17 Martie

Este a 76-a zi a anului. 
Au mai rămas 289 de zile până la sfârșitul anului bisect.
Soarele răsare la 06 h 25 m și apune la 18 h 24 m.

Citatul zilei

„Și chiar de nu voi fi un far, ci o candelă, ajunge. Și chiar de nu voi fi nici candelă, tot ajunge, fiindcă m-am străduit să aprind lumina.” (Nicolae Titulescu, (n. 4 martie 1882, Craiova – d. 17 martie 1941, Cannes)     

Alexie, Ziua Şarpelui, Începutul Anului Piscicol.

 Tradiții și obiceiuri

În calendarul popular românesc este cunoscută sărbătoarea numită Alexiile de la 17 martie, care era ținută de teama șerpilor și a șoarecilor. Sub numele creștin al sfântului s-au păstrat elemente ale unor vechi credințe și rituri magice, legate de venirea primăverii.

Pe 17 martie este pomenit în calendarul creştin ortodox Cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu, fiind considerat făcător de minuni pe ape şi celebrat de pescari, la începutul anului piscicol.

Popular, Alexie este cunoscut ca fiind o reprezentare mitică sezonieră, patron al vieţuitoarelor care iernează sub pământ, în scorburi şi sub scoarţa copacilor, sub pietre sau în ape şi care a preluat numele şi data de celebrare a Cuviosului Alexie, din calendarul ortodox.

Alexie încălzeşte şi descuie pământul la 17 martie pentru a ieşi vietăţile care au iernat într-însul.

 Alexie, omul lui Dumnezeu

După şase luni, la Ziua Crucii, sărbătoare celebrată la 14 septembrie, Alexie încuie pământul. Apariţia şi dispariţia vieţuitoarelor, când încuie şi descuie Alexie pământul, sunt marcate de două importante fenomene astronomice: echinocţiul de primăvară şi echinocţiul de toamnă. Astfel, sărbătorile populare de la 17 martie şi 14 septembrie funcţionau ca hotare calendaristice care delimitau anotimpurile de bază ale anului: vara şi iarna.

 Există şi o legendă care spune că Dumnezeu, văzând că omul are mult de suferit de pe urma insectelor, le-a strâns pe toate în ziua de 14 septembrie şi le-a încuiat într-o lacră. Apoi l-a chemat pe Alexie, trimiţându-l să le arunce în apa mării. Ajuns pe malul mării, Alexie deschide, din curiozitate, lacra lui Dumnezeu. Instantaneu, gândacii, lăcustele, insectele se răspândesc pretutindeni, în apa mării, în nisip, pe ierburi, în copaci. De atunci, susţine tradiţia, „nu numai pământul, ci chiar şi apa mării e plină de tot felul de jigănii, gângănii şi gugulii. Iar pe Alexie pentru că nu ascultat de Dumnezeu, l-a transformat în cocostârc ca să adune, între 17 martie şi 14 septembrie, insectele împrăştiate.” 

Este un timp al curăţeniei rituale, al luminii, al focurilor aprinse, un timp ce reactualizează în fiecare an adevărate scenarii mitice, cu suprapuneri şi influenţe atât din zona zoroastrismului cât şi a divinităţilor din panteonul greco-roman. La echinocţiul de primăvară, la fel ca şi la cel de toamnă, Calendarul Popular consemnează Ziua Şarpelui, cel care împarte anul în două anotimpuri, odată cu ritmul hibernării sale. Cele două zile ale şarpelui stau semnul unei străvechi zeităţi preistorice, considerată simbol al renaşterii ciclice a naturii, imaginea şarpelui muşcându-şi coada fiind una dintre cele mai cunoscute reprezentări a veşnicei reîntoarceri.

Începând din această zi, în satele din Câmpia Română, oile încetau să mai fie hrănite cu fân şi otavă, fiind scoase la iarbă verde, sărbătoare numită Lăsatul.

 În preajma echinocţiului de primăvară, timpul era suficient de cald pentru ca insectele să „învieze”, reptilele să se „dezmorţească”, ştiuca să se „zbată în apă” anunţând perioada de reproducere, albinele să iasă din stupi în căutare de hrană. De aceea, sărbătoarea era numită local Ziua Şarpelui, Ziua Peştelui sau retezatul Stupilor. La Alexii se greblau şi se măturau ogrăzile, târlele şi oboarele, se aprindeau focuri prin grădini şi livezi, se ocoleau casele şi acareturile cu tămâie şi cârpă arsă pentru alungarea şerpilor şi insectelor, se legau tulpinile pomilor fructiferi cu paie să nu se caţere omizile pe crengi, se suna din clopoţei sau se făceau zgomote, bătând din fiare vechi, pentru a speria şerpii, şopârlele, salamandrele şi broaştele. 

Aceste practici se efectuau în sudul ţării,  când era echinocţiul de primăvară, conform calendarului iulian.

Anul Nou Piscicol este sărbătorit fie de Alexii (17 martie – Ziua Peştelui), fie de Sfântul Andrei Mrejarul la Blagoveştenie (25/26 martie). Ziua Peştelui este o veche sărbătoare tradiţională din Dobrogea, spun muzeografii tulceni, citându-l pe Gheorghe Mihalcea (lucrarea „Calendarul etnofolcloric al pescarilor români din Dobrogea“).

De Alexii, femeile nu aveau voie să toarcă, să ţese, să depene sau să folosească foarfecele, acul sau furca de tors. Era interzis a se aduce în casă lut şi surcele, iar dacă lutul era adus din timp, acum se înmuia cu apă şi se astupau cu el toate găurile şi fisurile de la sobă, crezându-se că, în felul acesta, se astupau şi ochii şarpelui, iar oamenii erau feriţi de muşcătura lui. Din această zi le era permis oamenilor să ucidă şarpele, atunci când acesta le ieşea în cale.

Alte reprezentări mitice asociate lui Alexie: Alexa Boje, considerat patron al vieţuitoarelor, care iernează sub pământ şi Alexe Caldu, sinonim cu Alexie şi Moş Alexă, care aleargă călare pe cal să întoarcă soarele furişat pe lângă sfinţi, la 9 martie, şi pe lângă Dochia, la 1 martie, spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa pământul fără căldură şi lumină. Când soarele ajunge în dreptul echinocţiului de primăvară încearcă, plictisit de drumul parcurs zilnic de la răsărit la apus, să fugă spre nord. Conform altor tradiţii, lumea este salvată de la pieire nu de Alexe Caldu, care este bătrân şi nu mai poate prinde din urmă soarele, ci de zeul tânăr cabalin, Sântoaderul cel Mare.

Semnificațiile numelui Alexe

a apăra, a ajuta, om, omul care ajută, a proteja, protectorul omenirii, apărătorul

Despre numele Alexe

Numele de băiat Alexe este de origine greacă și are semnificația de a apăra.  Numele de Alexe este redat în latină prin Alexius și este purtat în primele secole ale erei noastre de câțiva martiri. Devine nume creștin și calendaristic, râspândindu-se astfel în Europa și se bucura de o mare popularitate în Imperiul bizantin, în Franța medievală.

Numele Alexie și Alexia sunt derivate ale numelor Alexandru și Alexandra și provin de la grecescul "Alexandros" care înseamnă "protector, apărător al oamenilor, viteazul care apără". Există și alte variante precum Alexe, Alexianu, Alex, Alexei, Alexa, Alexi, Alexandrina, Lexi, Alessia.

Celebrități cu aceste nume: Alexei Tolstoi, Alexei Yagudin, Alexis de Tocqueville (istoric francez), Alexandriana Halic, Alexia Portal (actrita franceza), Printesa Alexia a Greciei, Printesa Alexia a Olandei.

Vechii greci foloseau numele personale Alexas, Alexias, Alexis, Alexios frecvent, ele provenind de la cuvântul alexo - a apăra.

Tradiții și obiceiuri de Alexii

Alexie din calendarul popular, serbat în ziua de 17 martie, este considerat a fi patronul tuturor viețuitoarelor care au hibernat în subteran (reptilele, mai ales) sau au stat ascunse sub coaja copacilor (insectele, numite gujulii) si care se trezesc, acum, la viață.

 SFÂNTUL ALEXIE din calendarul popular, serbat pe 17 martie, este considerat a fi patronul tuturor vieţuitoarelor care au hibernat în subteran (reptilele, mai ales) sau au stat ascunse sub coaja copacilor (insectele, numite gujulii) şi care se trezesc, acum, la viaţă.

Sărbătoarea cunoscută sub numele de ALEXII face parte din același ciclu ritualic de înnoire a timpului calendaristic, în prag de primăvara.

Atmosfera satelor și spațiul din jurul gospodăriilor sunt purificate, acum, prin fumigații și zgomote de întimidare. Dis - de – dimineață, în grădini se aprind focuri ritualice, în care sunt puse să ardă fructele sfințite la Ziua Crucii (14 septembrie). Tinerii săreau, altă dată, peste focurile făcute din frunzele strânse cu o zi înainte și cocenii adunați de prin grădini, în credința că vor fi feriți de boli pe întreg parcursul anului și, de asemenea, ca vor fi feriți de pureci.

Focurile aprinse în zorii acestei zile prin livezi sau prin grădinile caselor aveau și o semnificație fertilizatoare, ziua fiind un important moment în calendarul pomicol tradițional.

Femeile obișnuiau să ia cărbuni din focul aprins, în castroane sau căni, și să afume, pe rând, fiecare arbore fructifer din livadă, înconjurând și gospodaria de trei ori. De asemenea, se considera că spiritele malefice din natură, precum și toate jivinele (insecte, reptile, rozătoare) cuibărite în jurul casei în timpul iernii, puteau să fie îndepărtate cu ajutorul zgomotelor făcute prin baterea în diferite obiecte metalice.

Preventiv, pentru îndepărtarea vietăților dăunătoare, femeile obișnuiau să facă un amestec din făină de porumb și apă pe care îl puneau la cele patru colțuri ale hotarului proprietății fiecărei gospodării.

În unele sate, ALEXIILE erau cunoscute și sub denumirea de ZIUA ȘARPELUI, deoarece se considera că în această zi șerpii ies din pământul în care au hibernat timp de 6 luni (de la 14 septembrie pâna lă 17 martie).

În Ziua Şarpelui, ţăranii n-au voie să-l omoare şi nici să-i spună pe nume. În schimb, îl descântă şi respectă nenumărate interdicţii: nu ating obiecte ale căror forme amintesc de a sa, nu taie lemne, nu torc, nu ţes, nu folosesc foarfecele sau acul. În satele noastre, şarpele pendulează între ipostaza de antropofag, prezent în blestemele de mamă, colindele şi baladele fantastice (“…dar nu-i para focului,/ că-s ochiuţii şarpelui./ şade-n drum încolăcit/ şi mănâncă un voinic…”) şi cea de animal totem sau strămoş mitic (“şerpe este la toata casa; unde este şerpe, e noroc la casă, merge bine şi nici un rău, nici un farmec nu se apropie. Dar să ferească Dumnezeu să-l omori, că îndată moare unul din gospodari. Acela se cheamă şerpe de Casă”).

Această credință impunea interdicții specifice de muncă. În mod special, femeile nu aveau voie să toarcă, sa țese, să depene sau să folosească foarfecele, acul sau furca de tors.

Era interzis, de asemenea, a se aduce în casă lut și surcele, iar dacă lutul era adus din timp, acum se înmuia cu apă și se astupau cu el toate găurile și fisurile de la sobă, crezându-se că, în felul acesta, se astupau și ochii șarpelui iar oamenii erau feriți de mușcătura lui. Din această zi le era permis oamenilor să ucidă șarpele, atunci când acesta le ieșea în cale.

În dimineața zilei de 17 martie, oricine trece prin satele din Bucovina mai poate surprinde focuri aprinse prin livezi, adevărați martori ai unei sărbători tradiționale puternic ancorata în viața localnicilor, dar care cu timpul s-a mai păstrat doar prin miezul ei religios. În unele sate de la deal sau de la munte, în special în zona pomicolă a ținutului, aspectul popular al Alexiilor mai poate fi întâlnit, însă, și astăzi.

Ziua Serviciului istoric al armatei

 

În baza Înaltului Decret Regal nr. 380 din 17 martie 1867, domnitorul Carol I aproba raportul ministrului de Război nr. 2734 privind înfiinţarea Depozitului General al Războiului organizat pe două secţii: Secţia I – Harta României. Lucrări topografice interioare şi Secţia a II-a – Lucrări istorice. Statistică militară şi lucrări regimentare.

                           Ziua Mediatorului Şcolar Rrom

Ziua marchează în România elaborarea primei fişe de post a mediatorului şcolar Rrom, de către inspectorii pentru şcolarizarea Rromilor, participanţi la Seminarul din Tulcea, în 15 - 17 Martie 2000, organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale, Romani Criss şi OSCE. Ulterior, în Codul Ocupaţiilor din România, a fost înscrisă profesia de mediator şcolar, în anul 2001, pentru nevoile Programului educaţional PHARE, ce a început în Septembrie 2002.

Ziua presei libere din Nord-Vestul ţării

întrucât la 17 martie 1889 a apărut la Baia Mare „numărul de probă” al săptămânalului social, literar şi economic „Gutinul”, editat de Michail Molnar şi avându-l ca „redactor răspunzător“ pe Gavril Szabo.

Ziua națională a Irlandei

Ziua națională a Irlandei este cunoscută sub numele de Saint Patrick’s Day, în onoarea patronului spiritual al acestei țări. Sărbătoarea comemorează sosirea Sfântului Patrick în Irlanda și cultura irlandeză. Prin urmare, această zi este marcată de evenimente speciale, festivaluri și diverse parade.

Sfântul Patrick, patronul spiritual al Irlandei, este sărbătorit, în fiecare an la 17 martie. Cele mai importante festivităţi au loc în Irlanda, la Dublin, dar şi în întreaga lume, acolo unde există comunităţi ale irlandezilor, care au adus cu ei tradiţiile specifice acestei sărbători.

În Irlanda, Ziua Sfântului Patrick a început să fie marcată prin secolele IX-X, prin procesiuni, dar a fost inclusă în calendarul catolic abia la începutul secolului al XVII-lea. În 1903, Ziua Sfântului Patrick a devenit ziua naţională a Republicii Irlanda, iar în noiembrie 1995, guvernul Irlandei a fost iniţiatorul Festivalului Sfântului Patrick care are loc, în fiecare an, la Dublin, potrivit www.stpatricksfestival.ie. Prima ediţie a acestui festival a avut loc la 17 martie 1996 şi a durat doar o zi. Festivalul a crescut în timp, astăzi, el desfăşurându-se de-a lungul a patru sau cinci zile, fiind organizate, pe străzile Dublinului, cele mai spectaculoase parade şi petreceri.

În 2018, Festivalul Sfântului Patrick de la Dublin are loc în perioada 15-19 martie. Parada Festivalului are loc la data de 17 martie şi cuprinde care alegorice având ca sursă de inspiraţie frumoasele legende irlandeze, costume tradiţionale irlandeze, formaţii de cimpoieri şi toboşari, dansatori irlandezi. Nu lipsesc faimosul trifoi şi culoarea verde. În cadrul festivalului mai au loc şi alte manifestări, precum spectacole de teatru în aer liber, ateliere de lucru pentru copii, concerte de muzică, tururi şi prezentări istorice. Totodată, pe tot parcursul festivalului, cele mai importante clădiri din Dublin sunt luminate în culoarea verde.

În cadrul festivalului, cu scopul de întări şi mai mult legătura culturală puternică ce există între Republica Irlanda şi diaspora, are loc prezentarea unei colecţii de artă ce redă anii foametei şi care ajunge pentru prima dată pe pământ irlandez. Colecţia a fost realizată de Muzeul ''Marea Foamete din Irlanda'' din cadrul Universităţii Quinnipiac, Hamden, Connecticut, SUA, este unică în lume şi constituie o legătură directă cu trecutul pentru cei aproximativ 6,5 milioane de irlandezi şi 40 de milioane de americani de origine irlandeză. Marea Foamete a avut un impact semnificativ asupra istoriei Irlandei, a pământului, politicii, culturii, asupra caracterelor oamenilor şi a relaţiilor interumane aminteşte sursa amintită mai sus.

Lucrările din cadrul expoziţiei ''Coming Home: Art and the Great Hung'' sunt expuse la Dublin Castle, West Cork Arts Centre din Skibbereen şi la Cultúrlann Uí Chanáin din Derry până la data de 30 iunie 2018.

Născut în anul 385 d.Hr. în Britania, Sf. Patrick a fost răpit şi dus în Irlanda, în jurul vârstei de 16 ani. După şase ani a reuşit să fugă în locurile natale. A fost timp de mai mulţi ani ucenicul episcopului Gherman din Auxerre, care l-a hirotonist diacon, preot şi episcop. În 432 a plecat din nou în Irlanda, unde până la moartea sa la 17 martie 461 (unele surse arată anii 480 sau 492 d.Hr.), şi-a continuat viaţa clericală convertindu-i pe irlandezi la creştinism şi întemeind o episcopie. Sfântul Patrick a folosit simbolul trifoiului pentru a ilustra doctrina Sfintei Treimi, prin cele trei frunze unite într-o singură tulpină explicând conceptul unui singur Dumnezeu în trei persoane, se menţionează pe www.calendar-ortodox.ro.

Saint Patrick’s Day nu este comemorată numai în Irlanda. Irlandezii din diaspora organizează evenimente speciale în țări precum: Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Australia etc. Culoarea asociată cu această zi este verde, iar persoanele care iau parte la festivități se îmbracă în haine de această culoare și poartă funde verzi și trifoi. Deoarece nu există restricții în această zi, consumul de mâncăruri cât mai variate și de alcool este încurajat.

 

În Statele Unite ale Americii, prima manifestare prilejuită de Ziua Sfântului Patrick a fost organizată de Societatea caritabilă irlandeză din Boston, la 17 martie 1737. În New York, prima celebrare a sfântului a avut loc în 1756, la taverna ''Crown and Thistle'', iar prima paradă a avut loc la 17 martie 1762, potrivit www.theholidayspot.com. Parada a fost organizată de către soldaţii irlandezi care activau în colonii. O creştere semnificativă a numărului imigranţilor irlandezi a avut loc în SUA, mai ales după Marea Foamete din secolul al XIX-lea, când mana a lovit în câteva rânduri culturile de cartofi, care a dus la decesul a peste un milion de oameni, iar circa două milioane au imigrat în mai multe zone ale lumii. Părăsindu-şi ţara natală, irlandezii nu au putut lua cu ei bunuri materiale, ci doar tradiţiile, astfel încât parada organizată de Sfântul Patrick a devenit, în timp, modalitatea acestora de a-şi manifesta identitatea.

Astăzi, parada de la New York organizată de Ziua Sfântului Patrick este cea mai veche paradă civilă din lume şi cea mai mare din Statele Unite. De asemenea, oraşele americane Boston, Philadelphia şi Savannah sărbătoresc această zi cu parade care implică între 10.000 şi 20.000 de participanţi fiecare. Oraşul Chicago are propria lui tradiţie în ceea ce priveşte această sărbătoare, alături de binecunoscuta paradă. În fiecare an, începând din 1962, apa râului Chicago este colorată în verde.

În România, până în 2008, sărbătorirea Ziua Sfântului Patrick s-a rezumat doar la câteva evenimente. În 2008, Asociaţia Culturală Româno-Irlandeză în colaborare cu Primăria Sectorului 1 a organizat o manifestare de amploare, care a inclus concerte şi spectacole de dans irlandez, iar apa fântânii din Piaţa Universităţii a fost colorată în verde. În 2013, în perioada 15-19 martie a avut loc la Bucureşti, cel mai mare festival din România dedicat Sfântului Patrick şi a fost organizat de Ambasada Irlandei. Festivalul a cuprins concerte de muzică irlandeză, o paradă cu care alegorice, reprezentaţii de dans specific irlandez, baluri şi recepţii oficiale.

Toate manifestările din întreaga lume prilejuite de Ziua Sfântului Patrick sunt unice, însă au elemente comune, simboluri care definesc însuşi spiritul irlandez: trifoiul (asociat cu Sf. Patrick), crucea celtică (ce îmbină tradiţii păgâne şi creştine), spiriduşul (leprechaun), un personaj imprevizibil şi mereu pus pe şotii, şi nu în ultimul rând, culoarea verde. Toţi participanţi poartă haine verzi în această zi, dar şi accesorii în aceeaşi culoare, precum pălării, panglici şi un trifoi prins de haine sau pictat pe faţă. Se pare că trifoiul şi panglicile verzi erau asociate sărbătorii încă din secolul al XVII-lea.

 

Tradiții

Conform traditiei, culoarea Zilei Sfantului Patrick este culoarea-simbol a Irlandei, verdele. Obiceiul este de a purta trifoi, funde si haine verzi pe 17 martie, data mortii Sfantului.

De asemenea, încă o tradiție a irlandezilor de Ziua Sfântului Patrick este de a bea bere. Chiar cei de la Guinness au lansat un nou sortiment pentru aceasta ocazie, editia Verde.

De obicei, în Irlanda, Sărbătorea Sfântului Patrick pică în postul Paștelui catolic. Dar Biserica Catolică le da voie irlandezilor să consume carne în această zi, întrucât, potrivit tradiției, aceștia organizează o masă mare, alături de prieteni și familie, pentru celebrarea Sfântului Patrick.

Falezele de la Moher, situate în  sud-vestul regiunii Burren, sunt unele dintre cele mai remarcabile panorame și formațiuni pe care coastele Irlandei le oferă; ele ajung până la amețitoarea înălțime de 213 metri deasupra nivelului mării și se întind pe o distanță de 8 kilometri lungime.
 

Sărbătoarea naţională a Republicii Irlanda – ziua Sfântului Patrick

Sfântul Patrick

Sfântul Patrick, Iluminătorul Irlandei s-a născut în jurul anului 385, fiul lui Calpurnius, un colector de taxe roman. El a trăit în satul Bannavem Taberniae, undeva la gura râului Severn din Wales. Când Patrick avea 16 ani, ţinutul a fost atacat de piraţi şi el a fost unul din captivi. El a fost dus în Irlanda unde a fost vândut ca sclav şi pus să lucreze ca îngrijitor de porci pe un munte, numit Slemish în Antrim County. În perioada cât a fost sclav Patrick a învăţat limba irlandeză care i-a fost de folos mai târziu în misiunea lui viitoare.

El a trăit în rugăciune şi singurătate pe munte timp de 6 ani. Sf. Patrick a avut două viziuni: în prima i se arăta că se va întoarce acasă, iar în a doua vedenie i se spunea că vaporul lui este gata. Pornind pe jos, Patrick a parcurs două sute de mile de-a lungul coastei. Acolo a reuşit să se îmbarce pe vapor şi s-a întors în Marea Britanie la părinţii săi.

Puţin mai târziu, s-a dus la Gaul şi a studiat preoţia în Auxerre, sub Sf. Germanus (prăznuit în 31 iulie). În cele din urmă, a fost sfinţit episcop şi i s-a încredinţat misiunea în Irlanda, urmându-i Sfântului Paladie (prăznuit în 7 iulie). Sf. Paladie nu a avut prea mult succes în Irlanda. După un an, s-a dus în Scoţia, unde a murit în anul 432.

Patrick a avut un vis în care un înger a venit la el ţinând în mână mai multe scrisori. Alegând una pe care scria Vocea Irlandezilor, i-a auzit pe irlandezi cum îl chemau înapoi la ei.

Cu toate că Sf. Patrick a avut rezultate deosebite în propovăduirea Evangheliei, el nu a fost nici primul nici unicul misionar în Irlanda. El a ajuns acolo în jurul anului 432 (deşi nu se ştie sigur anul), cam la un an după ce Sf. Paladie şi-a început misiunea în Irlanda. Pe coasta de sud-est mai erau şi alţi misionari activi, dar Sf. Patrick a avut cea mai mare influenţă în răspândirea cuvântului Evangheliei. De aceea, a rămas cunoscut drept "Iluminătorul Irlandei".

Cartea sa autobiografică "Confesiuni" cuprinde multe din încercările şi dezamăgirile pe care acesta le-a trăit de-a lungul misiunii sale. Patrick i-a mărturisit odată unui prieten că era tulburat de un anumit păcat pe care l-a comis înainte de a împlini 15 ani. Prietenul l-a asigurat că Dumnezeu se va îndura de el şi îl va milostivi, susţinându-l în numirea lui ca episcop. Mai târziu, însă, prietenul l-a trădat dezvăluind secretul lui Patrick, în încercarea de a-l opri să devină episcop. Mulţi ani de atunci, Sf. Patrick încă mai plângea pentru prietenul său care l-a umilit public.

Sf. Patrick a înfiinţat multe biserici şi mănăstiri pe teritoriul Irlandei, dar convertirea poporului irlandez nu era o sarcină uşoară. Aceştia erau ostili şi de multe ori îl atacau pe Sf. Patrick, acesta înfruntând pericolul, insultele şi ocările care i se aruncau cu referire la statutul său de străin şi fost sclav. Se crede chiar că ar fi fost în pericol de moarte. În ciuda tuturor obstacolelor el a rămas fidel chemării sale şi a botezat mulţi oameni întru Hristos.

Epistola sfântului către Coroticus este o lucrare autentică. În aceasta el denunţă atacul celor din Coroticus asupra uneia din congregaţiile sale. Lucrarea Lorica este atribuită tot Sfântului Patrick. În scrierile sale, putem citi despre conştientizarea chemării sfântului de către Dumnezeu, precum şi hotărârea şi smerenia sa în îndeplinirea misiunii. El se considera "un păcătos", cel mai neştiutor dintre toţi, şi cel mai dispreţuit dintre toţi. El mulţumeşte lui Dumnezeu pentru reuşitele sale şi nu se bazează pe puterile sale. "Datorez totul lui Dumnezeu pentru că din mila Lui atâţia oameni s-au născut din nou întru El."

Pe vremea când a înfiinţat Scaunul Episcopal în Armargh în 444, Sf. Patrick a mai avut şi alţi episcopi care-l ajutau, mulţi preoţi şi diaconi locali, încurajând dezvoltarea monahismului.

Sf. Patrick este deseori înfăţişat ţinând în mână un trifoi, sau cu şerpi care fug de la el. El a folosit simbolul trifoiului pentru a ilustra doctrina Sfintei Treimi. Cele trei frunze care cresc dintr-o tulpină l-a ajutat să explice conceptul unui singur Dumnezeu în trei persoane. Mulţi cred acum că povestea alungării şerpilor din Irlanda nu are nici un fond istoric.

Sf.Patrick s-a stins din viaţă în 17 martie 461 (unii spun că în 492). Sunt mai multe variante despre ultimele sale zile, dar mai mult legende. Muirchu spune că nu se ştie locul în care a fost îngropat Sf. Patrick. Sf. Columba din Iona (prăznuit în 9 iunie) spune că Duhul Sfânt i-a descoperit că Patrick a fost îngropat la Saul, locul primei sale biserici. O lespede de granit a fost amplasată pe locul tradiţional al mormântului său din Downpatrick în 1899.

Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu

 

Preacuviosului părintele nostru Alexie s-a născut la Roma, fiind singurul copil al patricianului Eufimian şi al Aglaidei, care erau de neam nobil şi bogaţi. Ajungând la vârsta potrivită, tatăl său i-a ales soţie, pregătindu-i cămara de nuntă. După căsătorie, când a intrat în cămara de nuntă, în care se găsea soţia lui, în loc să rămână acolo cu ea, şi-a scos inelul său şi dându-i-l şi binecuvântând-o, a ieşit în ascuns din casă şi a plecat îndată la Edesa. Şi venind la biserica de aici, a rămas pe lângă ea timp de optsprezece ani, îmbrăcat cu haine sărace şi zdrenţuite, hrănindu-se din mila şi îndurarea celor ce veneau la biserică.

Mai târziu a plecat de acolo, căci nu se mai putea să rămână mai multă vreme ascuns, din cauza virtuţilor lui, fiindcă mulţi, înţelegân-du-i viaţa lui virtuoasă, veneau mereu la el şi-l stânjeneau, şi a voit să se ducă în Tarsul Ciliciei, la biserica sfântului apostol Pavel, dar nu şi-a putut împlini această dorinţă, deoarece corabia cu care călătorea, împinsă fiind de vânt, a fost îndrumată într-altă parte. Ajungând deci la Roma, a venit la casa părinţilor lui. Aici, nemaifiind cunoscut de nimeni, îşi petrecea viaţa înaintea porţii casei sale, luat în derâdere şi batjocorit de înşişi servitorii lui, pătimind atât de mult, cât poate pătimi un om străin lipsit de orice îndrăzneală din partea unor oameni petrecăreţi şi gălăgioşi. Când a simţit că i se apropie fericitul sfârşit, a cerut o bucată de hârtie şi a scris pe ea cine este şi unde s-a născut. Şi a păstrat această hârtie la el, până când împăratul Onoriu, după o descoperire dumnezeiască, venind la el, l-a găsit dându-şi duhul. Şi rugându-se de el şi luând de la el scrisoarea şi citind-o în auzul tuturor, au cunoscut cu toţii cele cu privire la el. Deci, toţi fiind cuprinşi de spaimă, au luat şi au îngropat cu cinste şi cu mare cuviinţă sfintele lui rămăşite în biserica sfântului apostol Petru, moaştele lui răspândind după aceea miruri cu bun miros şi vindecări tuturor celor ce se apropiau de ele.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1819: S-a născut Alecu Russo, ideolog al generaţiei de la 1848.
  

Alecu Russo (n. 17 martie 1819, Chișinău - d. 5 februarie 1859, Iași) a fost poet, prozator, eseist, memorialist și critic literar român (originar din Basarabia), ideolog al generației de la 1848. Este autorul volumului Cântarea României, tipărit anonim. Fără a revendica vreodată explicit această operă, a furnizat unul dintre cele mai cunoscute litigii de paternitate literară din istoria literaturii române.

 Este autorul volumului "Cîntarea României", tipărit anonim; fără a revendica vreodată explicit această operă, a furnizat unul dintre cele mai cunoscute litigii de paternitate literară din istoria literaturii române (m.05.02.1859).

S-a născut în familia unui boier de viță veche, dar cu o situație socială relativ modestă. Copilăria și-a petrecut-o la țară, în mijlocul țăranilor. Pe la 1829 o cumplită epidemie de holeră i-a secerat familia. Rămas orfan de mamă, Alecu Russo e trimis de parintele său la studii în Elveția. După studiile din Elveția, își continuă studiile la Institutul lui Francois Naville din satul Vernier de lânga Geneva. Pe băncile institutului scrie primele sale încercări literare. Majoritatea lucrărilor au fost scrise în limba franceză și au apărut postum, în traducere.

• 1834: S-a născut Gottlieb Daimler, inventator german, cel care a construit prima motocicletă și a îmbunătățit numeroase motoare.

A obținut un post de desenator tehnic, iar în 1872, a devenit director tehnic la firma constructoare de motoare cu gaz de iluminat (gazogen) Deutz, condusă de Nikolaus Otto.

Împreună cu Maybach, Daimler  în 1882  deschide un atelier la Cannstatt, unde perfecționează motorul în patru timpi proiectat de Beau de Rochas.

În 1885, a construit prima motocicletă din lemn, iar în 1889, un triciclu cu motor, pe care a montat primul carburator dotat cu jicloare pentru alimentarea cu benzină, și, în același an, primul motor cu doi cilindri în V, pe care l-a prezentat la Expoziția Universală de la Paris.

• 1861: În Italia, statele peninsulei și Cele două Sicilii au fost unite de regele Victor Emmanuel II, fiind proclamat Regatul Italiei.
  
  
  

Statele peninsulei și Regatul celor două Sicilii au fost unite de regele Victor Emmanuel al II-lea.

Pe 17 martie 1861, a fost proclamat Regatul Italiei, luând astfel sfârșit existența Regatului Sardiniei.

Casa de Savoia a condus Italia până în 1946, când a fost proclamată republică.

• 1866: Începe funcţionarea Băncii României. 

A fost creată prin transformarea filialei bucureştene a Băncii Imperiului Otoman (capital majoritar englez), ceea ce a supărat Poarta otomană. După retragerea privilegiului de emisiune, banca a continuat operaţiile bancare sub numele de “Bank of Roumania”. Primul preşedinte al Consiliului de administraţie a fost Ion Ghica.

• 1883: S-a născut Urmuz, pseudonimul literar al lui Demetru Demetrescu-Buzău, scriitor român de avangardă
  
  
  

A început să scrie, aparent fără conștiința că produce literatură, numai pentru a-și distra frații și surorile, parodiind cu niște false automatisme academismul prozei curente. Textele lui i-au atras atenția lui Tudor Arghezi, care i-a găsit pseudonimul și i-a publicat, în 1922, în două numere consecutive din Cugetul românesc, Pâlnia și Stamate, antiproză intitulată ironic roman în patru părți, în care face o serie calambururi de esență sofistică prin duplicitatea de sens a cuvintelor: oamenii coboară nu pe scări, ci din maimuță; o masă fără picioare bazată pe calcule și probabilități; pereții sunt, conform obiceiului oriental, sulemeniți în fiecare dimineață, alteori măsurați cu compasul, pentru a nu scădea la întâmplare.

Absurditatea cea mai izbutită este Ismail și Turnavitu, premergătoare teatrului lui Eugen Ionescu: …Ismail este compus din ochi, favoriți și rochie… Se plimbă însoțit de un viezure de care se află strâns legat cu odgon de vapor și pe care în timpul nopții îl mănâncă crud și viu, după ce mai întâi i-a rupt urechile și a stors pe el puțină lămâie…

Scrierile lui, puține la număr, au cunoscut o glorie postumă, care nu a încetat să se consolideze. Ele au avut o neașteptată înrâurire asupra literaturii românești de avangardă și au contribuit la lărgirea conștiinței estetice.

Eugen Ionescu a explorat mai târziu filonul literaturii absurdului, considerându-l pe Urmuz unul din precursorii „tragediei limbajului”. Mai aproape de spiritul dadaist  prin gustul primejdios pentru hazardul creator de personaje mecanomorfe, insidios monstruoase, decât de suprarealismul adversar principial al lucidității, Urmuz a întreprins o critică în esență grotescă, unică în felul ei, a literaturii, căreia nu-i lăsa nici o speranță de supraviețuire. De aceea, în ciuda aparenței hilare, de bufonerie a scrierilor sale, i se opune, într-o tensiune abia mascată, un fond tragic, dizolvant.

În anul următor, 1923, s-a sinucis la 23 noiembrie, în București, fără să lase vreo explicație asupra funestului său gest. Voia să moară în chip original, fără nici o cauză.

• 1948: A fost semnat, la Bruxelles, actul de naştere al Uniunea Europei Occidentale, de către Belgia, Franţa, Luxemburg, Olanda şi Marea Britanie.
  
  
  

UEO este singura organizaţie europeană cu componenţă de apărare înfiinţată în perioada războiului rece, în present, formată din 28 de ţări.

Organismul fusese creat în 1948 de Franța, Marea Britanie, Olanda, Belgia și Luxemburg. UEO era la acea vreme o contrapondere la Uniunea Sovietică. Organizația nu-și mai are rostul în prezent.

În contextul intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona și al progreselor instituționale ale Uniunii Europene, și-a pierdut rațiunea de a fi o altă structură, Uniunea Europei Occidentale. La Bruxelles a fost anunțată dizolvarea acesteia, în 2010.

Uniunea Europei Occidentale, structura prea puțin cunoscută de marele public, în special de cel din Europa de răsărit a fost o emanație a Războiului Rece. Ea a fost creată în 1948 de Franța, Marea Britanie, Olanda, Belgia și Luxemburg, țări neliniștite la acea oră de forța Uniunii Sovietice.

Uniunea Europei Occidentale a fost însă eclipsată, un an mai târziu, de crearea Alianței Atlantice, dar a continuat să funcționeze și să primească noi membri. La ora dizolvării sale, Uniunea Europei Occidentale număra zece țări membre și 18 membri asociați.

Sediul structurii se afla la Bruxelles, dar Parisul găzduia adunarea sa inter-parlamentară. Structura dispunea de 60 de angajați și de un buget de funcționare de 13 milioane de euro.

Pentru securitatea și apărarea europeană a început deci o nouă fază, iar rolul istoric al Uniunii Europei Occidentale s-a încheiat. Multă vreme, această structură a fost totuși considerată un embrion al unei apărări europene, pe care unele capitale, precum Parisul ar fi vrut să o dezvolte în paralel cu Alianța Atlantică, aceasta din urmă fiind considerata cam prea mult dominată de americani.

• 1958:  A fost lansat Vanguard 1, primul satelit care se alimenta cu energie solară și cel mai vechi satelit artificial al Terrei prezent pe orbită

Vanguard 1 (ID: 1958-Beta 2) a fost al patrulea satelit artificial lansat al Terrei și primul satelit care este alimentat cu energie solară. Deși comunicarea cu acesta a fost pierdută în 1964, Vanguard 1 rămâne cel mai vechi satelit realizat de om, care se află încă pe orbită. A fost programat pentru a testa capacitățile de lansare a unui vehicul cu lansare în trei trepte, ca parte a Proiectului Vanguard și pentru studiul mediului asupra unui satelit și sistemele sale în orbita Terrei. Acesta a fost de asemenea utilizat pentru a obține măsurători geodezice prin analize de orbitare.

Design-ul navei

Naca este o sferă de aluminiu ce cântărește  1.47 kg și are un diametru de 165 mm. Ea conține un transmițător de 10 mW, 108 MHz alimentat de o baterie cu mercur și un transmițător de 5 mW, 108.03 MHz, alimentat de șase celule solare montate pe corpul satelitului. Șase antene scurte sunt proeminențe exterioare sferei. Transmițătoarele au fost utilizate primar pentru inginerie și obținerea datelor, dar au fost utilizate și pentru determinarea conținutului de electroni dintre satelit și stațiile de la sol.

Vanguard poartă de asemenea două termistoare care măsoară temperatura interioară tot la 16 zile pentru a monitoriza eficacitatea protecției termice. O versiune de backup a lui Vanguard 1 este prezentă la Centrul Spațial și Cosmosfera din Kansas

Misiunea

Vehiculul de lansare în trei trepte a plasat Vanguard, în 17 martie 1958, pe o orbită eliptică înclinată la 34,25 grade, în 134,2 minute, la 654×3,969 km.

Estimările inițiale au considerat că această orbită va rezista 2000 de ani, dar s-a descoperit că există efecte ale radiației solare, care a produs perturbări semnificative în ce privește înălțimea perigeului satelitului, fapt ce a cauzat o descreștere semnificativă a duratei prezenței așteptate la numai 240 de ani.

• 1988: Apple dădea în judecată Microsoft și HP

La acea vreme, compania din Cupertino reclama faptul că atât Microsoft cât și HP foloseau în interfețele lor grafice elemente ”împrumutate” din interfața de Macintosh.

Partea interesantă cu acest proces este dată de faptul că și Apple a fost dată în judecată pentru același motiv de către Xerox. Și mai haios este că procesul a durat până în 1994 când o decizie a tribunalului a dat peste nas pretențiilor ridicate de Apple, care nu au primit niciun fel de despăgubire.

Cam pe acolo a început. De atunci procesomania a luat forme alarmante!

Să aveți o zi frumoasă!