Translate

Se afișează postările cu eticheta Edison. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Edison. Afișați toate postările

luni, 31 decembrie 2018

31 Decembrie - ultima zi a anului.




Este a 365-a (ultima) zi a anului.
Soarele răsare la 07 h 52 m şi apune la 16 h 46 m.


Citatul zilei

“N-ar fi rău să fie bine-n ţara asta.” (Ion Creangă, scriitor român, n. 1 martie 1837 -  d. 31 decembrie 1889)



Sfânta Cuvioasa Melania Romana

Sfanta Cuvioasa Melania Romana s-a nascut la Roma intr-o familie de nobili,  in a doua jumatate a secolului  al  IV-lea.  A fost silita  de catre parintii sai  sa se casatoreasca cu un tanar nobil, Alpinian, cu care a avut doi copii.
Dupa nasterea celui de-al doilea copil, Melania si Alpinian au hotarat sa stea  impreuna doar ca frate si sora.  Dupa o vreme, cei doi copii ai lor s-au mutat la Domnul. Atunci au hotarat sa imparta averea  saracilor, bisericilor si manastirilor.
Au calatorit in multe tari si cetati, facand pretutindeni danii.  I-au vizitat pe parintii pustia egipteana, invatand mult si zidindu-se sufleteste din convorbirile cu ei. Cuvioasa Melania postea foarte strict, avea randuiala de rugaciune si citea mereu in intregime toate Sfintele Scripturi.
Sosind la Alexandria, ei au primit binecuvantarea  Sfantului  Chiril. Dupa aceea,  au calatorit la Ierusalim si s-au stabilit la Muntele Maslinilor. Acolo Cuvioasa Melania  a trait  intr-o pestera  vreme de paisprezece ani.
A intemeiat o manastire de barbati si o alta de femei. La chemarea unei rude de-a ei, cuvioasa  a calatorit la Constantinopol si l-a convertit la credinta crestina pe senatorul pagan Volusian.  S-a intors la Muntele Maslinilor, unde a trecut la Domnul in anul 439.

  
Evenimente de-a lungul timpului…


  • 1695: În Anglia regelui William al III-lea se introduce impozitul pe ferestre, pe care populația învață repede cum să-l ocolească: pur și simplu se zidesc ferestrele cu cărămizi. 


De precizat că fiscul ia în calcul pentru plată numai geamurile dinspre stradă. Proprietarii se vor adapta situației, folosind la maximum curțile interioare și grădinile. Taxa pe ochiul de geam a fost abrogată în 1851.
Taxa pe fereastra pare astazi o gluma, dar ea a fost introdusa pentru prima data in Anglia la 31 decembrie 1695 si a fost abrogata in 1851. De altfel, taxa a mai fost folosita ca metoda de impozitare si in Franta si Spania.
Taxa pe ferestre a fost introdusa de catre regele William al III-lea si a fost destinata impozitarii bogatiei, socotindu-se ca doar cei bogati isi puteau permite case de dimensiuni mari. Multi cetateni britanici s-au impotrivit acestei taxe, deoarece considerau ca divulgarea venitului personal reprezenta o intruziune a statului in viata lor privata, inacceptabila la acea vreme, precum si o amenintare a libertatilor personale.
Taxa perceputa era de 2 silingi pe fiecare casa (apoximativ 11,75 de lire astazi) si o suma variabila pentru tot ce depasea zece ferestre pe fiecare casa. Proprietatile care aveau intre zece si douazeci de ferestre erau supuse unei taxe de aproximativ 4 silingi (23,5 lire), iar cele care aveau mai mult de douazeci de ferestre ajungeau la suma de 8 silingi (47 de lire).
Pentru a evita acest impozit absurd, oamenii si-au zidit ferestrele cu zidarie usoara, gata sa fie scoasa in momentul in care taxa disparea. De asemenea, toate casele noi construite in perioada in care taxa a fost activa aveau sub zece ferestre.


  • 1805: Ultima zi de valabilitate a calendarului Revoluției Franceze.


În calendarul republican anul începea în echinocţiul de toamnă, anul avea 12 luni a câte 30 zile. Lunile se împărţeau în 3 decade astfel dispărând săptămânile. Numele lunilor fuseseră alese din fenomene ale naturii şi agricultură. Lunile încep de la începutul anotimpurilor astronomice precum în zodiacul grec - Nivôse- din latinescul nivosus care înseamnă nins din 21, 22 sau 23
Calendarul republican francez a fost un calendar propus pe timpul Revoluției Franceze și adoptat de către Convenția Națională din Franța și care s-a folosit între anii 1792 și 1806. Prin acest calendar se încerca adoptarea sistemului zecimal și eliminarea referințelor religioase. Anul începea la 22 septembrie odată cu echinocțiul de toamnă. Schema calendarului a fost creată de matematicianul Gilbert Romme cu ajutorul astronomilor Joseph-Jerôme de Lalande, Jean-Baptiste-Joseph Delambre și Pierre-Simon Laplace, iar numele lunilor și zilelor poetului Fabre d’Églantine.
În calendarul republican anul începea în echinocţiul de toamnă, anul avea 12 luni a câte 30 zile. Lunile se împărţeau în 3 decade astfel dispărând săptămânile. Numele lunilor fuseseră alese din fenomene ale naturii şi agricultură. Lunile încep de la începutul anotimpurilor astronomice precum în zodiacul grec
În loc să poarte nume de sfânt, ca în calendarele creştine, fiecare zi este asociată unui mineral, plantă,animal (zilele terminate în cifra 5), sau unei unelte (zile terminate în cifra 0)


  • 1852: Inaugurarea Teatrului Național din București.



La 31 decembrie 1851 are loc inaugurarea solemnă a Teatrului cel Mare (Teatrul Naţional) din Bucureşti, Muntenia, cu piesa "Zoe, sau Amor românesc". Primul director al teatrului fiind Costache Caragiale.
Cu o existenţă de peste 150 de ani, Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” este una dintre cele mai prestigioase instituţii teatrale din România.
 Instituţie cu o veche şi solidă tradiţie culturală, misiunea acestui teatru s-a dezvoltat de la o epocă la alta, în concordanţă cu aspiraţiile naţionale, în interiorul procesului de creaţie artistică şi sub adăpostul celor două edificii.

Prima clădirea Teatrului Naţional din Bucureşti (1852-1944) a fost cea din Calea Victoriei, pe locul unde astăzi se înalţă Hotelul Novotel. La începuturi a purtat denumirea de Teatrul cel Mare (1852–1864), iar din 1875, cea de Teatru Naţional.
În 1864, Teatrul cel Mare din Bucureşti, devine instituţie publică de cultură cînd, printr-un decret semnat de primul ministru de atunci, Mihail Kogălniceanu, „s-a hotărît să se ia pe contul statului şi să devină instituţie naţională ”.
În anii 1916 – 1918, în cadrul Primului Război Mondial, Trupa Teatrului Naţional se refugiază la Iaşi, România.
La data de 24 august 1944, clădirea Teatrului Naţional din Calea Victoriei este distrusă în timpul bombardamentului de la sfîrşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.


  • 1869: S-a născut Henri Matisse, pictor, sculptor și desenator francez, inițiatorul fovismului (d. 1954)


Henri Matisse (n. 31 decembrie 1869, Le Cateau-Cambrésis - d. 3 noiembrie 1954, Nisa), pictor francez, unul dintre cei mai străluciți reprezentanți ai artei secolului al XX-lea și totodată unul dintre principalii inițiatori ai artei moderne. Moștenitor al impresionismului și neoimpresionismului, Matisse dă impuls mișcării fauviste, dar este în același timp un pictor universal, la fel de dezinvolt în cultivarea artei africane, cât și în creația artiștilor renascentiști sau cu operele contemporanilor săi.
Anul 1904 reprezintă un punct de cotitură în creația lui Matisse. După prima expoziție pa care i-o organizeză Ambroise Vollard în galeria sa din Paris, pictorul pleacă la Saint-Tropez, unde îl aștepta Paul Signac, care îl inițiază în stilistica divizionismului. Divizioniștii (neoimpresioniștii) se serveau de tehnica pointillistă, care consta în pictarea cu trăsături scurte, distincte de pensulă, care lasă puncte mici, regulate, multicolore și independente de culoare pură. "Lux, calm și voluptate" este o dovadă evidentă a folosirii acestui stil.
Matisse își petrece vara anului 1905 la Collioure, un mic port situat în sudul Franței, unde sosește și André Derain. Amândoi artiștii lucrează împreună. În octombrie 1905 are loc la Paris al III-lea Salon de Toamnă. În sala nr. VII au fost grupate tablourile lui Matisse, Marquet, Derain, de Vlaminck, Dufy.
Izbucnește un scandal! Explozia culorilor puternic contrastante și modernitatea tablourilor trezesc furia criticilor oficiali. Unul dintre aceștia - Louis Vauxcelles - numește sala care grupează operele acestor artiști "cușca fiarelor sălbatice" ("la cage aux fauves"), de unde și denumirea sub care va rămâne cunoscută noua direcție în pictură -fauvism. În anul 1908, Matisse deschide o școală de pictură în atelierul său din Paris, care va dura doar trei ani. Începe să fie cunoscut, călătorește și expune în străinătate (München, Moscova, Londra, Berlin. Igor Stravinsky și Serghei Diaghilev îi cer să deseneze costumele și decorurile pentru reprezentarea la Londra a spectacolului coreografic "Le chant du rossignol" ("Cântecul privighetoarei") cu formația de balet rusă (Les Ballets Russes) în 1919.
Perioada de maturitate
Matisse își petrece o mare parte din timp la Nisa, unde se dedică aproape în totalitate lucrului, dând naștere unui univers artistic inedit. Nu-i place noua avangardă, nu-l interesează suprarealiștii care dau tonul în pictură începând cu anii douăzeci. În anul 1939, se reîntoarce la Paris, în noul său atelier. Războiul îl marchează. 

Nu mai lucrează pe mari suprafețe și experiența acumulată o folosește în lucrări cu format de șevalet. O asfel de lucrare este "Bluza românească", în acorduri de alb și roșu, inspirată de prietenia lui cu Theodor Pallady.
Sub ocupație, Matisse este considerat de autoritățile naziste un pictor "degenerat". Numai în zona liberă din sudul Franței are posibilitatea să continuie nestânjenit să picteze. Pleacă, așadar, la Nisa.
Ultimii ani
În 1941, bolnav de cancer, este operat într-o clinică din Lyon. În ciuda temerilor inițiale, Matisse va părăsi spitalul în plină formă, gata să se reapuce de lucru. Începe să utilizeze tehnica hârtiei decupate (collages) și inițiază seria "Jazz". După eliberare, se organizează o mare expoziție retrospectivă la Salonul de Toamnă din Paris (1945). Între anii 1946-1951 realizează monumentala lucrare de decorare a capelei "Rosaire" din mănăstirea călugărițelor dominicane din Vence, în apropiere de Nisa.
În 1952 are loc lnaugurarea muzeului Matisse din Le Cateau-Cambrésis, orașul său natal. Greutatea anilor se face însă simțită. Ia totuși naștere o serie de colaje în guașă - pictorul le numește "decupaje de hârtie" (papiers découpés) - printre care "La tristesse du roi" ("Tristețea regelui"), în care îmbinarea culorilor trezește o asociație cu ritmul muzicii și dă impresia unui portret, ultimul său autoportret. La 3 noiembrie 1954 suferă un atac de inimă și moare înconjurat de prieteni, la Nisa.


  • 1879: Inventatorul Thomas Edison a facut prima demonstratie publica a modului in care functioneaza lampa electrica, aceasta aducandu-I porecla de “vrajitorul din Menlo Park”, dupa numele localitatii unde isi avea laboratorul.



Dupa sute de incercari si mai bine de un an de munca sustinuta, Edison a proiectat un filament din fibra de carbon, capabil sa arda constant timp de peste 40 de ore. Desi nu a fost prima sursa de lumina electrica incandescenta, a fost prima care putea fi folosita, datorita faptului ca folosea curent de intensitate mica si in plus, dura multa vreme fara sa se epuizeze. Edison a dezvoltat becul cu filament care putea functiona fara a se arde timp de cateva ore, facand astfel din bec un obiect practic, util in treburile zilnice. In 1880, lui Thomas Edison i-a fost acordat brevetul de inventie pentru sursa sa de iluminare incandescenta, inventie care a avut un impact puternic asupra industriilor electronice si de calculatoare. In prezent, se incearca interzicerea becurilor cu incandescenta in Uniunea Europeana si inlocuirea lor cu becuri economice, care consuma cu aproximativ 75% mai putin curent electric. 
Thomas Alva Edison (n.11 februarie 1847 Milan, OH, SUA – d.18 octombrie 1931, West Orange, NJ, SUA), important inventator și om de afaceri american al sfârșitului de secol XIX și început de secol XX. A fost cunoscut și ca „Magicianul din Menlo Park”, fiind și cel mai prolific inventator al timpului prin aplicarea practică a descoperirilor științifice (1093 brevete). A fost un autodidact, însă acest lucru nu l-a împiedicat să realizeze invenții în domeniul electricității (becul cu filament), al telefoniei, al sistemului de transmisie multiplă a telegramelor, al înregistrării mecanice a sunetului (fonograful) și al cinematografiei – kinetoscopul.


  • 1880: S-a născut George Marshall, laureat al Premiului Nobel pentru pace pe anul 1953 pentru Planul Marshall (d. 1959)


George Catlett Marshall, cunoscut, mai ales, ca George Marshall (n. 31 decembrie 1880 - d. 1959) a fost un general, diplomat și politician american, distins cu Premiul Nobel pentru Pace. S-a născut în familia unui prosper om de afaceri din Pennsylvania. De mic a arătat înclinații spre o carieră militară. Astfel, el urmează cursurile Institutului Militar din Virginia, pe care le absolvă în 1901. Ca tânăr ofițer participă la Primul Război Mondial, unde se remarcă prin calitățile sale. După război îndeplinește diverse misiuni în China și în SUA.
În 1939 președintele F.D. Roosevelt îl numește șef al Marelui Stat Major cu gradul de general. În perioada celui de-al doilea război mondial se remarcă în special ca membru al comisiei care a supervizat studiile asupra bombei atomice. În 1945 își încetează cariera militară, intrând în serviciul diplomatic. Deține funcții importante în administrația de la Washington: secretar de stat (1947-1949), ministru al Apărării în timpul războiului din Coreea (1950-1951). Nemulțumit de evoluția evenimentelor, în septembrie 1951 își prezintă demisia și se retrage din viața publică. Peste doi ani (1953) primește Premiul Nobel pentru Pace. În 1959, i s-a acordat Premiul Carol cel Mare.
A încetat din viață în 1959 la Washington.


  • 1936: A fost descoperit cortizonul de către biochimistul american John Cowdery Kendall (Premiul Nobel pentru Chimie, 1962).


Cortizonul (sau cortisolul) este un hormon natural, indispensabil vieţii, deoarece contribuie la formarea glucozei din proteine, ajută organismul să suporte mai uşor stresul şi micşorează nivelul inflamaţiilor. Este folosit în tratamentul insuficienţei suprarenale, a reumatismului şi a unor infecţii.
Cortizonul constituie un medicament de bază în tratarea sau ameliorarea reumatismului sau a bolilor inflamatorii, însă folosirea sa nu ar fi fost posibilă fără contribuţia celor trei laureaţi ai Premiului Nobel care au realizat izolarea lui şi i-au descoperit funcţiile terapeutice.
Numele lui Kendall va fi mereu asociat cu izolarea tiroxinei, principiul activ al glandei tiroide, dar este cunoscut şi pentru cristalizarea glutationului, a cărui natură chimică a stabilit-o şi pentru munca de cercetare a sistemelor de oxidare la animale. Totuşi, cele mai mari realizări ale sale au fost cercetările şi descoperirile în ceea ce priveşte cortexul galndei suprarenale. Cercetările chimice au fost realizate simultan, dar indepenent de cercetătorii Edward Kendall şi Tadeus Reichstein. Kendall şi-a desfăşurat munca la Fundaţia Mayo din Minnesota, Statele Unite, iar Reichstein la Zurich în Elveţia. După mulţi ani, hormonii cortexului suprarenal au fost izolaţi, identificaţi şi preparaţi în cantităţi mici prin metode sintetice. Mai tîrziu au fost produşi în cantităţi suficient de mari pentru permiterea studierii efectelor lor fiziologice.


  • 1938: Celebrul test cu fiolă, efectuat pentru depistarea șoferilor aflați în stare de ebrietate, a fost introdus, pentru prima dată, în Indianapolis (SUA).




  • 1956: Oficial, TVR transmite, prima emisiune de televiziune din România.


 La 31 decembrie 1956 a fost inaugurată prima televiziune de stat, numită Televiziunea Română, creată după modelul celei franceze și după BBC.
La 31 decembrie 1956, într-un studio improvizat din Floreasca, str. Moliere nr.2, s-a transmis prima emisiune de televiziune din România – un film pe peliculă, care avea să semneze actul de naştere al Televiziunii publice române.
Oficial însă, prima emisiune profesionistă de televiziune din România a avut loc în noaptea de 31 decembrie 1956 - 1 ianuarie 1957, din primul sediu al Televiziunii, din Floreasca, strada Molière, Nr. 2. Montajul regiei de emisie, a antenei și a emițătorului de 20 KW de pe Casa Scânteii se încheie pe 14 decembrie 1956. Timp de câţiva ani, emisiunile erau doar în direct.
După debutul cu emisiunea din noaptea de Revelion – un film pe peliculă-, Studioul din Floreasca va continua să difuzeze filme artistice, de două-trei ori pe săptămână. Numărul orelor de emisie va creşte treptat, iar din 29 aprilie 1968 se trece la programe zilnice.
Toate programele - piese de teatru, varietăţi, spectacole-maraton de Revelion – se difuzau în direct, neexistând mijloace de înregistrare şi de montaj.
Baza tehnică era modestă, dispozitivele şi aparatele erau construite cu forţe proprii. Din 1958, a fost posibila redarea filmelor de 16 mm, iar din 1 septembrie 1958 s-a trecut la producţia proprie de filme. Primul subiect de actualitate filmat de operatorii studioului din Floreasca a fost festivitatea de deschidere a anului şcolar.
În 1968 începe să funcţioneze un telecentru nou, cu 6 studiouri. Evoluţia a continuat, în 2011 TVR reuşind să lanseze aplicaţii mobile pentru conţinut video şi a dat startul unui proiect de platformă online (bibliotecă video).


  • 1904: A avut loc prima celebrare a Revelionului în Times Square, azi Longacre Square, din New York.


În anul 1904, ziarul The New York Times îşi mută sediul într-o clădire din Longacre Square. Patronul de atunci al publicaţiei, un imigrant german pe nume Alfred Ochs, doreşte să marcheze momentul printr-o petrecere memorabilă. În acest sens reuşeşte să convingă primăria sa redenumească piaţa unde se afla noul sediu al ziarului din Longacre Square în Times Square. Pentru trecerea dintre ani organizează o petrecere în piaţă pentru a cărei reuşită nu se dă în lături de la nici un fel de cheltuieli.
De-a lungul întregii zile de Ajun, în Times Square se desfăşoară un festival care culminează cu un foc de artificii la baza noului sediu al The New York Times şi cu întâmpinarea Noului An la miezul nopţii. Festivalul reuşeşte să atragă un număr record de 200.000 de participanţi care întâmpină împreună venirea anului 1905.
Succesul primului Revelion determină patronul ziarului să continue sărbătoarea şi-n anii următori. Doar că în cursul anului 1907 primăria oraşului New York interzice artificiile în oraş. Alfred Ochs  are atunci ideea de a înlocui artificiile cu coborârea exact la miezul nopţii a unei uriaşe mingi luminoase din vârful unui catarg metalic. Prima minge a fost contruită din lemn şi fier, avea o greutate de 317 kg şi un diametru de 1.5 metri, fiind împodobită cu 100 de becuri de 25 waţi fiecare.
În anul 1914, The New York Times se mută din sediul din Times Square dar la aceea dată sărbătorirea venirii Noului An în Times Square marcată prin coborârea unei uriaşe mingi luminate devenise deja o tradiţie. Doar în anii 1942 şi 1943 tradiţia nu a fost respectată din cauza celui de-al doilea Război Mondial când la miezul nopţii, în loc de coborârea mingii luminoase, s-a ţinut un minut de reculegere în memoria soldaţilor americani morţi în război.
În prezent, sărbătoarea din Times Square atrage în fiecare an peste un milion de participanţi fiind celebră în toată lumea. Cu ocazia ultimului Revelion celebra minge luminoasă a cântărit 5.386 de kg şi a avut un diametru de 3.66 m. Aceasta este construită prin îmbinarea a 2.688 triunghiuri din cristal pe un schelet din aluminiu, fiind luminată de 32.256 de beculeţe LED, câte 8.064 roşii, albastre, verzi şi albe. Prin combinarea tuturor beculeţelor se pot obţine peste 16 milioane de culori diferite. Înălţimea de la care este coborâtă acum este de 122 de metri.

Sursa: http://www.reportervirtual.ro/2011/01/istoria-sarbatoririi-revelionului-in-times-square-din-new-york.html


  • 2004: Este inaugurat  oficial la Taipei, in Taiwan, cel mai mare  zgarie-nori din lume  la acea data, inalt de 508 metri.


Blocul este numit Taipei 101 pentru că are 101 de etaje. Acesta are o înălțime de 508 m.
Constructia are 101 etaje, inaltimea este, cum am spus, de 502,9 metri la varf, masoara 449,2 metri la cornisa si 439,2 metri pana la ultimul nivel util. E cunoscuta sub numele de Taipei 101 si a ajuns celebra ca fiind prima constructie care a depasit o jumatate de kilometru in inaltime, noteaza Infoniac.
Ascensoarele sunt multe. Unele opresc aproape la fiecare etaj, altele la etaje putine. O calatorie de la parter pana la ultimul nivel dureaza 43 secunde, viteaza de parcurs a ascensorului fiind de 60 km pe ora.
Conform proiectului, cladirea este prevazuta sa reziste la cutremure de cel mai inalt grad inregsitrate vreodata in zona. Deasemeni, constructia este prevazuta sa reziste la un vant cuprins intre 60 si 216 km pe ora, dat fiind ca in zona se produc taifunuri.
Imensa constructie a facut botezul focului in ziua de 31 martie 2001, cand la un cutremur de 6,7 grade pe scara Richter, structura de rezistenta s-a comportat exemplar, nesuferind niciun fel de stricaciuni. Totusi, caderea a doua macarale de intretinere, montate pe fatada, a provocat cinci morti.
Pentru amortizarea armonica a miscarilor, a fost suspendata intre etajele 91 si 87 o bila de otel, in greutate de 660 tone. Bila asigura stabilitatea constructiei in timpul cutremurului sau a taifunului si absoarbe 30-40 % din oscilatiile la care este supusa cladirea.
Fatada din sticla si aluminiu este conceputa prin montaj astfel incat sa poata suporta o deplasare seismica laterala pana la 95 mm, fara sa sufere stricaciuni.
Specialistii considera ca acest bloc turn este cea mai stabila cladire inalta din lume. Fundatia se sprijina pe 380 piloti introdusi la o adancime de 80 m si avand un diametru de 1,5 m.
O particularitate o formeaza iluminatul exterior care da stralucire cladirii, mai ales pe timpul noptii. S-a asigurat o nuanta deosebita pentru fiecare zi a saptamanii.
Superba realizare arhitecturala a fost insa o prioritate mondiala numai pana la 4 ianuarie 2010, cand s-a inaugurat la Dubai un alt broc turn care o intrece mult in inaltime: are 828 metri. Noul bloc este cunoscut sub numele Burj Khalifa si numara 160 etaje.
A fost depasit in anul 2010 de cladirea Burj Khalifa din Dubai, care a ajuns la 829,8 m în înălțime.


 Curând e Anul Nou.
Nu uitați să aruncați gunoiul din casă, din cap și din viață!


Să aveți un an bun!


joi, 6 decembrie 2018

6 Decembrie


Este a 340-a zi a anului.
Au mai rămas 25 zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 7 h 37 m și apune la 16 h 36 m.



Citatul zilei

„Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuţitul.” (Marin Sorescu în piesa de teatru Iona, poet, dramaturg și eseist roman, (n. 19 februarie 1936 - d. 8 decembrie 1996)
 


La multi ani, Nicolaie, Nicole, Nico, Nicoleta, Nic, Niki, Nicu, Niculita, Nicoara, Niculai, Niculae, Nae, Nicusor, Neculce, Nicos, Nicolina, Nikolaus, Nicolas, Nicolau, Nicolai, Kolia, Niko, Nick, Nicolà, Niccolò, Niels, Níoclas, Néckel, Mykola, Mykolaj, Miklós, Mikuláš, Klaus!


Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, 
făcătorul de minuni – apărător al credinţei


Sfântul Nicolae din Mira, numit şi Nicolae din Bari, s-a născtut în localitatea Patara, amplasată în sud-estul Turciei de azi între anii 250 şi 270 ai erei noastre. În timpul vieţii sale a fost protectorul copiilor, văduvilor şi fetelor nemăritate.
Imperatorul Diocleţian, stăpânind toată Asia mică a persecutat crud creştinii, întemniţându-l pe Nicolae alături de alţi creştini.
În 313, Imperatorul Constantin a restabilit libertatea religioasă şi Sfântul Nicolae a fost eliberat din detenţie.
Nicolae, participă în calitate de episcop la primul sinod ecumenic ţinut la Niceea în anul 325. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu este Fiului lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. La acest sinod este recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei. Atât de puternic a argumentat Nicolae şi atât de încăpăţânat a fost Arie, încât, îngrijorat de ruptura care se putea face în Biserică, viitorul sfânt i-a dat ereticului o palmă în cadrul sinodului. De la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, în 5 decembrie, celor neascultători să li se dea o joarda în semn de avertisment.


În colindele româneşti se cântă, în plină iarnă, despre florile dalbe, flori de mar. Dacă ne întrebăm de ce de măr, trebuie să ştim că bătrânii noştri cunoşteau că acea joardă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului, însemnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguţa de flori albe.
Sfântul Nicolae a avut măsura lucrurilor atât de bună, încât a ştiut că după mustrare se cere mângâiere şi că încercările vieţii pot fi pentru unii prea apăsătoare. A dăruit mult săracilor, a liniştit pe întristaţi, a vindecat cu putere de la Dumnezeu pe bolnavi, arătând lumii slava Tatalui ceresc. A rămas în seama ierarhului Nicolae o poveste adevărată, dureroasă şi mişcătoare. Zic cei vechi că, într-o zi, a aflat Sfântul Nicolae despre un tată din cetatea Mira care, de durere că nu are zestre suficientă să-şi mărite cu cinste fiicele, plănuia să le ia zilele şi apoi să se omoare, ca nu cumva fetele sale sa fie nevoite să ajungă batjocura bărbaţilor avuţi. Mişcat de durerea tatălui şi îngrijorat de soarta fetelor şi a bătrânului, Sfântul Nicolae a poruncit slugilor sale să ia câteva pungi cu galbeni şi să le strecoare în casa familiei aceleia.
Sfântul Nicolae se presupune că a decedat în 6 decembrie 343. A fost înmormântat la Mira dar osemintele sale au fost furate în 1087 de negustorii italieni şi aduse ulterior în localitatea Bari din Italia, unde se află şi astăzi.


Finlanda: Sărbătoare națională. 
Proclamarea independenței (1917)


Finlanda (în finlandeză Sunet Suomi; în suedeză Finland), denumită oficial Republica Finlanda, este o țară nordică situată în regiunea finoscandică a Europei de Nord. Se învecinează cu Suedia la vest, cu Norvegia la nord și cu Rusia la est, în timp ce Estonia se află la sud, peste Golful Finlandei.


Evenimente de-a lungul timpului…

  • 1421: S-a născut Henry al VI-lea, regele Angliei


Destinul acestui rege englez a fost, probabil, cel mai intortocheat si mai involburat din istoria monarhiilor din Anglia. A avut doua perioade de domnie, a fost inchis de doua ori in Turnul Londrei, a fost incoronat si rege al Frantei, a avut perioade de nebunie cu pierderea tronului si, mai presus de orice, in timpul vietii lui a izbucnit celebrul Razboi al Celor Doua Roze. Henry al VI-lea - Casa de Lancaster - s-a nascut la 6 decembrie 1421 si la numai noua luni, in 1422, devine rege sub regenta, dupa moartea subita a tatalui sau, Henry al V-lea.
Regenta se termina in 1437, cand avea 16 ani. Disensiunile nobiliare sunt in crestere si pentru a linisti relatiile cu Franta (legate de suveranitatea in Normandia), el este casatorit cu Margaret de Anjou (15 ani) in 1445. Parea un mariaj de forma, dar regina consort s-a dovedit a fi foarte energica si iubitoare. Regele era timid si usor de influentat. Disensiunile cu Casa de York, reprezentata de ducele de York ating apogeul cand Henry al VI-lea intra intr-o perioada de "slabiciuni mentale".
In 1455 izbucneste Razboiul Rozelor (Alb-York si Rosu-Lancaster). Henry al VI-lea este inchis in Turnul Londrei in 1461, dar sotia sa se refugiaza in Franta unde face aliante pentru revenirea pe tronul ocupat de Edward al IV-lea de York. Cu ajutorul lui Ludovic al XI-lea, Margaret isi repune sotul pe tron, in 1470. Dar urmeaza batalia decisiva de la Tewkesbury, din 1471, in care fiul lui Henry al VI-lea este ucis. Casa Lancaster pierde iarasi tronul si Henry al VI-lea este din nou inchis in Turn, unde moare in conditii suspecte in 1471, la 49 de ani. Edward al IV-lea de York revine pe tron.


  • 1768: A fost publicată la Edinburgh, in Scotia,prima ediție a “Encyclopaedia Britannica”. 


Pe 6 decembrie 1768 a văzut lumina tiparului, în Edinburgh, Scoția, cea mai veche enciclopedie generală, redactată în limba engleză – Enciclopædia Britannica, ea fiind una dintre cele mai vechi astfel de publicații din lume. Ortografiată corect cu æ, dar frecvent scrisă cu e simplu, această lucrare este considerată ca fiind prima mare autoritate în domeniu, articolele sale fiind publicate sub atenta supraveghere a celor trei inițiatori principali ai proiectului, Colin Macfarquhar, Andrew Bell, respectiv Archibald Constable. 


De la cele trei volume apărute inițial, s-a ajuns la un număr de 32 de volume la ultima ediție, a XV-a, din 2010, an în care avea să se încheie oficial și forma printată de apariție, concomitent cu începerea exclusivă a ediției online, pe care o puteți consulta aici.


  • 1778: S-a nascut   fizicianul şi chimistul francez Louis Joseph Gay-Lussac.


In anul 1802 a elaborat legea dilataţiei termice a gazelor perfecte; (d. 9 mai 1850) . În 1808 Gay-Lussac, colaborând cu chimistul francez Louis Jacques Thénard, lucrează la prepararea potasiului si a sodiului , și astfel descoperă borul.

Iodul, descoperit de Bernard Courtois și careare un rol important în industrie și în medicină, îi datorează numele lui Louis Joseph Gay-Lussac. Bernard Courtois îi dăduse câteva eșantioane iar savantul  îi dă numele de iod (de la cuvântul grecesc ’’iodes’’, care înseamnă violet) datorită vaporilor violeți pe care îi degajă atunci când este încălzit.
Gay-Lussac a fost membru a numeroase societăți savante din străinătate: Academia regală din Prusia, Royal Society din Londra, Academia Imperială din Rusia și Academiile din Edinburgh, Torino,si Stockholm .

  • 1863: Primul metrou din lume, un sanţ acoperit de 6 kilometri


La doar câţiva ani de la inaugurarea primei căi ferate din România, din centrul Londrei pleca primul metrou din istorie. Era 6 august 1863. Ruta de 6 kilometri dintre Paddington și Farringdon a fost traversată de vagoane din lemn şi o locomotivă cu aburi
Este greu să ne închipuim astăzi cum era atmosfera în acel tunel subteran, unde locomotivele evacuau pe coş fumul rezultat din arderea cărbunelui şi împingeau afara aburii, eliminaţi sub presiune de pistoanele în mişcare.
Ventilatoarele puternice aveau rolul să evacueze aproape irespirabila atmosferă, deversând-o direct în stradă, unde se împrăştia deasupra oraşului.
Lumea nu numai că suporta, dar admira miracolul!
30.000 de pasageri călătoreau zilnic în trenurile care plecau din zece în zece minute. Aşa s-a rezolvat problema circulaţiei rutiere centrale din capitala cu peste două milioane de locuitori la vremea respectivă.
Succesul a determinat extinderea reţelei care, în 1880, transporta deja 40 de milioane de pasageri pe an, iar traseele erau în extindere. În 1890, a fost inaugurata prima linie de metrou electrică, al cărei succes a determinat electrificarea rapidă a întregii reţele executate până atunci.
Călătorilor li se părea o performanţă să circule într-un subteran cu aer curat, fără fum şi aburi.
Londra, încă pe primul loc!
În prezent, metroul londonez transportă peste trei milioane de călători pe zi și peste 1 miliard de călători în fiecare an. Este cel mai lung sistem de metrou din lume, el rulând aproximativ 393 de km (244 de mile) pe sub străzile din Londra. Metroul londonez are în componență 500 de trenuri și traseul său are 275 de stații. Stația cea mai aglomerată este Waterloo, care deservește aproximativ 46.000 navetiști la orele dimineții.
Exemplul Londrei a fost rapid preluat de alte centre urbane europene. În 1896, a fost inaugurata prima linie subterană de pe continent, la Budapesta, iar în 1898 o nouă linie de metrou, la Viena.
Metroul din Paris s-a inaugurat cu mult fast, odată cu turnul Eiffel, la deschiderea Expoziţiei Universale din anul 1900. În secolul XX, aproape toate metropolele europene s-au dotat cu asemenea mijloc de transport. Prima linie din emisfera sudică a apărut la Buenos Aires, în 1913.
Prima linie din România, inaugurată la 116 ani diferenţă!
Prima linie a metroului din Bucureşti a fost inaugurată la 16 februarie 1979, dar istoria lui este mult mai veche. În anul 1908, tânărul student Dimitrie Leonida - ajuns mai târziu o somitate în lumea tehnicii - şi-a ales că temă a lucrării de licenţă proiectul pentru construcţia unei linii de metrou în capitala României.
Proiectul a avut succes, dar încercarea de a-l valorifica s-a izbit în anii următori de lipsa fondurilor. Tot lipsa fondurilor a împiedicat o iniţiativă din 1929-1930 şi alta din 1936-1940, când, de altfel, apropiindu-se războiul, metroul trecea pe plan secund.
Abia în 1972 s-a început proiectarea liniei de metrou bucureştene, după modelul primei linii londoneze: imediat sub nivelul străzii.
Aşa s-a conceput şi s-a executat linia bucuresteană inaugurată la 16 noiembrie 1979, pe scurtul traseu Semănătoarea (astăzi Petrache Poenaru) - Timpuri Noi, în lungime de 10 km, de-a lungul Dâmboviţei. Reţeaua pe care circulăm astăzi s-a dezvoltat foarte rapid în primele două decenii şi foarte lent în urmatorele două.
În prezent, metroul bucureştean măsoară 69,2 km şi are 51 staţii.

  • 1864: Alexandru Ioan Cuza promulgă legea instrucțiunii,



prima lege prin care învățământul era organizat în mod unitar și erau stabiliți anii de studiu: învățământul primar, de patru ani, gratuit și obligatoriu, cel secundar, de șapte ani și universitar, de trei ani.
Legea şcolară din 1864 a făcut parte din programul de legi de înnoire a societăţii româneşti promovat sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Ea a pus instrucţia publică primară pe temelii solide, dominate de principiile obligativităţii şi gratuităţii, situând astfel ţara noastră înaintea Italiei, Franţei, Angliei sau Elveţiei. Cu o serie de modificări, ea va fi în vigoare pentru un sfert de veac, până la restructurarea învăţământului prin legile lui Spiru Haret privind învăţământul secundar şi universitar (1889) şi pentru învăţământul profesional (1899).

  • 1877: Apare prima ediţie a  ziarului Washington Post.


The Washington Post este cel mai mare ziar american din Washington, DC. Este totodată și una dintre cele mai vechi publicații ale orașului, fiind fondată în anul 1877. Ziarul este deținut de compania media The Washington Post Company și a fost premiat cu 47 de premii Pulitzer până în prezent.

În anul 2007, The Washington Post avea un tiraj de 658.000 de exemplare zilnic


  • 1877: Inventatorul american Thomas Alva Edison a realizat prima înregistrare sonoră, recitând „Mary had a Little Lamb”, la West Orange, New Jersey.



Înregistrarea vocii umane a fost posibilă datorită invenției ''fonografului'' în 1877, de către Thomas Alva Edison (1847-1931). Invenția a fost brevetată la 15 februarie 1878. Cuvintele ''Mary had a little lamb'', rostite de Edison, stocate și redate pe un cilindru acoperit cu o foiță de cositor, au constituit mărturia acestei impresionante realizări tehnice.


  • 1892: La Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg a avut loc premiera baletului „Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski (libret Marius Petipa, după versiunea lui Alexandre Dumas a basmului lui E. T. A. Hoffmann, coregrafie Lev Ivanov).



Piotr Ilici Ceaikovski, (n. 25 aprilie, pe stil nou 7 mai 1840, Kamsko-Wotkinski Sawod, azi orașul Ceaikovski - d. 25 octombrie, pe stil nou 6 noiembrie 1893, Sankt Petersburg) a fost un  compozitor rus. A alcătuit simfonii, concerte, opere, balete și muzică de cameră. Unele dintre acestea fac parte din repertoriul clasic al multor concerte populare și teatre musicale.


  • 1894: S-a nascut pictorul roman Henri Catargi (Togo); (d. 19.07.1976).



Prima expoziție personală a pictorului a avut loc la Paris, în 1922, după care artistul a început să își câștige faima atât în Europa, cât și în România, expunând la București, dar și la Moscova, Belgrad, Praga, Berlin, New Delhi, Cairo, Londra și Tokyo.


Arta lui Catargi a evoluat într-un mod destul de puțin obișnuit, lucrările din prima perioadă de creație au fost lucrări care țin mai mult de avangardă decât de modernism. Spre sfârșitul vieții, împins de nevoile materiale, a început să picteze în manieră realistă personaje în costume naționale, cu broboade, bibliotecare, reușind să se adapteze într-un mod superior tuturor condițiilor impuse de ideologie

  • 1896: S-a nascut   poetul american Ira Gershwin; (d. 17.08.1983).


Ira Gershwin  a colaborat alături de fratele său – marele compozitor George Gershwin  – și scriitorul Du Bose Heyward  la crearea a unor cântece de mare succes, printre care opera Porgy and Bess.
Frații Gershwin au făcut multe spectacole pentru teatrele de pe Broadway , compunând cântece ca “I Got Rhythm”, “Embraceable You”, “The Man I Love” și “Someone to Watch Over Me”.
După moartea fratelui său (1937), Ira Gershwin și-a continuat activitatea de textier. Cel mai popular cântec al său a fost  ” Long Ago( and far away)”.


  • 1898: S-a născut celebrul fotojurnalist Alfred Eisenstaedt; (m. 23 august 1995).



Alfred Eisenstaedt este cunoscut ca “părintele fotojurnalismului” avand un motto simplu: “Keep it simple!”
Lucrând cu echipament minim, Eisenstaedt fost maestrul fotografiei, capturând astfel de momente uimitoare care Alfred Eisenstaedt biografielasă un efect profund asupra privitorului. Eisenstaedt a fotografiat regi, dictatori, și vedete de film, dar el, de asemenea a portretizat sensibil și oameni obișnuiți în situații prozaice. Scopul lui, a spus el odată, a fost “pentru a găsi și a prinde momentul povestirii.”
Fotograf american de origine germană, Alfred Eisenstaedt este cunoscut sub numele de “Eisie” printre prietenii săi apropiați. S-a născut la 6 decembrie 1898 în Dirschau, West Prusia, Imperial Germania. Familia lui s-a mutat la Berlin, când avea 8 ani. Eisenstaedt a fost interesat de fotografie la o vârstă fragedă. La vârsta de paisprezece ani, Eisenstaedt a primit prima cameră, Eastman Kodak. El s-a alăturat armatei germane pentru a lupta în Primul Război Mondial; el a fost rănit în 1918.
În anii 1920, a lucrat ca agent de vânzări. El a început să lucreze ca fotograf independent pentru fotografiile Pacific și Atlantic, Berlin, în 1928. În 1929, Eisenstaedt a devenit un fotograf full-time, o publicație germană l-a angajat
Câțiva ani mai târziu, Alfred Eisenstaedt a fotografiat unele dintre fotografiile sale istorice celebre. El a capturat o întâlnire între Hitler și Benito Adolf Mussolini, Italia. În 1933, a venit un alt distins politician al propagandei naziste, Joseph Goebbels, tovarășul lui Hitler. În 1935, fiind evreu, Eisenstaedt a trebuit să migreze în Statele Unite, din cauza dominației lui Hitler.
În Statele Unite, Alfred Eisenstaedt s-a stabilit în Jackson Heights, New York și a lucrat ca fotograf personal pentru revista Life. El a fost printre primii patru fotoreporteri angajați de revista Life (împreună cu Margaret Bourke-White). El a produs în jur de 90 de coperți pentru această revistă, inclusiv fotografii uimitoare ale Sophiei Loren, ErnestAlfred Eisenstaedt Hemmingway și alte figuri celebre și regalități.

Alfred Eisenstaedt a publicat mai multe cărți, inclusiv, Witness to Our Time (1966), această carte cuprinde marea lucrare a lui Eisenstaedt acoperind figuri istorice cum ar fi Hitler to the golden times of Hollywood, The Eye of Eisenstaedt (1969), Eisenstaedt’s Guide to Photography (1978), această carte conține sfaturi și îndrumări pentru a stăpâni arta fotografiei, și Eisenstaedt: Germania (1981).
A avut numeroase expoziții și spectacole la Enciclopedia Britanica, la Universitatea din Missouri și Scoala de Jurnalism care l-au numit pe Alfred Eisenstaedt ca Fotograful Anului în 1951. El a fost distins cu Medalia Națională de Arte în 1989. Eisenstaedt captat o imagine cu Bill Clinton și soția sa, Hillary Clinton și fiica lor Chelsea în 1993. Această imagine a apărut în revista Popular, la 13 Septembrie 1993.
Genialul fotograf a murit la 24 august 1995 la Menemsha Inn Cottage, Pilot House, în 1995.
Alfred Eisenstaedt a văzut lucrurile, o mulţime de lucruri în jurul lui.  A fost acolo, unde se întâmplau, iar asta înseamnă şi un fir de  noroc. Deşi a fi în locul potrivit, la momentul potrivit, nu este, aşa cum s-ar crede, chiar cel mai important lucru. Oricum, nu este totul. Mulţi alţii sunt în acel loc, în acel moment, dar nu văd.
Eisenstaedt a făcut fotografie şi în vremurile când nu oricine îşi permitea să aibă o cameră foto. El o avea pe Leica lui şi a cutreierat cu ea străzi, oraşe, ţări, a privit oameni, a aşteptat momente. Puţine, foarte puţine din fotografiile lui sunt aranjate, gândite, regizate. Restul sunt fotografii “candide” în care subiectul este natural în prezența camerei grație talentului celui care-o mânuiește de a face întregul proces cât se poate de confortabil.
A fotografiat oameni faimoşi, de la Winston Churchill la Marilyn Monroe, Jacqueline Kennedy ori Sophia Loren. Însă a fost fotojurnalist şi cele mai palpitante şi celebre imagini pe care le-a surprins sunt cu oameni simpli, necunoscuţi, acele momente debordante, în care viaţa de zi cu zi este distilată într-o perpetuă şi esenţială joie de vivre, cum splendid îi definea lucrările un editor foto al revistei Life.
S-a născut în Germania, în 6 decembrie 1898, acum  115 ani. A fost fascinat de fotografie de când era adolescent şi umbla prin Berlin cu primul aparat foto primit cadou. A luptat în primul război mondial, s-a întors rănit, şi, în timp ce lucra ca vânzător, făcea fotografii pentru Pacific and Atlantic Photos’ Berlin, mai târziu preluat de Associated Press. La 31 de ani a devenit fotograf full-time, iar peste şase ani a emigrat în Statele Unite unde s-a angajat la revista Life. A murit în locul lui preferat – casa de vacanță din Martha’s Vineyard, într-o noapte de vară, la vârsta de 96 de ani.

Alferd Eisenstaedt a captat cea mai faimoasă fotografie a lui la celebrarea Victoriei de Ziua Japoniei, 14 august 1945. A doua zi marchează capitularea Japoniei, care a încheiat al doilea război mondial în 1945. Eisenstaedt a fotografiat un marinar american care săruta o asistentă medicală la Times Square de Ziua VJ . Fotografia a devenit o copertă pentru revista Life.
Aceasta este cea mai renumită fotografie a lui Albert Eisenstaedt făcută în 14 august 1945, în Times Square, New York. A fost numită V-J Day in Times Square (Victory over Japan Day, ziua când s-a anunţat sfârşitul războiului cu Japonia), V-Day sau The Kiss (Sărutul).
“Toată lumea ieşise pe străzile oraşului, iar eu umblam prin mulţime, vânând momente pentru fotografii. Am observat la un moment dat un marinar care se apropia de orice femeie pe care o întâlnea, tânără, bătrână, le lua în braţe şi le săruta. Apoi am văzut în mulţimea aia imensă şi o infirmieră. M-am uitat la ea şi speram să se întâmple ceea ce s-a întâmplat: marinarul a văzut-o, a mers spre ea, s-a aplecat şi a sărutat-o. Dacă acea fată nu ar fi fost o infirmieră şi ar fi fost îmbrăcată în haine închise, nu aş fi avut această fotografie. Şi invers ar fi fost la fel, dacă el ar fi purtat haine deschise. Contrastul dintre hainele lor a dat acestei fotografii efectul de care avea nevoie.”
Publicată în Life, peste noapte a devenit an iconic photo. Pentru că totul în jur era într-o mişcare continuă, nu a avut timp să ia numele celor doi. În căutarea protagoniştilor, editorii revistei Life au scris, într-un număr din 1980, că 11 bărbaţi şi trei femei au apărut şi au pretins că sunt cei din imagine (lucru destul de uşor, având în vedere că feţele celor doi nu se văd).  După ani şi zeci de cercetări, teste, audiţii, o femeie numită Edith Shain a fost acceptată ca fiind infirmiera, iar un anume Glenn McDuffie a fost declarat oficial marinarul din imagine.


  • 1917: Finlanda se declară independentă față de Rusia.


După Revoluția din Februarie 1917, poziția Finlandei ca parte a Imperiului Rus a fost pusă în discuție, în principal de către social-democrați. Întrucât șeful statului era țarul Rusiei, nu era clar cine era șeful executivului Finlandei după revoluție. Parlamentul, controlat de social-democrați, a adoptat așa-numita Lege a Puterii prin care și-a asumat autoritatea supremă în stat. Legea a fost respinsă de Guvernul Provizoriu Rus și de partidele de dreapta din Finlanda.
Guvernul Provizoriu a dizolvat unilateral parlamentul, ceea ce social-democrații au considerat a fi ilegal, conform Legii Puterii. S-au ținut noi alegeri, în care partidele de dreapta au obținut o majoritate fragilă. Unii social-democrați au refuzat să accepte rezultatul și au continuat să susțină că dizolvarea parlamentului (și deci și alegerile) au fost ilegale. Cele două blocuri politice de forțe apropiate, partidele de dreapta și partidul social-democrat, s-au poziționat pe poziții adverse.
Revoluția Rusă din Octombrie a schimbat totul. Dintr-o dată, partidele finlandeze de dreapta au început să reconsidere decizia de a bloca transferul puterii executive dinspre guvernul rus spre Finlanda, după ce în Rusia au luat puterea comuniștii radicali. În loc să recunoască autoritatea Legii Puterii dată cu câteva luni în urmă, guvernul de dreapta a declarat independența țării la 6 decembrie 1917.


  • 1917: Cargobotului SS Mont-Blanc incarcat cu materiale explozibile, s-a ciocnit de vasul norvegian Im, in portul canadian Halifax si a sarit in aer. 


Explozia a facut victime peste 1900 de persoane , 9.000 de oameni au fost răniți si o mare parte a orasului a fost distrusa.
În incident a fost implicat nava franceză SS Mont Blanc care transporta material exploziv și care s-a ciocnit cu Imo o navă norvegiană fără încărcătură, care era destinată participării la războiul din Belgia. In urma coliziunii pe nava franceză izbucnește un incendiu urmat de o explozie, care cauzează moartea a cel puțin 1.635 de persoane și rănirea în jur a 9.000 de persoane. Explozia a fost atât de puternică încât presiunea detonației a declanșat un șoc de intensitatea unui cutremur intens iar suflul exploziei a smuls din pământ copacii din apropiere, a îndoit șinele de cale ferată și a cauzat dărâmarea unor clădiri pe o rază de câteva sute de metri.
Această explozie este cunoscută ca una dintre cele mai puternice explozii din istorie cu excepția exploziilor nucleare.


Materialul exploziv de pe „Mont Blanc” era constituit din:
35 t de benzol,
63 t de nitrat de celuloză,
2.300 t de acid picric
Și 200 t de TNT.


  • 1955: Se standardizeaza marimea placutelor de inmatriculare in Statele Unite


In aceasta zi a anului 1955, Guvernul Federal al Statelor Unite standardizeaza marimea placutelor de inmatriculare in Statele Unite. Inainte de aceasta, fiecare stat avea propriul design al placutelor, rezultand o gama variata de marimi si forme.
Placutele de inmatriculare exista din aceeasi perioda de cand au aparut automobilele, in jurul anului 1900. Franta a fost prima care a introdus placutele de inmatriculare, in 1893, urmata de Germania in 1896. In Statele Unite, statul New York avea placute de inmatriculare inca din 1901, acestea nefiind furnizate de stat, ci, fiecare sofer era obligat sa isi creeze propria placuta de inmatriculare.
Statele Massachusetts si West Virginia au fost primele care furnizau placute de inmatriculare, in 1903.
Standardizarea internationala a placutelor de inmatriculare s-a facut in 1957, cand producatorii de automobile au ajuns la intelegere cu guvernele si organizatiile internationale.
In timp de variantele locale inca exista, s-au stabilit trei standarde de baza, astfel:
-in cea mai mare parte a Europei si in tarile din teritoriile de peste mari, apartinand europenilor, masura este de 520mmx110 sau 120mm;
-in Australia si cateva tari din jurul Pacificului--- 372x135mm;
-in majoritatea statelor americane --- 300x150mm.


  • 1965: S-a încheiat construcția primei porțiuni de cale ferată electrificată din România, care a unit localitatea Brașov de stațiunea Predeal și care avea să facă parte din prima magistrală electrificată, dintre București și Brașov, terminată în anul 1969.


Să aveți o zi frumoasă!

Contabilitate
de Marin Sorescu

Vine o vreme

Când trebuie să tragem sub noi

O linie neagră

Şi să facem socoteala.



Câteva momente când era să fim fericiţi.

Câteva momente când era să fim frumoşi.

Câteva momente când era să fim geniali.

Ne-am întâlnit de câteva ori

Cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape

(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?)

Toate acestea fac un viitor luminos ---

Pe care l-am trăit.



O femeie pe care am iubit-o

Şi cu acceaşi femeie care nu ne-a iubit

Fac zero.



Un sfert de ani de studii

Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,

A căror înţelepciune am eliminat-o treptat.



Şi, în sfârşit, o soartă

Şi cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieşit?)

Fac două (Scriem una şi ţinem una,

Poate, cine ştie, există şi viaţa de apoi).

 ***

”Mi se pare mie sau e târziu? Cum a trecut timpul! Începe să fie târziu în mine. Uite, s-a facut întuneric în mâna dreaptă şi-n salcâmul din faţa casei. Trebuie să sting cu o pleoapă toate lucrurile care au mai rămas aprinse, papucii de lângă pat, cuierul, tablourile. Restul agoniselii, tot ce se vede în jur, până dincolo de stele, n-are niciun rost s-o iau, va arde în continuare. Şi-am lăsat vorbă în amintirea mea, măcar la soroace mai mari, universul întreg să fie dat lumii de pomană.” (Marin Sorescu în piesa de teatru Iona)

Ziua adevărului – 7 iulie

Imaginează-ți o lume în care nimeni nu minte, spune ceva înșelător sau face ceva necinstit. Ziua spunerii adevărului își propune să obțin...