Calendarul zilei: 3 Mai

Este a 123-a zi a anului.
Au mai rămas 242 de zile până la sfârșitul anului bisect.
Soarele răsare la 06 h 04 m și apune la 20 h 22 m.

Citatul zilei

”Există trei feluri de gândiri: cei care înţeleg singuri, cei care apreciază ceea ce înţeleg alţii şi cei care nu înţeleg nici singuri, nici cu ajutorul celorlalţi; prima este cea mai folositoare, a doua este bună, a trei inutilă.” (Niccolo Machiavelli)

Ziua Mondială a Libertăţii Presei

Marcată în fiecare an la 3 mai, Ziua mondială a libertăţii presei este celebrată în peste 100 de evenimente organizate pe întreg mapamondul.

Jurnalismul ține „puterea” sub control

Tema generală a conferinței din acest an va fi “Keeping Power in Check: Media, Justice and the Rule of Law.”. Aceasta își propune să analizeze atât interacțiunea dintre mass media și „putere”, cât și rolurile complementare ale acestora în dezvoltarea transparenței și asumării responsabilității în modul de guvernare.
Prin mesajul său, pentru ediţia din 2018 a Zilei mondiale a libertăţii presei, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, António Guterres, transmite celor aflaţi în funcţii de decizie să consolideze libertatea presei şi să protejeze jurnaliştii, subliniind că promovarea unei prese libere reprezintă dreptul nostru de a cunoaşte adevărul, potrivit www.un.org/en/events/pressfreedomday.

În 2018, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) marchează cea de-a 25-a ediţie a Zilei mondiale a libertăţii presei la Accra, în Republica Ghana, în zilele de 2 mai şi 3 mai. Conferinţa organizată în comun de UNESCO şi guvernul Republicii Ghana este axată pe problemele mass-mediei şi transparenţa procesului politic, importanţa unui mediu juridic favorabil pentru libertatea presei, acordând o atenţie deosebită rolului unei justiţii independente. De asemenea, pe agenda conferinţei sunt menţionate spre dezbatere şi provocările contemporane în a asigura libertatea presei online, urmând să fie analizate lacunele legislative cu privire la libertatea de exprimare şi informare online.

Peste 700 de persoane vor participa la această conferință ce este împărțită în 18 sesiuni cu teme variind de la interzicerea accesului la internet, la hărțuirea sexuală și protocoalele necesare pentru asigurarea siguranței jurnaliștilor. Printre membrii participanți se numără șefi de state, miniștrii, reprezentanți ai companiilor media, jurnaliști dar și reprezentanți ai societății civile.
De aceea unul dintre mesajele cheie ale conferinței este „Jurnalismul și informațiile de încredere țin puterea sub control și protejează procesele democratice”.

Informaţia digitală este şi tema Forumului "Digital Transformation Forum, Governance x Watchdogs" desfăşurat între 3-4 mai, la Bucureşti. Organizat pentru prima dată în România, forumul se concentrează asupra modului în care tehnologiile informaţionale digitale contribuie la o mai bună guvernare şi ajută activitatea mass-media şi a societăţii civile, ca agenţi de pază ai democraţiei şi bunei guvernări, asigurându-se că politicile publice şi implementarea acestora servesc cu adevărat cetăţenii. Experţi guvernamentali, jurnalişti, reprezentanţi ai societăţii civile şi profesionişti în comunicare vor interacţiona cu omologii lor din peste 30 de ţări pe parcursul celor două zile ale forumului, care vor pune accent pe eficacitatea şi onestitatea guvernării, rolul mass-media şi contribuţia societăţii civile.

Ziua mondială a libertăţii presei reprezintă şi un prilej de a aduce un omagiu jurnaliştilor care şi-au pierdut viaţa în timpul exercitării profesie.

În cadrul evenimentelor desfăşurate la Accra, la 2 mai, este acordat Premiul Mondial al Libertăţii Presei UNESCO/Guillermo Cano 2018, pentru a recunoaşte o contribuţie remarcabilă la apărarea sau promovarea libertăţii presei.

Fotojurnalistul egiptean Mahmoud Abu Zeid, cunoscut sub numele de Shawkan, a fost selectat de un juriu internaţional independent de profesionişti din domeniul mass-media ca laureat al Premiului Guillermo Cano pentru 2018. "Alegerea lui Mahmoud Abu Zeid aduce un omagiu curajului, rezistenţei şi angajamentului faţă de libertatea de exprimare", a declarat Maria Ressa, preşedintele juriului.
Premiul, în valoare de 25.000 de dolari, este decernat în fiecare an, din 1997, unei persoane, organizaţii sau instituţii ce se remarcă prin contribuţia esenţială la apărarea sau promovarea libertăţii presei, oriunde în lume. Premiul este finanţat de Fundaţia Guillermo Cano Isaza (Columbia), Fundaţia Helsingin Sanomat (Finlanda) şi The Namibia Media Trust. Premiul poartă numele jurnalistului columbian Guillermo Cano, asasinat în 1987, pentru că a denunţat activităţile traficanţilor de droguri din ţara sa. Juriul internaţional este alcătuit din 14 jurnalişti profesionişti şi directori de publicaţii din toată lumea.

Ziua Mondială a Libertăţii Presei a(World Press Freedom Day) fost proclamată în 1993 de către Adunarea Generală a Organizaţiilor Naţiunilor Unite, la propunerea Conferinţei generale a UNESCO din - 3 mai 15.X.1991. De atunci, ziua de 3 mai este sărbătorită în întreaga lume, fiind considerată un bun prilej pentru evaluarea gradului de independenţă, promomovarea importanţei protejării presei de agresiuni sau cenzură şi pentru a aduce un omagiu celor ce au contribuit semnificativ a dezvoltarea presei.

Data de 3 mai comemorează Declaraţia de la Windhoek, adoptată la 3 mai 1991, în cadrul Seminarului pentru promovarea unei prese africane independente şi pluraliste, organizat de UNESCO şi ONU la Windhoek, Namibia.

“Deosebirea dintre literatură şi ziaristică este că a doua este de necitit, în timp ce prima nu e citită” – Oscar Wilde.

Proclamată în 1993 de către Adunarea Generală a Organizaţiilor Naţiunilor Unite, ziua de 3 mai este sărbătorită în întreaga lume, fiind considerată un bun prilej pentru evaluarea gradului de independenţă, promovarea importanţei protejării presei de agresiuni sau cenzură şi pentru a aduce un omagiu celor ce au contribuit semnificativ la dezvoltarea presei.

Această zi celebrează principiile fundamentale ale libertății presei și reprezintă un prilej pentru a evalua libertatea presei în întreaga lume. Este o zi de reflecție în rândul profesioniștilor mass-media cu privire la problemele libertății presei și a eticii profesionale.

Reprezentanţii WAN-IFRA (World Association of Newspapers) încurajează presa din întreaga lume să publice cât mai multe materiale în legătură cu libertatea presei.

World Association of Newspapers, organizaţia globală a industriei ziarelor, cu sediul la Paris, susţine şi promovează libertatea presei şi interesele de business şi profesionale ale ziarelor din întreaga lume. Asociaţia reprezintă 18.000 de ziare şi are ca membre 77 de asociaţii naţionale, companii de publishing şi directori individuali de ziare din 102 ţări, precum şi 12 agenţii de presă şi 11 grupuri de presă regionale şi internaţionale.

Ziua Europeană a Soarelui

Pentru a atrage atenţia oamenilor asupra posibilităţilor nelimitate de utilizare a surseleor regenerabile de energie, Secţia Europeană a Societăţii Internaţionale pentru Energia Solară (International Solar Energy Society-ISES-Europe) a propus să se organizeze anual, la 3 mai, Ziua Soarelui, în care organizaţiile, firmele, specialiştii, dar şi entuziaştii din Europa întreagă să desfăşoare diverse manifestări şi acţiuni menite să demonstreze publicului larg avantajele energeticii solare. Pentru prima dată Ziua Soarelui („Tag der Sonne”) a fost celebrată în Austria în 2002.

Idea a fost preluată apoi şi de alte ţări (Elveţia, Germania, Belgia,Franţa, Italia, Portugalia, Slovenia, Spania, Ţările de Jos).

Ziua Mondială a Râsului

Ziua Mondială a Râsului se sărbătorește în prima duminică a lunii mai a fiecărui an si a fost creata prin 1998 in India, ca o forma de a promova ideea de pace si de prietenie in lume.
Cu această ocazie se organizează evenimente care stârnesc râsul, precum spectacole cu clowni, picturi pe față, prezentări de povești, spectacole de teatru de păpuși, concursuri de baloane și ședințe de râs colective.
Inițiativa de organizare a acestui eveniment, îi aparține doctorului indian Madan Kataria, care a constatat ca râsul sporește capacitatea de concentrare și rezistența la efort, crește încrederea în propria persoană și îmbunătățește relațiile cu cei din jur, fapt publicat în 1995, când savantul a scris un articol intitulat"Laughter, the Best Medicine" ("Râsul, cel mai bun medicament").

Madan Kataria este fondatorul mişcării ''Laughter Yoga'' (Hasyayoga), adică terapia prin râs, el fiind şi autorul cărţii ''Laugh For No Reason'' (2002) (Râzi fără motiv). Efectele acestei terapii sunt cât se poate de serioase şi importante, conform http://www.laughteryoga.ro/.

De exemplu, susţin adepţii terapiei amintite, eliberarea endorfinelor prin râs poate schimba în bine starea de spirit după doar câteva minute. Endorfinele, numite uneori şi ''molecule ale fericirii'', sunt substanţe chimice produse de creier ca răspuns la o varietate de stimului. Acestea pot reduce stresul, proprietăţile lor analgezice fiind comparate chiar cu cele ale morfinei. Mai mult, eliberarea endorfinelor în organism poate duce la îmbunătăţirea sistemului circulator şi întărirea celui imunitar.

În al doilea rând, terapia inspirată de Madan Kataria promite transformarea bunei-dispoziţii în adevărate exerciţii de respiraţie şi de tip cardio, ceea ce, pe termen lung, ajută la oxigenarea mai bună a organismului şi la menţinerea unui tonus ridicat.

Beneficiile râsului nu se opresc doar la o stare euforică de moment și îmbunătățirea propriei sănătăți, ci includ o mai bună relaționare cu cei din jur, râsul fiind o energie pozitivă, de multe ori molipsitoare, care ajută oamenii să lege prietenii sau să le îmbunătățească. Nu întâmplător, printre devizele cluburilor ce practică terapia prin râs se numără ''Pacea mondială prin râs'', ''Întreaga lume este o familie'', ''Râzi și fă-i și pe alții să râdă'', notează site-ul http://laughteryoga.org/ .

În plus, exersarea râsului și inducerea constantă a bunei dispoziții ne pot ajuta să trecem mai ușor peste momente de cumpănă. Nu neapărat în sensul bagatelizării acestora, cât mai ales prin adoptarea unei stări mentale pozitive, optimiste și dizolvarea emoțiilor negative precum anxietatea, tristețea sau furia.

Atât cu prilejul Zilei mondiale a râsului, cât și în cadrul întâlnirilor obișnuite ale cluburilor dedicate râsului, sunt programate evenimente menite să stârnească zâmbete și hohote de râs, precum spectacole de muzică și dans ori concursuri pentru desemnarea celui mai molipsitor râs sau al celui mai lipsit de talent cântăreț. Principalii ''inamici'' sunt inhibiția, timiditatea, sensibilitatea exagerată și, evident, tristețea sau supărarea.

Explicația constă în faptul că râsul favorizează în mod natural respirația, ca și cântatul, tușitul și strănutatul, care împinge expirarea dincolo de limita respirației de bază, producând o inspirare mai profundă, cu o pauză de respirație mai lungă decât în momentele de relaxare, iar expirația este prelungită, contribuind la buna oxigenare a tuturor țesuturilor din corp.

„Cine a spus că râsul este cea mai bună terapie a avut dreptate” – cred locuitorii oraşului Bombay (India). Aici au fost deschise primele Cluburi de terapie prin râs, la ideea Dr. Madan Kataria, care este şi proprietarul acestei afaceri. Cluburile au împânzit, de câţiva ani, toată India, la ora actuală fiind înregistrate 400 de astfel de ‘saloane”, cu aproximativ 25 000 de cursanţi. Mai mult, cluburile de râs au fost adoptate şi de alte ţări, precum SUA sau China.
Elevii au învăţat de la maestrul lor să râdă din te-miri-ce, sau chiar fără motiv, antrenându-i şi pe cei din jur. ‘Râsul este molipsitor, ca şi căscatul’ spune Dr. Kataria. ‘Totul depinde însă de starea interioară, care trebuie cultivată pozitiv’. Medicul recomandă pacienţilor să ‘trăiască pozitiv’ şi să aibă aceeaşi atitudine faţă de cei cu care intră în contact: să facă multe complimente, să ierte greşelile celorlalţi etc. Medicul mai spune că orele cele mai bune pentru râs sunt cuprinse în intervalul 6 dimineaţa şi 7 seara.
Cursanţii nu practică râsul terapeutic în spaţii închise, ci în aer liber, în parcuri, grădini sau intersecţii, pentru a atrage şi alţi adepţi ai originalului mod de tratament. Întrunirile au loc de obicei dimineaţa, când se adună 25-30 de membri ai clubului. Cu anumite variaţiuni, rutina este aceeaşi: se începe cu o serie de exerciţii de respiraţie, după care toţi încep la unison să … râdă. Fiecare râde în felul lui, aşa că, după câteva minute, râsul forţat se transformă într-unul natural. Toată lumea părăseşte sesiunea relaxat şi revitalizat.
Dr. Madan Kataria a organizat, la 11 ianuarie 1988, prima Zi Mondială a Râsului, în cadrul căreia 10 000 de membri ai cluburilor pe care le patronează au râs timp de câteva minute şi au arătat lumii întregi că îşi ‘iau râsul în serios’.
Iniţiativa a avut succes răsunător şi obiceiul de a se marca această zi s-a extins în întreaga lume. Întrucât în ianuarie este frig afară, s-a hotărât ca Ziua Mondială a Râsului să fie sărbătorită în prima duminică din luna mai.

Primul club de terapie prin râs a fost înfiinţat de Madan Kataria în anul 1995, într-un parc din Mumbai, numărând şase persoane. Kataria a organizat pentru prima dată Ziua mondială a râsului în 1998, tot la Mumbai, cu participarea a peste 12.000 de oameni. Evenimentul a trecut curând graniţele Indiei, în anul 2000 peste 10.000 de danezi marcând această zi în centrul capitalei Copenhaga.

În prezent, există peste 10.000 de Cluburi de Râs în peste 70 de ţări, inclusiv în România, precizează http://www.laughteryoga.ro/.

Ziua mamei

În România, Ziua mamei se sărbătoreşte în prima duminică a lunii mai, fiind instituită prin Legea nr. 319/2009.

Prin acelaşi act normativ a fost instituită şi Ziua tatălui, care se sărbătoreşte în cea de-a doua duminică a lunii mai, respectiv la 13 mai 2018.

Iniţiativa pentru instituirea acestor două sărbători a avut-o Alianţa Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA), precum şi un grup de şapte parlamentari. Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat, la 9 iunie 2009, şi de Camera Deputaţilor, la 29 septembrie 2009, legea fiind promulgată la 13 octombrie 2009. Aşa cum se arată în expunerea de motive postată pe site-ul www.cdep.ro, ''sărbătorirea distinctă a celor doi părinţi va oferi prilejul evidenţierii importanţei şi rolului fundamental al mamei şi al tatălui în creşterea şi educarea propriilor copii, demonstrând că cei doi părinţi sunt complementari''.

De jur împrejurul lumii, există date diferite pentru marcarea Zilei mamei, dintre acestea remarcându-se 8 martie, când este celebrată şi Ziua internaţională a femeii, sau 21 martie, prima zi de primăvară. Potrivit site-ului www.mothersdaycelebration.com, în cea mai mare parte a ţărilor care marchează această zi, ea este sărbătorită în cea de-a doua duminică a lunii mai, printre acestea numărându-se: Australia, Africa de Sud, Austria, Belgia, Bulgaria, Brazilia, Canada, China, Germania, Grecia, India, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Elveţia, Turcia, Ucraina, Statele Unite ale Americii.

Până în anul 2009, România era printre puţinele state ale lumii, care, în lipsa unei Zile a mamei, a marcat doar Ziua femeii - 8 Martie, extinzându-i acesteia aria de semnificaţii. Prin sărbătorirea Zilei mamei la nivel naţional, este subliniată importanţa acesteia în viaţa de familie şi în universul copilului, România aliniindu-se astfel statelor care marchează distinct această zi.

Mamele beneficiază, potrivit OUG nr. 148/2005 (înlocuită ulterior de OUG 111/2010) şi OUG 158/2005, de concediu de maternitate care însumează 126 de zile calendaristice şi de concediu de creştere a copilului până la 2 ani (3 ani în cazul copilului cu handicap). De indemnizaţia pentru creşterea copilului poate beneficia oricare dintre părinţii copilului, dacă sunt îndeplinite condiţiile necesare. În prezent, este în vigoare OUG 55/2017 pentru modificarea OUG 111/2010, potrivit căreia indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori naşterii copilului şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată şi nici mai mare de 8.500 lei. Indemnizaţia de maternitate se suportă integral din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Sărbătoarea Naţională a Poloniei

Sărbătoarea naţională a Poloniei (adoptarea, în 1791, a „Constituţiei de la 3 Mai” – a doua constituţie democratică din lume, după SUA şi prima din Europa).

„Constituţia de la 3 Mai" este cunoscută ca prima constituţie naţională a lumii moderne din Europa şi a doua din lume după constituţia SUA (1788).

În prezent ziua de 3 mai în Polonia este o sărbătoare naţională stabilită cu scopul de a sărbători aniversarea adoptării Constituţiei din anul 1791, care a purtat numele oficial Hotărîrea Guvernamentală, care poate fi comparată cu Actul despre forma guvernării (Regeringformen), care cu 150 de ani mai devreme a fost adoptată în Suedia.

Atunci în Polonia noţiunea „constituţie” se referea la fiecare lege adoptată de Seim ( parlament), inclusiv şi la legile pe care în prezent le definim prin noţiune „legi obişnuite”. Atunci erau răspîndite două tipuri de constituţii: Constitutionnes perpetuae - adică constituţii veşnice, care erau în vigoare fără limită de timp, precum şi constitutionnes temporales- adică legi care sînt în vigoare cîţiva ani.

Legea Guvernamentală din 3 mai 1791 avea toate trăsăturile unei legi de bază, adică a constituţiei în înţelesul contemporan al acestui cuvînt.Astfel , acum peste 200 de ani în Polonia această Lege Guvernamentală a fost numită Constituţia din 3 mai. În general se recunoaşte că aceasta nu a fost numai prima lege de bază în istoria Poloniei, dar şi prima constituţie modernă scrisă în Europa, fiindcă în Franţa Constituţia a fost adoptată în acelaşi an, dar abia în septembrie. A fost a doua Constituţie din lume după Constituţia SUA, din 1789.

Istoricii pot discuta dacă într-adevăr a fost prima Constituţie scrisă, din Europa, dacă tocmai în Suedia în anul 1634 a fost eliberat Actul despre Forma guvernării , menţionat deja, şi tocmai acest act legislativ ar trebui să fie recunoscut ca unul anterior adoptării unei legi de bază, care a dat Suediei (mai ales după 1720) bazele creării unui sistem al monarhiei Constituţionale, dar, avînd în vedere contextul istoric, la sfîrşitul sec.al XVIII-lea (Revoluţia americană şi cea franceză), privind din perspectiva de azi a sec.XXI, un jurist şi politolog contemporan se va pronunţa pentru recunoaşterea Constituţiei Poloneze(şi celei Lituaniene în acelaşi timp) din 3 mai 1791 ca prima Constituţie scrisă în istoria Europei moderne.

În Polonia, mai ales după anul1981, Constituţia din 3 mai a avut şi o semnificaţie simbolică, fiind model al sistemului unui stat independent şi suveran.

În Constituţia din 3 mai din 1791 pentru prima dată în Europa a fost scrisă în formă de norme legislative, care prevedeau regula împărţirii puterii - această regulă pînă în zilele de azi stă la baza unui drept constituţional modern şi democratic.

Acestă Constituţia a fost o creaţie a concepţiei politice poloneze din perioada iluminismului.

Unul dintre excepţionalii istorici polonezi Zygmunt Gloger la începutul sec. XX a scis despre Constituţia din 3 mai, că adoptarea acestui act a avut o mare importanţă pentru perioada de atunci - „are o importanţă deosebită fiindcă a fost primul caz unde cea mai importantă pătură ssocială a poporului, nefiind forţată, s-a dezis de principalele ei privelegii, aşa tocmai a făcut noblimea poloneză în anul 1791”.

Un alt istoric din Polonia deja independentă în anul 1935, făcînd legătura cu atmosfera sublimă a Zilei de 3 mai 1791, a scris – exagerînd un pic - că „S-a înfăptuit o renaştere a poporului”. Nobilimea în mod binevol s-a dezis de unele privelegii în favoarea păturilor sociale inferioare, benevol a acceptat să plătească unele impozite, a ridicat burghezia aproape pînă la nivelul său, i-a luat pe ţărani sub tutela specială a dreptului.

Semnificaţia Constituţiei din 3 mai ca simbol şi legendă - sau chiar mit- este excepţională în formarea şi consolidarea identităţii naţionale a polonezilor şi pentru lupta lor pentru un stat independent şi de sine stătător. Mai ales în anii lipsei de independenţă (1795-1918) această Constituţie a fost o legătură simbolică pentru o naţiune despărţită şi care s-a aflat sub puterea a trei ţări străine.

Evenimente de-a lungul timpului...

1469: S-a născut Niccolò Machiavelli, diplomat, funcționar public, filozof, om politic italian.

De-a lungul carierei sale, Machiavelli a căutat să creeze un stat capabil de a rezista atacurilor externe. Scrierile sale tratează principiile pe care este bazat un asemenea stat și modalitățile prin care aceste principii pot fi implementate și menținute.

În opera sa cea mai cunoscută, Principele (1513), descrie metodele prin care un principe poate dobândi și menține puterea politică. Acest studiu, care a fost privit, adeseori, ca o sprijinire a tiraniei și despotismului unor conducători, precum Cesare Borgia, este bazat pe credința lui Machiavelli că un suveran nu este constrâns de normele etice tradiționale: Se pune astfel problema dacă este mai bine să fii iubit decât temut, sau invers. Răspunsul este că ar trebui să fii și una și alta; dar întrucât este greu să împaci aceste două lucruri, spun că, atunci când unul din două trebuie să lipsească, este mult mai sigur pentru tine să fii temut decât iubit.

În viziunea sa, un principe ar trebui să fie preocupat doar de putere și să se supună doar regulilor care duc spre succes în acțiunile politice. Machiavelli credea că aceste reguli pot fi descoperite, prin deducție, din practicile politice ale vremii, ca și ale perioadelor anterioare

Formularea de către Machiavelli a principiilor istorice inerente într-o guvernare romană pot fi găsite în al său Discurs asupra primelor zece cărți ale lui Titus Livius (1513-1521). În studiul său, Machiavelli se îndepărtează de conceptele teocratice medievale asupra istoriei, atribuind evenimentele politice, într-o mai mare măsură, capriciilor omenești și elementului neprevăzutului. Printre celelalte lucrări ale sale se numără Arta războiului (1521), care descrie avantajele recrutării asupra trupelor mercenare. Istorii Florentine (1525) interpretează cronicile orașului, din punct de vedere al cauzalității istorice. Machiavelli a fost, de asemenea, autorul biografiei Viața lui Castruccio Castracani (1520), precum și al câtorva poeme și o serie de piese de teatru, dintre care cea mai cunoscută e Mătrăguna (1524), o critică acidă și obscenă a corupției societății italiene contemporane.

Multe dintre scrierile sale au anticipat formarea statelor naționaliste.

Citate

* Se pune problema dacă este mai bine să fii iubit decât temut, sau invers. Răspunsul este că ar trebui să fii şi una şi alta; dar întrucât este greu să împaci aceste două lucruri, spun că, atunci când unul din două trebuie să lipsească, este mult mai sigur pentru tine să fii temut decât iubit.

* Sunt pe lumea aceasta oameni care, incapabili să se ridice pe ei măcar cu un deget, ţintesc să se înalţe pe ruinele altora.

* Cine vrea să înfiinţeze un stat şi să îi scrie legile, trebuie să înceapă cu presupunerea că toţi oamenii sunt răi de la natură şi gata să o dovedească, de câte ori au ocazia.

* Dumnezeu ne-a dat cuvântul ca să ne putem ascunde gândurile.

* Ambiţia este o pasiune atât de puternică în sufletul omului încât oricât de sus va ajunge, tot nu va fi satisfăcut vreodată.

* Dacă statele cucerite, aşa cum am arătat mai sus, sunt obişnuite să trăiască după legea lor şi în libertate, ele pot fi stăpânite în trei feluri: întâi să fie distruse; al doilea, să mergi şi să te aşezi acolo; iar al treilea, să fie lăsate să trăiască după legea lor, luându-le, însă, o parte din venit şi punând o administraţie restrânsă, care să le ţină prietene.

* În anumite circumstanţe, simularea nebuniei constituie dovada celei mai înalte înţelepciuni.

* Cel care, orbit de ambiţie, ajunge într-o poziţie de la care nu poate urca mai mult, se va prăbuşi mai târziu cu totul.

* Succesele sau eşecurile oamenilor depind de capacitatea lor de a-şi adapta conduita în funcţie de vremuri.

Fiecare vede ceea ce pari; puţini simt cine eşti; şi acei puţini nu îndrăznesc să se opună părerii celor mulţi.

Natura ne-a creat cu facultatea de a dori totul şi neputinţa de a obţine totul.

* Oricine îşi doreşte un succes constant, trebuie să-şi schimbe comportamentul odată cu timpul.

* În politică, alegerea este arareori între bine şi rău, ci între cel mai mare şi cel mai mic rău.

* Pierde acela care ştie ce va face atunci când va câştiga. Câştigă cel care ştie ce va face atunci când va pierde.

* Secretul succesului constă în a vrea să câştigi şi a şti să pierzi.

* Curajos ca un leu, viclean ca o vulpe. Leul înfruntă capcanele, iar vulpea ocoleşte haita de lupi.

1791: Este adoptată Constituţia poloneză de la 3 mai 1791 („Constituţia de la 3 Mai"), cunoscută ca prima constituţie naţională a lumii moderne din Europa şi a doua din lume după constituţia SUA (1788).

Sărbătoarea naţională a Poloniei.

1848: A început Marea adunare naţională de la Blaj, Transilvania, cu participarea a 40 000 oameni, preponderent ţărani.

Adunarea a avut loc pe Câmpia Libertăţii, fiind prezidată de episcopii Ioan Lemeni și Andrei Șaguna. Adunarea a ales un Comitet Național, din care făceau parte Avram Iancu (venit la adunare cu 10 000 de moți), Andrei Mureșanu (1816-1863, autorul poeziei Un răsunet / Deșteaptă-te române, devenită după 1989 imnul de stat al României), Simion Bărnuțiu, Alexandru Papiu Ilarian, August Treboniu Laurian, Timotei Cipariu etc.

Marea adunare națională de la Blaj a fixat programul social-politic (burghezo-democratic) al revoluţiei din Transilvania. Programul revendica, în cele 16 articole, următoarele: dreptul românilor de a fi reprezentaţi în dietă; dreptul de a folosi limba română în legislaţie şi administraţie; emanciparea bisericii ortodoxe române de sub jurisdicţia mitropoliei sârbeşti; desfiinţarea iobăgiei; desfiinţarea breslelor; libertatea cuvântului şi a tiparului; asigurarea libertăţii personale şi a întrunirilor; înarmarea poporului şi înfiinţarea gărzii naţionale; libertatea industriei şi a comerţului; învăţământ de toate gradele în limba română; impozit proporţional cu veniturile.

Ideea centrală a programului Marii adunări naţionale de la Blaj era Naţiunea română se declară şi se proclamă ca naţiune de sine stătătoare….

1891: Se înființează "Fundația Universitară Carol I", actuala Bibliotecă Universitară din București.

FUNDAŢIA CAROL I

Permanent preocupat de asigurarea prestigiului monarhiei, Carol I a dorit să lege numele său de un lăcaş de cultură grandios “întemeiat întru folosul junimii universitare, la împlinirea a 25 de ani ai Domniei Mele (...) alegând Noi Înşine locul viitoarei clădiri, am vroit ca ea să se ridice aproape de reşedinţa Noastră, adică sub ochii şi sub ocrotirea Noastră”, afirma Regele în scrisoarea adresată lui Lascăr Catargiu la 3 mai 1891. Astfel la 8/20 august 1891 se elibera pentru planurile realizate de arhitectul Paul Gottereau “autorizaţiunea de construcţie”, iar la 15 august s-a pus piatra de temelie a Fundaţiei Universitare Carol I. Lucrările de construcţie a primului corp s-au finalizat în 1893, în următorii ani s-a mobilat şi dotat biblioteca, având iniţial 3.400 de volume, din care majoritatea au fost dăruite de Rege şi de Regină.

LĂNGĂ PALAT

Fundaţia Carol I s-a ridicat pe locul casei boiereşti cam “dărăpănată şi şubredă” a caimacamului Iancu Manu.

Clădirea Bibliotecii situată în aproprierea Palatului Regal nou construit era opera aceluiaşi arhitect. Înainte de 1911 întreaga piaţă de astăzi era ocupată de proprietatea Creţeanu, de casele Ioanid şi Lahovary, care ascundeau Fundaţia, astfel de pe Calea Victoriei nu se vedea decât rotonda.

În varianta din 1891, biblioteca avea formă de L şi o suprafaţă de 600 mp. Construcţia era concepută cu faţada şi intrarea spre Strada Vămii, rotonda legând această aripă principală de cea mai redusă din Strada Clemenţei, care se termina printr-un calcan spre proprietatea lui Grigore Peucescu. Silueta elegantă a clădirii urmează liniile rafinate ale stilului Louis XVI. Arhitectul nu a apelat la o abundenţă decorativă, suprafeţele exterioare având câteva detalii ornamentale vegetale frumos executate. Parterul prezintă bosaje ce marchează astfel funcţiunea diferită, comercială a acestuia. Magazinele erau o sursă de venituri ajutând financiar instituţia de-a lungul timpului. La etaj faţadele sunt ritmate de ferestre mari, de coloane şi pilaştrii angajaţi. Acoperişul înalt à la Mansart are lucarne elegante rotunde care corespund fiecărei travee în parte.

PRIMA EXTINDERE

Încă din 1900, în al cincelea an de funcţionare, spaţiul se dovedea a fi insuficient faţă de numărul crescând al cititorilor, care de la 18.418 în 1895 ajunsese la 59.930 în 1900. Convins de necesitatea măririi bibliotecii, Regele a refuzat atât propunerea construirii unei alte clădiri pe un teren mai spaţios, iar localul existent să fie vândut, cât şi oferta de cumpărare a imobilului Societăţii Dacia România, de alături, pe care îl considera impropriu cerinţelor unei biblioteci şi a hotărât cumpărarea clădirii Peucescu. Tratativele nu au fost uşoare din cauza repetatelor reveniri ale vânzătorului asupra preţului. La 26 mai 1911 au fost cumpărate “casele cu tot locul lor, situate în Bucureşti, culoarea de galben, piaţa Regele Carol colţ cu C.A. Rosetti, limitrof cu Fundaţia. Pe acest loc de 689 mp, completat cu terenul de 180 mp dăruit de Primărie în urma sistematizării pieţei Palatului Regal a început în luna iulie 1911 extinderea clădirii Fundaţiei Carol I, lucrările încheindu-se în mai 1914”. Casa “primitoare a lui Nenea Guţă (Grigore Peucescu) unde îşi dădeau întâlnire cele mai alese minţi ale timpului” şi cea a librarului Ioanid au fost dărâmate atunci pentru extinderea Fundaţiei Universitare.

Ambele etape au fost proiectate de arhitectul Paul Gottereau. Cel de-al doilea corp se îmbină cu cel construit între 1891-1893, a preluat sobrietatea liniilor decoraţiei, întreaga clădire a primit încă un etaj. Vechea parte a rămas ca una dintre aripi, corpul principal a fost executat în forma unui arc de cerc, construcţia având o aripă nouă pe Strada C.A. Rosetti, aproape simetrică cu cea din Strada Vamei. Clădirea extinsă este atent proporţionată, accentul fiind pus pe frontonul cu ceas care conferă monumentalitate intrării. La etajul I, ferestrele înalte tip porte-fênetre au terminaţia în arc în plin centru şi au parapeţi cu baluştrii.

INTERIOARE

Intrarea se face printr-un vestibul decorat cu pilaştrii şi coloane din stucco-marmură în nuanţe apropiate care ritmează întreg holul principal. O scară din marmură conduce pe două laturi la primul etaj, al cărui plafon casetat este din stucc poleit. Coridorul lung şi larg al cărui paviment este din dale în mozaic alb şi negru conducea în stânga către apartamentul particular al direcţiei. La dreapta către diferitele săli de lectură cu bănci din lemn lăcuit cu spătare. Rotondele constituiau noduri de la care se desfăşoară spre dreapta şi spre stânga încăperile care dau toate spre coridorul amplu. Sălile spaţioase, înalte erau bine aerisite. Rafturile metalice au fost comandate de la Casa Kunscherf din Dresda, mobilierul, cu piele verde a fost comandat la Casa T. Held din Londra, iar vitraliile, care îi reprezentau pe voievozii români au fost executate la München. În 1914 Biblioteca avea 250 de locuri în 5 săli de lectură noi, în rotondă şi în vechea sală rezervată profesorilor, care erau zilnic pline.

Cărţile erau aduse prin poşta pneumatică şi ascensorul care funcţiona între sala de distribuţie de jos şi depozitele de sus, în care nu aveau voie decât funcţionarii.

REGELE ŞI STUDENŢII

Clădirea a fost terminată în 1893, inaugurarea s-a făcut la 14 iunie 1895, întrucât “s-a lăsat vreme să se domolească spiritele agitate ale studenţilor, care nu au vrut să primească donaţia regală”. Cea mai mare parte dintre ei, susţinători ai Partidului Liberal, hotărâseră să nu calce pragul bibliotecii şi să refuze darul Regelui. Însă pentru acele timpuri imobilul “era socotit atât de luxos, încât puţini dintre studenţi au putut să reziste dorinţei de a-l vedea. De a doua zi a început vizitarea. Dar ca simplă vizitare, nu cu scopul de a face lectură. Studenţii nu voiau să se arate învinşi. Personalul bibliotecii se ţinea la dispoziţia lor pentru a le arăta sălile, cataloagele, cărţile, instalaţia de calorifer şi de lumină, mesele şi scaunele confortabile destinate cititorilor, fără nici o aluzie răutăcioasă la atitudinea luată de studenţime, cu tact, aşa cum ceruse Regele.

După o săptămână gheaţa a fost ruptă. Studenţii se aşezau acum pe locuri şi cereau cărţi. Biblioteca era, de la opt dimineaţa până la zece seara, ocupată de publicul cititor” scria C. Rădulescu Mortu, care atunci lucra ca bibliotecar.

Alexandru Tzigara-Samurcaş îşi aminteşte de primii ani când în “sala de depozit care era totodată şi sală de lectură, studenţii se serveau singuri, luând cărţile din rafturi şi depunându-le apoi fără control. Acest sistem, comod pentru cititori, era însă foarte defectuos pentru menţinerea bunei rândueli a bibliotecii. Căci unii cititori, spre a-şi asigura singuri folosinţa unei cărţi, nu le mai puneau la locul arătat în catalog, ci le ascundeau în alte rafturi, de care fapt numai ei aveau ştiinţă. Cărţile, astfel deplasate, erau pierdute pentru ceilalţi cititori, care nu le mai găseau la locul obişnuit. Pentru a curma aceste neajunsuri, în 1901 s-a făcut grilajul existent până azi şi s-a introdus sistemul ca singur personalul să poată avea acces la rafturi, spre a servi pe cititori şi a aşeza apoi la locul cuvenit volumele”.

Regele Carol I obişnuia să viziteze Fundaţia, uneori singur, uneori însoţit de un membru al familiei regale, sau de câte un invitat străin. De altfel Suveranul cerea să fie pus la curent, de mai multe ori pe an, cu întrega situaţie a Fundaţiei Sale cât şi cu administrarea fondurilor.

VIZITE REGALE

Constantin Rădulescu Mortu povesteşte o vizită a Regelui la şase luni de la inaugurare care i-a rămas în minte, când Carol I a mai făcut o vizită fără ceremonie “intrarea sa a fost aproape neobservată. Studenţii vreo 15 la număr şi-au continuat lectura. Numai după ce Regele a vorbit unei domnişoare studente întrebând-o din ce Facultate face parte – pe timpul acela nu erau mai mult de 3-4 studente în toată Universitatea – numai atunci s-a observat prezenţa Regelui şi studenţii s-au ridicat în picioare”.

Info

Regele Carol I voia ca piaţa Palatului să devină un ansamblu arhitectural cu un caracter unitar, care să păstreze aspectul şi să nu depăşească înălţimea clădirii Fundaţiei şi a Palatului Regal, exprimându-şi clar dorinţa “ca şi celelalte clădiri ce s-ar ridica să fie concepute în acelaşi stil. Dar cu toată autoritatea lui morală nu a putut să împiedice ca în partea dreaptă şi în partea stângă să se ridice clădiri cu alte cupole, de proporţii şi simetrii diferite. O adevărată amărăciune cuprinsese sufletul Suveranului constatând că sobrul şi demnul caracter pe care dorise să îl dea Fundaţiei, fusese stricat de inspiraţiuni nepotrivite ale clădirilor vecine” scria Ermil Pangrati