7 Noiembrie

Este a 311-a zi a anului. 
Au mai rămas 54 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 07 h 01 m și apune la 16 h 57 m.

Citatul zilei

„Libertatea constă în primul rând nu din privilegii, ci din obligaţii.” (Albert Camus)

Ziua internațională a "frânturilor de limbă"

Astazi este ziua in care sa te falesti cu dictia perfecta recitand cateva dintre jocurile tale fonetice preferate.

Frîntură de limbă, numită și „frămîntare de limbă”, „încurcătură de limbă”, „îmbîrligătură de limbă” și „scrîntitură de limbă”, descrie vorbirea, fraza încîlcită, formată dintr-un șir de cuvinte greu de rostit.

Dificultatea constă în a rosti grupuri fonetice cu articulare complicate, mai ales în repetarea lor la distanță mică, cu cîte o ușoară variație. Jocurile fonetice românești se bazează în special pe rostirea alternată a oclusivelor și a vibrantei r.

Sintagma frămîntare de limbă are un iz arhaic și popular, datorat substantivelor frămîntare și frîntură (frîngere), și este înregistrată de Dicționarul Academic (DA, litera F, 1934) cu definiția: „fraze încâlcite, alcătuite numai din combinațiuni de cuvinte greu de rostit, cu spunerea cărora (repede și fără greșeală) se ia la întrecere tineretul, pe la șezători”. În DEX (ed. 1996) sintagma frîntură de limbă este descrisă: „vorbire încâlcită, p[rin] ext[ensie] frază încâlcită, alcătuită din cuvinte greu de rostit”.

Câteva exemple:

•        Capra neagra-n piatra calca, cum o calca-n patru crapa! Crapa capul caprii-n patru, cum a crapat piatra-n patru!

•        mierlita fuflendita fuflendi-fuflendarita nu poate sa fuflendeasca fuflendi-fluflendareasaca pe mierloiul fuflendoiul fuflendi-fluflendaroiul. Dar mierloiul fuflendoiul fuflendi-fluflendaroiul poate ca sa fuflendeasca fuflendi-fluflendareasaca pe mierlita fuflendita fuflendi-fuflendarita.

•        Pipotele priponite in panoplia paralelipipedelor pompau pipaind pampoanele laptopurilor.

•        Un cocostarc s-a dus la descocostarcarie, unde se descocostarcareau si alti cocostarci nedescocostarcariti, ca sa se descocostarcareasca de cocostarcaria lui.

Antrenăm dicția: 100 frămîntări de limbă

Ziua Internațională a Victimelor Comunismului

Ziua Internationala a Victimelor Comunismului, denumita Memento Gulag, a fost aleasa a fi chiar 7 noiembrie si a fost celebrata pentru prima oara in 2003, la Roma, iar urmatoarea comemorare a avut loc in Bucuresti.

Initiativa apartine organizatiei Comitatus Pro Libertatibus, de fapt o federatie de asociatii si comitete infiintata in 1997 sub conducerea lui Vladimir Bukovski, la Milano, si care isi propune sa afirme o "cultura a libertatilor". Hotararea a fost luata in adunarea generala din 3 martie 2003, din a carei rezolutie citez: "Regimurile comuniste au fost responsabile de impresionante crime impotriva umanitatii: circa 100 de milioane de morti. Aceste crime, impreuna cu cele 25 de milioane de morti provocate de national-socialismul hitlerist, constituie o sfidare morala la adresa umanitatii secolului 20: e necesar ca cei ucisi sa nu fie uitati, sa fie omagiati si sa li se faca dreptate. Instituirea unei zile internationale a memoriei victimelor comunismului denumita "Memento Gulag", alaturi de cea celebrata la 27 ianuarie, a victimelor Holocaustului, este cu atat mai necesara cu cat un sfert din umanitate este inca privata de libertate si guvernata in numele aceleiasi ideologii. De altfel, speranta de a chema candva responsabilii de aceste crime sa raspunda pentru ele este legata de o astfel de initiativa, capabila sa mobilizeze constiinta tuturor. (‌) 7 noiembrie, aniversarea revolutiei sovietice, dar si a crearii primelor lagare de concentrare, va fi celebrata in fiecare an ca un Memento “Gulag in toata lumea".

Ziua europeană a radonului

În 7 noiembrie 2015 s-a sărbătorii pentru prima dată, Ziua Europeană a Radonului. Scopul acestei zile este de a aduce în atenţia publicului subiectul radonului şi impactul pe care îl prezintă asupra sănătăţii umane. Această dată, care reprezintă şi ziua de naştere a cercetătoarei Marie Curie, a fost aleasă de European Radon Association (ERA).

ERA a conceput un poster care reprezintă o călătorie în vederea conştientizării radonului. Posterul poate fi descărcat aici. Distribuie şi protejază!

Evenimente de-a lungul timpului…

• 630: S-a născut imparatul bizantin Constans ( Konstantinos) al II-lea ,poreclit “Pogonatos” (Barbosul), fiul lui Constantin al III- lea; (d. 15 septembrie 668). 

Era fiul lui Constantin al III-lea si a domnit intre anii 641-668. De asemenea, el a fost ultimul împărat din istorie care a detinut si titlul de consul (dîn anul 642) .

Pe 15 septembrie 668, el a fost asasinat în baie de catre slujitorii sai.

În timpul domniei lui, arabii fac multe jafuri în insulele din Marea Mediterana si Marea Egee. Constans s-a confruntat și cu monofizitii , precum și cu revoltele exarhului Catarginei, Grigore (646- 647) și a exarhului de Ravenna, Olimpius.

În acest timp, arabii au intrat în Armenia si Capadocia, iar in 648 ei au pustiit Frigia, iar în 649 au făcut prima lor incursiune în insula Creta.

In anul 655, la Phoinike (în Lycia), 500 de nave bizantine au fost distruse în timpul bătăliei, iar împăratul a fost pe cale să moară. În 658 i-a înfrânt temporar pe slavi și bulgari în Balcani și în 659 a făcut pace cu Califatul Arab. După această pace, papa Martin I a condamnat monotheismul. Împăratul i-a ordonat exarhului Ravennei să-l aresteze pe papă, dar acesta a refuzat, fiind înlocuit, iar papa exilat la Cherson.

În 659,Constans i-a asociat la domnie pe fii săi, Constantin, Heraclius si Tiberius, iar el s-a retrasla Siracusa in Sicilia . În restul domniei, Constans s-a angajat în luptă cu statele longobarde din Italia.

În 663 Constans a vizitat timp de 12 zile Roma, fiind primul împărat bizantin , dupa doua secole,care a vizitat orasul, fiind primit cu mare cinste de către Papa Vitalian.

În 668, a fost asasinat în baie de către slujitorii săi. Fiul său cel mare, Constantin, a devenit împărat.

• 1728: S-a născut  James Cook, explorator, navigator și cartograf englez (d. 1779)

James Cook (n. 7 noiembrie 1728 - d. 14 februarie 1779) a fost un explorator, navigator și cartograf englez ce a ajuns la rangul de căpitan în Marina Regală. Cook a realizat hărți detaliate ale insulei Newfoundland înainte de a realiza trei expediții în Oceanul Pacific, unde a realizat primul contact european cu coasta estică a Australiei și Insulele Hawaii, precum și prima circumnavigare a Noii Zeelande.

Cook s-a alăturat flotei comerciale britanice ca adolescent și s-a alăturat Marinei Regale în 1755. A luat parte la Războiul de șapte ani și a explorat și cartografiat cea mai mare parte a intrării în Râul Sfântul Laurențiu în timpul asediului orașului Quebec. Acest lucru a atras atenția Amiralității și Royal Society. Acest lucru a venit într-un moment crucial atât al carierei lui Cook cât și al explorărilor maritime britanice, ceea ce a condus la sarcina de comandant al navei HMS Endeavour în 1766 în prima din cele trei expediții în Pacific.

În cele călătorii Cook a navigat mii de kilometri în mari zone necartografiate ale Globului. A cartografiat teritorii din Noua Zeelandă până în Hawaii în cel mai mare detaliu și la o scară ce nu a mai fost atinsă până atunci. În timpul acestor călătorii de descoperire a explorat și numit teritorii și a cartografiat insule și zone de coastă pentru prima dată pe hărțile europene. A demonstrat calități de marinar, aptitudini de explorator și cartograf, curaj fizic și capacitatea de a-și conduce oamenii în condiții vitrege.

Cook a fost ucis în Hawaii în timpul unei altercații cu băștinașii în timpul celei de-a treia călătorii de explorare în Pacific în 1779. A lăsat în urmă o moștenire de cunoștințe științifice și geografice ce au influențat succesorii săi inclusiv în secolul al XX-lea iar numeroase memoriale i-au fost dedicate în toată lumea.

• 1801: Alessandro Volta a prezentat prima baterie electrică.

Această invenție constă dintr-o coloană verticală compusă dintr-o succesiune de 1 disc de cupru/1 disc de hârtie îmbibată în soluție salină/1 disc de zinc. La extremitățile coloanei era atașat câte un fir metalic între care se producea un curent electric continuu de joasă intensitate.

Volta descria invenția sa ca un „organ electric”, similar celui al peștelui-torpilă. La originea invenției se află teoria „electricității animale” și experiențele asupra broaștelor ale altui fizician italian, Luigi Galvani. Repetând experiențele acestuia, Volta a avansat ipoteza că originea curentului electric apărut când mușchiul este în contact cu două metale diferite nu este țesutul organic, ci contactul între metale, și a demonstrat această ipoteză înlocuind țesutul broaștei cu bucățele de hârtie înmuiate în soluție salină (conductoare), obținând astfel curent electric, infirmând teoria lui Galvani.

Pila voltaică marchează o epocă în teoria fizicii, ca și în aplicațiile știintei puse în slujba omenirii. Aceasta a permis realizarea electrolizei apei (descompunerea apei în oxigen și hidrogen pure cu ajutorul curentului electric continuu furnizat de pila voltaică) de către A. Carlisle și W. Nicholson în 1800, apoi a separării sodiului (Na) și potasiului (K) din sărurile lor, de către Sir Humphry Davy în 1807, și în a descoperirii efectului magnetic al curentului electric de către Oersted în 1820.

• 1867: S-a născut Marie Curie, chimist, fizician, laureată a Premiului Nobel pentru fizică în 1903 și chimie în 1911 (d. 1934)

Marie Curie, născută Maria Salomea Skłodowska (n. 7 noiembrie 1867, Varșovia; d. 4 iulie 1934, Sancellemoz, Franța) a fost o savantă poloneză stabilită în Franța, dublu laureată a Premiului Nobel. A fost singura savantă care a primit două premii Nobel în două domenii științifice diferite (fizică și chimie). A introdus în fizică termenul de radioactivitate. Este cunoscută pentru cercetările sale în domeniul elementelor radioactive, al radioactivității naturale și al aplicațiilor acestora în medicină. A fost soția unui laureat al Premiului Nobel, fizicianul Pierre Curie, și mama unei laureate a Premiului Nobel (Irène Joliot-Curie). Cu excepția fiicei sale Ève Curie (scriitoare), toți descendenții săi vor urma cariere științifice.

Publicația Time a considerat-o una dintre cele mai influente savante ale secolului al XX-lea.

Opera Mariei Curiei nu înseamnă numai descoperirea radiului și inventarea termenului de radiație. Lucrările sale vor avea un impact deosebit și în afara conceptualizării universului fizicii. Studiul mecanismului radioactivității, realizat de soții Curie și ulterior cercetările lui Ernest Rutherford, au sugerat existența unei activități la nivel atomic și subatomic și au deschis noi drumuri în știința modernă. Mai mult, s-a ajuns la ideea că atomul nu este indivizibil și au fost propuse mai multe modele pentru structura atomului, toate având ca esență ideea că acesta este format dintr-un nucleu și un înveliș de electroni, nucleul fiind cel care emite undele radioactive.

Marie Curie a militat și pentru utilizarea în medicină a substanțelor radioactive, un exemplu constituindu-l folosirea radiului în tratamentul cancerului.

Curiozitatea intelectuală arzătoare față de necunoscut a Mariei Curie deschide drumul comunității științifice spre un nou univers de descoperiri și marchează un pas important în istoria cercetării științifice. Astfel, principalul motiv pentru care marele savant își desfășura munca de cercetare nu era unul pragmatic, ci curiozitatea științifică:

    "Mă număr printre cei care cred că știința are o frumusețe aparte. Un om de știință în laboratorul său nu este numai un tehnician; el este asemeni unui copil aflat în fața unor fenomene naturale care îl impresionează ca și cum s-ar afla într-un basm."

Intensa ei activitate, privațiunile la care s-a supus, o fac pe Marie Curie vulnerabilă din punct de vedere al sănătății. Suferă de o inflamare a pelvisului renal și este nevoită să se opereze. Petrece câteva luni de refacere în Anglia, apoi întreprinde câteva excursii în Suedia, împreună cu fetele și însoțită de colegul și prietenul ei, Albert Einstein.

Ca urmare a expunerii la radiații și a efortului intens, starea de sănătate a Mariei se înrăutățește. Nu se proteja deloc de undele radioactive pe care le cerceta. Auzul și vederea i se deterioraseră și suferea atacuri din ce în ce mai dese. Într-o zi din primăvara anului 1934, Marie resimte un fel de febră și părăsește institutul de cercetare mai devreme ca de obicei. Din acel moment, starea ei de sănătate începe să se deterioreze extrem de rapid. Tot ceea ce medicii au putut face a fost să precizeze boala, anemie aplastică, un fel de leucemie datorată expunerii îndelungate la radiații și faptul că sunt puține șanse de recuperare. Marie a pornit spre un azil într-o zonă montană pentru a se trata, dar era prea târziu.

Marie Curie se stinge din viață la sanatoriul din Sancellemoz în 1934, la două decenii după decesul soțului. A fost înmormântată alături de acesta într-o zonă rurală din afara capitalei Franței. În 1937, fiica cea mică, Ève, scrie biografia Madame Curie.

• 1874: Partidul Republican din SUA a fost reprezentat de imaginea unui elefant, publicată inițial în revista “Harper’s Weekly”.

Simbolul acestui partid s-a născut în imaginația caricaturistul Thomas Nast, și a apărut în Weekly Harper pe 7 noiembrie 1874.

Interesant, Nast este de asemenea, creditat si ca a conceput măgarul ca simbol pentru Partidul Democrat, deși el nu a fost primul care a folosit acest simbol.

Democratii spun astăzi despre măgar ca este inteligent și curajos, în timp ce republicanii spun ca elefantul este puternic și demn.

Din anul 2000, stelele de pe logoul Partidului Democrat din SUA , au fost inversate, unii analisti interpretand aceasta ca fiind un simbol satanist.

În vrăjitorie Pentagrama este utilizata cu “capul” îndreptat în jos, ilustrând obedienta fata de satana.

Satanistii folosesc o pentagrama cu două colturi în sus, de multe ori înscrise într-un cerc dublu, simbolizand excluderea lui Dumnezeu, și, includ uneori, un cap de capra in interiorul pentagramei.

• 1913: S-a născut Albert Camus, scriitor francez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1957 (d. 1960)

Albert Camus a fost un romancier, dramaturg și filozof francez, reprezentant al existențialismului.

Motivația Juriului Nobel

"...pentru importanta lui creație literară care, cu o lucidă stăruință, aruncă o lumină asupra problemelor conștiinței umane din vremea noastră"

Se naște într-un ținut sărac al Algeriei, Dréan - părinții săi fiind stabiliți aici încă din 1871. Albert este al doilea fiu al soților Camus, născut după fratele său mai mare, Lucien. Prima mare experiență capitală a existenței pe care o trăiește Camus este cea a sărăciei. Tatăl său, Lucien Camus, un țăran francez, moare în primele lupte ale Primului Război Mondial. Mama sa, Catherine Camus, de origine spaniolă, analfabetă, împreună cu cei doi fii, se stabilește la Alger, unde a muncit întâi la o fabrică de cartușe, iar apoi a spălat cu ziua rufele pe la familiile avute. Albert își petrece copilăria lângă mama sa, aproape surdă și care vorbea foarte puțin, un unchi infirm, dogar de meserie și fratele său, Lucien. Mediul familial, aflat sub semnul lipsurilor elementare, îi marchează profund personalitatea.

„Ducând o viață săracă”, nota el în Caiete, „printre oamenii aceia umili sau vanitoși, eu am atins în modul cel mai sigur ceea ce mi se pare a fi adevăratul sens al vieții”.

Oricum ar fi arătat mediul copilăriei, el îl identifică cu paradisul pierdut.

Face studii de filozofie, luîndu-și licența cu teza Metafizica creștină și neoplatonismul, care are ca obiect raportul dintre elenism și creștinism la Plotin și Sfântul Augustin. Din aceeași perioadă datează și afirmația: "Mă simțeam un grec trăind într-o lume creștină".

Camus trăiește intens extremele existențiale: se dedică pasiunii sportive, devine chiar un celebru fotbalist, gustă o formă de glorie accentuată, dar la vârsta de 17 ani apar primele simptome ale tuberculozei. Boala îi frânează avânturile și îl determină să aleagă o viață mai retrasă în locul uneia de boem.

În 1933, odată cu venirea lui Adolf Hitler la putere, Camus a participat activ într-o mișcare antifascistă.

Anul 1934 este marcat de două evenimente importante. În 1934, Camus s-a căsătorit cu Simone Hié, dar această căsătorie nu a durat mai mult de un an.

Cel de-al doilea eveniment este intrarea sa, la îndemnul unui prieten, în Partidul Comunist Francez, unde primește sarcina de partid de a se ocupa cu propaganda în mediile musulmane (deși spunea altundeva că "libertatea n-a învățat-o de la Marx, ci din mizerie".

Camus a părăsit Partidul Comunist Francez în împrejurări și din motive care nu sunt întru totul clare. După unele surse, această ruptură ar fi intervenit în anul 1935, iar după altele, în 1937.

Personalitate complexă a culturii franceze, Albert Camus se afirmă ca scriitor paralel și tangențial cu formarea unui nou curent ideologic, existențialismul, al cărui fundament teoretic îl oferă prin intermediul în principal a două eseuri filozofice (Mitul lui Sisif – 1942 și Omul revoltat - 1951), deși toată viața a negat această contribuție.

Opera lui cuprinde romane, povestiri, piese de teatru și eseuri, ilustrând în ansamblu raportul dintre solitar și solidar în umanitate sau – cum nota biograful său, Roger Grenier – "soarele și umbra unui suflet mediteranean".

Școala filozofică din care face parte, astfel, eseistul este cea a existențialismului, în sensul etimologic al cuvântului, sens pe care îl precizează și Ion Vitner în studiul Albert Camus sau tragicul exilului: "Existență (ex-sistere) înseamnă, într-adevăr, «a fi situat în afară de», adică are sensul unei separări, al unei rupturi sau – cum traduce Camus – al unui exil, al unei înstrăinări".

Primul său eseu urmează, la interval de numai un an, romanului Străinul și oferă o fundamentare teoretică a poveștii unui exil printre oameni. Definind absurdul ca "un rău al spiritului", Camus consideră că rațiunea prezenței acestuia în existență este "contrastul dintre strigătul ființei și tăcerea ilogică a lumii".

"Nu poate fi dragoste de a trăi fără disperare de a fi" – crede eseistul și acest paradox impune două noțiuni noi pentru gândirea veacului: "omul absurd, cel care, fără s-o nege, nu face nimic pentru eternitate" (cum ar fi exemplele unor Don Juan, Kirilov, Franz Kafka) și libertatea absurdă, care implică pasiunea, revolta, sinuciderea.

Romanele autorului francez propun un conținut problematic (Străinul), formule narative noi (structuri epice inserate într-un monolog - Căderea) și sensuri alegorice dezvoltate într-un permanent plan secund al scriiturii (simbolul răului - pesta).

Citate

- Nu lăsa pe nimeni să fie prioritatea ta, în timp ce tu devii opţiunea lor.

- Prostia are talentul de a fi insistentă.

- Dacă un stăpân nu se poate lipsi de sclavul său, care din cei doi este un om liber?

- Succesul nu e greu de obţinut. Greutatea este să-l meriţi.

- Oamenii se grăbesc să judece pentru a nu fi ei înșiși judecați.

- Nu merge în spatele meu, s-ar putea să nu conduc. Nu merge în faţa mea, s-ar putea să nu te urmez. Mergi lângă mine şi fii prietenul meu.

- Nu vei fi niciodată fericit dacă vei continua să cauţi ce este fericirea. Nu vei trăi niciodată dacă vei căuta sensul vieţii.

- Binele e o visare, un proiect mereu amânat şi urmărit cu un efort istovitor, o limită pe care n-o atingem niciodată, domnia lui e imposibilă. Numai răul poate merge până la marginile sale şi domni absolut.

- Aici trăieşte un om liber. Nimeni nu-l serveşte.

• 1917: In noaptea de 6 spre 7 noiembrie 1917 (stil nou) – 25 octombrie 1917 (stil vechi), are loc Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie din Rusia, care inaugurează în istoria lumii instaurarea oranduirii comuniste.

La Sankt Petersurg (rebotezat Petrograd), puterea este preluată în urma unei insurecţii, de către Partidul Bolşevic( comunist), condus de V.I. Lenin; evenimentul este cunoscut în istorie ca “Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie”.

Revoluţia a fost numită din octombrie deoarece în Rusia ţaristă de pînă în 1917, conform calendarul vechi bisericesc, data era de 25 octombrie. Conform noului calendar introdus de sovietici în Rusia la 1917 data revoluţiei s-a modificat pe 7 noiembrie.

• 1944: Roosevelt este ales a patra oara

Providentialul presedinte al SUA, Franklin Delano Roosevelt (1882-1945), a fost ales prima oara in 1932, iar cele patru mandate ale sale au durat de la 4 martie 1933 pana la moartea sa, la 12 aprilie 1945 - cu mai putin de o luna pana la terminarea celui de-al Doilea Razboi Mondial. In 1944 a fost ultima oara cand un presedinte a mai putut candida a patra oara. La 7 noiembrie 1944, democratul Roosevelt l-a invins pe republicanul Dewey.

 Franklin D. Roosevelt a fost "providential" pentru SUA (a fost plasat intre primii trei presedinti ai istoriei SUA, alaturi de Lincoln si Washington) din numeroase motive. A castigat alegerile in plina recesiune economica (cea mai grava din istorie), dar a venit cu programul "New Deal" (Noua Intelegere sau Orientare) si cu inteleapta strategie numita "Asistenta (nevoiasi), Recuperare (economica) si Reforma (finante)". Tara a inceput sa-si revina si astfel SUA a fost capabila sa aiba o economie de razboi exceptionala, cu care sa-si ajute aliatii occidentali si URSS.

  "Providential" a fost si datorita intelepciunii cu care a gandit tactica razboiului contra Axei (Germania, Italia, Japonia) pe mai multe fronturi. Pana la atacul de la Pearl Harbor (7 decembrie 1941) voia neutralitate, adica doar "Arsenal de democratie". Ulterior a fost un apropiat al lui Churchill si Stalin si a stiut sa faca parteneriat si cu generalissimul chinez Chiang-Kai-Shek. Strategia lui era clara: SUA si UK pe frontul de vest, URSS pe frontul de est si SUA, UK si China in Pacific. El a decis ca Eisenhower sa conduca Operatiunea Overlord (Normandia, 6 iunie 1944). Dar Roosevelt a fost un om chinuit de boala si a fost un miracol ca a putut sa fie atat de activ in clipe foarte grele pentru tara sa. Inca din 1921, pe cand avea 39 de ani, el a fost lovit de poliomielita (sau sindromul Guillan-Barré) si a fost paralizat de la brau in jos. Cu o vointa extraordinara, a reusit sa mearga cativa pasi... Suferintele lui au fost ascunse de public.

A infiintat Fundatia March Dimes (antipolio) inca din 1938, non profit, in special pentru

tinerele mame. A murit la doua luni dupa ce participase la Conferinta de la Yalta.

• 1957: Se fabrica primul Trabant

Inainte de Al Doilea Razboi Mondial, fondatorul Audi, August Horch, fabricase prima sa masina cu frane hidraulice pe toate rotile, in uzina Zwickau,landul Sachsen din estul Germaniei.

Dupa razboi Germania a fost separata in doua zone de ocupatie: cea de est si cea vestica, iar Audi, ca si celeleate mari companii, s-au mutat in Germania de Vest. Printre fabricile parasite, intrate in posesia sovieticilor a fost si fosta Horch-Audi din Zwickau.Sub ocupatia acestora si, mai tarziu sub conducerea guvernului est german, uzina din Zwickau a reintrat in productie la sfarsitul anilor 40, fabricand modelele ca Das Klein Wonder F8, si P70, niste masini compacte cu caroseria din Duroplast. In 1957, guvernul este german a aprobat a probat modelul imbunatatit, P50 de a itra pe piata sub noul nume, Trabant. In aceasta zi, primul Trabant, a fost produs la fosta uzina Horch din Zwickau. Pentru prima marca Trabant, desigenrii au denumit-o Sputnik, pentru a comemora lansarea primului satelit artificial al Pamantului, de catre sovietici. Trabant Sputnik a fost priul din seria P50, avand un motor mic pentru era sa, unul de 500 cmc, capabil de a scoate 18CP. Ca design, Trabant a fost tipul masinilor estice:mica, compacta si fragila, in aparenta. Cu toate acestea, cu lipsa de stil si putere oferite de Sputnik si descendentii sai, aceste automobile erau accesibile si ofereau cetatenilor Germaniei de Est si ai celorlalte tari din blocul sovietic sa obtina o masina.

Să aveți o zi frumoasă!

18 Februarie

 Este a 49-a zi a anului.

Au mai rămas 316 de zile până la sfârșitul anului.

Soarele răsare la 07 h 11 m și apune la 17 h 49 m.

Citatul zilei

“Problema pe care o au oamenii nu este că ţintesc prea sus şi eşuează, ci că ţintesc prea jos şi reuşesc.” (Michelangelo, n. 6 martie 1475 - d. 18 februarie 1564)

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1745: S-a născut fizicianul italian Alessandro Volta, inventatorul pilei electrice.

Născut în Italia, în Como, Volta a fost profesor la Şcoala Regală de acest oraş şi s-a dedicat cercetării privind energia electrică. În 1776, el a descoperit gazul metan format din descompunerea materiei organice. În 1799, Volta a inventat prima baterie electrică confecţionată dintr- o serie de discuri de cupru şi zinc, separate prin discuri de pânză impregnată cu acid.

A murit în 1827, iar din 1881, numele său este folosit pentru a defini unitatea de forţă electromotoare (V = volţi).

• 1879: A fost brevetată Statuia Libertăţii.

La 18 februarie 1879, i-a fost acordat sculptorului francez Bartholdi brevetul  D11. 023, pentru Statuia Libertăţii concepută de el, care era descrisă astfel: „O statuie a Libertăţii Edificatoare a Lumii, care este de fapt un personaj feminin cu un braţ ridicat, care poartă o torţă, în timp ce are o coroană pe cap”.

În brevet se mai preciza că faţa statuii are „trăsături clasice, dar grave şi liniştite”, şi s-a constatat că statuia este înclinată uşor spre stânga pe piciorul stâng, astfel că monumentul are în echilibru.

Simbolistică

Situată la intrarea în portul din New York, este primul simbol american pentru emigranții care sosesc cu vaporul și trec mai întâi prin Ellis Island. Simbolizează libertatea care luminează toată lumea; a devenit rapid emblema Statelor Unite și unul dintre simbolurile cele mai cunoscute ale libertății și democrației. Pe capul zeiței, coroana este împodobită cu șapte fascicole de lumină simbolizând cele șapte mări și continente, și are 25 de ferestre care simbolizează cele 25 de nestemate ale lumii.

Scuptorul Frédéric Auguste Bartholdi, cel care a proiectat monumentul, nu a vrut să dezvăluie sursa de inspirație pentru chipul statuii.Unii spun că ar fi vorba despre Isabelle Eugenie Boyer, văduva lui Isaac Merrit Singer, o femeie frumoasă și vestită în Paris. Alții spun că la mijloc este mama sculptorului, Charlotte Bartholdi (de care a fost foarte apropiat).Dar exista și autori care susțin că sursa a fost Jean Emilie, amanta artistului.

Statuia este un cadou pentru Statele Unite din partea Franței, ca simbol al prieteniei dintre cele două națiuni, dar este considerată ca un simbol personificând Statele Unite, asemenea Unchiului Sam. Într-o accepțiune mai generală, Statuia Libertății este un simbol al libertății în general și este simbolul preferat al luptătorilor pentru libertate. Și britanicii au o statuie similară, Britannia, care a existat înaintea Statuii Libertății. Britannia întruchipează valorile democratice britanice și a fost cunoscută mai ales atunci când ascensiunea Imperiului Britanic era la apogeu. Coroana cu 7 vârfuri purtată de personajul feminin reprezintă cele 7 continente (Africa, America de Nord, America de Sud, Asia, Europa, Oceania și Antarctica).

• 1883: S-a născut Nikos Kazantzakis, 

autor grec care a scris poeme, romane, eseuri și cărți de călătorii; cel mai tradus scriitor grec al secolului XX. A devenit cunoscut în 1964, când a fost lansat filmul Zorba grecul, bazat pe romanul cu același nume scris de acesta.

Nikos Kazantzakis (n. 18 februarie 1883, Heraklion - d. 26 octombrie 1957, Freiburg) este un autor grec care a scris de-a lungul vieții sale poeme, romane, eseuri, și cărți de călătorii. Probabil cel mai important și cel mai tradus scriitor grec al secolului XX. A devenit cunoscut în 1964 când a fost lansat filmul Zorba grecul, bazat pe romanul cu același nume scris de acesta.

Aflat veșnic în conflict cu autoritățile din Grecia pentru opiniile sale îndrăznețe (asemenea bunului prietenului său Panait Istrati, era atașat ideilor de stânga), deși a îndeplinit o vreme și funcții publice, a găsit mai multă audiență în străinătate decât în propria patrie, fiind nominalizat de câteva ori la Premiul Nobel.

În 1906, și-a făcut debutul în lumea literelor cu eseul Boala veacului, apărut în revista Pinakothiki, sub pseudonimul Karma Nirvami. Sub același pseudonim a publicat în acel an și primul volum: Șarpe și crin, o nuvelă de mari dimensiuni (95 de pagini), cu influențe din D’Annunzio. Pe parcursul anului 1907, a semnat, sub pseudonimul Akritas, cronici în cotidianul atenian Akropolis. Din cauza situației materiale, veșnic precare, a fost nevoit să-și câștige, ca și alți scriitori contemporani, existența prin scris. A colaborat de-a lungul anilor la numeroase publicații ale vremii, rezultatul fiind o opera imensă, adunată în parte în volumele de impresii de călătorie.

Autor al unei impresionante opere dramatice, a scris, în versuri și în proză ritmată, tragedii cu subiecte antice, de inspirație bizantină și cu tematică diversă, Kazantzakis va rămâne în istoria dramaturgiei, prin valoarea strict literara a pieselor, compuse mai mult pentru a fi citite decât jucate.

În 1910, acesta a publicat tragedia Meșterul, prelucrare a unei legende populare în care influențe din Nietzsche se împletesc cu trăiri personale. Premiată la un concurs dramatic, piesa a fost pusă în scenă în 1916. Mijloacele de existență și le asigura traducând pentru editura ateniană Fexi cărți de filozofie și știință.

Timp de un an (1916-1917), Nikos, împreună cu Gheorghios Zorbas, va încerca să pună pe roate exploatarea unei mine de lignit la Prastova, în sudul Peloponesului. Gheorghios Zorbas (1870-1941), originar din Halkidiki, un om din popor, cu maniere simple, un idealist fără pereche, pe care Kazantzakis l-a cunoscut la Muntele Athos, a reușit să-l atragă pe scriitorul cretan în această aventură ce va deveni peste trei decenii nucleul cărții „Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas”. S-au păstrat câteva scrisori „pline de pitoresc” adresate de Zorbas fostului său asociat de afaceri.

Pe lângă „Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas”, a scris și alte romane de referință, precum: „Hristos răstignit a doua oară”, „Raport către El Greco”, „Ultima tentație a lui Hristos”, „Fratricizii”.

Zorbas Syrtaki 

• 1883:  S-a născut Nicolae Dărăscu, pictor român influențat de curentele impresionism și neoimpresionism, acuarelist.

În perioada 1902 – 1906, a studiat la Școala Națională de Arte Frumoase din București, clasa G. D. Mirea. După terminarea studiilor, datorită admirației sale pentru operele lui Nicolae Grigorescu și Ștefan Luchian, a plecat cu o bursă la Paris (1906). Contactul cu artiști din alte zone culturale ale Europei, călătoriile care au inclus și vizitarea marilor muzee i-au deschis orizonturi noi, conducându-l spre un limbaj pictural ce păstrează legăturile cu realitatea și tradițiile artei românești.

Spre deosebire de mulți dintre contemporanii săi, Dărăscu arareori a pictat interioare sau naturi moarte. În schimb, a călătorit foarte mult, fiind în căutarea peisajelor care îi aminteau de tinerețea sa, de exmplu în Delta Dunării sau pe coasta Mării Negre, peisaje pictate în manieră impresionistă.

Cu timpul, expresivitatea de factură matissiană l-a atras mai puternic, determinându-l să-și reducă paleta coloristică numai la roșu, galben, albastru și verde, redarea armoniei cromatice făcându-se acum prin juxtapunerea acestora. Este perioada în care părea obsedat de misterul Veneției (Palat venețian), de colinele Balcicului sau de poezia bulevardelor bucureștene (Calea Victoriei pe ploaie).

Spre sfârșitul vieții, pictorul a ajuns la o stăpânire rațională a mijloacelor de expresie, fapt dovedit de mari compoziții cu nuduri feminine sau peisaje (Cimitir turcesc; Peisaj argeșean).

Nicolae Dărăscu are meritul de a fi conturat o școală națională de pictură și de a fi creat un climat cultural deschis noilor idei în epocă. În 1917, alături de pictorii Camil Ressu, Ștefan Dimitrescu, Iosif Iser și sculptorii Dimitrie Paciurea, Cornel Medrea și alți artiști, a pus, la Iași, bazele Asociației „Arta Română”.

Pictura sa dezvăluie disprețul contemporan pentru detaliile obiectului, în favoarea redării formelor prin culoare.

• 1917: A început Revoluția din Februarie în Rusia țaristă, considerată ulterior primul stadiu al Revoluţiei ruse din 1917.
  

Trupele garnizoane din Petrograd au trecut de partea poporului răsculat. S-a format un guvern provizoriu, iar rezultatul imediat al acestei revoluţii a fost abdicarea țarului Nicolae II-lea la 2 martie 1917.

Revoluția Rusă din Februarie a apărut în mare parte ca rezultat al insatisfacției provocate de modul în care țarul conducea țara și, în mod particular, de tot mai adânca implicare a Rusiei în luptele din cadrul Primului Război Mondial. A fost un transfer al puterii în mare parte lipsit de vărsare de sânge.

Regimul instituit a fost o alianță dintre liberali și socialiști, care a vrut să inițieze reforme politice, să aducă la putere un executiv (guvern) și o Adunare Constituțională alese în mod democratic.

În prima jumătate a lunii februarie, proasta aprovizionare a provocat revolte în capitala Petrograd. Pe 18 februarie, în marea intreprindere din Petrograd, Uzinele Putilov, s-a anunțat o grevă; s-a deschis focul asupra greviștilor și unele magazine s-au închis, ceea ce a provocat neliniște și în alte fabrici. Pe 23 februarie, o serie de întâlniri și demonstrații s-a transformat treptat în demonstrații cu caracter economic și politic. La un moment dat, un batalion de soldați a fost trimis să reprime revolta, dar mulți au dezertat sau și-au împușcat ofițerii și s-au alăturat revoltei. Acest fapt a dus la abdicarea țarului Nicolae al II-lea la 2 martie 1917. Fratele ţarului, Marele Duce Mihail, a refuzat a doua zi să preia tronul.

Guvernul Provizoriu Rus care l-a înlocuit pe țar a fost inițial condus de un aristocrat liberal, Prințul Gheorghi Evghenievici Lvov. După căderea guvernului său, el a fost succedat de un socialist, Alexandr Kerenski.

• 1929: A avut loc prima transmisie de teatru radiofonic la Radiodifuziunea Română (piesa într-un act „Ce ştie satul?”, de V. Al. Jean), în interpretarea actorilor Maria Filotti, Ronald Bulfinski şi Victoria Mierlescu.

La începutul anului 1929, revista Radiofonia îşi informa, cu entuziasm, cititorii: “ Luni, 18 februarie, se joacă în studioul Societăţii Române de Radiodifuziune, din strada General Berthelot, delicioasa comedie, într-un act, intitulată Ce ştia satul, de V. Al. Jan, cu concursul eminenţilor artişti ai Teatrului Naţional: Doamna Maria Filotti şi domnul Romald Bulfinski”.  Era debutul emisiunilor de teatru radiofonic care au devenit repede unele dintre preferatele publicului.

Anunţând-o, revista „Radiofonia” menţionează fără echivoc: „În Broadcastingul românesc producţiunea aceasta trebuie subliniată fiind prima încercare de a da teatru în studio.” Revista publica şi fotografia lui V. Al. Jean, cu legenda: „autorul primului teatru radiofonic”.

Comedia lui I. Valjan (V. Al. Jean, două dintre pseudonimele*) lui Ion Alexandru Vasilescu, 16 decembrie 1881, Turnu Măgurele–28 aprilie 1960, Bucureşti) se montase în 1912 la Naţionalul bucureştean, jucându-se cu mare succes. Între 1 iunie 1923 şi 1 iunie 1924 autorul fusese director al Teatrului Naţional din Bucureşti (cf. Ionuţ Niculescu, Directorii Teatrului Naţional din Bucureşti, Bucureşti, Editura Nemira, 2002). Valjan, care se considera ucenicul lui Caragiale, era un autor cu mare audienţă la public, excelând în piesa într-un act. Lovinescu îl gratula cu calificativul „umoristul nostru cel mai bun, cu o notă de fineţă de observaţie”. Alegerea repertorială era, în context, inspirată, piesa având reale virtuţi radiofonice prin intriga deloc complicată şi verva dialogului. 

Ce ştia satul „se bazează pe ideea de când lumea că soţul află ultimul ceea ce tot satul ştie de mult. Grigore Marineanu pune însă la cale o farsă şi află chiar din gura soţiei, sigură că se pronunţase deja divorţul, tot ce nu ar fi voit să afle. Adevărul astfel obţinut îl absolvă de complicaţii morale şi în acelaşi timp îl răzbună. Victima e de astă dată soţia, care joacă rolul înşelătorului înşelat. Piesa, susţinută doar de simpla conversaţie, place prin atmosfera de bună dispoziţie, obţinând uşor adeziunea spectatorului.” (Cornel Moraru, Dicţionarul scriitorilor români, R – Z, Bucureşti, Editura Albatros, 2002).

• 1929:  La Hollywood, în California, au fost decernate primele trofee ale Academiei Americane de Film.

Premiile Academiei Americane de Film, cunoscute popular sub numele de Premiile Oscar, sunt niște premii decernate anual de către Academia Americană de Film (AMPAS), care are sediul în Los Angeles, California. Organizația avea în anul 2002 peste 6.000 de membri, toți profesioniști în diverse specialități ale cinematografiei, și anume producători, regizori, actori, directori de imagine și mulți alții.

Pe 18 februarie, se împlinesc 87 de ani de la anunţarea primilor câştigători ai trofeelor Academiei Americane de Film, cunoscute sub numele de Premiile Oscar.

În anul 1929, La Hollywood, în California, erau anunţaţi primi câştigători ai trofeelor Academiei Americane de Film. Premiile Academiei Americane de film, sunt premiile decernate în prezent de această Academie din Los Angeles, California, organizaţie care, în anul 2002, cuprindea peste 6000 de membri, profesionişti în diverse specialităţi ale cinematografiei (producători, regizori, actori, directori de imagine, etc.).

Premiul, o statuetă care reprezintă un om cu o spadă în mână, a primit numele Oscar pentru că, se spune, actriţa Margaret Herrick a exclamat la vederea statuetei: “seamănă cu unchiul meu, Oscar”.

Prima ceremonie de decernare a premiilor Academiei (desfăşurată la 16 mai 1929 la hotelul Hollywood Roosevelt) a decurs fără surprize, numele premiaţilor cunoscându-se deja de la 18 februarie. La prima ceremonie de decernare a Premiilor Oscar, în 1929, gazdele spectacolului au fost actorul Douglas Fairbanks şi regizorul William C. de Mille. Cel mai bun film a fost „Wings”, regizat de William A. Wellman, cel mai bun regizor Lewis Milestone, iar cei mai buni actori în roluri principale au fost desemnaţi Emil Jannings şi Janet Gaynor. La început, premiile Academiei Americane de Film au fost lipsite de fastul și suspansul ceremoniilor actuale, după cum transmite corespondentul Radio România în Statele Unite, Ani Sandu.

Alegerea câştigătorilor se face în două etape. În prima etapă sunt nominalizaţi la Oscar cinci candidaţi. Această nominalizare este făcută de membri Academiei care aparţin aceleaşi specalităţi cu cei nominalizaţi. Astfel, actorii nominalizează actori, scenariştii şi aşa mai departe. În schimb, câştigătorul de la fiecare categorie este ales de către toţi membri Academiei, indiferent de specialitate. Voturile sunt secrete, astfel că nici unul dintre membri Academiei nu cunoaşte rezultatele anticipat. Scrutinul este efectuat de către o firmă prestigioasă de revizie contabilă, care este însărcinată cu centralizarea voturilor. Până în momentul ceremoniei în care sunt prezentanţi cei nominalizaţi la fiecare categorie şi plicul sigilat cu numele câştigătorului este deschis, numele câştigătorilor nu este cunoscut.

Prima ceremonie televizată a fost cea din 1953, iar în prezent este difuzată în mai mult de 200 de țări. Premiul Oscar este cea mai veche ceremonie de premii, cu echivalentele său, Emmy în televiziune, Tony în teatru și Grammy în muzică fiind modelate după acesta.  Este considerat a fi cel mai prestigios premiu din cinematografie, urmat de Globul de Aur.

 

• 1930: A fost descoperită a noua planetă a sistemului nostru solar, Pluton, de către americanul Clyde Tombaugh, la Observatorul Lowell, Arizona (SUA).

Pluto (sau Pluton) este o planetă pitică din Sistemul Solar, a doua ca mărime după Eris. A fost descoperită în anul 1930 de către astronomul american Clyde William Tombaugh. Până în 2006 a fost considerată a noua planetă a Sistemului Solar, atât în ordinea distanței față de Soare, cât și a descoperirii. Pluto împreună cu satelitul său Charon sunt uneori considerate sistem binar, deoarece baricentrul orbitelor nu se află în interiorul niciunuia dintre cele două corpuri.

Pluto este cea mai îndepărtată planetă de la soare. Mică, stâncoasă, și recea planetă are nevoie de 247. 7 ani pentru o rotație în jurul soarelui.

Pluto a noua planeta de la soare, este cel mai cunoscut membru al sistemului solar. Pluto a fost descoperită în urma unei cercetari prin telescop, inaugurată în 1905 de astronomul american Percival Lowell, care a conexat existența unei planete dincolo de Neptun, existență considerată cauza a unor ușoare pertubații în mișcările planetei Uranus. Continuată de membri ai echipei observatorului Lowell, cercetarea s-a încheiat cu succes în 1930 când astronomul american Clyde William Tombaugh care a găsit planeta Pluto lângă poziția pe care o prevăzuse Lowell.

Pluto este în rezoluție cu soarele, o dată la 247, 7 ani la o distanță medie de 5, 9 miliarde de Km. Orbita este atât de exentrică încât pe anumite puncte de-a lungul drumului său, Pluto este mai aproape de soare, decât Neptun. Nici o posibilitate de ciocnire nu există oricum, pentru că orbita lui Pluto este înclinată cu mai mult de 17, 2 grade față de planul elipsei și nu traversează niciodată drumul lui Neptun.

Vizibilă numai prin telescoape mari Pluto este văzută  a avea o culoare aproape galbenă. Timp de mulți ani puține s-au știut despre planetă, dar în 1978 astronomii au descoperit o lună relativ mare în orbita lui Pluto, la o distanță de aproape 19000 de Km, și au numit-o Charon. Orbitele lui Pluto și Charon au provocat trecerea repetată, una în fața celeilalte din 1985 până în 1990 dând posibilitatea astronomilor să le determine aproape exact dimensiunile. Pluto are 2. 284 Km în diametru și Charon 1. 192 Km în diametru făcându-le mai mult decât un sistem de planete duble decât de exemplu Pamantul și Luna lui. Pluto are de asemenea o atmosferă rarefiată, probabil de metan exercitând o presiune aupra suprafeței planetei care este de 100000 de ori mai mică decât presiunea atmosferei Pământului, la nivelul mării. Atmosfera apare a se condensa și a forma banchize, de-a lungul lungii ierni pe Pluto.

Cu o densitate aproximativ de 2 ori cât a apei, Pluto pare a fi formată din material pietros mai mult decât pe celalalte planete ale sistemului solar. Aceasta poate fi rezultatul unor combinații chimice de temperatură rece și densitate scăzută care au avut loc în timpul formării planetei.

***

 

“Una dintre marile dorinţe ale vieţii mele a fost întotdeauna să călătoresc. Să văd şi să păşesc prin ţări necunoscute, să înot în mări necunoscute, să străbat lumea, să văd, să privesc cu o sete nepotolită tărâmuri noi, mări, oameni, idei, privind totul ca pentru întâia şi pentru ultima oară, să mă uit lung la toate, apoi să închid ochii şi să simt comorile adunate în mine, calme sau tulburătoare, aşa cum mi-au apărut, până când timpul le va cerne şi va reţine esenţa bucuriilor şi tristeţilor - această alchimie a inimii este, cred eu, o imensă delectare demnă de om.” (Nikos Kazantzakis -  Raport catre El Greco)

                                  Să aveți o zi frumoasă!