În fiecare an, pe 30
august, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Alexandru, cel supranumit
”protectorul omenirii”. Sfântul Alexandru este unul dintre cei mai mari ierarhi
ai Bisericii și un apărător neînfricat al credinței creștine.
Sfântul Alexandru a
trăit la începutul secolului al IV-lea, pe vremea Sfântului Împărat Constantin
cel Mare și a fost ucenic al Arhiepiscopul Mitrofan al Bizantului. Ierarhul a
dus o viață modestă, fără știința cărților însă, datorită virtuțiilor sale a
fost considerat îndeajuns de demn încât să îl slujească pe Sfântul
Micoana-sfantul-alexandruitrofan, iar apoi să ajungă el însuși Patriarh.
Sfantul Alexandru este
unul dintre marii cuviosi, cinstiti pentru viata si minunile pe care le-a
savarsit. Din pricina varstei inaintate Patriarhul din acea vreme al
Constantinopolului, Sfantul Mitrofan, l-a rugat pe Alexandru sa partipe in
locul sau la primul Conciliu de la Niceea. Aici Sf. Alexandru a aparat religia
si credinta impotriva ereziei lui Arie, care sustinea ca Fiul nu este vesnic,
ci a fost creat de Tatal.
Dupa ce s-a incheiat
Sinodul, un inger i-a aparut Patriarhului spunandu-i ca cel care va lua scaunul
bisericesc va fi Alexandru slujitorul sau.
Sfântul Alexandru a
trăit la începutul secolului al IV-lea, pe vremea Sfântului Împărat Constantin
cel Mare și a fost ucenic al Arhiepiscopul Mitrofan al Bizantului. Ierarhul a
dus o viață modestă, fără știința cărților însă, datorită virtuțiilor sale a
fost considerat îndeajuns de demn încât să îl slujească pe Sfântul
Micoana-sfantul-alexandruitrofan, iar apoi să ajungă el însuși Patriarh.
Semnificatia
numelui Alexandru
Numele Alexandru este
de origine greaca si are semnificatia de a apara, a proteja. Este un nume
foarte vechi in onomastica greceasca, fiind atestat inca din a doua jumatate a
secolului 7 i.Hr. Popularitatea numelui Alexandru se datoreaza, in mare masura,
figurii unuia dintre primii mari strategi si conducatori militari din istorie,
regele Alexandru al Macedoniei. In istoria romanilor, Alexandru a fost un nume
traditional pentru domnitori, nu mai putin de 22 de domni din Tara Romaneasca
si Moldova au purtat acest nume.
Alexandru si Alexandra
sunt prenume vechi, cu o larga raspandire nu numai in Europa, ci si in alte
regiuni ale lumii.
Numele Alexandru
reproduce vechiul nume persan Aleksandros. In Grecia antica, cea mai veche
atestare provine din Iliada, Aleksandros fiind un alt nume al lui Paris, fiul
regelui Priam. Femininul Aleksandra apare prima data in Descrierea Eladei a lui
Pausanias, ca supranume pentru Casandra, sora lui Paris.
Aleksandros este
considerat un nume compus din verbul grecesc alexo- a apara, a proteja si
andros, forma de genitiv a substantivului aner - barbat, om, element frecvent
in onomastica greaca. Asadar, semnificatia numelui Alexandru ar fi care ii
apara pe oameni.
Derivate
de la prenumele Alexandru:
Alexandra, Alexia, Alecu, Lexi,
Lixandru, Lixandra, Lisandru, Lisandra, Sandru, Sandra, Alexandrin,
Alexandrina, Sandrina, Sandu, Sanda, Sandel, Sanducu, Ducu, Dutu, Sasa, Alessandra
Personalitati
cu numele Alexandru/Alexandra:
Alexandru cel Bun
(1400-1432), Alexandru Lapusneanu (1552-1561 si 1564-1568), Alexandru Ioan Cuza
(1859–1866), Alexandru Macedonski (1854-1920), Alexandru Vlahuta (1858-1919),
Alexandru Graur (1900-1988), Alexandru Tocilescu (1946-2011), Alexandru Arsinel
(n. 1939), Alexandru (Ducu) Darie (n. 1959), Alexandru Tomescu (n. 1976),
Alessandra Stoicescu (n. 1976), Sandra Izbasa (n. 1990), Alexandra Dinu (n.
1981), Alexandra Stan (n. 1989)
Alessandro Volta (1745-1827),
Alexandre Dumas tatal (1802-1870), Alexandre Dumas fiul (1824-1895), Aleksandr
Puskin (1799-1837), Aleksandr Soljenitin (1918-2008), Alessandro Safina (n.
1963), Sandra Bullock (n. 1964)
Predispozitii
ale persoanelor cu numele Alexandru/Alexandra:
Sociabile,
independente, optimiste, joviale, despre persoanele cu numele Alexandru se
spune ca sunt indragostite de libertate. Sunt firi energice, distinse,
seducatoare, inzestrate chiar cu o anumita carisma. Mereu cu zambetul pe buze,
Alexandru se face repede remarcat si indragit. Ii place sa comunice si
apreciaza in mod deosebit activitatile in echipa. Tandru, sensibil si generos,
Alexandru incearca sa fie mereu pe placul celor din jur.
Despre Alexandra se
crede ca este puternica, ambitioasa si curajoasa. Partenerul ei de viata
trebuie sa fie la inaltime! Stie sa fructifice sansele care i se ofera si poate
face cariera in domenii precum finante, justitie, audiovizual, jurnalism sau
sport. (C.M.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!