22 Mai

Este a 142-a zi a anului. 
Au mai rămas 223 de zile până la sfârșitul anului. 
Soarele răsare la 05 h 42 m şi apune la 20 h 44 m.
Gemeni 22 mai — 21 iunie.

Citatul zilei

” Mediocritatea nu cunoaşte nimic mai presus de ea însăşi, însă talentul recunoaşte instantaneu geniul.” (Arthur Conan Doyle)

 Ziua Internațională a Diversității Biologice 

In fiecare an, in data de 22 mai, se celebreaza la nivel mondial Ziua Diversitatii Biologice, in concordanta cu hotararea Adunarii Generale a Organizatiei Natiunilor Unite (O.N.U.) care, la 20 decembrie 2000, a proclamat data adoptarii Conventiei pentru Diversitate Biologica – 22 mai.

În 2018, tema acestei zile este ''Sărbătorirea a 25 de ani de acţiune pentru biodiversitate''. Această temă a fost aleasă pentru a marca cea de-a 25-a aniversare a intrării în vigoare a Convenţiei privind Diversitatea Biologică şi pentru a evidenţia progresele realizate în atingerea obiectivelor acesteia la nivel naţional şi global.
Printr-o notificare din 2017, Secretariatul Convenţiei privind Diversitatea Biologică a anunţat că invită Părţile la Convenţie să participe la cea de-a 25-a aniversare, între alte activităţi, şi prin organizarea şi găzduirea de manifestări locale în ziua de 22 mai, Ziua internaţională a diversităţii biologice.
De asemenea, Secretariatul Convenţiei privind Diversitatea Biologică încurajează toate Părţile la Convenţie şi toate organizaţiile care au legătură, într-un fel sau altul, cu acest subiect, să organizeze activităţi şi evenimente prin care să celebreze Convenţia privind Diversitatea Biologică, să folosească acest prilej pentru a sensibiliza opinia publică, şi totodată să-şi prezinte activitatea în domeniul biodiversităţii şi al realizărilor aferente în ultimii 25 de ani.

 
Ziua internaţională a diversităţii biologice a fost aleasă după data de 22 mai 1992 când a fost adoptat, cu prilejul Conferinţei de la Nairobi, textul Convenţiei privind Diversitatea Biologică. Principalele obiective ale acestei Convenţii sunt conservarea diversităţii biologice, utilizarea componentelor sale într-un mod durabil şi partajarea corectă şi echitabilă a beneficiilor care decurg din utilizarea resurselor genetice.
Iniţial această zi a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 49/119, din 19 decembrie 1994, spre a fi celebrată la 29 decembrie, reprezentând data la care a intrat în vigoare Convenţia privind Diversitatea Biologică (29 decembrie 1993). Data stabilită fiind foarte aproape de sfârşitul anului, o perioadă marcată de vacanţe în multe ţări, a făcut dificilă organizarea evenimentelor dedicate zilei, ceea ce a dus, ulterior, la schimbarea acesteia.
În cadrul celei de-a 65-a sesiuni, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a declarat perioada 2011-2020 ca fiind ''Deceniul Organizaţiei Naţiunilor Unite privind Biodiversitatea, cu scopul de a contribui la punerea în aplicare a Planului strategic privind Biodiversitatea pentru perioada 2011-2020''. 
Deceniul ONU privind Biodiversitatea are ca scop sprijinirea implementării Planului Strategic privind Biodiversitatea şi promovarea viziunii generale de a trăi în armonie cu natura. De asemenea, ţelul său este de a integra biodiversitatea la diferite niveluri. Prin Deceniul Organizaţiei Naţiunilor Unite privind Biodiversitatea guvernele sunt încurajate să dezvolte, să implementeze şi să comunice rezultatele strategiilor naţionale de implementare a Planului Strategic pentru Biodiversitate. Deceniul ONU privind Biodiversitatea coincide cu Planul Strategic pentru Biodiversitate 2011-2020, adoptat de Conferinţa Părţilor la cea de-a zecea sa reuniune, desfăşurată la Nagoya, Japonia, şi sprijină implementarea acestuia.
România a semnat Convenţia privind Diversitatea Biologică la 5 iunie 1992 şi a ratificat-o la 13 iulie 1994. Părţile semnatare ale Convenţiei, conştiente de valoarea ecologică, socială, economică, ştiinţifică şi culturală a diversităţii biologice, de importanţa pentru evoluţia şi conservarea sistemelor de susţinere a biosferei, au recunoscut că numeroase comunităţi locale depind de resursele biologice pe care se bazează modurile de viaţă tradiţionale.
Cu prilejul marcării acestei zile sunt organizate acţiuni menite să explice oamenilor importanţa menţinerii biodiversităţii şi sunt luate măsuri menite să împiedice producerea dezastrelor ecologice.

Principalul scop urmărit este creşterea conştientizării publicului faţă de importanţa conservării şi utilizării durabile a diversităţii biologice, precum şi faţă de împărţirea echitabilă a resurselor ce derivă din utilizarea acesteia.

Celebrarea în fiecare an a acestei zile constituie o ocazie de a reflecta la responsibilităţile pe care le avem în conservarea acestei preţioase moşteniri şi transmiterea ei generaţiilor viitoare.

Termenul de “biodiversitate biologică” a fost folosit pentru prima oară în 1968 de către biologul și ecologistul Raymond F. Dasmann în cartea sa “O altfel de țară care promovează conservarea”. Cu toate acestea, termenul a fost adoptat pe larg abia după mai mult de un deceniu când a început să fie folosit în știință și politicile de mediu în anii 1980. Thomas Lovejoy a fost cel care, în prefața cărții “Conservarea Biologiei” , a prezentat acest termen comunității științifice.

Astfel, termenul a intrat în uz și a fost folosit de către biologi, ecologiști, lideri politici și cetățeni interesați. Conferința UN cu privire la Mediu și Dezvoltare (Earth Summit), din 1992, a definit diversitatea biologică drept “variabilitatea organismelor vii din toate sursele, inclusiv, printre altele, a ecosistemelor terestre, marine şi a altor ecosisteme acvatice şi a complexelor ecologice din care acestea fac parte; aceasta include diversitatea în cadrul speciilor, dintre specii şi a ecosistemelor ”. Această definiție este folosită în Convenția pentru Diversitatea Biologică UN – documentul internațional care definește politicile la nivel global legate de biodiversitate.

Evenimente de-a lungul timpului...

• 1455: Războiul celor Două Roze: în prima bătălie de la St Albans, Richard, Duce de York învinge și capturează pe regele Henric al VI-lea al Angliei.

Războiul celor Două Roze (1455–1485) este numele sub care mai este cunoscut războiul civil purtat cu intermitență pentru tronul Angliei între susținătorii Casei de Lancaster și cei ai Casei de York. Amândouă casele regale erau ramuri ale Casei Regale Plantagenet, avându-l ca strămoș comun pe regele Edward al III-lea. Numele generic de Războiul celor Două Roze nu a fost folosit în perioada în care conflictul a avut loc, ci mai târziu, avându-și originea în formele și culorile blazoanelor celor două case regale: Roza roșie de Lancaster și Roza albă de York.

Războiul a fost purtat de armate formate din vasalii feudali ai celor două case regale. Casa de Lancaster a avut sprijinitori în special în sudul și vestul țării, în timp ce sprijinitorii Casei de York proveneau în special din zonele de nord și de est. Războiul celor Două Roze, cu marele său număr de victime din rândul nobilimii, a fost o cauză principală a scăderii importante a puterii aristocrației, ceea ce a dus la creșterea puterii monarhiei centralizate a dinastiei Tudor.

• 1808: S-a născut Gérard de Nerval, scriitor francez (d. 1855)

Gérard de Nerval, având numele adevărat Gérard Labrunie (n. 22 mai 1808, Paris — d. 26 ianuarie 1855, Paris), a fost un poet francez.

Fiu al lui Étienne Labrunie, medic militar, și al soției acestuia, Marie-Antoinette Laurent, fiică a unui negustor de albituri de pe strada Coquillère, Gérard de Nerval s-a născut la 22 mai 1808, pe la orele 20, cu numele adevărat Gérard Labrunie, la Paris, la numărul 96, pe strada Saint-Martin (acum la numărul 168). A doua zi, pe 23 mai, a fost botezat la Saint-Merri, iar câteva luni mai târziu a fost încredințat unei doici de la Loisy, aproape de Mortefontaine.

• 1813: S-a născut compozitorul german Richard Wagner.

Richard Wilhelm Wagner (n. 22 mai 1813, Leipzig - d. 13 februarie 1883, Veneția) a fost un compozitor, dramaturg și teoretician al artei germane, unul din cei mai de seamă reprezentanți ai romantismului muzical.

Scrierile lui Arthur Schopenhauer și Friedrich Nietzsche, precum și schimbarea condiției sale sociale ca favorit al regelui Ludwig II al Bavariei l-au făcut să adere la ideile naționaliste pangermanice. Ideile sale sunt cuprinse în numeroase eseuri despre muzică, teatru, politică și religie ca Kunst und Revolution („Arta și revoluția", 1848), Das Kunstwerk der Zukunft („Opera de artă a viitorului", 1850), Oper und Drama („Opera și drama", 1851).

 Wagner s-a considerat pontiful unui cult artistic înrădăcinat în cultura germană, inspirată din vechile legende nordice, cu personaje eroice, care se mișcă într-o lume supranaturală. Această artă, gravitând în jurul dramei muzicale, trebuia să dea naștere acelei opere naționale, care să fie pentru germani ceea ce tragedia clasică fusese pentru grecii antici. Drama muzicală wagneriană se opune divertismentului operei tradiționale, bazându-se pe o acțiune sacră, alegorie a dramei interioare, printr-o unitate indisolubilă cu textul, scris de Wagner însuși pentru majoritatea partiturilor sale. Wagner introduce ca inovații „melodia infinită" și „motivul conducător" (das Leitmotiv), procedeu simbolic de sugerare și evocare a unor teme psihologice, a unor momente-cheie în desfășurarea dramatică.

Această concepție și-a găsit întruchiparea în monumentala sa tetralogie Der Ring des Nibelungen ("Inelul Nibelungilor"), compusǎ din operele Das Rheingold („Aurul Rinului", 1854), Die Walküre („Walkiria", 1856), Siegfried (1970) și Götterdämmerung („Amurgul zeilor", 1874), care configurează, într-o lume de eroi și mituri, conflictul între violența primitivă a omului și natura sa spirituală. Calitatea excepțională a artei lui Wagner se reflectă și în capodoperele sale Tristan und Isolde (1859), triumf al dragostei asupra morții, Die Meistersinger von Nürnberg („Maeștrii cântăreți din Nürnberg", 1867), Parsifal (1882), în care reia legenda „Sfântului Graal", dramatică încleștare a evlaviei cu sentimentul păcatului.

Creația wagneriană a avut o influență covârșitoare asupra evoluției ulterioare a muzicii. Compozitori ca Anton Bruckner, Gustav Mahler, Claude Debussy (la începutul activității sale), Arnold Schönberg, Richard Strauss s-au dezvoltat sub influența muzicii lui Richard Wagner.

Influenţa lui Wagner în muzică, în special în lumea operei, a fost imensă. Creaţia wagneriană a avut o influenţă covârşitoare asupra evoluţiei ulterioare a muzicii.

Compozitori ca Anton Bruckner, Gustav Mahler, Claude Debusy (la începutul activităţii sale), Arnold Schonberg, Richard Strauss s-au dezvoltat sub influenţa acestui mare muzician.

Richard Wagner: Lohengrin - Overtüre  

• 1859: S-a născut Sir Arthur Conan Doyle, scriitor englez, creatorul detectivului Sherlock Holmes.

Sir Arthur Conan Doyle (n. 22 mai 1859 - d. 7 iulie 1930) a fost un romancier britanic, celebru pentru a-l fi creat pe Sherlock Holmes - primul detectiv care apare într-o serie de romane polițiste. În afara acestora, Sir Arthur Conan Doyle a fost autorul a numeroase povestiri știintifico-fantastice, romane istorice, piese de teatru, romane de dragoste, poezie și texte inspirate direct din realitate (non-fiction).

Celebrul autor s-a născut la Edinburg din părinţi irlandezi şi a studiat la o şcoală iezuită.

Din 1876 până în 1881, acesta a studiat Medicina la Universitatea din Edinburgh, pentru ca apoi să se îmbarce pe un vas în calitate de medic.

A început să scrie diverse povestiri, debutul său având loc într-o publicaţie din localitatea natală.

După câţiva ani, s-a dedicat serios scrisului şi-a lansat personajul Sherlock Holmes, odată cu publicarea volumului „Un studiu în stacojiu”.

Eroul cărţii era inspirat de un profesor pe care scriitorul l-a avut în facultate.

În 1890 Doyle a obținut o diplomă în oftalmologie la Viena; în 1891 s-a mutat la Londra pentru a deschide un cabinet de oftalmologie. A avut astfel mai mult timp pentru scris dar în noiembrie 1891 îi scria mamei sale: „Mă gândesc să-i vin de hac lui Holmes... s-o închei odată pentru totdeauna cu el. De fapt el mă împiedică să mă concentrez asupra unor lucruri mai importante.” În decembrie 1893 și-a pus planul în aplicare pentru a se dedica scrierii unor romane istorice, sacrificându-l pe Holmes într-o scenă în care acesta îl înfrunta pe profesorul Moriarty, dușmanul lui de moarte. Amândoi sar într-o cascadă și își găsesc sfârșitul în povestirea „Ultima problemă”. Publicul a reacționat însă prompt și Doyle a fost forțat să revină asupra deciziei sale. În povestirea „The Adventure of the Empty House”, Doyle a recurs la o explicație ingenioasă pentru a-l „reînvia” pe Holmes, și anume că doar Moriarty a murit, iar Holmes, care avea și alți dușmani, a preferat să o facă pe mortul. Sherlock Holmes este personajul principal în 56 povestiri și patru romane a lui Doyle.

În ultima parte a vieții sale Doyle a fost atras de spiritism în așa măsură că a scris un roman cu profesorul Challenger pe această temă: Țara ceții. Un episod mai ciudat al acestei perioade l-a reprezentat publicarea cărții Sosirea zânelor (1921): se pare că Doyle era convins de veridicitatea fotografiilor cu zâne din basmele Cottingley, surprinse de el în niște fotografii pe care le-a reprodus în carte, împreună cu teorii despre natura și existența zânelor și spiridușilor. Această carte a constituit motivul interzicerii în Uniunea Sovietică a colecției sale de povestiri The Adventures of Sherlock Holmes în 1929, sub acuzația de ocultism. Din fericire interdicția a durat scurtă vreme.

Doyle a fost prietenul magicianului american Harry Houdini, un oponent de marcă al mișcării spiritiste. Deși Houdini insista asupra ideii că mediile spiritiste se folosesc de anumite trucuri, Doyle a fost convins că Houdini însuși posedă puteri supranaturale, o părere exprimată în cartea sa Granița necunoscutului. Se pare că Houdini nu a reușit să-l convingă că folosea doar elemente de scamatorie, în fața unui public insuficient de antrenat ca să-și dea seama că era tras pe sfoară.

Arthur Conan Doyle a murit în 1930 ca urmare a unui atac de cord și este înmormântat în cimitirul bisericii din Minstead, în New Forest, Hampshire, Anglia.

• 1892: Dr. Washington Sheffield , un dentist din Statele Unite, a inventat tubul de pastă de dinţi.

In anii 1800, pasta de dinti se realiza din sapun si se comercializa in borcane. Doctorul american Washington Sheffield a folosit pentru prima data tubul special, iar dupa cel de-al doilea razboi mondial sapunul a fost inlocuit cu detergenti sintetici. Fluorul a fost adaugat mult mai tarziu in compozitia pastei de dinti. 

Acest tub era făcut dintr-un metal uşor, până la acea data, pasta de dinţi fiind vândută în borcane de sticlă. Încă din 1841, tuburi de acest gen erau folosite de pictori pentru pictură în ulei, ceea ce i-a dat ideea de a folosi astfel de tuburi, pentru ambalarea pastei de dinţi.

• 1893: S-a născut Armand Călinescu, economist, politician român (d. 1939)

Armand Călinescu (n. 22 mai 1893, Piteşti - d. 21 septembrie 1939, Bucureşti) a fost om politic, jurist, economist. S-a format ca om politic în cadrul Partidului Naţional Ţărănesc, activitatea sa în funcţii guvernamentale fiind îndreptată împotriva oricăror curente extremiste care ameninţau ordinea în stat.

Astfel, în calitate de subsecretar la Ministerul de Interne s-a implicat personal în înăbuşirea grevei de la Atelierele CFR „Griviţa” (februarie 1933).

Două lui mai târziu, la 29 aprilie 1933, Armand Călinescu cerea să se adopte măsuri drastice împotriva Gărzii de Fier. Astfel, el ordona Poliţiei şi Jandarmeriei să percheziţioneze toate sediile organizaţiilor legionare, să confişte publicaţiile, manifestele şi ziarele. Orice adunări, procesiuni, marşuri, manifestări trebuiau reprimate.

La 1 iulie 1933 el redactează un raport şi un proiect de jurnal al Consiliului de Miniştri „pentru suprimarea mişcărilor extremiste şi a batalioanelor de asalt”, însă prim-ministrul Alexandru Vaida-Voevod a amânat semnarea.

Treptat, a devenit unul dintre oamenii politici de încredere ai lui Carol al II-lea. Călinescu devine exponentul unei aşa-numite grupări de centru din PNŢ, apropiată de rege, care nu ezita să critice conducerea oficială a partidului.

După alegerile din decembrie 1937, când nici un partid politic nu a reuşit să câştige alegerile, Armand Călinescu s-a alăturat regelui Carol al II-lea în decizia sa de a profita de noua realitate de pe scena politică pentru a-şi atinge obiectivul politic - instaurarea dictaturii monarhice.

Călinescu primeşte portofoliul Ministerului de Interne în Guvernul Octavian Goga, funcţie pe care o va deţine până la sfârşitul vieţii. Pentru această „trădare”, liderii Partidului Naţional Ţărănesc l-au exclus din partid.

Conflictul cu Mişcarea Legionară şi asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu

Ca demnitar al Internelor, Călinescu cunoştea bine resorturile politice care au sprijinit Garda de Fier şi polemiza direct cu aceştia. Chiar în audienţa la rege din 1936 el prezenta fără echivoc „pericolul Gărzii de Fier … formată din elemente nepregătite şi care sunt instrumente de manevră ale politicienilor”.

În opinia sa este necesară „represiunea”, atât doar că „aceasta n-o poate face decât un guvern … cu autoritate şi rezemat pe o mare forţă populară”.

La sfârşitul lunii martie 1938 a izbucnit polemica între Nicolae Iorga şi Corneliu Zelea Codreanu, conducătorul Mişcării Legionare . După ce bătrânul profesor a sesizat autorităţile, Codreanu a fost condamnat la 6 luni de închisoare pentru calomnie.

Însă, în acest timp, autorităţile Ministerului de Interne au efectuat mai multe verificări la „cuiburile” legionare, iar lui Codreanu i s-au mai găsit şi alte capete de acuzare, inclusiv „cârdăşie cu şeful unei puteri străine” şi „uneltire contra ordinei sociale”, motiv pentru care a mai fost condamnat la 10 de muncă silnică.

Rechizitoriul a fost întocmit de Armand Călinescu, ministru de Interne la acel moment. De fapt, Garda de Fier devenise extrem de „incomodă” pentru regele Carol al II-lea, iar autorităţile au găsit diverse motive pentru a-i trimite la închisoare pe liderii acesteia.

În noaptea de 29/30 noiembrie, Corneliu Zelea Codreanu, împreună cu alţi lideri legionari (printre care se numărau Nicadorii, asasinii lui I. G. Duca, şi Decemvrii, asasinii lui Mihail Stelescu), au fost asasinaţi în timp ce erau transportaţi de la închisoarea din Râmnicu Sărat spre cea de la Jilava.

Acest fapt a alimentat mânia legionarilor, care în perioada următoare au trecut la represalii. Armand Călinescu şi Nicolae Iorga erau consideraţi vinovaţi în ochii legionarilor de asasinarea conducătorului lor.

În decembrie 1938, Armand Călinescu se numără printre membrii fondatori ai Frontului Renaşterii Naţionale, partid unic şi totalitar aflat sub comanda directă a şefului statului.

La 6 martie 1939, patriarhul Miron Cristea, prim-ministru în funcţie, încetează din viaţă, astfel că Armand Călinescu este desemnat noul preşedinte al Consiliului de miniştri. Preluarea mandatului intervinea într-un moment de maximă încordare pe scena internaţională.

Implicaţiile asasinatului

La 1 septembrie 1939, în urma deciziei lui Hitler de a invada Polonia, începe cel de-al Doilea Război Mondial. Sfârşitul lui Armand Călinescu a venit la doar trei săptămâni după izbucnirea marelui război. În jurul orelor 14:00 ale zilei de 21 septembrie, primul ministru se deplasa spre casă, într-un luxos automobil Cadillac, neblindat, în care se mai aflau şoferul şi o gardă de corp.

În zona Eroilor, acesta a fost blocat de un alt automobil din care au coborât mai mulţi oameni înarmaţi. A urmat un schimb de focuri în care au fost ucişi şoferul şi primul ministru, în timp ce agentul de pază a fost rănit grav.

Armand Călinescu, aflat pe bancheta din spate, a fost răpus de douăzeci de gloanţe. Avea 46 de ani. Asasinii au fost capturaţi şi aduşi la locul atentatului, unde au fost executaţi, iar cadavrele lor au fost abandonate în stradă.

Ei au fost identificaţi ca fiind: Dumitru Dumitrescu, Ion Moldoveanu, Ion Vasiliu, Traian Popescu-Puiu, Cezar Popescu, Ion Ionescu. Majoritatea erau studenţi.

În zilele următoare, în toate închisorile din ţară s-a desfăşurat o veritabilă campanie împotriva Gărzii de Fier. Represiunea a fost cruntă. Au fost ucişi peste 300 de fruntaşi legionari.

Misterul asasinatului nu a fost elucidat nici până în zilele noastre. Motivul principal al crimei a fost răzbunarea pentru uciderea lui Zelea Codreanu în urmă cu 10 luni. Totuşi, de-a lungul timpului s-au dezvoltat diverse scenarii privind şi alte implicaţii în plănuirea asasinatului.

Odată cu începutul celui de-al doilea război mondial, atât Germania, cât şi Marea Britanie, aveau motive puternice pentru a dori dispariţia primului ministru român, adversar al fascismului şi hotărât să menţină România în neutralitate. Pionul principal pare să fi fost Horia Sima, noul lider al Mişcării Legionare, venit special din Germania pentru a supraveghea reuşita atentatului.

• 1924 s-a nascut Charles Aznavour ,cântăreț, compozitor, actor și activist public francez de origine armeană.

 
Este unul dintre cei mai simpatizați și mai longevivi cântăreți francezi, fiind totodată și unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți francezi în restul lumii. A apărut în peste 60 de filme și a compus peste 1000 de cântece, din care aproximativ 150 în engleză, 100 în italiană, 70 în spaniolă și 50 în germana.

La Boheme 

• 1932: În România ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai – 2 octombrie). 

Din 1933 şi până în 1940, când s-a renunţat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lunii octombrie. Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. Reintroducerea ei s-a produs în 1979. Până în 1996 (cu mici excepţii) ora de vară se introducea la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie. Din 1997 se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie

• 1947: Preşedintele american Harry S. Truman a promulgat legea prin care SUA au acordat un ajutor financiar şi militar Turciei şi Greciei de 400 de milioane de dolari, în scopul stopării răspândirii comunismului în Europa.

Truman a conceput Planul Marshall menit să ajute la reconstruirea economiilor devastate de război în Europa de Vest şi să sprijine guvernele democratice.

Germania Occidentală a devenit un aliat democratic al Statelor Unite. Truman fost foarte activ şi în constituirea primei alianţe militare occidentale în timp de pace, cunoscut sub numele de Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord sau NATO, pentru a asigura protecţia lumii libere împotriva pericolului reprezentat de comunism.

Doctrina Truman a încercat să îngrădească răspândirea comunismului prin sprijinirea democraţiei pretutindeni în lume.

  

• 1948: Guvernul Petru Groza i-a retras cetăţenia regelui Mihai I, precum şi altor membri ai familiei regale. 

Aceştia şi-au recăpătat cetăţenia română abia în 1997.

Majestatea Sa Mihai I, Rege al României, Principe al României, fost Principe de Hohenzollern (n. 25 octombrie 1921, Sinaia), în perioada domniei tatălui său, Regele Carol al II-lea, cu titlul Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, a fost suveran al României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. Este stră-strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii și văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a. Mihai este una dintre ultimele figuri publice în viață din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Din 1941, regele Mihai este mareșal al României.

Mihai a devenit pentru prima dată Rege al României în 1927, la după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese în străinătate. Minor fiind, atribuțiile regale erau îndeplinite de o regență formată din prințul Nicolae, patriarhul Miron Cristea și președintele Curții de Casație, Gheorghe Buzdugan (înlocuit ulterior). Regența nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieții politice, întoarcerea inopinată și ilegală din iunie 1930 a lui Carol neîntâmpinând rezistență. Detronat de tatăl său, a primit titlul creat ad-hoc de „Mare Voievod de Alba-Iulia”. Următorul deceniu a fost marcat de exilul mamei sale, pe care nu a putut să o vadă decât câteva săptămâni pe an, când o vizita la Florența. Privat de o veritabilă afecțiune familială, principele Mihai a beneficiat în schimb de o educație aleasă, nefiind însă pregătit pentru domnie.

În septembrie 1939 a debutat al Doilea Război Mondial, iar anul 1940 a marcat sfârșitul României Mari, care a pierdut fără luptă, în decurs de câteva luni, Basarabia, Bucovina de nord, Herța, Transilvania de nord-est și Cadrilaterul. La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice și să părăsească țara, tronul revenindu-i a doua oară lui Mihai. Sub statul național-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu avea nici o putere reală de decizie, fiind în permanență sub supravegherea serviciilor de informații. El a aflat de la radio că România intrase în război alături de Germania nazistă.

Când balanța războiului s-a întors și forțele sovietice au pătruns pe teritoriul României, regele Mihai a decis să salveze ce se mai putea salva și a înfăptuit lovitura de stat de la 23 august 1944: arestarea lui Antonescu și restaurarea Constituției din 1923. Uniunea sovietică a tărăgănat semnarea unui armistițiu în septembrie 1944 până a ocupat întreaga țară, începând procesul de impunere a sistemului său politic asupra noului satelit. Lipsit de sprijinul Marii Britanii și Statelor Unite ale Americii, cu situația Transilvaniei ca mijloc de santaj al rușilor, regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu și să-l numească pe Petru Groza la guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mâinile comuniștilor. În protest față de abuzurile noului guvern, regele a intrat în așa-numita „grevă regală”, refuzând să semneze decretele guvernului, care și-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituțională.

În acești ani, suveranul s-a profilat într-un simbol național al rezistenței. Alegerile generale din noiembrie 1946 au fost fraudate de blocul comunist, care „le-a câștigat” detașat, iar 1947 a marcat interzicerea și decapitarea Partidului Național Țărănesc, prin „înscenarea de la Tămădău”. La sfârșitul anului a venit rândul instituției monarhice să fie înlăturată: pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrâns sub amenințarea armei să semneze decretul de abdicare, în aceeași zi fiind proclamată republica populară.

În ianuarie a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza țării sale, însă s-a izbit de un zid al obtuzității. S-a căsătorit cu prințesa Ana de Bourbon-Parma și s-au stabilit după mai multe peregrinări la Versoix, în Elveția. Cuplul are cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria. După Revoluția din 1989 a fost oprit de regimul Ion Iliescu să întoarcă în țară, cu excepția Paștelui din 1992, când a atras mulțimi entuziaste venite să-l vadă. De-abia sub președinția lui Emil Constantinescu, în 1997, și-a primit înapoi cetățenia română. Ulterior i-au fost retrocedate și o parte din proprietăți. Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, Mihai a ținut un discurs în fața camerelor reunite ale Parlamentului României.

***

“Bărbatul este un templu, femeia este sanctuarul.

În faţa templului ne descoperim, în faţa sanctuarului îngenunchem.” 

( Victor Hugo, poet, dramaturg și romancier francez, n. 26 februarie 1802 - d. 22 mai 1885) 

Bărbatul şi femeia

Bărbatul este cea mai elevată dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal.

Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron, pentru femeie un altar.

Tronul exaltă, altarul sfinţeşte.

Bărbatul este creierul, femeia este inima.

Creierul primeşte lumină, inima primeşte iubire. Lumina fecundează, iubirea reînvie.

Bărbatul este puternic prin raţiune, femeia este invincibilă prin lacrimi.

Raţiunea convinge, lacrimile înduioşează sufletul.

Bărbatul este capabil de eroism, femeia - de orice sacrificiu.

Eroismul înnobilează, sacrificiul aduce sublimul.

Bărbatul are supremaţia, femeia are intuiţia.

Supremaţia semnifică forţă, intuiţia reprezintă dreptatea.

Bărbatul este un geniu, femeia este un înger.

Geniul este incomensurabil, îngerul este inefabil.

Aspiraţia bărbatului este către gloria supremă, aspiraţia femei este îndreptată către virtutea desăvârşită.

Gloria face totul măreţ, virtutea face totul divin.

Bărbatul este un cod, femeia este evanghelia.

Codul corijează, evanghelia ne face perfecţi.

Bărbatul gândeşte, femeia intuieşte.

A gândi înseamnă a avea creier superior.

A intui, simţind înseamnă a avea în frunte o aureolă.

Bărbatul este un ocean, femeia este un lac.

Oceanul are o perlă care îl împodobeşte, lacul, poezia care-l luminează.

Bărbatul este un vultur care zboară, femeia - o privighetoare ce cântă.

A zbura înseamnă a domina spaţiul, a cânta înseamnă a cuceri sufletul.

Bărbatul este un templu, femeia este sanctuarul.

În faţa templului ne descoperim, în faţa sanctuarului îngenunchem.

Bărbatul este plasat acolo unde se sfârşeşte pământul, femeia acolo unde începe cerul.

poezie de Victor Hugo

Să aveți o zi frumoasă!