6 Mai

Este a 126-a zi a anului. 
Au mai rămas 239 de zile până la sfârșitul anului. 
Soarele răsare la 05 h 59 m și apune la 20 h 26 m. 

Citatul zilei

„Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu îmi e superior prin ceva. De aceea încerc să învăț câte ceva pe lângă fiecare.” (Sigmund Freud)

                              

Ziua Internațională fără dietă – 6 Mai

Poate că unii știu, poate că alții nu știu, însă pe data de 6 mai se sărbătorește în întreaga lume Ziua Internațională fără dietă. Simbolistica acestei celebrări duce cu gândul la acceptare și diversitate. Acceptarea propriului tău corp este unul dintre lucrurile care te fac să ai încredere în tine. De asemenea, această zi este dedicată promovării unui stil de viață sănătos, dar și a evidențierii pericolelor care stau în spatele unor diete.

Ziua Internațională fără dietă a fost creația doamnei Mary Evans Young, în 1992. După ce a suferit de anorexie, a decis să îi ajute pe oameni să se accepte așa cum sunt. Scopurile promovării unui astfel de eveniment sunt: celebrarea frumuseții și a diversității tuturor dimensiunilor umane, declararea unei zile împotriva obsesiei legate de greutate, lupta împotriva discriminării din cauza aspectului fizic.

Cu toate acestea, un comitet de medici care evaluează riscurile asociate cu obezitatea și înceearcă să scadă numărul oamenilor afectați de această boală au criticat această inițiativă, spunând că „suntem de acord, bineînțeles, că ar trebui să fie mai multă apreciere și acceptare a diversității în atributele fizice ale oamenilor, mai multe descurajări ale dietelor ținute pentru a obține idealuri fizice nerealiste și nicio obsesie legată de scăderea în greutate a indivizilor care sunt la greutăți aproape ideale. Însă, este neadecvat să argumentăm că indivizii obezi ar trebui să își accepte pur și simplu greutatea și să nu încerce să o reducă, în special dacă obezitatea le ridică riscul de a dezvolta alte afecțiuni medicale.”

6 mai- Sărbătoarea Hîdîrlezului, la musulmani

Una dintre cele mai vechi sărbători laice, conservată de turcii și tătarii dobrogeni, dar şi de cei din Balcani şi Anatolia, Hîdîrlezul este marcat în fiecare an, în ziua de 6 mai, conform calendarului gregorian. Sărbătoarea marchează începutul unui nou anotimp. Hîdîrllez este un cuvânt compus din două nume: Hîzîr şi Ilyas, doi fraţi, consideraţi patronii astronomici ai vieţii umane, care semnifică nemurirea, dar şi abundenţa. În această zi, turcii și tătarii din Dobrogea merg la cimitir pentru pomenirea morților. Hîdîrllezul este și o sărbătoare câmpenească şi și ea se desfăşoară în natură, pe pajişti înverzite, în apropierea apelor curgătoare, într-o atmosferă animată de voie bună. În această zi se sacrifică miei şi se prepară bucate tradiţionale din care nu lipsesc plăcinta cu brânză şi turtele.

Hâdârlez-ul (Hîdîrlez, Kîdîrlez, Kădărlez), celebrat în fiecare an la 6 mai, este sărbătoarea renaşterii naturii şi a trecerii la anotimpul cald. Această sărbătoare preislamică îşi are originile în cultul dualităţii şi celebrării reîntoarcerii la viaţă. După legendă, cei doi fraţi gemeni Hăzăr şi Iliaz, au fost alungaţi din Cer de către Creator şi au primit dreptul de a se întâlni, o singură dată pe an (în ziua de Hâdârlez), unul devenind stăpânul Pământului şi celălalt al Cerului. Aceştia au fost consideraţi patronii astronomici ai vieţii umane.

În mentalitatea tradiţională a populaţiei musulmane din Dobrogea, cei doi eroi legendari apar drept doi sfinţi – Hăzăr şi Kasăm, care se întâlneau în această zi pentru a anunţa sosirea primăverii.

După legendă, cei doi fraţi gemeni, Hîzîr şi Iliaz, au fost alungaţi din Cer de către Creator şi au primit dreptul de a se întâlni o singură dată pe an (în ziua de Qîdîrlez – Hîdîrlez), unul devenind stăpânul Pământului şi celălalt al Cerului. Aceştia au fost consideraţi patronii astronomici ai vieţii umane.

Sărbătoarea marchează începutul anului agricol, trecerea la anotimpul cald şi implică practicarea unor gesturi ritualice: rostogolirea prin iarbă – ca toate relele să se ducă pe duşmani; săritul peste foc – să se cureţe totul de ce este rău; lăsatul hainelor afară pentru ca cei doi sfinţi în timpul nopţii (de 5 spre 6 mai) să le biciuiască şi posesorul hainelor să fie scăpat de rele; cunoasterea ursitului şi a viitorului de către tinerele fete. Sărbătoarea care aducea în prim plan riturile de fertilitate, implica şi miturile moşilor şi ale strămoşilor, prin pomenirea străbunilor (comemorarea acestora la cimitir).

Gestul ritualic al aflării viitorului fetelor nemăritate consta în următoarele manifestări ritualice: în noaptea dinspre 5 spre 6 mai fetele umpleau o căldare cu apă în care aruncau diverse podoabe. De Hâdârlez, fetele scoteau din apă câte o podoabă și în raport de aceasta, se ghicea viitorul tinerei (erau cărți de poezii de factură populară speciale pentru acest eveniment).

Sărbătoarea, care aduce în prim plan ritualurile de fertilitate, implică şi mitul moşilor şi strămoşilor, prin pomenirea acestora şi comemorarea lor la cimitir.

Ca niciodată în altă zi, aleile cimitirului sunt pline de oameni care, fie se roagă pentru liniştea morţilor lor, fie împart bucate orfanilor şi celor sărmani.

Însă, mai sunt cîţiva, care confundă Hîdîrlezul cu Paştile Blajinilor, mai ales cei din comunitate care au căsătorii mixte şi ale cător tradiţii s-au intersectat.

În această zi de sărbătoare, turcii și tătarii își adresează tradiționala urare Hıdırlez Bayramı Mubarek Olsun! (turci) și Kıdırlez Bayramı Kayırlı Bolsın! (tătari).

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1527: Trupele conduse de Charles, duce de Burbon, au invadat Roma, ucigând peste 4.000 de locuitori şi jefuind bogăţii inestimabile.

Garda Elveţiană care apăraVaticanul s-a baricadat în curtea Bazilicii Sf. Petru şi a apărat Sfântul Scaun în faţa asediului a mii de soldaţi.

147 de luptători din Garda Elveţiană au căzut eroic în lupta în care au supravieţuit numai 42. Papa a fost salvat printr-un pasaj secret lung de 750 metri, existent şi în zilele noastre, care leagă Vaticanul de Castelul Sant’Angelo.

Această bătălie eroică este celebrată la fiecare 6 mai, dată care a devenit ziua prestării jurământului pentru noii recruţi din Garda Elveţiană

• 1639: A fost încheiată construcția Bisericii „Trei Ierarhi” din Iași, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu. 

Exteriorul bisericii a fost sculptat in piatra cu motive florale si geometrice si imbracat in aur. Situata in vechea vatra a orasului, pe Ulita Domneasca, Biserica “Trei Ierarhi” a fost incendiata de mai multe ori. Legenda spune ca turcii i-au dat foc crezand ca este facuta in intregime din aur. Aici se afla mormintele lui Alexandru Ioan Cuza, Dimitrie Cantemir si Vasile Lupu.

Pe unul dintre pereţi, în piatră, este gravată inscripţia: "...am ridicat acestă ctitorie în numele celor trei sfinţi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul, Ioan Gură de Aur şi a fost sfinţită în luna mai, ziua a şasea, a anului 7147 (1639) de mitropolitul Varlaam..."

Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași este un monument de arhitectură de valoare din România fiind situată în centrul tradițional al Iașiului, pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt (fosta Uliță Domnească). Biserica Trisfetitelor a fost ridicată de către voievodul Vasile Lupu, între anii 1637-1639, ca necropolă domnească, reflectând aspirația ctitorului spre lumea bizantină, combinând structuri și forme tradiționale cu materiale prețioase și o decorație fastuoasă.

Monumentul respectă în linii mari planul bisericilor moldovenești din secolul al XVI-lea - un plan triconc influențat de biserica din Galata, având totuși o turlă suplimentară deasupra pronaosului.

 Bolta, respectând ingeniosul sistem moldovenesc de construcție al bolților, cuprinde două registre suprapuse de patru și respectiv opt arce de boltă dispuse oblic și care, împreună cu pandantivele de deasupra lor, reușesc să reducă diametrul clopotniței. 

În exterior, pe fațade, aranjarea elementelor decorative ne amintește de biserica mânăstirii Dragomirna (Moldova 1606-1609) și împărțirea paramentului cu ajutorul unei centuri întâlnită la mănăstirile din Muntenia. Influența goticului transilvan este vizibilă în multe locuri: la contraforturi, la armătura de piatră a ferestrelor, la profilul ușilor, chenarele cu baghete și arce în acoladă.

 Ceea ce imprimă edificiului un caracter particular și o așază între cele mai originale creații ale artei moldovenești, este contrastul armonios dintre formele arhitecturale bine reliefate și proporționate, și decorațiile sculptate care îmbracă precum o dantelă toată suprafața celor patru fațade, inclusiv contraforturile și arnivoltele de pe laturi și de la baza clopotnițelor".

 Ornamentațiile sunt din cele mai variate: nișe adânci cu arcade fasciculate conform modelelor orientale, colonete ca ale bisericilor rusești, vase persane din care se ridică ramuri înflorite, motive geometrice întâlnite și în Georgia și Armenia, paramentul împărțit de o centură în formă de sfoară răsucită încadrată de două benzi de marmură decorate în stil renascentist sau baroc. Toate acestea se aranjază într-o unitate careia lumina pare să-i dea viață. În plus subliniată printr-o colorare lazurit pusă în evidență prin aurire, această decorație contribuie din plin la celebritatea pe care biserica Trei Ierarhi și-a câștigat-o încă de la construcția sa.

 Pictura a fost realizată de cei mai vestiți meșteri; Sidov Pospeev, Iacob Gavrilov, împreună cu pictorii moldoveni Nicolae Zugravul cel bătrân și Ștefan.

Paul de Alep, arhidiacon al Antiohiei care l-a însoțit pe patriarhul Macarie în călătoria acestuia prin Principatele Române, în secolul al XVI-lea, după ce a examinat cu mare atenție edificiul, și-a exprimat întregul său entuziasm în cartea sa "Călătorii" scrisă în arabă și publicată la București în 1900, în traducere românească.

• 1682: Ludovic al XIV-lea al Franţei şi-a mutat întreaga curte la Versailles.

Ludovic al XIV-lea, Regele Soare, se muta in Palatul de la Versailles, la sud-vest de Paris, pentru a putea tine sub observatie intrigile de la Curte.

 Palatul gazduia in cele 700 de incaperi 3.000 de nobili, curteni si doamne de companie si era deservit de 35.000 de slujitori. Palatul si parcul au fost construite intr-un loc mlastinos.

 Mai mult de 22.000 de muncitori au transformat cele 100 de hectare de mlastina in cel mai frumos palat din lume la acea vreme, cu gradini decorate cu zeci de statui si 400 de fantani. Atunci cand mirosul toaletelor de la Versailles devenise de nesuportat, Ludovic a comandat 3000 de copaci parfumati, dintre care unii rezista si astazi. Plantele in ghivece, peste 150.000 erau schimbate de 15 ori pe an, astfel incat Versailles-ul sa fie tot timpul infloriti.

Palatul Versailles este un palat regal construit la Versailles, în Franţa. A fost reşedinţa regilor Franţei Ludovic al XIV-lea, Ludovic al XV-lea şi Ludovic al XVI-lea. Acest palat se înscrie printre cele mai remarcabile monumente din Franţa, nu numai prin frumuseţe, ci şi prin prisma evenimentelor al căror teatru a fost.

A devenit reşedinţă regală permanentă începând cu anul 1682, când regele Ludovic al XIV-lea a mutat curtea de la Paris, până în 1789, când familia regală a fost forţată să se întoarcă în capitală, cu excepţia câtorva ani din timpul Regenței.

Palatul Versailles reprezintă un simbol al sistemului monarhiei absolute adoptat de către Ludovic al XIV-lea.

În acest castel, în Camera Oglinzilor, a fost semnat Tratatul de la Versailles. În 1837, palatul a devenit primul muzeu de istorie al Franţei.

• 1758: S-a născut revoluţionarul francez Maximilien Robespierre, unul din discipolii lui Jean-Jacques Rousseau şi una dintre cele mai cunoscute figuri ale revoluției franceze.

S-a născut la Arras, într-o familie înstărită. Avocat, el a fost ales deputat al Stării a treia, devenind cunoscut prin discursurile sale din clubul iacobin și la procesul regelui.

A fost supranumit „Incoruptibilul” pentru că ducea o viață austeră şi ales lider al grupării radicale iacobine. Robespierre a rămas un personaj controversat, prezentat de unii ca idealist, iar de alții ca un fanatic.

În 1793, acesta a provocat căderea grupului girondinilor, iar ca membru al Comitetului Salvării Publice a fost adeptul și apologetul unei politici de teroare împotriva adversarilor politici, care a dus la decapitarea prin ghilotinare a multor reprezentanți de frunte ai Revoluției franceze.

Maximilien François Marie Isidore de Robespierre ( decedat la 28 iulie 1794),dupa  Calendarul Republican, 10 thermidor an II), a  fost executat prin ghilotinare în Piața Revoluției,  astăzi Place de la Concorde). A fost unul din discipolii lui Jean-Jacques Rousseau si  una dintre cele mai cunoscute figuri ale revoluției franceze.

• 1791: A fost emis Decretul prin care Palatul Luvru din Paris a fost transformat în muzeu.

Muzeul Luvru (în franceză Musée du Louvre) este cel mai mare muzeu de istorie și artă din Franța (după suprafață, 210.000 m2 dintre care 60.600 m2 destinați expozițiilor) și unul dintre cele mai importante muzee din lume. Este situat în centrul capitalei franceze, Paris, între cheiul drept al Senei și strada Rivoli (franceză Quai de Louvre - Rue Am. de Coligny - Rue Rivoli), în primul arondisment, într-o clădire istorică, fost palat regal, Palatul Luvru. Exponatele de artă franțuzești acoperă o largă parte din istoria Franței, de la Dinastia Capețienilor până în prezent.

Muzeu cu caracter universal, Luvrul posedă opere de artă din epoci diferite ale civilizației, din Antichitate până la 1848, și acoperă o arie geo-culturală întinsă, de la Europa occidentală, Grecia, Egipt până la Orientul Apropiat (la Paris există - în linii mari - o împărțire a domeniilor de expunere muzeală: arta europeană din perioada de după 1848 este încredințată Muzeului d’Orsay și Centrului Pompidou, arta asiatică este expusă la Muzeul național de Arte asiatice Guimet, iar arta africană, americană și din Oceania este sub tutela Muzeului Quai Branly), o serie de capodopere fiind expuse în Pavilionul Sesiunilor al muzeului Luvru. Operele prezente la Luvru au o mare varietate, de la picturi, sculpturi, desene până la ceramică, obiecte arheologice sau alte obiecte de artă.

Printre piesele cele mai celebre prezente la Luvru se numără: Codul lui Hammurabi, Venus din Milo, Gioconda de Leonardo da Vinci și Libertatea conducând poporul de Eugène Delacroix. Luvrul este de asemenea unul dintre cele mai vizitate muzee din lume, cu aproximativ 8,5 milioane de vizitatori în 2008.

La originea Luvrului se află o cetate construită de către Filip al II-lea al Franței în anul 1190 și care ocupa o pătrime a actualei Curți Pătrate. Planul cetății era constituit dintr-un patrulater cu laturile de 78x72 m, înconjurat de șanțuri, flancat de turnuri și având două căi de acces. În mijlocul cetății se afla un donjon fortificat: Marele Turn al Luvrului. Una dintre principalele misiuni ale cetății era de a supraveghea avalul Senei, această parte fiind una dintre zonele folosite adesea de invadatori încă de pe vremea vikingilor. În 1317, odată cu transferul bunurilor aparținând Ordinului Templierilor către Ordinul Ospitalierilor, vistieria regală, păstrată până atunci în Casa Templierilor din Paris, este transferată la Luvru. Carol al V-lea va transforma ulterior Luvrul în reședință regală cu ajutorul arhitectului Richard du Temple.

Nemaifiind de nici un folos, Marele Turn al Luvrului este demolat de către Francisc I al Franței în 1528, iar în 1546 începe transformarea fortăreței în reședință de lux. Francisc I dispune de asemenea demolarea întregii aripi de vest a cetății, pe care o înlocuiește cu o construcție în stil renascentist, creată de către Pierre Lescot. De asemenea, Francisc I este cel care a achiziționat Mona Lisa (Gioconda) de la Leonardo da Vinci în 1516, după ce îl invitase pe acesta în Franța să lucreze la Amboise la castelul Clos-Lucé (nume vechi, Cloux) unde artistul și-a petrecut ultimii ani ai vieții. Lucrările de transformare a cetății sunt continuate ulterior în timpul domniilor lui Henric al II-lea și Carol al IX-lea, partea de sud a ceea ce mai rămăsese din vechiul Luvru fiind la rândul ei demolată pentru a face loc unei aripi tot în stil renascentist.

În anul 1594, Henric al IV-lea decide unirea palatului Luvru cu palatul Tuileries construit de Caterina de Medici. Este începutul unui proiect de anvergură care este acum denumit Le Grand Dessein și a cărui primă etapă constă în construcția Marii Galerii ce unește pavilionul Lesdiguères (numit astfel în onoarea lui François de Bonne, baron de Champsaur, primul duce de Lesdiguères) cu pavilionul La Trémoille (numit în onoarea lui Henri de la Trémoille).

Curtea Pătrată este realizată de către arhitecții Jacques Lemercier și apoi Louis Le Vau, sub domniile lui Ludovic al XIII-lea și Ludovic al XIV-lea, având de patru ori dimensiunea curții renascentiste de pe timpul lui Francisc I, dimensiune ce duce implicit și la demolarea a ceea ce mai rămăsese din cetatea medievală. Amenajarea și decorarea palatului sunt realizate de pictori celebri, precum Nicolas Poussin, Giovanni Francesco Romanelli⁠(fr) sau Charles Le Brun. Această dezvoltare a Luvrului este însă întreruptă brusc în anul 1678, când Ludovic al XIV-lea alege Versailles ca centru al puterii și ca reședință regală. Urmează o perioadă în care Luvrul va rămâne neschimbat, până când în secolul al XVIII-lea o serie de proiecte de modificare sunt conduse de Ange-Jacques Gabriel și Jacques-Germain Soufflot. Printre aceste proiecte este și acela de a transforma palatul în muzeu, proiect ce începe în timpul lui Ludovic al XV-lea, însă care va fi pus în practică abia o dată cu Revoluția Franceză.

Istoric

Începuturi

Funcția de muzeu a Luvrului începe odată cu expoziția celor mai frumoase tablouri ale colecției regale, ținută la Palatul Luxemburg între anii 1750 și 1785, și care a cunoscut un enorm succes. Marchizul de Marigny, director general al Clădirilor Regale (în franceză Bâtiments du roi) și succesorul acestuia, contele de Angiviller, elaborează un proiect prin care Luvrul să devină un muzeu permanent. Acest proiect devine lege la data de 6 mai 1791, iar la 10 august 1793 are loc inaugurarea oficială a noului muzeu. Acesta a fost inițial un loc de pregătire a artiștilor vremii, publicul larg având acces numai în zilele de duminică până în anul 1855.

Luvru și Arcul de Triumf Carrousel, inaugurat în 1808

În timpul Primului Imperiu muzeul se va numi Muzeul Napoleon având ca prim director pe Dominique-Vivant Denon. Muzeul este extins de către arhitecții Charles Percier și Pierre-François-Léonard Fontaine, aceștia construind aripa de pe strada Rivoli. Aceștia vor construi în 1808 și un mic arc de triumf numit Arcul de Triumf Carrousel, care va fi decorat de către Dominique-Vivant Denon cu basoreliefuri și cu statuete ce slăvesc gloria armatelor victorioase. Deasupra era plasată o statuie antică din bronz reprezentând cai, ce aparținuse bazilicii San Marco din Veneția, și care va fi înapoiată acesteia în 1815. Sub domnia lui Napoleon al III-lea Luvrul a suferit mai multe modificări, în principal în cadrul proiectului Le Grand Dessein: galeria de nord ce leagă Luvrul de Palatul Tuileries a fost completată prin adăugarea de noi clădiri realizate de Hector-Martin Lefuel după planurile lui Louis Visconti; alte clădiri au fost adăugate la sud pentru a oferi simetrie complexului arhitectural care a devenit din ce în ce mai impunător. În 1871, muzeul a fost incendiat în timpul Comunei din Paris iar arhitectul Lefuel a fost nevoit să reconstruiască o parte din clădiri. Palatul Tuileries nu va fi reconstruit astfel încât, după mai mulți ani de deliberări, ruinele vor fi demolate în 1882. Această demolare marchează începutul Luvrului modern, acum fiind aproape în totalitate consacrat culturii, cu excepția aripii Richelieu în care funcționa Ministerul de Finanțe. Ministerul va fi mutat din aripa Richelieu printr-o decizie a președintelui francez François Mitterrand abia în 1981.

Marele Luvru

În timpul primului mandat al lui François Mitterrand ca președinte al Franței, acesta ia decizia, la data de 26 ianuarie 1981, de a reda Luvrului aripa Richelieu, care la acel moment era ocupată de Ministerul de Finanțe francez. Această decizie marchează începutul proiectului numit Marele Luvru (în franceză Le Grand Louvre) care va însemna o reorganizare totală a muzeului. La data de 2 noiembrie 1983 controlul asupra întregului complex al Luvrului cât și asupra proiectului Marele Luvru a fost încredințat EPGL (în franceză Établissement Public du Grand Louvre). Extinderea și modernizarea Luvrului au fost încredințate de EPGL arhitectului american de origine chineză Ieoh Ming Pei, celebru pentru proiectele sale, în principal noua aripă a National Gallery of Art din Washington, D.C.. Săpături arheologice au fost întreprinse înainte de amenajarea subsolului Curții Napoleon și începerea construcției piramidei.

La 9 decembrie 1986 a fost inaugurat Muzeul d’Orsay; instalat în fosta Gară d’Orsay construită în 1900, muzeul găzduiește operele de artă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de la 1848 și până la nașterea cubismului. Muzeul face în acest fel tranziția între Muzeul Luvru – preluând de la acesta operele artiștilor născuți între 1820 și 1870 – și Muzeul de Artă Modernă.

Piramida de sticlă construită în mijlocul Curții Napoleon de către Ieoh Ming Pei a fost inaugurată la 30 martie 1989. Aceasta reprezintă de acum principala axă de circulație a palatului Luvru, fiind punctul principal de acces în muzeu. Piramida duce la subsolul muzeului unde este amenajat un vast hol de recepție din care se realizează accesul vizitatorilor la restul complexului muzeal.

În anul 1997 muzeul va suferi din nou importante modificări de amenajare în jurul Curții Pătrate. Deschiderea sălilor din aripa Sackler, din cadrul departamentului Antichități Orientale, și deschiderea a două etaje complet renovate aparținând departamentului de Antichități Egiptene, dublează astfel suprafața de expoziție a acestui departament. În 1998, Școala Luvrului (franceză L’École du Louvre) este instalată în aripa Flore (5000 m2), aripă în care se găseau vechile colecții de sculptură.

• 1856:  S-a născut  psihiatrul austriac   Sigmund Freud; (d. 1939).

Sigmund Freud, medic austriac de  origine evreiasca , fondator al psihanalizei. Nascut Sigismund, acesta isi va schimba numele la varsta de 22 de ani pentru ca nu ii placea sonoritatea celui primit la botez.

A absolvit ”summa cum laude” studiile secundare in 1873, dupa care se inscrie la Universitatea din Viena unde studiaza medicina. In aceeasi perioada incepe sa studieze modul de functionare al sistemului nervos.

Dupa absolvirea scolii, a lucrat o perioaca ca medic in spitale de psihiatrie, pentru ca apoi sa plece la Paris, cu o bursa din partea statului austriac, unde s-a specializat in diagnosticarea afectiunilor sistemului nervos. Primele cercetari asupra glandelor sexuale, la anghile insa, le face in 1876, pentru ca un an mai tarziu sa publice rezultatul analizelor sale.

Incepe sa studieze psihiatria in 1879, iar doi ani mai tarziu isi obtine doctoratul in medicina. In 1885, foloseste hipnoza ca tratament intr-o clinica privata. Incepe sa isi publice mare parte din cercetari, starnind antipatii in randul colegilor care il acuza pentru practicile sale medicale. In 1902, Freud a fost numit profesor la Universitatea din Viena, multi dintre studentii sai preluandu-i ideile.

Tot in aceasta perioada, medicul si-a dobandit faima in lume, in clinica lui venind sa se trateze inclusiv americani. Succesul nu il ocoleste, astfel incat in 5 martie 1902 imparatul Franz-Joseph semneaza nominalizarea lui Freud ca „profesor extraordinarius”.
 Între anii 1895-1900, a elaborat majoritatea conceptelor care au fost apoi incluse în teoria și practica psihanalizei. Termenul de ”psihanaliză” a fost propus chiar de Freud în 1896. După despărțirea de Breuer și după șocul suferit în urma morții tatălui, Freud începe autoanaliza în 1897, concentrându-se asupra propriilor vise și fantezii, fiind susținut de prietenul său, Wilhelm Fliess. A devenit profesor la Universitatea din Viena unde teoriile susținute de el au generat reacții contradictorii, până când un grup de tineri doctori a aderat la conceptele sale în 1902. Alături de ei a fondat ”Societatea psihologică de miercuri”, o reuniune săptămânală între prieteni, la care se discutau noile sale descoperiri și care a devenit Societatea Vieneză de Psihanaliză în 1908 și Societatea Internațională de Psihanaliză în 1910. ”Interpretarea viselor”, pe care Freud o consideră cea mai importantă carte a sa, a fost publicată în 1899, dar are inscripționat anul 1900 ca dată a primei ediții, datorită faptului că autorul dorea ca marea sa descoperire să fie asociată cu începutul unui nou secol.

În 1912, a pus bazele primei reviste de specialitate, ”Imago”. Pe măsură ce Societatea Internațională de Psihanaliză devenea din ce în ce mai cunoscută, câțiva membri s-au retras și au fondat propriile școli de psihologie. În 1916, Freud publică prima parte din ”Introducerea în psihanaliză”. Freud a aflat că suferă de cancer al maxilarului în 1923. Și-a petrecut următorii 16 ani luptând cu boala. Nu a renunțat la cercetare, iar în 1925 a publicat cinci volume de lucrări — ”Collected Works”. A primit Premiul Goethe pentru literatură (1930) și a fost ales Membru de onoare al Societății Regale Britanice de Medicină în 1935. Amenințat de ocupația nazistă, a emigrat în 1938 în Marea Britanie, la Londra, împreună cu familia. Majoritatea fraților săi vor sfârși în lagărele naziste.
În Angila a fost întâmpinat cu multă căldură de Salvador Dalí, Stefan Zweig, Leonard Woolf, Virginia Woolf și H.G. Wells, primind asigurări că acolo nu va avea de suferit. Rapid a devenit celebră casa din Maresfield Gardens nr. 20 în zona Hampstead unde a locuit Freud și unde veneau cele mai importante minți ale vremii. Din cauza fumatului excesiv, cancerul s-a agravat. A suferit numeroase operații dar, deoarece nu a renunțat la acest viciu (fuma chiar și 20 de trabucuri pe zi), boala s-a agravat și a murit pe 23 septembrie 1939 la 83 de ani prin eutanasiere asistată de un medic care i-a administrat o doză mărită de morfină. Casa în care a trecut la cele veșnice fondatorul psihanalizei a aparținut familiei până la moartea în 1982 a mezinei, Anna Freud, și a fost ulterior transformată în muzeu. Acolo se păstrează mobila lui Freud, printre care și celebra sa canapea.

Citate

* Învaţă repede din greşelile altora, că nu ai timp să le faci tu singur pe toate. Omului îi trebuie un vis ca să suporte realitatea.

* Eşti stăpânul a ceea ce nu spui şi sclavul a ceea ce vorbeşti.

* Venim pe lume singuri si singuri plecam din ea.

* Glumind, putem spune orice, chiar şi adevărul

* Noi nu ne intalnim intamplator… Noi intalnim doar acele persoane pe care deja le cunoastem in subconstientul nostru.

* Cei mai multi oameni nu isi doresc libertate deoarece asta inseamna responsabilitate. Iar responsabilitatile ii sperie pe oameni.

* Cu cat omul este mai perfect la exterior, cu atat mai multi demoni are in interior…

* Sa nu cauti putere si incredere in sine in alta parte. Trebuie sa le cauti in tine. Mereu acolo au fost.

* La un om care mereu munceste, rar vin oaspeti – la un ceainic care fierbe mustele nu umbla.

* Masele niciodata nu au dorit sa cunoasca adevarul. Ele vor iluzii fara de care nu pot trai.

* Primul om care a aruncat o injuratura in locul unei pietre a fost creatorul civilizatiei.

* Primul simptom al prostiei este lipsa totala a rusinii.

* Visurile sunt drumul regesc spre inconstient.

* Omului ii este caracteristic sa pretuiasca si sa-si doreasca ceea ce nu poate avea.

* Unicul om cu care sa te compari esti tu, cel din trecut. Si singurul, fata de care trebuie sa fii mai bun esti tu, in prezent.

* Marimea personalitatii tale este egala cu problema care te poate scoate din sarite.

* Înainte să îți pui diagnosticul de depresie sau lipsă de încredere în tine, asigură-te că nu ești înconjurat de proști.

• 1888: Victor Babeș a făcut primele vaccinări antirabice la București.

Vaccinul antirabic este un vaccin folosit la prevenirea rabiei. Există câteva opțiuni care sunt atât sigure cât și eficiente. Acestea pot fi utilizate la prevenirea rabiei înainte și, pentru o perioadă de timp, după expunerea la virus cum ar fi o mușcătură de câine, vulpe sau liliac. După trei doze, imunitatea dezvoltată va fi de lungă durată. Vaccinul se face de obicei sub formă de injecție în piele sau în mușchi. Atât vaccinarea cât și imunoglobulina rabică sunt folosite după expunere. Este recomandată vaccinarea înainte de expunere a tuturor persoanelor care au un risc mai mare de expunere. Vaccinele au efect atât în oameni cât și în alte animale. Imunizarea câinilor este o metodă foarte efficientă de a preveni boala în oameni.

Victor Babeș (n. 4 iulie 1854, Viena - d. 19 octombrie 1926, București) a fost un bacteriolog și morfopatolog român, membru al Academiei Române din 1893. A fost fiul lui Vincențiu Babeș.

În colaborare cu Victor André Cornil, este autorul primului tratat de bacteriologie din lume (Bacteriile și rolul lor în anatomia și histologia patologică a bolilor infecțioase) prin care a pus bazele moderne ale acestei științe.

De asemenea, este fondatorul școlii românești de microbiologie.

Victor Babeș s-a născut în 1854 la Viena. A fost fiul lui Vincențiu Babeș, originar din Banat. A studiat medicina la Budapesta, apoi la Viena, unde și-a luat doctoratul.

Babeș își începe cariera științifică în Budapesta ca asistent în laboratorul de Anatomie Patologică (1874 - 1881). În urma descoperirilor lui Louis Pasteur, este atras de microbiologie și pleacă la Paris unde lucrează un timp în laboratorul lui Pasteur, apoi cu Victor Cornil. Împreună cu acesta publică primul tratat de bacteriologie intitulat Les bactéries et leur rôle dans l'anatomie et l'histologie pathologiques des maladies infectieuses (1885).

În anii 1885 - 1886 lucrează în Berlin în laboratoarele lui Rudolf Virchow și Robert Koch.

În 1881 primește titlul de conferențiar (docent privat) iar în 1885 postul de profesor asociat de Histopatologie la Universitatea din Budapesta.

În 1887 Victor Babeș este chemat la București ca profesor la catedra de Anatomie Patologică și Bacteriologie.

Activitate științifică

Activitatea științifică a lui Victor Babeș a fost foarte vastă, cu un accent deosebit în problemele de tuberculoză, lepră, vaccinare anti-rabică și seroterapie anti-difterică. A demonstrat prezența bacililor tuberculozei în urina persoanelor bolnave și a pus în evidență peste 40 de microorganisme patogene. De o deosebită importanță este descoperirea unei clase de paraziți - sporozoari intracelulari nepigmentați - care cauzează febra de Texas la pisici și alte îmbolnăviri la animale vertebrate. La Congresul Internațional de Zoologie din Londra (1900) acești paraziți sunt clasificați în genul Babesia.

În 1892 publică împreună cu Gheorghe Marinescu și Paul Blocq un Atlas de Histologie patologică a Sistemului Nervos. A editat timp de mai mulți ani Analele Institutului de Patologie și Bacteriologie din București.

Victor Babeș, datorită formației sale științifice de bază, a creat concepția ce poate fi denumită "patomorfologia procesului infecțios", sinteză a microbiologiei cu histopatologia.

• 1889: Turnul Eiffel a fost deschis oficial spre vizitare publicului în cadrul expoziţiei universale din Paris

Ideea construirii turnului a aparut  cand guvernul francez a decis capentru comemorarea  centenarului Revolutiei franceze, sa organizeze o expozitie internationala.

Autoritatile au initiat si un concurs de proiectare a unui monument care sa fie amplasat in centrul Parisului, in Champ-de-Mars.

Au fost trimise peste 100 de proiecte, in final fiind selectat cel trimis de Gustave Eiffel, un inginer necunoscut la acea vreme. El a propus comisiei construirea unui turn de otel care sa depaseasca ca inaltime orice cladire din capitala Frantei.

Structura a fost construită între anii 1887-1889 din fier forjat, (după o tehnologie descoperită de inginerul român Gheorghe Pănculescu). A fost inaugurat la 31 martie 1889 și deschis pentru public la 6 mai.

Turnul a fost cea mai inalta constructie din lume pana in 1930 cand a fost finalizata cladirea Chrysler din New York. Turnul Eiffel este inalt de 984 de picioare si este asamblat din peste 18.000 de piese metalice, legate intre ele cu mai mult de un milion de nituri.

 

Structura de otel este sustinuta de patru stalpi de piatra, din care se ridica patru coloane care se unesc, formand un singur turn vertical.

Platformele, fiecare cu cate o punte de observatie, sunt situate la trei nivele. Ascensoarele urca in curba de-a lungul stalpilor.

In 1909, celebra constructie a fost salvata de la demolare doar pentru ca pe aceasta era montata antena pentru transmisiunile radio.

Proprietarii terenurilor pe care era construit turnul au cerut ca acesta sa fie mutat sau  distrus,  pentru a putea  sa isi reintre in drepturi, pentru ca incheiasera  cu organizatorii expozitiei universale un contract de inchiriere pe 20 de ani.

• 1899: Au avut loc lucrările primei Conferințe a păcii la Haga, cu participarea a 109 reprezentanți din 26 state printre care și România.

Scopul Conferinței de la Haga a fost semnarea unei convenții asupra reglementării pașnice a conflictelor internaționale.

Delegația română, din care au făcut parte: Alexandru Beldiman, ministru la Berlin, și Ion Papianu, agentul diplomatic de la Belgrad, a semnat documentele cu rezerve.

• 1915: S-a născut Orson Welles, regizor, scenarist și actor american (d. 1985)

Regizor, scenarist, cineast, inițiator al unei noi ere în filmul american, depășind cu mult gustul epocii și așteptările publicului, personaj "bigger than life" prin geniul său de sorginte renascentistă, Orson George Welles se încadrează în parametrii unei existențe și, implicit, ai unei opere plasate sub semnul excepționalului.

Dezvoltat pe numeroase planuri, perfecţionist şi inovator, este considerat unul dintre cei mari artişti ai secolului XX.

În anul 2002, un comitet specializat, l-a  declarat drept cel mai mare regizor al tuturor timpurilor.  A lăsat lumii unul dintre cele mai bune filme din istorie - “Cetăţeanul Kane” (1941), pentru care a primit Oscar-ul, în anul 1942.

A devenit faimos pe plan național după emisiunea radio din 30 octombrie 1938,  în care a prezentat  „Războiul lumilor” al lui H. G. Wells, provocând panică printre auditori.

Este cunoscut în special pentru clasicul său film din 1941 „Cetățeanul Kane’, care a fost nominalizat în 1942 la Premiile Oscar pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu și cel mai bun actor, dar și pentru rolul lui Falstaff, interpretat în 1965, în filmul cu același nume.

A exercitat o influență incontestabilă asupra multor regizori precum Stanley Kubrick sau Francis Ford Coppola, a fost un artist precoce dovedind o afinitate față de opera lui Shakespeare, la fel ca și pentru cea a lui Montaigne, și și-a lăsat amprenta sa de neuitat asupra istoriei radio-ului.

Orson Welles a fost căsătorit de trei ori, cu Virginia Nicholson, cu Rita Hayworth și cu Paula Mori. Cu fiecare soție a avut câte un copil (două fiice și un fiu).

A realizat ultimul său interviu la 10 octombrie 1985, cu doar două ore înainte de a muri, când a apărut în show-ul lui Merv Griffin, la Hollywood, în Los Angeles.

Orson Welles' Last Interview

• 1940: John Steinbeck este laureatul premiului Pulitzer pentru romanul său Fructele mâniei.

John Ernst Steinbeck. (n. 27 februarie 1902, Salinas, California - d. 20 decembrie 1968, New York) a fost scriitor american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1962. El este cunoscut pe scară largă pentru romanul care a câștigat Premiul Pulitzer Fructele mâniei (1939), romanele La răsărit de Eden (1952) și Șoareci și oameni (1937). A fost autorul a douăzeci și șapte de cărți, acestea incluzând șasisprezece romane, șase cărți non-ficțiune și cinci colecții de povestiri; Steinbeck fiind recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1962.

Motivația Juriului Nobel

"pentru scrierile sale realiste și imaginative, îmbinând un umor afectuos cu o observație socială ascuțită"

The Grapes of Wrath (Fructele mâniei),apărut în 1939, a fost considerat cel mai bun roman al scriitorului, inspirat de o călătorie întreprinsă împreună cu un grup de okies (familii de fermieri săraci din Oklahoma, izgoniți de pe pământurile lor în migrația lor spre vest, în căutare de lucru pe meleagurile fertile ale Californiei. Cartea va fi distinsă cu Premiul Pulitzer și va avea un ecou larg în opinia publică din SUA.

• 1949: Ziua de naștere a informaticii moderne. Maurice Wilkes și o echipă de la Universitatea din Cambridge au executat primul program stocat pe calculatorul EDSAC, calculator bazat pe arhitectura Neumann.

Sir Maurice Vincent Wilkes FRS (n. 26 iunie 1913, Dudley, Anglia, Regatul Unit - d. 29 noiembrie 2010 a fost un informatician britanic, laureat al Premiului Turing pentru rolul său în dezvoltarea calculatorului EDSAC.

• 1994: A avut loc inaugurarea oficială a tunelului de sub Canalul Mânecii, considerat de experţi ca „lucrarea secolului”. 

În această zi în prezenţa Reginei Elisabeta a Marii Britaniei şi a preşedintelui francez Francois Mitterand este inaugurat Tunelul Canalului Mâneci, un traseu feroviar subacvatic între Folkestone şi Calais care transportă în medie pe oră 700 de automobile şi 113 vehicule grele. Într-un an întreg această magnifică structură transportă în jur de 9 milioane de pasageri de o parte şi de alta a Canalului Mânecii.

Tunelul a fost construit in cooperare de guvernele Regatului Unit si Frantei. Este al doilea tunel feroviar ca lungime din lume, depasit fiind doar de tunelul japonez Seikan. Traversarea masinilor, autocarelor, motocicletelor si camioanelor este asigurata de navete feroviare si dureaza aproximativ 35 de minute de la peron la peron. Sapat in stratul de creta albastra, la o adancime medie de 40 m sub fundul marii (107,3 m adancime maxima), tunelul este format de fapt din 3 galerii: doua tunele feroviare, cate unul pentru fiecare sens, cu un diametru util de 7,6 m si o galerie de serviciu lata de 4,8 m, prin care circula vehicule speciale. Galeriile britanica si franceza, care fusesera sapate cu ajutorul masuratorilor cu laser, s-au intalnit prima data pe 30 octombrie 1990, printr-o mica gaura in galeria de serviciu. Diferenta intre centrul celor doua tunele era de doar 358 mm orizontal si 58 mm vertical. Cand cele doua tunele au fost unite complet, pe 1 decembrie 1990, a fost prima data in ultimii 8.500 de ani cand se putea merge pe uscat intre Anglia si Franta. Tunelul a fost inaugurat oficial de catre Regina Elisabeta a II-a si presedintele francez François Mitterrand in cadrul unei ceremonii in Calais pe 6 mai 1994.

Preţul unei călătorii cu maşina de o parte şi de alta a tunelului costă pentru un călător ocazional de la 53 de lire. Mulţumită acestui proiect în mai puţin de 5 ore se poate ajunge cu maşina între Londra şi Paris. Tunelul a făcut ca după 8.500 de ani să se poate ajungă din Franţa în Marea Britanie, şi invers, doar cu mijloace de transport terestre.

Tunelul are o lungime de 50,450 km, din care 37,9 km sunt sub mare. Adâncimea medie este de 45,7 m sub planşeul oceanic, iar cea maximă este de 60 m. Construcţia tunelului a costat 16 miliarde de euro şi a durat 7 ani, în 1987 având loc prima forare pe partea engleză. În 1996 American Society of Civil Engineers a numit Tunelul Canalului Mânecii drept una dintre cele 7 Minuni ale Lumii Moderne.A fost nevoie de 13.000 mii de oameni şi 6 ani pentru finalizarea lucrărilor, iar pentru construcţia sa au fost exacavaţi 4 milioane de metri cubi de calcar.

O primă tentativă s-a înregistrat în 1880, dar din cauza dificultăţii, proiectul a fost rapid abandonat. Eurotunelul acoperă distanţa dintre Kent (Anglia) şi Normandia (Franţa), adică 50 km, dintre care 39 trec pe sub fundul Canalului Mânecii.

La această oră, tunelul este cea mai lungă linie de metrou subacvatic din lume.

• 2003: A fost inaugurată, la Moscova, prima staţie de metrou din lume aflată la cea mai mare adâncime. Staţia Park Pobedi (Piaţa Victoriei) este construită la 84 de metri sub pământ.

La 84 de metri în subteran, Parcul Pobedy este cea mai adâncă stație din Moscova , și a treia din lume, după Kiev Metro s Arsenalna și Sankt Petersburg Metro e Admiralteyskaya .

Acesta conține , de asemenea , cele mai lungi scări rulante din Europa, fiecare dintre ele are o lungime de 126 de metri și 740 de trepte. Drumul cu scară rulantă spre suprafață durează aproximativ trei minute.

Cele două platforme, opera arhitecților Nataliya Shurygina și Nikolay Shumakov, sunt proiectate identic, dar au scheme de culori opuse, ceea ce creează un efect frapant. Pilonii platformei de ieșire sunt placați cu  marmură roșie pe fețele transversale și cu marmură gri pal pe fețele longitudinale. Platforma de intrare este exact invers. Stația este împodobită cu două mozaicuri mari ilustrând Invazia franceză a Rusiei din 1812 (la capătul platformei de intrare) și al doilea război mondial (pe platforma de ieșire).

Să aveți o zi frumoasă!