9 Mai

Este a 129-a zi a anului. 
Au mai rămas 236 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 05 h 56 m și apune la 20 h 29 m.

Citatul zilei

„Te poți împodobi cu penele altuia, dar nu poți zbura cu ele.” (Lucian Blaga)

9 mai - Triplă semnificaţie pentru poporul român. 
Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al doilea război mondial

 Ziua Independenţei României

9 mai este Ziua Independenţei României. PE 9 MAI 1877, Parlamentul ţării proclamă „Independenţa absolută a României”, prim ministrul Mihail Kogălniceanu declarând oficial că suntem „în stare de rezbel…, dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă şi prin urmare ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Astfel Camera Deputaților și Senatul votează moțiunea prin care se lua la cunoștință că „rezbelul între România și Turcia, ca ruperea legăturilor noastre cu Poarta și independența absolută a României, au primit consacrarea lor oficială”, adică s-a votat moțiunea de proclamare a independenței României. În aceași zi, după amiaza, s-a strâns în jurul clădirii Adunării, un mare număr de bucureșteni, care au primit cu entuziasm vestea proclamării independenței, manifestând până târziu. Acestei mulțimi i s-a alăturat și „vreo mie de studenți”, după aprecierea lui Nicolae Iorga, având drapele și torțe aprinse, cântând „Deșteaptă-te române!”. Tot în aceași seară, de 9 mai 1877, au avut loc manifestații de bucurie și la Craiova și Iași.

A doua zi, după ce principele Carol I a semnat actul de independență, guvernul român a încetat plata tributului de 914.000 lei către Poarta Otomană, suma fiind direcționată în bugetul ministerului apărării. Aceasta este o mică parte din jertfa materială și de sânge a înaintașilor noștri, astfel că pentru echiparea și întreținerea armatei române s-au adunat din donațiile poporului suma de 1.639.798 lei, din care cu 1.212.661 lei s-au plătit armele achiziționate. De asemenea poporul a oferit pentru nevoile armatei române: 91.436 pâini; 32.363 obiecte de îmbrăcăminte și încălţăminte; 10.967 feșe; 6.724 vite, oi cai; 93.789 kilograme de alimente; 8.649 hectolitri de cereale și fasole și multe altele. Întreaga valoare a donațiilor primite de autoritățile române însumează suma de 9.247.000 lei. Pe lângă toate acestea poporul român a prestat 1.045.747 de zile de muncă pentru transporturi și 53.676 zile lucrătoare în construcții.

Poporul român a participat în bătăliile războiului de Independență (1877 – 1878), purtate pentru neatârnarea țării cu peste 58.000 de oameni pe fronturi, din care mai mulți de jumătate au fost omorâți sau răniți. Și toate acestea pentru ca urmașii lor să trăiască într-o țară liberă, nesupusă niciunei puteri străine.

Proclamarea independenței a fost primită cu entuziasm de populație. În după-amiaza zilei de 9 mai a avut loc în București o manifestație spontană la care au participat 1000 de studenți care au venit cu drapele și cu torțe, cântând ”Deșteaptă-te române”. Pe măsură ce s-a răspândit vestea, seara au avut loc manifestații și la Iași, Craiova, Buzău și în alte orașe. Chiar în ziua de 9 mai 1877, ca o expresie a suveranității statului român, Parlamentul a votat înființarea ordinului ”Steaua României” cu care urmau să fie decorați militarii și civilii ce se distingeau în serviciul adus țării.

Independenţa României: 9 sau 10 mai 1877?

Pe 9 mai 1 877, ministrul de externe al ţării, Mihail Kogălniceanu, a mers în Parlamentul de la Bucureşti şi a citit Declaraţia de independenţă a ţării. Iar a doua zi, pe 10 mai, domnitorul Carol I proclama solemn independenţa de stat a României. Aşadar, care din cele două date este ziua Independenţei noastre?

10 mai 1877 - „Sărbătoarea Naţională de astăzi se celebrează de astă dată cu deosebire, ca fiind ziua independenţei. După Tedeum la Mitropolie, într-un lung discurs, primul ministru Brătianu arată entuziasmul cu care România a intrat în noua ei formă de stat. În răspunsul său, Principele exprimă speranţa că Europa va vedea în evenimentul sărbătorit astăzi realizarea vechii dorinţi a românilor şi un pas făcut înainte pentru asigurarea şi întărirea ideii de Stat la Dunărea de Jos.”

Proclamarea Independenţei la 10 mai 1877 este argumentul principal pentru care unii istorici susţin că şi astăzi Ziua Naţională a României ar trebui să fie pe 10 Mai.

Proclamația de Independență a Principatelor Unite

Adevărul se află ascuns chiar în Constitutia României din acel moment. Potrivit legii, domnitorul numea şi revoca miniştrii şi orice act al suveranului trebuia validat apoi de ministrul de resort. Cu alte cuvinte, pe 9 mai 1877 a avut loc citirea declaraţiei de independenţă de către ministrul Kogălniceanu şi mai apoi discutarea ei în Parlament. Dar intrarea în vigoare a acestei declaraţii s-a produs după ce, a doua zi, pe 10 mai, domnitorul Carol I a proclamat starea de independenţă ca stare de fapt. Aşadar, din punct de vedere legal, ziua independenţei a fost în mod voit legată de ziua de 10 mai. Altfel spus, Kogălniceanu însuşi a citit declaraţia în ziua de 9 mai pentru a-i da ocazia lui Carol I să proclame a doua zi Indepedenţa, pe 10 mai – de ziua dinastiei.

Polemica dintre susţinătorii zilei de 9 mai şi cei ai zilei de 10 mai nu este o dispută istorică, ci una politică. Începând cu anul 1 948, regimul comunist a insistat voit pe declaraţia lui Kogălniceanu din 9 mai, tocmai pentru a-l scoate din istorie pe Regele Carol I şi pentru a trece sub tăcere ziua de 10 mai, care era ziua României regale. La drept vorbind, Kogălniceanu însuşi ar fi fost supărat de maniera ostentativ-politică în care a fost folosită declaraţia lui – cu atât mai mult cu cât Kogălniceanu n-a fost niciodată republican!

Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite
 în cel de-Al Doilea Război Mondial

Ziua de 9 mai este cunoscută drept Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial, reprezentând semnarea actului de capitulare necondiţionată a Germaniei naziste, fapt care a dus la încheierea în Europa a celui de-Al Doilea Război Mondial.
Se celebrează de europeni, ca memorie a pierderilor cauzate de al Doilea Război Mondial şi ca semn al victoriei asupra nazismului.

Al Doilea Război Mondial a fost un război global, care a durat între anii 1939 – 1945 şi a implicat toate naţiunile puternice din acel moment, iar pierderile umane se clasează de la 50 la 70 milioane de oameni.

Fiind într-o alertă continuă timp de 6 ani, ţările participante la acest conflict îşi plasau toate capacităţile lor economice, ştiinţifice şi industriale în serviciul războiului. Acest război a fost marcat nu doar de moartea a milioane de soldaţi şi civili, ci şi de Holocaust şi utilizarea armelor nucleare în luptă.

Winston Churchill salutând (cu semnul V, „Victorie”) poporul britanic ieșit în stradă să sărbătorească sfârșitul războiului

La 8 mai 1945, la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, armata germană a capitulat în fața aliaților occidentali (la Reims, Franța: actele au fost semnate de mareșalii Keitel și Jodl). Sovieticii au fost furioși că nu fuseseră prezenți; actele s-au mai semnat odată, pe 9 mai, la Berlin. Organizația numită „Uniunea Europeană” (a nu se confunda cu Europa!) a admis să celebreze Ziua Victoriei în al Doilea Război Mondial pe 9 mai, nu pe 8 - pentru a menaja sensibilitățile sovieticilor.

Astfel, la 9 mai 1945, a fost serbată terminarea celui mai sângeros conflict cunoscut de omenire.

Pentru români, Ziua Victoriei în cel de-Al Doilea Război Mondial este de obicei asociată cu data de 9 mai, extrem de mediatizată în anii comunismului, dar care îşi menţine şi în prezent semnificaţia istorică.

La data de 9 mai 1945, Germania nazistă a capitulat în faţa Uniunii Sovietice.

Istoricii români, membri ai Centrului de Studii Euro-Atlantice din Bucureşti, consideră însă că pot fi marcate mai multe Zile ale Victoriei. “Discutăm despre ziua capitulării forţelor militare germane sau despre ziua celebrării încheierii războiului?”, se întreabă lectorul dr. Bogdan Antoniu, de la Facultatea de Istorie a Universităţii din București.

Prima capitulare a Germaniei: 7 mai 1945

El subliniază că trupele germane au început să se predea, în Europa, începând cu data de 2 mai, iar primul act al capitulării Germaniei, în faţa sovieticilor, a fost semnat la 7 mai 1945 în Franţa, la Reims.  “O capitulare care trebuia să intre în vigoare a doua zi, 8 mai”, explică Bogdan Antoniu. În clipa în care se semna actul capitulării Germaniei, “în Franţa era luni dimineaţă, în SUA era duminică seară, în Marea Britanie era 1 noaptea. N-au trezit pe nimeni din somn, pe Churchill l-au anunţat dimineaţa”.

În ciuda actului de capitulare din 7 mai 1945, luptele cu trupele germane din Europa nu s-au încheiat imediat, ci abia la sfârşitul lunii mai.

Între timp, considerând că semnarea actului capitulării trebuie oficiată cu mai multă solemnitate, URSS solicită şi organizează o a doua ceremonie. În seara zilei de 8 mai 1945, a doua capitulare a nemţilor este semnată, la Berlin, din partea Germaniei, de feldmareşalul Keitel, din partea SUA – de adjunctul generalului Eisenhower, iar din partea URSS, de mareşalul Jukov – cel care cucerise Berlinul.

Drept urmare, statele occidentale au declarat data de 8 mai 1945 drept Ziua Victoriei în Europa.

8 mai în Occident înseamnă, la ruşi, 9 mai

Orgoliul lui Stalin nu a fost însă satisfăcut, întrucât el îşi dorea propria lui Zi a Victoriei. Profitând de decalajul de fus orar (3 ore) dintre Moscova şi Europa Occidentală, Stalin a  decis că 8 mai, seara, în Occident înseamnă, la ruşi, 9 mai, dimineaţa.

Pe baza acestei argumentaţii, URSS a ales să serbeze Ziua Victoriei în Europa la 9 mai.

Evident, ziua de 9 mai 1945 nu a reprezentat finalul celui de-al doilea Război Mondial, întrucât în Pacific luptele au continuat. La 6 şi 9 august 1945, SUA au lansat bombe atomice asupra Japoniei, decizie pe care americanii o justifică şi astăzi cu argumentul  că a scurtat războiul.

Japonia a capitulat militar în ziua de 14 august 1945, dar a semnat actul de capitulare abia la data de 2 septembrie.

Japonia a semnat capitularea la 2 septembrie 1945

Drept urmare, Japonia consideră că a încheiat războiul la data de 2 septembrie 1945.

Evident, şi  asupra acestui  moment există mai multe versiuni, întrucât China îşi serbează  propria ei Zi a Victoriei împotriva Japoniei, la data de 3 septembrie.

Dezbaterea legată de Ziua Victoriei a fost organizată, miercuri, la Facultatea de Istorie din Bucureşti, cu participarea specialiştilor din Centrul de Studii Euro-Atlantice. Iniţiativa acestei dezbateri a aparţinut Ambasadei SUA din Bucureşti.

Ziua Europei

În fiecare an, la 9 mai, se serbează Ziua Uniunii Europene, pentru a marca istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state. Decizia a fost luată de Consiliul European de la Milano, în 1985.

În anul 1950, naţiunile europene erau încă devastate după război.

Pentru a găsi o solutie, Robert Schuman recurge la geniul inventiv al unui om necunoscut încă marelui public, dar cu o experienţă excepţională, acumulată în urma unei îndelungate cariere internaţionale – Jean Monnet. Fără a fi avut vreodată un mandat politic, el deţinea reputaţia de a fi pragmatic, preocupat de găsirea celor mai eficiente soluţii. Era, deci, omul cel mai potrivit să ducă la îndeplinire o asemenea misiune.

 Ca să prevină un nou război, guvernele europene au hotărât că fuzionarea intereselor economice va duce la o situaţie echitabilă între statele europene, astfel, se va evita orice conflict pe viitor. Această înţelegere includea producerea comună a cărbunelui şi oţelului de către Franţa şi Germania, astfel, la 9 mai 1950, a fost semnată Declarația Schuman (după numele ministrului francez de externe Robert Schuman ).

Acest acord a fost piatra de temelie a unei Federaţii Europene, care va construi relaţiile sale în pace şi egalitate.

Pe continentul european, Ziua Europei este o sărbătoare anuală a păcii și unității în Europa. Sunt două date pentru sărbătorirea acestei zile: 5 mai pentru Consiliul Europei și 9 mai pentru Uniunea Europeană (UE). Pentru UE, această zi este de asemenea cunoscută ca Ziua Schuman, comemorând declarația istorică a ministrului de externe francez, Robert Schuman.

Ziua Consiliului Europei reflectă propria înființare în 1949, în timp ce Uniunea Europeană celebrează propunerea CECO în 1950. Ziua Europei este unul dintre simbolurile europene menite să promoveze unitatea în rândul europenilor

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1502: Cristofor Columb a părăsit Spania pentru cea de-a patra şi ultima călătorie către „Lumea Nouă”.

Flota sa este alcatuita din corabiile Capitana, La Gallega, Santiago de Palos si Vizcaína.

Lucruri pe care poate nu le știați despre Cristofor Columb

1. Numele de Cristofor Columb este rezultatul unei anglicizări a numelui său real, Cristoforo Colombo, primit la Genova, unde s-a născut. L-au rebotezat, însă, și alte popoare: spaniolii îi spun Cristóbal Colón, suedezii, Kristoffer Kolumbus, iar olandezii, Christoffel Columbus. Până și numele său genovez e incert, neexistând documente istorice care să ateste originea sa.

2. Tatăl lui Columb a fost și el navigator, iar după moarte sa, Columb a primit documentele și jurnalele sale personale, care, probabil, au fost decisive în opțiunea viitorului explorator de a studia geografia.

3. În 1488, o oarecare Beatriz Enriquez de Arana i-a născut lui Columb un fiu: Fernando. Columb nu numai că a recunoscut copilul, dar l-a și ținut minte, după 13 ani luându-l cu el  într-una din expedițiile sale. Fernando a scris mai târziu o biografie a tatălui său, aceasta devenind principala sursă de informație despre viața marelui explorator.

4. Columb era ferm convins că poate ajunge în Asia navigând spre vest. I-a fost însă foarte greu să convingă pe cineva din Europa acelor vremuri, că Pământul este rotund (și nu plat, cum se credea atunci), și că finanțarea expediției sale e cu rost. A bătut la nenumărate porți ca să obțină bani, apelând inclusiv la regele Portugaliei, dar majoritatea conducătorilor europeni au crezut despre el că e trăznit și nu i-au acordat prea multă importanță. A stat pe la curtea regală a Spaniei ani de zile, în speranță că va reuși să îi convingă pe Ferdinand și Isabella să îi finanțeze călătoria. Până la urmă s-a dat bătut și a plecat în Franța, unde a primit, în 1492, vestea că voiajul său va fi, în sfârșit, finanțat.

5. În faimoasa călătorie din 1492, Columb a promis un premiu în aur celui care va vedea primul țărmul. Norocul i-a surâs unui marinar, Rodrigo de Triana, care la 12 octombrie 1492 văzuse mica insulă Bahamas, botezată de Columb San Salvador. Rodrigo n-a primit însă niciodată premiul promis, Columb păstrându-l pentru el și spunând tuturor că, de fapt, el văzuse deja un fel de lumină în noaptea anterioară. Bietul Rodrigo probabil că n-a fost prea încântat de explicațiile șefului său, acum, însă, are o frumoasă statuie într-unul din parcurile Seviliei.

6. În acei ani, nimei nu avea curajul să plece de bună voie într-o călătorie cu destinație incertă. De aceea, Columb a apelat la deținuți, care au preferat să riște decât să moară în beciurile închisorii sau executați. Pe cele trei corăbii cu care a plecat Columb la drum în prima sa expediție au fost însă și numeroși evrei, printre aceștia, translatorul, cârmaciul și medicul lui Columb. I-a luat cu el crezând că va da măcar de careva din cele zece triburi pierdute ale lui Israel, situație în care ar fi avut nevoie de cineva care să vorbească ebraica. Mai era însă un motiv: începea Inchiziția și, odată cu ea, prigoana și expulzarea evreilor din Spania.

7. În prima expediție, cea din 1492, nava amiral a lui Columb, Santa Maria, s-a scufundat, obligându-l pe Columb să lase 39 dintre oamenii săi într-un loc numit La Navidad, aceștia formând astfel prima colonie europeană din Lumea Nouă. Deși era de presupus că se va întoarce în Spania cu corăbiile pline de mirodenii și alte bunuri, dar și cu informații prețioase pentru deschiderea unei noi și importante rute comerciale, Columb a ajuns în Spania cu mâinile goale și lipsit de cea mai bună dintre corăbiile sale.

8. Columb a făcut patru călătorii în America. În ultima dintre expediții, la un moment dat, echipajul a rămăs aproape fără provizii. Localnicii erau ostili europenilor, prin urmare, Columb s-a decis să apeleze la un truc: le-a spus că dacă nu îl ajută cu mâncare și băutură, le va lua lumina Lunii, știind că în curând urma să aibă loc o eclipsă totală de Lună. În scurt timp a și început eclipsa și Luna s-a întunecat. După ce au tras o sperietură zdravănă, băștinașii au livrat imediat proviziile solicitate de oamenii zeului alb.

9. Cea de a patra și ultima expediție a a vut loc între 1502 și 1504. Columb descoperă insula Martinica, după care explorează coasta Americii Centrale. Ciudat este că marele explorator credea și atunci că se află în India.

10. Cristofor Columb a murit în 1506, la Valladolid, în Spania. Rămășițele sale pământești au fost păstrate acolo până în 1537, când sunt trimise la Santo Domingo. De aici, sunt trimise, în 1795, la Havana, de unde, în 1898, se pare că s-au întors în Spania, la Sevilla. Totuși, în 1877 este descoperită la Santo Domingo o ladă plină cu oase, pe care era scris numele său. De atunci, cele două orașe, Sevilia și Santo Domingo, susțin răspicat că dețin rămășițele pământești ale lui Columb. Și ambele au câte un mausoleu sofisticat în care păstrează oasele cu pricina.

Cristofor Columb – Epoca descoperirilor

• 1895: S-a născut Lucian Blaga, poet, dramaturg şi filozof.

Şi-a făcut studiile primare la şcoala germană din Sebeş-Alba, urmate de liceul Andrei Şaguna, din Braşov, şi de Facultatea de Teologie din Sibiu (1914-1917), unde s-a înscris pentru a evita înrolarea în armata austro-ungară.

A fost membru fondator al revistei Gândirea (apărută în 1921), de care s-a despărţit în 1942, şi-a înfiinţat, la Sibiu, revista Saeculum (1942-1943).

În 1910, acesta a debutat în Tribuna din Braşov cu poezia Pe ţărm, urmată de cea intitulată Noapte şi a fost ales preşedinte al societăţii literare din şcoală.

O lungă perioadă (1926-1939) a lucrat în diplomaţie, fiind, succesiv, ataşat de presă şi consilier la legaţiile României din Varşovia, Praga, Berna şi Viena, ministru plenipo-tenţiar la Lisabona.

În 1936, Blaga a fost ales membru al Academiei Române, între 1939 şi 1948, profesor la Catedra de filozofia culturii a Universităţii din Cluj, apoi cercetător la Institutul de Istorie şi Filozofie din Cluj (1949-1953) şi la Secţia de istorie literară şi folclor a Academiei, filiala Cluj (1953-1959). După 1943, nu a mai publicat niciun volum de versuri originale, deşi continua să lucreze. Abia în 1962, opera sa a reintrat în circuitul public: Paşii profetului (1921), În marea trecere(1924), Lauda somnului (1929), La cumpăna apelor (1933), La curţile dorului (1938), Nebănuitele trepte (1943).

A debutat cu versuri în revista "Românul" (poezia "Noapte", 1910), continuând să colaboreze cu articole și studii filosofice la "Convorbiri literare", "Gazeta Transilvaniei", "Adevărul literar și artistic", Cugetul Românesc", "Cuvântul" etc. Între 1943 și 1944 a scos, la Sibiu, revista bilunară de filosofie "Saeculum".

Editorial, a debutat în 1919, cu o culegere de versuri ("Poemele luminii") și cu un volum de notații filosofice ("Pietre pentru templul meu"). Cel de-al doilea volum de versuri, "Pașii profetului", a apărut în 1921 și a fost distins cu premiul "V. Adamachi" al Academiei Române.

În dramaturgie, a debutat cu piesa de teatru "Zamolxe" (1921).

Scriitor foarte prolific, Lucian Blaga a publicat mai multe volume de versuri: "În marea trecere" (1924), "Lauda somnului" (1929), "La cumpăna apelor" (1933), "La curțile dorului" (1938) etc. și piese de teatru: "Tulburarea apelor" (1923), "Daria" (1925), "Fapta" (1925), "Învierea" (1925), "Meșterul Manole" (1927), "Avram Iancu" (1934) etc.

Lucian Blaga a scris importante eseuri și studii filosofice: "Filosofia stilului", "Fețele unui veac", "Despre personanță", dar mai cu seamă "Trilogia cunoașterii" (1931-1934); "Trilogia culturii" (1936-1937); "Trilogia valorilor" (1939-1942) și "Trilogia cosmogonică" (1940-1948). Opera sa filosofică este una din marile construcții ale filosofiei universale, aducând contribuții importante pentru teoria cunoașterii, filosofia culturii etc.

Remarcabilă a rămas distincția sa dintre cunoașterea paradisiacă-logică și cea luciferică-poetică. Prima este de tip rațional și urmărește să explice și să reducă misterul obiectivului cunoașterii. În viziunea lui Blaga, însă, excesul de raționalism împiedică accesul la esența lucrurilor. De cealaltă parte, cunoașterea luciferică urmărește, din contră, amplificarea și potențarea misterelor, în acest fel, paradoxal la prima vedere, permițând spiritului uman să înțeleagă esența lucrurilor.

Pentru Lucian Blaga, cultura definește specificul omului, mai mult decât alte trăsături ale sale, pentru că, prin cultură, omul devine un creator. Astfel, prin încercarea de a decripta și revela misterul lumii, omul îi oferă înțelesuri care, în totalitatea lor, devin cultură: ''Prin încercările sale revelatorii omul devine însă creator, și anume creator de cultură în genere; ... cultura rezultă ca o emisiune complementară din specificitatea existenței umane, ca atare, care este existență întru mister și pentru revelare'', scria gânditorul român în ''Trilogia culturii''.

I s-a încredințat de Academia Română (1949) redactarea a două capitole din ''Istoria filosofiei românești''. În 1930, a întocmit, împreună cu poetul Hermann Hauswirth, o "Antologie de poezie populară românească". Lucian Blaga a lăsat o serie de traduceri din Goethe ("Faust") și Lessing ("Natan înțeleptul"). Opera sa a fost tradusă în mai multe limbi.

La 28 mai 1936, a devenit membru titular al Academiei Române, cu excepționalul discurs ''Elogiul satului românesc''; repus în drepturi ca membru titular al Academiei Române, la 3 iulie 1990. Universitatea din Sibiu îi poartă numele.

A încetat din viață la 6 mai 1961, la Cluj-Napoca, și a fost înmormântat în cimitirul din satul natal, Lancrăm.

Poezii de Lucian Blaga

Melancolie

Un vânt răzleţ îşi şterge lacrimile reci pe geamuri.

Plouă.

Tristeţi nedesluşite-mi vin, dar toată durerea,

ce-o simt n-o simt în mine,

în inimă,

în piept,

ci-n picurii de ploaie care curg.

Şi altoită pe fiinţa mea imensa lume

cu toamna şi cu seara ei

mă doare ca o rană.

Spre munţi trec nori cu ugerele pline.

Şi plouă.

***

Părinții

Coboară-n lut părinții, rând pe rând,

în timp ce-n noi mai cresc grădinile.

Ei vor să fie rădăcinile,

prin cari ne prelungim pe sub pământ.

Se-ntind domol părinții pe subt pietre,

în timp ce în lumini mai adăstăm,

în timp ce fericiri ne-mprumutăm

și suferinți și apa vie pe la vetre.

***

Primăvară

A cunoaşte. A iubi

Înc-o dată, iar şi iară

a cunoaşte-nseamnă iarnă

a iubi e primăvară.

A iubi - aceasta vine

tare de departe-n mine.

A iubi - aceasta vine

tare de departe-n tine.

A cunoaşte. A iubi.

Care-i drumul? Ce te-ndeamnă?

A cunoaşte - ce înseamnă?

A iubi - de ce ţi-e teamă?

printre flori şi-n mare iarbă?

Printre flori şi-n mare iarbă,

patimă fără păcate

ne răstoarnă-n infinit,

cu rumoare şi ardoare

de albine re-ncarnate.

Înc-odată, iar şi iară,

a iubi e primavară.

***

Trei feţe

Copilul râde:

"Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul".

Tânărul cântă:

"Jocul şi înţelepciunea mea e iubirea".

Bătrânul tace:

"Iubirea şi jocul meu e înţelepciunea".

• 1945: La cartierul general sovietic din Berlin se semnează actul de capitulare necondiţionată a Germaniei – sfârşitul celui de–al doilea război mondial.

In fapt, au existat doua ceremonii de capitulare a Germaniei naziste.

Primul act al capitulării a fost semant la Reims in Franța, la ora 02:41 a zilei de 7 mai 1945.

Capitularea necondiționată a forțelor germane a fost semnată de Generaloberst Alfred Jodl, din parteaOberkommando der Wehrmacht (Înaltul Comandament al Forțelor Armate) și de reprezentantul noului Președinte al Reichului, Marele Amiral Karl Dönitz.

Generalul colonel Alfred Jodl semnând actele capitulării la Cartierul General Aliat de la Reims

Militarii germani a semnat documentul in prezenta unei largi asistente, jurnalisti, fotografi, precum si numerosi ofiteri aliati.

Singurul reprezentant al Uniunii Sovietice de la Cartierul General Aliat de la Rheims a fost generalul Ivan Susloparov, ofițerul de legătură al Armatei Roșii cu Aliații occidentali. Stalin a fost nemulțumit de condițiile în care a fost semnat actul capitulării, considerand că Germania trebuia să capituleze doar în fața împuternicitului comandantului suprem al Armatei Roșii și a insistat ca actul de la Rheims să fie considerat doar unul preliminar, ceremonia finală urmând să fie semnată la Berlin, unde se afla cartierul general al mareșalului Gheorghi Jukov.

Aliatii occidentali au fost de acord sa semneze a doua oara actul de capitulare asa cum au solicitat sovieticii, care au motivat ca oficialul rus prezent la actiunea din 7 mai, nu avea rang inalt.

Al doilea act al capitulării a fost semant la scurtă vreme după ora 0:00 a zilei de 8 mai într-o suburbie a Berlinului.Reprezentanții URSS, Regatului Unit, Franței și SUA au sosit la scurtă vreme după miezul nopții.

După ce mareșalul Jukov a deschis ceremonia, reprezentanții germani au semant Actul final al capitulării necondiționate a Germaniei, care a intrat în acțiune la ora 23:01 ora Europei Centrale, fiind parafat de generalul feldmaresal Keitel, generalul Stumpf si amiralul Friedeburg din partea Germaniei, maresalul G.K. Jukov din partea Comandamentului suprem sovietic, maresalul Arthur B. Tedder, din partea Comandamentului suprem britanic, generalul C. Spaatz, reprezentantul Comandamentului american si generalul J. de Lattre de Tassigny, din partea Comandamentului francez.

Mareșalul Uniunii Sovietice Gheorghi Jukov citind actul capitulării Germaniei

Mareșalul Uniunii Sovietice Gheorghi Jukov citind actul capitulării Germaniei la Cartierul său General din Berlin. La dreapta sa se află Mareșalul Forțelor Aeriene al Regatului Unit, Arthur Tedder.

Mareșalul german Wilhelm Keitel semnând actul capitulării al Berlin

Aceasta este explicatia faptului ca „Ziua victoriei” a fost sarbatorita in doua zile diferite, de sovietici si occidentali.

• 1950: Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a propus formarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, considerată precursoarea Uniunii Europene.

Declaraţia Schuman, 9 mai 1950 

Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) a fost fondată în 1951 (Tratatul de la Paris), de Franța, Germania de Vest, Italia, Belgia, Luxemburg și Olanda pentru a partaja resursele de oțel și cărbune ale statelor membre, prevenind astfel un nou război european. A reprezentat aplicarea unul plan dezvoltat de economistul francez Jean Monnet, făcut public de ministru de externe francez Robert Schuman. A fost promovat intens de Statele Unite.

CECO a devenit fundația pentru Comunitatea Economică Europeană (redenumită ulterior Comunitatea Europeană și în final Uniunea Europeană prin Tratatul de la Maastricht) .

Tratatul de la Paris a intrat în vigoare la 23 iulie 1952, și spre deosebire de Tratatul de instituire a Comunității Europene, a avut o durată limitată la 50 de ani. În consecință, CECO a încetat să existe la 23 iulie 2002, iar responsabilitățile și bunurile sale au fost preluate de CE.

Spre deosebire de cealaltă organizație europeană creată în 1949 după model interguvernamental (Consiliul Europei), CECO a fost creată ca organizație supranațională.

Să aveți o zi frumoasă!