12 Mai

Este a 132-a zi a anului. 
Au mai rămas 233 de zile până la sfârșitul anului. 
Soarele răsare la 05 h 52 m și apune la 20 h 33 m. 

Citatul zilei

”Numai epocile extraordinare produc oameni extraordinari.” (George Barițiu)

Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare

Majoritatea păsărilor migrează din zonele de reproducere din nord spre zonele de iernare din sud. Cu toate acestea, unele păsări cresc în părţile de sud ale Africii şi migrează în zonele de iernare nordice sau pe aliniamente de latitudine, pentru a se bucura de climatele mai puţin costisitoare din timpul iernii. Alte păsări se află în zonele joase în timpul lunilor de iarnă şi se deplasează la altitudini mai mari pentru vară.

Ziua mondială a păsărilor migratoare (WMBD) este sărbătorită, în fiecare an, în a doua sâmbătă din luna mai, la nivel global, începând din anul 2006. Marcarea acestei zile a fost făcută la propunerea Secretariatului Convenţiei pentru conservarea speciilor migratoare şi animalelor sălbatice (CMS) şi a Secretariatului Acordului privind Conservarea Păsărilor de Apă Migratoare African-Eurasiatice (AEWA). Din 2018, Ziua mondială a păsărilor migratoare va fi sărbătorită de două ori pe an, inclusiv în luna octombrie.

Tema din acest an dedicată Zilei Mondiale a Păsărilor Migratoare este: "Pe o singură voce pentru conservarea păsărilor" ("Unifying our Voices for Bird Conservation").

Site-ul www.worldmigratorybirdday.org arată că 2018 este un an de tranziţie important în istoria acestei Zile, prin unificarea coridoarelor mari de zbor ale păsărilor migratoare ale planetei cu zborurile aviatice de scurtă durată: Africa-Eurasia, Asia de Est-Australasia şi America de Vest. Ca o nouă platformă globală care unifică eforturile la nivel mondial, WMBD va consolida educaţia şi sensibilizarea cu privire la necesitatea de protejare a păsărilor migratoare şi habitatele lor - la toate nivelurile, în toate părţile lumii.

Marcarea Zilei Mondiale a Păsărilor Migratoare urmăreşte încurajarea autorităţilor naţionale, a organizaţiilor neguvernamentale, a cluburilor şi asociaţilor, a universităţilor şi şcolilor pentru organizarea de evenimente, programe anuale, activităţi educaţionale, toate având drept scop conştientizarea publicului în vederea conservării habitatelor păsărilor migratoare din întreaga lume.

Fenomenul migraţiei păsărilor prezintă o importanţă deosebită, acestea acţionând ca indicatori ai ecosistemului, biodiversităţii şi schimbărilor climatice.

În plus, migraţia este o călătorie periculoasă şi expune animalele la o gamă de ameninţări, adesea provocate de activităţile umane. Pentru păsările migratoare, pierderea locurilor de iernare şi de oprire ar putea avea un impact dramatic asupra şanselor lor de supravieţuire. Distanţele lungi pe care acestea se deplasează implică trecerea multor frontiere între ţări cu politici de mediu, legislaţie şi măsuri de conservare diferite. Cooperarea internaţională între guverne, ONG-uri şi alte instituţii interesate este necesară de-a lungul întregii călătorii a unei specii pentru ca eforturile de conservare să fie coordonate. Cadrul juridic şi instrumentele de coordonare necesare pentru o astfel de cooperare sunt furnizate de acorduri multilaterale de mediu, cum ar fi Convenţia privind speciile migratoare şi Acordul African-eurasiatic.

Şi în România sunt organizate în preajma Zilei mondiale a păsărilor migratoare diverse acţiuni, precum monitorizarea speciilor de păsări sălbatice, distribuirea de materiale informative, conferinţe în care sunt expuse aspecte semnificative privind conservarea acestor specii etc.

Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" (ARBDD) menţionează că România a aderat la Convenţia privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice prin Legea nr. 13/1998 şi a ratificat Acordul AEWA prin Legea nr. 89/2000. CMS şi AEWA încurajează cooperarea internaţională pentru monitorizarea, cercetarea ştiinţifică, stoparea declinului speciilor de păsări şi a habitatelor lor, în aria geografică de răspândire a acestora, prin luarea de măsuri coordonate pentru menţinerea speciilor de păsări migratoare într-o stare de conservare favorabilă sau pentru readucerea lor la o asemenea stare.

Statisticile Ministerului Mediului arată că circa 15% din speciile de păsări sălbatice de la nivelul UE sunt aproape ameninţate, în declin, iar alte 17% din specii sunt ameninţate. În baza prevederilor Directivei 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind conservarea păsărilor sălbatice, ţările UE trebuie să ia măsuri pentru menţinerea speciilor într-o stare de conservare favorabilă sau pentru restabilirea populaţiilor speciilor ameninţate, la un nivel care să îndeplinească condiţiile ecologice, ştiinţifice şi culturale, ţinând cont de condiţiile economice şi de recreere. Anumite specii constituie obiectul unor măsuri speciale de conservare a habitatelor, pentru a li se asigura supravieţuirea. Printre acestea se numără speciile pe cale de dispariţie, speciile vulnerabile la anumite schimbări ale habitatului, speciile cu efectiv redus al populaţiilor sau cu o distribuţie locală limitată.

Obiectivul-cheie al strategiei UE în domeniul biodiversităţii este stoparea pierderii biodiversităţii şi a degradării serviciilor ecosistemice până în anul 2020 şi refacerea acestora, în măsura în care este posibil.

Conform Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Mureş, în România, multe din păsările migratoare ar putea suporta fără probleme, temperaturile scăzute din timpul iernii, însă, odată cu scăderea temperaturii, dispar treptat şi sursele de hrană. Păsările migratoare din România pleacă spre latitudinea sudică, pentru temperaturi mult mai bune şi pentru condiţiile mai bune de hrană. Păsările migratoare preferă să revină în emisfera nordică, pe timpul verii, pentru a se reproduce, datorită abundenţei hranei. Păsările cresc pui pe perioada verii, moment în care au nevoie de hrană în abundenţă pentru creşterea puilor. În emisfera nordică, primăvara natura renaşte la viaţă, oferind multe surse de hrană păsărilor migratoare (insecte, fructe).

În România există păsări migratoare care nu părăsesc teritoriul ţării, doar atunci când condiţiile de trai devin grele. De multe ori, se pot observa iarna, pe bălţi şi lacuri, raţe, gâşte, lebede sau stârci. În schimb, păsările migratoare care se hrănesc cu insecte, migrează din România, încă de la începutul toamnei. Dintre aceste păsări, rândunica şi barza, care se şi numesc vestitorii primăverii, revin în România, primăvara.

Unele exemplare de păsări migratoare iernează în bazinul Mării Mediterane şi al Mării Negre şi în sudul Asiei. Pe litoralul Mării Negre şi în lacurile adiacente iernează deseori lebede, lişiţe, găinuşe de baltă, diferite specii de raţe.

Din aproximativ 400 de specii de păsări ce trăiesc în România, 350 de specii, sunt păsări migratoare, însă, sunt şi păsări care migrează din Siberia şi zonele nordice ale Europei, pentru a ierna în România. Din acest motiv, se pot observa anumite specii de păsări doar pe perioada iernii, în România. Din această categorie fac parte păsări ca: cinteza de iarnă, cocoşarul, becatinele, botgrosul, flueirarii, raţele, diferite păsări răpitoare. Există şi păsări, care, în drumul lor, se opresc în România (în Delta Dunării) pentru a se odihni şi pentru a se hrăni: raţa sălbatică, gâsca de vară, prepeliţa, sturzii, porumbelul gulerat, ciocârlia, graurii, precizează APM Mureş.

 
Păsările migratoare constituie o parte importantă a biodiversității globale care, în baza prevederilor Convenției privind Diversitatea Biologică, trebuie să fie conservată în beneficiul generațiilor prezente și viitoare. Ele sunt deosebit de vulnerabile datorită faptului că migrează pe distanțe lungi, unele specii fiind dependente de zonele umede care se degradează datorită activităților antropice nesustenabile.

Ziua Mondială a Păsărilor se sărbătorește la nivel global, începând cu anul 2006, fiind inițiată de Secretariatul Convenției pentru Conservarea Speciilor Migratoare și Animalelor Sălbatice (CMS) și Secretariatul Acordului privind Conservarea Păsărilor de Apă Migratoare African-Eurasiatice (AEWA).

Anual, milioane de păsări dispar din cauza braconajului, capturării și comerțului ilegal sau sunt afectate de poluare, defrișări, dezvoltarea infrastructurii, schimbările climatice, pierderea habitatelor de cuibărire și de hrănire. Un număr foarte mare de specii de păsări sunt amenințate cu dispariția, de aceea orice capturare de păsări migratoare trebuie să fie făcută luând în considerare caracteristicile biologice și starea lor de conservare pe întregul areal de răspândire. România, alături de alte țări, a aderat la Convenția privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice (CMS) prin Legea nr. 13/1998 și a ratificat Acordul privind conservarea păsărilor de apă migratoare african-eurasiatice (AEWA), prin Legea nr. 89/2000. CMS și AEWA încurajează cooperarea internațională pentru monitorizarea, cercetarea științifică, stoparea declinului speciilor de păsări și a habitatelor lor, în aria geografică de răspândire a acestora, prin luarea de măsuri coordonate pentru menținerea speciilor de păsări migratoare într-o stare de conservare favorabilă sau pentru readucerea lor la o asemenea stare.

La nivel mondial, a fost adoptat Planul Strategic AEWA pentru perioada 2009-2017, ce abordează problemele prioritare legate de păsările de apă migratoare și acțiunile ce trebuie întreprinse de Părți, pentru conservarea speciilor și a habitatelor naturale, managementul activităților umane, monitorizarea speciilor, cercetarea științifică, educația, informarea publicului și implementarea măsurilor de conservare adecvate. Astfel se acordă o atenție deosebită speciilor periclitate, precum și celor care se află într-o stare nefavorabilă de conservare, pentru menținerea sau, după caz, restabilirea unei rețele de habitate corespunzătoare pe întreaga arie de migrație a fiecărei specii de păsări.

Cu acest prilej, Administrația Rezervației Biosferei ,,Delta Dunării’ (ARBDD) va dedica perioada 10 — 15 mai 2016 marcării evenimentului, prin organizarea de acțiuni de celebrare pe teritoriul RBDD, împreună cu elevii și cadrele didactice de la școlile din localitățile Crișan și Sulina, prin centrele de informare și vizitare. Programul acțiunilor va cuprinde evenimente de informare și conștientizare publică ce vor cuprinde: prezentarea însemnătății evenimentului, concursuri de desene, drumeții în zonele învecinate localităților, ateliere de lucru, activități interactive, joc de rol, etc.

Începând din anul 2018, celebrarea “Zilei Mondiale a Păsărilor Migratoare”se va face de două ori pe an, în a II-a săptămână a lunilor mai și octombrie, prin campanii de informare și conștientizare publică, pentru cunoașterea amenințărilor la  adresa  păsărilor  migratoare  și pentru amplificarea  mesajului  de  protecție  a acestora. 

 

Ziua Internațională a Asistentelor Medicale

Este sărbătorită din 1965, prin decizia Consiliului Internaţional al Asistentelor Medicale. Din 1974 a fost aleasă oficial data de 12 mai, ziua de naştere a celei mai cunoscute asistente medicale, Florence Nightingale (1820-1910), prima care a reformat domeniul de activitate al asistentelor medicale şi a pus bazele asistenţei medicale moderne. Omagiul adus acestei profesii nu este întâmplător. Asistentelor medicale le revine nobila misiune de a ajuta medicii în tratarea pacienţilor şi de a uşura suferinţele acestora, fără de ele fiind de neimaginat sistemul medical al fiecărei ţări.

Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali, creat la sfârşitul secolului al XIX – lea, mai exact în anul 1899, a decretat ca ziua de naştere a lui Florence Nightingale – 12 MAI, să devină Ziua Internaţională a asistenţilor medicali din întreaga lume.

Ziua Internaţională a Asistenţilor Medicali este sărbătorită în fiecare an în 12 mai, zi stabilită din 1965 de către Consiliului Internaţional al Asistenţilor Medicali, marcând ziua de naştere a asistentei medicale Florence Nightingale.
Florence Nightingale (n. 12 mai 1820 – d. 13 august 1910) a fost precursoarea serviciului sanitar modern. Florence Nightingale a fost nu numai prima infirmieră modernă, dar şi scriitoare şi un statistician important.
Datorită ambiţiei şi devotamentului de care a dat dovadă, spitalele secolului al XIX-lea s-au transformat în instituţii de tratament adecvate, dotate din punct de vedere sanitar şi cu personal de specialitate gata oricând să îngrijească bolnavii, înfiinţând prima şcoală pentru asistentele medicale pe lângă Spitalul ”Saint Thomas” din Londra în 1860.
Altruismul a împins-o pe Florence Nightingale să-și dedice întreagă viaţă ajutorării bolnavilor din spitale. Ca semn al recunoaşterii meritelor sale, regina Victoria a decorat-o în 1904 cu Crucea Roşie Regală.
În 1907, a devenit prima femeie din Marea Britanie recompensată cu Ordinul de Merit.

Memoria lui Florence Nightingale a fost omagiată deoarece ea a fost fondatoarea primei şcoli laice de asistente medicale din lume, cea care a dat o identitate acestei nobile profesii şi a făcut ca ea să fie respectată şi valorizată de comunitate. Intr-o era în care spitalele erau insalubre, cunoştinţele despre îngrijirea pacientului aproape nule, iar îngrijirea bolnavilor nu era o activitate demnă şi onorabilă pentru o doamnă de societate, Florence Nightingale a trecut toate aceste obstacole implicându-se şi dăruindu-se în totalitate ideii de a ajuta.

De fapt asta şi înseamnă Nursing: ştiinţa şi arta de a îngriji, iar raportat la sistemul medical constituie o metodă sistematică, organizată, ce permite acordarea de îngrijiri individualizate. In toată activitatea ei, ea nu s-a rezumat doar la îngrijirea efectivă a bolnavilor, ci a revoluţionat sistemul sanitar ale acelor vremuri, atât din punct de vedere adminstrativ, cât şi educaţional şi perceptual. A realizat îmbunătăţiri ale sistemului printr-o mai bună organizare şi educaţie profesională a personalul medical. Aşadar, curăţenia în spitale, spălarea/dezinfectarea hainelor tuturor răniţilor; dotarea cu bandaje, mese de operat şi alte ustensile de bază necesare funcţionării unui spital, asigurarea a câte 3 mese pe zi şi diete realizate în funcţie de starea fiecărui pacient şi aprovizionarea cu apă curată, au devenit un imperativ.

In 1860 a pus bazele Şcolii de Nursing Nightingale în cadrul Spitalului Sf. Thomas din Londra In 1861 a fondat o şcoală pentru moaşe.

Până în 1887, a reuşit să-şi facă practicile aplicate şi munca cunoscută în ţări precum Germania, Canada, India, Elveţia, Australia şi SUA. Ideile, studiile şi reformele ei au dus la crearea unui mediu de muncă spitalicesc mai eficient şi mai sigur. A reformat nursingul, de la o îndeletnicire pentru femeile needucate şi sărace, la o profesie demnă şi onorabilă pentru toate femeile. După Războiul Crimeii, a scris peste 200 de rapoarte, cărţi şi monografii pentru dezvoltarea învăţământului pentru profesia de asistent medical. Toate aceste scrieri au rămas şi astăzi o sursă de informaţii pentru istoria acestei profesii.

Florence Nightingale a fost o nursă, un filosof, un statistician, un istoric, un politician şi chiar mai mult de atât. Ea este emblema unei luptătoare a drepturilor tuturor nurselor de atunci şi până în prezent.

In toată această mişcare mondială, Florence Nightingale, prin puterea exemplului, a insămânţat ideile nobile de ingrijire peste tot in lume. Asadar, in fiecare tara exista o urmasa demna a ei.

Evenimente de-a lungul timpului...

• 113: A fost inaugurată la Roma, în forumul nou construit, „Columna lui Traian", operă atribuită lui Apollodor din Damasc. 

Cele 124 de episoade care ilustrează războaiele daco–romane, constituie un original act de naștere a poporului român.

Columna lui Traian este un monument antic din Roma construit din ordinul împăratului Traian, pentru comemorarea victoriei sale în Dacia, care s-a păstrat până în zilele noastre. Monumentul se află în Forul lui Traian, în imediata apropiere - la nord - de Forul roman. Terminată în 113, columna are exteriorul prevăzut cu un faimos basorelief sculptat, în formă de spirală, care reproduce artistic sub o formă epică războaiele dintre romani și daci purtate de Traian pentru cucerirea Daciei.

Monumentul, din marmură de Paros, înalt de 40 metri (144 paşi romani) este compus dintr-o coloană cu capitel doric, aşezată pe un soclu paralelipipedic, decorat cu trofee.

Pe capitel se înălţa statuia împăratului Traian, turnată în bronz şi poleită cu aur, dispărută în evul mediu.

Friza, lungă de 200 m, cu 155 de scene şi peste 2500 de figuri, reprezintă, în interpretarea unor cercetători, primul film din istorie.

Scenele sunt grupate tematic şi oarecum cronologic, fiind vorba despre primul război dacic, cel din 101-102, de bieniul de pace, când s-a construit podul de la Drobeta şi de al doilea război, cel din 105-106, terminat cu pax romana (pacea instaurată de romani).

Personajul principal este împăratul Traian, artistul care a conceput conţinutul, dar modul de succesiune al scenelor.

Se crede că Traian apare în 58 de scene, în care îşi asumă rolul de princeps (şef al statului): vorbind armatei, primind ambasade sau pe daci care i se supun, întâmpinat de armate sau de oamenii din proviciile pe unde a trecut venind spre Dacia, sau ca în calitate de conducător suprem al armatei, participând direct la război, la pregătirile de luptă din zona de conflict, în faţa armatei în marş, ţinând consilii de război, inspectând construcţii-fortificaţii, poduri, asistând la lupte, răsplătind armata. Un singur relief îl prezintă participând direct la bătălie. Impăratul călare, cu mantia fluturândă, este înfăţişat în chip de cavaler trac.

Decebal este reprezentat cu certitudine în trei scene, cea a luptei de la Tapae, cea a păcii când daci îngenunchiază în faţa lui Traian şi doar Decebal, în spatele lor, rămâne în picioare, şi cea a sinuciderii lui. Lângă un copac regele dac duce spre gât o sabie curbă.

Columna are o înălțime de aproximativ 30 de metri și conține 18 blocuri masive de marmură de Carrara, fiecare cântărind 40 de tone.

În anul 1536, soclul Columnei a fost eliberat din ruinele forului lui Traian din ordinul Papei Paul al III-lea. Marele arhitect Fontana s-a ocupat de restaurarea lui, începând cu 1558. În 1589-1590, în locul statuii lui Traian, aflată inițial în vârful columnei, dar dispărută încă din antichitate, a fost așezată o statuie a Sfântului Petru.

Descriere

Columna a fost ridicată atât pentru a comemora victoriile lui Traian, fiind o adevărată istorie gravată în piatră, cât și pentru a servi ca mausoleu (după deces, cenușa împăratului a fost depusă în încăperea de la baza columnei).

O inscripție de la intrarea în interiorul columnei, oarecum criptică, deoarece o parte a textului a dispărut, are următorul cuprins:

    Senatus populusque Romanus imp. Caesari divi Nervae f. Nervae Traiano Aug. Germ. Dacico pontif. Maximo trib. pot. XVII imp. VI p.p. ad declarandum quantae altitudinis mons et locus tant[is oper]ibus sit egestus.

Dimensiuni

    Înălțimea bazei:1,70 m

    Înălțimea arborelui: 26,92 m

    Înălțimea blocurilor: 1,521 m

    Diametrul arborelui: 3,695 m

    Înălțimea statuii: 1,16 m

    Înălțimea totală a columnei: 29,78 m

    Înălțimea scărilor elicoidale: 29,68 m (aproximativ 100 de picioare romane)

    Înălțimea columnei, cu excepția plintei: 28,91 m

    Înălțimea piedestalului, inclusiv plinta: 6,16 m

    Înălțimea columnei deasupra solului: 35,07 m

Basorelieful

Basorelieful prezintă scene de luptă din campaniile lui Traian împotriva dacilor din 101-102 (în partea de sus a columnei) și 105-106 (în partea de jos). Soldații romani și daci sunt prezentați în timpul bătăliei.

Atingând apogeul basoreliefului istoric roman, cele 124 de episoade care îmbracă în spirală trunchiul coloanei și care ilustrează Comentariile lui Traian despre războaiele dacice (De bello dacico), prin caracterul lor de document istoric, constituie un adevărat "act de naștere" al poporului român.

Legenda spune că acest monument a fost salvat de la demolare, datorită Papei Grigore cel Mare (590-604), care ar fi fost atat de mişcat de un relief reprezentându-l pe imparatul Traian ajutand mama unui soldat mort, ca l-a implorat pe Dumnezeu să salveze sufletul paganului Traian din iad, iar Dumnezeu i-ar fi revelat papei că sufletul lui Traian a fost salvat. Zona din jurul coloanei a fost declarata sacra, coloana fiind astfel salvata de la distrugere.

• 1581: A fost fondată Universitatea din Cluj.

Universitatea din Cluj a fost înființată în anul 1581 de Ștefan Báthory, principe al Transilvaniei și rege al Poloniei. Acesta a chemat la Cluj mai mulți profesori iezuiți din Italia, Germania și Polonia, care au constituit Colegiul Academic. Iezuiții au fost alungați în anul 1603, iar în 1698 au venit din nou, după restabilirea academiei. Instituția a cunoscut un avânt deosebit în secolul al XVIII-lea, când pe lângă biserică și universitate a fost construit un mare internat, intitulat Convictus Nobilium, în care au fost primiți studenți indiferent de originea lor etnică.

Demersurile pentru înființarea acestui colegiu au fost făcute de diplomatul italian Antonio Possevino. Primul rector al colegiului (rector academicus)Diploma de fondare a Colegiului Academic din Cluj a fost emisă de regele Ștefan Báthory la Vilnius în data de 12 mai 1581. a fost Jakub Wujek, filolog, care anterior fusese primul rector al nou înființatei Universități din Vilnius. Universitatea a funcționat în această primă perioadă pe lângă Biserica de pe Ulița Lupilor. Pentru asigurarea bazei materiale de funcționare, Universității din Cluj i-au fost acordate veniturile Mănăstirii de la Cluj-Mănăștur, cu șase sate.

Instituția număra în anul 1585 mai mult de 180 de studenți. În anul 1603, în contextul ocupării orașului de către Moise Szekely, iezuiții au fost alungați, bunurile lor devastate, iar universitatea închisă.

Curtea de la Viena a restabilit universitatea în data de 17 noiembrie 1698. Din 1725 rectorul instituției a fost abilitat să poarte titlul de rector magnificus.

În anul 1713 a văzut lumina tiparului Fundatores Academiae Transsilvaniae Claudiopoli, o lucrare despre bazele învățământului superior clujean.

Academia iezuită din Cluj avea șapte profesori, la care se adăuga rectorul. Între profesori s-a remarcat Maximilian Hell, titularul catedrei de matematică, cel care a înființat la Cluj primul observator astronomic.

În 1776, după desființarea ordinului iezuit, împărăteasa Maria Terezia a pus bazele unei universități în limba germană la Cluj, universitate dată în grija călugărilor piariști. Aceștia nu au fost în măsură să mențină nivelul științific anterior, așa încât academia a fost retrogradată la rangul de liceu, în care predarea a fost făcută din nou în limba latină.

Universitatea „Regele Ferdinand I”

La data de 12 mai 1919, autoritățile române au înființat prima universitate transilvăneană cu predare în limba română, Universitatea „Daciei Superioare” din Cluj, numită apoi Universitatea „Regele Ferdinand I” Cluj. Vasile Pârvan a inaugurat în 3 noiembrie 1919 cursurile universității românești, iar la 1 februarie 1920 regele Ferdinand I al României a proclamat în mod solemn crearea acestei universități. Primul rector al noii universități a fost Sextil Pușcariu.

În 1940, din cauza Dictatului de la Viena, care a hotărât cedarea Transilvaniei de Nord Ungariei, universitatea românească a fost mutată la Sibiu și Timișoara. Tot atunci, a fost adusă o parte a universității maghiare de la Seghedin la Cluj (cealaltă parte rămânând pe loc, unde există și astăzi sub numele de Universitatea din Szeged, una dintre cele mai prestigioase universități maghiare).

1812: S-a născut George Barițiu, storic și publicist român transilvănean, întemeietorul presei românești din Transilvania.

În anul 1838 a întemeiat la Brașov Gazeta de Transilvania, primul ziar românesc din Marele Principat al Transilvaniei. În același an a început la Blaj publicarea Foii pentru minte, inimă și literatură, una dintre primele reviste literare românești. Difuzarea lor peste munți era asigurată de prietenul sau librarul Iosif Romanov. George Bariț fost una din figurile cele mai importante ale Revoluției de la 1848 în Transilvania. În 1861, din inițiativa sa și a canonicului Timotei Cipariu, a luat ființă Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (Astra). A fost mai întâi secretar, apoi președinte al Astrei. Asociația a editat începând din 1868 revista Transilvania, pe care a condus-o între 1868 și 1889. În această revistă a publicat numeroase articole și studii de istorie și politică. Colectivului redacțional al revistei Transilvania i se datorează editarea primei enciclopedii românești, apărută în trei volume la Sibiu, între 1898 și 1904. George Bariț a publicat tot la Sibiu, tot în trei volume, între 1889 și 1891, principala sa operă, initulată Părți alese din Istoria Transilvaniei pre două sute de ani în urmă. A fost membru fondator al Societății Literare Române (1866), precursoarea Academiei Române. În anul 1893 a devenit președinte al Academiei Române.

• 1820: S-a născut Florence Nightingale, infirmieră britanică (d. 1910)

Florence Nightingale (n. 12 mai 1820 - d. 13 august 1910) a fost precursoarea serviciului sanitar modern. Florence Nightingale a fost nu numai prima infirmieră modernă, dar și un statistician important. Datorită ambiției și devotamentului de care a dat dovadă, spitalele secolului al XIX-lea s-au transformat în instituții de tratament adecvate, dotate din punct de vedere sanitar și cu personal de specialitate gata oricând să îngrijească bolnavii. Datorită altruismului și personalități sale, Florence Nightingale și-a consacrat întreaga viață ajutorării bolnavilor din spitale.

Florence Nightingale a elaborat sistemul de conducere a statisticilor medicale. În cartea Notes on Nursing (Observații privind îngrijirea bolnavilor) ea a elaborat o ierarhie revoluționară pentru acele timpuri, privind igena, hrana, iluminatul încăperilor și îngrijirea sugarilor.

Se spune ca Florence Nightingale avea, încă din copilărie, probleme emoționale, explicabile poate doar dacă ne gândim că tatăl său era o persoană retrasă, în timp ce mama sa era entuziastă și jovială. Dorința de a-și ajuta semenii a apărut din adolescență, confirmarea fiind însemnările ei din jurnalele acelei vremi.

Cu timpul, sentimentele sale au devenit și mai puternice. Se simțea limitată și inutilă și își căuta ocupații care să ofere un sens vieții. Aceste dorințe puternice contraveneau planurilor mamei sale, care ar fi dorit s-o mărite.

Anul 1837 a fost decisiv în viața ei. Așa cum reiese din însemnările sale din 17 februarie, Florence a avut o revelație: Dumnezeu mi-a vorbit și m-a chemat în slujba Lui. Afirmația a dat naștere unor controverse, dar Florence nu a fost o persoană care să sufere din punct de vedere psihic și nici nu a fost o împătimită a religiei. Tocmai din această cauză nu poate fi acuzată de misticism.

În anul 1839 cele două surori au fost prezentate la Curte și și-au petrecut vacanța la Londra. A fost perioada în care mama lor și-a dublat eforturile pentru a le mărita.

Aflarea veștii că Florence va deveni infirmieră a avut consecințe violente. În perioada victoriană, infirmierele erau desconsiderate de către clasa burgheză, spitalul nu era nici pe departe cel mai indicat loc pentru o viitoare doamnă de societate.

Părinții săi s-au opus categoric deciziei luate de fiica lor, interzicându-i orice acțiune în acest sens. Reacția părinților i-a provocat o depresie puternică, Florance pierzându-și astfel dorința de a mai trăi. În taină, a adunat cât mai multe informații privind desfășurarea activității spitalelor din Anglia, starea lor sanitară și tratamentul oferit. Și-a dezvoltat astfel planul de creare a unui sistem de tratament medical adecvat.

În această perioadă i-a cunoscut la Roma (1847) pe Sidney și Liz Herbert, secretarul de stat al Angliei și soția acestuia. În momentul în care a împlinit 31 de ani, Florence s-a decis să plece în Germania, lăsând în urmă restricțiile impuse de familie, pentru a urma cursuri de specialitate.

După întoarcerea în Regat, Liz Herbert a recomandat-o pentru funcția de directoare a spitalului pentru femei din Harley Street. Instituția după spusele lui Charles Dickens, a fost transformată de Florence într-un adevărat spital: cu bucătărie, grupuri sanitare, farmacie, lifturi și clopoțele pentru solicitarea ajutorului. Adevărata capacitate de organizare și-a arătat-o abia în anul 1854, în timpul războiului din Crimeea.

Contribuția cea mai cunoscută a lui Florence a avut loc în timpul războiului din Crimeea. Condițiile din spitalele pentru soldații englezi răniți în Crimeea, descrise de primul reporter de război din istorie, William Russell, erau înfricoșătoare - lipsea îngrijirea medicală de specialitate iar igena era inexistentă. Pentru a dezamorsa situația, guvernul britanic a hotărât să trimită pe cineva capabil care să se ocupe de acest serviciu și anume pe Florence Nightingale. Aceasta, însoțită de 38 dintre cele mai bune infirmiere formate de ea, a ajuns la spitalul de pe front pe 21 octombrie 1854. Bazele britanice erau amplasate în Scutari, (sau Üsküdar, o suburbie a Istanbulului), la 545 km de Crimeea.

Acolo au descoperit soldații răniți rău îngriți de personalul medical complet demoralizat ca urmare a indiferenței oficiale. Pe deasupra, era o lipsă de medicamente, igiena era neglijată, iar infecțiile în masă erau răspândite, multe fiind fatale. Nu exista echipament pentru prepararea mâncării pentru pacienți. Doctorii britanici desconsiderau aportul infirmierelor în recuperarea postoperatorie a răniților.

Florence și colegele ei au început prin curățirea temeinică a spitalului și a echipamentului, precum și prin reorganizarea îngrijirii pacienților. Dar, în perioada în care s-a aflat la Scutari, rata mortalității nu a scăzut, ba din contră, a început să crească, fiind cea mai mare dintre spitalele din regiune. În timpul primei sale ierni la Scutari au murit 4077 de soldați, majoritatea din cauza unor boli ca tifosul, holera și dizenteria, nu din cauza rănilor. În spital condițiile erau mizerabile din cauza suprapopulării, ventilației proaste și a lipsei grupurilor sanitare. O comisie sanitară a guvernului britanic a fost trimisă la un moment dat și a reglat aceste aspecte. Mortalitatea a fost redusă.

Nightingale a continuat să creadă că rata de mortalitate a crescut din cauza alimentației proaste și supraîncărcării cu soldați. După ce s-a întors din Marea Britanie, ea a început să colecteze dovezi pentru a le prezenta Comisiei Regale pentru Sănatate în Armată pentru a demonstra că majoritatea soldaților au fost omorâți de condițiile proaste din spitale. Aceasta experiență a influențat-o și mai târziu în carieră, ea susținând mereu importanța condițiilor de trai. Ca urmare, a contribuit la reducerea mortalității în armata britanică pe timp de pace, îndreptând atenția asupra aspectelor ce țin de igiena în spitale.

O dată cu mărirea numărului de răniți aduși de pe front, spiritul organizatoric al Florencei a fost apreciat de către doctori. În acea perioadă, ea și-a dobândit numele de "Lady with the Lamp" (Femeia cu lampa), deoarece personalul infirmier făcea turul de noapte al saloanelor. Totuși, în momentul în care spitalul a început să funcționeze normal, ea s-a îmbolnăvit atât de grav, încât, după revenirea în Anglia, la vârsta de 37 de ani, a rămas paralizată la pat.

Cu tenacitate și ambiție, ea și-a depășit invaliditatea, și a condus acțiunea de organizare a spitalelor de garnizoană din Anglia, a creat un sistem de sănătate în India, a înființat și a condus școlile sanitare. Nimeni nu a fost deranjat de faptul că, practic, consultațiile aveau loc în dormitorul lui Florence sau prin corespondență. I-au cerut părerea miniștri, generali și directori, iar ea le-a răspuns cu același profesionalism. A ajuns astfel, de-a lungul vieții, să scrie peste 17.000 de scrisori, ceea ce-i conferă un loc înalt în istoria epistolografiei.

Datorită ei, s-a înființat Academia Medicală Militară și Școala de infirmiere de pe lângă Spitalul Sf. Thomas.

Cu timpul, depresia ei, revenită sub influența bolii, s-a agravat. Florence a limitat contactul cu exteriorul până la minimul necesar. Se simțea singură și neîmplinită. Niciodată nu s-a căsătorit, deși spre bucuria mamei, la început, a avut mulți pretendenți. Unul dintre ei, Richard Monckton Milles, a iubit-o toată viața. Din păcate, refuzat după șapte ani de încercări, acesta nu s-a mai întors niciodată.

La bătrânețe s-a împăcat cu oamenii: mult timp și l-a petrecut cu infirmierele sale la picnicurile organizate la proprietatea surorii sale din Chaydon și și-a vizitat familia. În anul 1901 și-a pierdut definitiv vederea, ceea ce a împiedicat-o să mai poarte corespondență. Șase ani mai târziu, ca recunoaștere a activității sale, i s-a acordat Ordinul pentru merite deosebite.

Florence Nightingale a murit pe 13 august 1910 și a fost înmormântată în cavoul familiei din East Wellow.

• 1907: S-a născut Katherine Hepburn, actriță americană (d. 2003)

Katharine Hepburn (n. 12 mai 1907, Hartford, Connecticut, S.U.A.- d. 29 iunie 2003, Old Saybrook, Connecticut) 
A fost o actriță americană de teatru, televiziune și film, laureată a patru premii Oscar. Hepburn este privită în general ca una dintre marile figuri ale istoriei filmului. Institutul American de Film a clasat-o pe locul I într-un top al celor mai mari actori de film ai secolului al XX-lea.

Katharine Hepburn a jucat în nouă filme alături de actorul american Spencer Tracy, cu care a format un cuplu nemuritor pe ecran, dar cu care nu s-a putut căsători niciodată, Tracy fiind deja căsătorit fiind, în același timp, și devotat catolicismului.

Hepburn a fost una dintre puținele actrițe care a refuzat să dea interviuri sau să apară la diferite petreceri mondene din vremea sa.

S-a remarcat prin talentul actoricesc, frumusețe și dicțiunea specială, cu influențe de New England.

Hepburn rămâne până în prezent singura actriță care a câștigat de-a lungul întregii vieți patru premii Oscar la această categorie, la care se adaugă premiile Globul de Aur, Premiile Emmy sau César. A fost nominalizată de douăsprezece ori la același premiu, cel al Academiei Americane.

• 1936: A fost  patentată tastatura Dvorak

 Era perioada de glorie a mașinilor de scris și încă nu se impusese un singur model de așezare a butoanelor (mi se pare cam timpuriu să folosim denumirea de tastatură). Modelul QWERTY, cel pe care îl folosim astăzi fără să ne închipuim că existau și alte alternarive, avea deja o oareșcare popularitate la acea vreme, însă era considerat ineficient pentru viteza de scriere. Așa că, doi indivizi care au studiat această chestiune au decis să patenteze un nou format de așezare a butoanelor de pe mașinile de scris. August Dvorak și William Dealey au înregistrat ceea ce avea să se numească tastatura Dvorak (The Dvorak Keyboard). Această așezare total atipică pentru noi se spune că era de două ori mai eficientă (bineînțeles, pentru limba engleză) decât tastatura QWERTY, cu ea atingânduse viteze de scriere de 120 de cuvinte pe minut.

Însă această viteză avea și un inconvenient la acea vreme. Ciocănelele pe care se aflau literele se blocau unul pe celălalt din cauza vitezei atinse. Dacă adăugăm și existența a două variante, una pentru dreptaci și alta pentru stângaci, avem deja suficiente motive pentru care tastatura Dvorak nu a câștigat niciodată popularitate, în ciuda eficienței sale sporite.

Recunosc că mi s-a părut și mie foarte ciudat să aflu că există sau că au existat și formate de tastatură diferite de ceea QWERTY-ul cel omniprezent pe care îl știm noi. Motiv pentru care m-am gândit că s-ar putea să vă intereseze materialul de față. Cu atât mai mult cu cât majoritatea sistemelor de operare contemporane permit utilizatorilor să schimbe layout-ul din QWERTY in Dvorak.

Să aveți o zi frumoasă!