28 iulie

Este a 209-a zi a anului.
Au mai rămas 156 de zile până la sfârșitul anului. 
Soarele răsare la 05 h 58 m și apune la 20 h 45 m. 

Citatul zilei

„ Epoca prezentă preferă semnul faţă de lucrul semnificat, copia faţă de original, imaginaţia faţă de realitate, aparenţa faţă de esenţă fiindcă acum numai iluzia este sacră, iar adevărul este laic.” (Ludwig Feuerbach, filosof german, unul din precursorii marxismului, n. 28 iulie 1804, d. 13 septembrie 1872)

Ziua Naţională a Ambulanţei

Ziua națională a ambulanței este marcată, la data de 28 iulie, pentru recunoașterea contribuției serviciilor de Ambulanță în asigurarea și menținerea stării de sănătate a cetățenilor. A fost aleasă această dată deoarece la 28 iulie 1906 a apărut prima ”Salvare” din București, la inițiativa profesorului Nicolae Minovici, fiind sărbătorită prima dată în 2015.

Proiectul de lege privind instituirea acestei zile, votat de Senat la 18 iunie 2014, are ca scop să acorde posibilitatea autorităților publice centrale și locale, ONG-urilor, muzeelor și reprezentanților României în străinătate să organizeze evenimente dedicate rolului și meritelor serviciului român de ambulanță în salvarea de vieți omenești, aceste acțiuni urmând a fi coordonate de către Ministerul Sănătății.

Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților, for decizional, la 11 februarie 2015, cu 276 de voturi „pentru”, 3 „împotrivă” și 4 abțineri, iar la 6 martie 2015, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea legii privind instituirea acestei zile.

Sub deviza “Totdeauna tuturor, gata pentru ajutor” la data de  28 iulie  1906, la iniţiativa Prof. Dr. Nicolae Minovici, a fost dată în folosinţă prima ambulanţă din România.

În cei 111 ani de existenţă, Serviciul de Ambulanţă a devenit unul dintre cele mai solicitate servicii din domeniul sănătăţii şi principal segment al asistenţei medicale şi transportului pacienţilor pentru ugenţe în perioada prespital.

Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei

Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei este marcată anual la 28 iulie, ca urmare a unei inițiative din 2008 a Alianței Mondiale pentru Hepatită (AMH). Data de 28 iulie a fost aleasă și în semn de omagiu adus profesorului Baruch Samuel Blumberg (28 iulie 1925 - 5 aprilie 2011), laureat al Premiului Nobel, cel care a descoperit virusul hepatitei B.

În 2010, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a subliniat necesitatea marcării acestei zile și a unei informări permanente asupra hepatitelor virale, asupra bolilor pe care acestea le cauzează și, nu în ultimul rând, asupra metodelor de prevenție. Potrivit OMS, 81% din copiii lumii sunt vaccinați și protejați împotriva infecției cu virusul hepatic B.
În mai 2016, la Adunarea Mondială a Sănătății, 194 de guverne au adoptat prima Strategie globală de sănătate privind hepatita virală. Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei reprezintă o oportunitate pentru impulsionarea tuturor eforturilor de punere în aplicare a Strategiei globale de sănătate privind hepatita virală pentru perioada 2016-2021 a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și pentru a sprijini țările în vederea atingerii scopului final — eliminarea hepatitei, se arată pe site-ul www.who.int.
Sloganul sub care este marcată în 2017 Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei este ''Eliminarea hepatitei''.
Hepatita este o boală ''silențioasă'', care poate duce în timp la apariția cirozei sau a cancerului hepatic. Eradicarea hepatitei virale este posibilă dacă se pune un accent mai mare pe prevenire, diagnosticare și tratament. Vaccinarea este, de asemenea, foarte importantă, aceasta fiind posibilă pentru tipurile A și B ale hepatitei.
În februarie 2017, OMS a aprobat primele sale linii directoare la nivel mondial privind analizele pentru detectarea hepatitei B și C, care simplifică acest proces la populații izolate sau în zone cu incidență ridicată a bolii. În sprijinul campaniei ''Eliminarea hepatitei'', Organizația Mondială a Sănătății va furniza informații noi privind răspunsurile din 28 de țări care se confruntă cu cea mai gravă situație din acest punct de vedere.
Virusul hepatitei este o problemă majoră de sănătate globală și necesită un răspuns urgent. La finele anului 2015 erau aproximativ 325 milioane de persoane cu hepatită cronică. Se estimează că în 2015, la nivel global, 257 milioane de persoane erau infectate cu virusul hepatitei B și 71 milioane persoane cu virusul hepatitei C, potrivit sursei amintite.
Foarte puțini dintre cei infectați au beneficiat de testare și tratament, în special în țările în care veniturile sunt mici și medii. La finele anului 2015, doar 9 la sută din populația infectată cu virusul B și 20 la sută din populația infectată cu virusul C fusese testată și diagnosticată. Dintre cei diagnosticați cu virusul B, 8 la sută (respectiv 1,7 milioane de persoane) urmau un tratament, în timp ce 7 la sută dintre cei diagnosticați cu virusul C (respectiv 1,1 milioane de persoane) începuseră un tratament în 2015.
Obiectivele globale pentru anul 2030 ale OMS prevăd ca 90 la sută dintre cei infectați cu virusul B și virusul C să fie testați și 80 la sută dintre pacienții eligibili să urmeze un tratament.
Hepatitele virale au cauzat moartea a 1,34 milioane persoane în 2015, un număr comparabil cu cel al deceselor cauzate de tuberculoză și de SIDA. Numărul deceselor provocate de hepatită sunt în creștere. Noi cazuri de infecții continuă să apară, cele mai numeroase fiind cele cu virusul C, pentru care nu există deocamdată un vaccin.
Un număr de 1,75 milioane de adulți au fost infectați cu virusul hepatitei C în anul 2015, în principal ca urmare a consumului de droguri prin injectare, precum și a injecțiilor nesigure efectuate în unități de îngrijire a sănătății din anumite țări.
Spre exemplu, potrivit unor date oferite în 2017 de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite ale Americii, hepatita C s-a soldat în 2015 cu circa 20.000 de decese în SUA.
Din 2014, 184 de țări au introdus vaccinarea copiilor nou-născuți împotriva hepatitei B, ca parte a programului național de vaccinare. Numărul copiilor cu vârsta sub cinci ani având infecție cronică cu virusul hepatitei B a scăzut la 1,3% în 2015, față de 4,7% înainte de introducerea vaccinurilor, indică datele OMS. Vaccinul împotriva hepatitei B previne aproximativ 4,5 milioane de infecții pe an la copii.

Hepatita virală este cauzată de 5 virusuri hepatice diferite, identificate prin literele A, B, C, D și E. Infecțiile provocate de acestea determină, în fiecare an, aproximativ 1.450.000 de decese. Ele sunt transmise prin intermediul apei contaminate și alimente, precum și prin contactul cu sângele sau fluidele corporale, prin injecții sau transfuzii efectuate în condiții nesigure. Infecția se transmite, de asemenea, de la mamă (însărcinată) la copil, sau prin contact sexual. Infestarea prin toate aceste căi de transmitere poate fi prevenită prin intervenții dovedite a fi eficiente. Este important ca toată lumea să fie informată despre hepatită pentru a afla modul în care se poate proteja pentru a nu fi infectată.

Hepatita A este o boală a ficatului cauzată de virusul hepatitei A. Perioada de incubație a hepatitei A este de obicei de 14-28 de zile. Spre deosebire de hepatita B și C, hepatita A nu provoacă o boală cronică hepatică și este rareori fatală.

Împreună, hepatitele B și C reprezintă unele dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății la nivel mondial. În timp ce există un vaccin care ne protejează împotriva infecției cu virusul hepatic B, nu există niciun vaccin disponibil pentru hepatita C. Există diferite tratamente pentru cele două virusuri.

Hepatita B este o infecție virală care atacă ficatul și poate provoca bolii acute și cronice. Se estimează că aproximativ 240 de milioane de oameni sunt infectați cronic cu virusul hepatitei B (definită ca antigen de suprafață al hepatitei B pozitiv pentru cel puțin 6 luni). Aproximativ 780 000 de persoane mor în fiecare an din cauza hepatitei B (650 000 de ciroză și cancer la ficat provocate de infecția cu hepatita cronică B și 130 000 de hepatită acută B). Cu toate acestea, ea poate fi prevenită, în prezent, prin vaccinul disponibil, sigur și eficient. Disponibil din 1982, vaccinul are un grad de eficacitate în prevenirea infecției de 95%, precum și în dezvoltarea de boli cronice de ficat și cancer, potrivit www.who.int.

Virusul hepatitei C (VHC) este diferit de virusul hepatitei B și reprezintă una dintre cele mai importante cauze de boli hepatice cronice pe întreg mapamondul. Virusul hepatitei C (VHC) determină atât infecție acută cât și cronică. Infecția acută cu VHC este de obicei asimptomatice și este foarte rar asociată cu boala care pune în pericol viața. Între 130-150 milioane de oameni la nivel global sunt infectați cu hepatita cronică C. Un număr semnificativ dintre cei care prezintă infecție cronică, dezvoltă ciroză hepatică sau cancer hepatic. De la 350.000 la 500.000 de oameni mor, în fiecare an, de boli la ficat provocate de hepatita C. Medicamentele antivirale pot vindeca infecția cu hepatita C, dar accesul la diagnostic și tratament este scăzut. Tratamentul antiviral are o eficiență între 50-90% în cazul persoanelor tratate. În prezent nu există vaccin pentru hepatita C, cercetare în acest domeniu fiind în curs de desfășurare.

În cazul virusului hepatitei D (HDV), infecții apar doar la cei care sunt infectați deja cu virusul hepatitei B. Dubla infectare poate duce la o boală mai gravă. Vaccinurile hepatice B oferă protecție în cazul infestării cu virusul hepatitei D.

Virusul hepatitei E (HEV) este de cele mai multe ori transmis prin consumul de apă contaminată sau alimente. Vaccinuri sigure și eficiente pentru a preveni infecția HEV au fost dezvoltate, dar nu sunt disponibile pe scară largă. În 2011, primul vaccin pentru a preveni infecția cu hepatita E a fost înregistrat în China. Deși nu este disponibil la nivel global, aceasta ar putea deveni disponibil într-un număr de alte țări. Se estimează că la nivel mondial există 20 de milioane de cazuri de infecții cu hepatită E, peste 3,3 milioane de cazuri acute apar anual și 56.600 de decese, anual, sunt provocate de infecții cu hepatită E.

În România, această zi este marcată prin acțiuni întreprinse de asociațiile de pacienți cu afecțiuni hepatice, pentru conștientizarea pericolului pe care aceste afecțiuni le reprezintă pentru sănătatea publică. Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO) organizează cu ocazia marcării Zilei Mondiale a Hepatitei, mai multe campanii de informare, distribuind pliante în diverse orașe ale țării — Iași, Brașov, Turda, Arad, Cluj.

România ocupă locul 25 din 27 în Indexul European al Hepatitei, lansat în 2012 de Asociația Europeană a Pacienților cu Boli de Ficat. Cercetările epidemiologice recente indică un număr de circa 600.000 de români infectați, dintre care 80% — 90% cu hepatita C în faza cronică. Prin Carta Albă a hepatitei C, Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO) și Asociația Națională pentru Protecția Pacienților (ANPP), cu sprijinul Asociației Europene a Pacienților cu Boli de Ficat (ELPA), propun autorităților publice responsabile un parteneriat în scopul elaborării și implementării în comun a unei Strategii naționale de combatere a hepatitei C.

Data de 28 iulie care a fost aleasă pentru marcarea Zilei mondiale de luptă împotriva hepatitei este ziua de naștere a profesorului Baruch Samuel Blumberg (28 iul. 1925 — 5 apr. 2011), laureat al Premiului Nobel, cel care a descoperit virusul hepatitei B.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1540: Cancelarul britanic Thomas Cromwell este acuzat de tradare si executat prin decapitare, fara judecata, la ordinul regelui Henric al VIII-lea al Angliei.

 Henric se căsătorește în aceeași zi cu a cincea sa soție, Catherine Howard . După executie, capul lui Thomas Cromwell a fost expus intr-o țeapă pe Podul Londrei.

• 1635: S-a născut Robert Hooke, fizician și matematician englez.

Robert Hooke (n. 18 iulie 1635 — d. 3 martie 1703) a fost un savant englez, care a excelat ca astronom și fizician, fiind cel mai bine cunoscut pentru formularea legii de proporționalitate între deformațiile elastice ale unui corp și tensiunile la care este supus, cunoscută ca „Legea lui Hooke”.

• 1794: Maximilien Robespierre este executat prin ghilotinare în Piața Revoluției, împreună cu Saint-Just, Couthon şi alţi 19 adepţi.

A fost executat prin ghilotinare în Piața Revoluției (place de la Révolution, astăzi place de la Concorde); cunoscut contemporanilor săi ca „Incoruptibilul„, este una dintre cele mai cunoscute figuri ale revoluției franceze. A fost unul din discipolii lui Jean-Jacques Rousseau.

Maximilien de Robespierre, unul din simbolurile Revoluției franceze, s-a născut la Arras, într-o familie înstărită. Avocat, el a fost ales deputat al stării a treia în Artois. A devenit cunoscut prin discursurile sale din clubul iacobin și din procesul regelui. A fost ales lider al acestei grupări radicale. A fost supranumit „Incoruptibilul” pentru că ducea o viață simplă. Robespierre rămâne un personaj controversat, prezentat de unii ca idealist iar de alții ca un fanatic. În 1793, a provocat căderea grupului girondinilor. Ca membru al Comitetului Salvării Publice a fost adeptul și apologetul politicii de teroare împotriva adversarilor politici, care a dus la decapitarea prin ghilotinare a multor reprezentanți de frunte ai Revoluției franceze.

• 1804: S-a născut filosoful Ludwig Feuerbach, filosof german, unul din precursorii marxismului; (d. 1872).

Ludwig Andreas Feuerbach (n. 28 iulie 1804, d. 13 septembrie 1872) filosof german, al patrulea fiu al juristului Paul Johann Anselm Ritter Feuerbach. Feuerbach are meritul de a fi criticat idealismul hegelian, dominant în acea vreme în Germania, arătînd că Hegel răstoarnă raportul real dintre „subiect“ și „predicat“, dintre existență și gîndire, dintre natură și conștiință. A restaurat materialismul, afirmînd că natura e primordială în raport cu gîndirea, că gîndirea este un predicat (atribut) al omului și nu omul un predicat al gîndirii (spiritului). În locul spiritului absolut, Feuerbach a pus, astfel, în centrul filozofiei natura și omul, conceput ca o parte a naturii. Materialismul antropologic, concepția despre om a lui Feuerbach au avut însă un caracter abstract și contemplativ, întrucît Feuerbach nu a putut înțelege esența socială a omului, precum și însemnătatea practicii, a activității materiale prin care omul transformă natura, transformîndu-se pe sine însuși.

Un loc deosebit în filozofia lui Feuerbach îl ocupă critica religiei. El interpretează religia (în speță religia creștină) ca o înstrăinare a omului de el însuși, ca o înstrăinare de către om a caracterelor sale esențiale (bunătatea, puterea, iubirea etc.), atribuite unei ființe transcendente imaginare (Dumnezeu). Risipirea acestei iluzii, instaurarea adevărului despre om, coborîrea „iubirii“ din planul transcendent al religiei în planul real al vieții ar constitui, după Feuerbach, condiția eliberării omului. Dezvăluind „misterul“ idealismului hegelian și al religiei, Feuerbach a deschis calea pentru dezvăluirea „misterului“ lumii reale, cu alte cuvinte, pentru dezvăluirea contradicțiilor sociale reale care generează înstrăinarea ideologică și religioasă, problemă pe care, însă, el însuși nu a putut s-o rezolve. Karl Marx și Friedrich Engels au dat o înaltă apreciere materialismului lui Feuerbach; depășirea critică a materialismului său abstract și contemplativ a condiționat însă geneza concepției lui Marx.

• 1887: S-a născut Marcel Duchamp, pictor francez (d. 1968)

Marcel Duchamp (n. 28 iulie 1887 în Blainville-Crevon – d. 2 octombrie 1968 în Neuilly-sur-Seine) pictor francez (cetățean american din 1955). Format în mediul cultural efervescent al Parisului de la începutul secolului al XX-lea, într-o familie cu preocupări artistice. Duchamp lucrează în primii ani pânze de influență impresionistă. Din 1912 începe căutările care îl vor conduce spre ultimele consecințe ale avangardei, deschizând drumul unor direcții ce-și propun să atingă domeniul sugestiv intitulat antiartă (nonartă). Plecând de la preocupările futuriștilor pentru redarea mișcării lucrarea sa „Nud coborând o scară” (Nu descendant un éscalier), (1912) în 1913 tinde spre abstracția completă, atinsă în marele panou la Mariée Mise a nu par ses celibataires (1915-1923).

• 1906: Din iniţiativa privată a prof. dr.Nicolae Minovici, a aparut  prima „Salvare” din Bucureşti (Societatea de Salvare din Bucureşti).

Prima ambulanţă, o trăsura cu cai, a circulat pe străzile Bucureştiului în 28 iulie 1906, cu un echipaj format din sergenţi de oraş, medicii interni şi sanitarii, fiind instruiţi chiar de dr. Nicolae Minovici, cel care întemeiase în acelaşi an Societatea de Salvare.

A fost prima Societate de Ambulanţă din Balcani si  a fost înfiinţată de prof. Dr. Nicolae Minovici  pe modelul primei staţii de salvare care funcţiona deja la Viena.

Serviciul de Salvare a fost funcţionat sub deviza „Totdeauna tuturor, gata pentru ajutor„şi a fost condus timp de 35 de ani de prof.dr. Nicolae Minovici personal, care a întreţinut Societatea din veniturile proprii sau cu ajutorul contribuţiei unor oameni generoşi.

Serviciul de Salvare din Bucureşti a fost creat, pe modelul primei staţii de salvare care funcţiona deja la Viena, şi condus timp de 35 de ani de prof.dr. Nicolae Minovici, care întreţinut societatea din proprii sale venituri sau cu ajutorul contribuţiei unor oameni generoşi.

Serviciul de Salvare a fost cea mai importantă opera socială a profesorului Minovici, cel care se ocupase şi de lichidarea în mod ştiinţific a cerşetoriei şi vagabondajului, înfiinţase primele cămine pentru adăpostirea femeilor-mame necăsătorite, fondase primele azile de noapte şi iniţiase construcţia de vespasiene subterane şi a primelor fântâni publice pe străzi.

Între anii 1931-1936, dr. Minovici şi-a donat întreaga sa avere, Ateneului Român, elevilor săraci şi Comunei Bucureşti.

Pe lângă acestea, dr. Nicolae Minovici a mai oferit bucureştenilor ceva special: primul muzeu de artă populară românească înfiinţat în frumoasă sa Vilă cu clopoţei, donată Primăriei oraşului Bucureşti, în 1936.

Ca recunoaştere a meritelor sale, dr. Nicole Minovici avea devină,  în acelaşi an, primar al sectorului III Albastru, fără să fi candidat.

A fost cea mai importantă opera socială a profesorului Minovici, cel care se ocupase şi de lichidarea în mod ştiinţific a cerşetoriei şi vagabondajului, înfiinţase primele cămine pentru adăpostirea femeilor-mame necăsătorite, fondase primele azile de noapte şi iniţiase constructia de vespasiene subterane şi a a primelor  fântâni publice pe străzi.

• 1913: Se   încheie Tratatul de pace de la București dintre România, Serbia, Grecia, Bulgaria și Turcia, tratat care pune capăt celui de-Al Doilea Război Balcanic.

La 28 iulie 1913, stil vechi (10 august 1913, stil nou) se încheie Tratatul de pace de la București dintre România, Serbia, Grecia, Bulgaria și Turcia, tratat care pune capăt celui de-Al Doilea Război Balcanic. Războiul începe la 16/29 iunie 1913, cînd Bulgaria își atacă aliații, Serbia și Grecia, cu motivul: neîntelegerile la împărțirea Macedoniei otomane.

După ce armatele sîrbești și grecești sunt extenuate de lupte, în război intră România și Turcia, care, practic fără mari lupte înaintează din două direcții opuse spre capitala Sofia. Evenimentele impun Bulgaria să se așeze la masa de negocieri.

Semnarea tratatului încununează Conferinţa de pace de la Bucureşti care își începe lucrările la 17 iulie 1913. Titu Maiorescu propune beligeranţilor un armistiţiu de 5 zile, răgazul necesar pentru a negocia. Delegaţii aprobă armistiţiul începînd din 18 iulie.

Negocierile au continuat pînă la 28 iulie/10 august, cînd şefii delegaţilor statelor balcanice semnează totuşi tratatul. La ora 10,00 s-au auzit 21 salve de tun. Ceremonia are loc în clădirea ministerului de externe român din București, palatul Sturdza. Ulterior, la Mitropolie are loc un serviciu divin oficiat de mitropolit la care participă membrii delegaţiilor străine. La sfîrşitul ceremoniei are loc un banchet pentru toți participanţii.

Confrorm tratatului Cadrilaterul (judetele Durostor și Caliacra), pe aliniamentul Turtucaia-Balcic, aflat anterior în cadrul Bulgariei îi revine României. De asemenea pierdanta războiului, Bulgaria, mai cedează mari teritorii către Serbia, Grecia și Turcia.

Semnarea tratatului încununează Conferinţa de pace de la Bucureşti care își începuse lucrările la 17 iulie 1913.

Titu Maiorescu propusese beligeranţilor un armistiţiu de 5 zile, răgazul necesar pentru a negocia. Delegaţii aprobă armistiţiul începînd din 18 iulie.

 Negocierile au continuat pană la 28 iulie/10 august, cand şefii delegaţilor statelor balcanice au semnat tratatul.

La ora 10,00 s-au auzit 21 salve de tun, iar ceremonia a avut  loc în clădirea ministerului de externe român din București, la palatul Sturdza.

Ulterior, la Mitropolie a avut  loc un serviciu divin oficiat de mitropolit, la care au participat membrii delegaţiilor străine. La sfîrşitul ceremoniei a fost organizat un banchet pentru toți participanţii.

Confrorm tratatului, Cadrilaterul (judetele Durostor și Caliacra), pe aliniamentul Turtucaia-Balcic, aflat anterior în  componenta  Bulgariei i-a  revenit României.

De asemenea perdanta războiului, Bulgaria, a cedat importante  teritorii către Serbia, Grecia și Turcia (vezi harta).

• 1914: Izbucnirea Primului război mondial

 Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, fapt care a marcat începutul primului război mondial (1914-1918). În ziua de 28 iunie 1914 Franz Ferdinand, arhiducele Austriei și moștenitorul tronului austro-ungar, a fost asasinat la Sarajevo de Gavrilo Princip, un student naționalist sârb-bosniac. Acesta a făcut parte dintr-un grup de cincisprezece asasini, susținuți de Mâna Neagră, o societate secretă fondată de naționaliști pro-sârbi, cu legături în armata Serbiei. Asasinatul a amorsat tensiunea gravă, care exista deja în Europa. Rebeliunile de la Sarajevo provocate de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand au fost instigate de minoritatea sârbă, care era nemulțumită de anexarea în 1908 a Bosniei și Herțegovinei de către imperiul Austro-Ungar, ca și de invadarea și ocuparea violentă a provinciei de către același imperiu, în 1878.

Momentul asasinării arhiducelui Franz Ferdinand și al soției sale

Deși acest asasinat a fost considerat ca detonatorul direct pentru Primul Război Mondial, cauzele reale trebuie căutate în deceniile premergătoare, în rețeaua complexă de alianțe și contrabalansuri care s-au dezvoltat între diferitele puteri europene, în urma înfrângerii Franței și a proclamării Imperiului federal german (Al II-lea Reich), sub conducerea „cancelarului de fier”, Otto von Bismarck, în 1871. Cauzele Primului Război Mondial constituie o problemă complicată din cauza multitudinii factorilor implicați, între care: naționalismul, disputele anterioare nerezolvate, precum lipsa surselor de materie primă și de piețe de desfacere pentru industria central-europeană, sistemul de alianțe, guvernarea fragmentară, întârzieri și neînțelegeri în comunicația diplomatică, cursa înarmărilor etc.

The New York Times, ediția din 29 iunie 1914

Războiul cel Mare, Războiul Națiunilor, denumit, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, Primul Război Mondial, a fost un conflict militar de dimensiuni mondiale. Cronologic, evenimentele s-au desfășurat astfel: în 28 iulie 1914 Imperiul Austro-Ungar a atacat Serbia (în 23 iulie 1914 Austro-Ungaria a dat un ultimatum, apreciat ca inacceptabil pentru un stat suveran, Serbiei – considerată responsabilă pentru atentatul de la Sarajevo, din 28 iunie 1914); în 30 iulie 1914, Rusia, susținând Serbia, decretează mobilizarea generală; în replică, Germania, aliata Austro-Ungariei, declară, la 1 august 1914, război Rusiei și, apoi, o zi mai târziu, la 3 august 1914, Franței; la 4 august 1914 Germania a invadat Belgia, iar Anglia și dominioanele sale au declarat război Germaniei (5 august 1914) ; la rândul său, Austro-Ungaria declară război Rusiei (6 august 1914), iar Serbia, Germaniei (6 august 1914); Franța declară război Austro-Ungariei (11 august 1914), urmată de Anglia (12 august 1914); la 23 august 1914, Japonia declară război Germaniei (prin acest act, conflictul european devine mondial); Turcia declară, la 12 noiembrie 1914, război Triplei Înțelegeri; în 23 mai 1915 Italia declară război Austro-Ungariei; în 27 august 1916 România a intrat în război alături de Antantă (Tripla Înțelegere), iar la 6 aprilie 1917 și Statele Unite ale Americii intră în război împotriva Puterilor Centrale. În 11 noiembrie 1918, la ora 05.00 s-a semnat actul de armistițiu și, astfel, la ora 11.00 dimineața, războiul a luat sfârșit. Combatanții războiului au fost Antanta și Puterile Centrale. Nici un conflict anterior nu a implicat un număr atât de mare de militari și nu a implicat atâtea părți pe câmpul de luptă. În final, acest război a devenit al doilea conflict pe lista celor mai sângeroase conflicte notate de istorie (după Rebeliunea de la Taiping). Douăzeci de ani mai târziu, însă, cel de-al Doilea Război Mondial va face și mai multe victime.

Soldati sarbi marsaluind la Kolubra

„Toate statele care au intrat în Primul Război Mondial au avut fiecare interesele lor, fără să se gândească la consecințe, care s-au soldat cu 10.000.000 de morți. Generalul Lyautey, rezident general al Franței în Maroc declara: „Sunt complet nebuni! Un război între europeni înseamnă un război civil, cea mai monumentală tâmpenie pe care lumea a făcut-o vreodată”.”

Batalia de la Ypres

O caracteristică a Primului Război Mondial este folosirea strategică pe scară largă a tranșeelor ca linii de apărare pe Frontul de Vest, acestea întinzându-se de la Marea Nordului până la granița cu Elveția. Mai mult de 9 milioane de persoane au fost ucise pe câmpurile de luptă ale războiului iar, pe lângă acestea, mai mulți și-au pierdut viața în spatele liniilor frontului, datorită lipsei resurselor de bază – mâncare, căldură sau combustibil, mobilizate cu prioritate pentru alimentarea armatelor – și a genocidului comis sub acoperirea numeroaselor războaie civile și conflicte interne (de exemplu, genocidul armean). Progresul tehnologic care s-a produs odată cu revoluția industrială a secolului XIX-lea se traduce în creșterea puterii distructive a armelor și în diversificarea modalităților de atac aflate la dispoziția generalilor din acea epocă. Astfel, în Primul Război Mondial au loc primele bombardamente aeriene din istorie, iar în jur de 5% din totalul victimelor de război au fost civili, în timp ce în Al Doilea Război Mondial procentul acestora va fi de 50%. Primul Război Mondial s-a dovedit a fi o ruptură decisivă cu vechea ordine mondială, marcând încetarea finală a absolutismului monarhic în Europa. Patru imperii au fost doborâte: German, Austro-Ungar, Otoman și Rus. Cele patru dinastii ale lor, Hohenzollern, Habsburg, Otoman și Romanov, care au avut rădăcini ale puterii încă din timpul cruciadelor, au căzut după război. Eșecul de a rezolva crizele postbelice a contribuit la ascendența fascismului în Italia, a nazismului în Germania și la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Războiul a catalizat Revoluția bolșevică, cea care avea să inspire ulterior revoluții comuniste în diferite țări, precum China sau Cuba. În est, căderea Imperiului Otoman a pavat calea spre democrația modernă și laicizarea statului succesor, Turcia. În Europa Centrală au fost înființate state noi, precum Cehoslovacia sau Iugoslavia, iar Polonia a fost redefinită.

Să aveți o zi frumoasă!