Este a 198-a zi a anului.
Au mai rămas 167 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 05 h 47 m și apune la 20 h 56 m.
Citatul zilei
”Eşti tot ceea ce eşti şi vrei să
fii, eşti toţi oamenii care te-au ajutat şi care nu, eşti toţi cei pe care i-ai
întâlnit şi îi vei întâlni, eşti profesorul care te-a picat şi profesoara care
ţi-a dat curaj.” (Hector Malot în Singur
pe lume, scriitor francez, n. 20 mai 1830 – d. 17 iulie 1907)
Ziua Mondială a Emoticoanelor
Folosim emoticoanele în fiecare zi. Uneori chiar în exces…
așa că de ce să nu le dedicăm complet o zi pe an? În fiecare an pe 17 iulie
sărbătorim Ziua Mondială a Emoticoanelor.
Ziua Mondială a Emoticoanelor (World Emoji Day) a fost
introdusă în anul 2014, aceasta fiind „opera” lui Jeremy Burge, fondatorul
Emojipedia.
Această dată nu este una întâmplătoare, alegerea sa
bazându-se pe modul în care 17 iulie se afișează în calendarul Emoji de pe iOS.
Ziua Mondială a Emoticoanelor este sărbătorită prin fel de
fel de activități desfășurate atât online, cât și offline. Spre exemplu, pentru
acest an, a fost creat un event pe Facebook – World Emoji Day 2017.
De asemenea, cu ocazia acestei zile se desfășoară World
Emoji Awards. Așa că vă puteți vota emoticoanele favorite pentru următoarele
categorii: Best New Emoji, Most Anticipated Emoji, sau Lifetime Achievement
Award.
Pe Twitter suntem încurajați să folosim hashtagul
#WorldEmojiDay și să distribuim cât mai multe emoticoane. Mai mult, în acest
an, este disponibil și un emoticon personalizat care reprezintă mascota pentru
Ziua Mondială a Emoticoanelor – Globe-moji.
Totodată, numeroase manifestații în cinstea acestei zile, au
loc pe toate continentele. În Europa, au loc evenimente în Dublin, Irlanda și
Dundee, Scoția. De exemplu, în weekendul care tocmai s-a încheiat, Sony
Pictures Irlanda a încercat să bată recordul mondial Guinnes World Record
pentru cea mai mare adunare de oameni costumați în diverse emoticoane. La
această competiție au mai participat Brazilia, UK, China, Rusia și Dubai.
Apple a zilei mondiale Emoji introdus o noua colectie de
emoticoane care vor apărea în iOS 11macOS High Sierra și watchOS 4 în acest an.
Utilizatorii de dispozitive Apple disponibile, și Emoji
pentru a face fiecare mesaj unic. Printre noi emojis, care va apărea pe iPhone,
iPad și Mac — femeia în văl, un personaj cu barbă și mama care alăptează,
precum și imagini de produse alimentare, de exemplu, un sandwich și o nucă de
cocos.
Icoane noi de animale și creaturi mitice, cum ar fi
Tyrannosaurus, Zebra, zombie și elf, permite amuzant pentru a descrie situația.
Și noi emoticoane „superstar” și „explodează creierul” pentru a adăuga
originalitate la orice mesaj.
În plus, ziua mondială Emoji App Store va atrage atenția
cumpărătorilor de pe app care vă permite să creați și personaliza Emoji și sub
„filme” în iTunes Emoji va înlocui numele unor filme.și Dubai.
Festivalul Gion Matsuri în Kyoto
Festivalul Gion Matsuri este unul din trei mari festivaluri japoneze.
Evenimentul se petrece anual pe parcursul lunii iulie în orașul japonez Kyoto,
fiind organizat de templul șintoist Yasaka din sectorul Higashiyama. Festivalul
are o importanță majoră pentru locuitorii Kyoto, care cred că sunt protejași de
către zeitățile templului Yasaka.
Cea mai spectaculoasă parte a festivalului
este procesiunea a 32 caruri, acoperite cu tapiserii vechi și scumpe, prin
străzile orașului, începând cu cartierul Shijo în sectorul Shimonogyo. Carurile
sunt iluminate de lanterne și acompaniate de gonguri, flute și tamburine. O
altă procesiune scoate din Yasaka 3 altare portabile, care ar găzdui spiritele
zeităților, le duce prin zonele de reședință a credincioșilor până la cartierul
Shijo. Spre sfârșitul lunii altarele portabile sunt aduse înapoi în templul
Yasaka, unde are loc un ritual, prin care spiritele zeităților sunt chemate să
urmeze procesiunea și să se întoarcă în templu. Mai târziu are loc ritualul de
purificare, în care altarele portabile sunt „spălate” cu apa din râul Kamo
(Kamogawa). Festivalul se încheie pe 31 iulie cu un ritual de purificare în
incinta templului, unde toți vizitatorii pot trece sub o girlandă gigantică
împletită care se spune că aduce sănătate.
Istoric
Festivalul a apărut ca parte a
ritualului de purificare pentru a liniști zeii care, potrivit credințelor, aduc
incendii, inundații și cutremure. Conform acestor credințe, epidemia de ciumă,
de care sufereau locuitorii în 869, ar fi fost provocată de Gozu Tennō, un zeu
violent. Împăratul Seiwa a ordonat ca toți locuitorii să se roage lui
Susanoo-no-mikoto, zeului din templul Yasaka. Șasezeci și șase halebarde
stilizate și împodobite, câte una pentru fiecare provincie a Japoniei
medievale, au fost pregătite și ridicate în livada Shinsen-en, împreună cu
altarele portabile (mikoshi) din templul Yasaka. Această practică a fost
repetată ori de câte ori izbucnea epidemia. În anul 970, ritualul a fost
declarat un eveniment anual și s-a sărbătorit pe parcursul secolelor aproape
făr întreruperi. Cu timpul, clasa negustorilor, din ce în ce mai puternică și
influentă, l-a transformat într-o precesiune pompoasă și, către perioada Edo
(1603-1868), îl folosea pentru a-și expune bunăstarea. În 1533, shogunul
Ashikaga a interzis toate evenimentele religioase, provocând protestele
locuitorilor, care afirmau ca vor putea trăi fără ritualuri, dar nu și fără
procesiune. Astfel festivalul a evoluat în forma sa actuală.
Sfânta Marina
Sfanta Marina s-a nascut din
parinti pagani, in Antiohia Pisidiei. Sfanta Marina a primit invatatura despre
Hristos la varsta de doisprezece ani. Dupa moartea mamei sale, tatal sau nu a
mai considerat-o fiica sa si a inceput sa o urasca pentru credinta ei in
Hristos.
Intr-o zi, a plecat cu oile
tatalui sau la camp. Aici s-a intalnit cu eparhul Olimvrie, un mare prigonitor
al crestinilor. Acesta, ranit de frumusetea ei, s-a hotarat sa o ia de sotie.
Insa, cand a aflat ca este crestina a cerut sa fie luata si dusa in cetate spre
a fi chinuita. A refuzat sa aduca jerfa idolilor, motiv pentru care a fost
batuta din cap pana in picioare si aruncata in temnita
Aici, sub chipul unui sarpe,
diavolul s-a incolacit in jurul capului ei ca sa o omoare. Cand Marina s-a
insemnat cu semnul Sfintei Cruci, sarpele a crapat, iar ea a fost inconjurata
de o lumina cereasca. In temnita a vazut o cruce mare stralucind cu lumina
negraita, iar deasupra crucii vedea o porumbita alba ca zapada, care graia:
"Bucura-te, Marino, porumbita cuvantatoare a lui Hristos, fiica a Sionului
celui de sus, caci iata ziua bucuriei tale s-a apropiat!"
In acel moment Sfanta Marina s-a
vindecat de toate ranile ei. In urmatoare zi a fost aruncata in foc si in apa,
dar le-a indurat pe toate ca si cand ar fi fost in trup strain. Dupa aceste
pedepse a fost condamnata la moarte prin decapitare.
Sfanta Marina a trecut la cele
vesnice la varsta de 15 ani, in anul 270.
Evenimente de-a lungul timpului…
- 1203: Cruciatii (in special venetieni) iau cu asalt Constantinopolul in timpul celei de-a patra Cruciade.
Imparatul bizantin Alexios al III-lea Angelos paraseste capitala.
Cruciada a patra (1202–1204),
convocată inițial pentru recuceriea Ierusalimului printr-o invazie a Egiptului,
a sfârșit în 1204 prin invadarea, cucerirea și jefuirea capitalei ortodoxiei și
a Imperiului Bizantin, Constantinopol. Aceasta este văzută ca unul dintre
actele finale din Marea Schismă.
- 1436: Prima atestare documentara a localitatii Chisinau in Hrisovul emis de domnitorii Ilie și Ștefan pentru Oancea-logofăt, acesta referindu-se la o asezare mai veche: “La Bâc, de cealalta parte, pe valea ce cade in dreptul Chesenaului lui Acbas”.
- 1803: S-a născut Iosif Romanov, librar, editor, tipograf din București.
Iosif Romanov ortografiat și
Romano (n. 17 iulie 1803, Bendorf, în Scaunul Nocrich, Transilvania, azi
Benești, județul Sibiu) a fost un tipograf, librar și editor român din
București din prima jumătate a secolului XIX. În anul 1827, este menționat
pentru prima dată numele lui Iosif Romanov pe o carte, care-l recomanda ca
librar în București. Cartea se intitula Începutul obiceiului de a se
întrebuința în zilele Sfintelor Paști ouă roșii și fusese scrisă de Constantin,
preotul Patriarhiei Țarigradului. Tradusă din limba greacă în românește de
Alexandru Geanoglu Lesviodax, ea văzuse lumina tiparului în tipografia
Mitropoliei.
- 1815: S-a născut in localitatea Brody, Galiţia, medicul Iuliu Barasch (Baraş), întemeietorul primului spital de copii din Bucureşti ; (m. 31 martie 1863, Bucuresti).
A fost un medic, filozof, pedagog
şi animator al culturii şi ştiinţei român, evreu maskil, fondatorul
iluminismului evreiesc în România.
Dupa ce s-a stabilit in Romania,
a fost medic al carantinei de la Călăraşi, între anii 1843-1847, iar mai apoi
al judeţului Dolj, între anii 1847-1851.
Între 1851-1858 a fost medic în
Bucureşti şi profesor de istorie naturală la Colegiul Sf. Sava, la Şcoala de
Agricultură şi la Şcoala militară.
Între anii 1856-1863 a fost medic
la Şcoala naţională de medicină şi farmacie din Bucureşti.
În 1856 a fondat şi a fost
redactor al revistei Isis (din 1862
Natura), tipărită în primul an al apariţiei sale la Tipografia Naţională a lui
Iosif Romanov.
A înfiinţat mai întâi un
dispensar, iar mai apoi un spital pentru copii, după modelul instituţiilor
europene, în acest fel punând bazele asistenţei pediatrice din România.
A deschis la 10 octombrie 1858 in Bucuresti, o
secţie de tratament medical cu 40 de paturi, într-o clădire din cartierul
Dudeşti care-i aparţinea , unde, pentru prima dată, îngrijirea copiilor bolnavi
se făcea separat de cea a adulţilor.
S-a remarcat ca unul dintre cei
mai activi popularizatori ai ştiinţei din România acelor vremuri,
susţinand numeroase lecţii publice şi
editand mai multe manuale.
- 1821: Lupta de la Slobozia.
Cetele de panduri, rămase fără Tudor
Vladimirescu, au fost înfrânte de turci. Printre cei luaţi prizonieri se afla
şi Papa, fratele lui Tudor Vladimirescu. Este sfârşitul revoluţiei.
Tudor Vladimirescu (n. 1780,
Vladimir - d. S.V. 7 iunie 1821 Târgoviște) a fost o figură emblematică pentru
istoria Țării Românești la începutul secolului al XIX-lea, fiind conducătorul
Revoluției de la 1821 și al pandurilor - in imagine, Portret al lui Tudor
Vladimirescu făcut de Theodor Aman după moartea lui Tudor și bazat pe mărturiile
Pandurilor - foto: ro.wikipedia.org
Revoluția de la 1821 condusă de
Tudor Vladimirescu a fost unul dintre evenimentele care au marcat începutul
procesului de renaștere națională a României. Revoluția a avut cauze naționale,
economice și sociale și, deși a fost în cele din urmă înfrântă, a adus în
atenția cancelariilor marilor puteri europene situația din Principatele
Dunărene și a determinat Imperiul Otoman să pună capăt domniilor fanariote.
În primăvara lui 1822, de la
București și Iași au fost trimise delegații pentru a cere Înaltei Poarți domni
pământeni. Din aceste delegații au făcut parte printre alții: Ioniță Sandu
Sturdza, un coborâtor al lui Vlad Țepeș, Grigorie Dimitrie Ghica, nepot de
frate al decapitatului Grigore Alexandru Ghica al Moldovei și vornicul Iordache
Râșcanu, viitor membru in divanul domnesc al Moldovei. Această acțiune a adus
în Moldova, după lunga perioadă fanariotă, din nou un domn pământean în
persoana lui Ioniță Sandu Sturdza și în Muntenia pe Grigore al IV-lea Ghica.
Deși înfrântă prin intervenția armatelor otomane, Revoluția din 1821 a reușit
să determine sfârșitul epocii fanariote prin restabilirea domniilor pământene,
lucru care a dus la înlăturarea gravelor prejudicii aduse de Poartă statutului
de autonomie a celor două Țări Române. Totodată, revoluția a consolidat ceea ce
Nicolae Bălcescu va denumi mai târziu ca fiind „Partida Națională”.
- 1867: S-a născut la Craiova, dr. Dimitrie Gerota, celebru chirurg, membru corespondent al Academiei Române; (m. 3 martie 1939).
Avea 19 ani când a fost admis la Facultatea de
Medicină din București.
După șase ani de studii, adică în
1892, obține licența în medicină și pleacă la Paris pentru continuarea
studiilor. Rămâne patru ani la Paris, dar, ca toți tinerii români din acea
perioadă, se întoarce în țară pentru a practica profesia pentru care s-a
pregătit, medicina.
A avut importante contribuţii în
studiul anatomiei şi fiziologiei vaselor limfatice („tehnica Gerota” de
evidenţiere a acestora).
De asemenea a descris pentru
prima data fascia perirenala, care ii poarta astazi numele . În orice tratat de
urologie contemporan fascia este denumita fascia Gerota.
In 1908 a creat un Institut de
Chirurgie, inaugurat în 1909, care i-a
purtat numele.
În noiembrie 1935 l-a criticat,
într-un articol, pe Regele Carol al II-lea, motiv pentru care a fost arestat și
închis la Jilava cateva zile.
A murit în 3 martie 1939.
Dr. Gerota a realizat primele
radiografii în România, fiind considerat primul radiolog român.
A fost membru corespondent al
Academiei Române din 1916 (m. 1939).
- 1867: S-a născut Ludovic Mrazek, geolog român de etnie cehă, membru al Academiei Române (d. 1944)
Ludovic Mrazek (n. 17 iulie 1867,
Craiova; d. 9 iunie 1944, București) a fost un om de știință român, specialist
în geologie și în exploatarea petrolului, membru al Academiei Române.
Academicianul Ludovic Mrazek este personalitatea care și-a pus amprenta asupra
dezvoltării extraordinare înregistrate de geologia românească la începutul sec.
al XX-lea. El este primul specialist român care a susținut originea organică a
petrolului. De numele său este legată și înființarea „Institutului Geologic al
României„. Ludovic Mrazek, un pionier în geologia românească.
- 1918: Din ordinul dat de Partidul Bolșevic, împăratul Nicolae al II-lea și famila sa au fost asasinați la casa Ipatiev din Ekaterinburg, Rusia.
În noaptea de 16 spre 17 iulie
1918, un pluton de execuție bolșevic condus de Iacov Iurovski, ii ucide prin
împușcare la ordinul direct al lui Lenin, pe ultimul țar al Rusiei Nicolae
II-lea Romanov (n. 6 mai 1868, stil vechi / 18 mai, stil nou – d. 17 iulie
1918, țar al Rusiei 1824-1917), alături de familia sa, inclusiv pe țareviciul
Alexei grav bolnav, precum și cîțiva servitori care îi însoțiseră.
La data de 17 iulie 1918, din
ordinul lui Lenin, a fost asasinat ultimul țar al Rusiei, Nicolae al II-lea
Romanov. După abdicarea forțată a țarului Nicolae în luna martie a anului 1917,
Guvernul provizoriul al Rusiei a decis să-i țină pe fostul țar și pe familia sa
închiși în reședința imperială de la Petersburg, iar odată cu izbucnirea
Revoluției din Octombrie și cu venirea la puterea bolșevicilor conduși de
Lenin, țarul și familia imperială vor fi mutați într-un oraș controlat de
Armata Roșie și anume Ekaterinburg. Dar temându-se că o parte a armatei, rămasă
fidelă țarului va cuceri orașul și-l va elibera pe Nicolae, temnicerii
bolșevici ce-l păzeau pe țar, la ordinul lui Lenin, vor lichida întreaga
familie imperială. Astfel, în noaptea de 16 spre 17 iulie 1918, un pluton de
execuție condus de Iacov Iurovski, va împușca pe ultimul țar al Rusiei Nicolae
II-lea și pe familia sa, inclusiv pe țareviciul Alexei grav bolnav, precum și
pe câțiva servitori care îi însoțiseră pe țar în exilul forțat. După ce au fost
împușcați, trupurile lui Nicolae și ale familiei sale au fost aruncate într-un
puț de mină în locul numit Patru Frați din apropierea reședinței imperiale, iar
în dimineața următoare, când zvonuri despre locul în care se aflau trupurile
celor din familia regală au început să se răspândească, bolșevicii conduși de
Iurovski au ridicat cadavrele celor asasinați pentru a-i ascunde în altă parte.
Astfel, ei au luat cadavrele și le-au aruncat într-o groapă comună săpată lângă
un drum de căruțe părăsit aflat lângă Șoseaua Kroptiaki la circa 19 km nord de
Ekaterinburg. După ce au aruncat cadavrele în groapă, au turnat peste ele acid
sulfuric și au mascat locul stivuind traverse de cale ferată deasupra. Secretul
asupra execuției și a locului îngropării familiei imperiale a fost foarte bine
ascuns și numai după dezmembrarea Uniunii Sovietice în 1991, trupurile
Romanovilor au fost localizate, identificate și exhumate în mod oficial.
- 1920: În această zi în Härnösand s-a născut inginerul şi inventatorul suedez Nils Bohlin, omul care a contribuit la îmbunătăţirea siguranţei la volan prin inventarea centurii de siguranţă în trei puncte în 1959.
Înainte de acel an, centurile de
siguranţă aveau o structură în doar două puncte şi erau folosite numai de
piloţi, dar fiindcă se prindeau peste abdomen, în cazul accidentelor la viteze
mari, produceau leziuni interne foarte mari, nefiind o soluţie foarte bună.
În 1958 Bohlin, fost inginer la
Saab, divizia militară, acolo unde a inventat scaunele ejectabile, a fost
angajat la Volvo pentru a îmbunătăţi măsurile de protecţie. Măsura a fost
motivată de moartea unei rude a CEO-ului Volvo, Gunnar Engelau, conducerea
companiei propunându-şi să reducă riscul accidentelor cu orice preţ.
Preţul nu a fost însă foarte
mare, centura de siguranţă a fost o măsură ieftină eficientă şi uşor de
folosit. Soluţia tehnică propusă de Bohlin, cu două benzi care se împreunează
în dreptul şoldului drept (sau stâng pentru pasageri din dreapta) a rămas în
mare parte la fel până astăzi. Prima maşină de serie pe care s-a introdus această
soluţie a fost Volvo PV544, urmând ca apoi să devină standardul în industrie şi
să fie adoptată de toţi constructorii fără excepţie. Volvo apreciază că până în
2002, anul în care a murit Nils Bohlin, centura de siguranţă a salvat peste 1
milion de vieţi din accidente foarte grave.
- 1936: Războiul Civil Spaniol.
Rebelii naționaliști sub conducerea generalului Franco, se revoltă împotriva
guvernului republican de stânga al Spaniei, sprijinit de URSS, declanșând
Războiul Civil Spaniol.
Războiul Civil Spaniol, care a
durat de la 17 iulie 1936 până la 1 aprilie 1939, a fost un conflict în care
forțele franchiste sau naționaliste, conduse de generalul Francisco Franco au
învins forțele Republicane sau Legaliste – cuprinzând liberali anticlericali,
socialiști, comuniști, anarhiști și autonomiști – ale celei de a doua Republici
Spaniole. Republicanii au obținut sprijinul Uniunii Sovietice și al Mexicului,
iar naționaliștii au fost susținuți de Italia fascistă, Germania nazistă și de
Portugalia vecină. Războiul a crescut tensiunile din perioada premergătoare
celui de-al Doilea Război Mondial și a fost văzut ca o confruntare indirectă
între Uniunea Sovietică comunistă și axa fascistă germano-italiană. S-a recurs
la tancuri și la bombardamente ale orașelor, cum avea să se întâmple și în
cazul conflagrației mondiale ulterioare. Mass-media au atras un nivel de
atenție fără precedent asupra conflictului, mari scriitori precum Ernest
Hemingway și George Orwell scriind despre acesta. Războiul a rămas în istorie
pentru pasiunile și conflictele politice pe care le-a angajat, dar și
atrocitățile comise de ambele tabere. Ambele părți au masacrat numeroși civili
pentru convingerile lor politice, și, după terminarea războiului, republicanii
au continuat să fie persecutați de naționaliștii învingători.
- 1976: La Montreal (Canada) a început a XXI-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară. Gimnasta Nadia Comăneci a obținut trei medalii de aur, iar România a ocupat locul nouă pe națiuni, cu patru medalii de aur, nouă de argint și 14 de bronz. (17 iulie - 1 august)
Nadia Elena Comăneci (n. 12
noiembrie 1961, Onești, județul Bacău) este o gimnastă română, prima gimnastă
din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic de gimnastică. Este
câștigătoare a cinci medalii olimpice de aur. Este considerată a fi una dintre
cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste
ale lumii, din toate timpurile, „Zeița de la Montreal”, prima gimnastă a epocii
moderne care a luat 10 absolut. Este primul sportiv român inclus în memorialul
International Gymnastics Hall of Fame.
- 1955: A fost inaugurat parcul de distracții - "Disneyland", cu mult fast, în prezența a peste 30000 de vizitatori veniți de pretutindeni.
Ceremonia a fost transmisă în direct de
televiziune. (sudul orașului Los Angeles, SUA)
Disneyland este primul parc de
distracții Disney aflat la Anaheim, California, deținut și operat de Walt
Disney Parks and Resorts, divizie a The Walt Disney Company. Disneyland Park a
fost deschis pentru public pe 18.7.1955 cu numai 20 de atracții. Cu toate
acestea, o conferință de presă internațională specială a avut loc duminică,
17/07/1955, care a fost deschisă doar pentru invitați și mass-media. Deschiderea parcului nu a mers bine. Parcul a
fost supraaglomerat datorită afacerii cu bilete false; doar 11.000 de persoane
erau așteptate la deschidere, dar au venit aproximativ 30.000 de persoane.
Vedetele de cinema și alte personalități programate să vină la fiecare două ore
au apărut toate odată. Temperatura a fost una neobișnuit de mare: 38 °C și o
grevă a instalatorilor a lăsat parcul fără surse de băut apă. Lui Disney i s-a
oferit o alegere de a avea multe fântâni sau posibilitatea de folosire a
toaletelor și el a acceptat a doua variantă. Pepsi a sponsorizat deschiderea
parcului, iar astfel s-a creat o publicitate negativă; turiștii au fost
dezamăgiți când au văzut că sunt nevoiți să cumpere sifon, iar asfaltul, turnat
chiar în dimineața respectivă, era atât de moale încât pantofii cu toc înalt ai
femeilor se afundau în el.
Disneyland deține distincția de a
fi singurul parc cu tematică care a fost proiectat și construit sub
supravegherea directă a lui Walt Disney.
În 1998, parcul tematic a fost
redenumit Disneyland Park pentru a se distinge de cel mai mare complex,
Disneyland Resort. Disneyland a fost cel mai căutat parc de distracții din
lume, având aproape 600 de milioane de vizitatori din 18.07.1955. În 2009, 15.9
milioane de persoane au vizitat parcul făcându-l al doilea cel mai vizitat din
lume în anul calendaristic respectiv.
- 1981: Regina Elisabeta a II-a deschide Podul Humber, unul din cele mai lungi poduri suspendate din lume.
Podul Humber, este situat lângă
localitățle New Holland și Kingston upon Hull, Marea Britanie și este construit
peste estuarul Humber. Inaugurat la 17 iulie 1981, el are o deschidere de 1.410
m, iar lungimea totală atinge 2.220 m. Înălțimea față de nivelul apei este de
30 m, iar cei doi piloni au câte 155,5 m înălțime.
- 1998: Rămăşiţele ţarului Rusiei Nicolae al II-lea şi cele ale familiei sale sunt înhumate.
Să aveți o zi frumoasă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!