Translate

miercuri, 15 august 2018

15 August

Este a 227-a zi a anului.
Au mai rămas 138 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 06 h 18 m și apune la 20 h 21 m. 

Citatul zilei





Adormirea Maicii Domnului


Astazi, 15 august, credinciosii de pretutindeni sarbatoresc Adormirea Maicii Domnului, una din cele mai importante sarbatori de peste an. Aceasta perioada a anului marcheaza sfarsitul unui post de doua saptamani, si reprezinta atat momentul mortii Fecioarei Maria, cat si pragul între vara si toamna. Cu trei zile înaintea Adormirii Maicii Domnului, Iisus Hristos l-a trimis tot pe arhanghelul Gavriil, ca si de Buna Vestire, sa o anunte pe Sfânta Maria ca urmeaza sa paraseasca aceasta lume, pentru a ajunge la marirea si cinstea de a sta în ceruri cu Mântuitorul.
Românii așteaptă sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului cu aceeași bucurie ca pe Sfintele Paști. Postul de două săptămâni care precede sărbătoarea se socotește a fi la fel de însemnat ca și postul Sfintelor Paști. În credința populară se spune că acest post este rupt din Postul Mare: “La început, Postul Paștilor era de nouă săptămâni, dar văzându-se că e prea lung și prea sărăcăcios, așa că oamenii ieșeau prea slabi în primăvară, când trebuia să se dea cu totul muncilor, s-a micșorat acest post cu două săptămâni și s-au pus aceste zile de post înaintea Sântă-Măriei Mari, când e belșug de legume și zarzavaturi”.
Cu trei  zile înainte de trecerea la viaţa veşnică, Născătoarea de Dumnezeu a fost vestită de Arhanghelul Gavriil că a venit ceasul ca ea să mute lângă Fiul ei prea iubit. Arhanghelul i-a adus o ramură de finic şi ea a înţeles mesajul, pentru că şi Iisus a fost întâmpinat cu ramuri de finic la intrarea în Ierusalim. Gavriil i-a zis: „Acestea zice Fiul Tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa nemuritoare”.


Nu se ştie cu exactitate nici ziua, nici anul morţii Maicii Domnului  când aceasta s-a înălţat cu trupul la cer, pentru că în Sfintele Evanghelii nu există astfel de precizări.  Dar sărbătoarea  îşi are originea în Sfânta şi credibila tradiţie a Bisericii, iar circumstanţele Adormirii Maicii Domnului sunt menţionate şi păstrate de Biserica Ortodoxă din timpuri apostolice.

În dimineața zilei în care este cinstită Adormirea Maicii Domnului se obișnuiește ca femeile să meargă la biserică și să împartă struguri pentru cei trecuți la cele veșnice. În unele zone se dau pentru sufletele celor decedați prune coapte și faguri de miere.

În tradiţia populară , Maica Domnului este ocrotitoarea familiei,  şi a naşterii pruncilor sănătoşi.  În ziua marelui praznic, icoana  Maicii Domnului, prezentă în casele românilor, se împodobeşte cu flori pentru  ca norocul să nu părăsească acea familie.


Începând cu această zi, ciobanii coboară oile de la munte, bărbații își schimbă pălăria cu căciulă, se interzice scăldatul în apa râurilor spurcată de cerb și dormitul pe prispă. Schimbările de anotimp au fost interpretare în popor ca fiind semne ale tristeții naturii, care regretă plecarea Sfintei Fecioare. Din acest motiv, iarbă nu mai crește, iar frunzele încep să se îngălbenească.



De pe 15 august se deschidea în satul tradițional un important sezon al nunților, sezon care ținea până la intrarea în postul Crăciunului. În această zi se organizau târgurile și iarmaroacele de toamnă.
În această zi, creștinii se roagă mai intens Maicii Domnului, știind că Mântuitorul nu lasă nimic neîmplinit.


În această zi, se culege o plantă care creşte în păduri, în locuri ascunse, cunoscute doar de femeile vârstnice. Această plantă – năvalnicul – se dăruiește fetelor pentru a avea noroc să se căsătorească cu un băiat gospodar şi iubitor. Tot acum se adună ultimele flori de leac.

Perioada dintre cele două praznice dedicare Sfintei Mării, 15 august şi 8 septembrie, este optimă pentru semănăturile de toamnă.


Dacă în  ziua acestui praznic înfloresc trandafirii, tradiţia spune că va fi toamnă lungă.

La sate, femeile care descântă, vor „lega” ciocul păsărilor ca acestea să nu distrugă recolta.

Conform tradiţiei creştin-ortodoxe, mâine dimineaţă, femeile merg la biserică pentru a pomeni morţii şi a sfinţi vasele, mâncarea şi vinul pe care le vor da de pomană, apoi se duc la cimitir, pentru a tămâia mormintele rudelor. În funcţie de zonă, oamenii ţin şi acum cont de obiceiurile şi de superstiţiile străvechi, considerând că astfel vor aduce în casele lor prosperitate, sănătate, linişte sufletească şi că vor ţine relele departe. Iată câteva datini:

Acum se angajează paznicii la vii.


Florile culese de Sfânta Maria Mare sunt puse la icoane şi se zice că au puteri tămăduitoare, că alină durerile şi că protejează de fulgere.

O altă datină spune că uşa trebuie ţinută deschisă, ca Maica Domnului să poată intra în casă pentru a aduce binecuvântare şi alinare.

Se spune că este interzis să îţi tunzi părul şi să-l arunci sau să faci paşi înapoi. Sfânta Maria e considerată patroana marinarilor şi de aceea pe 15 august se serbează Ziua Marinei.

Pomenirea “celor adormiţi” este una dintre cele mai importante tradiţii, fiind respectată în toate zonele ţării. Aceasta înseamnă că oamenii merg la biserică să sfinţească alimentele şi băutura pe care le vor da de pomană săracilor, după slujbă, când vor merge la cimitir, la rudele lor.Mulţi dintre cei care poartă numele de Maria sau Marin îşi serbează, mâine, ziua de nume. Alţii însă consideră că această zi e potrivită pentru pomenirea morţilor, iar nu pentru celebrarea viilor. Conform canoanelor, serbarea numelui ar trebui să aibă loc pe 8 septembrie, când se celebrează Naşterea Maicii Domnului şi nu pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului.

Există o nelămurire în privința sărbătoririi zilei de naștere a celor care poartă numele Maicii Domnului. Unii spun că Adormirea Maicii Domnului, Sfântă Maria Mare, este o sărbătoare de tristeţe pentru creştini pentru că se cinsteşte moartea şi înălțarea Fecioarei Maria cu trupul la cer și, prin urmare, pe data de 15 august nu se spune “La mulţi ani!” celor care-i poartă numele. Aceștia îşi vor serba onomastica pe 8 septembrie, de Sfântă Maria Mică, respectiv la Naşterea Maicii Domnului.


Ziua Marinei Române


Ziua Marinei Române este sărbătorită an de an odată cu sărbătoarea creştină a Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni, respectiv la data de 15 august.
Ziua Marinei Române, este o sărbătoare civilă și militară, marcată de autoritățile publice și celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cu caracter evocator, în spiritul tradițiilor poporului român, precum și prin ceremonii militare și religioase organizate de Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Administrației și Internelor. A fost instituită prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial partea I, nr. 896 din 1 octombrie 2004. Începând din anul 2009, ziua de 15 august a fost declarată sărbătoare națională.
Ziua Marinei Române s-a aniversat pentru prima dată în 1902, la 15 august, fiind strâns legată de sărbătoarea religioasă a Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. La acea dată, evenimentul a fost marcat în Portul Constanța, la bordul crucișătorului Elisabeta, în prezența ministrului de război Dimitrie A. Sturdza și a tuturor ofițerilor Diviziei de Mare. De asemenea, pe faleza Cazinoului au fost organizate ample manifestări, spectacole în aer liber și jocuri de artificii.
În anul 1912, serbarea a fost pusă sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regina Elisabeta, inițiativa organizării sale aparținând Societății ,,Regina Elisabeta” a Marinarilor Civili din Constanța. Manifestările au evoluat ca amploare și spectaculozitate, ele fiind susținute, în special în perioada interbelică, de Liga Navală Română, Yacht Clubul Regal Român și Asociația Marinarilor Civili Regina Elisabeta.
Tot de Ziua Marinei, M.S. Regele Carol al II-lea a hotărât ca unica școală pentru toți marinarii români să se numească Școala Navală a Majestății Sale ,,MIRCEA” și a creat „Medalia Maritimă”, transformată în anul 1938 în „Virtutea Maritimă”.
În anul 1933, s-a instituit Ziua Apelor, precedând Ziua Marinei și care a fost sărbătorită până în anul 1945.
La 15 august 1936 a fost botezat în cadrul festiv al serbărilor, primul submarin românesc, NMS Delfinul.
În anul 1938, datorită decesului Reginei Maria, la 18 iulie, Ziua Marinei a fost serbată la 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică. În timpul celui de-al doilea război mondial, Ziua Marinei s-a serbat într-un cadru sobru, de reculegere și preamărire a eroilor marinari.
În anul 1945, la sărbătoarea marinarilor români au participat și membrii Comisiei Aliate de Control.



Festivități:
•         ridicarea pavilionului - este un moment solemn al începerii ceremonialului militar specific zilelor de sãrbãtoare în Forțele Navale Române.
•         lansarea unei coroane de flori - pentru cinstirea memoriei eroilor marinari căzuți la datorie pentru patrie
•         parada navală - cuprinzând nave de luptă fluviale ce executã exerciții demonstrative și nave civile cu diferite destinații
•         sosirea lui Neptun - stapânul mărilor și al oceanelor și zeul fluviilor, care declară deschise jocurile marinărești pe apă și va da botezul marinăresc
•         botezul marinarilor


•         jocuri și întreceri marinărești:
        concursuri de bărci 6+1 și 2+1, concursuri de caiac-canoe și de înot
        demonstrații de sărituri în apă și de aruncare a colacului de salvare
        prinderea porcului la școndru
        vânătoarea de rațe
•         diverse activități:
        vizitarea navelor de luptă
        jocuri marinărești pe uscat: trasul la parâmă, ștafeta marinarească, oul în lingură, fuga în sac, alergare câte doi
•         programe artistice
•         retragerea cu torțe
•         focuri de artificii.



Ferragosto 



Ferragosto este denumirea unei populare sărbători în Italia, care iniţial (în sens restrictiv) definea pentru catolici „Assunzione di Maria”, pe data de 15 august (adică o singură zi). Ulterior, sensul Ferragosto a devenit o sărbătoare care este extinsă de la 10 zile la 3 săptămâni.



Vacanta de vara in Italia se imparte in doua mari perioade: "inainte" si "dupa" Ferragosto. Ziua de 15 august, numita si "Ferrragosto" este considerate punctul culminant al verii si al vacantei.
Pentru ca "Ferragosto" este, prin definitie, "ziua odihnei" - feriae Augusti sau "odihna lui Augustus", sarbatoare instituita acum mai bine de doua mii de ani de catre imparatul Octavian Augustus, cel care a dat si numele lunii. O alegere populara, unii zic politica: pentru romanii din antichitate, 15 august coincidea cu sfarsitul unei perioade de intense munci agricole. In tot imperiul erau organizate spectacole si curse de cai, iar "patronii" erau felicitati de supusi sau angajati, care primeau in schimb o suma de bani cadou, pentru a-si petrece o zi de odihna cum se cuvine. Uzanta de a da cadouri angajatilor era atat de importanta incat, printr-un decret al Papei, a devenit obligatorie in perioada Renasterii.
Dupa doua mii de ani, obiceiurile au ramas aproape neschimbate. De Ferragosto, restaurantele si pizzeriile sunt luate cu asalt pentru pranzul traditional, de familiile ramase in oras.


De "Ferragosto", circa 35 de milioane de italieni sunt, oficial, in vacanta. La Roma, primaria a anuntat ca in preajma lui 15 august, vor ramane, totusi, deschise circa 350 de firme de servicii pentru a face fata cererilor: frizeri, instalatori, brutari sau mecanici. Pentru pensionari, se organizeaza o sarbatoare speciala, pe malul lacului din parcul EUR. E vorba despre l'"estate dei nonni" - vara bunicilor, o seara cu muzica de cabaret, paste, un pahar de vin si o felie de pepene verde- cu singuranta unul din simbolurile verii in capitala Italiei.
Pe 15 august, prânzul durează vreo trei ore.



Felurite feluri, în funcție de zona geografică, se perindă prin farfuriile comesenilor. Se începe cu aperitivele, se trece apoi la felul întâi ( paste fainoase gătite în multe moduri: lasagna, paste la cuptor, timballo, etc.), se trece la felul doi ( bucate cu carne sau pește),  apoi la fructe, la dulciuri și apoi la cafea. Se ajunge chiar la un “dupa cafea”, care este lichiorul ce se bea la sfârșitul sfârșitului și pe care ei îl numesc cinic ammazzacaffè (ucide cafeaua).Poziția bipedă are serios de suferit după un astfel de festin gustativ și olfactiv. E însă de spus că ies invingatori în lupta cu caloriile, de cele mai multe ori, tot comesenii, care pe seară, pe răcoare, participă la procesiunile dedicate Fecioarei Maria.
Scurt istoric
Tradiţia sărbătorii de Ferragosto vine de la romani, care obişnuiau să acorde în 18 august o sărăbtoare festivă ce privilegia clasele de jos. În jurul acestei zile, ţăranii şi lucrătorii nu mai erau obligaţi să muncească, iar animalele folosite pentru tracţiune şi agricultură erau acoperite de flori şi plimbate în oraş, în cadrul unor festivităţi. În aceeaşi perioadă, se organizau diferite spectacole în cinstea conducătorului roman, la care mare parte din cetăţeni se bucurau să participe.
Ulterior, în cadrul Bisericii Catolice, denumirea de Ferragosto a fost suprapusă peste „Assunzione di Maria”, care este o dogmă specifică diferită de ceea ce sărbătoresc ortodocşii. După cum se ştie, în catolicism, există o cinstire mai specială a Maicii Domnului, care este ridicată la acelaşi rang cu Dumnezeu Sfânta Treime. Catolicii consideră că Maica Domnului a fost ridicată la cer cu trupul, fără ca neapărat aceasta să moară. Ortodocşii în schimb consideră că Maica Domnului a fost ridicată la cer cu trupul după ce a murit (de aici, denumirea de Adormirea Maicii Domnului)
Sărbătoarea extinsă a Ferragosto a fost reinstituită acum aproximativ un secol. În anii ’20, spre exemplu, existau trenurile de Ferragosto care îi duceau pe italienii din clasele sociale sărace la nişte preţuri foarte mici spre marile oraşe pe care aceştia doreau să le viziteze în regiunile din care făceau parte. Majoritatea alegeau să meargă la mare.
Contextul cultural
Italienii au un specific cultural aparte. Ei sunt senini, răbdători şi longevivi. Sănătatea şi bucătăria lor sunt binecunoscute. 100 de ani nu este mult pentru viaţa unui italian, luând în considerare că sunt mulţi care depăşesc această vârstă. Să-i spui unui italian la 70 de ani că este „bătrân” este o adevărată insultă. Legat de acest aspect, nu este o mirare că italienii vor să facă lucrurile „con calma”, ceea ce stârneşte un adevărat conflict cultural între aceştia şi români, care sunt mai alerţi, mai nerăbdători şi mai energici. Când un italian spune că vrea să facă lucrurile „con calma”, pentru români asta se traduce prin „la sfântul Aşteaptă” – de aceea, din punct de vedere economic, italienii (mai ales cei din nord) sunt foarte fideli brandurilor preferate (mai ales pentru servicii) şi sunt greu de convins în a face orice schimbare. Spiritul „con calma” este specific italian tot timpul anului.
Peste aceasta, se mai adaugă sărbătoarea de Ferragosto, care este departe de a fi doar o zi şi a ajuns a fi o perioadă de timp nedefinită, care poate să ţină de la vreo 10 zile cel puţin (perioada 14-23 august), până la vreo 3 săptămâni (până la începutul lui septembrie).


În această perioadă, majoritatea celor din oraşe pleacă la mare (sau la munte), iar în satele şi micile orăşele (paesini) rămân în mare doar cei care
  - nu au bani să meargă în vacanţe (mai ales şomerii şi imigranţii)
 - nu reuşesc să meargă pe picioarele proprii (pentru că sunt bătrâni/bolnavi sau trebuie să aibă grijă de cineva bătrân/bolnav)
Luând în considerare că toată ţara îşi ia vacanţă (cei mai înstăriţi îşi permit chiar vacanţe în străinătate), peisajul italian urban arată aproape pustiu, fără ţipenie de activitate. 

Multe magazine sunt închise, traficul este redus (mai puţin pe drumurile care duc la mare/munte). Chiar dacă ai vrea să lucrezi în această perioadă, pentru mulţi este imposibil, pentru că nu prea există clienţi/cumpărători (decât în zonele de mare şi munte). Chiar şi în marile oraşe se vede o scădere semnificativă a activităţii, iar italienii se lasă moleşiţi de „dolce far niente”.



Italienii spun: “Passato Ferragosto, passato il sole” ( a trecut Ferragosto, a trecut si soarele). "Buon Ferragosto"!


Evenimente de-a lungul timpului…

  • 1195: S-a născut Anton de Padova, franciscan, teolog portughez (d. 1231)


Fernando Martins de Bulhões, cunoscut ca Sfântul Anton de Padova sau Sfântul Anton de Lisabona, O.F.M. (n. 15 august 1195, Lisabona, Portugalia - d. 13 iunie 1231, în apropiere de Padova), a fost un preot catolic portughez și un călugăr al Ordinului Franciscan. A fost canonizat la 13 mai 1232, la mai puțin de un an de la deces, iar la 16 ianuarie 1946 a fost proclamat Doctor al Bisericii. Liturgic, este comemorat la 13 iunie, în fiecare an.
Ferdinand s-a născut la Lisabona la 15 august 1195 într-o bogată familie de nobili. Abia mai târziu și-a schimbat numele în Anton. De mic copil el a arătat un interes pentru biserică. Uimind preoții cu inteligența și înțelepciunea lui.
Inițial el a intrat în ordinul augustinian. Atunci când relicvele Sf. Bernard și ale însoțitorilor lui, primii martiri franciscani, au fost aduse pentru a fi îngropate în biserica sa, Anton a părăsit ordinul său, intrând la frații minori și mergând în Maroc pentru a evangheliza și pentru a muri pentru credință. Din cauza că boala l-a doborat în Sicilia nu și-a putut continua călătoria și s-a alăturat unor alți frați călugări care mergeau la Porțiuncula. A trăit într-o peșteră din San Paolo, pe care o părăsea doar pentru a participa la Liturghie și pentru a face curățenie la mănăstirea din apropiere. Într-una din zile, predicatorul care era programat nu a apărut, frații îndemnându-l pe Anton să vorbească în locul acestuia. El i-a impresionat atât de mult încât de atunci a început în mod constant sa călătorească, să evanghelizeze, să predice și să predea teologie în Italia și Franța.
Orator de excepție, el atrăgea mulțimile pe oriunde mergea, vorbindu-le în multe limbi; legenda spune că mergând să predice cuvântul Domnului unei mulțimi aceștia neascultându-l,el chemă peștii din ocean să îl asculte.Când mulțimea a văzut că sute de pești și-au scos capetele ca să asculte vorbele blânde ale Sfântului au recunoscut adevărata credință. Făcător de minuni,este unul dintre cei mai iubiți sfinți, imaginea și statuile sale aflându-se aproape peste tot. La 16 ianuarie 1946 a fost proclamat Doctor al Bisericii.
Sfântul Anton este sfântul universal, și această popularitate i-a adus-o tocmai faima minunilor sale.

  • 1248: Este pusă piatra de temelie a Domului din Köln.


Domul din Köln (în germană Kölner Dom) este un monument istoric și de arhitectură, catedrală a Arhiepiscopiei romano-catolice de Köln, una din cele mai vechi episcopii din Germania. Patronul protector al domului este Sfântul Petru. Această catedrală este cea mai mare biserică din Germania și este considerată a fi și cea mai mare din Europa de Nord, și una dintre cele mai mari din lume.


Catedrala din Köln a fost construită între anii 1248-1473 și este un important loc de pelerinaj deoarece aici se află moaștele Celor Trei Magi. Actuala catedrală a fost construită din ordinul arhiepiscopului Konrad von Hochstaden, pe locul uneia din secolul al VIII-lea. 

Catedrala are o înălțime de 157 m, fiind - după Münsterul din Ulm - a doua biserică ca înălțime în Germania. Ea este situată pe marginea de nord a graniței de odinioară a așezării romane, fiind în imediata apropiere a gării principale de cale ferată ca și a podului „Hohenzollernbrücke” sau a unor muzee ale orașului. Fluviul Rin se află la cca. 250 m de clădirea domului care se află pe o colină putând fi văzut din depărtare. Construcția impozantă a domului a fost clădită în stil gotic, asemănător catedralelor din Sevilla și Milano. Se poate observa combinarea armonioasă a elemetelor arhitectonice a stilului gotic medieval. 


Fațada gigantică de vest, flancată de cele două turnuri, ocupă o suprafață de peste 7.100 m2. Între anii 1880-1884 domul a fost cea mai înaltă clădire din lume. Domul din Köln este declarat din anul 1996 patrimoniu mondial UNESCO. În anul 2001 au vizitat domul 6 milioane de turiști din lumea întreagă, iar în anul 2005 a fost vizitat de papa Benedict al XVI-lea.

  • 1530: Este terminată construcția Mănăstirii Humor.


Mănăstirea Humor (denumită uneori și Mănăstirea Humorului) este o mănăstire ortodoxă din România, construită în anul 1530 în satul Mănăstirea Humorului din comuna omonimă (aflată în prezent în județul Suceava) de către marele logofăt Toader Bubuiog. Biserica mănăstirii are hramurile Adormirea Maicii Domnului (sărbătorit în fiecare an pe 15 august) și Sfântul Mucenic Gheorghe (sărbătorit la 23 aprilie).
Mănăstirea Humorului a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004 la poziția 292, având codul de clasificare SV-II-a-A-05570. Ansamblul mănăstiresc este format din patru obiective:
Biserica "Adormirea Maicii Domnului” și "Sf. Gheorghe" - construită în 1530
Ruinele caselor mănăstirești - datând din sec. XVI - XVIII
Turnul clopotniță - datând din sec. XIX
Turnul lui Vasile Lupu - construit în 1641
În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a inclus Biserica "Adormirea Maicii Domnului” și "Sf. Gheorghe" a Mănăstirii Humor, împreună cu alte 6 biserici din nordul Moldovei (Arbore, Pătrăuți, Moldovița, Probota, Suceava ("Sf. Ioan cel Nou") și Voroneț), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei.

  • 1534: Ignațiu de Loyola întemeiază Ordinul iezuit.

Societatea lui Isus (Societas Iesu/Jesu (S.I. / S.J.) în latină) este un ordin călugăresc al Bisericii Catolice, ordin aflat în serviciul direct al papei.
Bazele ordinului au fost puse la data de 15 august 1534 de către un grup de studenți ai Universității din Paris, în frunte cu Ignațiu de Loyola.
Ordinul a fost aprobat pe 27 septembrie 1540 de papa Paul al III-lea, prin Bula „Regimini militantis Ecclesiae”.
Pe lângă cele trei voturi (promisiuni) călugărești obișnuite (ascultare, castitate, sărăcie), iezuiții au introdus un al patrulea vot, anume cel de ascultare necondiționată față de papă. Iezuiții au întemeiat renumite instituții de învățământ, pe care le-au deschis tuturor categoriilor sociale. S-au făcut remarcați atât în domeniul educației, cât și pe tărâm misionar. Au răspândit creștinismul în mai toate noile continente, fiind activi în Asia (Japonia, China, Vietnam, Laos, India) și în America de Sud (Paraguay, Argentina, Brazilia).
Încă de la înființare ordinul iezuiților s-a remarcat prin anumite trăsături specifice care l-au demarcat în mod durabil de restul ordinelor călugărești catolice; printre inovațiile mai importante sunt adoptarea unei autorități puternic centralizate, un mandat pe viață la șefia ordinului, masculinitate exclusivă (inexistența unei ramuri feminine a ordinului), accentul pus pe supunere - în special pe supunerea în fața Papei - și o mai mare flexibilitate, fapt care a favorizat mobilitatea și adaptabilitatea (s-au abandonat astfel practicile medievale gen penitențe frecvente, postul obligatoriu generalizat și recitările corale ale liturghiei).
Iezuiții au jucat de-a lungul timpului rolul important de predicatori de curte și confesori regali (duhovnici ai elitelor Europei premoderne), fapt care i-a pus într-o poziție privilegiată, de mare influență politică. Dar implicarea lor politică și teologia lor morală considerată de critici a fi prea "flexibilă", în special în secolul al XVII-lea, a făcut din termenul "iezuit" un sinonim pentru "șiretenie" și "duplicitate", iezuiții fiind acuzați că se ghidează după principiul "scopul scuză mijloacele" (deși reprezentanții iezuiți ai teologiei morale respingeau într-o majoritate covârșitoare acest principiu). Mai târziu, la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, iezuiții erau încă considerați în a fi ghidați după deviza "violență pentru trup, minciuni pentru suflet."


Ignațiu de Loyola(n. 23 octombrie 1491, Azpeitia, Țara Bascilor, Spania - d. 31 iulie 1556, Roma) a fost principalul fondator și primul superior general al Societății lui Isus (Ordinul Iezuit). E faimos ca autor al exercițiilor spirituale.
A îmbrățișat inițial cariera militară, în slujba viceregelui Navarrei. La 20 mai 1521 a fost rănit în cursul apărării Pamplonei, aflată sub asediu francez. Convalescența i-a dat ocazia de a reflecta asupra vieții sale. 


În anul 1522 a depus armele și titlul nobiliar pe altarul Mănăstirii Montserrat și a pornit în lume ca pelerin și călător. A petrecut circa un an de pocăință la Manresa, după care s-a îndreptat spre Ierusalim.
A fost foarte activ în promovarea Reformei Catolice.
Este înmormântat în biserica Il Gesù din Roma.

  • 1539: Regele Francisc I stabilește prin Edictul de la Villers-Cotterêts ca în administrație să se folosească numai limba franceză în loc de latină.


Francisc I al Franței (franceză François I) (12 septembrie 1494 – 31 martie 1547) a fost rege al Franței între anii 1515 și 1547, fiind fiul lui Charles d’Angoulême și al Louisei de Savoia. Întâi, conte de Angoulême și duce de Valois, el i-a succedat la tron vărului său Ludovic XII, prin căsătoria cu fiica acestuia, Claude a Franței.


  • 1675: A fost înfiinţat Observatorul astronomic de la Greenwich.

 
În 1948, Observatorul a fost transferat în castelul Herstmonceux (Sussex). Vechea clădire a observatorului, construită de Wren, s-a păstrat până în prezent, şi este înconjurată de un parc în centrul Londrei.
Observatorul Regal din Londra (sau Observatorul Greenwich) a fost deschis in 1675 si a fost prima cladire cu scopuri clar stiintifice din Marea Britanie. Astazi, Muzeul Observatorului Regal este dedicat prezentarii unei colectii enorme de instrumente astronomice si de navigatie, telescopuri si ceasuri cu o vechime de pana la 400 de ani.


Primul Meridian al lumii desparte emisfera estică de cea vestică pe Terra, de la Polul Nord şi până la Polul Sud. Localizarea sa originală a fost convenită cu ocazia unei întruniri la Washington în 1884, pe baza datelor ştiinţifice calculate cu ajutorul măsurătorilor realizate cu un telescop. După ce localizarea sa a fost stabilită, Primul Meridian a devenit poziţia oficială ce marchează longitudinea de zero grade.


Acea linie a fost apoi folosită pentru a delimita fusurile orare, a definit Timpul Greenwich şi reprezintă baza pentru alcătuirea hărţilor cu Globul pământesc.
Este un loc in care puteti explora istoria timpului si a astronomiei. Exista cateva exponate care va arata cum sa navigati folosind stelele sau cum sa folositi latitudinea sau longitudinea folosind cateva dintre vechile echipamente ale trecutului.



Muzeul Observatorului Regal este gazda liniei de separatie a celor doua lumi, locul in care se gaseste Greenwich Mean Time (GMT) si este faimos pentru primul meridian al pamantului, construit initial pentru o mai buna orientare pe mare. Atrage vizitatori din intreaga lume si este singurul loc in care putem sa stam deasupra liniei care separa estul si vestul. Locatia Observatorului Regal este in parcul Greenwich, de unde puteti avea unele dintre cele mai frumoase vederi panoramice asupra Londrei.
Cateva dintre activitatile deosebite de aici sunt privirea caderii bilei de semnalizare a timpului, la ora 13:00 si, bineinteles, catararea in telescopul gigantic, cel mai impozant din intregul Regat Unit. Puteti admira si cronometrul pentru longitudine marina, apartinand lui John Harrison si premiat in nenumarate randuri, numit H4.
Muzeul Observatorului Regal cuprinde si singurul planetarium public londonez. Poate cuprinde 120 de persoane si ofera efecte vizuale si perspective interesante ale minunilor si misterelor universului. Toate spectacolele sunt gazduite de catre astronomii care lucreaza la Observatorul Regal din Londra amabili si doritori sa va raspunda la toate intrebarile pe care le puteti avea.

  • 1769: La  Ajaccio, Corsica s-a născut Napoleon Bonaparte , cunoscut mai târziu ca Napoleon I și inițial ca Napoleone di Buonaparte, 


A fost un lider politic și militar al Franței, ale cărui acțiuni au influențat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea.
Născut în Corsica și specializat pe profilul de ofițer de artilerie în Franța continentală, Bonaparte a devenit cunoscut în timpul Primei Republici Franceze și a condus campanii reușite împotriva Primei și celei de-a Doua Coaliții, care luptau împotriva Franței. 


În 1799 a organizat o lovitură de stat și s-a proclamat Prim Consul; cinci ani mai târziu s-a încoronat ca Împărat al francezilor. În prima decadă a secolului al XIX-lea a opus armatele Imperiului Francez împotriva fiecări puteri majore europene și a dominat Europa continentală printr-o serie de victorii militare. A menținut sfera de influență a Franței prin constituirea unor alianțe extensive și prin numirea prietenilor și membrilor familiei în calitate de conducători ai altor țări europene sub forma unor state clientelare franceze.

Citate Napoleon Bonaparte:

*În dicţionarul meu personal, cuvântul "imposibil" nu există.
*Pot ierta prostia, dar nu şi răutatea!
*Nu urci niciodată atât de sus decât atunci când nu ştii încotro te îndrepţi.
*Imposibilul e o fantomă a timizilor şi refugiul laşilor.
*De la sublim la ridicol nu este decât un pas.
*Spaţiul îl putem recupera, timpul niciodată.
*Iertarea înseamnă a te ridica mai presus decât cei ce te-au insultat.
*Fiecare soldat poartă în raniţa sa un baston de mareşal.
*Caracterul este baza dreptunghiului, iar inteligenţa este înălţimea.
*Ne putem opri oricând în timpul urcării, dar niciodată în timpul coborârii.
*Victoria aparţine celui mai perseverent.
*Fără disciplină nu poate exista victorie.

  • 1771: S-a născut Walter Scott, poet și romancier britanic din Scoția (d. 1832)


Sir Walter Scott (15 august 1771 – 21 septembrie 1832) a fost un scriitor scoțian prolific și un poet popular în Europa în timpul vieții sale.
Se poate spune că Scott a fost primul autor de limbă engleză care a avut o carieră internațională în timpul vieții, cu mulți cititori din întreaga Europa, Australia și America de Nord. Poeziile și proza lui sunt încă citite și multe din scrierile lui rămân scrieri de referință atât pentru literatura engleză, cât și pentru literatura scoțiană. Printre operele sale celebre se numără "Ivanhoe", "Rob Roy", "The Lady of The Lake", "Waverley", "The Heart of Midlothian" și "The Bride of Lammermour". Există un număr de traduceri ale operelor lui Sir Walter Scott în limba română.
S-a născut la 15 august 1771 la Edinburg, ca al nouălea copil al unui consilier juridic cu același nume. La vârsta de 2 ani are un atac de paralizie infantilă nu prea grav dar este trimis la ferma bunicului său unde va asculta legende și basme despre trecutul Scoției. În 1778, însănătoșit, urmează cursurile Școlii superioare din Edinburg dar are și profesor particular acasă. Studiază opera lui Shakespeare iar la școală învață limba latină, traducând versuri din Virgiliu sau Horațiu. Tatăl său îl pune să facă practică pentru cariera de magistrat, dar el frecventează și cluburi literare. În 1790 se înscrie la Universitatea din Edinburg pentru a deveni avocat. Termină Universitatea în 1792 și profesează ca avocat în Edinburg.
Suferă de o ușoară paralizie în februarie 1830 și de un atac de apoplexie în noiembrie pentru ca peste un an să paralizeze. Totuși va publica încă două romane: Count Robert of Paris (Contele Robert din Paris) și Castle Dangerous (Castelul primejdiilor).
La sfatul medicilor, face o croazieră în Mediterana, se oprește pe insula Malta și apoi la Neapole. Peste un an, în 1832 se duce la Roma, trece prin Florența, Veneția, München, Ulm, Frankfurt și Nijmegen, unde suferă un nou atac de apoplexie foarte grav. Este dus la Londra, apoi la Casa Abbotsford, unde moare pe 21 septembrie.


  • 1806: Este pusă piatra de temelie a Arcului de Triumf din Paris.


Arcul de Triumf (Arc de Triomphe în franceză) este un monument situat în Paris, în Place de l'Étoile, la extremitatea vestică a bulevardului Champs-Élysées. Se află pe o esplanadă circulară cu un diametru de 120 m, la intersecția a douăzeci bulevarde, cum ar fi Kléber, Grande Armée, Wagram și Champs-Élysées.
Își are originea într-un discurs pronunțat de Napoleon Bonaparte după bătălia de la Austerlitz, pe 2 decembrie 1805: „Va veți întoarce acasă sub arcuri de triumf.” Un decret adoptat pe 18 februarie 1806 a lansat lucrările, finanțate prin contribuțiile ale Grande Armée. Piatra de temelie s-a pus pe 18 august 1806, ziua de naștere a lui Napoleon.
Lucrările s-au suspendat după căderea Primului Imperiu în 1815, apoi s-au reluat sub conducerea lui Jean-Nicolas Huyot în 1826, în timpul domniei lui Ludovic al XVIII-lea. Huyot a realizat antablamentul, bolta ogivală pentru a susține dalajul superior, și bolta cu casete a arcului principal. Ludovic-Filip și prim-ministrul său Adolphe Thiers au ales programul iconografic al altoreliefurilor și sculptorii: Plecarea voluntarilor din 1792 (și cunoscut sub numele La Marseillaise) de către François Rude, Triumful din 1810 de către Jean-Pierre Cortot, Rezistența din 1814 și Pacea din 1815 de către Antoine Étex. Construirea s-a terminat în 1836 dub îndrumarea arhitectului Guillaume-Abel Blouet. Arcul a fost inaugurat pe 29 iulie 1836 pentru a sărbători cea de-a săsea aniversare a „Revoluției din iulie”, care a adus la putere Monarhia din Iulie.
Monumentul este inspirat de arhitectura romană și în special de Arcul de triumf lui Janus la Roma, cu formă tetrapil. În anumite aspecte se îndepărtează de modelul roman: nu includ nici o coloană și este de dimensiuni excepționale, cu 50 m înălțime, 45 m lățime și 22 adâncime.

  • 1843: Are loc deschiderea Parcului Tivoli din Copenhaga.


Parcul Tivoli (sau simplu Tivoli) este un parc de distracții din centrul capitalei Danemarcei, Copenhaga. Parcul Tivoli a fost construit în anul 1843, de Georg Carstensen. Proprietarul acestui loc de distracții a primit aprobarea de a pune bazele acestui parc de la regele Danemarcei Christian al VIII-lea în anul 1841. Construcția parcului a început pe data de 1 mai 1843. Chiar de la deschiderea sa, la 15 august 1843, parcul a avut un succes deosebit, cu un număr de 175.000 de vizitatori în sezonul de deschidere (cu remarca că acel sezon a fost foarte scurt, parcul fiind deschis doar în perioada estivală). Unul din renumiții vizitatori de atunci a fost chiar bine cunoscutul scriitor de povești Hans Christian Andersen, care a fost plăcut impresionat de acest loc de distracții. Tivoli are în componența sa și o sală de concerte.


  • 1848: M. Waldo Hanchett a inventat scaunul de dentist.


Puțini știu că instrumentul care face obiectul ''chinului'' lor a fost inventat în 1848, de americanul Milton Waldo Hanchett din Syracuse, New York. Primul scaun de dentist era foarte asemănător cu cele folosite în cabinete astăzi: era dotat cu o pernă confortabilă, cu o măsuță de faianță pentru instrumente, cu chiuvetă și cu un bec foarte puternic deasupra, care să permită o bună vizualizare. 



Scaunul lui M. W. Hanchett nu era dotat cu freză electrică, aceasta fiind inventată după 27 de ani, în 1875, de către George Green.
În timp, scaunele stomatologice au evoluat, la fel ca și instrumentele de specialitate. Scaunele stomatologice moderne sunt prevăzute cu aspirator pentru îndepărtarea salivei și a resturilor din timpul lucrului cu freza dentară, rabatare completă — astfel încât pacientul stă într-o poziție confortabilă — pulverizator cu apă pentru curățare, uscător rapid, lampă cu ultrasunete pentru îndepărtarea tartrului sau albirea substanțelor aplicate pe dinte, ba chiar și gaz anestezic pentru copii, care le conferă celor mici o stare de bună dispoziție. În unele cabinete moderne există și scaune stomatologice pentru copii prevăzute cu un ecran pe care rulează desene animate.

  • 1870: În „Convorbiri Literare” a fost publicat poemul eminescian „Epigonii”.

……………………………………………………………………….
Iară noi? noi, epigonii?... Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!
Şi de-aceea spusa voastră era suntă şi frumoasă,
Căci de minţi era gândită, căci din inimi era scoasă,
Inimi mari, tinere încă, deşi voi sunteţi bătrâni.
S-a întors maşina lumii, cu voi viitorul trece;
Noi suntem iarăşi trecutul, fără inimi, trist şi rece;
Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin!
Voi, pierduţi în gânduri sunte, convorbeaţi cu idealuri;
Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri,
Căci al nostru-i sur şi rece - marea noastră-i de îngheţ,
Voi urmaţi cu răpejune cugetările regine,
Când, plutind pe aripi sunte printre stelele senine,
Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergéţi.
Cu-a ei candelă de aur palida înţelepciune,
Cu zâmbirea ei regală, ca o stea ce nu apune,
Lumina a vieţii voastre drum de roze semănat.
Sufletul vostru: un înger, inima voastră: o liră,
Ce la vântul cald ce-o mişcă cântări molcome respiră;
Ochiul vostru vedea-n lume de icoane un palat.
Noi? Privirea scrutătoare ce nimica nu visează,
Ce tablourile minte, ce simţirea simulează,
Privim reci la lumea asta - vă numim vizionari.
O convenţie e totul; ce-i azi drept mâine-i minciună;
Aţi luptat luptă deşartă, aţi vânat ţintă nebună,
Aţi visat zile de aur pe-astă lume de amar.
"Moartea succede vieţii, viaţa succede la moarte",
Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, altă soarte;
Oamenii din toate cele fac icoană şi simbol;
Numesc sunt, frumos şi bine ce nimic nu însemnează,
Împărţesc a lor gândire pe sisteme numeroase
Şi pun haine de imagini pe cadavrul trist şi gol.
Ce e cugetarea sacră? Combinare măiestrită
Unor lucruri n'existente; carte tristă şi-ncâlcită,
Ce mai mult o încifrează cel ce vrea a descifra.
Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate,
Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate.
Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea.
Rămâneţi dară cu bine, sunte firi vizionare,
Ce făceaţi valul să cânte, ce puneaţi steaua să zboare,
Ce creaţi o altă lume pe-astă lume de noroi;
Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâini în ruină,
Proşti şi genii, mic şi mare, sunet, sufletul, lumină, -
Toate-s praf... Lumea-i cum este... şi ca dânsa suntem noi.


  • 1888: A apărut, la Bucureşti, cotidianul “Adevărul” (1888-1916; 1919-1937 şi 1946-1951; din 25.12.1989), cel mai longeviv din istoria presei româneşti, după „Universul”; fondatorul şi primul director al ziarului a fost Alexandru V. Beldiman.



  • 1912: S-a născut (Poienita-Dumitresti, Vrancea) Grigore Gheba, matematician, autor a peste 40 de culegeri de probleme de matematică pentru elevi (romanul « Între viaţă şi moarte »); (d.5.09.2004). 


Grigore Gheba a fost un general de armată și profesor de matematică român. A scris peste 30 de culegeri de probleme de matematică, tipărite în peste 6 milioane de exemplare. Prima culegere sub semnătura sa a apărut în 1948; a fost o culegere de nivel elementar și mediu, în special de algebră și geometrie.A urmat liceul la Râmnicu-Sărat. Apoi a făcut școala de ofițeri la Bacău, obținând gradul de sublocotenent. În 1936 s-a căsătorit cu Lilica Popescu. La începutul războiului a luptat pe front la artilerie împotriva rușilor, în Transnistria. În 1942 a căzut prizonier și a trecut prin 3 lagăre de prizonieri. Gheba s-a înscris apoi în Divizia Tudor Vladimirescu și a luptat împotriva nemților. A fost rănit de două ori și a primit 8 decorații. Considerat cel mai important autor de culegeri de matematică din România, Gheba a fost un om al cărui destin a fost presărat cu numeroase dezamăgiri. A fost prizonier în lagărele din Siberia, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În 1975 i s-a interzis să-și mai publice culegerile, din cauză că devenise prea celebru în propria-i țară, lucru care i-a deranjat pe șefii partidului comunist. După război a urmat Facultatea de Matematică de la Universitatea București. Prima sa culegere de matematică a apărut în 1958, iar ultima în 2004, când împlinise deja 91 de ani. Faima lui Gheba a atins maximul prin anii 1975.În 1957, la doi ani după moartea primei soții, s-a recăsătorit cu Lucreția.La 6 septembrie 2004, dimineața, a făcut un atac de cord. A murit fără să-și termine noile culegeri pe care se pregătea să le publice.

  • 1916: A fost inaugurat oficial Canalul Panama. 


Canalul Panama (spaniolă: Canal de Panamá) este un canal important care traversează istmul Panama în America Centrală, legând oceanele Atlantic și Pacific. Construcția canalului a reprezentat unul dintre cele mai mari proiecte de inginerie întreprinse vreodată. A avut un impact enorm asupra navigației, deoarece navele nu mai trebuie să treacă pe drumul periculos prin Pasajul Drake și Capul Horn în punctul cel mai sudic al Americii de Sud. O navă care pleacă de la New York către San Francisco, dacă trece prin canal, parcurge în total 9.500 km, mult sub distanța de 22.500 km pe care o presupunea ruta ocolitoare pe la Capul Horn (strâmtoarea Magellan).
Deși conceptul unui canal în Panama datează de la începutul secolului al XVI-lea, prima încercare de construcție a avut loc începând cu 1880 sub conducere francezului Ferdinand de Lesseps. După ce această încercare a eșuat, lucrul a fost terminat în cele din urmă de Statele Unite, și canalul s-a deschis în 1914. Construcția canalului, de o lungime de 77 km, a fost presărată de probleme, cum ar fi bolile (în special malaria și febra galbenă) și enormele alunecări de teren. Se estimează că la construcția canalului au murit până la 27 500 de muncitori.
Vaporul SS Ancon a făcut prima călătorie de 64 km de-a lungul Canalului Panama, marcând deschiderea cu şase luni înainte de termen a unui pasaj mai scurt, care a schimbat traseele maritime. Canalul, care deschidea un pasaj maritim prin îngusta fâşie de pământ care unea America de Nord cu cea de Sud, a scurtat trecerea din Marea Caraibelor spre Pacific cu 11.300 km.
De la deschidere, canalul a avut un succes enorm, și este în continuare un element indispensabil al navigației internaționale. În fiecare an prin canal trec mai mult de 14 000 de nave, transportând mai mult de 20378 milioane de tone de marfă.


  • 1916: (15/28 august) Germania declară război României (în prima conflagraţie mondială), dupa ce la 14/27.VIII.1916 România declarase război Austro-Ungariei. 


Deși legată de Imperiul Austro-Ungar printr-un tratat secret de alianță, din 1883, România alege să se declare neutră la izbucnirea ostilităților, în iulie 1914, prevalându-se de interpretarea clauzelor relative la „casus foederis”. În anii neutralității, guvernul liberal condus de Ion I.C. Brătianu a adoptat o atitudine de expectativă, în ciuda faptului că toate părțile implicate în conflict au făcut presiuni asupra României combinate cu promisiuni, pentru a li se alătura. În august 1916, România primește un ultimatum să decidă dacă dorește să se alăture Antantei „acum ori niciodată”. Sub presiunea cererii ultimative, guvernul român acceptă să intre în război de partea Antantei, deși situația de pe fronturile de luptă nu era una favorabilă. După o serie de victorii tactice rapide în Transilvania asupra unor forțe austro-ungare copleșite din punct de vedere numeric, armata română va suferi în toamna anului 1916 o serie de înfrângeri zdrobitoare, ceea ce va forța autoritățile statului să se refugieze în Moldova, permițând inamicului să ocupe două treimi din teritoriul național, inclusiv capitala București. Cauzele principale ale înfrângerii Armatei României în campania anului 1916, de forțe germane și austro-ungare semnificativ inferioare numeric, au fost ingerințele politice majore în actul conducerii militare, incompetența, impostura și lașitatea unei părți semnificative a eșalonului militar de conducere, precum și lipsa de adecvare a pregătirii și dotării trupelor pentru tipul de război purtat.
În iarna lui 1916 și primăvara anului 1917, sub conducerea unui nou „leadership” militar (generalii Prezan, Christescu, Grigorescu, Averescu, Văitoianu etc.) și cu sprijinul substanțial al Misiunii Militare Franceze conduse de generalul Henri Berthelot, Armata României a fost reorganizată și instruită pe baze moderne adaptate cerințelor războiului. Campania din vara anului 1917 a fost una de succes, reușindu-se, în faza inițială, înfrângerea trupelor Puterilor Centrale în bătăliile de la Mărăști, Oituz și Mărășești. Planificatorii militari români intenționau ca în continuare să dezvolte această ofensivă pentru a începe eliberarea teritoriului ocupat, dar izbucnirea revoluției în Imperiul Rus a dus la abandonarea acestor planuri și trecerea din nou la defensiva strategică. Situația pe frontul de est a evoluat într-un mod negativ, astfel încât după ce Rusia a încheiat pacea de la Brest-Litovsk cu Puterile Centrale, România a fost nevoită să ceară armistițiul și apoi să fie nevoită să iasă din război și să semneze o pace separată în condiții umilitoare, în primăvara lui 1918. 



Din fericire, refuzul regelui Ferdinand, care a amânat la nesfârșit gestul formal de a semna acest tratat, a făcut posibilă reînceperea ostilităților în ultimele două zile ale războiului, prezervând în acest mod statutul României de stat beligerant la Conferința de Pace de la Paris.

  • 1931: A apărut primul număr al ziarului comunist „Scânteia”.


Scînteia a fost organul de presă al Partidului Comunist Român, înainte de căderea lui în decembrie 1989. Urmașul ziarului Scînteia este ziarul Adevărul. Ziarul Scânteia (după ortografia vremii, devenit Scînteia în urma reformei ortografice din 1953) a apărut ilegal între 15 august 1931 și octombrie 1940 în condițiile regimului burghezo-moșieresc. Începând din 21 septembrie 1944 activitatea acestui tip de presă a fost acceptată, prin „Scînteia” înțelegându-se acel „factor mobilizator în lupta oamenilor muncii pentru înfăptuirea hotărîrilor guvernului, pentru victoria socialismului în patria noastră”.
Prima echipă a Scînteii a fost, din declarațiile făcute de Silviu Brucan, o adunătură de analfabeți și oameni ai muncii, însă numai gazetari nu. Redactorul șef de atunci, Miron Constantinescu, după caracterizarea succintă făcută de Brucan, era „un filozof tobă de carte care avea nevoie de un căligraf și de un grămătic să-i facă articolele inteligibile”. Îndeobște, întreaga echipă era atipică, deoarece, din descrierile lui Silviu Brucan, fiecare avea un cusur. Așadar, era vorba despre Pavel Chirtoacă, specialistul în agricultură, ce avea „o figură scheletică măcinată de boli după anii de pușcărie, Demenyi Iosif Ardeleanu, care știa mai bine ungurește decât românește, Stela Moghioroș, care știa mai bine rusește decât românește și Matei Socor, care știa mai bine muzică decât gazetărie”.
Singurul care mai avusese experiență gazetărească, după cum se autodefinea, era Silviu Brucan, aflat pe postul de secretar general de redacție. Așadar, după spusele acestuia, majoritatea membrilor ce întregeau prima echipă a ziarului Scînteia din 21 septembrie 1944, erau amatori, neprofesioniști, în ceea ce privește gazetăria. Brucan a ocupat postul de redactor-șef adjunct al ziarului partidului până în 1956, el fiind un „ideolog neînduplecat” ce „a încurajat pe vremea aceea adunarea cu forța a populației țărănești în gospodăriile colective și ceruse pedeapsa capitală pentru cei care se opuneau preluării puterii de către comuniști”
 „Trădătorii clasei muncitoare vor fi nimiciți
După ce a dat cea mai grea contribuție de jertfă românească pe altarul măreței lupte antifasciste, clasa muncitoare din România se află în fruntea asaltului de nimicire a fiarei hitleriste și a uneltelor ei din țară, aducând sprijinul cel mai prețios, cel mai dârz, plin de abnegație și sacrificiu pentru sprijinirea războiului nostru just împotriva Germaniei hitleriste. Cu elan patriotic, cu o hotărâre nezdruncinată, clasa muncitoare din România pune temelia reconstrucției țării după devastările, jafurile și nelegiuirile bestiale ale călăilor naziști, antonescieni și legionari, pășind cu fermitate la ridicarea României democratice de mâine.”
— Silviu Brucan, Scânteia, anul I, nr. 96, 29 decembrie 1944, p. 3.’

  • 1945: Împăratul Hirohito anunță la radio capitularea necondiționată a Japoniei.


Capitularea Japoniei din august 1945 a pus capăt luptelor celui de-al doilea război mondial. Pe 10 august 1945, după invadarea Manciuriei de către Uniunea Sovietică și bombardamentele atomice de la Hiroșima și Nagasaki, liderii japonezi au decis în timpul unei conferințe imperiale (gozenkaigi) să accepte în principiu termenii capitulării necondiționate așa cum fuseseră ei stabiliți de Aliați prin așa numita „declarație de la Potsdam”. Au trebuit însă să mai treacă însă câteva zile cu lupte în spatele ușilor închise, inclusiv cu o tentativă de lovitură de stat, până când împăratul Hirohito s-a adresat națiunii prin intermediul radioului, anunțand pe 15 august acceptarea condițiilor impuse de Aliați.
În discursul său, împăratul punea accentul pe rolul bombardamentelor atomice în luarea deciziei sale. O copie a discursului de pe 17 august destinată forțelor armate japoneze nu menționa bombardamentele nucleare, dar punea accentul pe invazia sovietică. În prezent există o controversă cu privire la motivele din spatele deciziei japoneze de capitulare. Pe 28 august, a început ocupația Japoniei. Pe 2 septembrie, guvernul japonez a semnat actele capitulării, care au pus în mod oficial capăt celui de-al doilea război mondial. În ciuda capitulării de pe 2 septembrie, au mai existat câteva unități japoneze izolate care au refuzat să se predea, iar un număr de soldați japonezi rătăciți au continuat lupta și nu s-au predat luni sau chiar ani de zile.

  • 1947: În România se adoptă o nouă reformă monetară. 


În sume limitate, în funcție de profesia deținătorilor, schimbarea banilor s-a facut la raportul de 20.000 lei vechi pentru 1 leu nou. Familiile de țărani puteau schimba cel mai mult: 5 milioane de lei, iar dacă aveau dovada că au livrat statului cota de produse mai aveau voie să schimbe în plus 2,5 milioane. Urmau apoi salariații, pensionarii și cei cu profesii liberale recunoscute oficial, cu 3 milioane de lei. Restul a avut dreptul să schimbe 1,5 milioane de lei vechi. Sumele neschimbate s-au blocat în conturi.

  • 1969: A avut loc prima editie a festivalului Woodstock Music & Art Fair (informal, Woodstock sau Festivalul Woodstock)

Este un festival de muzică intitulat „Trei zile de pace și muzică”, ținut pe terenul (2,4 km2) unui fermier numit Max Yasgur, în apropierea cătunului White Lake, în orașul Bethel, New York (stat), în perioada 15-18 august 1969. Bethel este situat la 43 mile (69 km) sud-vest de orasul Woodstock, New York (stat).
Festivalul a fost organizat de patru tineri: Michael Lang, John P. Roberts, Joel Rosenman și Artie Kornfeld, nici unul dintre aceștia nu depășea vârsta de 26 de ani.
Evenimentul a fost subiectul unui film documentar de trei ore, în care au fost surprinse atât momente muzicale din festival, cât și reacția entuziastă a publicului.


Prima editie a festivalului de la Woodstock s-a desfasurat intre 15 si 18 august 1969 in White Lake (New York), o mica asezare aflata in sud-vestul orasului Woodstock. Organizat sub sloganul 3 days of peace and music, festivalul a fost o idee de afacere pe care patru tineri americani au intreprins-o avand ca scop initial construirea unui studio de inregistrari si un loc de recreere pentru cantaretii rock, in apropiere de casa lui Bob Bylan. Compania Woodstock Ventures, infiintata in acest scop, a demarat proiectul in primavara anului 1969 si din cauza ca cei patru asociati nu aveau credibilitate in randul artistilor, au fost nevoiti sa si-o castige propunandu-le un onorariu maricel. Prima formatie contractata pentru sustinerea unui recital in cadrul festivalului a fost Creedence Clearwater Revival care au acceptat 10 000 de dolari. Au urmat apoi Jefferson Airplay cu 12 000 de dolari si Jimi Hendrix cu 32 000 de dolari. In final, pe scena festivalului au cantat 23 de trupe si solisti, totusi, nici una din cantaretele prezente (Melanie Safka, Joan Baez, Janis Joplin) nu a primit mai mult de 10 000 de dolari, Janis Joplin primind pentru recitalul ei doar 7000 de dolari.
Pe parcursul zilelor de 15, 16, 17 și 18 august, pe scena amplasata la ferma lui Yasgur au cântat cele mai cunoscute nume ale vremii. Este vorba despre 32 de recitaluri live.

  • 2000: A avut loc prima întâlnire simbolica a familiilor separate dupa razboiul coreean,


in conformitate cu  Acordul semnat la 14 iunie 2000 intre cele doua state coreene; evenimentul a coincis cu aniversarea a 55 de ani de la eliberarea Peninsulei Coreene de sub ocupatia coloniala japoneza, comemorata de cele doua tari (1945).

  • 2013: Institutul Smithsonian anunță descoperirea unei  noi specii carnivore, numita olinguito, găsita în America în ultimii 35 de ani.


Olinguito  este un mamifer din familia enotului ( Procyonidae), care trăiește în pădurile montane din Anzii   de la  vest de Columbia și Ecuador. Specia a fost descrisă ca noua în 2013.
La 22 mai 2014, olinguito  a fost declarat ca fiind unul dintre cele 10 specii noi  descoperite în 2013.  

Să aveți o zi frumoasă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!

Ziua adevărului – 7 iulie

Imaginează-ți o lume în care nimeni nu minte, spune ceva înșelător sau face ceva necinstit. Ziua spunerii adevărului își propune să obțin...