminii

Rudolph este cel mai celebru ren, fiind conducătorul celorlalţi opt, pe nume Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder, Prancer şi Vixen. Când Rudolph era pui, nasul său a fost atins de Magia Crăciunului şi de atunci este strălucitor şi roşu.

Pe teritoriul românesc, Crăciunul este una dintre cele mai mari sărbători ale creştinilor, printre care se numără şi Paştele şi Rusaliile.

În tradiţia populară se spune că Fecioara Maria trebuia să-l nască pe fiul lui Dumnezeu şi umbla, însoţită de Iosif, din casă în casă, rugând oamenii să-i ofere adăpost. Ajunsă la casa bătrânilor Crăciun şi Crăciunoaie, aceştia nu o primesc pentru a nu le „spurca” locuinţa prin naşterea unui copil conceput din greşeală. Ajunsă la capătul puterilor, Maria a intrat în ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile naşterii. Crăciunoaia a auzit-o şi i s-a făcut milă, astfel încât a ajutat-o în rol de moaşă. Crăciun a aflat, s-a supărat şi i-a tăiat bătrânei mâinile, apoi, de frică, a fugit de acasă. Crăciunoaia a umplut, cum a putut, un ceaun cu apă, l-a încălzit şi l-a dus să spele copilul. Maria i-a zis să încerce apa şi când a băgat cioturile mâinilor, acestea au crescut la loc. În altă variantă a poveştii, Maria suflă peste mâinile Crăciunoaiei şi acestea cresc la loc.

În ajunul Crăciunului, copiii merg cu colindul şi cu Steaua, pentru a vesti naşterea lui Iisus. Originea colindelor, texte rituale dedicate Crăciunului şi Anului Nou, nu este cunoscută cu exactitate în istoria românilor. Copiii merg la colindat, la casele frumos împodobite, cântând „Steaua sus răsare” şi „Bună dimineaţa la Moş Ajun!” şi alte cântece, şi sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi bani.

În ceea ce priveşte obiceiurile culinare, creştinii români obişnuiesc să ţină post timp de 40 de zile înainte de Crăciun, acesta încheindu-se în seara de Crăciun. Un moment gastronomic important care precedă Crăciunul este ziua de Ignat (20 decembrie), când se taie porcul şi se prepară mâncăruri specifice, precum cârnaţii, chişcă, tobă, răcituri, sarmalele, caltaboş, care, alături de tradiţionalul cozonac, vor sta pe masa de Crăciun.

Crăciunul de altădată în imagini – GALERIE FOTO

Crăciunul în lume

Marea Britanie

În Marea Britanie, Craciunul e poate cea mai importanta sarbatoare a anului. Pregatirile încep cu mult înainte de 25 decembrie. În unele magazine poti gasi brazi împodobiti si inscriptii cu urari înca din luna octombrie.

În decembrie, lumea e cuprinsa de o frenezie nestapânita, subiectele de conversatie se învârt numai în jurul sarbatorii de Craciun, iar cumparaturile si pregatirile sunt prioritatea numarul unu.

Englezii sarbatoresc nasterea Domnului în felul lor - cu obiceiuri la care nu ar renunta nici în ruptul capului. Nici un Craciun nu poate sa treaca fara cadouri - asa ca, pe masura ce se apropie ziua de 25 decembrie, numarul celor care iau cu asalt strazile comerciale creste exponential, iar în Ajun, nu mai ai unde sa arunci un ac.

Milioane si milioane de lire sterline se cheltuiesc anual în luna decembrie. Cifrele spun ca, în medie, un englez cheltuieste 70 de lire doar pe cadoul pe care îl da partenerei sau partenerului, ca sa nu mai punem la socoteala si cadourile pentru ceilalti cunoscuti.

Dupa ce au petrecut întreaga luna decembrie cautând cadouri, scriind felicitari si împodobind bradul (si apropo, bradul e împodobit mult mai devreme decât în România, de regula pe la jumatatea lui decembrie) pe 24, seara, englezii îsi aduna fortele ce le-au ramas si se duc la biserica.

Un obicei la care nu au renuntat, desi el nu mai are semnificatia de odinioara. Ba chiar, unii tineri se opresc întii la "PUBLIC HOUSE" - pe scurt "PUB" - adica la cârciuma, si ajung la biserica veseli si pusi pe sotii, spre necazul celor mai în vârsta.

Într-adevar sarbatoarea Craciunului si-a cam piedut din importanta religioasa, devenind mai degraba un prilej de petrecere în familie. La masa traditionala care are loc pe 25 decembrie nu se manânca, asa cum stim noi, romanii, porc ci ... curcan.

Traditia a fost importata în Marea Britanie din Germania...în perioada victoriana, gratie printului Albert, sotul reginei Victoria. Asadar, pe 25 decembrie, o masa festiva, la care se manânca toate bunatatile - dar altfel de bunatati decât cele cu care suntem noi obisnuiti...

Apoi, a doua zi, asa numita BOXING DAY - in traducere cuvânt cu cuvânt ZIUA CUTIEI, un nume aparent paradoxal. Ceea ce e uimitor în Marea Britanie e faptul ca în zilele de Craciun, tara pur si simplu este paralizata.

Nu circula nici un mijloc de transport, nici trenuri, nici metrou, nici autobuze. Doar taxiuri - iar soferii fac bani frumosi de Craciun, practicînd tarife cel putin duble fata de zilele obisnuite.

Pentru ca pregatirile iau zile în sir, pentru ca trebuie sa te lupti cu multimile ca sa cumperi cadouri, Craciunul e considerat nu doar o mare bucurie de familie, ci si o mare sursa de stres.

Poate nu va vine sa credeti, dar exista numere speciale de telefon, de tipul 89 89 cum sunt în România, unde poti suna si, pentru un tarif piperat, îti poti descarca sufletul. Se vând ca pâinea calda brosuri despre cum sa lupti cu stresul provocat de Craciun, despre cum sa faci fata cât mai bine acestor zile.

Iar apoi, dupa ce Craciunul a trecut, toata lumea vobeste numai despre cum a petrecut, ce a mâncat, ce a baut si ce cadouri a primit. Pentru ca în Anglia Craciunul e atât de important si pentru ca pregatirile iau atâta timp si atâta efort, exagerând putin lucrurile, putem spune ca englezii se pregatesc deja de Craciunul viitor.

Cuba

In Cuba, cea mai importanta perioada este Ajunul Craciunului, denumita “nochebuena” (“Noaptea cea buna”). Masa traditionala înseamna pentru cubanezi friptura de porc, fasole neagra servita cu orez si plante traditionale (Yuca) sub forma de piure.

Familiile numerose se reunesc si, într-o groapa sapata în pamânt si plina de carbuni acoperiti cu frunze de bananier, frig un porc întreg. Familiile (care în Cuba includ rudele de toate gradele) petrec toata noaptea pe muzica traditionala.

Islanda

În tara ghetii si zapezii vin treisprezece Mosi Craciuni! Cu treisprezece zile înainte de Craciun, primul Mos Craciun coboara din munti, ocoleste fiecare casa si apoi pune dulciuri în ghetutele copiilor, în vreme ce acestia dorm. Daca au fost cuminti, copiii primesc dulciuri, mandarine, lozuri în plic (scratch cards), iar daca au fost rai … un cartof.

A doua zi, cel de-al doilea Mos vine în oras si tot asa pâna pe 25 decembrie când primul Mos se întoarce la casa lui din munti, pe 26 cel de al doilea si tot asa pâna pe 6 ianuarie. Ziua de 6 ianuarie este numita si “Al treisprezecelea” si este considerata de islandezi ultima zi de Craciun pentru ca în aceasta zi, ultimul Mos Craciun se întoarce la casa lui.

Noua Zeelanda

Copacul ce este împodobit de Craciun se humeste “Pohntokawa”. Multe persoane în Noua Zeelanda urmeaza vechile traditii engleze în ceea ce priveste masa traditionala: curcan, budinca de stafide si salate reci. Nimeni nu considera Craciunul complet fara prajitura “Pavlova” - preparata din bezea si decorata cu kiwi, capsuni si frisca.

Deoarece foarte multi oameni din emisfera nordica traiesc acum în Noua Zeelanda a devenit o obisnuinta sa se serbeze Craciunul de doua ori într-un an - o data pe 25 Decembrie si a doua oara în iulie, atunci când este mijlocul iernii.

Olanda

În Olanda, numele Sfântului Nicolas este Sinterklaas. Copiii olandezi stiu ca Mos Nicolae vine din Spania în ziua de 6 decembrie. În seara din ajunul venirii Mosului Nicolae copiii îsi umplu ghetutele cu fân si zahar pentru calul mosului iar dimineata când se trezesc, copiii gasesc ghetutele pline cu daruri cum ar fi nuci si bomboane.

Uneori, mosul apare în carne si oase în casele oamenilor împreuna cu asistentul sau Black Pete. Mos Nicolae îi intreaba pe copii daca au fost cuminti în anul care a trecut.

Finlanda

În Finlanda familiile se reunesc pentru a petrece Craciunul, cea mai importanta sarbatoare a anului. Seara, în jurul orei 17.00, familiile pleaca la biserica pentru slujbe speciale în care se aprind lumânari la mormintele celor dragi. Imaginea miilor de lumânari ce lumineaza noaptea este una pe care cu greu o poti uita.

În Ajunul Craciunului, copiii asteapta sosirea lui Mos Craciun care pune mereu aceeasi întrebare: “Sunt cumva copii cuminti aici?”. Raspunsul entuziasmat este, bineînteles, acelasi “Da”! Mosul are o desaga plina de cadouri, iar în timp ce “slujitorii” lui îl ajuta sa le împarta, el povesteste celor mici despre calatoria grea pe care o face din Laponia.

Suedia

În Suedia, cea mai importanta zi este ajunul Craciunului. O masa speciala este pregatita pentru Ajunul Craciunului - sunca, peste si fasole – aceasta este si prilejul cu care rudele îsi fac daruri. Multi suedezi merg la biserica în dimineata zilei de Craciun. Craciunul se numeste la suedezi Jul si este urmat de alte sarbatori.

Elvetia

În Elvetia, Samichlaus (Mos Craciun) are întotdeauna sarcina grea de a aduce si pomul de Craciun în casele oamenilor. Acest obicei se pastreaza înca din 1775. O alta traditie a elvetienilor este "Parada ridichilor luminate".

Copiii ajutati de parinti se înarmeaza cu ustensile specializate si scobesc cu mare grija câte o ridiche mare de luna, alb-violet, pe care apoi o împodobesc cu diferite crestaturi si forme (stelutele si bradutii sunt cele mai frecvente decoratii).

Similar cu dovleacul de Halloween, în ridichea împodobita micutii elvetieni pun o lumânare lunga si poarta ridichea ca pe o facla, ori o agata cu trei sfori fixate la un bat, ca pe un lampion. Conform planului si traditiei, parintii si copiii se întâlnesc în diverse locuri din sat si pleaca la ora 18:00, ordonat si disciplinat, cu ridichile luminate, spre curtea scolii. Acolo, copiii cânta în cor cântecele.

Franta

Pe vremuri în Franta, Sfântul Nicolae aducea cadouri micutilor în ziua de 6 decembrie (traditia se mai pastreaza înca în unele zone din nordul tarii). În cea mai mare parte a Frantei, Père Noel (Mos Craciun) i-a luat locul lui Mos Nicolae.

Père Noel vine în casele francezilor în noaptea de 24 decembrie si pune cadouri în ghetute. Punctul culminant al mesei de Craciun pentru francezi este traditionala "Bûche de Noel", o prajitura de ciocolata prezentata la masa sub forma de buturuga.

Germania

În Germania, ajunul Craciunului este cea mai importanta zi de sarbatoare. În ziua de ajun, familia se aduna pentru cina si pentru a merge împreuna la biserica la Mesa din noaptea de Craciun.

În unele familii se obisnuieste ca de Craciun sa se cânte colinde, dar, pentru cei mai multi nemti Craciunul este un moment de reflexie si analiza.

Jamaica

Colindele de Craciun în Jamaica sunt aceleasi melodii populare întâlnite în lume (Jingle Bells, Holy Night, Silent Night etc.) dar mai multe colinde sunt cântate în ritm de raggae. Masa de Craciun cea mai importanta este prânzul. Ea include orez, pui, carne de bou si capra picanta si, mai rar, friptura de vita sau porc.

Rusia

În zilele URSS-ului, Craciunul nu prea era sarbatorit. Anul Nou (Revelionul) era ocazia cu care – pe atunci Mos Gerila - aducea cadouri copiilor. Odata cu caderea comunismului, Craciunul a început sa fie sarbatorit în mod deschis – fie pe 25 decembrie sau, de cei mai multi dintre rusi, pe 7 ianuarie.

Rusii care sarbatoresc pe 7 ianuarie se ghideaza dupa mai vechiul calendar Iulian. Rusii manânca la masa de Craciun prajituri, placinte si galusti de carne.

În Rusia, de Crăciun, Moş Crăciun, numit Babuşka, este însoţit de Albă-ca-Zăpadă, umită Snegurocika, iar copiii primesc prăjituri şi jucării.

Spania

Cine merge în insorita Spanie de Craciun poate crede ca sarbatoarea a fost anulata. Cu toate acestea, Craciunul este sarbatorit, dar darurile se dau pe 6 ianuarie, cu ocazia zilei celor Trei Regi (Reyes Magos).

Spaniolii si portughezii au introdus pomul de Craciun în America Latina, dar cum acolo nu exista conifere, sud americanii decoreaza cactusi, pini sau brazi din plastic.

În Polonia se păstrează obiceiul ca, în cinstea stelei de la Bethleem, masa de Crăciun să înceapă după ce apare pe cer prima stea nimită Gwiazdka, mica stea.

În Statele Unite se împodobesc clădirile cu pomi de Crăciun, punctul central ale sărbătorii fiind cadourile aduse de Santa Claus.

În Costa Rica, Columbia şi Mexic  darurile sunt aduse de Nino Jesus, Copilul Iisus.

Japonezii celebrează Crăciunul cu lanterne (sau felinare, lampioane), păpuşi şi aranjamente florale şi cu Jizo, Moş Crăciun. Englezii pregătesc de Crăciun faimoasa şi tipica budincă numită hakin. Încă din secolul XVII, budinca de prune se pregăteşte chiar în dimineaţă de Crăciun şi este stropită cu brandy şi se flambează la servire.

Crăciunul interbelic: prin magazinele de jucării din capital

În „Ilustrațiunea română” din 1929 există un foarte simpatic articol despre magazinele de jucării ale capitalei, dar și despre forfota și freamătul orașului în apropierea sărbătorilor de iarnă.

Bucureştii erau şi atunci, ca şi acum, un veritabil furnicar în a doua jumătate a lunii decembrie: oameni nervoşi, plini de pachete, vânzători ambulanţi ce luau cu asalt străzile, trotuarele şi sufletele trecătorilor, înjurături, claxoane, căzături pe gheață, copii care îşi târau părinţii temători şi îngrijoraţi de cheltuieli în faţa vitrinelor strălucitoare, pline de jucării.

În Piaţa Sfântul Anton întâlneai oameni simpli, hamali, jupânese, unguroaice, gospodine „de toată mâna şi de toate dimensiunile”, cărând coşuri uriaşe cu bunătăţi sau…purceluşi legaţi cu sfoară, în timp ce liceeni extramatriculati stăteau să agaţe fetişcanele ce se întorceau de la piaţă. Uneori, mai evada câte un exemplar porcin, din cauza vreunui şcolar pus pe şotii care îi tăia sfoara cu care era legat. Să vezi atunci vânzoleală, lacrimi în ochii vânzătoarei şi râsete când vardistul apărea cu evadatul aprig prins şi suspendat de picioarele din spate. Iar la doar câţiva metri depărtare, tot în Piața Sfântul Anton, trona o adevărată pădurice de brazi, de toate mărimile şi pentru toate buzunarele.

După Bărăţia ce-ţi dădea dureri de urechi, din cauza strigătelor disperate ale negustorilor de nimicuri, spre Lipscani apăreau deja cucoanele, mătăsurile şi dârele de parfumuri scumpe, iar reporterul „Ilustraţiunii române” se va perinda cu atenţie şi mirare într-o prăvălie celebră în epocă, de pe strada Smârdan: magazinul Lindenberg, supranumit „Paradisul copiilor”.

Alături, două domnişoare se uită cu jind la mătăsuri franţuzeşti, în timp ce trecătorii se îmbulzesc cu grijă, să nu se calce reciproc pe bătături. Automobilele şi trăsurile nu mai circulă, pentru că de-abia au loc oamenii. La Lindenberg, copii mai mici sau mai mari încearcă diversele jucării: cai cu coame negre strălucitoare, ca la Hipodromul Băneasa, aeroplane, oi care behăie când le tragi de nas…şi chiar cinematografe în miniatură, care ţi-i aduc pe Pat şi Patachon la tine în odaie. Vânzătoarea, amabilă, pune în funcţiune clovnii şi „baletistele” mecanice sau trenurile care, spre deosebire de ale noastre, nu întârzie şi nu staţionează în mijlocul câmpului, adică al covorului.

„După reprezentaţie, începe partea dureroasă: -Mie să-mi cumperi trenul electric! Mi-ai zis că dacă voi fi cuminte, îmi cumperi ce vreau… -Dar puişorul meu, ţi-am cumpărat destule şi mama nu mai are atâţia bani. -Să-mi cumperi, pentru că tata mi-a spus că mă face inginer!”

La raionul de păpuşi, e ceva mai multă linişte. Copilele se uită cu ochi mari şi fermecaţi la întruchipările de ceară, pânză sau porţelan, ba chiar le învelesc ca să nu răcească în paturile lor de bebeluş. Altele le îndreaptă capetele ca „să nu li se suie sângele la cap”. Dar frumuseţea sclipitoare a vitrinelor nu era accesibilă oricui. Pe străzi existau standuri improvizate, pentru copiii mai săraci. Şi câţi nu au auzit poveştile bunicilor sau străbunicilor, care îşi făceau singure păpuşi din cârpe, cu păr din mătase de porumb…

Parada vitrinelor continua şi pe Calea Victoriei. Reporterul nostru se opreşte la magazinul Universel, de la numărul 11, cu mai multe raioane de jucării: de la căluţi de lemn la soldaţi de plumb şi de la coifuri argintate la automobile. Puștii se urcă în maşinile în miniatură şi claxonează furibund, făcând pe oamenii mari: „La oparte, la oparte, că vă calc! Încruntă sprâncenele mici şi negre şi în furia vitezei calcă pe picior un trecător imaginar.” De unde o fi învăţat asemenea apucături?

Mai încolo, un băiat şi o fată se uită la raionul sportiv la nişte mănuşi de box. „Ce sunt astea?, întreabă fata. – Mănuşi de box. -Ce e aia box? – Cum, nu ştii, îţi pui mănuşile şi dai cât poţi”. Iar spre exemplificare, băiatul îi dă doi pumni destul de semnificativi, făcând-o să plângă. Mama apare atunci în grabă, altoieşte şi ea discret progenitura şi îl duce la alt raion.

Atracţia principala însă era casa lui Moş Crăciun, cu ceas, clopot şi…majordom, care îl trezea noaptea târziu din somn. Cum bătea ceasul miezul nopţii, majordomul deschidea fereastra, iar la ea apărea însuşi Moş Crăciun, spre deliciul de nestăvălit al copiilor.

Magazinele, fie ele de jucării sau nu, se întreceau în perioada interbelică în rânduirea produselor şi împodobirea vitrinei, ca să sucească minţile cucoanelor şi copiilor deopotrivă. Bărbaţii erau mai reci şi calculaţi, lor revenindu-le dificila sarcină de echilibriști, fiind nevoiţi să îşi croiască drum prin mulţimea agitată cu mormanele de pachete intacte.

Obiceiuri si traditii:
- Unul dintre cele mai vechi, iubite si asteptate obiceiuri, atat in mediul urban, cat si in mediul rural il reprezinta impodobirea bradului. Bradul impodobit in trecut cu lumanarele, fructe si flori reprezenta belsugul, pomul vietii, simbolul bradului regasindu-se in multe piese de arta populara. Traditia impodobirii bradului este un obicei preluat de la triburile germanice, prin forma sa triunghiulara bradul intruchipand Sfanta Treime. Bradul a fost corelat cu sarbatoarea Craciunului inca din anul 200 d. Hr., dar primul brad impodobit a aparut in Germania in anul 1605.

- Stim cu totii cu cata nerabdare il asteapta cei mici pe Mos Craciun, cu sacul incarcat de cadouri, insa prea putini stiu care este, cu adevarat, legenda lui Mos Craciun. Se spune ca Fecioara Maria cauta un adapost pentru a-l naste pe Domnul Iisus Hristos si a fost ascunsa de catre sotia lui Craciun, in casa acestuia. Craciun insa era un om rau si, afland cele intamplate, a pedepsit-o pe sotia sa si i-a taiat mainile, dar Fecioara Maria, in semn de multumire, i-a lipit mainile la loc. Aceasta minune l-a determinat pe Craciun sa se converteasca la crestinism si sa devina un om bun si milostiv, de atunci incepand sa ofere daruri oamenilor si sa le aduca zambetul pe buze.

- Colindatul este un alt obicei care se pastreaza din mosi-stramosi. Copiii si nu numai merg din casa in casa si canta colinde care vestesc nasterea lui Iisus, in schimb fiind rasplatiti cu mere, nuci, dulciuri si bani. Colinda este vazuta ca o forma de magie benefica, simbolizand moartea vechiului an si nasterea celui nou.

- Taierea porcului - se spune ca porcul se taie de Ignat, pe 20 decembrie. Daca nu este taiat pe aceasta data, nu se mai ingrasa, deoarece si-a vazut cutitul. Dupa taierea porcului, gospodinele pregatesc o mancare numita “pomana porcului”, din care se ospateaza toti cei care le intra in casa in acea zi.
Superstitii:
- In ziua de Craciun este bine sa te speli cu apa in care au fost pusi bani de argint, pentru a fi productiv si sanatos tot anul.
- Se spune ca la miezul noptii, inspre Craciun, apa se transforma in vin, iar animalele din gospodarie incep sa vorbeasca.
- In ajunul Craciunului se leaga pomii cu paie, pentru ca acestia sa fie roditori intregul an.
- Tot in ajunul Craciunului, in Bucovina, se pun pe masa un colac si un pahar cu apa, deoarece se crede ca in aceasta noapte sufletele celor adormiti vin pe la casele lor, gusta din colac si beau din paharul cu apa.
- In ajunul Craciunului este bine sa se puna pe masa intai bucatele, apoi bautura.
- In ziua de Craciun, nu este bine sa maturi casa. Aceasta se matura a doua zi dupa Craciun, iar gunoiul este pus la radacina pomilor, pentru a-i face roditori.
- Pe prispa casei se pune un vas cu grau peste care trebuie sa treaca colindatorii. Apoi, graul este folosit pentru a hrani pasarile si animalele din gospodarie.
- In seara de Craciun, in satele din Maramures, ferestrele caselor se ung cu usturoi pentru a indeparta spiritele rele.
- In partile Muscelului se considera ca primele 4 zile dupa Craciun corespund celor patru anotimpuri: primavara, vara, toamna, iarna. Cum va fi vremea in aceste zile, la fel va fi intreg anotimpul.
- Zapada multa din preajma Craciunului vesteste un an plin de bogatie.
- Daca gasesti in casa o panza de paianjen in dimineata de Craciun, se zice ca va aduce noroc tot anul.

Crăciun fericit tuturor!