23 Mai

Este a 143-a zi a anului. 
Au mai rămas 222 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 05 h 41 m și apune la 20 h 45 m.

Citatul zilei

”Nu spune nimic bun despre tine, căci nimeni nu te va crede. Nu spune nimic rău despre tine, căci toţi te vor crede.” ( Garabet Ibrăileanu)

Ziua Mondială a Broaștelor Țestoase 

Ziua de 23 mai este dedicată broaştelor ţestoase încă din anul 2000, când American Tortoise Rescue a denumit-o prima dată ca fiind ziua mondială a acestei specii, aflată din ce în ce mai mult pe cale de dispariţie.

Broaştele ţestoase, care datează şi există pe pământ încă de dinainte de apariţia dinozaurilor, sunt specii introduse pe lista celor aflate pe cale de dispariţie, din cauza faptului că au condiţii speciale de trăi, care se regăsesc din ce în ce mai greu, la oră actuală, în lume.

Ţestoasele sunt reptile ce aparțin ordinului Chelonieni, care trăiesc pe Terra de aproximativ 220 milioane de ani… cu mult dinaintea dinozaurilor. Au o forţă de adaptare extraordinară, dar din păcate au ajuns o specie pe cale de dispariţie… din cauza faptului că au condiţii speciale de trăi, care se regăsesc din ce în ce mai greu, la ora actuală, în lume. Viaţa acestei specii de broaşte depinde foarte mult de mediul în care trăieşte, care-şi pune amprentă asupra temperaturii lor corporale şi a duratei de viaţă… Ele nu pot supravieţui frigului şi nici căldurii excesive, de aceea, schimbările de temperatură, frecvente la oră actuală în lume, le scurtează media de viaţă.

Curiozități

Ştiai că o broască ţestoasă poate trăi luni de zile chiar dacă a suferit amputări grave? În timpul unui experiment, biologul italian pe nume Redi a scos creierul unei broaşte ţestoase şi, cu toate acestea, ea s-a mişcat în spaţiul destinat timp de încă 6 luni. Iată şi alte curiozităţi pe care nu le ştiai despre broaşte ţestoase :

•        În anul 1937 a fost găsită pe coasta Cubei o broască ţestoasă gigant, în vârsta de peste 500 de ani şi cu o lungime de 4 m.

•        Insula Aldabra din Oceanul Indian, declarată rezervaţie naturală, este insula cea mai populată cu broaşte ţestoase uriaşe. Aici vieţuiesc peste 100.000 de broaşte ţestoase cu dimensiuni foarte mari.

•        Broasca țestoasă are o rezistență formidabilă la foame, ce poate ajunge până la 400 de zile.

•        Cea mai grea broască țestoasă din lume la ora actuală este broasca țestoasă pieloasă LUTHUL (Dermochelys Coriaceea), care are o greutate de 700 Kg și o lungime de 2-3 m; ea înoată cu viteza unui atlet în cursa de 100 m și trăiește numai în apele marine.

•        Cele mai mari broaște țestoase de uscat trăiesc în Insulele Galapagos (Testudo elephantopos) și în Insulele Oceanului Indian. Ele depășesc 1 m lungime și o greutate de 250-400 Kg.

•        Broasca țestoasă din specia Testudo Radiata trăiește peste 200 ani.

•        Pe coasta Cubei a fost găsită în anul 1937 o broască țestoasă gigant, cu o lungime de 4 m și în vârstă de peste 500 de ani, ceea ce presupune că trăia încă de pe vremea când Columb a descoperit America.

•        Puterea de regenerare la broaștele țestoase este extraordinară. Astfel, dacă carapacea unei țestoase este rănită sau arsă în proporție de 70%, ea are puterea de a și-o reface în unul sau doi ani.

•        broască țestoasă de dimensiuni mici, dacă prinde în gură o nuia sau o sfoară, poate sta atârnată de ea zile întregi.

•        Creierul broaștei țestoase este mic și puțin evoluat, în schimb organele de simț, cum sunt: văzul și mirosul, sunt deosebit de fine, fiind capabile să sesizeze imediat variațiile de lumină foarte puțin diferențiate, precum și urmele foarte slabe de mirosuri.

•        Una dintre cele mai frumoase broaște țestoase este țestoasa cu stele, pe care o întalnim pe coastele de răsărit ale Indiei. Carapacea este de formă ovala, cu centrul boltit și cu colorit feeric. Celelalte plăci compun un desen pe fond negru, prin care radiază benzi de culoare în galben marmorat.

•        Un comportament mai particular îl întâlnim la masculul aparținând speciei Țestoasa-de-baga, care în larg, dacă este prinsă o femelă, sunt în stare să o urmeze și în barca pescarilor și de multe ori s-a întâmplat ca barca să fie răsturnată, iar masculul înșelat în speranțele sale (broasca femelă fiind moartă) atacă pescarii, aceștia ne mai având nici o șansă de scăpare.

In mitologia greacă, broasca țestoasă este atribuită zeului Hermes, cel care s-a folosit primul de carapacea ei pentru a alcătui un instrument muzical numit țiteră. În China, acest animal simboliza nordul și iarna. În mitologia indiană, lumea este alcătuită dintr-o piramidă, având la bază o țestoasă care susține pe carapacea ei un elefant, ce ține cu trompa lui lumea. În civilizația Maya, zeul lunii, deține o platoșă făcută din carapacea unei broaște țestoase. Longevitatea acestui animal este asociată la foarte multe popoare cu ideea de nemurire. În mitologia tibetană, dar și în concepția unor populații din Bengal, broasca țestoasă a fost aleasă de zeul creator pentru a aduce pământ de pe fundul Oceanului Primordial. Astfel, țestoasa are un rol important în geneza lumii.

Ziua Aromânilor

Ziua Aromânilor se sărbătorește în 23 mai. La presiunile României, sultanul Abdul Hamid a dat în 22 mai 1905 (9 mai după calendarul vechi) o iradea (decret) în favoarea aromânilor din Balcani, iradea care garanta drepturi naționale în școli, administrație și biserică. România amenințase cu ruperea legăturilor diplomatice cu Poarta dacă nu se dau drepturi aromânilor.

La începutul secolului XX, aromânii din Peninsula Balcanică au insistat pentru a-şi folosi limba proprie în şcoli şi biserici, fiind sprijiniţi de statul român. Această posibilitate a determinat nemulţumirea grecilor, care considerau că nu există aromâni. Bande de greci, sprijinite financiar mai ales de preoţii eleni, s-au dedat la omoruri în masă, săvârşite în aşezările cu populaţie majoritar aromânească. Reacţia Executivului de la Bucureşti faţă de masacrele bandelor greceşti a stârnit iritarea omologilor eleni, conflictul diplomatic devenind de neevitat. Drepturile aromânilor din Peninsula Balcanică au constituit motivul unor dialoguri intense între Ministerele de Externe ale României şi Înaltei Porţi. Într-un asemenea context, Ministrul român de Externe, generalul Lahovary, a beneficiat de suportul unor persoane influente din Austro-Ungaria (Contele Goluchowski şi Baronul Calice), Germania (Baronul Marschall), Italia (Marchizul Incisa) şi Rusia (Zinoviev), care direct sau prin intermediari au discutat cu factorii de decizie de la Constantinopol.

În decembrie 1903, Generalul Lahovary, trimis al României la Constantinopol, a prezentat Patriarhiei un proiect în care sugera posibilitatea ca aromânii să beneficieze din punct de vedere religios de serviciile unui episcop propriu în eparhia Ohrida-Kruševo, în locul celui greco-ortodox. În acelaşi timp, pe data de 24 aprilie 1904, aromânii au depus un Memorandum la Patriarhie solicitând, printre altele, înfiinţarea unor biserici proprii, posibilitatea pentru preoţi de a ţine slujba religioasă în limba română şi de a avea un delegat pe lângă Patriarhie. Cum Sfântul Sinod a respins cererile aromânilor, ambasadorul Germaniei, baronul Marschall, a fost primit în audienţă la sultanul Abdul-Hamid al II-lea (1876-1909) în legătură cu doleanţele aromânilor. Iniţiativa ambasadorului german s-a datorat solicitării lui Lahovary, ultimul cerând printr-o notă oficială acordarea de drepturi aromânilor, aşa cum aveau şi celelalte naţionalităţi nemusulmane. În cele din urmă, sultanul a emis o iradea (22 mai 1905), recunoscându-le aromânilor toate revendicările cerute, cu excepţia celei de a avea un conducător religios propriu. De la această dată, românii s-au pus în mişcare ca să redeştepte conştiinţa naţională, printre toţi românii din Imperiul Otoman. Ei au fondat, în scurt timp, şaizeci de comunităţi vlahe. Patriarhul şi grecii, nemulţumiţi de aceste progrese, s-au dedat la persecuţii şi fapte criminale împotriva aromânilor, determinând proteste energice din partea guvernului român pe lângă guvernul grec (sursa: Aromânii balcanici şi bandele greceşti –  dr. in istorie Catalin Fudulu).

«Deodată ne pomenim cu arhiereul în biserică strigând: „Afară! Afară voi cuţo-vlahii!” Până să mă uit îndărăt să văd ce se întâmplă, Mitropolitul m-a lovit tare în cap cu bastonul şi a început să-mi curgă sângele…»

Suferinţele pătimite de preoţii din Macedonia din partea Clerului de la Fanar sunt evocate, cu mult dramatism, de către părintele aromân Dumitru Constantinescu din comuna Perivole - Pind (Epir) într-un text intitulat “Biografie”, trimis soţiei lui Iancu Bacalbaşa, pe 20 august 1913, pentru a fi publicat în ziarul acestuia, „Înainte”. Documentul nu a mai fost însă tipărit în publicaţia respectivă, văzând lumina tiparului abia în februarie 2004, în numărul 12 al revistei „Rost”. Redăm, mai jos, un pasaj semnificativ din mărturia cutremurătoare a preotului aromân:

„Pe la 4 Decembrie 1884 fiind la Grebena, prin depeşe am fost chemat de către dl. Apostol Mărgarit la biserica românească din Vlaho-Clisura, cu hramul Sfântului Nicolae. Zi de Sfântul Nicolae, 6 Decembrie, pe când eu şi colegul meu, părintele Nicolae Papa Flora, eram în biserică în Sfânta Liturgie, vine şi Mitropolitul Filaret din Castoria, însoţit de toţi preoţii, diaconii şi institutorii grecomani şi de mare mulţime din aromânii grecomani, împreună cu Mudirul local şi cu un ofiţer din Castoria, anume Caraman-aga, care avea cu dânsul şi peste 20 de soldaţi. Stau în curtea bisericii şi se sfătuiesc. Prea Sfinţia Sa vrea să fim scoşi din biserică şi să slujească el în ea. Autorităţile nu ştiau cum să procedeze. Aromânii erau veniţi cu toţii în biserică. Eu mă găseam la Sfânta Masă în altarul bisericii, în momentele acelea, iar Părintele Nicolae la proscamidie. Deodată ne pomenim cu arhiereul în biserică strigând: „Afară! Afară voi cuţo-vlahii!” Până să mă uit îndărăt să văd ce se întâmplă, Mitropolitul m-a lovit tare în cap cu bastonul şi a început să-mi curgă sângele. De ameţeală n-am simţit dar, când am văzut sânge peste obraz şi peste odăjdii picând jos, m-am speriat şi am început să strig şi să cer ajutor. Pe când strigam, preoţii băteau pe Părintele Nicolae, i-au despicat gura şi l-au scos afară din altar. Diaconul Prea Sfinţiei Sale l-a lovit pe cântăreţul Nicolae, care a căzut din strană leşinat. Atunci femeile aromâne s-au încăierat cu Arhiereul, iar la ţipetele lor au intrat autorităţile în biserică şi ne-a scăpat pe noi românii de la moarte sigură. Noi eram puţini, iar inamicii erau înarmaţi cu cuţite, cu pistoale şi cu suliţe în bastoane. După ce a restabilit liniştea, Autoritatea ne-a scos pe toţi afară din biserică ne-a trimis cu pază pe la casele fiecăruia. Biserica a fost încuiată, iar Autoritatea a luat cheile cu dânsul. Pe urmă a raportat la Caimacamul din Castoria cazul. După trei zile, a venit ordin de la Valiul prin care spunea să slujească la biserica Sfântul Nicolae o septămână grecii şi una aromânii. Aşa a rămas până în timpul izbucnirii răsboiului balcanic.”

“Românii din Macedonia nu sunt greci, sunt români: trebuie să fie”

În scrierile sale despre românii macedoneni, Dimitrie Bolintineanu relatează că ar fi adresat un memoriu către ministrul de Externe Fuad-Pașa, cerând printre altele deschiderea de școli românești în Balcani.“Românii din Macedonia nu sunt greci, sunt români: trebuie să fie” – spunea Bolintineanu;„ceea ce credem noi că toți acești români ar trebui să facă este de a-și păstra cu sânțenie limba și datinile române”.

De asemenea, cu privire la românii sud-dunăreni numiţi şi macedoromâni sau aromâni, Eminescu scria: „Cât despre limba macedoromânilor, e azi un adevăr cunoscut de toţi că e numai un dialect al limbii dacoromane şi că n-are a face deloc cu limbile neolatine ale Occidentului. Studiile recente ale lui Miklosich au dovedit-o cu toată evidenţa. Atât dialectul din Istria cât şi cel macedoromân sunt varietăţi ale limbii dacoromane, cu mici deosebiri fonologice şi cu mari şi hotărâtoare asemănări. Ne rămâne numai să admirăm ignoranţa grecilor moderni în privirea istoriei şi etnografiei unor ţări asupra cărora pretend a avea drepturi. Dacă se află români în Macedonia cari vor redeşteptarea poporului lor şi readucerea lui la conştiinţa naţională, ei au cuvânt să lucreze în acest sens, şi nu injuriile foilor greceşti îi vor opri. În mozaicul de popoare orientale, credem că e loc şi pentru români şi că nu există nici o necesitate să fie anexaţi la Grecia.” (M. Eminescu, Erori istorice şi filologice, 11 august 1882).

Deţinători ai unui tezaur cultural păstrat în memoria colectivă şi transmis, de-a lungul generaţiilor prin viu grai, aromânii luptă, de veacuri, pentru menţinerea identităţii lor spirituale. Iubindu-şi atât de mult limba, portul, folclorul şi obiceiurile, aromânii le vor păstra mereu, ca pe cele mai preţioase dovezi ale conştiinţei apartenenţei la etnia românească.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1400: A început domnia lui Alexandru cel Bun în Moldova, care a durat până în 1432.

Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I (decedat la 1 ianuarie 1432), a fost domnul Moldovei între anii 1400 – 1432 și i-a succedat la tron lui Iuga Ologul, care a fost îndepărtat de către Mircea cel Bătrân.

 Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerțul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat și orașul Iași. A obținut recunoașterea mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol. În 1402 (după alți istorici în 1415) a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Inițial, moaștele au fost depuse la biserica din cartierul Mirăuți din Suceava, după care au fost mutate mai târziu la mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

Acest eveniment al aducerii moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava are o însemnatate deosebita în conștiința publicǎ a poporului moldovean, fiind zugrǎvit în multe din frescele bisericilor și mănastirilor din Moldova. Una din ele, cea de la Manastirea „Sfantul Ioan cel Nou” de la Suceava, întățișând alaiul domnesc în ultima frescă din suiata de patru ce reprezintă martiriul Sfântului, frescele fiind amplasate pe peretele vestic al clisiarniței din incinta mănăstirii.  Același eveniment poate fi văzut și pe peretele sudic al bisericii mănăstirii Voroneț, la finalul narațiunii iconografice al acatistului Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.

Lunga sa domnie a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al politicii extrem de abile a domnului moldovean, care a menținut echilibrul între Ungaria și Polonia. Astfel, recunoscând suzeranitatea lui Vladislav II Iagello – a încheiat tratate de pace cu acesta în 1402, 1404, 1407, 1411 si 1415 fagaduindu-i acestuia sfat si ajutor impotriva oricarui dusman -, Alexandru s-a asigurat de sprijinul Poloniei în fața oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecând prin Moldova, de gurile Dunarii, mai precis de cetățile Chilia și Cetatea Albă.

Acordul dintre Polonia și Ungaria, încheiat la Lublau la 15 martie 1412, reprezenta un mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărțire a unui teritoriu românesc în sfere de influență. Acordul nu a fost aplicat, datorită faptului că Alexandru și-a onorat întotdeauna obligațiile rezultate din acceptarea suzeranității regelui polon și datorită contradicțiilor polono-maghiare.  În calitate de vasal al lui Vladislav II Iagello, i-a acordat acestuia sprijin militar în două bătălii purtate împotriva Ordinului Cavalerilor Teutoni: la Grünwald, în 1410, și la Marienburg, ambele fiind câștigate de către polonezi. De asemenea, în timpul său, în 1420, au loc primele confruntări dintre Moldova și Imperiul Otoman. Turcii au asediat Chilia și Cetatea Albă, dar Alexandru a reușit să le apere. Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli contractate în luptele dintre Polonia si Ungaria. În urma lui au rămas mai multi fii care s-au luptat ani de zile pentru a ocupa tronul.

Alexandru cel Bun a fost căsătorit de patru ori. Prima soție se numea Margareta, fiica palatinului Ștefan din Losontz. Ea a făcut biserica catolică din Baia unde a fost înmormântată. După moartea ei, Alexandru cel Bun s-a căsătorit cu Neacșa, numită de autorii străini Ana care a murit la scurt timp după cununie. A treia soție a fost Ringala, sora lui Vytaudas și cumnata lui Vladislav al II-lea Iagello. În același timp Ringala era înrudită cu Alexandru cel Bun, fiind vară primară cu Anastasia, soția lui Roman I și mama lui Alexandru cel Bun. Înaintea acestei căsătorii, Ringala a fost căsătorită cu ducele de Mazovia, dar aceasta a rămas văduvă.

• 1707: S-a nascut marele naturalist  suedez Carl Linne;  (d.1778).

Este considerat părintele taxonomiei (taxonomia se ocupă cu descoperirea, descrierea şi catalogarea organismelor) şi al ecologiei  moderne.

Lucrarea sa  „Systema naturae” in care a clasificat omul in ordinul primatelor, denumindu-l  Homo sapiens şi aşeazandu-l alături de antropomorfe, a aparut  în 1735.

„Systema naturae” apare în 1735. În această lucrare Linné clasifică omul în ordinul primatelor. El îl denumește Homo sapiens și îl așază alături de antropomorfe, fără a gândi la originea lor comună (Linné era fixist). În ordinul primate Linné introduce două specii. Una dintre specii este omul (denumit, conform nomenclaturii binare, Homo sapiens), iar a doua este reprezentată de antropomorfe, numite Homo silvestris. Oamenii sunt clasificați apoi în patru rase. Fiecare rasă are trăsături diferite și temperamente diferite. Aceste patru rase stabilite de Linné sunt: Homo europeus, Homo americanus, Homo asiaticus și Homo africanus. „Species plantarum” apare în 1753.

• 1871: S-a născut Garabet Ibrăileanu, critic, istoric și teoretician literar român (d. 1936)

Garabet Ibrăileanu (n. 23 mai 1871, Târgu Frumos - d. 12 martie 1936, București), a fost un critic și istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier român. Este una dintre cele mai influente personalități din literatura română a primelor decenii din secolul al XX-lea, teoretician, promotor al criticii literare științifice (direcția poporanistă), creator literar, profesor de istoria literaturii române la Universitatea din Iași și principal redactor al revistei Viața românească între anii 1906 și 1930. Sub pseudonimul Cezar Vraja, pe care avea să-l folosească, cu intermitențe, toată viața, Garabet Ibrăileanu debutează în paginile revistei Școala nouă cu articole, după care publică versuri, poeme în proză, cugetări, traduceri etc.

Între 1890 și 1895, Garabet Ibrăileanu frecventează la Universitatea din Iași cursurile Facultății de Filosofie, istorie și literatură, concomitent urmează școala normală superioară. În timpul studiilor universitare, Garabet Ibrăileanu colaborează la diverse ziare și reviste (Munca, Evenimentul literar, Lumea nouă etc.), cu articole având conținut politic-social și de orientare literară.

În 1908 a ocupat catedra de literatură modernă de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, pe care a servit-o până în 1934. Profesorul Ibrăileanu a reluat strălucita tradiție a societății Junimea și a revistei Convorbiri literare prin reunirea în jurul revistei Viața românească a scriitorilor cei mai însemnați ai epocii și prin orientarea mișcării literare a vremii în direcția creației de caracter specific, legată de realitățile naționale contemporane. Spiritul democratic al lui Garabet Ibrăileanu a ferit poporanismul, în cei 10 ani de existență, din prima serie a revistei Viața românească, de excese ca și de exclusivism, permițând scriitorilor importanți ai epocii, Mihail Sadoveanu, Ion Agârbiceanu, Gala Galaction, Octavian Goga, Tudor Arghezi etc. să-și dezvolte liber activitatea.

• 1911: ramura principală a Bibliotecii Publice din orașul american New York era deschisă în mod oficial.

Ramura principala a Bibliotecii Publice din New York (Statele Unite ale Americii) a fost deschisa in mod oficial in data de 23 mai 1911, conform Wikipedia.

Construirea cladirii a costat noua milioane de dolari si, la acel moment, a fost cea mai mare structura de marmura din SUA. Colectia ei includea peste un milion de volume.

In prezent, Biblioteca Publica din New York are aproape 53 de milioane de obiecte si este a doua cea mai mare biblioteca publica din SUA (dupa cea a Congresului). La nivel mondial, aceasta este a patra ca marime, dupa Biblioteca Britanica (Londra), Biblioteca Congresului (Washington, DC) si Biblioteca si Arhivele Canadei (Ottawa).

Institutia din New York este o corporatie nonprofit administrata in mod independent, care functioneaza atat cu finantare privata, cat si cu finantare publica.

• 1949: a fost creata Republica Federala Germana (RFG), cunoscuta in general si sub denumirea de Germania de Vest.

 Practic, RFG a existat intre 23 mai 1949 si 3 octombrie 1990, atunci cand a avut loc reunificarea Germaniei.

 In timpul acestei perioade, Germania de Vest si Germania de Est au fost impartite de granita germana interioara. Dupa anul 1961, Berlinul de Vest a fost efectiv separat de Berlinul de Est prin intermediul vestitului Zid al Berlinului.

Aceasta situatie a luat sfarsit odata ce Germania de Est a fost dizolvata si cele cinci state ale sale s-au alaturat celor zece ale RFG-ului, impreuna cu orasul-stat Berlin. Dupa reunificare, RFG a devenit cunoscuta sub denumirea simpla de Germania.

In prezent, Germania se numara printre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene.

• 1995: A fost prezentat publicului limbajul de programare Java.
•  

Java este un limbaj de programare orientat-obiect, puternic tipizat, conceput de către James Gosling la Sun Microsystems (acum filială Oracle) la începutul anilor ʼ90, fiind lansat în 1995. Cele mai multe aplicații distribuite sunt scrise în Java, iar noile evoluții tehnologice permit utilizarea sa și pe dispozitive mobile gen telefon, agenda electronică, palmtop etc. În felul acesta se creează o platformă unică, la nivelul programatorului, deasupra unui mediu eterogen extrem de diversificat. Acesta este utilizat în prezent cu succes și pentru programarea aplicațiilor destinate intranet-urilor.

Limbajul împrumută o mare parte din sintaxă de la C și C++, dar are un model al obiectelor mai simplu și prezintă mai puține facilități de nivel jos. Un program Java compilat, corect scris, poate fi rulat fără modificări pe orice platformă care e instalată o mașină virtuală Java (engleză Java Virtual Machine, prescurtat JVM). Acest nivel de portabilitate (inexistent pentru limbaje mai vechi cum ar fi C) este posibil deoarece sursele Java sunt compilate într-un format standard numit cod de octeți (engleză byte-code) care este intermediar între codul mașină (dependent de tipul calculatorului) și codul sursă.

Să aveți o zi frumoasă!