30 Iunie

Este a 181-a zi a anului. 
Au mai rămas 184 de zile până la sfârșitul anului. 
Soarele răsare la 05 h 35 m și apune la 21 h 04 m. 

Citatul zilei

„Nu cunoaştem adevărata valoare a momentelor noastre până când acestea nu trec prin testul memoriei”. (Georges Duhamel)

Ziua Asteroidului

Ziua Asteroidului este un eveniment recunoscut de Organizația Națiunilor Unite și organizat anual cu scopul de a atrage atenția asupra asteroizilor și a modalităților în care Pământul poate fi protejat de un posibil impact periculos. Ziua Asteroidului a fost fondată în 2014, de Dr. Brian May, astrofizician și chitarist al formației rock Queen, Danica Remy, COO Fundația B612, Rusty Schweickart, astronaut Apollo și Grig Richters, regizor german.

Ziua Asteroidului are loc pe data de 30 iunie în fiecare an pentru a aminti de cel mai mare impact cu un asteroid din istoria documentată, evenimentul din Siberia – Tunguska, care a devastat peste 2000 km pătrați, reprezentând dimensiunea unui oraș de dimensiuni mari.

Începând cu ediția din anul 2017, ROSA a devenit partener oficial al proiectului.

Agenția Spațială Română (ROSA) invită organizațiile din România să participe pe data de 30 iunie la un eveniment internațional, Ziua Asteroidului, organizat cu scopul de a atrage atenția asupra riscurilor de impact cu asteroizii și metodele prin care Pământul poate fi protejat.

Evenimentul a fost stabilit în acestă zi în amintirea impactului din Tunguska din 1908, cel mai mare impact din istoria recentă.

În ziua de 30 iunie 1908, un asteroid a lovit Pământul în Siberia, la Tunguska. Aproximativ 80 de milioane de copaci, de pe o suprafaţă de 2.150 de km2, au fost spulberaţi în explozia ce a avut o forţă echivalentă cu cea a 20 de bombe atomice. Impactul surprinzător al meteoritului care a explodat la Celiabinsk, în 2013, cu o forţa unei bombe de 500 de kilotone, demonstrează că nu suntem niciodată în siguranţă în faţa unor astfel de ameninţări din spatiu.

În luna iunie, Discovery Science susţine Asteroid Day, o iniţiativă internaţională care îşi propune să informeze şi să educe publicul despre riscurile generate de asteroizi şi modalităţile prin care se pot proteja în cazul unui impact. Ziua oficială dedicată asteroizilor este 30 iunie, iar în 2016 se împlinesc 108 ani de la evenimentul petrecut în 1908 în Tunguska, Siberia, unde s-a produs cea mai puternică explozie din istoria recentă, ca urmare a impactului undei de şoc provocate de un asteroid care s-a dezintegrat în atmosfera terestră.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1470: S-a născut regele Charles al VIII-lea al Franţei, cunoscut pentru iniţierea expediţiilor franceze în Italia, care au durat până la mijlocul secolului următor.

Singurul fiu al lui Ludovic XI şi al Charlotte de Savoia, Charles nu a arătat mari aptitudini pentru guvernare, avea o inteligenţă redusă şi a avut o stare precară de sănătate. De altfel, în primii ani ai domniei sale, Franţa a fost guvernată de o regenţă alcătuită din sora lui, Anne, şi soţul ei, Pierre de Bourbon, deşi Charles avea vârsta necesară pentru a conduce ţara.

A început o mare expediţie în Italia pentru a-şi afirma dreptul la regatul Neapole, pe care pretindea că l-a moştenit de la Angevini. Această ambiţie absurdă a declanşat o serie de războaie de lungă durată în Italia, cu preţul unor cheltuieli imense.

Charles a traversat Italia fără prea mare opoziţie, în 1494, şi a intrat în Napoli în triumf , pe 22 februarie 1495, fiind încoronat acolo pe 12 mai.

Între timp, Milano, Austria, Veneţia şi Papa s-au unit împotriva lui. A scăpat cu greu în Bătălia de la Fornovo şi şi-a pierdut cuceririle, fiind nevoit să se întoarcă în Franţa.

A murit în timp ce se pregătea pentru o altă expediţie.

• 1859: Acrobatul francez Charles Blondin traversa cascada Niagara, mergand pe o funie lunga de 335 de metri. 

In timpul traversarii, francezul s-a oprit si el a tras la el, cu o franghie, o sticla dintr-o barca aflata la 349 de metri mai jos si a baut din ea. O luna mai tarziu, acelasi Charles Blondin l-a traversat in spate, tot peste cascada, pe managerul sau, Harry Colcord. Signor Farini (de fapt, un american pe nume William Leonard Hunt) a repetat acrobatia in august 1860. Dupa doua saptamani, el si Blondin au traversat impreuna Niagara la lumina Lunii, fiecare ducand in spate cate un pasager. Altii au copiat apoi aceasta cascadorie, printre care si o italianca, Maria Speltzerini.

• 1866: A fost promulgată, de către domnitorul Carol I, noua Constituţie a României, în vigoare cu unele modificări din 1879, 1884 şi 1917, până în 1923, redactată după modelul Constituţiei Belgiei din februarie 1835.

• 1884: S-a nascut Georges Duhamel, medic, scriitor şi poet francez.

Odată cu declanşarea războiului, în 1914, Georges Duhamel s-a înrolat și a practicat meseria de chirurg timp de patru ani, deseori expus pericolului. Această experiență dureroasă i-a inspirat două scrieri care i-au adus o notorietate imediată: Viața martirilor și Civilizație, ultima obținând Premiul Goncourt, în 1918.

În viața civilă, el s-a consacrat în întregime literaturii și apărării unei civilizații cu față umană. În 1919, a descoperit, în departamentul Seine-et-Oise, Valea râului Sausseron și comuna Valmondois, unde și-a petrecut fiecare vară.

În 1935, Georges Duhamel a fost ales membru în fotoliul numărul 30 al Academiei Franceze. Între 1930 și 1940, scriitorul a călătorit în Franța și în străinătate, apărând prin conferințe excepționale apărând limba și cultura franceze, precum și ideea unei civilizații bazate pe afecțiunea umană în contrast cu progresul tehnic.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Georges Duhamel, numit provizoriu secretar permanent al Academiei Franceze, și-a văzut opera interzisă de către germani. El s-a opus cu stoicism presiunii ocupanților și fracțiunii mareșalului Pétain din interiorul Academiei Franceze, poziție pentru care generalul Charles de Gaulle i-a adus mulțumiri publice mai târziu.

După război, în 1947, Duhamel a fost numit președinte al Alianței Franceze și a reluat călătoriile cu scop de promovare a culturii franceze, înființând peste tot numeroase școli ale Alianței.

• 1889: A fost creată Uniunea Inter-Parlamentară (UIP), la iniţiativa a doi parlamentari pacifişti, William Randal Cremer (Marea Britanie) şi Frédéric Passy (Franţa).

Una dintre cele mai vechi instituţii politice din lume, UIP (cu sediul la Geneva) reprezintă organizaţia parlamentelor la nivel global.

Principalele sale obiective erau promovarea dialogului parlamentar în problemele păcii, coordonarea şi schimbul de experienţă între parlamentele din ţările membre (România a aderat la UIP, în 1891).

Este primul for permanent pentru realizarea de negocieri politice multilaterale, care a promovat ideea de pace şi arbitraj internaţional.

Prima conferinţă a Uniunii s-a desfăşurat la Paris. UIP are în componentă membri ai parlamentelor din 138 de state ale lumii şi a pus bazele cooperării instituţionalizate la nivel interguvernamental, materializată în cadrul Ligii Naţiunilor, ulterior Naţiunile Unite. De asemenea, a contribuit la înfiinţarea Curţii Permanente de Arbitraj de la Haga.

• 1894: La Londra a fost inaugurat podul suspendat mobil peste Tamisa, Tower Bridge, primul si cel mai inalt dintre podurile din capitala britanica

Tower Bridge apartine, simbolic, Turnului Londrei care se afla in preajma sa. A fost nevoie de opt ani pentru construirea lui si de 50 de designeri si arhitecti. Bijuteria arhitecturala de azi poate fi traversata atat cu masina, cat si pe jos. Tower Bridge a devenit o importanta atractie turistica, cu spectaculoase galerii si expozitii distibuite pe orizontala si pe verticala podului. In incaperile podului sunt gazduite si evenimente speciale, concerte, spectacole si chiar casatorii.

Tower Bridge este un pod peste Tamisa situat în Londra. Podul a fost construit între anii 1888 - 1894 și leagă partea de sud cu nordul orașului. Lungimea totală a podului este de 244 m, înălțimea pilierilor atinge 65 m. Tower Bridge a fost proiectat în stilul neogotic de Horace Jones. Pe malul de nord al Tamisei se află Turnul Londrei (Tower of London) și Saint Katharine Docks. Pe malul de sud se găsește City Hall. Frecvent turiștii confundă Tower Bridge cu Podul Londrei (London Bridge), care este podul următor pe direcția sensului de curgere a Tamisei.

O legendă urbană spune că în 1968, Robert McCulloch, cel care a cumpărat London Bridge și l-a reconstruit în Lake Havasu, a crezut că a cumpărat Tower Bridge. Acest zvon a fost infirmat de McCulloch și de Ivan Luckin, cel care a vândut podul.

Tower Bridge este în același timp un pod mobil și un pod suspendat. Podul are două turnuri care sunt legate între ele la nivelul superior prin pasarele, care au rolul de a se opune forțelor orizontale exercitate de secțiunile suspendate ale podului de pe părțile dinspre uscat ale turnurilor. Componentele verticale ale forțelor din secțiunile suspendate și reacțiile verticale ale celor două pasarele sunt suportate de cele două turnuri robuste. Pivoții pentru basculare și mașinile necesare deschiderii podului sunt adăpostite la baza fiecărui turn. Culoarea actuală a podului datează din 1977 când a fost vopsit în roșu, alb și albastru în onoarea Reginei Elisabeta a II-a, cu prilejul celei de-a 25-a aniversări a urcării pe tron. Culoarea originală a fost maro ciocolatiu.

Construcția podului a început în anul 1886 și a durat opt ani, cu cinci antreprenori importanți - Sir John Jackson (fundația), William George Armstrong (hidraulică), William Webster, Herbert Henry Bartlett și Sir William Arrol & Co. – și 432 de muncitori constructori. E W Crutwell a fost inginerul șantierului.

Doi piloni masivi, care conțineau peste 70.000 de tone de beton, au fost înfipți în solul de pe fundul râului pentru a susține construcția. Peste 11.000 de tone de oțel au constituit scheletul turnurilor și a traveelor. Această structură a fost apoi îmbrăcată în granit de Cornish și piatră de Portland pentru a proteja părțile metalice și pentru a-i da podului un aspect plăcut.

Jones a murit în 1887 și George D. Stevenson a preluat conducerea proiectului. Stevenson a înlocuit fațada de cărămizi originală propusă de Jones cu o fațadă ornată în stil victorian gotic, care face ca podul să fie un reper distinctiv. Modificarea a avut ca scop armonizarea podului cu Turnul Londrei din vecinătate. Costul total al construcției a fost de 1.184.000 lire sterline (100.000.000 de lire sterline în 2010).

Inaugurarea

Podul a fost inaugurat oficial pe 30 iunie 1894 de Prințul de Wales (viitorul rege Eduard al VII-lea) și de soția acestuia, Prințesa de Wales (viitoarea regină Alexandra).

Înainte ca podul să fie construit, Tower Subway, un tunel aflat la 400 m spre vest, era cel mai scurt mod de traversare a râului dinspre Tower Hill către Tooley Street în Southwark. Deschis în 1870, Tower Subway a fost primul tunel subteran de cale ferată, dar a fost închis după numai trei luni și a fost redeschis ca tunel pentru pietoni. O dată ce Tower Bridge a fost deschis publicului, mare parte din traficul pietonal a fost preluat de pod, pentru că aici nu se plătea nicio taxă pentru trecere. Pentru că a pierdut mult din venituri, tunelul a fost închis în 1898.

Tower Bridge este unul din cele cinci poduri din Londra care în prezent este în proprietatea și administrarea Bridge House Estates, o fundație non-profit aflată sub controlul City of London Corporation. Este singurul dintre podurile fundației care nu leagă City of London de Southwark, capătul de nord fiind în Tower Hamlets.

Proiectul

Podul are 244 m lungime și două turnuri de 65 m înălțime, construite pe piloni. Traveea centrală, de 61 m, este divizată în două părți care pot fi ridicate la un unghi de 83 de grade pentru a permite circulația pe râu. Fiecare parte, cântărind peste 1000 de tone, este contrabalansată pentru a minimiza forța și a permite ridicarea în 5 minute.

Cele două travee laterale sunt poduri suspendate, fiecare de 82 m lungime, cu tijele de susținere fixate în contraforturi și în turnuri. Pasarelele pentru pietoni sunt la 44 m deasupra râului când acesta are cel mai înalt nivel.

Controlul navigației

Pentru a controla traficul pe râu au fost stabilite diferite reguli și semnale. În cursul zilei, controlul era asigurat de luminile roșii ale semafoarelor montate pe cabinele de control de pe pilonii de la fiecare capăt al podului. Noaptea se foloseau lumini colorate, pentru fiecare direcție, pe ambii piloni: două lumini roșii care indicau că podul e închis și două lumini verzi care arătau că este deschis. Pe ceață se folosea și un gong.

Vasele care treceau pe sub pod trebuia să afișeze semnale: ziua, o bilă neagră de 0,61 m în diametru era atârnată acolo unde putea fi văzută, iar noaptea, două lumini roșii în același loc. Pe ceață, navele trebuia să emită semnale sonore în mod repetat.

Dacă o bilă neagră era suspendată în zona mijlocului fiecărei pasarele (sau o lumină roșie pe timpul nopții) însemna că podul nu putea fi deschis. Aceste semnale erau repetate la aproximativ 900 de metri în aval, la Cherry Garden Pier, unde vasele care voiau să treacă pe sub pod trebuia să își afișeze propriile semnale vizuale și să emită semnale sonore în timp ce se apropiau, pentru a-l alerta pe „maestrul podului”.

Mecanismul de control pentru echipamentele de semnalizare a fost păstrat și poate fi văzut funcționând în muzeul podului.

Traficul rutier

Tower Bridge este încă o trecere importantă și aglomerată peste Tamisa: în fiecare zi trec peste pod peste 40.000 de oameni (în mașini, cu motociclete sau pe jos). Podul face parte din inelul rutier al City of London și este limita estică a zonei în care se plătește pentru accesul cu autovehicule (nu se plătește însă o taxă pentru trecerea pe pod cu mașina).

Pentru a menține integritatea structurii istorice, City of London Corporation a impus o limită de viteză de 32 km/h și o limită de masă de 18 t pentru vehiculele care circulă pe pod. Un sistem sofisticat dotat cu aparat fotografic măsoară viteza vehiculelor care trec pe pod, folosind plăcuțele de înmatriculare ca sistem de recunoaștere a mașinilor pentru a trimite amenzile șoferilor care depășesc viteza legală.

Un al doilea sistem monitorizează alți parametri ai vehiculelor. Bucle de inducție și detectoare piezoelectrice sunt folosite pentru a măsura greutatea, înălțimea șasiului și numărul de axe pentru fiecare vehicul.

Navigația pe râu

Părțile mobile ale podului sunt ridicate de aproximativ 1000 de ori pe an.

Traficul pe râu s-a redus mult, dar încă are prioritate față de traficul rutier. În prezent este necesară o notificare făcută cu 24 de ore înainte de deschiderea podului.

Un sistem computerizat a fost instalat în anul 2000 pentru a controla ridicarea și coborârea părților mobile prin telecomandă. Din nefericire nu s-a dovedit suficient de funcțional, podul rămânând blocat, în poziție deschisă sau închisă, de câteva ori în anul 2005, până când senzorii au fost înlocuiți.

• 1908: În Siberia (în zona răului Podkamennaia Tunguska) a căzut un meteorit gigant, numit, ulterior, Tungus.

Impactul a fost atât de puternic, încât a produs un cutremur de peste 5 grade pe scara Richter, pe o rază de circa 1000 de kilometri.

Siberia, regiunea Krasnoiarsk, 30 iunie 1908, ora 7 si 40 de minute. Un ciudat obiect tubular inconjurat de o lumina orbitoare isi face aparitia pe cer. Numai cateva secunde mai tarziu acesta se prabuseste cu un suierat asurzitor in padurea siberiana. Impactul a fost atat de puternic incat a produs cutremure de peste 5 grade pe scara Richter pe o raza de circa 1000 de kilometri. Avusese loc fenomenul Tunguska.

Martorii oculari spun ca explozia a fost insotita de flacari uriase, iar incendiile care au urmat au durat zile in sir. Unda de soc a facut inconjurul pamantului si fenomene misterioase au inceput sa aiba loc la scurt timp dupa aceea. Intregul continent asiatic a fost udat de ploi negre nemaivazute iar cerul a fost acoperit de nori argintii care emiteau o lumina stranie. Nopti luminoase au fost semnalate pana in Europa fara ca cineva sa poate explica incredibilul eveniment. S-a estimat ca daca impactul ar fi avut loc doar cateva ore mai tarziu, orasul Sankt Petersburg ar fi fost, pur si simplu, ras de pe harta.

In ciuda fenomenelor enigmatice care avusesera loc, nimeni nu se incumetase sa cerceteze locul cu pricina. Asta pana in 1921, atunci cand Leonid Kulik, un cercetator rus, a intreprins prima expeditie  in regiunea Tunguska, in speranta de a descoperi urmele craterului a ceea ce mai toti oamenii de stiinta credeau ca a fost un meteorit. Conform calculelor lui Kulik, impactul ar fi fost produs de unul dintre cele mai mari corpuri ceresti care ar fi lovit vreodata pamantul. El chiar reuseste sa schiteze presupusul obiect si incearca sa convinga noul guvern sovietic sa finanteze o expeditie care sa porneasca in cautarea imensului bloc de fier de origine extraterestra.

Pretextand ca descoperirea unei asemenea cantitati de fier ar putea revigora economia nationala, cercetatorul primeste fondurile pentru cea de a doua expeditie care va avea loc in 1927. Cu toate acestea, in loc sa faca lumina in cazul Tunguska, calatoria avea sa adanceasca si mai mult misterul. Spre mare supriza a lui Kulik, niciun crater nu a fost descoperit. In schimb, pe o raza de peste 35 de kilometri copacii carbonizati fusesera culcati la pamant de explozia puternica ce avusese loc cu 19 ani inainte. Fapt si mai curios, in locul in care se credea ca avusese loc impactul, copacii ramasesera in picioare asemeni unor stalpi de telegraf. Nici incercarea de a gasi fragmente meteorice nu s-a soldat cu vreun rezultat. Meteoritul, pur si simplu, nu exista.

Lumea stiintifica se simtea neputincioasa si nu putea decat sa speculeze pe marginea bizarului fenomen. Doi cercetatori rusi avanseaza o noua idee, diferita de cea a lui Kulik, conform careia obiectul care a lovit Siberia nu ar fi fost un meteorit ci o cometa alcatuita din gheata si praf cosmic, fapt ce ar explica lipsa craterului si a urmelor metalice din regiune.

Explicatia nu este insa in masura sa acopere si celelate evenimente ciudate care au urmat impactului, cum ar fi unda de soc si cutremurulele puternice. Nici ipoteza meteoritului care ar fi explodat inainte de a lovi solul nu este in masura sa multumeasca oamenii de stiinta. Lipseau, pur si simplu, dovezile materiale.

Expeditiile care au urmat in anii 50-60 au scos la lumina sfere microscopice de sticla ce contineau mari cantitati de nichel si iridiu, fapt ce avea sa conduca la ideea ca originea lor ar fi una extraterestra. Ceea ce dusese la aparitia lor era insa un mister, iar teoriile tindeau sa mearga mai degraba catre pseudo-stiinta. Prabusirea unui OZN, antimaterie sau gauri negre au fost doar cateva dintre ipotezele lansate in presa vremii.

Studiile asupra efectelor bombelor atomice de la Hiroshima si Nagasaki aveau sa adanceasca si mai mult misterul Tunguska, atunci cand Aleksandr Kazantev, om de stiinta rus, descoperea similitudini intre cele doua evenimente: norii luminosi, ploaia neagra si padurea de stalpi de telegraf. Dar cum era posibil ca o explozie nucleara sa aiba loc in 1908? Probele prelevate din solul si vegetatia din zona dovedeau fara putinta de tagada ca nu exista nicio urma de radiatie. Chiar daca adeptii teoriei atomice isi sustineau opiniile si prin misterioasa epidemie care lovise majoritatea persoanelor aflata la mai putin de 100 de kilometri de explozie, si care se manifesta prin aparitia unor rani purulente, medicii rusi puneau totul pe seama variolei care afecta localnicii cu mult inainte de fenomenul Tunguska.

Controversele nu au incetat nici astazi. Daca majoritatea savantilor rusi inclina sa creada ca a fost vorba de o cometa, oamenii de stiinta americani sunt de parere ca vinovatul este un asteroid. Argumente exista de ambele parti, dar nici una dintre teorii nu poate fi general acceptata. La inceput de secol XXI, evenimentul care a creat stupoare in 1908 este inca invaluit in mister.

Fenomenul Tunguska, sau Explozia de la Tunguska (în spațiul rus relatat ca Meteoritul de la Tunguska sau Meteoroidul de la Tunguska) a fost o explozie puternică, care a avut loc în apropiere de Râul Podkamennaia Tunguska), în ceea ce este numit acum Ținutul în Rusia, la ora Greenwich 00:13:35 (ora locală 07:14) în data de 30 iunie 1908 (17 iunie, conform calendarului iulian, timpul local în uz).

Explozia se crede că a fost cauzată de un meteorit mare sau de un fragment de cometă la o altitudine de 5–10 km. Diferite studii au dat mai multe estimări privind dimensiunea și natura obiectului, toți cercetătorii fiind de acord că obiectul avea dimensiuni de zeci de metri.

Descriere

Se relateză că încă cu trei zile înainte de eveniment, începând cu 27 iunie 1908 (stil vechi), în Europa, Rusia europeană și Siberia de Vest puteau fi observate fenomene atmosferice neobișnuite: nori argintii, amurguri luminoase, halouri solare. Astronomul britanic William Dening scria că în noaptea de 30 iunie cerul deasupra orașului Bristol era într-atât de luminos, încât stelele practic nu se observau; și toată partea nordică a cerului era de un ton roșiatic, iar partea estică — verzuie.

Explozia a avut loc în data de 30 iunie 1908. Aproximativ 80.000.000 de copaci de pe o suprafață de 2.150 de km2 au fost spulberați în explozia foarte puternică, cu o forță echivalentă cu cea a 20 de bombe atomice.

În dimineața zilei de 30 iunie 1908, deasupra Siberiei Centrale a zburat un obiect arzător, cu direcția spre nord, însoțit de sunete similare celui de tunet; zborul său fiind observat în multe localități din acea regiune. Forma corpului a fost descrisă ca fin rotundă, sferică sau cilindrică; culoarea — roșie, galben sau alb; fără prezența unei urme de fum, totuși unii martori oculari au relatat despre o bandă coloră similară curcubeului, rămasă în urma obiectului.

La ora locală 7 și 14 minute, deasupra ”bălții de sud” din apropiere de râul Podkamenaia Tunguska corpul a explodat; puterea exploziei, conform unor aprecieri, fiind de 40—50 megatone în echivalent de trotil.

Urmări

    Locuitorii din zona Tunguska au găsit fragmente dintr-un material neobișnuit mai strălucitor decât lama unui cuțit... (1976, muncitori din Ertea, în timp ce pescuiau pe râul Vașka)

    După 1908 personalul medical se confruntă cu decese datorate unei maladii necunoscute. Autopsii moderne au dovedit că oamenii au murit din cauza efectelor radioactivității. La fel animalele din zonă au contactat diferite boli curioase (de exemplu renilor le apăreau pe piele un fel de răni și cruste care nu se vindecau).

• 1934: A avut loc, în Germania, masacrul împotriva liderilor asociațiilor politice rivale lui Hitler („Noaptea cuțitelor lungi")

În ziua de 30 iunie 1934, Hitler a început masacrul împotriva liderilor asociaţiilor politice rivale, în urma căruia Ernst Rohm şi locotenenţii săi din SA (Sturmabteilung) au fost asasinaţi. Denumită “Noaptea cuţitelor lungi” sau "Operaţiunea Colibri", acţiunea de epurare a avut loc între 30 iunie şi 2 iulie 1934.

Cel puţin 85 de oameni au murit oficial în timpul epurării, deşi unele surse susţin că numărul morţilor ar fi de ordinul sutelor. Totodată, peste o mie de presupuşi adversari au fost arestaţi.

Majoritatea celor ucişi erau membri ai „Batalioanelor de asalt” (SA) (în germană Sturmabteilung), o organizaţie paramilitară nazistă. Adolf Hitler a acţionat împotriva SA şi împotriva liderului său, Ernst Röhm, deoarece vedea în independenţa SA şi în apetitul membrilor acesteia pentru violenţe de stradă o ameninţare directă asupra puterii sale. De asemenea, Hitler a dorit să prevină o eventuală mişcare a liderilor armatei germane, Reichswehr-ul, care se temea şi totodată dispreţuia în egală măsură SA, de a-l înlătura de la putere, mai ales de când Röhm îşi făcuse clară ambiţia de a absorbi Reichswehr-ul, punându-se el însuşi la conducerea lui. Totodată, Hitler s-a folosit de această epurare pentru a acţiona împotriva criticilor conservatorilor la adresa regimului său, venite mai ales din partea celor loiali vicecancelarului Franz von Papen, precum şi pentru a-şi regla conturile cu duşmani ai săi mai vechi.

Majoritatea omorurilor au fost comise de Schutzstaffel (SS), o altă organizaţie nazistă paramilitară de elită, şi de către Gestapo, poliţia secretă politică a regimului. Epurarea SA-ului a întărit şi a consolidat susţinerea armatei pentru Hitler. De asemenea, a furnizat o mantie de legalitate pentru regimul nazist, întrucât tribunalele germane şi guvernul acestei ţări au dat rapid la o parte secole de interzicere a omorurilor extrajudiciare pentru a-şi demonstra loialitatea faţă de regimul nazist.

Înainte de punerea în aplicare a planului, autorii săi îl denumeau uneori Colibri, după parola folosită pentru a declanşa acţiunile grupărilor de execuţie în ziua epurării. Numele de cod al operaţiunii pare să fi fost ales arbitrar. Numele de "Noaptea cuţitelor lungi" se referă la masacrul oamenilor lui Vortigern de către mercenari angi, iuţi şi saxoni în Mitul arthurian. Expresia Noaptea cuţitelor lungi în limba germană datează dinaintea masacrului, şi înainte de a deveni sinonim cu această epurare, se referea în general la acte de răzbunare. Până în ziua de azi unii germani încă folosesc termenul de „Röhm-Putsch” pentru a descrie evenimentul, întrucât acesta a fost termenul oficial pe care regimul nazist l-a introdus în limbajul de la acea vreme, pentru a da o falsă sugestie, precum că omorurile au fost necesare pentru a evita o lovitură de stat din partea lui Röhm şi apropiaţilor lui din SA.

• 2015: Pe 30 iunie a fost adăugată o secundă în plus în dispozitivele care măsoară timpul universal, pentru a compensa încetinirea vitezei de rotație a Terrei în jurul propriei axe.

Omenirea a primit o secundă în plus, pe 30 iunie, care a fost adăugată în dispozitivele care măsoară timpul universal, pentru a compensa încetinirea vitezei de rotaţie a Terrei în jurul propriei axe, informează site-ul lepoint.fr.

Întrucât Terra are nevoie de o secundă în plus faţă de anul 2008 pentru a efectua o rotaţie completă, acea secundă suplimentară va trebui să fie adăugată în dispozitivele de măsurare a timpului.

Astfel, pe 30 iunie, la ora 23 59 de minute şi 59 de secunde, omenirea va primi o secundă suplimentară. Nu va fi însă pentru prima dată când acest lucru se va petrece. Din 1972, oamenii au primit 24 de astfel de secunde-bonus. Cele mai recente au fost adăugate timpului universal în 2005 şi în 2008.

Aceasta este o consecinţă a încetinirii rotaţiei Terrei sub efectul disipării energiei terestre prin intermediul fenomenului mareelor. Or, începând din 1967, timpul universal, cel afişat de ceasuri şi computere, nu mai este conectat la rotaţia terestră şi la astre, ci este calculat în funcţie de radiaţiile izotopului de cesiu 133. Dintr-o dată, a apărut astfel o diferenţă între timpul universal şi rotaţia terestră. Întrucât încetinirea rotaţiei Terrei în jurul propriei axe este de o secundă, faţă de anul 2008, acea secundă va trebui adăugată dispozitivelor care afişează ora exactă. Dacă această corecţie nu ar fi realizată din când în când, atunci ziua şi noaptea vor ajunge să fie "inversate" (din punct de vedere orar) peste 6.000 de ani.

Serviciul internaţional de monitorizare a rotaţiei terestre şi a sistemelor de referinţă - IERS -, amenajat la Observatorul din Paris, în cadrul SYRTE (Sisteme de Referinţă Timp Spaţiu), reprezintă organismul responsabil cu previzionarea şi anunţarea acestor secunde intercalate. Totuşi, luarea în calcul a secundelor suplimentare nu a fost pe deplin rezolvată şi standardizată de sistemele informatice, din cauza imposibilităţii de a prevedea apariţia lor.

Să aveți o zi frumoasă!