19 Mai

Este a 139-a zi a anului. 
Au mai rămas 226 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 05 h 45 m și apune la 20 h 40 m.

Citatul zilei

”Viaţa e voinţa arzătoare a unor gânduri.” (Julius Evola)

                   Ziua Internaţională a Medicului de Familie

Organizația Mondială a Medicilor de Familie (WONCA World) a desemnat în anul 2010 ziua de 19 mai drept Ziua Internațională a Medicului de Familie. Societatea Națională de Medicina Familiei a marcat evenimentul anul trecut printr-un comunicat de presă, o serie de evenimente dedicate medicilor de familie și prin mesaje afișate pe siteul SNMF.ro primite de la pacienți și medici despre medicina de familie.

Hipocrate spunea că „medicul are obligaţia de a vindeca uneori, de a trata deseori şi de a alina de fiecare dată”. Cu alte cuvinte, medicul trebuie să fie în primul rând un bun prieten, un bun psiholog şi apoi un bun specialist în medicină.

WONCA (World Organization of Family Doctors) este organismul profesional internaţional al medicilor de familie care a declarat, în 2010, cu ocazia Conferinţei Internaţionale de la Cancun, ziua de 19 mai ca fiind Ziua Internaţională a Medicului de Familie. Decizia adoptării unei astfel de zile a fost considerată o oportunitate pentru crearea unei relaţii de solidaritate globală între medicii de familie şi pentru promovarea medicinei de familie ca specialitate. În plus, chiar dacă în numeroase ţări guvernele conştientizează valoarea medicinei de familie, în altele este încă nevoie de mult efort pentru a convinge autorităţile să acorde medicinei de familie importanţa necesară.

Rolul medicului de familie în menţinerea unei societăţi româneşti sănătoase este deja foarte bine cunoscut şi recunoscut. Evaluările pe care le face medicul de familie depistarea precoce a riscului sau a bolii, precum şi trimiterile sale către specialişti stau la baza legăturii pacientilor cu sistemul de sănătate şi sunt prima treapta a eficientizării acestuia.

În România, din cei circa 40.000 de medici care lucrează în contract cu casele de asigurări de sănătate, circa 11.256 sunt medici de familie, ponderea cea mai mare a acestor cabinete fiind în mediul urban. Deși 45% din populația României trăiește la sate, sunt foarte puține cabinete de medicină de familie în mediul rural, iar mii de oameni care au nevoie de ajutor merg uneori zeci de kilometri până la un medic, pentru a fi consultați.

  Ziua Internațională a Bolilor Inflamatorii Intestinale

 

Conform statisticilor globale, peste 5 milioane de persoane sunt diagnosticate cu boli inflamatorii intestinale, dintre care aproximativ 3 milioane trăiesc în Europa și circa 5000 sunt înregistrate în evidențele medicale din România. Ziua Internațională a Bolilor Inflamatorii Intestinale, sărbătorită de către organizațiile de pacienți din peste 36 de țări de pe 4 continente, este marcată în fiecare an la data de 19 mai. Grupuri de pacienți din Argentina, Australia, Brazilia, Canada, 28 de țări europene, Israel, Japonia, Noua Zeelandă și SUA lucrează împreună pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la bolile inflamatorii intestinale. Principalele boli inflamatorii ale intestinului sunt boala Crohn și colita ulcerativă, două afecțiuni gastrointestinale grave care cauzează inflamație, leziuni și chiar sângerare. Aceste boli au un impact destul de important atât asupra fizicului, cât și a psihicului persoanei în cauză. Nu sunt cunoscute cauzele exacte și nici tratamentul, iar acțiunile din cadrul Zilei Internaționale a Bolilor Inflamatorii Intestinale au ca scop sporirea înțelegerii asupra acestor afecțiuni, precum și încurajarea pacienților în fața durerii și a suferinței cronice. Știați că? Bolile inflamatorii intestinale nu sunt contagioase și pot apărea la orice vârstă. Persoanele care suferă de boli inflamatorii intestinale întâmpină dificultăți în menținerea relațiilor de familie și de muncă. Eforturile mondiale de sensibilizare și încurajare Pentru a marca Ziua Internațională a Bolilor Inflamatorii Intestinale 2016, Federația Europeană a Asociațiilor Bolii Crohn și a Colitei Ulcerative, împreună cu alte asociații și organizații-surori din întreaga lume, își unesc eforturile în jurul campaniei de îmbunătățire a calității vieții pentru persoanele ce suferă de boli inflamatorii intestinale, urmărind în același timp și creșterea conștientizării cu privire la aceste afecțiuni. Ca parte a campaniei, autorități locale și regionale din întreaga lume vor lumina clădiri și obiective celebre în culoarea violet. În România, Asociația Persoanelor cu Boli Inflamatorii Intestinale din România (ASPIIR) va ilumina clădirea Parlamentului în seara de 19 mai. Informații despre bolile inflamatorii intestinale Aceste boli inflamatorii afectează colonul și intestinul subțire, dar pot produce probleme și la nivelul cavității bucale, a esofagului și chiar a rectului. Simptomele provocate pot include crampe abdominale, diaree cu sânge, febră și pierdere în greutate. Persoanele care suferă de boala Crohn pot experimenta perioade cu simptome severe, urmate de perioade de remisie, care pot varia de la câteva săptămâni până la ani întregi. Boala Crohn are o etiologie incertă. Deși este considerată adesea o boală autoimună, studiile o prezintă mai degrabă ca un rezultat al atacului sistemului imunitar asupra virusurilor inofensive și a bacteriilor, provocând prin inflamație prejudicii la nivelul intestinelor. Din cauza activității inflamatorii cronice, pot fi afectate și articulațiile, ochii, gura și pielea, dar pot apărea și calculi biliari sau pietre la rinichi. Cauzele apariției acestei boli pot fi o combinație a factorilor de mediu, imunitari și bacteriali, ce apare la indivizii susceptibili din punct de vedere genetic. Întrucât nu se poate vorbi despre un tratament, opțiunile ajută doar la ameliorarea simptomelor, menținerea atenuării și prevenirea recidivei. Colita ulcerativă afectează cel mai adesea partea stângă a colonului (sigmoidul) și rectul, zona afectată putând fi un indicator pentru severitatea bolii. Cauzele exacte nu sunt cunoscute, deși se crede că ar fi produsă de un răspuns anormal al sistemului imunitar la anumite bacterii intestinale, combinată cu predispoziția genetică. Pe lângă simptomele obișnuite în bolile inflamatorii intestinale, pot apărea și scăderea apetitului, anemie, probleme la nivelul ochilor sau boli hepatice. Colita ulcerativă poate fi ușoară, moderată sau severă, având aceleași manifestări atât la copii, cât și la adulți. Tratamentul urmărește diminuarea simptomelor, oprirea episoadelor acute, tratarea complicațiilor (anemie, infecții), prevenirea și întârzierea unor noi faze acute.

Ziua pictorilor

În fiecare an, la 19 mai, se marchează Ziua pictorilor, care reprezintă data nașterii pictorului Ion Țuculescu (1910-1962), pictor reprezentativ pentru spiritul românesc.

Creația lui Țuculescu este definită de scriitorul și criticul de artă Petru Comarnescu, astfel: ”Forța expresivă pe care o au puternicele și tulburătoarele sale imagini — în culori de o mare vitalitate și susținute de ritmuri ce pulsează ca gândurile și inima — nu aparține numai artistului, ci și izvoarelor de la care s-a inspirat el. Aceste izvoare sunt folclorul și stilistica artei noastre populare, ca și unele mari realizări ale picturii noastre moderne. Creația lui Țuculescu este atât de viguroasă și semnificativă tocmai pentru că este mereu susținută de forța tradițiilor și de neobișnuite frământări spirituale. Acest mare neliniștit, cu căutări și probleme în care se îmbină ritualuri de călușar cu întrebările omului de știință, ale microbiologului contemporan, a avut darul de a fi descoperit, conștient și inconștient, prin chemare spontană, dar și prin meditație și serioasă cultivare, idei, viziuni, forme care sunt ale poporului său, și de a le fi dus la noi expresii autentice și semnificative”. (monografia ”Ion Țuculescu”, autor Petru Comarnescu, 1967).

Pictorul Ion Țuculescu s-a născut la 19 mai 1910, la Craiova, fiind al doilea fiu al unei familii de intelectuali, consemnează Cătălin Davidescu în monografia ”Țuculescu” (1988). Tatăl său, Ioan P. Țuculescu a fost institutor și, mai târziu, director timp de aproape trei decenii la Școala ”Ion Heliade Rădulescu” din Craiova, iar mama sa, Verginica Țuculescu era institutoare la aceeași școală. În orașul natal a urmat școala primară și liceul. A fost foarte atașat de bunicul său, Ion Papinian, ”Tata Mare” cum îi spunea copiii, fiind crescut de acesta până la vârsta școlară.

În 1928 s-a înscris la Facultatea de Științe Naturale din București, pe care a absolvit-o în 1936. A fost numit profesor de științe naturala la Seminarul de la Mănăstirea Cernica, unde a lucrat un an. În 1929 s-a înscris și la Facultatea de Medicină din București, urmând concomitent cele două facultăți. În 1939 a absolvit cu ”magna cum laude” Facultatea de Medicină din București.

A fost un pictor autodidact, cu un stil singular, reprezentativ pentru spiritul românesc, a cărui carieră a avut o traiectorie unică și deosebită de a altor artiști români din epocă.

În lipsa unor studii de specialitate, s-a format aprofundând tehnica unor maeștri ai picturii românești sau universale; a făcut dese călătorii de studii în Franța, Elveția, Grecia sau Italia, decisivă fiind întâlnirea cu arta lui Van Gogh, cu prilejul retrospectivei de la Paris din 1937.

Fascinat de arta arhaică autohtonă, s-a inspirat cu precădere din filonul popular românesc, pe care-l interpretează într-o manieră proprie, cu tente expresioniste, care-l înscriu astfel în marele circuit universal al valorilor.

Ion Țuculescu a expus pentru prima oară la Craiova (1925), unde a participat, în 1926, cu lucrări de pictură la expoziția ”Cercul artistic oltean”.

Debutul pe simeze a avut loc în 1938, la sala Ateneului Român, când, în ciuda reticențelor unor spirite academiste, a reușit să atragă atenția criticii și colecționarilor avizați.

În 1939 a deschis cea de-a doua expoziție personală la Sala Dalles din București. A participat în 1940, la expoziția ”Tinerimea artistică” cu lucrările ”Flori de câmp” și ”Peisaj”; a expus și un peisaj la expoziția ”Luna Bucureștiului”. Anul următor a expus la Salonul oficial lucrările ”Margine de sat” și ”Iarnă la Vasilați” și a participat cu două peisaje la expoziția ”Tinerimea artistică”. A deschis, totodată, o a treia expoziție personală de pictură în sala Ateneului Român.

Cea de-a patra expoziție personală a fost deschisă în martie 1942. A participat cu lucrarea ”Rodica” la expoziția ”Nudul în pictura română contemporană” deschisă la Căminul artei. Tot aici a participat cu lucrări la expozițiile ”Natura moartă în pictura românească contemporană” și ”Peisajul în pictura română contemporană”. În același an, a expus la cea de-a 21-a Bienală internațională de artă de la Veneția, lucrările ”Portul Pireu” și ”Peisaj din Grecia”.

În 1943 a deschis cea de-a cincea expoziție personală de pictură în sala Ateneului Român. Totodată, a participat cu ”Peisaj la Mangalia” la ”Expoziția Peisajului” deschisă în sala ”Prometeu” și a participat cu lucrările ”Portul Pireu” și ”Peisaj din Grecia” la expozițiile organizate la Berna și Stockholm.

A participat, în 1944, la expoziția ”Pictura românească contemporană” și în 1945 la Salonul oficial, cu lucrările ”Nori Albi” și ”Peisaj cu arbuști galbeni”, potrivit aceluiași volum amintit mai sus. Au urmat alte două expoziții personale în 1946 și în 1947. A participat la Salonul oficial cu trei lucrări de pictură și la expoziția ”Arta plastică în România” organizată la Budapesta.

În 1950 a început să lucreze în cadrul Academiei, în calitate de cercetător științific. Apoi, în 1951, a fost numit șef de lucrări la spitalul Brâncovenesc din București, unde a lucrat până în 1954.

Ion Țuculescu a participat în 1957, cu lucrările ”Peisaj cu țarcă neagră”, ”Peisaj cu motive oltenești” și ”Cer geometrizat” la expoziția inter-regională de pictură, grafică și sculptură.

În 1960, pictorul a participat la Expoziția de Stat a Artelor Plastice, cu lucrarea ”Interior țărănesc”, și la expoziția ”Imagini Dobrogene”, cu lucrarea ”Interior la Mangalia”. În 1962 a expus ”Portretul bunicului” la Expoziția regională de pictură, grafică și sculptură.
S-a stins din viață la 27 iulie 1962, la București, la vârsta de 52 de ani.

Dintre operele reprezentative ale creației sale amintim: ”Peisaj cu arbuști galbeni”, ”Iarna în mahala”, ”Frunze de zăpadă”, ”Dramă folclorică”, ”Noaptea salcâmilor”, ”Țărmul roșu”, ”Apus de soare”, ”Totem solar”, ”A fost odată”, ”Târgul de afară”, ”Mască africană”, ”Portretul soției”, ”Autoportret cu frunză”, ”Urme”, ”Copac în soare”, ”Baia de soare”, ”Nivele”, ”Eternitate”, ”Apocalips”, ”Clepsidra”, ”Țărm înalt”, ”Vas cu flori”, ”Kimono”, ”Peisaj fantastic”, ”Testament plastic”.

Periplul operei sale nu s-a oprit după dispariția sa. Postum, tablourile sale au fost alese pentru a participa la o serie de bienale internaționale, întărindu-i prestigiul bine meritat. În 1963, la Expoziția regională au fost expuse lucrările ”Portretul bunicului”, ”Lacul Brănești” și ”Interior țărănesc cu macat în dungi”.

O expoziție retrospectivă ”Ion Țuculescu” (128 de lucrări) a fost organizată la Sala Dalles, de către Comitetul de stat pentru cultură și artă, Muzeul București în arta plastică și Colecția Simu. În același an au fost deschise expoziții retrospective în orașele: Iași, Craiova, Timișoara, Constanța, Sibiu, Tg. Mureș, Cluj și Brașov. În 1966, la cea de-a 33-a Bienală internațională de artă de la Veneția, România a participat cu 80 de tablouri ale lui Ion Țuculescu.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1762: S-a născut Johann Gottlieb Fichte, filosof german (d. 1814)

Johann Gottlieb Fichte (19 mai, 1762 – 27 ianuarie, 1814) a fost filosof german, cunoscut ca părinte al idealismului german și ca urmaș al lui Kant.

S-a născut în 1762 la Rammenau într-o familie de țesători. Un om înstărit a remarcat extraordinara inteligență nativă a băiețelului care păștea gâștele pe islaz și l-a trimis la studii. Fichte a studiat teologia la Jena și Leipzig. În 1794 a fost numit profesor de filozofie la Universitatea din Jena. Într-o vreme în care era foarte strâmtorat cu banii, l-a vizitat pe Kant la Königsberg, pentru a solicita un împrumut și pentru a primi sfaturi în privința filosofiei. Nu s-a ales decât cu sfaturi, însă vizita a fost, eventually, norocoasă. Prima scriere fichteană importantă, Versuch einer Kritik aller Offenbarung, a apărut fără numele autorului pe copertă.

Recenzenții au crezut că este o lucrare a lui Kant și au lăudat-o din belșug. Fichte a devenit celebru peste noapte în clipa în care s-a aflat că este autorul cărții cu pricina. A fost una dintre cele mai spectaculoase acțiuni de manipulare a comunității științifice din istoria culturii. Un debutant genial i-a transformat pe Kant și pe cerberii filosofiei oficiale în agenții lui publicitari. Opiniile sale politice și religioase nonconformiste i-au creat lui Fichte numeroși inamici în rândurile puterii. Acești inamici au încercat în 1799 să-l elimine din viața publică, înscenând o acțiune de dezinformare în doi timpi a opiniei publice. Mai întâi ei au lansat zvonul că Fichte este autorul unei scrieri anonime în care era atacat creștinismul, apoi l-au acuzat de ateism. Operațiunea nu a reușit. Fichte a continuat să-și țină imperturbabil cursurile private în Berlinul ocupat de trupele lui Napoleon, ba mai mult, tematica lor a fost adaptată la împrejurări. Din aceste cursuri a ieșit scrierea Reden an die deutsche Nation, în care autorul încercă să trezească sentimentele patriotice ale germanilor. Numit în 1809 profesor la Universitatea din Berlin, Fichte a urcat în ierarhia academică îndeplinind pentru puțină vreme, succesiv, funcțiile de decan al Facultății de filosofie și rector al Universității (a fost primul rector ales de corpul profesoral). S-a stins din viață în 1814, răpus de tifos.

• 1780: ziua în care Soarele s-a întunecat

La 19 mai 1780 o întunecime neobişnuită a soarelui a avut loc deasupra nord-estului Statelor Unite (New England), întinzându-se şi asupra Canadei. Ea a durat cam paisprezece ore.Întunericul a fost atât de mare că oamenii n-au fost în stare să citească scrierea obişnuită nici să vadă cât este ceasul, sau să-şi vadă de treburile obişnuite fără să aprindă lumânări. Păsările s-au dus la culcare. Obiectele nu puteau fi văzute decât la o foarte mică distanţă de ochi, şi totul avea înfăţişarea nopţii. Cauzele acestor fenomene sunt necunoscute. Cu siguranţă ele nu erau rezultatul eclipselor.

Seara lumea a aşteptat luna să răsară la ora nouă. Dar deşi era timpul lunii pline, în seara aceea ea nu dădea nicio lumină. Ea avea o culoare întunecată, roşie-închisă cum este sângele.

R.M. Devens scria în Our First Century: “Aproape cel mai tainic şi încă neexplicat fenomen de felul acesta, dacă nu chiar singurul”, este ziua întunecată de la 19 mai 1780, întunecarea cea mai inexplicabilă a întregii părţi vizibile a cerului şi a atmosferei din Noua Anglie”.

Un martor ocular care trăia în Massachusetts descrie evenimentul în felul următor: “Dimineaţa soarele a răsărit pe un cer curat. Dar în scurtă vreme a fost acoperit. Norii au coborât negri şi ameninţători şi din ei izbucneau fulgere şi se rostogoleau tunete, căzând şi puţină ploaie. Către ora nouă, norii s-au subţiat şi au luat o culoare ca arama sau alama, iar pământul, stâncile, copacii, clădirile, apele şi oamenii au fost schimbaţi de această lumină ciudată, nepământeană. Câteva minute mai târziu, un nor negru şi greu s-a răspândit pe tot cerul, în afară de o fâşie îngustă la orizont, şi era atât de întuneric cum este de obicei vara la ora nouă seara”.

Teama, îngrijorarea şi groaza au umplut treptat sufletele oamenilor. Femeile stăteau la uşă privind tabloul întunecat; oamenii s-au întors de la munca câmpului; tâmplarul şi-a lăsat uneltele, fierarul şi-a părăsit foalele, negustorul tejgheaua. Şcolile şi-au suspendat cursurile, iar copiii au fugit tremurând acasă.

Călătorii s-au oprit la ferma cea mai apropiată. Ce se va întâmpla? Șopteau toate buzele şi se întrebau toate inimile. Părea ca şi cum un uragan era gata să sufle peste toată ţara sau ca şi cum venise ziua încheierii tuturor lucrurilor. Nici întunericul nopţii n-a fost mai puţin obişnuit şi mai puţin înfricoşat decât acela al zilei; cu toate că era aproape lună plină, nu se putea vedea nici un obiect decât cu ajutorul unei lumini artificiale care, atunci când era privită din casele învecinate şi din alte locuri îndepărtate, părea ca un întuneric egiptean prin care abia puteau pătrunde razele.

Acest fenomen misterios a fost consemnat sub numele “Ziua întunecoasă”. Nimeni nu poate explica cu exactitate ceea ce s-a întâmplat în acea zi de 19 mai 1780 și nici nu a fost descoperită cauza pentru care Soarele nu a putut să lumineze așa cum o face în mod normal. Oare ce s-a întâmplat în acea zi cu adevărat și ce fenomen natural ar fi putut să împiedice propagarea luminii pe continentul nord american?

• 1802: „Legiunea de onoare” (Légion d’Honneur) este fondată de Napoleon Bonaparte pentru a recompensa talente excelente și mari virtuți.

Legiunea de onoare, conform originalului în franceză, Légion d’honneur, este cea mai înaltă distincție civilă și militară franceză, instituită în 1802 și acordată neîntrerupt din 1804 până astăzi.

Romană prin nume, (inspirată de Legio honoratorum conscripta din Antichitate), prin simbolismul ei (drapelul) și prin organizare (16 cohorte pentru Franța), Legiunea de Onoare se eliberează de tradiția ordinelor Regimului vechi, fiind deschisă tuturor, și nu numai nobililor, funcționarilor, bogaților și celor cu influență. Cum unii considerau că acesta este un prejudiciu adus principiului egalității civice, Bonaparte, în consiliul Statului justifică această instituție: «Vă provoc să-mi arătați o republică, veche sau modernă, care a știut să se descurce fără deosebire. Voi le numiți nimicuri, dar cu aceste nimicuri se conduc oamenii. » Revoluția franceză abolise de fapt toate medaliile în timpul Vechiului Regim și, sub Convenție, generalii luaseră obiceiul de a atribui arme de onoare (carabina de onoare, sabie de onoare, sau toba de onoare) pentru a recompensa actele de curaj. 



În data de 14 iulie 1804 a avut loc la Capela Invalizilor prima repunere a Legiunii de Onoare, de către Napoleon Bonaparte, ofițerilor merituoși, în cursul unei ceremonii oficiale fastuoase. Legiunea de Onoare nu este rezervată francezilor: este de asemenea atribuită cu titlu protocolar șefilor de stat, primilor miniștrii, membrilor guvernului și ambasadorilor străini care vin în Franța, și oricăror persoane care au fost utile intereselor Franței. De exemplu, în data de 19 februarie 1999, președintele republicii Jacques Chirac a acordat medalii vechilor combatanți americani din primul război mondial. Admiterea și avansarea în ordin sunt pronunțate în limita contingențelor fixate de decretul Președintelui Republicii pentru o perioadă de 3 years. Aceste contribuții sunt repartizate între președinte și diferiții miniștrii care își adresează propunerile Marelui Cancelar. Accesul la ordin nu se poate face într-un grad superior celui de cavaler, decât atunci când este vorba de a onora o personalitate străină: atunci este în funcție de rangul protocolar al candidaților (astfel prințul Albert de Monaco a fost direct avansat la funcția de Mare Ofițer la Ordinului în 1984). Admiterea în ordin (la rangul de Cavaler) cuprindea, at the beginning, o rentă anuală insesizabilă de 250 de franci de aur. În 2004, această rentă anuală (pentru Cavaleri) era de 6,10 euro. Atribuirea Ordinului se face aproape automat pentru foștii miniștrii, prefecți, deputați, senatori. Miniștrii și parlamentarii în activitate sunt excluși din această categorie, cu excepția celor care s-au evidențiat în război.

• 1885: Americanii gaseau o solutie mai ieftina pentru a se incalta, realizand prima productie in masa de pantofi.

 Acest lucru a fost posibil datorita inventatorului de culoare Jan Matzeliger, care pusese la punct o masina de facut pantofi. Inventia producea 700 de perechi de incaltari pe zi, in timp ce un pantofar experimentat putea face maxim 50 de perechi.

• 1887: S-a născut Ion Jalea, sculptor român, membru al Academiei Române, autor a numeroase monumente, statui, busturi, reliefuri, compoziții alegorice.

La baza viziunii lui a stat cultul pentru formă ca rezultat al observării realității, în special a figurii umane, și tendința incorporării unor morfologii fantastice evocatoare ale mitologiei antice.

Sculpturile sale au un sens idealizant, autorul vizând în permanență glorificarea unor fapte sau personalități semnificative din experiența istorică.

În compozițiile sale, Ion Jalea urmează legile clasice ale echilibrului, ale raporturilor armonice între părți, ale dozajului elementelor dinamice – gesturi, diagonale ascendente sau descendente – într-un ansamblu coerent și static.

O sinteză a înzestrării sale, a perfectei îmbinări între nivelul realist și cel alegoric, a științei împăcării tensiunilor dinamice și statice oferă compoziția Arcaș odihnindu-se, lucrarea sa cea mai reprezentativă, creată în 1926 .

• 1898: S-a născut Julius Evola, publicist și filosof politic italian, 

A fost unul dintre cei mai proeminenți filosofi tradiționaliști ai secolului trecut și un autor pe cât de prolific şi strălucit, pe atât de controversat, considerat „eternul revoltat împotriva lumii moderne”.

Principalele sale lucrări „Revoltă contra lumii moderne” (Rivolta contro il mondo moderno, 1934), „Oamenii printre ruine” (Gli uomini e le rovine, 1953),  „Fascismul” (Il Fascismo, 1964) au fost traduse în toate limbile de circulație internațională.

Volumul „Cavalcare la tigre” (A călări tigrul), apărută în 1961, este cartea cea mai controversată a lui Julius Evola.

• 1910:  S-a născut Ion Țuculescu, pictor român.

A debutat de timpuriu, la vârsta de 15 ani, sub îndrumarea lui Eustatiu Stoenescu, cu o expoziție personală. În ciuda aprecierilor, a renunțat la pictură în favoarea studiului biologiei și medicinii umane. Și-a încheiat  studiile la Facultatea de științe naturale în 1936, fiind numit profesor la seminarul teologic de la Mânăstirea Cernica.

Trei ani mai târziu, acesta a absolvit cu mențiunea Magna cum laude Facultatea de medicină. În timpul studiilor universitare a pictat destul de rar, dedicând mai mult timp științei decât artei.

A revenit în prim-plan cu o expoziție personală vernisată la Ateneul Român, în 1938. A fost trimis pe front în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în calitate de medic. A activat apoi ca cercetător științific la Academia Română și șef de lucrări la Spitalul Brâncovenesc din București.

S-a îmbolnăvit brusc în 1961, iar starea sănătății sale s-a agravat cu fiecare zi, în 1962 fiind supus unei intervenții chirurgicale.

• 1919: A fost înființată organizația non guvernamentală Save the Children, pentru apărarea drepturilor copilului.

Save the Children este o organizaţie internațională a cărei scop este de a acorda sprijin copiilor care au nevoie de ajutor din întreaga lume.

A fost înființată în anul 1919, în Marea Britanie. Scopul principal al asociației este dezvoltarea proiectelor care aduc îmbunătățiri substanțiale și de lungă durată în folosul copiilor.

Face parte din Internațional Save the Children Alliance, care este compusă din alte 27 de organizații naționale.

International Save the Children Alliance este un ONG cu statut consultativ pe lângă consiliul Economic și Social al ONU.

Organizația Salvați Copiii România este o organizație neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care, din 1990, militează activ pentru drepturile copilului și protecția copilului în România.

Organizația are, în prezent (iunie 2012), filiale în 12 județe și în București, peste 6.000 de membri și beneficiază de activitatea voluntară a peste 1.800 de persoane.

În 2011, Salvați Copiii a cuprins 182.000 de copii în programele sale, 30.000 părinți, 20.000 de cadre didactice și alți specialiști.

Salvați Copiii România este membru al Save the Children International, cea mai mare organizație independentă din lume ce promovează drepturile copilului și protecția copilului.

Organizația cuprinde 29 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări.

• 1947: S–a deschis Muzeul Zambaccian, cuprinzând colecții de artă donate de colecționarul și criticul de artă Krikor Zambaccian.

Muzeul Zambaccian este un muzeu de artă din București, aflat în apropiere de Piața Dorobanților, pe strada Muzeul Zambaccian, nr. 21A. Este situat în fosta casă a lui Krikor Zambaccian (1889 -1962), un om de afaceri român de etnie armeană, reputat critic și colecționar de artă. Muzeul a fost fondat în 1947, piesele expuse aparținând impresionantei colecții de artă donate de Krikor Zambaccian statului român, împreună cu clădirea. Muzeul a fost închis de către regimul lui Nicolae Ceaușescu în 1977, când exponatele au fost mutate în altă locație, și redeschis în 1992, în sediul inițial. În prezent, este o filială a Muzeului Național de Artă al României. Operele de artă expuse cuprind lucrări de pictură, sculptură, grafică și mobilier. Printre aceatea se numără o colecție de lucrări ale artiștilor români, inclusiv un portret al lui Zambaccian, pictat de Corneliu Baba, precum și lucrări ale mai multor impresioniști francezi.

Casa lui Zambaccian, proiectată de arhitectul C.D. Galin, fusese special concepută nu numai ca spațiu de locuit, ci si ca spatiu expozitional pentru opere de artă. Casa era deschisă o zi pe săptămână pentru publicul amator de artă încă de la terminarea construcției, în 1942. Donația s-a făcut în trei etape succesive: 1947, 1957 și 1962. Actul de donație stipula ca sediu casa lui Zambaccian, unde se afla deja colecția. Muzeul a fost inaugurat la 1 martie 1947. Construcția a fost extinsă în 1957, pentru a mări spațiul de expunere.

În anul 2008 muzeul Zambaccian a fost închis pentru renovare. Cu acest prilej clădirea a fost consolidată și s-a mărit spațiul de expunere. A fost restaurată o mare parte din lucrări, iar redeschiderea a avut loc într-o nouă formulă expozițională, extinsă.

 

• 1974: A fost inventat CUBUL RUBIK, un joc-problemă de tip puzzle, de sculptorul şi profesorul de arhitectură maghiar Ernő Rubik. 

Iniţial, acesta a fost numit “Cubul Magic”, dar a fost rebotezat după numele inventatorului. Potrivit statisticilor, o persoană din şapte pe plan mondial a primit în dar sau a cumpărat un cub Rubik, o jucărie care stimulează imaginaţia, memoria şi capacitatea de sinteză. Potrivit site-ului oficial al acestei jucării, peste 350 de milioane de cuburi Rubik au fost vândute pe plan mondial.

• 1952: S-a înființat Institutul de Geriatrie, devenit, din 1974, Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”.

Primul din lume, Institutul de Gerontologie și Geriatrie a fost fondat în anul 1952 prin Hotarâre a Consiliului de Miniștri și a devenit Institut Național în 1974, iar în anul 1992, i s-a atribuit numele de "Ana Aslan".

Înca de la înființare, pâna în anul 1988, Institutul a fost condus de Acad. Prof. Dr. Ana Aslan, având ca obiect de activitate: asistența medicală geriatrică, cercetarea și gerontologia socială. În 1964 presedintele OMS l-a propus ca model de Institut de geriatrie țărilor dezvoltate.

În anul 1974 Institutul se extinde cu o secție clinică nouă, remarcabilă prin confortul interior și spațiile largi, situată într-un decor natural pe o suprafață de 33 ha la Otopeni. Clădirea din strada Mănăstirea Căldărușani nr. 9, care este și sediul central al Institutului, face parte din patrimoniul arhitectural, fiind o creație a lui I. D. Berindei, cu decorațiuni de ceramică în stil românesc.

Primul medicament creat anume să întârzie procesul de îmbatrânire, a fost elaborat între anii 1946 și 1956, de Prof. Dr. Ana Aslan și școala sa după numeroase cercetări clinice și experimentale. Rezultatele acestui studiu fac obiectul lucrării "Novocaina - factor eutrofic și întineritor" publicată împreuna cu Prof. C. I. Parhon în 1955. Un an mai târziu, în 1956, Gerovitalul este prezentat pentru prima data lumii medicale internaționale la Congresul Therapiewoche de la Karlsruhe și apoi la Congresul European de Gerontologie de la Basel.

Ana Aslan s-a preocupat de gerontologia socială, indicând măsuri organizatorice privind cre­a­rea unui sistem de stimulare a activitaților specifice vâr­stei a treia. Dr. Ana Aslan a fost cea care a intuit și descoperit acțiuni terapeutice de tip biotrofic ale procainei prin tratament de lungă durată în doze mici, cu rol curativ și profilactic. Gerovitalul H3, produs biotrofic original românesc si, în acelast timp, primul medicament creat anume să întârzie procesul de îmbatrânire, a fost elaborat între anii 1946 și 1956, de Prof. Dr. Ana Aslan și școala sa după numeroase cercetări clinice și experimentale.

Să aveți o zi frumoasă!