1 Iunie

Este a 152-a zi a anului. 
Au mai rămas 213 de zile până la sfârșitul anului bisect.
Soarele răsare la 05 h 35 m și apune la 20 h 53 m.  

Citatul zilei

„De unde sunt eu? Sunt din copilaria mea. Sunt din copilaria mea ca dintr-o tara.”  (Antoine de Saint-Exupery)

Ziua Internaţională a Copiilor

Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în România şi în alte aproximativ 50 de ţări, la data de 1 iunie. De asemenea, o zi dedicată copilului este celebrată la date diferite în peste 100 de state.
Pentru prima data, Ziua Copilului a fost menţionată la Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor, care a avut loc la Geneva, în august 1925.

Atunci, 54 de reprezentanţi din diferite ţări au adoptat Declaraţia pentru Protecţia Copilului. Tot la Geneva a fost şi sărbătorită pentru prima oară, în octombrie 1953, când aproximativ 30 de state au ales să marcheze evenimentul pe 1 iunie.

În același an, Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF) a emis o recomandare care prevedea faptul ca fiecare stat să dispună de o zi la aşa-numita „Ziua Copilului” (“Universal Children’s Day”).

Nu se ştie exact de ce ziua de 1 Iunie a fost aleasă ca Ziua Internaţională a Copilului, însă există o teorie potrivit căreia, consulul general chinez de la San Francisco a strâns un număr de copii orfani chinezi pentru a sărbători Festivalul Dragonului, care s-a întâmplat să fie chiar pe 1 iunie, dată care a coincis, de asemenea, cu Conferinţa de la Geneva. De atunci s-a stabilit ca 1 iunie sa fie Ziua Internaţională a Copilului, mai ales în ţările comuniste.

Ziua Internaţională a Copilului a fost sărbatorită pentru prima oara în lume în octombrie 1953 şi a fost sponsorizată de către Uniunea Internaţională pentru Bunăstarea Copilului din Geneva. Ideea de a avea o zi internaţională i-a venit lui Rubab Mansoor, elev în clasa a VIII-a şi a fost acceptată şi adoptată de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în anul 1954.

În vest, această zi este sărbătorită în alte zile ale anului, dar nu i se acordă prea mare atenţie. Astfel, această zi a fost interpretată ca fiind o sărbătoare comunistă.

Ziua este sărbătorită, în prezent, în întreaga lume, dar în zile diferite: în ţările fost comuniste – la 1 iunie, în Japonia – la 5 mai, în Germania – la 1 iunie şi 20 septembrie, în India – la 14 noiembrie, în Turcia – la 23 aprilie etc.

Originea sărbătoririi copiilor din România la 1 Iunie nu trebuie căutată la New York sau la Geneva, ci la... Moscova. Căci recomandarea Naţiunilor Unite, ca toţi copiii planetei să aibă o zi numai a lor, fusese pusă în aplicare de Uniunea Sovietică şi de statele din sfera sa de influenţă cu câţiva ani mai devreme. Deciziile de la Moscova au fost rapid impuse în "statele frăţeşti". Astfel, în şedinţa Secretariatului CC al Partidului Muncitoresc Român de la 22 martie 1950, la primul punct pe ordinea de zi figura şi "organizarea Zilei Internaţionale a Copilului". 1950 a fost primul an când copiii români au fost sărbătoriţi la 1 iunie. Din acest motiv, chiar şi astăzi, Ziua Copilului este marcată în prima zi a lui Cireşar doar în fostele republici sovietice şi în statele din Europa de Est.
Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări, au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. După această conferință, multe guverne au introdus „Ziua copilului”. În Turcia Ziua copilului a fost sărbătorită pentru prima dată în data de 23 aprilie 1920.
În anul 1954 Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF) a emis o recomandare care prevedea faptul ca fiecare Stat să dispună de o zi la așa-numita „Ziua copilului” (engleză Universal Children's Day).
În România Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC) s-a constituit la 1 ianuarie 2005.

                                      Ziua mondială a părinților

Ziua mondială a părinților este

aniversată la 1 iunie, pentru a le aduce un omagiu părinților din întreaga lume.

Adunarea Generală a ONU a proclamat această zi în 2012, prin Rezoluția 66/292, pentru a le arăta părinților din întreaga lume respectul cuvenit. Celebrată la nivel mondial, ziua dedicată părinților reprezintă o oportunitate pentru exprimarea prețuirii deosebite față de toți părinții de pe întreaga planetă, pentru angajamentul lor dezinteresat față de copii și pentru sacrificiul acestora, pe tot parcursul vieții, pentru cultivarea acestei relații, se subliniază în rezoluția menționată.

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite menționează, de asemenea, că familia are responsabilitatea cea mai mare în educarea și protecția copiilor, pregătindu-i pentru o viață împlinită și fericită. Părinții sunt ancorele familiei și, într-un sens mai larg, fundația comunității și a societății în care trăim. Rezoluția recunoaște rolul părinților în creșterea copiilor și invită statele membre să sărbătorească această zi împreună cu societatea civilă, implicând cât mai mulți tineri și copii în evenimentele organizate.

Decizia Adunării Generale a ONU s-a întemeiat pe recunoașterea rolului fundamental pe care tatăl și mama îl au în viața copiilor lor, dar și pe conștientizarea unor pericole la care aceștia sunt expuși în societatea contemporană, a unor circumstanțe socio-economice care îi împiedică să își îndeplinească datoria pe care o au față de copii.

 

Ziua Brion Vibber 

Ziua Brion Vibber reprezintă o sărbătoare a Wikipedia, celebrată la 1 iunie și instituită de Jimmy Wales în onoarea lui Brion Vibber, dezvoltator primar al Wikipediei, care a trimis un mesaj electronic pe 1 iunie 2004:

Saluton!

I hereby decree, in my usual authoritarian and bossy manner, that

today (June 1st) shall forever be known as Brion Vibber day.

Wikipedians of the distant future will marvel at his incredible

dedication and hard work, without which the project should have

collapsed a long time ago.  Tonight at dinner, every Wikipedian should

say a toast to Brion and his many inventions.

On Brion Vibber day, Wikipedians everywhere greet each other in

Esperanto.

Dankon, Brion.

Bondezirojn,

--Jimbo

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1475: A avut loc prima menţiune documentară a oraşului Craiova.

Oraşul Craiova este situat pe malul stâng al râului Jiu, 44°2' latitudine nordică, 23°5' longitudine estică şi la o altitudine cuprinsă între 75 si 116 metri, având o populaţie de peste 300000 locuitori.

Craiova de azi se află pe ruinele vechii aşezări geto-dacice, Pelendava, datând din perioada 400-350 î.e.n. Aşezarea este menţionată pe Tabula Peutingeriana, harta romană comandată de împăratul Caracalla şi definitivată în timpul lui Severus Alexander în anul 225.

Originile numelui oraşului nu sunt clar definite dar conform unor cercetători, acesta ar proveni din slavonescul „kralj” (rege, crai), dar poate însemna şi ținut, țară, națiune, denumirea fiind dată probabil de slavi populaţiei care exista aici cu sute de ani în urmă.

Conform altor surse, numele oraşului ar proveni de la Craiul Iovan (Ioniță Asan), mezinul fraților Petru și Asan, împărat al celui de al Doilea Țarat Bulgar, care este nevoit să se refugieze la sfârșitul domniei la nord de Dunăre, unde devine „domn peste niște vlahi din neamul lui”.

Pe locul Craiovei de astăzi, în vecinătatea mănăstirii Coșuna, se află ruinele străvechii reședințe a tribului geto-dac al Pelilor, Pelendava, din anii 400-350 î.Hr, aşezare atestată documentar pentru prima dată în Tabula Peutingeriana, o hartă din jurul anului 225 d.Hr.

În împrejurimile Craiovei a avut loc, în anul 1394, Bătălia de la Rovine, în care Mircea cel Bătrân îl învinge usturător pe Baiazid Fulgerul, iar în anul 1450, după demersurile boierilor Craioveşti, a fost înfiinţată Marea Bănie a Craiovei, care a devenit a doua formă administrativă ca importanţă în Ţara Românească, după domnie.

Sub acest nume, așezarea Craiovei apare mai întâi în inscripția de pe mormântul lui Vladislav I, apoi la 1 iunie 1475, într-un hrisov al domnului Ţării Româneşti Laiotă Basarab.

La sfârșitul secolului al XV-lea, Craiova era un târg, întins pe moșia puternicilor boieri Craiovești și a Basarabilor, iar după prima jumătate a secolului al XVI-lea, Craiova este numită frecvent oraș, fiind cel mai important loc al schimburilor economice din zonă.

În perioada domniei lui Mihai Viteazul, Craiova a cunoscut o puternică înflorire, devenind un important centru politic și militar.

În anul 1716, boierimea craioveană întâmpină cu ostilitate venirea primului domn fanariot al Țării Românești, Nicolae Mavrocordat, iar după înfrângerea turcilor și Pacea de la Passarowitz din 1718, Oltenia intră sub stăpânire austriacă.

În anul 1726, banul Gheorghe Cantacuzino este destituit, iar boierii din Craiova încep acțiunile ostile față de administrația habsburgică, mai ales că această stare venea şi pe fondul colectării centralizate a veniturilor provinciilor în visteria Curții Imperiale.

După eşecul habsburgilor de a prelua puterea de facto în provincie, aceştia părăsesc Oltenia, în anul 1739.

La nivelul anului 1735, aici sunt menţionate 836 de familii, care numărau peste 4000 locuitori.

A urmat o perioadă în care Craiova devine, până în 1770, capitala unei regiuni dominate de anarhie, în care haiduci ca Iancu Jianu făceau legea, Bănia craioveană a pierdut statutul de instituție care concura politic domnia țării, iar în anul 1761 reședința permanentă a banilor este mutată de domn la București.

În anii 1770-1771, Craiova devine capitala Țării Românești, perioadă în care Bucureștiul constituia obiectul disputelor între armatele rusești și turcești.

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, Craiova este afectată puternic, pe toate planurile, de mai multe evenimente importante: în anul 1790 a avut loc un mare cutremur, apoi în 1795 izbucneşte o epidemie de ciumă, iar un an mai târziu oraşul este afectat de un puternic incendiu.

După anul 1800 se încearcă o sistematizare a orașului: se pavează principalele străzi cu bazalt artificial, gresie de Yvoir sau porfir aduse din Elveția, Franța sau Belgia, se construiesc trotuare, iar pe marginea acestora se plantează pomi.

În anul 1806, Craiova devine scenă de război, după atacul pașei Pazvan-Oglu din Vidin.

În perioada revoluției de la 1821, Craiova devine bază militară pentru pandurii conduși de Tudor Vladimirescu, fost sluger pe moșia boierului craiovean Glogoveanu, iar în timpul ocupației țariste (1828 – 1834) şi mai ales după războiul ruso-turc din anii 1828-1829, încheiat cu Tratatul de pace de la Adrianopol, Craiova cunoaşte o perioadă de dezvoltare economică, la nivel anului 1832 fiind menţionate 595 de prăvălii, fiind principalul centru comercial al Olteniei.

În ianuarie 1835 are loc prima împărţire a Craiovei în 27 de mahalale – formațiuni urbanistice echivalente astăzi cu termenul de cartier sau de suburbie, care îşi luau numele de la hramul bisericii sau mănăstirii în jurul căreia se formau, odată cu lărgirea teritorială a așezării și cu creșterea numerică a locuitorilor.

În anul 1846 la Craiova s-a înființat prima societate românească pe acțiuni pentru transportul cerealelor cu vaporul pe Dunăre.

Craiova a jucat un rol important şi în revoluţia de la 1848, un rol important în acest eveniment avându-l corpul profesoral de la Școala Centrală din oraş, în frunte cu Ioan Maiorescu, revoluţionarii Gheorghe Magheru și Costache Romanescu, membri, din anul 1845, ai societății secrete cu caracter politic „Frăția”, orașul fiind mai apoi loc de întrunire a guvernului provizoriu și prima capitală a revoluționarilor pașoptiști înainte ca aceștia să ajungă la București.

În ajunul intrării în Craiova a primei divizii otomane, formată din 10.000 de ostași, condusă de Hussein-Pașa, la 30 noiembrie 1848, sute de locuitori ai orașului şi săteni din împrejurimi, înarmați cu puști, sulițe, topoare și coase, au întâmpinat vitejeşte trupele străine, mult superioare numeric.

În anul 1854 se introduce iluminatul public, prin lămpi cu ulei de rapiță, apoi începând cu anul 1858 se folosesc lămpi cu petrol.

În prima parte a anului 1857 s-a constituit la Craiova, Comitetul Unionist, iar la 9 octombrie 1857 Adunarea Ad-hoc a Țării Românești a votat în unanimitate pentru Unirea Principatelor, care avea să se înfăptuiască în ianuarie 1859.

În perioada războiului de independenţă (1877 – 1878), trupelor românești concentrate la Dunăre, li s-au alăturat şi unități din Craiova.

În anul 1887, la Teatrul Theodorini, se aprind primele becuri electrice, iar din 1896 orașul are propria sa uzină electrică.

În anul 1913, în perioada guvernării lui Titu Maiorescu, este semnat tratatul de pace prin care se încheie Războiul balcanic, cunoscut ca „Pacea de la Craiova”.

A urmat Primul Război Mondial, Craiova fiind în anii neutralității (1914-1916), un puternic centru militar, care găzduia cartierul general al „Armatei I”, cu un efectiv de 134.400 de oameni, apoi, după intrarea în război, la 21 noiembrie 1916, Craiova este ocupată, pentru doi ani, de trupele germane și austro-ungare, după actele de vitejie supranumite „șarja de la Robănești”, în care escadronul 3 al cavaleriei române şi Diviziile 1 și 17, au suferit pierderi grele.

În anul 1940 la Craiova are loc conferința româno-bulgară, finalizată cu Tratatul din 7 septembrie 1940, prin care sudul Dobrogei (Cadrilaterul) revenea Bulgariei.

În 1944, în Oltenia existau 753 de moşieri ce deţineau 400.000 hectare de teren, tocmai de aceea, oraşul a fost acaparat de comunişti la mijlocul lui februarie 1948, iar structura populaţiei oraşului avea să se schimbe, ducând la dispariţia completă a Craiovei boiereşti.

În zilele noastre, Craiova este un oraş cu arhitectură modernă, cu o amplă prezenţă industrială, socială şi culturală.

Populaţia totală a oraşului este de 313.530 locuitori, din care populaţia ocupată este de circa 110.000 persoane, iar suprafaţa totală a municipiului este de 8.141 ha.

• 1636: S-a născut Nicolae Milescu Spătarul, cărturar moldovean, personalitate de prim rang în cultura românească şi rusă din a doua jumătate a secolului XVII – începutul secolului XVIII.

N. Milescu şi-a făcut studiile la „şcoala cea mare” din Constantinopol, unde a avut ca profesor pe vestitul G. Blassios.

Întorcându-se în patrie pe la mijlocul anilor 50 ai secolului XVII, N. Milescu a devenit o persoană influentă la curtea domnitorilor moldoveni, ajungând la rangul de spătar.

N. Milescu a participat la un complot împotriva domnului Ştefăniţă Lupu, după descoperirea căruia cărturarul a fost nevoit să părăsească ţara.

După mai mulţi ani de pregătiri prin Valahia, Istambul, Stockholm, Pariş, în 1671, N. Milescu a sosit la Moscova, cu scrisori de recomandare din partea patriarhului Hrisant al Ierusalimului, unde a fost numit în funcţia de traducător din limbile elină, greacă, latină şi românească la departamentul soliilor al Rusiei.

În calitate de înalt dregător al acestei instituţii, a fost numit în fruntea soliei ruseşti care a plecat în China (1675-1678), misiune diplomatică ce a contribuit la cunoaşterea reciprocă dintre ruşi şi chinezi.

Nicolae Milescu, prin activitatea sa cărturărească, a avut un mare aport la dezvoltarea gândirii social-politice, filozofice, geografice, a ştiinţelor naturale din Moldova şi Rusia.

În perioada de până la stabilirea sa în Ţara Moscului, N. Milescu a manifetat un viu interes faţă de diverse probleme legate de istoria bisericii şi de teologie, scriind şi traducând câteva lucrări.

A mai scris un şir de opere mai puţin cunoscute azi, ca Aritmologhion, Povestirea despre sabile, Cartea aleasă pe surt despre nouă muze şi despre şapte arte liverale, în care autorul arată că fiecare dintre cele şapte ştiinţe îşi are muza ei, apoi Hrismologhion sau cartea celor patru monarhii. Un amestec de istorie şi legendă este în Povestirea despre zidirea bisericii Sfânta Sofia de la Constantinopol.

Printre scrierile lui Milescu se găsesc şi lucrări cu caracter pur istoric care se referă la trecutul Rusiei, precum Genealogia ţarilor ruşi, Alegerea ca ţar a lui Mihail Fiodorovici.

Opera lui Nicolae Milescu Spătarul a căpătat o largă răspândire în manuscrise în timpul secolelor XVII-XIX, în Rusia, ţările româneşti, Orientul Apropiat şi chiar în Europa Occidentală.

De la sfârşitul secolului XX, lucrările sale au început să fie valorificate şi tipărite la început în Rusia, apoi şi în alte ţări, cum ar fi cele dedicate Siberiei şi Chinei. Ele au văzut lumina tiparului şi în Republica Moldova.

• 1804: S-a născut compozitorul Mihail Glinka, considerat întemeietorul muzicii clasice ruse.

Compozitor de geniu, supranumit parintele muzicii clasice ruse, Glinka a pus bazele muzicii simfonice si a operei nationale din tara sa.

A scris prima opera rusa ,,Ivan Susanin” si ,,Viata pentru Tara” avind un succes desosebit.

A compus ,,Romanta”,Cintaretul sarac”,,Albumul de piese pentru pian” si opera fantastica,Ruslan si Ludmila”.

În urma călătoriei sale în Spania,Glinka a compus „O noapte la Madrid”, care îi va servi drept model la întoarcerea în Rusia, când compune fantezia pentru orchestră „Kamarinskaia”, cu elemente modale orientale.

• 1829: A apărut, la Iaşi, “Albina Românească” – prima gazetă în limba română din Moldova; director Gh. Asachi

O gazeta politico-literară care a apărut bisăptămânal pana la 3 ianuarie 1835 și de la 3 ianuarie 1837 la 2 ianuarie 1850.

Proprietar și redactor, Gh.Asachi a publicat și suplimentul literar Alauta Romaneasca.

După Courrier de Moldavie tipărit in limba franceza la Iasi, Albina Românească este primul ziar scris in limba romana din Principatul Moldova care, alături de Curierul Romanesc, redactat de Ion Heliade Radulescu la Bucuresti, in Tara Romaneasca ,și de Gazeta de Transilvania a lui G.Baritiu de la Brasov, au pus bazele presei periodice romanesti.

Curierul românesc, care a început să apară în București la 8 aprilie 1829, și Albina Românească, în Iași la 1 iunie același an, au fost, e drept, la început gazete aproape oficiale, pentru că publicau mai ales știri politice din țară și din afară, dar mai târziu încep să dea și mici informații literare, să dea articole istorice, nuvele, poezii, astfel că ajung să strângă în jurul lor toată mișcarea literară din țară.

• 1831: Exploratorul britanic James Clark Ross a condus prima expediție care a ajuns la Polul Nord Magnetic.

Istoria atingerii Polului Nord geografic a fost marcată de diferite controverse, deoarece mai multe echipe de expediţionari au pretins că ar fi realizat această performanţă.

Astăzi se consideră că primul om care a pus piciorul la Polul Nord a fost Robert Edwin Peary, care a condus expediţia, împreună cu asistentul său Matthew Henson şi cu patru eschimoşi, în luna aprilie a anului 1909. Dar nu este sigur sută la sută că ei ar fi realizat această performanţă, indiciile fiind insuficiente.

Exploratorul american Frederick Cook a pretins că de fapt el ar fi atins primul Polul Nord, cu un an înaintea lui Peary şi Henson. Însă dovezile acestui fapt nu au fost concludente. Alţi doi savanţi, de această dată cu ajutorul unui dirijabil, au reuşit cu certitudine să ajungă la Pol. Este vorba de expediţia din anul 1926 a lui Roald Amundsen şi Lincoln Ellsworth. La sărbătorirea a 60 de ani de la expediţia lui Peary şi Heanson, exploratorul britanic Wally Herbert a reuşit să atingă Polul de unul singur, doar cu ajutorul saniei trase de câini.

Spre deosebire de Polul Sud, aflat pe continentul Antarctida, Polul Nord nu este pe uscat, ci doar pe calota glaciară, care pluteşte în misteriosul Ocean Arctic, despre care până nu de mult nu se ştiau foarte multe, căci americanii şi ruşii ţineau la secret multe informaţii de ordin ştiinţific, zona fiind importantă şi pentru unii, şi pentru alţii din punct de vedere militar.

Polul Nord este de mai multe feluri: geografic, magnetic, geomagnetic şi inaccesibil. Prin polul geografic se înţelege cel aflat pe axa de rotaţie a Pământului, într-un loc de pe calota glaciară unde oceanul are o adâncime de peste 4.000 de metri. 

Polul Nord magnetic este stabilit cu ajutorul busolei, el nefiind un punct fix. Acolo se întâlnesc liniile câmpului magnetic, şi acest pol migrează cu circa 40 de kilometri pe an, în direcţia nord-vest. Descoperirea polului magnetic s-a făcut în anul 1831, de către exploratorul britanic James Clark Ross, polul magnetic aflându-se pe atunci în peninsula canadiană Boothia.

Polul geomagnetic este determinat prin calcule de către geofizicieni şi se află într-o poziţie medie faţă de polul geografic şi cel magnetic.

Polul Nord inaccesibil este un punct aflat la distanţa cea mai mare de ţărmuri, fiind situat la 660 de kilometri distanţă de polul geografic.

Pe fondul încălzirii globale, topirea gheţarilor de la Polul Nord este o chestiune serioasă. Chiar în acest an, o staţie rusească de cercetări polare a fost în pericol, din cauza fisurilor apărute în banchiză, şi au fost făcute planuri pentru evacuarea ei.

Porţiuni întregi care în urmă cu ani de zile erau acoperite de gheţuri acum s-au transformat în lacuri. În vara anului 2012, zăpada a atins un minim istoric, din cauza temperaturii, care era cu câteva grade peste media normală. 

Primul român ajuns la Polul Nord a fost savantul băcăuan Teodor Negoiţă (1947-2011), el ajungând acolo în anul 1995. Savantul şi-a îndreptat după aceea atenţia către Polul Sud, unde a creat şi condus prima staţie românească de la Polul Sud, numită Low-Racoviţă, inaugurată în anul 2006, aceasta fiind cedată nouă de către Divizia Antarctică Australiană.

Românul a călătorit sute de kilometri pe schiuri, prin Groenlanda şi arhipelagul Spitsbergen, a format pentru activităţi expediţionare de echipă numeroşi specialişti din domenii diverse - geografi, geologi, ingineri, medici, biologi - şi a creat în anul 1994 Institutul Român de Cercetări Polare, institut privat destinat strângerii de fonduri pentru expediţiile ştiinţifice româneşti.

• 1869: Thomas Edison primea brevetul pentru masina de vot electrica.( Inregistratorul electrografic de voturi)

Edison avea 22 de ani si lucra ca operator in telegrafie cand a primit prima patenta pentru o masinarie numita inregistratorul electrografic de voturi. La acea vreme erau mai multi inventatori care incercau sa descopere metode pentru ca voturile din structurile legislative sa fie inregistrate intr-un mod modern, mai eficient decat cel clasic, bazat pe strigare, Edison numarandu-se printre acestia.

La un moment dat, un prieten al lui, tot operator in telegrafie - Dewitt Roberts -, a aratat interes pentru aparatul creat de el, l-a cumparat cu 100 de dolari si l-a dus la Washington. Dar Congresul nu dorea nicio masinarie care sa faca votarea mai rapida si care, implicit, reducea timpul pentru tratativele parlamentare.

• 1880: A fost dat în folosinţă, în SUA, primul telefon public.

Aparatul a fost instalat într-o cabină amplasată la intrarea în clădirea Băncii Yale, din New Heaven (Connecticut).

• 1934: În această zi ia naştere Nissan Motor Company prin redenumirea companiei Jidosha-Seizo Kabushiki-Kaisha (Compania de Producţie a Automobilelor, într-o traducere aproximativă).

Jidosha-Seizo Kabushiki-Kaisha a luat naştere în Decembrie 1933, dar ulterior a adoptat numele pe care îl cunoaştem cu toţi. Denumirea Nissan este o abreviere de pe bursă a Nippon Sangyo, una dintre companiile deţinute de Yoshisuke Aikawa.

Nissan a luat practic naştere din două companii din DAT Motors - cei care făceau la acea vreme Datsun - şi la care Aikawa deţinea acţiuni şi divizia de subansamble auto a Tobata Casting, compania pe care o conducea Aikawa. Acţionarii Tobata Casting nu au fost însă încântaţi de perspectiva de a face automobile şi Aikawa a cumpărat toate acţiunile Tobata Casting, crezând foarte mult în viziunea sa.

Nissan a produs primul automobil în 1935 modelul fiind asamblat la uzina din Yokohama în luna Aprilie. Japonezii s-au mişcat foarte repede şi în acelaşi an au început să exporte maşini în Australia. În 1938 expansiunea Nissan a fost sistată de război, camioanele şi vehiculele militare luând locul automobilelor pe liniile de producţie. Uzina Nissan a căzut însă în mâinile americanilor şi şi-a reluat producţia de abia la jumătatea anilor '50.

Nissan (Datsun) SunnyÎn 1960 însă a devenit primul constructor japonez recompensat cu premiul Deming pentru excelenţa tehnologică (un premiu acordat de japonezi celor mai inovatoare companii). Criza combustibililor din anii '70 a ajutat foarte mult Nissan, în special pe piaţa americană acolo unde se cereau automobile cât mai economice. Nissan a operat practic două mărci până în 1981, Datsun pentru automobilele mici şi economice şi Nissan pentru automobilele din clasele superioare.

Datorită succesului american Nissan şi-a putut extinde operaţiunile şi în restul lumii, astăzi operând unităţi de asamblare sau producţie în 17 ţări. Nissan este cea de-a treia companie japoneză ca mărime, după Honda şi Toyota şi formează o alianţă puternică cu Renault.

• 1957: S-a înfiinţat, la Bucureşti, Muzeul Literaturii Române. 

A fost fondat de criticul şi istoricul literar Perpessicius, care a fost şi primul director al instituţiei.

Perpessicius - Dumitru S. Panaitescu (n. 21 octombrie 1891, Brăila — d. 29 martie 1971, București) a fost un istoric și critic literar, folclorist, eseist și poet român, cercetător și editor al operei eminesciene, membru titular al Academiei Române.

Muzeul Național al Literaturii Române a fost înființat la 1 iunie 1957 de academicianul Dumitru Panaitescu - Perpessicius. Inițial, muzeul a funcționat într-o clădire din șoseaua Kiseleff nr. 10, iar între 1964-1966 în fosta casă a lui Mihail Sadoveanu din strada Muzeul Zambaccian la nr. 151. Din 1967 a primit ca sediu Casa Krețulescu, pe Bulevardul Dacia nr. 12, sector 1.

În 2014, după 42 de ani de funcționare în clădirea din Bulevardul Dacia, Muzeul Literaturii Române și-a închis porțile pentru vizitatori deoarece, în urma unui proces de retrocedare, muzeul a fost evacuat și, din 15 august 2014, a primit un sediu provizoriu în Casa Presei, corp A4, etajul 2, unde a fost redacția ziarului Gândul.

Muzeul are un patrimoniu de peste 300.000 de manuscrise, obiecte de patrimoniu și cărți vechi, inclusiv unele incunabule mai vechi de 500 de ani, evaluate la peste 1 miliard de euro. Printre ele se numără și manuscrise de Marcel Proust, Thomas Mann, Paul Valéry, Giovanni Papini, Giuseppe Ungaretti și Mihai Eminescu.

• 1980: Postul de televiziune american CNN a efectuat prima transmisie.

Magnatul american al audiovizualului, Ted Turner, a lansat într-un studio din Atlanta (Georgia), Cable News Network, primul canal de televiziune cu ştiri în derulare.

Succesul a fost de aşa natură, încât Ted Turner a creat, în 1995, CNN Internaţional.

Astăzi, CNN are peste 4.000 de angajaţi , 37 de birouri internaţionale şi sute de milioane de spectatori.

Să aveți o zi frumoasă!