31 August

Este a 243-a zi a anului. 
Au mai rămas 122 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 06 h 37 m și apune la 19 h 54 m.

Citatul zilei

„O naţiune în ascensiune poate profita de mediocrităţi; o naţiune în declin nu mai ştie să-şi folosească geniile.” (Neagu Djuvara în Civilizaţii şi tipare istorice)

 Ziua Limbii Române

Limba noastră – maternă, oficială, literară, vorbită, scrisă, pe web, îmbogăţită sau sărăcită, cultivată sau maltratată - este celebrată în 31 august, în numele celor 28 de milioane de vorbitori de limba română din toata lumea.

Pentru a atrage atenţia asupra importanţei păstrării calităţii limbii române şi pentru a-i sprijini pe românii din afara graniţelor să-şi păstreze cultura şi identitatea naţională, ziua de 31 august a fost proclamată, prin legea 53/2013, drept Ziua Limbii Române.

Limba română are virtuţi complete, adică poate fi vehicul a tot ce se întâmplă spiritual în om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poţi deveni vultur sau cântăreţ de strană.

„Limba română are virtuţi complete, adică poate fi vehicul a tot ce se întâmplă spiritual în om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poţi deveni vultur sau cântăreţ de strană.” (Petre Ţuţea)

Ziua Limbii Române este marcată de autorităţi şi instituţiile publice, de reprezentanţele diplomatice şi institute culturale ale României, precum şi de instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi evenimente cultural-educative cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate limbii române.

Manifestările naționale şi cele internaționale îşi propun să-i unească pe 31 august pe cei care vorbesc şi simt românește şi dau ocazia de a ne reaminti că limba noastră-i o comoară şi că limba română este patria mea, iar dacă vreţi să marcaţi acest eveniment, vorbiţi corect!

Ziua Limbii Române este sărbătorită şi în Republica Moldova, pe 31 august, încă din 1990, iar din 2006, în aceeaşi zi, a fost organizat în fiecare an, la Bucureşti, pe treptele Teatrului Naţional, "Concertul Limbii Române".

Cel care nu are cuvinte nu are idei

Învaţată în familie şi în şcoală şi apoi iubită şi cultivată, sau ignorată, poluată ori uitată, limba e vie şi puternică pentru că exprimă, uneşte sau dezbină, defineşte identitatea, se moşteneşte şi se lasă moştenire.

Vasile Alecsandri spunea despre limba română că este “tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul sacru lăsat de generaţiile trecute.”

Despre virtuţile limbii române Mihai Eminescu spunea "Limba este însăţi floarea sufletului etnic al românimii."

Limba română, cu toate faptele de istorie, evoluţie şi dezvoltare, este studiată atent în ultimii mai mult de 100 de ani de lingvişti şi, mai recent, de sociolingvişti, psiholingvişti sau specialişti în geografia lingvistică.

Concluziile lor şi ale celor care se îngrijesc de limba română în educatie, cultură sau media nu sunt întotdeauna încurajatoare şi par a contrazice uneori cugetarea lui Nichita Stănescu:

„A vorbi despre limba în care gândeşti este ca o zi de sărbătoare. Frumuseţea lucrurilor concrete nu poate fi exprimată decât în limba română. Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanţă aparte îmi dau seama că ea o are! Această observaţie, această relevaţie am avut-o abia atunci când am învăţat o altă limbă".

Limba română, cu toată diversitatea, bogăţia şi forta sa expresivă, n-a aşteptat însă o anume zi pentru a fi sărbătorită, marii gânditori, scriitori şi poeţi au celebrat-o prin toate scrierile lor sau au cântat-o în ode, iar înţelepciunea populară s-a exprimat despre limba noastră strămoşească cu haz şi har în proverbe şi zicători.

"Limba dulce mult aduce".

"Limba ta e capul tău".

"Limba îndulceşte, limba amăreşte".

Cine vorbeşte limba română?

Limba română este, între limbile romanice, a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei şi italianei, fiind vorbită în toată lumea de 28 de milioane de persoane, dintre care 24 de milioane o au ca limbă maternă. 17 milioane se află în Romania, unde româna este limbă oficială şi limbă maternă pentru mai mult de 90% din populaţie.

În Republica Moldova limba română este limbă oficială şi limbă maternă pentru trei sferturi din populaţie, iar în provincia autonomă Voivodina din Serbia, limba română este una dintre cele şase limbi oficiale.

De asemenea, româna este limbă oficială sau administrativă în Uniunea Latină, organizaţie internaţională care reuneşte ţările lumii în care se vorbeşte una dintre limbile romanice şi în Uniunea Europeană, de la 1 ianuarie 2007.

Limba română este una dintre cele cinci limbi în care se oficiază servicii religioase în statul monastic Muntele Athos.

Limba română este limbă maternă sau este vorbită şi în Ucraina, Ungaria, pe Valea Timocului în Serbia sau în Bulgaria. Este vorbită şi în comunităţile etnicilor români din Croaţia, Slovenia, Slovacia sau Polonia.

Emigranţii au dus limba română peste tot în lume: în Israel 5 % din populaţie provine din România şi vorbeşte limba română. În Italia, Spania, SUA, Canada, Franţa, Germania, Portugalia, Cipru sau Australia se estimează că locuiesc peste 3 milioane de români.

Studenţii străini sau cei care au lucrat în România sunt vorbitori de limba română şi se estimează că peste o jumătate de milion de arabi din Orientul Mijlociu, care şi-au făcut studiile în România, vorbesc limba română.

Limba română este predată în ţări est-europene unde există comunități semnificative româneşti, dar şi în instituţii de învăţământ din 43 de ţări ale lumii, unde limba română este învăţată ca limbă străină.

Graiurile româneşti

Cu mici deosebiri de accent sau pronunţie, limba română este vorbită şi înţeleasă de toţi conaţionalii, indiferent de zona geografică, deşi în Moldova, Muntenia, Transilvania, Oltenia, Basarabia sau Bucovina se vorbesc mai multe graiuri.

Dulcele grai moldovenesc are în special aspect oral şi se diferenţiază de limba literară prin pronunția intensă a consoanei ş, prin folosirea multor regionalisme şi prin unele diferenţe de gramatică.

Graiul ardelenilor este inconfundabil de molcom, iar graiul bănăţean este un amestec de elemente latine, române, slave, maghiare şi germane, ambele graiuri au diferenţe de gramatică şi vocabular faţă de limba literară.

Graiul timocean şi cel vorbit în Mehedinți au caracteristici fonetice distincte şi fac tranziţia între cel muntenesc și graiul bănăţean.

Graiul muntenesc, fonetic şi lexical cel mai apropiat de limba română literară, a fost influenţat puternic de greci, bulgari sau sârbi, dar şi de diversele mode ale timpului.

Cum e vorbită limba română

Direcţia în care evoluează limba română în spaţiul public îngrijorează pe cei care cred în importanţa limbii vorbite şi scrise în spaţiul civilizaţiei.

Modul de exprimare corect şi îngrijit este prea des ignorat, se fac frecvente greşeli de exprimare, prin cuvinte şi expresii scrise sau pronunțate greşit sau în acordul gramatical.

Pentru angajaţii instituţiilor publice a existat chiar un proiect de lege, respins însă, care instituia obligaţia salariatilor de a cunoaşte limba română şi prevedea ca  sancţiune pentru angajaţii care nu vorbesc sau scriu corect pierderea locului de muncă.

În audiovizual, calitatea limbii române este monitorizată, începând din 2007, de responsabilii din două foruri importante, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române şi Consiliul Naţional al Audiovizualului. În urma monitorizărilor privind modul în care limba română e folosită de posturile de radio și televiziune din România, care prin larga audiență, acoperirea teritoriului şi ponderea de emisiuni informative și de dezbatere, au un important rol educativ şi cultural, se fac recomandări sau se aplică sancţiuni.

Reglementările, legile sau chiar sancţiunile nu sunt însă suficiente pentru a înlătura pericolul degradării limbii române. Neglijenţa cu care e vorbită limba, greşelile frecvente care tind sa devină reguli, utilizarea aşa-numitului limbaj de lemn sau pătrunderea masivă şi nejustificată a neologismelor sau a termenilor noi de care nu este nevoie, pentru că limba română are un vocabular suficient de bogat, precum şi anglomania exagerată nu îmbogăţesc, ci aduc confuzie şi degradeaza limba română.

Moldovenii luptă pentru limba română

„Limba noastră cea română“ a fost celebrată pentru prima dată în calitate de sărbătoare legală în Republica Moldova în 31 august 1990, după ce, la 31 august 1989, fusese adoptată legea privind revenirea la grafia latină, iar limba română dobândise statutul de limbă oficială în Republica Moldova.

În timpul perioadei sovietice, populaţiei i se impusese să vorbească în limba moldovenească şi să utilizeze grafia chirilică. Rolul limbii române în calitate de limbă de stat a Republicii Moldova a fost consfinţit şi în Declaraţia de independenţă adoptată la 27 august 1991. Ulterior, prin articolul 13 din Constituţia din 1994 s-a statuat drept limbă oficială limba moldovenească, dar în 2013 Curtea Constituţională a Republicii Moldova a interpretat că acest articol are valoare juridică inferioară Declarației de independență şi a ridicat la rang de limbă oficială limba română.

Din 1994 o parte din poezia "Limba noastră" scrisa de Alexei Mateevici, reorganizată sub forma a cinci strofe de câte patru versuri, a fost aleasă ca imn naţional al Republicii Moldova. Poezia este un elogiu adus limbii romane şi un îndemn pentru preţuirea ei.

Propunerea legislativă ca Ziua Internațională a Limbii Române să fie sărbătorită în fiecare an la 31 august, a fost a fost inițiată în 2011, fiind semnată de 166 de parlamentari aparținând tuturor partidelor parlamentare din România.

Propunerea legislativă a devenit Legea nr. 53/2013, adoptată de Parlamentul României cu 312 voturi pentru, două voturi împotrivă și cinci abțineri.

Conform legii, Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentanțele diplomatice și institutele culturale ale României, precum și de către alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific.

În această zi va fi arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii numărul 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice.

(Articol preluat integral de pe : stiri.tvr.ro)

Cuvintele dacice din limba română

BlogDay - Ziua Mondială a Blogului

Ziua Mondiala a Blogului se celebreaza in fiecare an, pe 31 august. BlogDay a fost creata cu gandul ca bloggerii simteau nevoia sa aiba o zi dedicata cunoasterii altora din diverse tari sau din alte domenii de interes. Astfel, li se ofera si posibilitatea sa le faca vizitatorilor cunoscut blogul lor.

Intr-o lume plina de @ si de www, ai crede ca blogul a existat dintotdeauna. Numai ca el are aproape 20 si ceva de ani. Termenul Blog vine din contopirea lui "web" cu "log", pentru ca, mai tarziu, de la el sa sa formeze si verbul "bloguer" (a scrie pe blog), care si-a facut loc in dictionarul francez si nu numai, gasim pe site-ul oficial BlogDay.

De fapt, ce este un blog?

Un site, pe care creatorul lui il personalizeaza cu etichete, abtibilduri, animatie si-l intretine dupa cum vrea, facandu-l accesibil tuturor internautilor.

In vreme ce unii se folosesc de el pentru a-si exprima opinii legate de anumite evenimente, a transmite informatii sau sa-si impartaseasca pasiunile, altii isi povestesc viata, experientele, emotiile lor. In felul acesta, blogul sau se transforma intr-un adevarat jurnal intim interactiv.

Pe scurt, blogul este un spatiu personal de exprimare, deschis lumii intregi. Atuurile sale: e simplu de utilizat, genereaza schimburi de idei si permite sa te definesti ca un star, in maniera aleasa de tine.

Cum se sarbatoreste BlogDay?

 In ziua de 31 august, bloggerii de pretutindeni posteaza un articol, prin care recomanda 5 noi bloguri, de preferinta din culturi diferite. Vizitatorii blogurilor vor descoperi astfel si alte surse de informare, necunoscute, cu noi autori interesanti.

Un blog (cuvânt provenit de la expresia engleză web log = jurnal pe Internet) este o publicație web (un text scris) care conține articole periodice sau și actualizate neîntrerupt ce au de obicei un caracter personal. Ca regulă, actualizarea blog-urilor constă în adăugiri de texte noi, asemenea unui jurnal, toate contribuțiile fiind afișate în ordine cronologică inversă (cele mai noi apar imediat, sus, la vedere). Acest gen de publicații web sunt în principiu accesibile publicului larg, însă unele pot fi contra cost.

Termenul de "blog" a apărut în anul 1997, când John Berger și-a denumit propriul site "weblog".

Dacă la început blog-urile erau actualizate manual, cu timpul au apărut „unelte” (programe și metode) care să automatizeze acest proces. Utilizarea unui astfel de software bazat pe browsere Internet este acum un aspect obișnuit al blogging-ului.

Există mai multe platforme pentru blog-uri, de exemplu Wordpress (cea mai cunoscută și folosită platformă de blogging), Blogspot, Blogger ș.a.

Scopul blog-urilor variază foarte mult, de la jurnale personale și până la „armele” publicitare ale campaniilor politice, ale programelor media sau ale diverselor companii comerciale. De asemenea ele variază și în funcție de autor - de la unul singur la o comunitate întreagă. Blogurile pot constitui și o sursă importantă de venituri pentru cei care le administrează.

Multe blog-uri permit vizitatorilor lor să răspundă prin comentarii, care sunt și ele publice, creându-se astfel o comunitate de cititori centrată în jurul blog-ului; alte blog-uri nu sunt interactive.

Totalitatea blog-urilor și a autorilor de blog-uri a fost denumită „blogosferă”. Vezi de exemplu blogosfera românească, blogosfera moldovenească. Pe lângă asta, blog-urile constituie una din numeroasele fațete ale fenomenului numit Web 2.0.

Vă invit pe blogurile mele:

http://evenimentezilnice.blogspot.ro/

http://dordeduca2011.blogspot.ro/

Evenimente de-a lungul timpului...

• 121 e.n. : S-a născut Caligula, membru al dinastiei  Iulio-Claudiene, fiul lui  Germanicus, nepotul și fiul adoptat al împăratului Tiberius, imparat roman intre anii 37- 41. 

El a inițiat o mare parte din proiectele de construcții ambițioase și locuințe de lux pentru el, dar și construirea a două noi apeducte din Roma: Claudia Aqua și Anio Novus.

În timpul domniei sale, imperiul a anexat  Mauritania și a transformat-o in provincie. 

Caligula a fost primul împărat roman asasinat, in urma unei conspirații care a implicat ofițeri din garda pretoriană, precum și membri ai Senatului roman și a curții imperiale, la  24.02.41.

Scopul conspiratorilor a fost   restabilirea  Republicii Romane, dar planul a fost zădărnicit dupa ce  în aceeași zi, garda pretoriană l-a declarat pe unchiul lui Caligula , Claudius, împărat în locul lui.

Istoricii i-au atribuit unele ciudatenii, printre care si  aceea de a-si fi facut calul senator.  

• 1786: S-a născut  chimistul francez Michel Eugene Chevreul.

A scris lucrarea “Principiile armoniei si contrastului culorilor si aplicarea lor in arte”, desemnata ca cea mai complexa carte scrisa vreodata despre culoare; (d. 9 aprilie 1889).

I se atribuie descoperirea acidului margaric, cu rol important în obținerea margarinei  și crearea primului tip de sapun, realizat din grasimi animale.

În ceea ce privește domeniul artelor vizuale, Chevreuil studiază culorile și formulează Legea contrastului culorilor.

A trăit aproape 102 ani, fiind în același timp un deschizător de drumuri în domeniul gerontologiei.

• 1895: Contele german Ferdinand von Zeppelin patentează Zeppelinul (balonul navigabil).

Cu puţin timp înainte ca avioanele să cucerească înălţimile, cerul era brăzdat de o altă maşinărie zburătoare născocită de mintea cutezătoare a unui inventator german. De forma aproximativă a unui balon clasic cu aer cald, dar mult mai sigur şi mai manevrabil, dirijabilul care avea să poarte numele contelui care l-a inventat, a fost ultimul aparat de zbor care a stârnit rumoare şi admiraţie, înainte de apariţia avionului care avea să-l detroneze definitiv.

Ferdinand von Zeppelin a părăsit cariera militară în anul 1890, la vârsta de 52 de ani, ca să se poată consacra proiectului său, construirea unui dirijabil, care va lua numele inventatorului său: Zeppelin. Eforturile sale au fost încununate de succes, astfel încât la data de 13 august 1898 i se acordă patentul imperial No. 98580 pentru construirea primului balon dirijabil cu motor. Schița dirijabilului, patentată la 31 august 1895, avea următoarele caracteristici mai importante:

   - un schelet din bare subțiri rigide de aluminiu, cu inele și bare intermediare de sprijin;

   - spațiul pentru gaz împărțit în mai multe celule cilindrice;

   - posibilitatea dirijării navei cu ajutorul unor ampenaje verticale și orizontale;

   - două nacele de tip „gondole” (germ. gondel) separate, legate între ele printr-un schelet rigid;

   - nava era propulsată de o elice montată la înălțime, unde rezistența aerului atingea valoarea maximă;

  -  posibilitatea de a putea cupla în lanț mai multe nave (ca la tren), lucru care însă nu a fost pus niciodată în practică.

Un militar de carieră

Puţine figuri din galeria ilustră a aviaţiei se ridică la înălţimea contelui Ferdinand Adolf Heinrich August Graf von Zeppelin, un inventator, inginer şi general german care a creat dirijabilul zburător care-i poartă numele.

Acesta s-a născut pe data de 8 iulie 1838 în sânul unei familii de aristocraţi şi politicieni germani din Kostanz, landul Baden-Wurttemberg. Tânărul Ferdinand a urmat cursurile prestigioasei Academii Militare Ludwigsburg, precum şi cele ale Universităţii din Tubingen. A avut o bogată şi fructuoasă carieră militară, intrând în armata prusacă în anul 1858 şi ajungând în Statele Unite în anul 1863 unde a lucrat pentru Armata Unionistă.

A luptat şi în Războiul Franco-German  dintre anii 1870-1871, şi s-a retras din armată  cu gradul de general de brigadă. Cu toate că a avut o carieră militară de invidiat, contele-general de brigadă nu se simţea deloc împlinit. Se pare că retragerea sa din armată s-a datorat criticilor exprimate deschis faţă de tactica de luptă şi măsurile luate de Ministerul de Război al Prusiei.

Nu a fost foarte afectat de trimiterea sa în rezervă, considerând acest fapt ca pe o şansă în a-şi aprofunda munca şi cercetările în ştiinţa aeronaouticii.

Contele Zeppelin avea astfel ocazia de a-şi pune în practică viziunile referitoare la ceea ce el numea „Lenkbare Luftschiffe” sau aeronavele ghidate, într-o traducere aproximativă.

Ideea acestor mijloace de transport aerian îl fascinase de peste două decenii şi fusese alimentată de succesul dirijabilului La France, care îl fascinase de-a dreptul. Într-o scrisoare adresată direct regelui său, contele Zeppelin se referea în mod particular la posibilităţile şi aplicaţiile militare ale noii tehnologii de zbor.

Din nefericire, întâlnirea sa cu responsabilii militari nu a avut rezultatele anticipate de acesta. Autorităţile erau convinse în sinea lor că nimeni nu poate construi un obict zburător mai greu decât aerul care să poată fi folosit cu succes în caz de război.

Dezamăgit dar neînfrânt, Zeppelin a început munca la un nou proiect în pragul anului 1892. Cu ajutorul unui singur inginer asistent, contele a schiţat planurile de construcţie ale unei aeronave revoluţionare pentru acele vremuri, care ar fi trebuit să fie gata într-un interval de doi ani de zile.

Perseverenţa şi inspiraţia sa au avut succes, doar că atunci când în anul 1894, Zeppelin a dorit să prezinte prototipul autorităţilor, acestea şi-au manifestat din nou reticenţa, considerând că noua maşinărie zburătoare ar fi avut o capacitate redusă  de a transporta bombe.

Din fericire pentru inventatorul german, în anul 1886 a fost descoperit un nou procedeu electrolitic cu ajutorul căruia aluminiul putea fi produs în cantităţi industriale. Inventat aproape simultan în Franţa de către cercetătorul Paul Heroult, şi în Statele Unite de către C.M. Hall, procedeul permitea ca acest metal uşor şi rezistent să deschidă noi oportunităţi pentru cei care încercau să construiască un aparat de zbor mai greu decât aerul. Printre aceşti ingineri vizionari se afla evident şi Ferdinand Graf von Zeppelin.

Puterea perseverenţei

Designul imaginat de acesta prezenta un schelet de aluminiu, dar în loc să fie acoperit cu plăci alcătuite din acelaşi metal, contele a optat pentru o „caroserie” din material textil care să acopere uriaşele compartimente cu gaz care propulsau noua aeronavă.

Spre finele anului 1895, prima sa navă şi primul aparat de zbor din istorie numit zeppelin în cinstea inventatorului său, era deja patentat. Se numea „Luftzug” şi un an mai târziu Verein Deutscher Ingenieure, sau Asociaţia Inginerilor Germani, era convinsă de valoarea muncii contelui. Mai mult, aceiaşi asociaţie a lansat o campanie de strâns fonduri necesare continuării muncii şi proiectelor lui Zeppelin.

Acesta a lucrat aproape o decadă înainte de zbura personal cu dirijabilul creat de el. Se întâmpla în anul 1900, aeronava se numea LZ-1, avea lungimea de 128 metri, iar oamenii erau amuzaţi şi fascinaţi în egală măsură de forma sa de cârnat umflat dar care putea zbura şi ateriza în relativă siguranţă.

Contele reuşise!

Crease un nou aparat de zbor reuşind să combine calităţile aerodinamice ale unui zmeu cu cele ale unui balon acţionat cu aer cald. LZ-1 era propulsat de două motoare de automobil pe benzină, fiecare dezvoltând o forţă de 14,7 cai putere.

A doua zi, ziarele vremii titrau pe prima pagină despre „Contele von Zeppelin, un fost ofiţer de rang înalt, în vârstă de 62 ani, cu o mustaţă stufoasă ca de morsă, ochi vioi şi un chipiu alb”. Zborul aparatului său durase 18 minute, aeronava atinsese viteza maximă de 30 kilometri pe oră şi dăduse dovadă de o mare manevrabilitate.

Din nefericire, zeiţa Fortuna se hotărâse să-l părăsească din nou pe conte. După alte două zboruri demonstrative, noua companie care-i sposoriza activitatea şi-a declarat falimentul, iar dirijabilul LZ-1, tatăl  şi strămoşul tuturor aeronavelor, urma să sfârşească la fier vechi.

Verein Deutscher Ingenieure a trimis o comisie care a ajuns la concluzia că Zeppelin realizase cu adevărat ceva important, dar în concluzia lor aeronava cea nouă nu avea viitor.

Falit, şi cu un singur inginer rămăs alături, contele a dat dovadă de o clasică şi fructuoasă încăpăţânare prusacă şi a decis să-şi reia munca pentru a crea un nou prototip. Nu s-a sfiit să ceară bani în mod public prin intermediul cotidienelor vremii, chiar dacă mulţi critici şi colegi îl ironizau. Cu toate acestea, în anul 1906 a reuşit să creeze o nouă aeronavă, fiind în cele din urmă ajutat de rege şi de către loteria naţională.

Preludiu pentru era avioanelor

În colaborare cu Alfred Colsman un manager strălucit, ginerele sponsorului şi prietenului său, Carl Berb, contele a dat în sfârşit lovitura dorită. Noul LZ-3 a efectuat o serie de zboruri de succes, contele fiind lăudat la scenă deschisă chiar şi de către criticii săi.

Zeppelin a fost decorat cu onoruri de către Verein Deutscher Ingenieure şi a primit suma de o jumătate de milion de mărci din partea guvernului. Cu ajutorul noului prototip intitulat LZ-4 Graf Zeppelin, contele a reuşit un zbor  de 12 ore în care a traversat Elveţia.

Cu toate acestea, noul proiect s-a sfârşit dezastruos într-un accident. În timpul unei opriri la sol pentru reparea unui motor o furtună izbucnită din senin a distrus dirijabilul. În mod surprinzător pentru conte, acasă a fost primit cu un val de simpatie naţională fără precedent.

Oamenii luaseră cunoştintă de eforturile şi succesele sale, şi Ferdinand Zeppelin devenise peste noapte un erou naţional. În cel mai scurt timp, donaţiile au început să curgă şi au atins valoarea de şase milioane de mărci. În plus, guvernul se angajase să cumpere următoarele două dirijabile construite de conte.

Dar Zeppelin nu era deloc mulţumit. Cu toate că nu mai avea probleme financiare, Zeppelin era conştient de limitele tipului său de aeronavă. Ştia că dirijabilul trebuia să atingă o viteză maximă de 70 kilometri pe oră, şi să fie manevrabil chiar şi în condiţiile unui vânt puternic. Contele şi-a creat o companie proprie, Zeppelin GmbH, şi au fost deschise mari uzine de producţie.

Cu toate acestea, lipseau încă comenzile de mare anvergură din partea armatei, pe care scontase contele. Conştient parcă de rolul minor pe care aveau să-l joace în dezvoltarea aviaţiei dirijabilele sale, von Zeppelin a început să fie interesat şi de construirea unui aeroplan. Izbucnirea primului Război Mondial i-a demosntrat cum nu se poate mai bine estimările.

Contele a inventat pe atunci un aeroplan enorm de tip Gotha care avea să fie prototipul primelor avioane de bombardament din lume, folosite cu succes în decursul primei Conflagraţii Mondiale. Pe de altă parte, dirijabilul care-i purta numele avea să se dovedească o ţintă aeriană uşoară şi explozivă la propriu, când un număr de circa 40 de dirijabile au fost doborâte uşor în timp ce zburau deasupra Londrei.

De asemenea, dirijabilul era mult prea fragil, fiind în consecinţă vulnerabil la vreme rea. Era sa s-a sfârşit odată cu proverbiala explozie a dirijabilul LZ-129 Hindenburg din anul 1937.

Contele nu a trăit să vadă sfârşitul principalei sale creaţii. În luna martie a anului 1917, acesta a murit la Berlin în timpul unei operaţii. Aeronava care i-a împumutat definitiv numele, face senzaţie şi astăzi, când este folosită în principal în zboruri de agrement şi mesaje publicitare.

Numele său a fost preluat şi de legendara trupă rock Led Zeppelin, contele intrând astfel fără voia lui, nu numai în istoria aviaţiei ci şi în cea a muzicii rock.

(Articol preluat integral de pe: descopera.ro)

• 1897: Thomas Edison, un important inventator și om de afaceri american, cunoscut și ca „Magicianul din Menlo Park”, fiind și cel mai prolific inventator al timpului prin aplicarea practică a descoperirilor științifice (1903 brevete) a patentat kinescopul.

Thomas Alva Edison (n. 11 februarie 1847, Milan, Ohio, SUA – d. 18 octombrie 1931, West Orange, New Jersey, SUA) a fost un important inventator și om de afaceri american al sfârșitului de secol XIX și început de secol XX. A fost cunoscut și ca "Magicianul din Menlo Park", fiind și cel mai prolific inventator al timpului prin aplicarea practică a descoperirilor științifice (1093 brevete). A fost un autodidact, însă acest lucru nu l-a împiedicat să realizeze invenții în domeniul electricității (becul cu filament), al telefoniei, al sistemului de transmisie multiplă a telegramelor, al înregistrării mecanice a sunetului (fonograful) și al cinematografiei - kinetoscopul.

În anul 1894 inventează kinetoscopul, primul aparat care putea reda imagini în mișcare, cu o frecvență de 45 de imagini pe secundă, dar acest aparat permitea vizionarea filmului doar de o singură persoană. Aparatul folosea benzi de film perforate pe margini, unde imaginile luminate prin transparență puteau fi urmărite printr-o lentilă. Primul "spectacol" public a avut loc într-o sală de pe Broadway, după care aparatul a fost construit în serie și comercializat.

Kinetoscopul, este aparatul care redă imagini în mișcare din lumea reală obținute cu ajutorul unui kinetograf, mai pe înțeles un aparat de filmat cu suport fexibil de 35 mm cu perforații.

Kinetoscopul este inventat și realizat de Edison în anul 1890 și prezentat pentru prima dată la Expoziția Mondială de la Chicago. Pentru a crea senzația de mișcare, folosește un tambure dințat cu rotație sacadată imprimată de un sistem de transport sacadat, astfel că fiecare imagine va sta în fața vizorului un anumit timp pentru a fi pecepută, după care obturatorul o va acoperi făcând posibilă aducerea următoarei. Deplasare se făcea cu o frecvență de 46 imagini pe secundă.

Aparatul a fost conceput pentru vizionare unei singure persoane. Începe producerea lui în serie din 1893. Edison a făcut și o încercare de sonorizare a filmulețelor, asociind kinetoscopul cu o altă invenție de a lui fonograful. Pentru durata filmulețelor, circa 1 minut, a fost o mare reușită, ținând cont și de tehnologiile de atunci.

Oricum, cu toate că aplicația lui, a kinetoscopului nu a fost de durată a însemanat un pas important spre invenția fraților Lumière, cinematograful

În lumea industriei introduce noțiunea de producție de serie.

Pentru meritele sale, Academia Americană de Arte și Știință îi acordă în anul 1895 "Premiul Rumford" pentru activitatea din domeniul electricității și în anul 1915 "Medalia Franklin" pentru contribuția sa pentru binele umanității.

Edison s-a născut în Milan, Ohio, Statele Unite ale Americii și și-a petrecut copilăria în Michigan. A fost parțial surd din adolescență, ceea ce nu l-a împiedicat să devină operator de telegraf în anii 1860. Primele lui invenții au fost legate de telegraf. În adolescența sa, Edison a lucrat și în alte domenii, vânzând mâncare și bomboane călătorilor prin trenuri. Primul său brevet de invenție a fost obținut pentru mașina electromagnetică de înregistrat voturi în 28 octombrie 1868.

• 1914: S-a născut Octavian Vuia, filosof, eseist, memorialist; a fost director adjunct al departamentului românesc al postului de radio „Europa Liberă” în perioada 1976-1980 şi a fondat, împreună cu Mircea Eliade, Emil Cioran şi Horia Stamate „Centrul român de studii de la Paris” (1949).

Octavian Vuia, filosof, publicist, un om al exilului şi al nostalgiei faţă de ţara natală.

Octavian Vuia face parte dintr-o generaţie care i-a mai numărat pe Nicolae Steinhardt şi Alexandru Dragomir, ca să nu spunem că alţii din aceeaşi generaţie încă mai sunt în viaţă, Neagu Djuvara şi Mihai Şora. Era mai în vârstă decât Cioran doar cu trei ani. A aparţinut, se poate spune, acelui val din cultura noastră, situat între marea generaţie a anilor â30 şi generaţia următoare greu încercată de anii războiului. A murit exact în 1989 şi nu a mai apucat providenţiala schimbare.

Avea o remarcabilă distincţie în tot ceea ce făcea şi gândea şi de bună seamă nu avea cum să agreeze presa superficială, "din vârful peniţei", ca să nu ne mai referim la cea grosolan tabloidizată. Lucrul la "Europa liberă" nu a însemnat pentru el simpla exercitare a unei activităţi remunerate, ci expresia unei autentice chemări. Garda veche de altminteri a postului de radio tocmai prin aşa ceva s-a caracterizat. Ştiau bine ce înseamnă pericolul comunist, aveau o cultură solidă şi o suită de convingeri morale şi spirituale de la care nu abdicau. Schimbarea gărzii nu s-a ridicat nici pe departe la înălţimea înaintaşilor, dar aceasta e cu totul altă problemă, care nu are nici în clin, nici în mânecă cu destinul lui Octavian Vuia.

• 1916: S-a născut Neagu Djuvara, istoric, diplomat, filozof, jurnalist și romancier român și francez

Neagu Djuvara (n. 18 august/S.N. 31 august 1916, București) este un istoric, diplomat, filozof, jurnalist și romancier român.

Neagu Djuvara s-a născut la București într-o familie aristocrată de origine aromână, așezată în țările române la sfârșitul secolului al XVIII-lea, care a dat mulți oameni politici, diplomați și universitari de prestigiu.

Tatăl său, Marcel Djuvara, șef de promoție la Politehnica din Berlin-Charlottenburg în 1906, căpitan de geniu în armata română, a murit în cursul marii epidemii de gripă spaniolă din 1918. Tinca Grădișteanu, mama sa, aparținea ultimei generații dintr-un neam de mari boieri munteni.

Neagu Djuvara și-a făcut studiile la Paris, licențiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) și doctor în drept (Paris, 1940). A luat parte la campania din Basarabia și Transnistria ca elev-ofițer de rezervă (iunie - noiembrie 1941), fiind rănit aproape de Odesa.

Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineața zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică, reprezentată de doamna Kollontai. Numit secretar de legație la Stockholm de guvernul Sănătescu, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, când comuniștii preiau și acest minister.

Implicat în procesele politice din toamna lui 1947, hotărăște să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizații ale exilului românesc (secretar general al Comitetului de Asistență a Refugiaților Români, la Paris; ziaristică; Radio Europa Liberă; secretar general al Fundației Universitare „Carol I”).

În 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, unde va sta douăzeci și trei de ani în calitate de consilier diplomatic și juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine și, concomitent, profesor de drept internațional și de istorie economică, la Universitatea din Niamey.

Între timp, reluase studiile de filosofie la Sorbona. În mai 1972, obține doctoratul de stat (docența) la Sorbona cu o teză de filosofie a istoriei, sub conducerea cunoscutului sociolog și filozof Raymond Aron; mai târziu, obține și o diplomă a prestigiosului Institut național de limbi și civilizații orientale de la Paris (INALCO).

Din 1984 este secretar general al Casei Românești de la Paris, până după decembrie 1989, când se întoarce în țară. Din 1991 în 1998 este profesor - asociat la Universitatea din București. E membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași și al Institutului de Istorie „N. Iorga” din București.

A fost decorat cu Marea Cruce a Ordinul național „Serviciul Credincios” și cu „Ordre des Arts et des Lettres” în grad de Ofițer.

Neagu Djuvara a publicat în principal despre istoria României și a poporului român. O bună parte din cărțile sale se referă la filosofia istoriei, concentrându-se în jurul problemei obiectivității istoriei și istoriografiei.

Deși unele dintre teoriile sale sunt neacceptate de majoritatea istoricilor români, Neagu Djuvara rămâne unul dintre cei mai importanți istorici români ai secolului XX, încurajând în general o atitudine critică asupra istoriei românilor și a istoriei în general. Opiniile sale legate de glorificarea istoriei naționale au atras la rândul lor critici din partea unor figuri politice naționaliste în România, fiind catalogate ca "antiromânești" și o influență nefavorabilă asupra percepției de sine la români și a românilor în afara granițelor țării.

Istoricii contemporani i-au contestat teoriile și calificarea ca istoric, numindu-l, după propria-i afirmație, "amator". Studiile sale în domeniu precum și doctoratul de stat în filosofia istoriei acordat de Universitatea Sorbona sunt însă necontestate, iar scrierile sale au căpătat recent o atenție sporită, datorată în mare popularității sale în România.

• 1921: Nicolae Paulescu, medic român, a publicat, la această dată, un studiu referitor la descoperirea unui hormon antidiabetic, numit de el „pancreină”

Studiul a apărut în revista „Archives Internationale de Physiologie”, tiparită la Paris şi la Liege, putând fi considerat actul de naştere al insulinei.

Nicolae Constantin Paulescu (n. 11 noiembrie, S.V. 30 octombrie, 1869, București – d. 19 iulie 1931, București) a fost un om de știință român, medic și fiziolog, profesor la Facultatea de Medicină din București, care a contribuit la descoperirea hormonului antidiabetic eliberat de pancreas, numit mai târziu insulină.

În sesiunea din 23 iulie 1921 a Societății de Biologie, Nicolae Paulescu prezintă în patru comunicări rezultatele cercetărilor sale privind acțiunea extractului pancreatic în cazurile de diabet, comunicări ce sunt publicate în revista Societății. Paulescu publică separarea unui principiu activ antidiabetic din pancreas, pe care îl denumește pancreina, și în numărul din 31 august 1921 al revistei de specialitate Archives Internationales de Physiologie, revistă cu apariție simultană în Franța și Belgia. În anul 1922, Paulescu obține, de la Ministerul Industriei și Comerțului din România, brevetul de invenție nr. 6255 intitulat „Pancreina și procedeul său de fabricare”. În nici una din publicații, Nicolae Paulescu nu amintește de experimentele similare publicate de Israel Kleiner în 1915 și 1919.

Aceste publicații au precedat cu 8-10 luni anunțarea de către Fr. Grant Banting și Ch. Herbert Best din Toronto (Canada) a descoperirii insulinei. Bazându-se pe o traducere incorectă a textului articolelor publicate, Banting și Best neagă influența rezultatelor la care ajunsese profesorul Paulescu și afirmă că deși Paulescu a demostrat eficacitatea extrasului pancreatic în a reduce cantitatea zahărului sau a ureei din sânge a animalelor diabetice, el ar fi declarat că injecțiile nu ar avea efect:

Comitetul de acordare a Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină  din anul 1923 îi recompensează pe Frederick G. Banting și John Macleod  pentru demonstrarea primului tratament eficace pentru diabet la om.

În ce-i privește pe Banting și Best, Ian Murray îi considera drept niște cercetători care au confirmat descoperirile lui Paulescu. Răspunzând campaniei internaționale inițiată de fiziologul scoțian Ian Murray, profesorul A.W.K. Tiselius, vicepresedinte al Fundatiei Nobel, recunoaște în 1969 meritele lui Nicolae Paulescu în descoperirea tratamentului antidiabetic, exprimându-și speranța că „opera de pionerat” a lui Paulescu va fi elogiată cum se cuvine de forurile științifice internaționale. În cartea The Priority of N.C. Paulescu in the Discovery of Insulin, publicată în 1976 profesorul Ioan Pavel a prezentat documente incontestabile care atestă meritele lui Paulescu.

În anul 1990, Nicolae Paulescu a fost numit post mortem membru al Academiei Române.

• 1986, nava ruseasca ”Amiral Nahimov”, cu 1.234 de oameni la bord, se ciocneste cu cargoul ”Piotr Vasev” in golful Novorossisk, din URSS, la putine minute dupa ce plecase catre Soci.

 
Sunt 423 de morti, dintre care 64 de membri ai echipajului. Pe punte se aflau si cetateni din Republica Moldova. Rudelele lor nu stiu, nici azi, ce s-a petrecut exact, autoritatile comunistea musamalizand cazul
”Berlin III” a fost lansata la apa in 1925. Nava germana, sanatoasa, ce ajungea pana la New York. Dupa inceperea celui de-al Doilea Razboi Mondial, a fost transformata in spital pentru raniti. In 1949, recuperata de catre rusi, a fost rebotezata ”Amiral Nahimov”, in onoarea comandantului ce avusese un rol covarsitor in Razboiul din Crimeea.
Pe 31 august 1986, la ora 22.00 (ora Moscovei), ”Amiral Nahimov” pleaca din portul Novorossisk, cu destinatia Soci, urmatoarea oprire. Nava opereaza pe Marea Neagra, ”plimba” turistii aflati in vacanta pe litoral. La bord sunt 888 de pasageri si 446 de membri ai echipajului. Oameni din URSS, Ucraina, Tarile Baltice. Aproape 50 provin din Republica Moldova. Capitan este Vadim Markov.
La cateva momente dupa plecare, acesta este instiintat ca in fata navei lor, la iesirea din golf, se afla cargoul de mare tonaj ”Piotr Vasev” (nava japoneza, recent achizitionata de catre sovietici), plin ochi cu orz si ovaz din Canada, care nu da semne ca ar dori sa-si modifice cursul. Markov crede ca nava sa are timp suficient sa treaca, de aceea se duce, la odihna, in a sa cabina, lasandu-l la comanda pe Alexander Sudnovski. Care isi da seama, imediat, ca se va produce o coleziune si ordona ca motoarele sa fie date, cu toata puterea, inapoi.

Titanicul din Marea Neagra
Este, insa, prea tarziu. La 23.12 pm., la nici 75 de minute de la plecare, ”Amiral Nahimov” este lovita de ”Piotr Vasev”, la 13 km de port. Unii pasageri sunt, deja, in cabine, altii se distreaza, dansand, pe punte. Gaura are mai mult de 84 metri patrati. Vaporul se scufunda in doar sapte minute. Oamenii se arunca in apa plina de ulei, e destul de rece. 64 de nave de recuperare si 20 de elicoptere ajung, destul de tarziu, la fata locului. Pentru ca pe nava era cald, zapuseala, geamurile de la cabine sunt deschise, apa intrand si pe aici. Vasul fusese modificat, spre a primi cati mai multi pasageri, masurile de securitate fiind, de cele mai multe ori, ignorate.

Din 1.234 de persoane, 423 decedeaza. ”Titanicul” din Marea Neagra, cea mai mare tragedie din regiune. Autoritatile sovietice musamalizeaza cazul, vorbind despre probleme de ordin meteo, nu umane. Se merge departe, ajungind sa se spuna ca seismul din Vrancea, care avusese loc in acea noapte, cu o magnitudine de 7,1 grade pe Scara Richter, cauzase o unda magnetica ce dusese la coleziune! Cetatenii din Republica Moldova sunt ultimii care afla despre accident. De fapt, familiile celor decedati primesc doar sicriele, fara prea multe alte detalii. Sovieticii ascund mai bine de 48 de ore tragedie, despre care americanii scriu, prima oara, doua zile mai tarziu. Supravietuitorii nu au voie sa dea detalii, trimit doar o telegrama cu ”Suntem bine, sanatosi, in Novorossisk”. Atat!
Comisia stabileste ca ambii capitani sunt vinovati, cu atat mai mult cu cat Markov refuzase sa anunte incidentul ”amanandu-l” cu 40 de minute. In plus, el lipsise de pe punte. La finele lui 1986, cei doi comandanti sunt condamnati la 15 ani de inchisoare. Vor fi eliberati in 1992.

Să aveți o zi frumoasă!