Este a 208-a zi a anului.
Au mai rămas 157 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 05 h 57 m și apune la 20 h 47 m.
Citatul zilei
„Patriotismul este un simţământ
viu al responsabilităţii colective. Naţionalismul este un cocoş prost strigând
cocoţat pe propriul găinaţ şi pretinzând pinteni mai mari şi ciocuri mai
strălucitoare.” (Richard Aldington, scriitor englez, n. 8 iulie 1892 – d. 27
iulie 1962)
Sfântul Pantelimon
Acesta a trăit pe vremea
împărăției lui Maximian Galeriu, de neam din cetatea Nicomidiei, din tată
închinător la idoli, care mai pe urmă s-a făcut creștin, prin învățăturile
fiului său, și din mama, Evula, care credea în Hristos, iar de la naștere, se
numea Pandoleon, nume care tălmăcit, însemnează: “Cel în toate puternic, ca un
leu.” N-a avut parte multă vreme de povățuirea creștină a mamei sale, deoarece,
curând, ea s-a mutat la cele veșnice. Sub îndrumarea tatălui său, copilul a
uitat repede învățătura creștină a mamei sale și a ajuns, ca și tatăl său,
închinător la idoli.
La vârsta cuvenită, Pandoleon a
fost trimis de tatăl său la școlile vremii, unde a învățat multă filosofie,
iar, mai apoi, s-a făcut ucenic la un doctor cu mare slavă din cetate, Eufrosin
cu numele, de la care a deprins cu temeinicie meșteșugul tămăduirii bolilor. În
vremea aceasta, Pandoleon a cunoscut și pe bătrânul preot Ermolae, care a
început a-i lumina mintea, învățându-l credința în Hristos, iar meșteșugul
duhovnicesc al tămăduirii în Domnul l-a învățat rugându-se împreună cu dânsul.
Deci, au înviat astfel un copil mușcat de viperă, care zăcea mort în drum.
Drept aceea, Pandoleon a fost botezat de către bătrânul Ermolae, luând numele
de Pantelimon, adică: “cel cu totul milostiv”, primind totodată și darul
facerii de minuni, ca doctor fără de plată. Venind, deci, la el un orb, pe când
și tatăl său era de față, fericitul Pantelimon, cu puterea lui Hristos, l-a
făcut pe orb să vadă, aducând astfel și pe tatăl său la dreapta credință. Iar
mucenicia Sfântului Pantelimon de aici a venit, căci, întrebat fiind, cel ce
fusese orb, la judecată, cine a fost pricina tămăduirii lui, acesta a răspuns:
“Pantelimon, doctorul, m-a tămăduit, iar numele lui Hristos, în care a spus că
și el crede.” Deci, îndată, împăratul a poruncit de i-a tăiat orbului capul.
Între timp, a fost adus și Pantelimon la împărat și, fiind întrebat, a răspuns,
fără să se clatine din credința lui Hristos, nici la făgăduințe, nici la
înfricoșări. Drept aceea, a fost bătut cumplit și ars cu făclii. Şi îl
îmbărbăta pe el Domnul Hristos, arătându-se lui sub chipul bătrânului Ermolae,
încât i se părea că împreună cu el, a intrat în clocotul plumbului topit, în
care fusese aruncat Sfântul. De asemenea, și din mare, după ce l-au aruncat, a
ieșit cu totul sănătos. A fost dat și la fiare și a rămas nevătămat de ele. A
fost, în sfârșit, legat de o roată cu colți de fier, aruncată de la un loc
înalt, în jos, la vale, ca să-l sfâșie, dar roata s-a sfărâmat în bucăți, iar
Sfântul a rămas nevătămat.
Deci, împăratul rămânând uimit de
toate aceste minuni pe care le făcea Dumnezeu pentru Sfântul Său, a zis către
el: “Cine te-a învățat să faci atâtea farmece?” Sfântul a răspuns: “Nu sunt
farmece, ci dreapta credință creștinească, pe care am învățat-o de la Sfantul
Ermolae, preotul”. Şi, prinzând pe bătrânul Ermolae și pe cei doi ucenici ai
lui, Ermip și Ermocrat, i-a chinuit cu multe răni și, nevrând ei să se lepede
de Hristos, i-a osândit la tăiere cu sabia. De asemenea, văzând împăratul că și
fericitul Pantelimon nu se pleacă, cu nici un chip, la păgânătatea lor, l-a
osândit, și pe el, la moarte, tăindu-i-se capul cu sabia.
Deci, după ce Sfântul s-a rugat,
și-a întins grumazul, de buna voie, și i-au tăiat capul. Şi a venit un glas de
sus, întărind schimbarea numelui său în Pantelimon, ca o chemare vădită a
Sfântului milostiv, ca sa miluiască pe toți cei ce aleargă la el cu credință,
în nevoile lor.
În ciuda strădaniilor mamei de
a-i împărtăşi din tainele învăţăturii creştine, după moartea ei, a fost trimis
de tată la studii de filozofie. A ajuns unul dintre cei mai mari medici. L-a
cunoscut pe marele preot tămăduitor Ermolae, căruia i-a devenit ucenic și de la
care a învăţat că vindecarea se face prin credinţă. Acesta l-a botezat
creştineşte, cu numele Pantelimon, care se traduce prin „cel milostiv".
Minunile din timpul vieții au
făcut înconjurul lumii. Când tatăl lui s-a stins, și-a împărţit averea
săracilor şi a muncit în numele credinţei, de unde şi numele primit de „doctor
fără de arginţi".
Şi-a găsit sfârşitul decapitat,
la ordinul împăratului, moaştele sale sfinte sălăşluind azi în biserici din
întreaga lume, fiind patronul spiritual al lumii medicale și tămăduitorul
suferinzilor.
La noi în țară, credincioșii se
pot închina la sfintele sale moaște la Iași, la Catedrala Mitropoliei, la
Catedrala episcopală din Galați, unde sunt și moaștele Sfântului Nectarie, la
Catedrala Arhiepiscopală a Tomisului din Constanța, dar și în București, la
Biserica „Adormirea Maicii Domnului – Precupeţii Noi", la Biserica Sfântul
Stelian Lucaci, la Biserica Sfântul Dumitru din spatele Muzeului de Istorie a
României, la Mânăstirea Plumbuita, la Biserica Sfântului Antonie cel Mare, la
Biserica Stavropoleos, la Biserica Sfântul Alexie și, nu în ultimul rând, la
Biserica Sfântul Pantelimon.
Cine muncește de ziua lui are
parte de mari pagube, femeile sunt părăsite, iar bărbații se îmbolnăvesc. Este
bine să mănânci porumb fiert în această zi.
Evenimente de-a lungul timpului…
- 1549: Preotul misionar iezuit Francis Xavier ( Francisco de Jasso y Azpilicueta) ajunge in Japonia.
A fost unul dintre misionarii
pioneri din estul Asiei și unul din întemeietorii ordinului iezuit (principalul
discipol și colaborator al lui Ignatiu de Loyola). A fost beatificat de papa
Paul al V-lea in 1619 și a fost canonizat de către papa Grigore al XV-lea in
anul 1622, în același timp, cu Ignatiu de Loyola. Papa Pius al XI-lea l-a
proclamat “Patron al Misiunilor Catolicie ” si este sarbatorit in Biserica
Catolica in data de 3 decembrie.
- 1667: S-a născut matematicianul elvețian Johann Bernoulli, cunoscut și ca Jean ori John.
A fost unul din proeminenții
matematicieni din familia Bernoulli, fratele mai mic al lui Jakob Bernoulli și
tatăl lui Daniel Bernoulli, Johann I Bernoulli si Nikolaus II Bernoulli. Este
cunoscut pentru contribuțiile sale la dezvoltarea calculului infinitezimal, a
fost preocupat în special de teoria ecuatiilor diferentiale (care ulterior vor
fi numite de tip Bernoulli).A contribuit la răspândirea calculului diferential
si integral, și a introdus metoda de integrare a fracțiilor raționale. În
mecanica si fizica a formulat corect principiul deplasarilor virtuale sustinand
principiul conservarii fortelor vii , iar in astronomie a elaborat o teorie
despre maree. A fost membru de onoare al Academiei de Științe din Sankt
petersburg, profesor la Universitatea din Groningen si apoi în 1705 a succedat
pe fratele său, jakob Bernoulli la Universitatea din Basel.
- 1793: Revolutia Franceza: Robespierre intră în Comitetul Salvării Publice şi devine conducătorul acestuia.
Va organiza un regim de teroare
urmărind să realizeze idealul său de democraţie bazat pe virtute: “fără virtute
teroarea este înspăimântătoare, fără teroare virtutea este neputincioasă”.
Maximilien François Marie Isidore
de Robespierre (n. 6 mai 1758 – d. 28 iulie 1794); (După Calendarul Republican
data decesului este 10 thermidor an II). A fost executat prin ghilotinare în
Piața Revoluției (place de la Révolution, astăzi place de la Concorde);
cunoscut contemporanilor săi ca „Incoruptibilul”, este una dintre cele mai
cunoscute figuri ale revoluției franceze. A fost unul din discipolii lui
Jean-Jacques Rousseau. Maximilien de Robespierre, unul din simbolurile
Revoluției franceze, s-a născut la Arras, într-o familie înstărită. Avocat, el
a fost ales deputat al stării a treia în Artois. A devenit cunoscut prin
discursurile sale din clubul iacobin și din procesul regelui. A fost ales lider
al acestei grupări radicale. A fost supranumit „Incoruptibilul” pentru că ducea
o viață simplă. Robespierre rămâne un personaj controversat, prezentat de unii
ca idealist iar de alții ca un fanatic. În 1793, a provocat căderea grupului
girondinilor. Ca membru al Comitetului Salvării Publice a fost adeptul și
apologetul politicii de teroare împotriva adversarilor politici, care a dus la
decapitarea prin ghilotinare a multor reprezentanți de frunte ai Revoluției
franceze.
- 1824: S-a născut Alexandre Dumas (fiul), romancier şi dramaturg francez, fiul lui Alexandre Dumas, membru al Academiei Franceze.
A devenit cunoscut
şi celebru graţie romanului „Dama cu camelii”, unul dintre cele mai importante
romane din secolul al XIX-lea, pe care l-a adaptat pentru teatru, bucurându-se
de acelaşi succes ca în cazul cărţii.
Pe 27 iulie 1824
se naște la Paris Alexandre Dumas fiul. Părinții săi, romancierul Alexandre
Dumas și modesta croitoreasă Chaterine-Laure Labay(1793-1868), îl declară
"copil din flori", cu mamă și cu tatăl necunoscuți. Este crescut de
mama sa până la vârsta de 7 ani.
Pe 17 martie 1831,
Alexandre Dumas își recunoaște oficial fiul. O săptămână mai târziu, îl
recunoaște oficial si mama. După o luptă aprigă între părinți, fiul este luat
în îngrijire de tată.1833 intra la internat.
În anul 1844 o întâlnește pe Marie
Duplessis, care îi devine amantă și care îl va inspira în crearea personajului
Marguerite Gautier, eroina romanului "Dama cu camelii".
1845- Este publicat primul său roman "Les
aventures de quatre femmes et d'un perroquet", apoi urmeaza culegerea de
versuri "Pechés de jeunesse"
1852 - Adaptează
"Dama cu camelii" pentru teatru, care va obtine un succes enorm, unul
din cele mai importante din secolul al XIX-lea.
1864 - Se
căsătorește cu Nadjeschda Narîșkin (născută Nadjeschda von Knorring), văduva
principelui Aleksandr Narîșkin.
1867 - Scrie
"Les idées de Madame Aubray". Piesa are un mare succes. Autorul își botează
fiica după personajul Jeannine.
1875 - Pe 11
februerie, Alexandre Dumas fiul este ales membru al Academiei Franceze.
Alexandre Dumas
fiul moare pe 28 noiembrie la Marly-le-Roi și este înmormântat în cimitirul
Montmartre din Paris.
- 1830: Începutul celor „Trei zile glorioase” ale Revoluției din 1830
Largi pături ale
populației pariziene s-au ridicat împotriva domniei regelui Carol al X-lea,
silindu-l să abdice. I-a urmat la tron Ludovic Philip d’Orleans (1830-1848 –
„Monarhia din iulie”).
Ludovic-Filip de
Orléans (n. 6 octombrie 1773, Paris – d. 26 august 1850, Surrey, Anglia) a fost
rege al francezilor în perioada Monarhiei din Iulie între 1830 și 1848. Face
parte din dinastia Bourbon-Orléans.
- 1862: Printr-un decret al domnitorului Al. I. Cuza a fost înfiinţat Ministerul Afacerilor Străine.
Decretul a fost publicat la 1 august 1862 în „Monitorul. Jurnal
Oficial al Principatelor Unite”.
În data de 27 iulie 1862, Alexandru Ioan Cuza, Domn al Principatelor
Unite semna Decretul Domnesc nr. 168 pentru înfiinţarea Ministerului
Afacerilor Străine. Decretul a fost publicat la 1 august 1862 în
„Monitorul. Jurnal Oficial al Principatelor Unite”.
Înfiinţarea Ministerului Afacerilor Străine vine la scurt timp după
un moment fundamental pentru naţiunea română: 24 ianuarie 1859, Unirea
Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Ales la 5
ianuarie 1859 în Moldova şi 24 ianuarie în Ţara Românească, Alexandru
Ioan Cuza a devenit domnitorul celor două ţări române. Prin activitatea
intensă politică şi diplomatică, pe lângă puterile vremii, Alexandru
Ioan Cuza a reuşit, în 1862, să înfăptuiască unitatea administrativă şi
constituţională a Principatelor Unite.
- 1917: A fost încheiat un protocol între împuterniciţii guvernelor rus şi român şi ai Casei de Economii şi Consemnaţiuni din România, privind depozitarea, la Moscova, a unor valori româneşti însumînd 7,5 miliarde de lei.
Tezaurul României,
încă nerecuperat, conţinea peste o jumătate de miliard de lei, stoc în aur al
BNR, titluri, efecte, depuneri, arhive, tablouri parţinînd Pinacotecii Statului
şi unor colecţionari, precum şi documente, obiecte de cult etc.
- 1921: Cercetătorii de la Universitatea din Toronto, conduşi de biochimistul Frederick Banting, au anunţat descoperirea insulinei.
Insulina este un
hormon proteic produs de anumite celule speciale din pancreas, care controlează
cantitatea de zahăr din sânge (glucoza).
Descoperirea
insulinei i-a adus lui Banting Premiul Nobel pentru Medicină, ca urmare a
activităţii experimentale desfăşurată.
Frederick Banting
(n.14 noiembrie 1891- d. 21 februarie 1941) a fost un medic canadian care este
considerat împreună cu fiziologul american Charles Best, ca descoperitori ai
insulinei, pentru care primesc în anul 1921 Charles Best, iar în 1923 Frederick
Banting premiul Nobel în medicină.
- 1940: A debutat pe micile ecrane Bugs Bunny, în desenul animat „A wild hare” („Un iepure sălbatic”).
Bugs Bunyy este un
iepure fictiv, unul dintre cele mai populate personaje de desene animate din
lume.
Bugs Bunny s-a
„născut” în Brooklyn, New York, fiind rezultatul imaginaţiei lui Tex Avery (cel
care a regizat „A wild hare”) şi Robert McKimson (creatorul designului final).
Unul dintre cele
mai cunoscute și îndrăgite personaje de desene animate "Bugs Bunny",
cel mai iubit iepure animat, și-a făcut prima apariție la 27 iulie 1940, în
"A Wild Hare". Ulterior, a apărut în serii de desene animate precum
Looney Tunes și Merrie Melodies.
Considerat un
simbol al copilăriei, Bugs este iepurele gri, foarte inteligent, care a reușit
să-și introducă spectacorul în lumea fascinantă a desenelor animate. "Bugs
Bunny" s-a născut la Brooklyn, New York. Potrivit lui Mel Blanc, actorul
care i-a dat grai, accentul său este un amestec între cel din zona Bronx și cel
din Brooklyn, potrivit historia.ro.
Este cunoscut
datorită replicii care l-a consacrat: "What's up, Doc? " ("Ce
s-a'ntâmplat, Doc?") și datorită conflictului cu alte personaje, cum ar fi
Elmer Fudd, Yosemite Sam, Marvin sau Daffy Duck. Aproape întotdeauna, Bugs iese
învingător din orice fel de conflict. Aceasta este o trăsătură, pe care i-a
atribuit-o regizorul Chunk Jones, căruia i-a plăcut să pună față în față
învingătorii și învinșii.
Temându-se ca nu
cumva personajul să-și piardă din popularitate, implicându-se în conflicte în
calitate de agresor, Jones a descoperit modul prin care poate să-i aducă lui
Bugs simpatia publicului. Toți adversarii iepurașului sunt niște fanfaroni care
fie îl înșeală, fie îl amenință. După ce a fost jignit, de obicei de trei ori,
Bugs reacționează: "Îți dai seama, bineînțeles, că asta înseamnă
război".
Alți regizori,
precum Friz Freleng l-au făcut pe Bugs să-și ofere ajutorul celor care aveau
nevoie, creând astfel circumstanțe atenuante pentru poznele pe care le făcea.
Iar audiența îi dă permisiunea, tacit, să se răzbune sau să se apere.
În 1941, Bugs
Bunny a devenit foarte popular în cultura americană, dar și cel mai îndrăgit
personaj al seriei Looney Tunes. Un an mai târziu a devenit starul seriei de
desene animate Merrie's Melodies. Tot în 1942, Bugs Bunny a suferit o serie de
schimbări, dinții din față fiind măriți pentru a ieși în evidență, iar capul
regândit și realizat mai rotund.
"Bugs
Bunny" a apărut în nenumărate producții, iar în 1958, pelicula
"Knighty Knight Bugs" a primit premiul Oscar, potrivit
infoplease.com. În toamna anului 1960, a debutat pe canalul ABC emisiunea
"The Bugs Bunny Show", care a fost apreciată timp de 30 de ani. În
1985 a devenit al doilea personaj de desene animate care a primit o stea pe
Hollywood Walk of Fame.
În 1990, Bugs a
apărut într-o campanie de luptă împotriva drogurilor, iar în 1997, a apărut pe
un timbru al Statelor Unite. În 2002, revista "TV Guide" a publicat
lista celor mai bune 50 de personaje de desene animate, iar "Bugs
Bunny" ocupa locul I, potrivit today.wmit.net.au.
Adevăratul nume al
lui Bugs ar fi George Washington Bunny (potrivit unei reviste de benzi
desenate).
- 1956: Romania devine membru al Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura (UNESCO), fondata in 16 noiembrie 1945.
Potrivit
informatiilor de pe pagina de internet a organizatiei, scopul UNESCO este de a
contribui la pacea si securitatea lumii prin colaborarea intre natiuni in educatie,
stiinta, cultura, si comunicatii pentru a se reusi stabilirea unui respect fata
de justitie universal, pentru corectitudinea justitiei si pentru drepturile si
fundamentele omului liber, indiferent de rasa, sex, limba sau religie.
Una dintre cele
mai cunoscute misiuni ale UNESCO este cea de a mentine o lista de locuri din
patrimoniul mondial, care sunt importante din punct de vedere natural sau
istoric, a caror conservare si salvare sunt importante pentru comunitatea
mondiala.
Stema UNESCO este
inspirata din imaginea templului Parthenon
(templul dedicat zeitei Athena Parthenos, ridicat pe acropola Atenei).
Să aveți o zi frumoasă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!