3 Iulie

Este a 184-a zi a anului. 

Au mai rămas 181 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 05 h 36 m și apune la 21 h 03 m. 

Citatul zilei

"Atâta timp cât nu încetezi să urci, treptele nu se vor termina; sub paşii tăi care urcă, ele se vor înmulţi la nesfârşit." (Franz Kafka)

Ziua Internațională fără pungi de plastic

Ziua Internațională fără pungi de plastic este o bună ocazie de a demonstra că o lume fără plastic este posibilă și că există alternative sănătoase pentru mediu.

Cei mai mulți dintre noi folosim zilnic pungile subțiri de plastic oferite de aproape fiecare comerciant pe care îl vizităm. Indiferent dacă cumpărăm produse alimentare sau cel mai nou produs Prada, garanta părăsi magazinul cu o pungă de plastic. Apoi, când ajungem acasă, aruncăm deoparte ambalajul, fără nicio grijă.

Te-ai gândit ce se întâmplă cu pungile de plastic? Ai văzut vreodată câte asemenea pungi folosești într-un an?

Astăzi ni se amintește că o astfel de pungă este folosită sub 25 de minute, apoi aruncată. Ea nu disapre complet din viața noastră, ci are nevoie de o perioadă de la 100 la 500 de ani pentru a se descompune complet și are un impact profund negativ asupra mediului.

În largul oceanelor sunt recife masive alcătuite din tot felul de deșeuri din plastic, iar pungile sunt cele care predomină. Aceste mari insule plutitoare ajung la sute de kilometri în larg, ca monumente reprezentative pentru risipa și ignoranța lumii în care trăim.

Astăzi, de Ziua Internațională fără pungi de plastic, să arătăm că putem trăi fără ele și că sunt disponibile multe alte alternative, mai colorate, mai distractive, mai durabile, mai sănătoase.

Curiozităţi:

- În mediu, o pungă de plastic este folosită pentru o durată de 25 de minute!

- În dependenţă de tipul plasticului, acesta are nevoie de la 100-500 ani pentru descopunere!

- Timp de doar 1 minut la nivel glabal sunt utilizate 1 milion de pungi de plastic!

- 80% din gunoiul maritim este Plastic!

- 3,4 milioane de tone de ambalaje din plastic sunt fabricate în UE în fiecare an. Această cantitate  este echivalentă cu greutatea a mai mult de 2 milioane maşini!

- Din cantitatea totală a pungilor de plastic, doar 1 % poate fi reciclat, restul fiind depozitat la groapa de gunoi!

Anul 2018 aduce mai multe reglementări în ceea ce privește legislația de mediu. Astfel, începând cu data de 1 iulie 2018 este strict interzisă introducerea pe piața din România a pungilor confecționate din plastic subțire și foarte subțire, cu valori sub 50 de microni și, respectiv, 15 microni. Acest proiect de lege modifică și completează Legea 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje.

Reglementarea vine ca răspuns la solicitarea Uniunii Europene referitoare la reducerea consumului de pungi din plastic subțiri. Aceste pungi de plastic nu se încadrează în normele permise de lege și vor fi interzise de la introducerea în circuitul economic, din 1 iulie 2018, respectiv 1 ianuarie 2019 pentru comercializare. Mai mult decât atât, Ministerul Mediului va fi obligat să raporteze Comisiei Europene odată cu raportarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje și care este consumul anual de pungi de plastic subțiri. Nerespectarea reglementărilor conduce la contravenții cuprinse între 15.000 și 25.000 de lei.

Acest proiect se referă exclusiv la pungile de transport cu mâner, confecționate din plastic subțire, fiind excluse cele fără mâner. Potrivit proiectului de lege, pe lângă obligațiile de raportare anuală, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, precum și autoritățile executive ale unităților administrativ-teritoriale trebuie să informeze cetățenii  despre aceste modificări, prin campanii de promovare și de educare.

Un punct important al acestor campanii se referă la agenții economici, care trebuie să fie informați în privința sistemelor de returnare, colectare și valorificare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje. De asemenea, trebuie să li se aducă la cunoștință întregul circuit al ambalajelor de pe piață, respectiv elementele corespunzătoare planurilor de gestionare a ambalajelor și deșeurilor de ambalaje și impactul dăunător pe care pungile de plastic le au asupra mediului.

În România, nivelul actual al consumului de pungi de plastic creează cantități ridicate de deșeuri, ce conduc la poluarea mediului și agravează problema deșeurilor abandonate la întâmplare, în râuri și lacuri, ce amenință ecosistemele acvatice. Noile reglementări de mediu îi vizează în primul rând pe agenții economici responsabili pentru introducerea de ambalaje pe piață. Ei își pot îndeplini obiectivele de valorificare prin reciclare sau incinerare astfel: individual, prin gestionarea deșeurilor de ambalaje rezultate de la ambalajele proprii; prin transfer de responsabilitate, apelând la o organizație de transfer de responsabilitate.

Știați că: 

- descompunerea plasticului poate dura sute și chiar mii de ani?; - reciclând un deșeu de ambalaj din plastic se economisește energia necesară funcționării unui bec de 60W timp de 6 ore?; 

- din 6 deșeuri de ambalaje din PET se poate fabrica un tricou?;

- deșeurile de ambalaje ajută la fabricarea de produse noi: covoare, mochete, încălțăminte, umplutură pentru haine de iarnă sau saci de dormit și chiar jucării.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 993: Prima atestare documentară a orașului german Potsdam.

A fost, probabil intemeiat după secolul al 7-lea ca o așezare a tribului Hevelli in jurul unei fortificatii , fiind  menționat pentru prima dată sub denumirea de „Poztupimi” („sub stejari”), într-un document din anul 993 d.I.Hr., semnat de regele Otto al III-lea , in care se facea referire la o străveche fortăreaţă slavă şi la aşezările adiacente.

În 1317, a fost menționat ca o asezare mica si a primit statutul de  oraș în 1345. În 1573, era încă un oraș mic, cu doar 2.000 de locuitori.

Mai apoi, în 1664, regele Frederick Wilhelm decide ca Postam să devină a doua sa reşedinţă.

• 1423: S-a nascut regele Ludovic al XI-lea al Franței ( supranumit „le Prudent” (cel Prudent, d. 30 august 1483).

A fost al șaselea rege al Franței din familia Valois din Dinastia Capețienilor si a  domnit între anii 1461 – 1483 cu o autoritate și cu o abilitate dusă uneori până la un cinism extrem, fiind poreclit și „cel Șiret” (Le Rusé) sau „Păianjenul universal” (l’Universelle araigne).

Ludovic al XI-lea a semnat în 1482 tratatul de la Arras cu Maximilian I de Habsburg, prin care i-au fost cedate ducatul Burgundiei și Picardia.

A fost cel dintâi rege care a luat pe față apărarea păturilor sociale inferioare în fața marilor feudali și chiar împotriva Inchiziției, și de aceea țăranii valdezi din Valpute, în Dauphiné, l-au cinstit dând văii lor numele de Vallouise.

Ludovic al XI-lea a suprimat puterile excesive ale baronilor francezi așa cum erau reprezentate de Casa de Armagnac.

A întărit monarhia, a semnat pacea cu Anglia, dupa  Războiul de 100 de Ani, purtat între Anglia și Franța între anii 1337-1453, deschizand calea dezvoltării economice a tarii după un veac de războaie și ocupație engleza.

• 1518 : S-a nascut medicul si naturalistul chinez 1518 – Li Shizhen, medic chinez și mineralog (d. 1593)Li Shizhen;(d. 1593).

A fost un  om de știință, farmacolog și acupuncturist din timpul dinastiei Ming. Contribuția sa majoră la medicina clinica a fost lucrarea sa de 27 de ani, care se găsește în cartea sa științifică intitulata  Compendiu de Materia Medica (Bencao Gangmu).

El este, de asemenea, considerat a fi cel mai mare naturalist științific din China, și a dezvoltat mai multe metode inovatoare pentru clasificarea corectă a   plantelor  si medicamentelor in vederea utilizarii in tratarea bolilor.

Cartea Bencao Gangmu are detalii despre mai mult de 1800 de medicamente (utilizate de medicina chineză), inclusiv 1.100 ilustrații și 11.000 prescrieri medicale.

Ea a descris, de asemenea, tipul, forma, aroma, natura și aplicarea în tratamentul unor boli a 1094 plante.

Compendiul sau Materia Medica a fost tradus  în mai multe limbi   și rămâne ca o  lucrare de referinta pentru medicina naturista. Tratatul său a inclus si diverse subiecte conexe, legate de botanica, zoologie, mineralogie, metalurgie etc. Cartea a fost retipărita frecvent fiind folosita si in zilele noastre.

• 1608: Exploratorul francez Samuel de Champlain a înființat orașul Quebec (Canada). 

A fost numit "părintele Noii Franțe" și a ocupat funcția de guvernator până la moarte.

Samuel de Champlain (n. 1567, Brouage, Franța - d.25 decembrie 1635, Québec, Canada) a fost un geograf, explorator și cartograf francez, întemeietorul orașului Québec și primul Guvernator General al Canadei, între 1613 și 1627, de facto, respectiv între 1627 și 1635, numit de regele Ludovic al XIII-lea al Franței.

Nascut la Brouage in 1567, Samuel de Champlain ajunge in Noua-Franta, pentru prima data, in 1603. Va intreprinde 21 de expeditii intre Franta si Noua-Franta. Fondeaza Acadie si orasul Québec in 1608. Samuel de Champlain viziteaza coasta de nord-est a Americii de nord si Marile Lacuri Huron si Ontario. 

In 1634, pregateste intemeierea Montreal-ului, care va avea loc in 1642. Champlain a participat la popularea unei noi colonii, pentru aceasta determinand sa vina familii, artizani, soldati, preoti. Astfel prezenta franceza se instaleaza in Québec. Moare la Québec la 25 decembrie 1635.

Începuturile orașului Québec datează din secolul al XVII-lea. În 1608, francezii, sub conducerea lui Samuel de Champlain, au întemeiat o fabrică destinată negoțului cu blănuri și o cetate (pe locul căreia se ridică în prezent catedrala) pe stânca numită Cap Diamant. Între anii 1629 și 1632, Québec s-a regăsit pentru prima dată sub stăpânirea englezilor.

După recucerirea orașului, Champlain s-a îngrijit să întărească și mai mult fortificațiile și a ridicat fortul Château St-Louis pe o colină de piatră. Pe fundamentele acestuia a fost construit ulterior Château Frontenac, emblema actuală a orașului.

Negoțul cu blănuri, foarte profitabil, a contribuit la dezvoltarea rapidă a așezării de pe fluviul Sfântul Laurențiu. Negustorii și-au deschis factorii la adăpostul fortului, instituțiile bisericești și regale și-au făcut apariția în oraș, iar Québec a devenit principalul centru al Noii Franțe.

Québecul, și mai ales stânca abruptă Cap Diamant (care se ridică deasupra vadului îngust al fluviului Sf. Laurențiu), beneficiază de o amplasare ideală din punct de vedere strategic. Aceste împrejurări au făcut ca orașul să capete, în scurt timp, supranumele de Gibraltarul Americii de Nord. În 1660, Québecul a fost iarăși asediat în van de englezi. A intrat în stăpânirea lor abia în 1759. Temându-se de posibile tentative de recucerire a orașului, englezii au extins fortificațiile, printre care și citadela (construită anterior de francezi, fără prea multă convingere) și zidurile de apărare.

Québecul a înflorit fără întârziere, ajungând una dintre principalele metropole ale continentului american și datorându-și avuția comerțului cu lemn, cereale și mai ales cu blănuri. În 1867, Québecul a devenit capitala Canadei francofone, păstrându-și acest statut până în prezent.

• 1767: Englezul Robert Pitcairn descopera  Insula Pitcairn,  in timpul unei  expediţii  comandate de Philip Carteret .

Insulele Pitcairn  sunt in prezent un Teritoriu britanic de peste mări, format din patru insule aflate în sudul Oceanului Pacific ( Pitcairn, Henderson, Ducie si Oeno).

Doar insula Pitcairn este locuită. Locuitorii sunt descendenții rebelilor englezi de pe vasul Bounty și ai tahitienilor care i-au însoțit.

Cu o populație de sub 50 locuitori, Pitcairn este jurisdicția cea mai puțin populată de pe Pământ.

În 1790, rebelii de pe HMAV Bounty s-au stabilit pe insulă și au incendiat vasul. Acesta este încă vizibil în golful Bounty fiind descoperit  în 1957 de o expediție National Geographic. Cu toate că locuitorii au reușit să supraviețuiască ocupându-se de agricultură și pescuit, perioada inițială a fost marcată de tensiuni serioase între aceștia.

Alcoolismul, criminalitatea și bolile au cauzat moartea  majoritatii locuitorilor și a bărbaților tahitieni.

Când insula a fost descoperită mai era locuită doar de fostul matelot englez John Adams, nouă femei și câțiva copii.

Insula Pitcairn, ultimul teritoriu deţinut de britanici în Oceanul Pacific, care a fost foarte populată în anii 1700, când marinarii răzvrătiţi de pe vasul HMS Bounty au ajuns la mal, riscă să dispară, din cauza istoriei sale întunecate.

Insula Pitcairn înregistrează o populaţie îmbătrânită şi de patru ani, în zonă nu s-a mai născut niciun copil, iar locuitorii încearcă disperaţi să atragă noi rezidenţi, scrie Daily Mail. Misiunea lor este însă una dificilă, din cauza trecutului întunecat al insulei, marcat de cazuri de abuzuri sexuale comise asupra copiilor.

În 2004, şase bărbaţi au fost încarceraţi într-un scandal sexual referitor la coruperea unor minori, care a făcut înconjurul lumii. Autorităţile din Pitcairn au încercat să crească numărul de locuitori de pe insulă până la 80, timp de trei ani, dar nu au reuşit. O singură persoană a aplicat pentru a se muta pe insula localizată la 3.000 de km de Noua Zeelandă şi 1.000 km de Tahiti.

Insula a fost populată timp de sute de ani de polinezieni şi primul contact cu europenii s-a înregistrat în 1767, când vasul HMS Swallow al căpitanului Philip Carteret a poposit în regiune. Cei mai mulţi locuitori au ajuns acolo 22 de ani mai târziu odată cu sosirea vasului HMS Bounty, condus de Fletcher Christian.

Cei opt rebeli de pe corabie s-au stabilit pe insulă, alături de şase bărbaţi polinezieni şi 12 femei din Tahiti, pe care i-au adus cu ei. Armonia nu a durat însă mult şi după patru ani au supravieţuit doar patru bărbaţi, zece femei şi câţiva copii, restul fiind ucişi din cauza bolilor sau a geloziei.

Acesta nu a fost singurul moment întunecat din istoria insulei. În 2004, Pitcairn a fost zguduită de un scandal sexual, în care şase bărbaţi, printre care şi primarul insulei, Steve Christian, au ajuns la închisoare, în urma unor acuzaţii de abuz sexual asupra copiilor. În prezent, locuitorii din Pitcairn duc o cursă contracronometru pentru reabilitarea imaginii insulei şi sporirea numărului de locuitori.

Mai puţin de 50 de oameni locuiesc pe insulă, în Adamstown, cea mai mică capitală din lume, şi vârsta medie a acestora este de peste 50 de ani. "Am încercat să aducem oameni pe insulă, dar o singură persoană a dorit să se mute aici. Nu avem ce joburi să le oferim. Cândva, vindeam timbre, pentru a ne întreţine, dar această activitate nu mai este atât de populară. De asemenea, navele care se deplasau între Pitcairn şi Noua Zeelandă au fost duse la fier vechi. Insula supravieţuieşte datorită ajutorului guvernamental, încă din 2004 şi acum încercăm să ne repunem pe picioare", a declarat Jacqui Christian, în vârstă de 44 de ani, născută pe insula Pitcairn.

• 1767: In  Norvegia este fondat si apare in prima editie   cel mai vechi ziar inca publicat, Adresseavisen .

L’Adresseavisen este un cotidian regional  independent si conservator, publicat in orasul Trondheim, cu un tiraj zilnic de 85000 de exemplare.

Editia online a ziarului a fost lansata in 1996 ca o solutie defensiva, de sustinere a ziarului. Traficul si veniturile online au crescut insa rapid, provocand grupul sa investeasca mai mult in internet. Astfel a aparut divizia de web TV, dotata cu toata infrastructura de productie, editare si publishing video pe web. Fiecare jurnalist dispune de un aparat Nokis 95 si un software specializat pentru producerea si publicarea materialelor video.  

Adresseavisen colaboreaza cu numeroase ziare regionale din afara grupului, obtinand astfel acoperire la nivel national, atat din punct de vedere al continutului, cat si al ofertelor pentru advertiseri. Mai mult, ziarul s-a implicat activ in proiectul de dezvoltare al site-ului de anunturi de mica publicitate finn.ro, alaturi de alte ziare locale.

• 1771: Inaugurarea festivă a uzinelor siderurgice de la Reşiţa.

Furnalele au fost sfinţite de către călugărul franciscan Mihail Gozdici, de la mânăstirea din Caraşova, ele primind numele de "Franciscus" şi "Josephus". La solemnitate au luat parte şi Joseph Desiderius Redange, respectiv Franz Müller von Reichenstein, iar pe ambele furnale s-a montat câte o placă turnată cu următoarea inscripţie:Iussu Augustae Theresiae currante Millerio atque Redangio exsurexerat furnus iste (La ordinul augustei Theresia sub îngrijirea lui Muller şi Redange s-a ridicat acest furnal).Cu această ocazie s-a întocmit un proces verbal, semnat de Engelbert Scheuchestuel şi Joseph Lammer, care consemnează evenimentul şi cuprinde inventarul instalaţiilor şi clădirilor. 

Pe lângă cele două furnale, mai existau patru ateliere de forjă, precum şi 21 de clădiri auxiliare, care figurează pe harta înaintată, la 21.08.1771., de către Direcţia Minelor din Oraviţa administraţiei centrale dinTimişoara. În atelierele de forjă, înzestrate cu ciocane cu batiu de lemn şi antrenate de roţi hidraulice, producţia a început pe data de 08.10.1771.

Trebuie remarcat că Uzinele Reşiţa au început să producă în anul 1771, deci ele devansează din acest punct de vedere renumitele uzine Krupp, care datează doar din 1811, Vitkovice (Cehia, 1828) , MAN(Germania, 1834) , Sulzer (Elveţia, 1834), Donawitz (Austria, 1836), Burmeister & Wain (Danemarca, 1843), Skoda (Cehia, 1859). În această perioadă "Uzinele Reşiţa" şi marca uzinelor,"Lupul şi coroana" sînt deja cunoscute şi apreciate în ţările vecine. 

"Foc nestins la furnale" a fost unul dintre simbolurile Uzinelor Reşiţa (cu toate că între 1931-1933, în periada crizei economice mondiale furnalele au fost oprite), însă în 1991 furnalele au fost definitiv oprite, mai mult, pe data de 04.12.2004, la orele 18:33 furnalul Nr. 1. a fost aruncat în aer....

• 1863: Dieta Transilvaniei si-a deschis lucrarile la Sibiu si si-a desfasurat lucrarile între anii 1863-1864. 

A fost prima adunare a organului conducător al Transilvaniei după Revolutia de la 1848 şi prima în care românii au avut majoritatea reprezentanţilor. Compoziţia Dietei de la 1863 nu s-a mai făcut după legile maghiare din 1791 şi 1848, ci după un regulament provizoriu, liberal, care prevedea alegerea a 125 de deputaţi şi numirea de către împărat a 40 de persoane („regalişti”). Dreptul de vot era acordat tuturor cetăţenilor care plătiseră, la nivelul anului 1861, un impozit de minim 8 florini, inclusiv capitaţia. Era practic o reducere la jumătate a censului de vot, ceea ce însemna o creştere substanţială a numărului de alegători. Dacă în 1848 existau 11.000 de reprezentanţi ai comunelor aleşi pe bază de cens şi 74.000 de nobili, acum existau 78.000 de alegători, toţi desemnaţi pe bază de cens. Astfel, centrul de greutate al electoratului se muta dinspre nobilimea maghiară, ostilă politicii liberale vieneze, către marea masă a ţărănimii, unde românii erau majoritari iar reprezentanţii acestora erau favorabili politicii vieneze. Deşi reprezentarea nu era perfect proporţională cu numărul şi ponderea fiecărei naţiuni, exista totuşi o îmbunătăţire substanţială a reprezentării românilor. Astfel, au fost aleşi:

- românii: 48 deputaţi pentru 1.300.913 locuitori (un deputat la 28.280 persoane)

- maghiarii: 44 deputaţi pentru 568.172 locuitori (un deputat la 12.913 persoane)

- saşii: 33 deputaţi pentru 204.031 locuitori (un deputat la 6.370 persoane).

Dieta a votat Legea privind “egala indreptatire a natiunii romane” cu celelalte natiuni transilvane si Legea privind intrebuintarea limbii romane, alaturi de maghiara si germana in viata publica; (3/15 iulie 1863 – 17/29 oct. 1864).

• 1883: S-a născut Franz Kafka, scriitor evreu de limbă germană (d. 1924)

Franz Kafka (n. Praga - d. 3 iunie 1924, Viena) a fost un scriitor evreu de limbă germană, originar din Praga.Reprezentant remarcabil al prozei moderne, a exercitat o influenţă covârşitoare asupra literaturii postbelice. 

Concepţia sa de viaţă, influenţată de filozofia lui Kierkegaard, îşi găseşte expresia într-o modalitate artistică originală, în care elemente de suprarealism se îmbină cu o formă de exprimare proprie expresionismului. 

Prezentând strivirea personalităţii în societate, Kafka înfăţişează destinul fără perspectivă al omului într-o viziune halucinantă, grotescă, impregnată de anxietate. Romanele şi nuvelele sale exprimă fie sentimentul tragic, împins la paroxism, al individului expus presiunii destructive al unui monstruos aparat birocratic (Procesul, 1925; Colonia penitenciară, 1919), fie imposibilitatea omului de a descifra sensul existenţei sale civice (Castelul, 1926), fie dezintegrarea relaţiilor interumane (Metamorfoză, 1915). Impresia de coşmar şi tensiunea dramatică, specifice scrierilor lui Kafka, sunt sugerate prin suprapunerea logicului cu absurdul, într-o formă parabolică, obsesivă. Kafka a exercitat o puternică influenţă asupra literaturii contemporane.

Romanele şi nuvelele lui Kafka, inspirate din filosofia lui Soren Kierkegaard, exprimă fie sentimentul tragic, împins la paroxism, al individului expus presiunii distructive a unui monstruos aparat birocratic (“Procesul”, 1925, “Colonia penitenciară”, 1919), fie imposibilitatea omului de a descifra sensul existenţei sale civice (“Castelul”, 1926), fie dezintegrarea relaţiilor interumane (“Metamorfoză”, 1915). Impresia de coşmar şi tensiunea dramatică, specifice scrierilor lui Kafka, sunt sugerate prin suprapunerea logicului cu absurdul, în formă de parabolă, obsesivă.

Kafka a suferit de o depresie cronică, de care a încercat să se vindece prin mijloace naturiste, însă, în 1917, a fost diagnosticat cu tuberculoză. Internat într-un sanatoriu din Italia, starea sănătăţii i s-a agravat şi, din 1922, nu a mai putut lucra. A urmat un nou tratament într-un sanatoriu din Kierling, lângă Viena, care însă s-a dovedit ineficient. Pe 3 iunie 1924, Franz Kafka a murit.

După moartea sa, ceea ce a rămas din operele sale – mare parte necunoscute publicului până atunci – a fost publicat de poetul Max Brod, prietenul şi legatarul său testamentar, pe care scriitorul îl rugase să ardă manuscrisele, lucru pe care acesta nu l-a dus la îndeplinire.

• 1886: Karl Benz dezvăluie oficial "Benz Patent Motorwagen", privit ca primul automobil, un vehicul conceput pentru a fi propulsat de un motor.

Pe 3 iulie 1886, primul automobil "vedea" lumina zilei! Cel care a dat lumii vehiculul a fost nimeni altul decât Karl Benz

Geniul german Karl Friedrich Benz este privit ca inventatorul primului vehicul conceput pentru a fi propulsat de un motor. Împreună cu Bertha Benz a creat imperiul Mercedes-Benz.

Cum a luat naştere totul?

Acum 130 de ani, Karl Benz a avut un vis: de a crea primul automobil din lume. În câteva luni a reuşit să pună bazele lui. Maşina cu trei roţi, deşi seamănă cu trasurile motorizate ale acelor vremuri, a fost concepută special pentru a utiliza un motor cu ardere internă, în patru timpi. Acesta are un singur cilindru, de 954 cmc, care producea iniţial 0,7 CP, dar apoi a ajuns apoi, trecând prin diferite faze de putere, la 2 CP. Permitea o viteză maximă de 16 km/h.

La data de 29 ianuarie 1886, Benz depunea la Berlin o cerere de brevetare a autovehiculului său cu trei roţi. De atunci, a fost considerată ziua oficială de naştere a automobilului. În acelaşi timp cu el, Gottlieb Daimler dezvolta primul automobil cu patru roţi. În acest fel, în mod independent unul de celălalt, părinţii fondatori ai companiei Daimler AG şi ai mărcii Mercedes-Benz au pus bazele tuturor autoturismelor, autovehiculelor comerciale şi autobuzelor de astăzi.

Numele Benz avea să rămână în istorie, succesul era garantat!

Din modelul Benz Patent-Motorwagen au fost construite 25 de bucăţi din 1886 în 1894 cu motoare diferite, iar Mercedes cere în acest sens titlul de creator al primei maşini din istorie produsă şi vândută în serie. Prima comercializare în afara Germaniei a fost făcută de Emile Roger, care a devenit agentul exclusiv de vehicule şi de motoare Benz în Franţa.

Fişa tehnică pentru Benz Patent Motor Car Modelul III

Corp: tricicletă deschisă

Motor: un singur cilindru în patru timpi

Cilindre: 1.660 cm3

Putere: 2,5 CP (1,8 kW) la 500 rpm / min

Carburator: Carburator cu evaporare Benz

Valve: supapa de admisie, supapă automată de evacuare reglementată

Răcirea: răcire prin evaporare la radiator/apă

Lubrifierea: oliator cu picături şi grăsimi

Aprindere: aprindere Summer de înaltă tensiune

Rezervor: 4,5 litri în carburator

Pornirea: rotaţie a volantului

Transmiterea de cuplu: curea din piele de la motor la paşii scripete, diferenţial, 1 lanţ la fiecare roată din spate

Ambreiaj: nu

Transmisie: scripete fix cu două viteze, 2 viteze înainte

Schimbul: pârghie de acţionare cu mâna în direcţia manivelei pentru a muta centura între rolele

Cadru: ţevi din oţel

Suspensie faţă: roata din faţă în bifurcaţia de comandă, fără arcuri

Suspensie spate: punte rigidă, arcuri elicoidale

Direcţie: cremalieră şi pinion de direcţie, manivela de direcţie în centrul maşinii, frână de mână: frână din buşteni/anvelope spatele vehiculului

Pedala de frână: nu

Dimensiuni: 2700 x 1400 x 1450 mm

Carosabil: 1250 mm în spate

Roţile: cu spiţe din lemn, diametrul din faţă de 800 mm, din spate 1,125 mm

Pneuri: cele din faţă pline de cauciuc sau fier, cele din spate de fier

Greutate: 360 kg

Viteza maximă: 16 kilometri pe oră

Consum: aprox. 10 litri de ligroină la 100 de kilometri

• 1898: Joschua Slocum devine primul navigator solitar care realizează înconjurul complet al Pământului.

Americanul de origine canadiană Joshua Slocum (1844-1909) a fost primul om care a navigat de unul singur în jurul lumii, la bordului vasului său Spray, un sloop micuț, lung de 11 m și având un deplasament de doar 12 tone. A pornit din Boston, Massachusetts, pe 24 aprilie 1895, navigând inițial spre est, apoi cotind înspre sudul Oceanului Atlantic, și s-a întors înapoi în America în iunie 1898, după mai bine de 3 ani de călăorie și după ce ocolise întreg Pământul, parcurgând nu mai puțin de 74 000 km pe apă.

Joshua Slocum, căpitan și autor, în mare parte autodidact și-a început cariera pe ape adânci la vârsta de 16 ani. Un marinar aventurier care uneori își construia singur nava, călătorea, adeseori, însoțit de familia sa.

Cariera și-a început cu „Voyage of the Liberade”, în 1980 și „Voyage of the Destroyer” în 1894. În 1893, când a prins vremuri grele în New England, Slocum a reconstruit o navă, care era în paragină, „The Spray”, intenționând să navigheze cu ea, singur, în jurul lumii - una dintre puținele mari provocări marine apoi rămase.

Slocum a navigat fără instrumente moderne (chiar și pentru acea dată) precum ar fi cronometrul maritim, necesar pentru măsurarea precisă a longitudinii. Nu-l grăbea nimic și avea timp destul, deci nu conta prea mult longitudinea exactă, cât timp nu se afla pe direcția vreunei insulițe netrecute pe hartă (pe vremea aceea încă mai existau, din fericire).

În drumul său a trecut prin Insulele Azore, Gibraltar, Insulele Canare, Insulele Capului Verde, Rio de Janeiro, Montevideo, Strâmtoarea lui Magellan, apoi Oceanul Pacific, Samoa, Fiji, Sydney, Melbourne, Insulele Mauritius, Cape Town, a ocolit Capul Bunei Speranțe, a urmat apoi Insula Sfânta Elena, Trinindad, Grenada, și, în sfârșit, Fairhaven (Massachusetts), locul de plecare. Lucru remarcabil, J. Slocum a parcurs 2000 de mile înspre vest în Oceanul Pacific fără să se atingă de cârmă – oceanul meritându-și, de data asta, numele de Pacific. În timp ce traversa Pacificul s-a oprit și în insula Más a Tierra, insula în care a naufragiat Alexander Selkirk, marinarul scoțian a cărui poveste a servit ca sursă de inspirație lui Daniel Defoe pentru Robinson Crusoe.

The Spray avea 36´9´ lungime, 14´2´ lărgime, 4´2´ adâncime și la mai puțin de 13 tone brut, „stătea pe apă ca o lebădă”. Slocum a părăsit Boston, Mass pe 24 aprilie 1895 și după o călătorie ce a depășit 46000 de mile a ajuns în Newport, RI, pe 27 iunie 1898.

Expediția lui Slocum este amănunțit descrisă în cartea „Sailing alone around the world”, scrisă chiar în timpul călătoriei și apărută în 1900, carte care care n-ar trebui să lipsească din lecturile obligatorii ale oricărui adolescent; mă rog, în măsura în care adolescenții mai au răbdarea să citească (și) romane de călătorie, chiar și pe iPad sau Kindle.

Este o poveste frumoasă, aproape romantică, simplă și simetrică: navigatorul solitar, complet singur în jurul lumii, depinzând de capriciile vântului și ale vremii, pe vremea când nu exista Internet, telefonie mobilă, GPS sau tentațiile socializării virtuale. Libertate și aventură pură, într-o perioadă când Pământul încă mai ascundea locuri misterioase și pete albă pe hartă, nedescoperite sau insuficient cunoscute.

„Călătorind singur în jurul lumii” este o contabilitate elocventă a voiajului său și rămâne clasică în literatura maritimă. The Slocum Society, din Statele Unite perpetuează memoria sa, dar în Canada realizările sale nu au primit mai multă atenție decât o placă ridicată în comunitatea copilăriei sale din Westport, Brier Island, NS. Ne-am obișnuit deja cu clasicul biblic „nimeni nu e profet în țara sa”.

• 1900: A avut loc prima ascensiune a unui dirijabil (zepelin).

Ferdinand, conte von Zeppelin (1838–1917), constructor german de dirijabile, a fost primul care a folosit motorul cu combustie internă pentru propulsia dirijabilelor.

Ferdinand Adolf Heinrich August Graf von Zeppelin a fost un general german și producător de aeronave.

Născut pe 8 iulie 1838 în Constance, lângă Baden, contele Von Zeppelin, ca orice tânăr german de viţă nobilă, a îmbrăţişat cariera armelor. Astfel, în 1855 este cadet la şcoala militară din Ludwigsburg. În 1858 obţine permisiunea să se înscrie la Universitatea din Tubingen, unde studiază mecanica, chimia anorganică, economia şi istoria. Numai pentru un an însă, fiind chemat sub arme din nou.

În 1898, Zeppelin, împreună cu o echipă de 30 de muncitori, a ansamblat primul dirijabil rigid. Cântărea 12 tone, conţinea 400000 m3 de hidrogen şi era pus în mişcare cu ajutorul a două motoare Daimler.

Pe 3 iulie 1900, deasupra lacului Konstanz, este testat LZ 1, primul dirijabil rigid construit de Ferdinand von Zeppelin. Dacă guvernul german îl refuzase iniţial, în timpul primului război mondial în serviciul armatei germane se aflau şapte dirijabile folosite în raidurile efectate de asupra Franţei şi Angliei. Puteau atinge o viteză de 136 km, înălţimea maximă la care se ridicau fiind de 4250 m. Erau dotate cu cinci mitraliere şi puteau căra 2000 kg de bombe. Zepelinele erau mari şi destul de încete, fiind astfel nişte ţinte uşoare pentru artilieria inamică.

Astfel, în 1917 armata germană renunţă la ele, folosindu-le doar la aprovizionare. După ce a realizat 50 de dirijabile rigide, în 1917 “Contele zburător” a trecut la cele veşnice.

• 1920: S-a născut jurnalistul american Daniel Edelman, fondatorul (1957) şi preşedintele uneia dintre cele mai renumite şi influente companii internaţionale în domeniul relaţiilor publice (PR) din lume, agenţie care îi poartă numele; 

Edelman a avut o contribuție importantă la profesionalizarea industriei de comunicare (numeroase dintre tehnicile specifice dezvoltate de el sunt valabile şi în zilele noastre); a colaborat, de-a lungul timpului, cu multe companii care au devenit branduri celebre; de asemenea, a fost unul dintre pionierii reclamelor cu celebrităţi (m. 2013).

Daniel Edelman a pus bazele agenției într-un mic birou din Chicago, în 1952, în prezent Edelman numărând 63 de birouri în 26 de țări, numărul angajaţilor fiind de circa 4.600. Agenţia de comunicare a realizat venituri de peste 660 de milioane de euro anul trecut.  În România, agenția americană este prezentă din 2006 prin compania AMI Communications.

De numele lui Edelman este legată crearea unor branduri cunoscute astăzi în toată lumea precum Sara Lee sau KFC. Printre clienții actuali ai agenției se numără giganți precum Microsoft, Pfizer, General Electric, Wal-Mart Stores, Abbott Laboratories, Samsung, Royal Dutch Shell, Kraft, Johnson & Johnson și Unilever. În plus, Edelman este creditat drept omul care a contribuit decisiv la îmbunătățirea imaginii profesioniștilor din zona comunicării care au început să fie percepuți ca niște sfătuitori ai liderilor politici sau ai antreprenorilor.

Născut pe 3 iulie 1920, Daniel Joseph Edelman a fost unul dintre cei cinci copii ai lui Selig și Selma Edelman. Cu un master in jurnalism, Daniel Edelman a început ca reporter sportiv, apoi, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost reporter de știri pe timp de noapte pentru CBS în New York. A trecut rapid la un job de publicist pentru Musicraft Records, unde a promovat vedete de jazz precum Duke Ellington, Sarah Vaughan sau Artie Shaw.

• 1928: John Logie Baird englez a enunțat, pentru prima dată, principiul televiziunii în culori.

John Logie Baird (n. 14 august 1888 la Helensburgh – d. 14 iunie 1946 la Bexhill-on-Sea) a fost un inginer scoțian, cunoscut pentru faptul că a inventat primul sistem de televiziune mecanică. De asemenea, a realizat primul tub electronic pentru televiziunea color. A realizat prima demonstrație a invenției sale în fața membrilor Royal Society cu un echipament care utiliza discuri rotative pentru a descompune imaginea într-o serie de linii. În anul 2002, BBC i-a acordat locul 44 în topul „100 Greatest Britons„, iar în 2006 National Library of Scotland l-a considerat ca fiind unul dintre primii zece oameni de știință scoțieni.

• 1939: Nava-şcoală "Mircea" incepe primul marş de instrucţie în Marea Mediterană. 

 
Marşul a avut loc în perioada 03 iulie-03 septembrie 1939, cu escale în porturile: Palermo, Toulon, Palma de Mallorca, Gibraltar, Alger, Alexandria. La data de 17 mai 1939 a sosit în ţară şi a intrat în serviciul Marinei Militare nava-şcoală „Mircea”, velier de tip barc triarborat (cu trei catarge), construit în anii 1938-1939 la Şantierul Naval Blohm und Voss din Hamburg, Germania. Nava a fost botezată „Mircea” ca şi înaintaşul său „Bricul Mircea” (1882-1944), purtând numele domnitorului Mircea cel Bătrân, întregitorul Ţării Româneşti până la „Marea cea mare”. Figura lui Mircea formează galionul navei. După reparaţiile capitale şi modernizările făcute în anul 1966 - la acelaşi şantier naval unde a fost construită - şi între anii 1994-2002, la Şantierul Naval Brăila, a devenit nava cea mai modernă dintre „surorile” ei („Eagle” - SUA, „Gorch Fock” - Germania şi „Sagres (III)” - Portugalia).

• 1988: Podul Fatih Sultan Mehmet din Istanbul, Turcia este finalizat, oferind a doua conexiune între continentele Europa și Asia peste Bosfor.

Podul poartă numele sultanului Mahomed al II-lea Cuceritorul, cel ce a cucerit Constantinopolul în 1453, din acest motiv locuitorii îl numesc direct „Podul Cuceritorului”. Fatih Sultan Mehmet are lungimea totală de 1.510 de metri. Când a fost finalizat în 1988, era al V-lea pod din lume, iar astăzi este al XIX-lea, potrivit Wikipedia. La construcţie au participat trei companii japoneze, una italiană şi una turcă.

Podul Fatih Sultan Mehmed, este cel de al doilea pod ce traversează strâmtoarea Bosfor, legând Europa de Asia, la Istanbul. Locuitorii îl numesc direct  Podul Cuceritorului. El poartă numele sultanului Mahomed al II-lea Cuceritorul, cel ce a cucerit Constantinopolul în 1453. Silueta podului s-a profilat pe cerul strâmtorii la numai 15 ani după cea a Podului Bosfor (Boğaziçi Köprüsü), construit în 1973. El traversează apele în dreptul cartierului Hisarüstü de pe malul european şi al cartierului Kavacik, pe malul asiatic.

Inaugurat în 1988 acesta are lungimea totală de 1510 metri, cu distanţa între piloni de 1090 metri. Tablierul cu lăţimea de 39,40 metri, se înalţă tot la 64 de metri deasupra nivelului apelor. Este un pod suspendat pe cabluri torsadate, câte două pe fiecare parte a tablierului. Cablurile trec peste dou piloni ce depăşesc cu 105 metri platforma rutieră.  La data construirii, în 1988, s-a clasat pe locul al 6-lea în lume, între podurile suspendate. Astăzi el se clasează pe locul al 15-lea. La construcţie au participat trei companii japoneze, una italiană şi una turcă.

La deschidere, primul care l-a traversat a fost preşedintele Turciei Tugut Özal.

Podul Fatih asigură continuitatea în Asia Mică a autostrăzii Edirne-Ankara. Posdă câte 4 benzi de rulare pe fiecare sens de circulaţie şi câte una de urgenţă pe fiecare parte. Spre deosebire de Podul Bosfor, pietonii nu au acces pe acest pod traversat zilnic de minim 150.000 de vehicule, în cea mai mare parte autoturisme.

In 2012 este planificată darea în folosinţă a traversării pe printr-un tunel săpat pe sub albia strâmtorii, cale modernă numită Marmaray şi asemănătoare celei ce uneşte continentul de insula britanică pe sub Marea Mânecii. Acest tunel, cel mai adânc prin metoda sa de realizare, va trece la o adâncime de 60 de metri, din care 55 de metri de apă şi 4,5 metri de rocă, fiind realizat din prefabricate imense rezistente la pericolele seismice mari în zonă (77% din prognoze se referă la eventualitatea unui cutremur de 7 grade, sau mai mult, pe scara Richter în următorii 30 de ani). Tunelul Marmaray face parte dintr-un proiect amplu de reconstrucţie reamenajare a reţelei feroviare din Istanbul. Va fi capabil să traverseze circa 75.000 de pasageri pe oră, în ambele sensuri.

Un al treilea care pod de traversare peste Bosfor este planificat pentru anii următori într-o zonă mai nordică a strâmtorii, în apropiere de Marea Neagră.

Să aveți o zi frumoasă!