5 Mai

Este a 125-a zi a anului. 
Au mai rămas 240 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 06 h 01 m și apune la 20 h 24 m.

Citatul zilei

„Fericirea este întotdeauna acolo unde o găsește omul.” (Henryk Sienkiewicz)

Ziua internațională a moașelor

La 5 mai este marcată Ziua internațională a moașelor, lansată de Confederația Internațională a Moașelor (CIM), la sfârșitul anilor 1980. În 1991, a fost aniversată pentru prima dată la 5 mai. De atunci, peste 50 de națiuni celebrează anual această zi.

În fiecare an, Ziua internațională a moașelor este sărbătorită de moașe, studenți, beneficiari și toate părțile implicare în procesul nașterii printr-o conferință online de 24 ore, care acoperă o gamă largă de subiecte cu vorbitori din întreaga lume.
Fiecare moașă asigură femeilor și nou-născuților orientare în condiții de siguranță în timpul sarcinii și la naștere și, de asemenea, le oferă o îngrijire de înaltă calitate, comportament profesional ce pune bazele unei vieți durabile și sănătoase pentru familie, mamă şi copil.

Moasele moderne sunt profesionisti care acorda asistenta medicala holistica, atat pentru femeile insarcinate, cat si pentru nou nascuti. Moasa respecta si intelege nevoile personale ale mamei si se concentreaza pe procesul natural al sarcinii, travaliului si nasterii.

In acest moment, moasa este inteleasa mai mult ca asistenta in sala de nasteri unde executa proceduri dupa indicatiile medicului.

In Romania, exista aproximativ 5.000 de moase recunoscute de Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, atat cu studii postliceale, cat si universitare. Cu ocazia Zilei Internationale a Moasei, sarbatorita anual pe 5 mai, peste 100 de reprezentante ale acestei meserii s-au reunit la un eveniment care a pus in discutie alaturi de nume importante din medicina rolul moasei la nastere.

Moasa trebuie sa colaboreze cu medicul obstetrician, nu sa il inlocuiasca. Cu toate acestea, ele trebuie sa aiba cunostintele necesare pentru a asista o nastere, mai ales in mediul rural, unde medicul poate sa nu fie disponibil la un moment dat.

Rolul moasei este mult mai bine definit in afara tarii, atat din punct de vedere legislativ, cat si social. In Romania, activitatea moasei este reglementata de Ordonanta 144/2008 art 7, care descrie rolul moasei intocmai cu cel din practica internationala. In realitate, lucrurile nu stau chiar la fel ca in strainatate, de aceea, moasele isi cer drepturile de a fi pregatite pentru a asista la nastere, precum si la intregul parcurs al sarcinii.

"Moasele sunt o veriga importanta in tot acest proces al nasterii normale si al alaptarii si este nevoie de ele", a declarat Raluca Petre, de la Asociatia pentru Nastere Naturala si Alaptare.

Cum este privita profesia de moasa in alte tari

In tarile occidentale, moasele beneficiaza nu numai de facultati de profil, dar si de numeroase cursuri de perfectionare. Pentru ca pot asista si coodona nasterile acasa, moasele sunt obligate sa aiba contract cu un medic sau cu o unitate medicala care sa preia gravida in clipa in care apar complicatii.

Spre exemplu, Olanda se distinge de celelalte state ca fiind tara cu cele mai multe nasteri la domiciliu. Metoda, considerata in alte parti ale lumii depasita si riscanta, nu numai ca este sustinuta de sistemul de sanatate, dar este o alegere foarte obisnuita. Olanda are o cultura total diferita si un sistem care permite moaselor olandeze sa lucreze independent si asta nu pentru ca moasele sau obstetricienii de acolo sunt diferiti de cei din alte tari, ci metoda olandezilor este concentrata pe acordarea de servicii in favoarea pacientei gravide, luand ce e mai bun din ambele metode (nasterea acasa cu moasa si gestionarea situatiilor de urgenta in colaborare cu medicii).

In Olanda, moasele au apartinut sistemului medical inca din 1972, fiind pe aceeasi treapta cu medicii de familie, dentisti, farmacisti, obstetricieni. Trainingul academic si practic pentru moase s-a situat mereu la cel mai inalt nivel, cu criterii stricte de admitere la facultati (istoric academic, teste de personalitate si comportament). Aceste criterii au condus la formarea unui nucleu de moase foarte bine pregatite, ceea ce se reflecta si in termenul olandez de “moasa”, care se traduce in romana prin “femeie inteleapta”.

Ziua mondială pentru igiena mâinilor

Ziua mondială pentru igiena mâinilor este marcată în fiecare an, la 5 mai. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) încurajează instituțiile și organizațiile din domeniul sănătății să se alăture acestei inițiative, care reprezintă o oportunitate pentru conștientizarea importanței igienei mâinilor pentru a reduce incidența infecțiilor.

OMS a lansat, în 2009, o campanie la nivel mondial pentru a sublinia importanța igienei mâinilor, moment care a coincis cu a zecea marcare a programului OMS, „Clean Care is Safer Care work”, ce viza reducerea incidenței infecțiilor asociate asistenței medicale, potrivit www.who.int.

O serie de instrumente și materiale pentru a îmbunătăți igiena mâinilor au fost create pe baza unor studii existente și în strânsă colaborare cu experți în domeniu. Aceste instrumente sunt concepute pentru a ajuta la implementarea unei strategii care să crească gradul de igienă mâinilor, ca parte a asistenței medicale. Până în prezent, peste 40 de țări s-au implicat în această campanie.

Mexic: Cinco de Mayo

Cinco de Mayo (in spaniola înseamnă „cinci mai”), este o sărbătoare care comemorează victoria nesperată a armatei mexicane condusa de generalulul Ignacio Zaragoza Seguin, în batalia de la Puebla din 5 mai 1862, împotriva invadatorilor francezi .

Este sărbătorită mai ales în statul mexican Puebla si in randurile comunitatii mexicane din Statele Unite si in mai multe tari.

Ziua Cinco de Mayo este importanta in comunitatile mexicane fiind considerata o mare sărbătoare a culturii şi identităţii acestui popor.

Ziua Limbii Tătare

A fost oficializată prin Legea nr. 256/2010, iniţiată de deputatul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Aledin Amet, marchaeză data de 5 mai 1985, când au fost puse bazele alfabetului folosit ulterior la redactarea publicaţiilor în limba tătară, de către redacţia revistei „Renkler”, din România, fiind considerată şi ziua în care s-a născut limba tătară cu grafie latină în România.
Pe data de 5 mai 1985, cinci profesori, redactori ai revistei “Renkler”, au pus bazele unui alfabet în care s-au publicat din acel moment revistele în limba tătară din România. 5 mai este, deci, ziua în care s-a născut limba tătară cu caractere dobrogene. Recunoaşterea limbii tătare dobrogene în mod oficial s-a făcut prin Legea nr. 265/2010, iniţiată de deputatul UDTTMR Amet Aledin. Pot spune că, în ultimii ani, am avut parte de două legi care întăresc identitatea comunităţii noastre. Aceasta, care consfinţeşte data de 5 mai ca zi a limbii tătare, şi cea care a stabilit data de 13 decembrie pentru a celebra Ziua Etniei Tătare din România”, a spus Amet Varol. 

Sfânta Irina, mesagerul păcii. 

Semnificaţii şi povestea muceniţei care şi-a primit numele de la înger

În fiecare an, pe 5 mai, Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pr Sfânta Mare Muceniţă Irina. Singura fiică a lui Liciniu, rege în Cetatea Maghedon, aceasta s-a născut păgână, iar numele ei a fost la început Penelope. Vă prezentăm în continuare repere şi semnificaţii despre numele pe care-l poartă mai multe românce: Irina.

De la vârsta de 6 ani, a fost închisă de tatăl ei într-un turn cu mai multe camere, împreună cu 13 fecioare, o învăţătoare, Caria şi cu Apelian, un bătrân înţelept.

Într-o noapte, i-a apărut în vis îngerul lui Dumnezeu, care i-a spus: Penelope, de-acum nu te vei mai numi aşa, ci Irina („pace”) şi vei fi multora scăpare şi adăpostire şi prin tine se vor mântui multe suflete, iar numele tău va fi mare în toată lumea”.

Sfânta Irina a aflat despre Hristos de la Apelian şi a primit botezul de la Sfântul Timotei, ucenicul Sfântului Apostol Pavel.

Trecerea sa la creştinism l-a înfuriat pe tatăl ei, motiv pentru care a dorit să o supună la diferite torturi. În cele din urmă, ea reuşeşte însă să îl convertească pe tatăl ei la creştinism.

A fost supusă la multe chinuri în vremea a patru împăraţi. Regele Sedechia a îngropat-o până la gât într-o groapă umplută cu şerpi şi cu scorpioni, dar îngerul Domnului a păzit-o pe sfânta fecioară muceniţă, întreagă. Apoi regele a încercat să o taie în două cu fierastrăul, dar fierăstrăul s-a frânt de trupul ei, ca şi când trupul ar fi fost de marmură. Acelasi rege a legat-o de o roată de moară, sub o moară de apă şi a dat drumul şuvoiului, nădăjduind că aşa fecioara muceniţă se va îneca. Dar apa nu a curs, ci a stat pe loc, iar fecioara a rămas vie şi nevătămată.

Regele Sapor, fiul regelui Sedechia i-a pus în picioare încălţăminte de fier, i-a încărcat în spate un sac de nisip, a înhămat-o la o căruţă şi a pus să fie mânată ca un animal, cale lungă, dincolo de cetate. „Cu adevărat sunt ca o vită înaintea Ta, O Doamne!”, a rostit muceniţa, alergând legată în urma torţionarilor ei. Dar îngerul Domnului a cutremurat pământul, iar pământul s-a deschis şi i-a înghiţit pe chinuitori. Supravieţuind tuturor torturilor, mulţi păgâni au lepădat păgânismul şi au alergat la Hristos, crezând şi botezându-se.

Irina a intrat în cetatea lui Callinicus pentru predicarea Evangheliei. Regele de atunci al cetăţii, Numerian, a aruncat-o consecutiv în trei tăuri din metal încins. Dar ea nu a murit.

Când Irina a sosit în cetatea Mesembria, a fost omorâtă de regele Sapur, dar Dumnezeu a înviat-o. Regele şi mulţi din popor, văzând aceasta, au crezut în Hristos şi s-au botezat.

În cele din urmă, Sfânta Muceniţă Irina s-a întins într-un sicriu şi i-a poruncit lui Apelian să-l închidă. După patru zile, când au deschis sicriul, au văzut că trupul Irinei nu mai era în el. Aşa a proslăvit-o Dumnezeu în veci pe Sfânta Mare Muceniţă Irina.

Numele de Irina provine din grecescul Eirene, zeiţa păcii în mitologie.

O alta variantă atestă fapul ca „Eirene” venea din ebraica, cuvântul de bază fiind „salom”, ce ar reprezenta de fapt binecuvântarea lui Dumnezeu dată oamenilor. Sensul cuvântului „salom” se extinsese chiar la o definiţie dată de credincioşi lui Iisus Hristos şi anume „El va fi pacea noastră”.

Alte derivate ale numelui de Irina sunt şi Irinca şi Irena.

Sfânta Mare Muceniță Irina este chemată mai ales de cei care își doresc o căsătorie grabnică și fericită. În Grecia, ea este și sfânta ocrotitoare a polițiștilor.

Semnificatia prenumelui Irina

Pe langa legenda religioasa prezenta in toate cartile cu vietile sfintilor pe care o vom detalia mai jos, ai fi uimit sa afli ca acest nume, Irina, are numeroase derivate peste tot in lume, semnificatia generala fiind "aducator de pace":
- Irina in romaneste este de fapt Irene in limba franceza, germana, spaniola si engleza, Orina sau Arina in rusa, Iren sau Jerne in maghiara sau Erina in limba bulgara.  
- Derivatul masculin al acestui nume este Irinel in romana, Irenee in franceza, Irineo in spaniola, Ireneusy, Jerno in maghiara si Irenaus in limba germana.
- Numele de Irina provine din grecescul Eirene, zeita pacii in mitologie.
- O alta varianta atesta fapul ca "Eirene" venea din ebraica, cuvantul de baza fiind "salom", ce ar reprezenta de fapt binecuvantarea lui Dumnezeu data oamenilor. Sensul cuvantului "salom" se extinsese chiar la o definitie data de credinciosi lui Iisus Hristos si anume "El va fi pacea noastra".
- Cei ce primesc acest nume sau derivate ale lui sunt si cei ce vor primi si vor raspandi pe pamant "pacea lui Hristos".
- Alte derivate ale numelui de Irina sunt si Irinca si Irena.

Numele de "Irina" isi are radacinile in limba greaca, numele de "Eiran" sau "Elre na" fiind populare in Grecia Antica. Aceste nume aveau o semnificatie clara deoarece erau derivate din substantivul "eire ne" care inseamna "pace". In mitologia greaca, "Eire ne" era una dintre cele trei chore, fiicele lui Zeus si ale lui Themis, care ocrotesc natura si pazesc locasurile ceresti din Olimp. Se pare ca in Antichitate a existat si o varianta masculina a numelui, "Eirenaios" insemnand "dedicat pacii, facator de pace".
Purtatoarele numelui de "Irina" sunt persoane in general timide, care nu intra intr-o discutie foarte rapid, mai ales atunci cand se afla in mijlocul unor persoane necunoscute. Trebuie sa cunoasca bine persoanele din jur inainte de a socializa cu acestea. Totusi, au o dorinta interioara de a-si folosi abilitatile de conducator. Mai degraba se axeaza pe problemele mari, importante si pe delegarea detaliilor.
"Irinia" in alte limbi: "Irena", "Ena" (croata), "Irena", "Irenka" (ceha), "Irene" (daneza, engleza, germana, italiana, norvegiana, portugheza, spaniola, suedeza, finlandeza), "Iria" (galiciana), "Iren" (maghiara), "Eireen" (irlandeza), "Irena" (poloneza, sarba, slovena), "Iryna" (ucrainiana), "Arina" (rusa), "Irine" (georgiana).

Evenimente de-a lungul timpului...

• 1809: Mary Dixon Kies devenea prima femeie recunoscuta drept inventator. 

Ea a primit primul patent in Statele Unite, inventand un proces de tesut cu matase sau alte fire pentru a face pălării de paie. Mary a făcut primul pas, urmată fiind de multe alte femei inteligente şi curajoase care au îndrăznit să facă un pas înainte pentru a schimba lumea.

La începutul anilor 1800 afacerea cu pălării de paie a luat un mare avânt, pălăriile de paie fiind  importante pentru femei, dar și pentru cei care lucrau terenurile. La acea vreme pălăriile erau importate din Europa. În urma războaielor începute de Napoleon în acea perioadă, guvernul SUA, în încercarea de a păstra neutralitatea, a stopat importul de mărfuri europene, inclusiv de pălării. Pentru a umple golul de mărfuri, președintele SUA, James Madison, a încurajat industria americană să înlocuiască bunurile europene pierdute.De acest moment a profitat și Mary Dixon Kies inventând un procedeu mai rapid de producere a pălăriilor de paie, la costuri reduse. Procedeul ei a făcut posibilă producerea de pălării în serie, afacerea ei fiind prosperă și în timpul războiul din 1812.

Înainte de anul 1790 doar bărbații puteau deține brevete de invenții. Odată cu acordarea brevetului din 5 mai 1809 și femeile au căpătat acest drept. Până în anul  1840, aproximativ 20 de brevete din SUA au fost emise pentru femei, mai ales pentru invenții legate de gătit, unelte și îmbrăcăminte. Astăzi sute de mii de femei solicită primirea de  brevete în SUA în fiecare an, peste 12 % din totalul cererilor de brevet de invenție provin de la femei inventatori.

Kies nu a obținut profit din invenția ei și a murit săracă în anul 1837, la vârsta de 85 de ani.

• 1846: S-a născut Henryk Sienkiewicz, scriitor polonez, laureat al Premiului Nobel (d. 1916)

Henryk Adam Aleksander Pius Sienkiewicz de Oszyk (n. 5 mai 1846 Wola Okrzejska, Polonia - d. 15 noiembrie, 1916 Vevey, Elveția) a fost un romancier și nuvelist polonez, unul dintre cei mai mari prozatori polonezi, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1905.

Motivația Juriului Nobel

"...pentru meritele sale excepționale ca scriitor epic”.

În anul 1865 părăsește școala, fără să-și susțină examenul de maturitate. O va face un an mai târziu, când își începe, tot la Varșovia, și studiile superioare, mai întâi la Facultatea de Drept, apoi la cea de medicină și, în cele din urmă, la filologie. Disputele dintre adepții și adversarii pozitivismului îl apropie de cei dintâi, dar între anii 1869 și 1873 parcurge toate nuanțele de la radicalismul manifestat de "Przegląd Tygodniowy" la tradiționalismul cotidianului conservator de la "Gazeta Polska", la care colaborează. În anul 1871 își întrerupe din nou studiile. Era ziaristul preferat al varșovienilor, când, în 1876, pleacă în California pentru ca, împreună cu câțiva prieteni, printre care și celebra actriță Helena Modrzejewska, să înființeze o fermă.

Contactul cu "lumea nouă" îl impresionează la început, dar sesizează repede și efectele negative ale "civilizației". Îl revoltă politica de exterminare a indienilor și drama imigranților polonezi. Nostalgia macină repede entuziasmul "coloniștilor-artiști" și proiectele inițiale sunt abandonate. Vizitându-și compatrioții, Sienkiewicz descoperă prototipurile multor personaje din cărțile sale. Tragedia indienilor îi sugerează analogii cu situația în care se afla poporul său după dezmembrarea Poloniei. Întorcându-se în țară în 1878, începe redactarea trilogiei istorice formate din romanele Prin foc și sabie, Potopul și Pan Wołodyjowski. Succesul este uriaș, dar prima parte este aspru criticată pentru interpretarea falsă a istoriei.

O calătorie în Orient îl aduce în 1886 și la București.

Dezorientarea care cuprinsese intelectualitatea poloneză în fața avântului mișcării muncitorești din ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea a afectat și creația lui Sienkiewicz. Romanele Fără dogmă și Familia Polaniecki fac apologia tradiționalismului catolic, iar Vârtejuri rămâne un pamflet la adresa revoluției din 1905.

În timpul primului război mondial, Sienkiewicz organizează în Elveția, împreună cu Ignacy Paderewski, Comitetul de ajutorare a victimelor războiului din Polonia. Moare la 15 noiembrie 1916 la Vevey, Elveția. Osemintele i-au fost aduse în patrie în 1924.

1848: S-a încheiat Marea adunare naţională de la Blaj, Transilvania, cu participarea a 40 000 oameni, preponderent ţărani.

Adunarea a avut loc pe Câmpia Libertăţii, fiind prezidată de episcopii Ioan Lemeni și Andrei Șaguna. Adunarea a ales un Comitet Național, din care făceau parte Avram Iancu (venit la adunare cu 10 000 de moți), Andrei Mureșanu (1816-1863, autorul poeziei Un răsunet / Deșteaptă-te române, devenită după 1989 imnul de stat al României), Simion Bărnuțiu, Alexandru Papiu Ilarian, August Treboniu Laurian, Timotei Cipariu etc.

Marea adunare națională de la Blaj a fixat programul social-politic (burghezo-democratic) al revoluţiei din Transilvania. Programul revendica, în cele 16 articole, următoarele: dreptul românilor de a fi reprezentaţi în dietă; dreptul de a folosi limba română în legislaţie şi administraţie; emanciparea bisericii ortodoxe române de sub jurisdicţia mitropoliei sârbeşti; desfiinţarea iobăgiei; desfiinţarea breslelor; libertatea cuvântului şi a tiparului; asigurarea libertăţii personale şi a întrunirilor; înarmarea poporului şi înfiinţarea gărzii naţionale; libertatea industriei şi a comerţului; învăţământ de toate gradele în limba română; impozit proporţional cu veniturile.

• 1891: Inaugurarea celebrei săli de concerte „Carnegie Hall" din New York.

5 mai, in 1891, la New York avea loc inaugurarea celebrei sali de concerte “Carnegie Hall”, renumita pentru frumusete, istoric si acustica, precum si pentru numarul mare de concerte sustinute aici, cate 100 in fiecare sezon.

Concertul de deschidere a celebrei sali din Manhattan, unde au cantat cei mai mari artisti ai lumii, a fost dirijat de compozitorul rus Piotr Ilici Ceaikovski, autorul “Lacului lebedelor” si al “Spargatorului de nuci”. Se spune ca  exista in Manhattan o zicala extrem de cunoscuta: cand cineva intreaba “Cum se ajunge la Carnegie Hall?”, raspunsul este invariabil: “Practice, practice, practice!” (Exerseaza, exerseaza, exerseaza!). Iata singura solutie”.

• 1919: A fost creată Liga Societăţilor de Cruce Roşie (cu sediul la Geneva), 

ca organ de legătură permanentă între societăţile naţionale de Cruce Roşie (în octombrie 1983, Liga a fost redenumită Liga Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, ca din noiembrie 1991 să devină Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie).

Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie este o mișcare umanitară internațională a cărei misiune este de a proteja viața și sănătatea oamenilor, de a asigura respectul față de ființa umană, de a preveni și alina suferința oamenilor, fără vreo discriminare de naționalitate, rasă, religie, clase sociale sau opinii politice.

Termenul cel mai răspândit este de Crucea Roșie Internațională, deși acesta este folosit greșit, deoarece nu există nicio organizație cu acest nume. În realitate, mișcarea constă în mai multe organizații distincte, independente din punct de vedere legal, însă unite în cadrul aceleiași mișcări prin principii de bază, obiective, simboluri, statute și organe de conducere comune.

În 1919, reprezentanți ai societăților de Cruce Roșie din Marea Britanie, Franța, Italia, Japonia și Statele Unite s-au reunit la Paris pentru a fonda „Liga Societăților de Cruce Roșie”. Ideea originală îi aparține lui Henry Davison, pe atunci președintele Crucii Roșii Americane (ARC). Această mișcare, condusă de Crucea Roșie Americană a extins activitatea internațională a Crucii Roșii. ARC avusese deja o misiune foarte solicitantă în urma unei catastrofe naturale.

Formarea Ligii, ca o organizație adițională a Crucii Roșii Internaționale nu s-a realizat fără controverse datorită mai multor motive. CICR a avut îngrijorări privind o posibilă rivalitate între cele două organizații. Fondarea Ligii a fost văzută ca o încercare de a submina poziția de lider a CICR în cadrul organizației și de a transfera treptat atribuțiile și competențele sale către o instituție multilaterală. În plus, toți membrii fondatori ai Ligii erau societăți din state din Antanta sau state asociate acesteia. Statutul original al Ligii din mai 1919 conținea mai multe prevederi care acordau societăților fondatoare drepturi speciale și, datorită eforturilor lui Henry P. Davison, dreptul de a exclude permanent societățile de Cruce Roșie din statele aparținând Puterilor Centrale și anume Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria și Turcia, la acestea adăugându-se și Rusia. Aceste reguli erau contrare principiilor de universalitate și egalitate ale Crucii Roșii, fapt ce a alimentat temerile CICR.

• 1949: A fost înființat Consiliul Europei

Consiliul Europei este o organizație internațională, interguvernamentală și regională. A luat naștere la 5 mai 1949 și reunește toate statele democratice ale Uniunii Europene precum și alte state din centrul și estul Europei. Este independent de Uniunea Europeană, și este diferit și de Consiliul European sau de Consiliul Uniunii Europene. Sediul Consiliului Europei este la Strasbourg.

Consiliul Europei are două dimensiuni: una federalistă, reprezentată de "Adunarea Parlamentară", alcătuită din parlamentari proveniți din parlamentele naționale, și cealaltă, interguvernamentală, întruchipată de "Comitetul Miniștrilor", alcătuit din miniștrii de externe ai statelor membre. Comitetul Miniștrilor reprezintă organismul de decizie al Consiliului Europei.

• 1963: Avea loc, la Denver, în Statele Unite, primul transplant de ficat. Pacientul, o fetiță de 5 ani, a supraviețuit doar cinci ore.

Abia patru ani mai târziu, același medic, Thomas Starzl, a înregistrat o supraviețuire de durată la unul din pacienții săi cu transplant hepatic.

Între marile lui realizãri se includ: primul transplant de ficat la om în 1963, primul transplant de ficat la om cu supravietuire în 1967, contributii majore în imunosupresia de transplant, fundamentarea eticii si legislatiei de transplant.

Este considerat cel mai mare chirurg al secolului XX si savantul cu cele mai multe citãri în domeniul medicinei. Pentru chirurgi nu poate fi decât onorant si încurajator, dar si încãrcat de mari responsabilitãti, faptul cã unul dintre ei dominã, prin realizãrile lui, stiinta medicalã contemporanã, în general.

S-a spus despre Starzl cã a fost "un descoperitor a cãrui viziune stiintificã a fost întotdeauna înaintea timpului".

Tânãrul chirurg si-a început cercetãrile asupra transplantului de organe cu doi ani înaintea primului transplant de organ din lume (rinichiul transplantat de Murray în 1954) si într-un moment în care nu exista nici un medicament imunosupresor.

De-a lungul prodigioase sale cariere, Starzl se confundã practic cu istoria transplantului din foarte multe puncte de vedere.

El a trebuit sã dezvolte modelele tehnice, atât de prelevare cât si de transplantare a organelor. Încã din 1958 dezvoltã douã modele experimentale de transplant hepatic la câini. Primul dintre ele a stat la baza transplantului hepatic la om (efectuat cu succes în 1967), iar cel de-al doilea a stat la baza transplantului multivisceral (ficat, stomac, intestin subtire si pancreas), care a început sã fie aplicat cu succes la om în 1987.

În sfârsit, a fost unul dintre cei care au contribuit decisiv la gãsirea solutiilor prin care organismul poate sã tolereze grefa. În 1964 stabileste rolul compatibilitãtii în sistemul ABO al grupelor sanguine în reducerea riscului de rejet hiperacut, iar în 1965, descrie, împreunã cu Paul Terasaki si cu elevul sau Marchioro, testul de cross-match, prin care se pun în evidentã anticorpii preformati la primitor.

Pacientul cu cea mai îndelungatã supravietuire dupã un transplant de ficat are, în prezent, 36 de ani de la operatie si alti 34 de bolnavi transplantati de Starzl au peste 25 de ani de supravietuire.

În România, primul transplant hepatic cu supraviețuirea bolnavului a fost efectuat în aprilie 2000 de o echipă de medici condusă de Irinel Popescu, în Centrul de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic din Institutul Clinic Fundeni.

• 1964: Consiliul Europei declară ziua de 5 mai ca Ziua Europei

Pe continentul european, Ziua Europei este o sărbătoare anuală a păcii și unității în Europa. Sunt două date pentru sărbătorirea acestei zile: 5 mai pentru Consiliul Europei și 9 mai pentru Uniunea Europeană (UE). Pentru UE, această zi este de asemenea cunoscută ca Ziua Schuman, comemorând declarația istorică a ministrului de externe francez, Robert Schuman.

Ziua Consiliului Europei reflectă propria înființare în 1949, în timp ce Uniunea Europeană celebrează data propunerii înființării CECO în 1950. Ziua Europei este unul dintre simbolurile europene menite să promoveze unitatea în rândul europenilor.

Consiliul Europei a fost fondat la 5 mai 1949, și astfel, în 1964 a ales această dată pentru a celebra propria înființare. În 1985, Comunitățile Europene (care mai târziu au devenit Uniunea Europeană) au adoptat drapelul Europei folosit de Consiliul Europei până atunci, ca simbol propriu al comunităților. Cu toate acestea, liderii comunităților au decis să stabilească Ziua Europei la 9 mai 1950, în comemorarea Declarației Schuman. Prin această declarație, Robert Schuman a propus unirea industriilor de oțel și cărbuni a Franței, Germaniei de Vest și a altor state, ducând la crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului. Acest eveniment fiind considerat un moment fundamental în istoria Europei.

Tratatul de la Lisabona, care a înlocuit Constituția europeană, are o declarație a șaisprezece membri care susțin simbolurile europene. Parlamentul European a recunoscut oficial ziua de 9 mai ca sărbătoare oficială în octombrie 2008.

Să aveți o zi frumoasă!