1 Iulie

Este a 182-a zi a anului. 
Au mai rămas 183 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 05 h 35 m și apune la 21 h 04 m.  

Citatul zilei

” Nou? Da ce-i astăzi nou sub soare? Nu sunt toate trecute? Nu sunt toate vechi? Nu-i cinstea veche, încât n-o mai găseşti pe pământ? Nu-i patriotismul vechi, încât de-abia îi mai afli numele în gura procleţilor? Nu sunt, în sfârşit, vechi, paragine de vechi, toate virtuţile şi toate viţiurile, pân' şi moda? Ş-apoi mai ai încă pretenţie să ne arăţi ceva nou, şi încă ce?” (Mihail Kogălniceanu, politician, avocat, istoric și publicist român, prim-ministru al României, n. 6 septembrie 1817– d. 1 iulie 1891)

Ziua Justiției

Instituită în anul 1994, prin Hotărârea nr. 364 a Guvernului României, Ziua Justiției se sărbătorește, potrivit articolului 2 al acestei Hotărâri, în prima duminică a lunii iulie. Acest eveniment marcheaza rolul și importanța puterii judecatorești, a partenerilor justiției, a tuturor oamenilor legii în încercarea de consolidare a statului de drept și constituie, totodată, un bun prilej pentru consolidarea relațiilor instituționale.

Instituită în anul 1994, prin Hotărârea nr. 364 a Guvernului României, Ziua Justiției se sărbătorește, potrivit articolului 2 al acestei Hotărâri, în prima duminică a lunii iulie.

Ziua Justiției are menirea de a marca rolul și importanța puterii judecătorești, a partenerilor justiției, a tuturor oamenilor legii în încercarea de consolidare a statului de drept. Ea constituie, totodată, și un bun prilej pentru consolidarea relațiilor instituționale.

Ziua internațională a muzicii reggae

În prima zi a lunii iulie, în întreaga lume se celebrează muzica reggae şi artiştii acestui gen.

De July One, mii de cântăreţi și fani se reunesc în Kingston, Jamaica.

Muzica reggae își are originile în anii ’60.

Artişti jamaicani au combinat stiluri auzite la radiouri din SUA, precum R&B și jazz, cu muzica tradițională.

Bob Marley şi Jimmy Cliff sunt cei mai cunoscuţi muzicieni reggae.

Ziua internațională a muzicii reggae celebrează genul muzical prin care a devenit cunoscut Bob Marley. În memoria lui, în fiecare an are loc, în Kingston, Jamaica, Festivalul International Reggae Day, care adună la un loc mii de muzicieni și fani ai acestui gen.

Muzica reggae își are originile în stilurile R&B și Ska și a apărut în anii '60. În afară de artiști precum Bob Marley sau Jimmy Cliff, reggae a influențat și alte genuri muzicale. Există diferite tipuri de reggae — roots reggae, reggae skinhead și "dub", toate recunoscute. Poezia dub este o poezie West Indian recitată pe beat-uri reggae, notează site-ul www.national-awareness-days.com/international-reggae-day.

IRD este primul eveniment din lume dedicat muzicii reggae. Găzduită anual de Kingston — casă de muzică jamaicană, manifestarea este o platformă concepută pentru a prezenta Kingston ca un oraș creativ.

IRD promovează industriile creative din Jamaica și stilul de viață reggae. Ziua Internațională Reggae mobilizează fanii pe site-urile de socializare cu campania #ThisIsMyReggae, care va fi susținută de ambasadori IRD, artiști deja confirmați — Sly & Robbie, Inner Circle, Steel Pulse, Freddie McGregor, Marcia Griffiths, Luciano, Tarrus Riley, Protoje, I-Wayne, Kymani Marley, Cherine Anderson, Junior Kelly, Jah 9, Maxi Priest, Alborosie, Reggae Delhi Sultante și Begum X, mai precizează site-ul www.ireggaeday.com.

Muzica reggae a apărut în Trenchtown. Muzicienii din Jamaica au combinat stiluri auzite la radio din SUA, ca R&B și jazz, cu muzica tradițională, ca mai apoi să devină reggae sub influența muzicii soul. Muzica reggae a început să fie ascultată pe plan internațional în anii '70, datorită unor artiști ca Bob Marley, care a popularizat mișcarea Rastafari în lume.

Alți cântareți reggae sunt Peter Tosh, Freddie McGregor, Toots & the Maytals, Burning Spear, Black Uhuru, Prince Lincoln Thompson, Bunny Wailer, Prince Far I, Israel Vibration, The Congos, Mikey Dread, Don Carlos, The Viceroys, The Itals, Cornell Campbell, The Meditations, Wailing Souls, Norris Reid, Michael Phrophet, The Heptones, Dennis Brown, Twinkle Brothers,Damian Marley, Julian Marley, Max Romeo, Alborosie, Mr. Levy.

  

 

Ziua muzicilor militare în România

După aplicarea Regulamentului Organic din 1/13.VII.1831, în structura noilor batalioane de miliţii ale Armatei permanente au intrat, începând slujba sub drapel, şi ostaşii muzicanţi (o fanfară era formată, conform prevederilor vremii, dintr-un tambur, 24 de muzicanţi şi opt toboşari).

În 1830 a fost înființată Armata Națională permanentă, numită ”Straja Pământească”. Înființarea primei fanfare militare românești a fost menționată, pentru prima dată, în Regulamentul organic din 1/13 iulie 1831, care stipula funcționarea, la Iași, în cadrul Strajei Pământești, a unei fanfare militare. Astfel, intrau și își începeau slujba sub drapel ”ostașii muzicanți”, o fanfară fiind formată, conform prevederilor vremii, din ”1 tambur, 24 muzicanți și 8 toboșari”.

Prima muzică militară din Țara Românească a fost înființată la Craiova. Din primăvara anului 1831 au apărut și primele regulamente militare privind numărul ostașilor muzicanți care intrau în componența celor trei regimente înființate în 1830 în Țara Românească și în Moldova. Muzicile militare au avut un rol foarte important în diferite momente care au marcat istoria țării noastre, de la sărbători naționale, manifestări social-politice sau culturale până la prezența pe front alături de trupele românești.

În 1858, muzicile militare treceau de la străjile pământene la regimente. În 1859-1867, toate regimentele aveau și muzici militare. În 1864 a fost creat un departament special în cadrul Ministerului de Război, care avea în subordine toate muzicile militare. În Războiul de Independență, trupele au fost dotate cu fanfare și gorniști.

La 10 octombrie 1936, a luat ființă ”Școala elevilor muzicanți”, prima formă de învățământ muzical preuniversitar din țara noastră.

La 10 decembrie 1941, Inspectoratul Muzicilor Militare a fost restructurat, funcționând, în continuare, pe lângă Direcția Superioară a Infanteriei, sub denumirea Serviciul Muzicilor Militare. La 25 martie 1949, acesta s-a transformat în Secția Muzicilor Armatei, iar în 1965, în Inspectoratul General al Muzicilor Militare, ulterior — Inspectoratul General al Muzicilor Militare (1 mart. 1990). La 15 octombrie 2001, a devenit Serviciul Muzicilor Militare.

Ziua națională a Canadei

1 iulie este ziua națională a Canadei, ţară a cărei istorie începe în 1534, când exploratorul francez Jacques Cartier descoperea ceea ce va deveni ulterior regiunea Quebec şi coasta orientală a Canadei.

Popularea noilor teritorii de către colonişti francezi va începe după anul 1600.

Au urmat două secole de confruntări ale acestora atât cu indigenii amerindieni, cât şi cu intruşii englezi.

În cele din urmă, s-a reuşit desăvârşirea unui stat modern, profund democratic, în care franceza şi engleza au statut egal.

Canada este o ţară de imigraţie prin excelentă.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1804: S-a născut George Sand (Amantine Aurore Lucile Dupin), scriitoare franceză (d. 1876)

Amantine (sau "Amandine") Lucile Aurore Dupin (franceză amɑ̃tin lysil oʁɔʁ dypɛ̃), mai târziu Baroană (franceză baronne) Dudevant (1 iulie 1804 – 8 iunie 1876), cel mai bine cunoscută sub pseudonimul său literar George Sand a fost o scriitoare și feministă franceză.

O tânără femeie îmbrăcată ca un bărbat!

În ziua de 4 ianuarie 1831, o tânără femeie, cu adevărat bizară, sosea la Paris cu diligenţa. Venea din Berry. Avea douăzeci şi şapte de ani. Şi ceea ce o făcea să fie ciudată nu era nici vârsta, nici originea, ci mai degrabă ceea ce mulţi vor numi îmbrăcămintea ei caraghioasă. Iat-o coborând din trăsură, şi fiind contemplată imediat de o mulţime de gură-cască. Bărbaţii se uitau ironici, femeile scandalizate. Tânăra purta pe cap o şapcă, era îmbrăcată cu o haină de catifea, pantaloni de vânătoare şi în picioare avea cizme. Poate că trebuie să amintim că, în ajunul războiului din 1914, o femeie nu putea să se plimbe în costum de bărbat fără autorizaţia specială a prefectului de poliţie! Pare de necrezut, dar aşa este! Şi ne găsim în 1831!

Cine era această tânără, mică de statură, foarte brunetă, cu faţa prelungă şi ochi negri splendizi cu pleoape grele? Voia să provoace scandal? Era o femeie lipsită de virtute? Deloc. Cu o sută optzeci de ani mai devreme, ea le anunţa pe tinerele noastre femei de azi cărora nimeni nu le mai reproşează ca se îmbracă astfel. Dar, mai ales, ea onorează literatura, în acel început de an, Amandine Aurore Lucile Dupin de Francueil privea pentru prima oară Parisul. Mai târziu, devenind George Sand, Parisul o va privi pe ea.

Aurore, învăţată să poarte pantaloni de la hipism

Aurore Dupin nu era o persoană oarecare şi scandalul pe care l-a provocat a fost răsunător. După străbunicul ei, mareşalul de Saxa, descindea din familia Koenigsmarck. Şi-a petrecut copilăria la Nohant, în Berry, lângă bunica pe care o va iubi mult. Până la vârsta de cincisprezece ani, micuţa Aurore a trăit liberă pe câmpurile din Berry. Apoi, a venit vremea să înveţe purtările alese. Aurore a fost trimisă la mănăstirea pariziană a englezoaicelor. Acolo se va cultiva, va învăţa să cânte la pian şi la harpă. La şaisprezce ani, Aurore s-a întors la Nohant. Primarul oraşului, Deschartres, i-a completat educaţia în felul său: a învăţat-o să călărească şi să vâneze. A încurajat-o pe tânără să îmbrace pantaloni şi să-şi pună bluza ţăranilor din Berry. Este, într-adevăr, mai comod să străbaţi aşa câmpurile călare.

Se mărită cu un militar brutal şi are prima dezămăgire în dragoste

Optsprezece ani era vârsta la care se măritau fetele de familie bună. Aurore îşi făcuse o idee deosebită despre căsătorie. I-a fost prezentat un sublocotenent, Casimir Dudevant, un obişnuit al garnizoanelor şi tavernelor. Aurore s-a îndrăgostit. Totul va merge bine până în noaptea nunţii. Dar, în dimineaţa ce a urmat acestui eveniment, Aurore îşi va fi ales calea: va lupta pentru emanciparea femeilor. Ce s-a petrecut în noaptea aceea?

Casimir Dudevant era un mare amator de fete uşoare din Cartierul Latin şi din tavernele de tot soiul. Militar brutal şi expeditiv, nu-i trecea prin minte că nu toate femeile se aseamănă cu cuceririle lui şi că, în special, soţia lui era foarte deosebită: o tânără de optsprezece ani, blândă, cultivată, visătoare, nu putea fi tratată ca desfrânatele. Pentru prima dată în braţele unui bărbat, Aurore va fi zdruncinată, înspăimântată, scârbită. Mai târziu, va scrie fratelui ei: „Nimic nu e mai îngrozitor decât spaima, suferinţa şi dezgustul unei biete copile care nu ştia nimic şi se vede violată de o brută (…). Le creştem ca pe nişte sfinte, apoi le dăm ca pe nişte iepe tinere”. Casimir, total inconştient, îi va reproşa soţiei sale lipsa de senzualitate şi de zel!

Revolta Aurorei

Pe 30 iunie 1823, Aurore va naşte un fiu. Totuşi, legăturile dintre cei doi soţi vor slăbi până la dispariţie. Pentru că, în spatele unei aparente fragilităţi, a ieşit la iveală o voinţă de fier. Aurore s-a revoltat. Bineînţeles, era foarte conştientă că această revoltă o va putea duce departe. Şi o va duce mai întâi la Paris. Aurore avea acelaşi impuls ca femeile de azi şi îl exprima în acelaşi fel: dorea să fie independentă, să-şi câştige singură existenţa.

Aurore devine George Sand

Căzută ca o păsărică nevinovată în patul unui necioplit, ea caută blândeţea şi dragostea romantică. Aşa va face cunoştinţă cu un scriitor foarte tânăr care abia urma să împlinească douăzeci de ani: Jules Sandeau. A devenit amanta lui. Şi din această legătură, prima nelegitimă, se va naşte un pseudonim care va rămâne celebru: Sand. De acum înainte, Aurore Dudevant, născută Dupin de Francueil, se va numi George Sand.

Aurore s-a apucat de scris

Sandeau cunoştea Parisul şi mediul lui literar. Aurore Dudevant, ca să-şi câştige existenţa, a început să picteze evantaie, paravane, tăvi. Dar această activitate îi aducea puţini bani. S-a gândit să scrie. În colaborare cu Jules Sandeau, a scris primul ei roman: Rose şi Blanche. Cartea a obţinut un anumit succes, dar purta o singură semnătură: Jules Sandeau.

Aurore s-a gândit atunci să scrie singură o carte în care să-şi expună ideile şi chiar revendicările. S-a pus pe lucru. Şi, într-o bună dimineaţă, a apărut un roman semnat de un autor necunoscut: George Sand. Acest roman se numea Indiana. Cartea a avut un mare succes.

George Sand - Femeia purta un pumnal

Balzac, Alfred de Vigny, Stendhal, Sainte-Beuve, Flaubert au devenit prietenii micuţei din Berry, nonconformistei care de acum înainte îi va frecventa pe cei mai mari scriitori ai timpului. A început să fumeze ţigări, ţigări de foi şi chiar pipă. Îşi primea prietenii îmbrăcată în pantaloni şi cu un mic pumnal la centură. Colabora la Revue des deux mondes.

Amanţii lui George Sand

Într-o seară de primăvară a anului 1833, a fost invitată la restaurant împreună cu toţi cei care scriau la această revistă. La capătul mesei, a remarcat un tânăr dandy orgolios, foarte preocupat de el însuşi şi, în special, de toaleta lui, cu un aer de afemeiat, care ar fi fost demn de dispreţ dacă nu ar fi fost foarte frumos. 

În plus, atunci când voia, nu era lipsit de spirit. Acest tânăr va inaugura seria marilor amanţi romantici ai lui George Sand: se numea Alfred de Musset.

În decembrie 1833, cei doi îndrăgostiţi au plecat în Italia. Dar această călătorie, care trebuia să poarte la zenit dragostea lor, a luat o întorsătură rea. George Sand s-a îmbolnăvit: avea dizenterie. Musset, care visase un pelerinaj doar sub semnul dragostei şi al culturii, suporta rău această existenţă în camerele murdare ale hanurilor unde – scrie Jean Galzy – „o femeie gemând se ţâra sau stătea întinsă pe unul dintre acele paturi improvizate, în mijlocul dezordinii bagajelor”. Lipsit de ocupaţie, dezamăgit, Musset rătăcea pe străzile Pisei sau ale Florenţei şi îşi petrecea timpul cu femeile uşoare.

George Sand l-a dus la Veneţia. Musset s-a îmbolnăvit şi el. Medicul chemat să-l îngrijească s-a îndrăgostit de George. Musset şi-a dat seama şi s-a înfuriat. Marea pasiune sublimă s-a terminat ca o farsă în stil italian. În martie 1835, George Sand şi Alfred de Musset s-au despărţit definitiv. În privinţa dragostei, au trăit un adevărat infern.

Să intri în viaţa lui George Sand, să vorbeşti despre cărţile, despre comportamentul, despre amanţii, despre intervenţiile ei politice nu are sens decât dacă ne amintim în fiecare clipă că era o femeie care trăia la începutul secolului al XIX-lea. Reprezenta în toate privinţele o adevărată provocare, o sfidare adresată unei societăţi în care femeia nu avea dreptul de a se exprima.

George Sand si Chopin. George Sand, îndrăgostită de Chopin

În ziua de 10 octombrie 1837, George Sand a asistat la o serată muzicală la contesa Czosnowska. La pian se afla un adevărat magician, un tânăr înalt, blond, palid, timid, rezervat. Abia răspundea la întrebările ei. George era subjugată de arta acestui muzician-compozitor şi a încercat să-l revadă. Dar el era reticent şi chiar neatent. Tuşea mult şi suferea des de accese de febră. Până la urmă, George Sand a reuşit să-l convingă să plece în Sudul însorit unde ar fi putut să se trateze. Astfel, într-o dimineaţă, au plecat amândoi: George Sand şi Frederic Chopin. După Musset, Chopin. Micuţa din Berry ştia să-şi aleagă amanţii!

La sfârşitul anului 1838, iată-i pe celebrii noştri îndrăgostiţi în insula Majorca. Au ales o veche mănăstire abandonată, la Valdemosa. În curând, Chopin şi-a primit pianul şi a început să compună cu bucurie şi înflăcărare. Dar în ianuarie, chiar şi în Majorca, se întâmpla ca frigul să fie puternic. Şi aşa a şi fost. Frigul şi ploaia au pătruns în clădirea prost încălzită. George şi Frederic dârdâiau. În loc să se vindece, Chopin s-a îmbolnăvit şi mai rău. Tuşea din ce în ce mai tare.

Amanţii s-au întors în Franţa. George l-a dus pe Chopin la ea acasă, în Berry. Muzicianului i-a plăcut aici şi a compus câteva dintre cele mai frumoase sonate ale sale. George se purta faţă de el cu o grijă maternă. Şi au trecut aşa opt ani. Atunci, s-a petrecut o dramă în viaţa lui George Sand. Fiica ei, Solange, abia căsătorită, s-a întors împotriva mamei ei şi, folosindu-se de mii de intrigi, a reuşit să-i învrăjbească pe cei doi iubiţi, în noiembrie 1846, marele muzician a părăsit Berry-ul şi nu s-a mai întors. Un an mai târziu, murea murmurând: „îmi spusese totuşi că nu voi muri decât în braţele ei”.

George Sand dorea să se implice în acţiuni politice

De acum înainte, George Sand nu va mai trăi decât la Nohant. Va scrie “Frangois, copilul găsit”, “Micuţa Fadette”, “Balta diavolului”. În ultimii ani de viaţă, i se spunea „buna doamnă de la Nohant”. Primea numeroşi prieteni care veneau cam de peste tot. Înţelesese că emanciparea socială a femeii trebuia să înceapă cu emanciparea politică. De aceea, după căderea lui Louis-Philippe, s-a angajat de partea Revoluţiei. Şi, când şi-a dat seama că aceasta va fi confiscată de Napoleon al IlI-lea, s-a retras, dezamăgită de acţiunea politică. Aşadar, iată o mare doamnă care, în plin secol al XIX-lea, întruchipează, în felul ei, dar în mod strălucit, ceea ce tinerele femei de azi numesc eliberarea femeii. Evadează din mediul ei, se revoltă atât ca soţie, cât şi ca scriitoare, dornică să-şi cucerească independenţa.

Flaubert îi va scrie lui Turgheniev: „Am plâns la înmormântarea ei ca un viţel (…) Ar fi trebuit s-o cunoşti aşa cum am cunoscut-o eu ca să înţelegi tot ce era feminin în acest mare om”.

• 1822: A avut loc abolirea regimului fanariot şi restabilirea domniilor pământene în Principatele Moldova şi Muntenia.

Rolul activ jucat de domnitorii fanarioţi în revoltele grecilor de după 1820 şi haosul provocat de mişcarea Filikí Eteria în Moldova şi Muntenia, ca şi răscoala condusă de Tudor Vladimirescu, în 1821, au dus la încetarea numirii de domnitori din rândul membrilor familiilor fanariote în ambele principate româneşti.

În primăvara lui 1822, de la Bucureşti şi Iaşi au fost trimise delegaţii pentru a cere Înaltei Porţi domni pământeni (naţionali). Din aceste delegaţii au făcut parte printre alţii: Ioan Sandu Sturdza, Grigorie Dimitrie Ghica, nepot de frate al decapitatului Grigore Alexandru Ghica al Moldovei, şi vornicul Iordache Riscanu, viitor membru în divanul domnesc al Moldovei.

Această acţiune a adus în Moldova, după lunga perioadă fanariotă, din nou un domn pământean în persoana lui Ioan Sandu Sturdza şi în Muntenia pe Grigore al IV-lea Ghica (Grigore Dimitrie Ghica).

Deşi înfrântă prin intervenţia armatelor otomane, Revoluţia din 1821 a lui Tudor Vladimirescu a reuşit să determine sfârşitul epocii fanariote prin restabilirea domniilor pământene, lucru care a dus la înlăturarea gravelor prejudicii aduse de Poartă statutului de autonomie a celor două Ţări Române.

Totodată, revoluţia a consolidat ceea ce Nicolae Bălcescu a denumit mai târziu că fiind „Partida Naţională”.

Domniile lui Ioniţă Sandu Sturdza în Moldova şi a lui Grigore al IV-lea Ghica în Muntenia au fost primele domnii pământene după o lungă perioadă a domniilor fanariote în Muntenia şi Moldova.

Perioada domniilor pământene (naţionale) a constituit tranziţia spre organizarea modernă a societăţii, dar atât Grigore D. Ghica în Muntenia, cât şi Ioan Sandu Sturdza în Moldova nu au avut nici răgazul, nici mijloacele necesare pentru a profita de un climat de stabilitate politică, de ordine pentru a realiza reformele menite să reînnoiască structurile societăţii, să reformeze instituţiile statului, prin măsuri administrative ei reuşind doar să diminueze abuzurile.

Perioada domniilor pământene a fost însă în scurt timp întreruptă de ocupaţia militară rusă din timpul războiului ruso-turc (1828-1829) şi de perioada de dominaţie ţaristă care a urmat.

• 1860: A luat fiinţă prima unitate de gardă din Armata Română.

Batalionul de Tiraliori înfiinţat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza a funcţionat fără întrerupere, sub diferite denumiri, până în ziua de azi. În prezent, unitatea se numeşte Regimentul 30 Gardă “Mihai Viteazu”.

Batalionul de Tiraliori s-a creat prin Înaltul Ordin de Zi nr. 63, din 1 iulie 1860. La acel moment, oştile din Moldova şi din Ţara Românească încă nu erau unificate, astfel că documentul de înfiinţare a unităţii a fost un “Ordin de zi pe oștirea Moldovei”, publicat în ”Monitorul Moldovei” nr. 270 din 10 septembrie 1860.

Primul Batalion de Tiraliori s-a format prin detașarea Batalionului al 3-lea din Regimentul 5 Infanterie al Moldovei.

Ulterior, prin Înaltul Ordin de Zi nr. 64 din 31 august 1860, acesta a fost denumit Batalion de vânători, tot în cadrul trupelor de infanterie.

În plus faţă de atribuțiile obișnuite ale unei unități combatante, Batalionul de Vânători a primit și atribuții de gardă, având ca misiune paza Palatului Domnesc și a sediului Ministerului de Război.

În anul 1868, domnitorul Carol I emite o Lege a Puterii Armate. Conform acesteia, “jandarmii călări” de la București și Iași primesc misiunile de a asigura paza domnitorului și a familiei sale în toate deplasările prin ţară, precum și de a îndeplini ceremoniile de gardă.

La data de 1 aprilie 1908, regele Carol I emite Înaltul Decret nr. 985, prin care se înfiinţează Regimentul de Escortă Regală.

În timpul regelui Carol al II-lea, pasionat de ceremonii şi de grandoare, unitatea de gardă primeşte o nouă strălucire. Decretul Regal nr. 2192 din 19 iunie 1930 transformă Regimentul de Infanterie nr. 6 ”Mihai Viteazul” în Regimentul de Gardă ”Mihai Viteazul”, ”pentru creșterea grandoarei și fastului ce trebuie să-l înconjoare pe suveran, precum și pentru a distinge și stimula eroismul unor regimente”. În timpul regelui Carol al II-lea, titlul de unitate de gardă era stabilit prin decret regal, unitatea primind și însemnele specifice la uniformă, fiind astfel particularizată în raport cu alte unități ale armatei.

La data de 20 iunie 1930, prin Ordinul Marelui Stat Major s-a înfiinţat Batalionul de Gardă al Palatului Regal, prin detaşarea unei companii din Regimentul de Jandarmi Pedeștri.

La 1 septembrie 1930, unitatea s-a numit Compania de Gardă a Palatului, iar în 1935 devine Batalionul de Gardă al Palatului.

La 15 august 1941, unitatea devine Batalion de Gardă Regală.

După abdicarea regelui Mihai (30 decembrie 1947), în ianuarie 1948, Batalionul de Gardă Regală devine Batalionul de Gardă Republicană. Acesta era menit să asigure paza palatelor din Calea Victoriei, Șoseaua Kiseleff și Cotroceni, paza Aeroportului Băneasa, precum şi însoțitori de protecţie pentru principalii oficiali din Ministerul Apărării Naționale. Batalionul de Gardă asigura şi ceremoniile oficiale. Separat, pentru paza sediului Ministerului Apărării Naţionale, s-a creat Batalionul de Pază.

Ulterior, la 15 martie 1948, s-a format Regimentul de Gardă Republicană, prin unirea Batalionului de Gardă Republicană cu Batalionul de Pază al Ministerului Apărării.

La 28 februarie 1964, prin ordin al Marelui Stat Major, se înfiinţează Regimentul 30 Gardă, cu atribuții clar stabilite de gardă și protocol în cadrul Armatei. Această unitate asigura ceremonialurile pentru Nicolae Ceauşescu şi pentru şefii de stat străini aflaţi în România.

La 23 februarie 1990, prin Ordinul Marelui Stat Major, unitatea este redenumită Brigada 30 Gardă, iar în anul 1995 devine Brigada 30 Gardă ”Mihai Viteazul”.

La 25 iulie 2001, unitatea este redenumită Regimentul 30 Gardă și Protocol ”Mihai Viteazul”, iar din anul 2006 se numește Regimentul 30 Gardă ”Mihai Viteazul”.

În anii de după 1989, unitatea a inclus, în anumite perioade, şi subunităţi care asigurau protecţia demnitarilor. În prezent, această funcţie revine Serviciului de Protecţie şi Pază, pentru principalii demnitari ai statului român, precum şi unor structuri speciale din MApN, pentru demnitarii militari. Se păstrează însă tradiţia ca aghiotanţii principalilor lideri din MApN să provină din Regimentul 30.

Unitatea are o dotare similară celei a trupelor de infanterie, la care se adaugă piese de artilerie utilizate la tragerea salvelor festive, de la ceremoniile oficiale. În compunerea Regimentului 30 există şi o fanfară militară.

Dacă înainte de 1989 gărzile de onoare erau formate din soldaţi în termen – comandaţi de ofiţeri şi subofiţeri din MApN, în prezent Regimentul 30 este format integral din militari profesionişti. După modelul adoptat în statele occidentale, Armata Română are în gărzile de onoare şi fete.

• 1872: S-a născut aviatorul  francez Louis Bleriot, primul care a reuşit traversarea Canalului Mânecii; (m. 2 aug. 1936).

Louis Blériot (1 iulie 1872 – 2 august 1936) a fost un aviator francez, inventator și inginer. În 1909, el a efectuat primul zbor complet deasupra unei întinderi mari de apă într-un aparat mai greu decât aerul, când a traversat Canalul Mânecii. Pentru această realizare el a primit un premiu de 1000 lire (5.000 dolari; SUA 1910). El este considerat prima persoană care a construit un monoplan funcțional. Blériot a fost un pionier al acrobațiilor aeriene.

După ani în care și-a exersat îndemânarea de pilot, Blériot s-a decis să încerce să obțină premiul de 1.000 de lire oferit de ziarul londonez Daily Mail pentru cel care va reuși să traverseze cu un aparat de zbor Canalul Mânecii.

Blériot a avut doi rivali la câștigarea premiului, dar niciunul nu a reușit să termine traversarea. Unul dintre ei a fost Hubert Latham, un francez de origine engleză. Latham era susținut atât de către Regatul Unit cât și de Franța. El a sosit primul și a încercat să facă traversarea pe 19 iulie, dar la 6 mile (9,656064 km) de Dover, destinația sa, motorul aparatului de zbor Antoinette IV a cedat, iar Latham a fost obligat să execute prima aterizare de urgență pe mare din lume. Celălalt pilot a fost Charles de Lambert, un aristocrat rus de origine franceză și unul dintre elevii lui Wilbur Wright. Însă Lambert a fost rănit într-o prăbușire din timpul testelor de zbor, fiind silit să abandoneze competiția.

• 1882: Statul român a răscumpărat căile ferate Cernavodă – Constanţa şi portul Constanţa de la compania engleză căreia Turcia i le concesionase în 1857 (1-13 iulie).

• 1903: Începe prima ediție a Turului Franței.

Turul Frantei se desfasoara in fiecare an in luna iulie, pe un traseu de aproximativ 3.500 de kilometri, impartit in 20 sau 22 de segmente zilnice, denumite etape. Cursa se intinde pe durata a trei saptamani si atrage la start ciclisti din intreaga lume. La finalul celor trei saptamani, pentru fiecare concurent in parte se cumuleaza timpii obtinuti in fiecare etapa pentru a se determina castigatorul competitiei. La sfarsitul fiecarei zile, sportivul cu cel mai mic timp imbraca tricoul galben. 

Turul Frantei este in primul rand un test de anduranta, forta psihica si fizica, dar si un eveniment social care strange laolalta milioane de fani. In varianta moderna, Turul Frantei reuneste cele mai bune echipe de pe glob, avand drept criteriu obligatoriu participarea a 9 ciclisti in fiecare echipa. Traseul competitiei se modifica in fiecare an, dar ea se incheie intotdeauna la Paris. Incepand cu anul 1975, ultima etapa se desfasoara de-a lungul bulevardului Champs-Elysees. Turul Frantei este cea mai cunoscuta cursa dintre cele 3 Mari Tururi cicliste. Celelalte doua Mari Tururi sunt Turul Italiei (italiana Giro d’Italia), desfasurat in luna mai a fiecarui an si Turul Spaniei (spaniola Vuelta a Espana), desfasurat in lunile august-septembrie ale fiecarui an.

• 1916: A început Bătălia de pe râul Somme din Franța, una dintre cele mai sângeroase bătălii ale Primului Război Mondial, bătălie în care au murit peste un milion de oameni.

De asemenea, această bătălie a fost una dintre cele mai lungi bătălii din timpul primului război mondial, încheindu-se pe 19 noiembrie 1916, după 141 de zile de luptă, aici fiind utilizate pentru prima dată în istorie, tancurile. Bătălia de pe râul Somme a fost prima mare operațiune lansată de armata britanică pe Frontul de Vest, operațiune care a fost însă un dezastru pentru britanici, care au pierdut într-o singură zi peste 27.000 de soldați. Cel mai important moment al Bătăliei de pe Somme a fost data de 1 iulie 1916 când 12 divizii britanice ce aveau în componență aproximativ 120.000 de oameni, au atacat liniile germane pe un front ce se întindea pe o distanță de 40 de kilometri, lupta dintre cele două tabere încheindu-se cu înfrângerea armatelor germane din aceasta zonă, însă cu pierderi grele din partea britanicilor. 

După acțiunea din 1 iulie, lupta continuând de-a lungul lunilor iulie și august, faza finală a bătăliei a avut loc la începutul lunii noiembrie, când s-au consemnat din nou pierderi umane uriașe. Presiunea constantă aplicată de Aliați asupra germanilor, i-a făcut pe aceștia să abandoneze pozițiile strategice din zonele de luptă, obligându-i să se retragă către poziții mai puțin avantajoase, ceea ce a dus în final la demoralizarea armatei germane. Astfel, din acel moment, înfrângerea Germaniei și a aliaților ei pe Frontul de Vest va deveni doar o chestiune de timp.

• 1923: Autorităţile din Canada au adoptat Legea de excludere a chinezilor din această ţară.

Populaţia de etnie chineză din Canada a crescut de la 17,043 persoane, în 1901, la 36.924 persoane, în 1921.

De-a lungul acestei perioade, locuitorii albi din British Columbia au cerut expulzarea lor în China.

Între 1880 şi 1885, în timpul construcţiei caii ferate canadiene care lega coasta Atlanticului de cea a Pacificului, autorităţile au admis creşterea emigraţiei chineze, pentru că guvernul federal avea nevoie de mână de lucru ieftină pentru muncile grele şi periculoase, refuzate în general de localnici. Această măsură a condus la agitaţii sociale şi rasism generate de teama canadienilor că orientalii le vor ocupa locurile de muncă.

• 1933: Unul dintre cele mai indragite personaje de desene animate – Popeye Marinarul, debuta pe marele ecran, dupa ce facuse inconjurul lumii cu ajutorul revistelor de benzi desenate. 

Popeye castiga intotdeauna luptele cu rivalul sau Bluto, cel care incearca sa-i fure iubita, cu ajutorul spanacului, care ii da o forta supraomeneasca. Acest artificiu a salvat industria de conserve de spanac din Cristal City, Texas, pe atunci aproape de desfiintare. Locuitorii au fost atat de recunoscatori incat au construit o statuie a eroului in centrul orasului.

• 1937: S-a înfiinţat, în Marea Britanie, prima linie telefonică de urgenţă, cu numărul 999.

Serviciul de apelare de urgenta a fost infiintat cand autoritatile britanice si-au dat seama ca sectiile de politie erau asediate de cetateni care aveau ceva de denuntat.

• 1948:  Introducerea căştii ca element obligatoriu în echipamentul pilotului.

Într-o eră în care motorsportul era animat de curaj pur şi măsurile de siguranţă erau cât se poate de rudimentare, data de 1 iulie 1948 a adus un prim pas spre curse în care jertfele omeneşti să aibă o paritate mai mică în raport cu numărul starturilor. Cea mai accesibilă măsură în acea perioadă a fost introducerea căştii ca element obligatoriu în echipamentul pilotului.

Această schimbare a fost declanşată de un oribil accident în care a fost implicat italianul Achille Varzi, FIA interzicând alinierea la start fără acest element de protecţie.. Acesta pilotând un bolid Alfa Romeo în calificările pentru Grand Prix-ul Elveţiei a derapat pe o suprafaţă umedă şi s-a răsturnat, fiind zdrobit de monopost. În cariera de pilot de 17 ani Varzi a câştigat numeroase Grand Prix-uri, dar şi celebrele curse Mille Miglia şi Targa Florio.

• 1963: În SUA a fost introdus codul poştal pe scrisori.

Cod poștal

Codul poștal este o serie de litere sau cifre (ori o combinația acestora) adăugate adresei poștale pentru scopul sortării corespondenței. Prima țară care a folosit coduri poștale era Germania, încă de la începutul anilor 1960. Majoritatea serviciilor poștale din lume au un sistem de cod poștal, excepție fiind Irlanda, Hong Kong și Noua Zeelandă, ultimul având un sistem de cod poștal parțial. În general aceste coduri poștale reprezintă anumite zone geografice dar există și excepții, când codurile poștale reprezintă instituții, agenții guvernamentale ori companii comerciale mari.

Codurile poștale ZIP

Codul ZIP (ZIP codes), un sistem de coduri poștale, introdus ca un Service Mark (~marcă înregistrată) de USPS (Serviciul Poștal al Statelor Unite) în anul 1963, format din cinci cifre, acoperă toate numerele între 00001 și 99999 care nu reprezintă numere ci coduri poștale. În anii 1980 s-a introdus codul “ZIP + 4”, un sistem extins de nouă cifre, în formatul 00000-0000, care permite o localizare mult mai precisă a adresei. Termenul ZIP provine din prescurtarea Zone Improvement Plan (plan de îmbunătățire zonală) și sugerează că folosirea codurilor poștale face ca scrisorile și coletele poștale să circule mult mai eficient și mai rapid. Servicemark-ul înregistrat de USPS s-a expirat între timp.

• 1979: Sony a lansat primul Walkman.

Walkman este marcă înregistrată a multinaţionalei Sony. Initial, numele a fost folosit pentru denumirea primului mini-casetofon portabil pus în vânzare la 1 iulie 1979, dar mai nou se referă şi la alte produse audio-vizuale ale companiei.

Prototipul aparatului a fost construit de către un inginer al companiei Sony, Nobutoshi Kihara, pentru co-preşedintele firmei, Akio Morita, care dorea să asculte muzică de operă în timpul călătoriilor transatlantice. ”Încearcă asta. Crezi că un player la care poţi asculta muzică în timpul unei călătorii este o idee bună?”, i-a spus inventatorul lui Akio Morita.

Dispozitivul a fost pus în vânzare în 1979 sub numele de „Walkman” în Japonia, „Freestyle” în Suedia, „Stowaway” în Regatul Unit şi „Soundabout” în SUA şi în alte ţări.

La 1 iulie 1979 Sony anunţa lansarea primului Walkman TP2-L2, cu un design argintiu, o carcasă de piele şi două mufe jack potrivite realizate pentru a asculta două persoane în acelaşi timp.  

Sony nu a fost prima companie care a lansat un player portabil: Regency TR-1, lansat în 1954 a fost primul astfel de dispozitiv. Însă, portabilitatea a făcut din Walkman produsul care a stârnit curiozitatea a mii de consumatori.

Anii '80 au însemnat perioada de glorie a Walkman-ului. Popularitatea dispozitiviului Sony a fost dorită şi de alte branduri ca Panasonic şi Toshiba care au creat copii ale Walkman-ului.

Prin lansarea Walkman-ului Sony a reuşit să înlocuiască placa de vinil cu caseta în 1983, iar până în 1986 cuvântul ”Walkman” era introdus în dicţionarul englez Oxford. Lansarea a coincis cu febra pentru sport, astfel că toţi sportivii ascultau muzică la Walkman în timp ce îşi făceau exerciţiile fizice zilnice.

În anul 1979, primul Walkman nu a fost un pas uriaș înainte în privința casetelor magnetice. Dar datorită nivelului de portabilitate fără precedent pe care îl oferea și faptului că nu avea difuzoare, ci doar un jack pentru căști, acesta s-a vândut în zeci de mii de exemplare în primele săptămâni. Conform celor de la TIME, Sony a vândut în Japonia mai mult de 50.000 de unități în condițiile în care anticipaseră vânzări de aproximativ 5.000 de unități.

Până acum, s-a vândut în total peste 400 de milioane de dispozitive Sony Walkman, iar dintre acestea, mai mult de 200 de milioane sunt modele cu casetă. Ca orice alt produs, Sony Walkman a trecut prin diferite faze, de la player de casete la MP3 player la streaming de muzică. Astăzi, Sony Walkman este pentru mulți un dispozitiv de domeniul trecutului, dar contribuția acestuia la dezvoltarea tehnologiei în acest domeniu și a industriei muzicale nu poate fi negată.

• 2005: A intrat în circulaţie leul nou, urmând ca până la 31 decembrie 2006, leii vechi să circule în paralel cu cei noi. 

Aceasta a reprezentat a doua etapă a denominării şi, începând cu această data, 10.000 lei vechi au fost preschimbaţi pentru un leu nou.

 In intervalul mentionat, moneda veche a fost inlocuita treptat cu noile bancnote si monede.

Introducerea leului nou a constituit a doua etapa a denominarii. Denominarea reprezinta actiunea de reducere a valorii nominale a insemnelor monetare.

Totodata, s-a schimbat codificarea monedei nationale, de la "ROL" (Romanian Leu) la "RON" (Romanian New). Rata de schimb intre ROL si RON este de 10.000 ROL pentru 1 RON, respectiv de 100 lei vechi pentru 1 ban nou.

In pofida efectului de rotujnire, introducerea leului nou nu a determinat majorari de preturi. Afisarea duala a preturilor cu patru luni inaintea datei de punere in circulatie a creat posibilitatea familiarizarii publicului cu noua forma si valoare a preturilor, facilitand memorarea lor si anuland totodata posibilitatea modificarilor de preturi.

Rotunjirea preturilor s-a facut conform regulilor de rotunjire precizate de ordinul Ministerului Finantelor Publice, atat in plus cat si in minus. Ca urmare, rotunjirile de preturi efectuate corect nu au condus la cresteri de preturi.

Structura numerarului din noua emisiune a cuprins si moneda de 1 ban, pe care Banca Nationala a Romaniei a produs-o in cantitati mari, tocmai pentru a se evita incercarile de rotunjire a preturilor si a se elimina justificarile agentilor economici ca nu dispun de moneda suficienta pentru rest.

Pentru ca leul nou sa ajunga in buzunarele romanilor a fost necesar un an de munca din partea angajatilor Bancii Centrale si a inca noua firme care s-au ocupat de importul materialelor pentru noii bani, de tiparirea si de transportul bancnotelor si monedelor. Nu mai putin de 155 de tone de bancnote din plastic si 610 tone de monede au fost puse in circulatie.

Eminescu, Blaga si Caragiale, cei mai valorosi

La momentul introducerii, leii noi au fost disponibili sub forma a patru tipuri de monede si sase bancnote. Monedele cu valorile de 1, 5, 10 si 50 de bani sunt confectionate din materiale asemanatoare cu euro.

In ce priveste bancnotele, acestea au valori de un leu (10.000 lei vechi), 5 lei (50.000 lei vechi), 10 lei (100.000 lei vechi), 100 lei (un milion vechi) si 500 lei (5 milioane). Bancnotele sunt mai mici, pe calibrul euro.

Marea noutate a reprezentat-o bancnota de 500 lei, care are imprimat chipul lui Eminescu. La 1 decembrie 2006, a fost pusa in circulatie bancnota de 200 de lei, cu chipul filosofului Lucian Blaga. Bancnota de 100 de lei are imprimat chipul lui Caragiale.

Oficialii BNR apreciau in 2005 ca bancnota cea mai cautata va fi cea de 50 lei noi (500.000 lei vechi), pe locul doi in topul folosirii fiind cea de 10 lei noi (100.000 lei vechi).

Leul nou, predat la cursuri speciale

In ce priveste banutii noi, oficialii BNR se asteptau ca acestia sa fie mai cautati, pe motiv ca au dimensiunile corelate cu puterea de cumparare, adica sunt mai mici si nu sunt din aluminiu care se murdareste si arata urat cand se oxideaza, ci din cupru.

Pentru a invata vanzatorii si oamenii de la ghiseu cum sa lucreze cu leul nou, Banca Centrala a organizat aproximativ 200 de seminarii la care au participat intre 35 si 100 de persoane. In total, la cursuri au luat parte peste 10.000 de functionari.

Să aveți o zi frumoasă!