25 August

Este a 237-a zi a anului. 

Au mai rămas 128 de zile până la sfârșitul anului.  

Soarele răsare la 06 h 30 m și apune la 20 h 05 m. 

Citatul zilei

(Friedrich Wilhelm Nietzsche, n. 15 octombrie 1844 - d. 25 august 1900, cel mai important filosof al secolului al XIX-lea)

„Doi dintre cei mai mari tirani ai Pământului sunt întâmplarea şi timpul.” ( Johann Gottfried Herder)

Evenimente de-a lungul timpului...

• 325: Primul Sinod Ecumenic de la Niceea a hotărât regulile de stabilrea a datei Paștelui pentru creștini.

Primul Sinod Ecumenic a avut loc la Niceea (astăzi İznik, în Turcia) în anul 325 d.Hr. și a instituit regula pentru toate Sinoadele Ecumenice ulterioare. A abordat în primul rând problema arianismului, stabilind o primă formă a Crezului de la Niceea și o primă regulă pentru calcularea datei Paștilor ( sau „Pascalia”).

Sinodul a fost convocat de către sfântul împărat Constantin cel Mare. Acesta, având ca prioritate unitatea Imperiului Roman si a credintei crstine, i-a chemat pe episcopii Bisericii să se reunească spre a tranșa ampla dispută asupra ereziei arianismului, doctrină conform căreia Iisus Hristos ar fi fost o creatură (prima creație a lui Dumnezeu), iar nu născut din veşnicie şi Dumnezeu adevărat.

• 1425: Prima menţiune documentară a funcţiei de “clucer” în Ţara Românească (persoană care se îngrijea de aprovizionarea Curţii Domneşti).

In Evul Mediu românesc clucerul era un boier dregător, a carui functie era situată ca rang între cela de medelnicer și serdar. Clucerul răspundea de magaziile și de depozitele domnești.

În Moldova exista și jitnicerul, care se ocupa de depozitele de grâne.

• 1609: Astronomul italian Galileo Galilei a prezentat primul său telescop terestru, cu refracție, în fața dogilor venețieni.

Galileo Galilei (n. 15 februarie 1564 – d. 8 ianuarie 1642) a fost un fizician, matematician, astronom și filosof italian care a jucat un rol important în Revoluția Științifică. Printre realizările sale se numără îmbunătățirea telescoapelor și observațiile astronomice realizate astfel, precum și suportul pentru copernicanism. Galileo a fost numit „părintele astronomiei observaționale moderne”, ”părintele fizicii moderne”, „părintele științei” și „părintele științei moderne”. Stephen Hawking a spus că „Galileo, poate mai mult decât orice altă persoană, a fost responsabil pentru nașterea științei moderne.”

Doar pe baza unor descrieri nesigure a primului telescop practic, inventat de Hans Lippershey în Olanda în 1608, în anul imediat următor Galileo a realizat un telescop cu mărirea de 3x. Ulterior, el a realizat și altele, cu măriri de până la 30x. Cu acest dispozitiv îmbunătățit, el a putut vedea imagini mărite pe Pământ – era ceea ce se numește astăzi telescop terestru, sau lunetă. El l-a folosit și pentru a observa cerul; o vreme, el a fost unul dintre cei care puteau construi telescoape suficient de puternice pentru acest scop. La 25 august 1609, el a prezentat primul telescop în fața dogilor venețieni. Telescoapele sale au fost o afacere profitabilă. Le putea vinde negustorilor care le găseau utile atât pe mare, cât și ca marfă comercială. Și-a publicat primele observații astronomice telescopice inițial în martie 1610 într-un scurt tratat intitulat Sidereus Nuncius (Mesager înstelat).

• 1704:Trupe militare britanice sub conducerea amiralului George Roke ocupau stramtoarea Gibraltar.

Gibraltarul se afla in Europa de sud-vest, la sud de Spania, marginind stramtoarea Gibraltar, care leaga Mediterana cu Oceanul Atlantic. Pe o parte din teritoriul Gibraltarului se ridica Stanca Gibraltar, cu inaltimea de 426 metri. Inainte de cucerirea araba a Stancii Gibraltar, aceasta era denumita Muntele Calpe. La inceputul secolului al VII-lea seful berber Tariq Ibn Ziyad a stabilit aici un cap de pod spre Europa, caruia i-a dat numele sau. Dupa aproape un secol de batalii teritoriul a fost recucerit de spanioli in timpul lui Ferdinand al IV-lea in 1462. Apoi, la 25 august 1704, a fost cucerit de fortele britanice conduse de amiralul George Rooke, fapt recunoscut de Spania prin tratatul de la Utrecht din 1713. Gibraltarul este in prezent revendicat de Spania, ceea ce constituie o cauza majora a disensiunilor diplomatice hispano-britanice. La 10 septembrie 1967 in Gibraltaer a avut loc un referendum prin care populatia teritoriului a respins anexarea la Spania. Aceasa data a devenit sarbatoare nationala. Stramtoarea Gibraltar leaga Oceanul Atlantic de Marea Mediterana si separa Spania de Maroc. Numele ei vine de la Gibraltar, care la randul sau vine din limba araba Jebel at-Tariq insemnand muntele lui Tariq. Pe partea nordica a stramtorii se afla Spania si Gibraltar, iar in sud sunt Marocul si Ceuta, o enclava spaniola pe coasta nord-africana. Era cunoscuta in antichitate sub numele de Coloanele lui Hercule. Aici se afla mai multe insule, precum Isla Perejil, care sunt cerute atat de Spania cat si de Maroc. Stramtoarea Gibraltar are o locatie strategica. Navele care trec din Atlantic in Marea Mediterana trebuie sa treaca pe aici. Traversarea intre Europa si Africa se face tot prin acest punct. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, britanicii detineau controlul asupra stramtorii de la o baza in apropiere. Submarinele germane care voiau sa intre in Marea Mediterana erau efectiv prinse in capcana, deoarece nu puteau sa plece pe la suprafata, iar curentii submarini erau prea puternici pentru a permite deplasarea pe sub apa. Acum aproximativ 6 milioane de ani, stramtoarea s-a inchis complet, transformand Marea Mediterana intr-un urias lac sarat, eveniment cunoscut astazi sub numele de Criza messiniana de salinitate.

• 1744: S-a născut Johann Gottfried von Herder, scriitor, filosof, critic literar şi estetician german, unul dintre întemeietorii curentului literar “Sturm und Drang”, alături de F.M. Klinger, Schiller, Goethe etc. (d.18.12.1803).

Johann Gottfried von Herder (25 august 1744, Mohrungen – 18 decembrie 1803, Weimar), filosof, teolog și poet german, cunoscut mai ales pentru influența exercitată de scrierile sale asupra unor reprezentanți ai clasicismului german ca Johann Wolfgang von Goethe și Friedrich von Schiller și asupra dezvoltării romantismului.

Teoretician al mișcării „Sturm und Drang”, a fost considerat de filologul Fritz Martini cel mai de seamă „animator din istoria mișcărilor de idei germane”.
Johann Gottfried von Herder (n. Mohrungen –d.18 decembrie 1803, Weimar), filosof, teolog și poet german, cunoscut mai ales pentru influența exercitată de scrierile sale asupra unor reprezentanți ai clasicismului german ca Johann Wolfgang von Goethe și Friedrich von Schiller și asupra dezvoltării romantismului.Teoretician al mișcării "Sturm und Drang", a fost considerat de filologul Fritz Martini cel mai de seamă "animator din istoria mișcărilor de idei germane".  

Între 1784 și 1791 apare opera sa capitală în patru volume Ideen zur Philosophie der Geschichte der Menschheit ("Idei privind filosofia istoriei omenirii"). În această lucrare, Herder încearcă să demonstreze că istoria naturală și istoria omenirii sunt guvernate de aceleași legi. În Briefen zur Beförderung der Humanität ("Scrisori pentru promovarea umanității", 1793-1797) arată importanța unei literaturi naționale pentru dezvoltarea culturală a unui popor și îmbină tradiția antichității greco-romane cu învățătura creștină. În ultimii ani ai vieții a trăit retras în rezidența sa. Ultimele sale opere în care face o analiză critică a filosofiei lui Immanuel Kant (Eine Metakritik zur Kritik der reinen Venunft, 1799; Die Metakritik zur Urteilskraft, 1800) nu s-au bucurat de succes la publicul interesat de filosofie. Johann Gottfried von Herder moare la 18 decembrie 1803 în Weimar.

  

• 1768: James Cook începe prima sa călătorie.

În 1766 Royal Society l-a angajat pe Cook să navigheze în Oceanul Pacific pentru a observa și marca tranziția planetei Venus în jurul Soarelui. Cook, în vârstă de 39 de ani, a fost promovat la gradul de locotenent și a fost numit comandantul expediției. Expediția a început în Anglia în 1768, a ocolit Capul Horn și a continuat spre vest în Pacific pentru a ajunge la insula Tahiti pe 13 aprilie 1769 unde s-au făcut observațiile tranziției planetei Venus. Totuși, rezultatul observațiilor nu au fost atât de concluzive și precise pe cât se aștepta. O dată ce observațiile s-au încehiat, Cook a deschis ordinele sigilate ce conțineau instrucțiuni suplimentare din partea Amiralității pentru a doua parte a călătoriei: căutarea în Pacificul de Sud a unor indicii cu referire la continentul Terra Australis. Cook a pornit spre Noua Zeelandă și a cartografiat întreaga zonă de coastă cu doar câteva greșeli minore. Apoi a călătorit spre vest, ajungând pe coasta sud-estică a Australiei pe 19 aprilie 1770, fiind astfel primul contact european cu coasta continentului.

Pe 23 aprilie a făcut primele observații înregistrate asupra băștinașilor australieni pe insula Brush. Pe 29 aprilie Cook și echipajul său au realizat prima debarcare pe continent în locul numit astăzi Peninsula Kurnell, pe care el l-a numit "Golful Botanic" după specimenele unice colecționate de botaniștii Joseph Banks și Daniel Solander. Aici Cook a realizat primul contact cu un trib aborigen cunoscut sub numele de Gweagal.

După plecarea din Golful Botanic Cook a continuat spre nord unde a avut loc un incident pe 11 iunie când nava Endeavour a eșuat pe un banc de nisip în Marea Barieră de Corali. Nava a fost puternic avariată iar călătoria a fost amânată aproape șapte săptămâni cât au avut loc reparațiile pe plajă (în apropierea portului orașului Cooktown, Queensland de astăzi), la gura de vărsare a râului Endeavour. O dată ce reparațiile au fost finalizate călătoria a continuat prin Strâmtoarea Torres iar pe 22 august a debarcat pe Insula Posesiunii pe care a declarat-o teritoriu britanic. S-a întors apoi în Anglia prin Batavia (astăzi Jakarta, Indonezia), unde o bună parte din echipajul său a murit de malarie, Capul Bunei Speranțe și Insula Sfânta Elena, ajungând în Anglia pe 12 iulie 1771.

• 1873: S-a născut actrița Lucia Sturza Bulandra, una dintre marile figuri ale scenei româneşti, 

de neuitat în roluri de compoziţie din dramaturgia universală şi naţională, spirit organizatoric, talent pedagogic ce a format generaţii întregi de actori: Nicolae Bălţăţeanu, George Calboreanu, Dina Cocea, Radu Beligan, Victor Rebengiuc; din 1947 până la sfârşitul vieţii a fost directoarea Teatrului Municipal din Bucureşti, astăzi Teatrul L.S.Bulandra (d.19.09.1961).

În 1898 a debutat la Teatrul Național din București iar în 1914, împreună cu soțul ei Tony Bulandra, a întemeiat o companie particulară. Din 1941 este actriță a Teatrului Municipal din București iar din 1947 pîna la sfîrșitul vieții a fost directoarea acestui teatru, astăzi “Teatrul Bulandra“.

A fost profesoară la Conservatorul de artă dramatică din București timp de 30 de ani.

Spirit organizatoric, talent pedagogic a format generatii întregi de actori: Nicolae Baltateanu, George Calboreanu, Dina Cocea, Radu Beligan, Victor Rebengiuc; din 1947 pâna la sfârsitul vietii a fost directoarea Teatrului Municipal din Bucuresti, astazi Teatrul L.S.Bulandra (m. 19.09.1961); Descendenta unei familii princiare de renume, a absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Negăsind un post în învăţământ, s-a prezentat, în 1898, la directorul Teatrului Naţional, Petre Grădişteanu, care, după o singură probă, a angajat-o. În seara debutului, a primit o telegramă de la bunica ei, prin care îi interzicea să poarte pe scenă numele marii familii din care făcea parte: "Je te défends de porter le nom de ton père sur la scène" ("Îţi interzic să porţi pe scenă numele tatălui tău"). Lucia Sturdza-Bulandra n-a ascultat porunca. Debutul, în piesa într-un act Primul Bal, a dramaturgului francez atunci în vogă, Édouard Pailleron, la 1 octombrie 1898, i-a arătat nevoia stringentă de o pregătire adecvată. La Conservatorul Aristizzei Romanescu a studiat, după cum afirma chiar ea, tot ceea ce avea legătură cu arta dramatică şi a urmărit jocul marilor actori români şi străini. De la actorii ruşi a învăţat ce înseamnă dăruirea şi identificarea, iar de la italianul Ermette Novelli „a înţeles marele rost al jocului actorului”. Pe 18 septembrie 1911 a avut loc premiera filmului Amor Fatal, unde a jucat alături de Tony Bulandra cu care, după câteva luni, s-a căsătorit. În 1914 a înfiinţat, împreună cu soţul ei ş.a., Teatrul Regina Maria. Acesta, schimbându-şi mereu componenţii la conducere, în cele din urmă se va stabiliza sub sigla Companiei Bulandra – Maximilian – Storin, cu sediul în Piaţa Senatului. În cadrul acestei asociaţii, Lucia Sturdza-Bulandra – deşi singura femeie – avea cuvântul cel mai greu; autoritară, severă şi exigentă, cu o putere de muncă uimitoare. Au întocmit un repertoriu valoros, au atras regizori şi actori de prestigiu, în frunte cu Maria Ventura de la Comedia Franceză din Paris. Ca actriţă, juca seară de seară, regiza spectacole, făcea turnee, citea, studia piese, discuta cu autori, propunea colaboratori şi în egală măsură hotăra angajările tinerilor după criterii strict personale. În paralel a fost şi profesoară la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, unde timp de 30 de ani a format generaţii întregi de actori, printre care se numără Nicolae Bălţăţeanu, George Calboreanu, Dina Cocea, Radu Beligan, Victor Rebengiuc, Aura Buzescu, Mihai Popescu, Fory Etterle, Niki Atanasiu, Al. Giugaru, Nineta Gusti ş.a. După război, când a traversat o perioadă grea – destrămarea companiei (1941), moartea soţului (1943) –, este numită în 1947 la conducerea Teatrului Municipal. Invitaţia venită din partea regimului comunist de a înfiinţa acest teatru a însemnat pentru ea o renaştere, o revenire la viaţă. Rolurile sale de referinţă au fost „Maria Stuart”, „dna Warren”, „Mamouret”, „dna Alving”, „Vassa Jeleznova”, „Regina Margot”, „Anna Karenina”, „Sapho”, „Maman Colibri”, „Nebuna din Chaillot”, „Doamna Clara” etc. A scris Actorul şi arta dramatică, Amintiri şi a tradus numeroase piese din limbile franceză, italiană, germană şi engleză. Primeşte mai multe distincţii, cum ar fi Bene Merenti, clasa I, Meritul Cultural, clasa I şi clasa II, Vulturul alb (iugoslav), Ordinul Muncii, clasa I, Steaua Republicii, titlul de Artist al Poporului. La vârsta de 88 de ani a căzut pe scară, iarna, şi a murit.

• 1891:  Inventatorul şi omul de afaceri american Thomas Edison a obţinut brevetul de invenţie pentru filmul de 35 mm.

Thomas Edison, cunoscut şi ca „Magicianul din Menlo Parkˮ, a fost cel mai prolific inventator al timpului prin aplicarea practică a descoperirilor ştiinţifice (1903 brevete).

Născut în Ohio, în 1847, Thomas Edison a obţinut primul său brevet de invenţie  la vârsta de 22 ani. Ultimul său brevet fost obţinut la doi ani după moartea sa, în 1933. A avut 1.093 de brevete în SUA şi 1.200 de brevete în alte ţări. Biografii săi spun că Edison realiza, în medie, o invenţie la fiecare două săptămâni.

Una din calitatile lui Edison era tocmai aceasta inversunare de a cauta mereu metode alternative de a invata, de a incerca mereu alte si alte metode in locul celor traditionale.

Este fondatorul colosului General Electric ( a doua companie ca numar de angajati din lume – 315.000 in 2004).

De cate ori aprinzi lumina, asculti muzica la radio sau te uiti la un film, te bucuri de una din inventiile lui Thomas Edison. De fapt multe din activitatile pe care le facem zi de zi implica folosirea unei inventii a lui Edison.

Cele mai multe dintre invenţiile lui Edison se încadrează în următoarele categorii principale: baterii, becuri electrice, fonografe şi sisteme de înregistrare a sunetului, ciment, invenţii miniere, telegraf şi telefon.

Pentru meritele sale, Academia Americană de Arte şi Ştiinţă i-a acordat, în anul 1895, Premiul Rumford pentru activitatea sa din domeniul electricităţii, iar în anul 1915 Medalia Franklin pentru contribuţia sa pentru binele umanităţii.

• 1929: A avut loc experimentarea cabinei catapultabile de avion, construită în premieră de românul Anastasie Dragomir (inventator din domeniul aviaţiei), eveniment ce a avut loc pe aeroportul Orly, Paris.

Invenţia consta dintr-o aşa-numită celulă paraşutată, un scaun detaşabil şi ejectabil vertical (prevăzut cu două paraşute) dintr-o aeronavă, conceput a fi folosit doar în cazuri de urgenţă.

Un an mai târziu, Dragomir a obţinut patentarea oficială a acelui „cockpit catapultabil” la Oficiul francez de invenţii, sub numele oficial de „Nouveau système de montage des parachutes dans les appareils de locomotion aérienne” („Noul sistem de montare al paraşutelor la aparate de locomoţie aeriană”).

• 1945: Eliberarea Parisului de sub ocupație germană.

La data de 25 august 1944 a avut loc eliberarea Parisului, după patru ani de ocupaţie nazistă. Parisul a fost administrat în acești patru ani, de autoritățile militare germane instalate aici odată cu capitularea Franței în iunie 1940, când a fost înființat statul marionetă sub administrare germană numit „L'État Français” cu capitala la Vichy. Eliberarea Parisului a fost rezultatul acțiunilor organizate de rezistența franceză împotriva garnizoanei germane din Paris, rezistență care a primit sprijinul Armatei de Eliberare a Franței Libere, ce avea sediul la Londra și era condusă de generalul Charles de Gaulle. Lupta de eliberare a Parisului a marcat astfel, sfârșitul „Operațiunii Overlord’’, masiva operațiune de debarcare a Aliaților în Normandia, care va conduce la eliberarea Franței, la desființarea guvernului de la Vichy și reinstaurarea Republicii Franceze. Luptătorii Rezistenței franceze au acționat cu prudență în acele zile, deoarece erau informați asupra faptului că Hitler ordonase distrugerea Parisului în cazul în care garnizoana germană ar fi fost obligată să se retragă. La salvarea Parisului a contribuit foarte mult consulul general al Suediei, Raoul Nordling, care a reușit să-l convingă pe generalul Dietrich von Choltitz, comandant al garnizoanei germane din capitala Franței, să nu distrugă Parisul. Cu toate acestea au avut loc numeroase lupte între membrii rezistenței franceze și soldații germani care se retrăgeau, iar odată cu creșterea intensității luptelor, au fost ridicate o serie de baricade pe străzile Parisului, au fost săpate tranșee, iar piatra din pavajele străzilor a fost folosită pentru întărirea baricadelor. În ciuda ordinelor repetate date de Hitler care spunea că „Parisul nu trebuia să cadă în mâinile inamicului decât ruinat”, guvernatorul militar și comandat al garnizoanei Parisului, generalul Dietrich von Choltitz a capitulat pe 25 august la cartierul sau general de la Hotelul Meurice. 

Astfel, în acea zi, avangarda Diviziei a 2-a blindată, sub comanda căpitanului Raymond Dronne, a intrat în Paris și a înaintat până la Primăria capitalei, iar a doua zi, generalul Leclerc în fruntea restului diviziei a intrat în Paris și a preluat conducerea operațiunilor militare din zonă, la acea data Parisul fiind eliberat.

• 1989: Sonda Voyager 2 a ajuns la maximă apropiere de Neptun, ultima planetă pe care a vizitat-o înainte de a părăsi sistemul solar.

Neptun este a opta și cea mai îndepărtată planetă de Soare din sistemul solar - foto

Neptun este a opta și cea mai îndepărtată planetă de Soare din sistemul solar. Numită după zeul roman al mării, este a patra planetă după diametru și a treia după masă. Neptun are o masă de 17 ori mai mare decât cea a Pământului și puțin mai mare decât masa lui Uranus, care este de 15 ori mai greu decât Pământul, dar nu la fel de dens. Neptun orbitează în jurul Soarelui la o distanță de 30,1 unități astronomice, ceea ce înseamnă că orbita sa este de aproximativ 30 de ori mai mare decât orbita Pământului. Simbolul astronomic al lui Neptun este ♆, o variantă modificată a tridentului zeului Neptun.

Neptun a fost prima planetă găsită prin calcule matematice. Planeta Neptun a fost descoperită din cauza perturbărilor gravitaționale din orbita lui Uranus care l-au condus pe Alexis Bouvard să presupună existența unei a opta planete. Neptun a fost ulterior observat pe 23 septembrie 1846 de Johann Galle, la o distanță de mai puțin de un grad de poziția prezisă de calculele lui Urbain Le Verrier. La scurt timp după aceasta a fost descoperit și satelitul său Triton. Alți 12 sateliți au fost descoperiți în secolul al XX-lea. La 25 august 1989, sonda spațială Voyager 2 a trecut prin vecinătatea planetei.

Neptun are o compoziție asemănătoare cu cea a lui Uranus, compozițiile ambelor planete fiind diferite de ale giganților gazoși mai mari, Jupiter și Saturn. Atmosfera lui Neptun este asemănătoare cu cea a lui Jupiter și Saturn prin faptul că este compusă în principal din hidrogen, heliu, urme de hidrocarburi și posibil azot, dar are proporții mai mari de apă, amoniac și metan. Astronomii îi clasifică uneori pe Neptun și Uranus ca „giganți de gheață” cu scopul de a sublinia aceste distincții. Interiorul lui Neptun, ca și în cazul lui Uranus, este compus în principal din roci și gheață. Urmele de metan din straturile superioare ale atmosferei, în mare parte, îi dau un aspect albăstriu planetei.

Spre deosebire de atmosfera uniformă a lui Uranus, Neptun are o atmosferă cu detalii vizibile ce denotă o activitate meteorologică. De exemplu, în anul 1989, când Voyager 2 a ajuns în dreptul lui Neptun, s-a observat o pată mare întunecată, similară cu Marea Pată Roșie de pe Jupiter. Aceste fenomene meteorologice sunt produse de cele mai puternice vânturi din sistemul solar, ale căror viteze ating, conform măsurătorilor, 2100 km/h. De asemenea, deoarece Neptun este departe de Soare, are una dintre cele mai reci atmosfere din sistemul solar, temperaturile păturilor superioare ale norilor ajungând la -218 °C (55 K). Temperatura centrului său este de aproximativ 5000 °C. Neptun are un sistem de două inele care însă se observă greu și este fragmentat; existența inelelor a fost sugerată de analizele făcute asupra unor fotografii din 1968 ale planetei, dar confirmarea sigură a fost făcută abia în 1989 de către sonda Voyager 2.

Să aveți o zi frumoasă!