Septembrie – răpciune. Tradiţii, sărbători și superstiții

Luna septembrie este marcată, în general, de sărbătorile creştine cu dată fixă, precum Începutul anului bisericesc (1 septembrie), Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie) şi Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie), dar şi de începutul noului an şcolar, în 2018 pe 10 septembrie iar din punct de vedere astronomic, de trecerea la anotimpul toamna prin echinocţiul de toamnă ce are loc în acest an pe 23 septembrie.

Romanii au rebotezat lunile anului, Caligula, împărat roman, a redenumit a șaptea lună — september — de la cuvântul ''septem'', care înseamnă șapte, deoarece a reprezentat luna a șaptea în calendar roman. Apoi, odată cu introducerea calendarului Gregorian a devenit a noua lună a anului și are 30 de zile. Ziua este egală cu noaptea, având aproximativ 12 ore fiecare. Septembrie începe în aceeași zi a săptămânii ca și luna decembrie, în fiecare an.

Soarele, la începutul lunii, răsare la ora 6 h 38 m și apune la ora 19 h 53 m, iar la sfârșitul lunii răsare la ora 7 h 12 m și apune la ora 18 h 59 m.

Luna reprezintă perioada cât durează o rotație a astrului în jurul Pământului: 29 de zile, 12 ore, 44 minute și 3 secunde, aproximativ 29 zile și jumătate. În această mișcare, se disting patru faze: lună nouă, primul pătrar, lună plină, ultimul pătrar.

La data de 23 septembrie, din punct de vedere astrologic, se face și trecerea în semnul zodiacal — Balanță.

Fazele Lunii: la 3 septembrie — Lună Plină (de azi, Luna începe să descrească) la 5 h 37 m; la 9 septembrie —  Luna Nouă (de azi, Luna începe să crească) la 21 h 01 m; la 17 septembrie — Luna la Primul Pătrar la 02 h 15 m; la 25 septembrie — Lună Plină (de azi, Luna începe să descrească) la 05 h 52 m, potrivit site-ului www.astro-urseanu.ro.

Echinocțiul de toamnă

În 2018, acest fenomen astronomic are loc la 23 septembrie: 04 h 54 m (timp legal românesc). Reprezintă momentul în care Soarele în mișcarea sa aparentă anuală trece prin punctul de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc, ziua fiind egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ. Există două astfel de fenomene: echinocțiul de primăvară și echinocțiul de toamnă.

Echinocțiul de toamnă are loc când Soarele traversează Ecuatorul din emisfera nordică în cea sudică. În emisfera nordică, echinocțiul de toamnă are loc în momentul în care longitudinea aparentă a Soarelui este de 180 grade. În această zi, în emisfera australă începe primăvara.

De la un an la altul, fenomenul nu se produce la aceeași dată datorită faptului că anul calendaristic nu este egal cu cel tropic. De când a fost alcătuit calendarul gregorian (1582), echinocțiul de toamnă s-a produs la 21, 22, 23 sau 24 septembrie, mai des însă la 22 sau 23 septembrie.

După producerea acestui fenomen astronomic, orele de lumină vor începe să scadă, până la solstițiul de iarnă, de la 21 decembrie.

Cele două puncte de pe ecliptică în care se află Soarele în momentul echinocțiului se numesc puncte echinocțiale, fiind denumite punctul vernal și, respectiv, punctul autumnal. Cuvântul "echinocțiu" derivă din cuvântul francez "équinoxe", care, la rândul lui provine din latinescul "aequinoctium", format din "aequus" — "egal" și "nox", "noctis" — "noapte".

În tradiția noastră populară, luna septembrie se numește Răpciune.

La 1 septembrie, începe anul nou bisericesc. Potrivit tradiției populare, după cum va fi timpul în această zi așa va fi anul viitor: dacă plouă dimineața, va fi primăvara ploioasă; soare la amiază înseamnă an bun, dacă plouă, va fi an ploios, dacă e soare, va fi an secetos; vremea posomorâtă înseamnă toamnă rea, tunetele anunță toamnă lungă. Se crede că stadiul viermelui din gogoașa de stejar prezice dacă anul va fi sec sau mănos.

Între sărbătorile calendarului creștin ortodox, cele mai importante pentru această lună din an sunt: Nașterea Maicii Domnului la 8 septembrie și Înălțarea Sfintei Cruci la 14 septembrie.

La 8 septembrie, sărbătoarea Nașterea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mică) marchează sfârșitul verii și începutul toamnei, vremea se răcește, începe migrația păsărilor (se duc rândunelele). O vorbă populară spune că acum se schimbă pălăria cu căciula.

În ziua de 14 septembrie, de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, cunoscută și ca Ziua Crucii, Cârstovul viilor, Ziua Șarpelui, Moșii, se ține post și nu se mănâncă alimente cu cruce (usturoi, nucă, pește, prună) sau cap (varză), potrivit etnologului Ion Ghinoiu, în volumul ''Zile și mituri. Calendarul țăranului român'' (2000). Se fac pomeni: ulcele noi cu apă sau miere, lumânare și colac, la casele cu copii sau la cei săraci. E ultima zi pentru culegerea plantelor de leac.

Analizat etimologic, numele din calendarul modern pentru cea de a noua luna a anului aminteste, prin prima parte (septem-), denumirea celei de a saptea luni dintr-un vechi calendar roman, care cuprindea numai zece subdiviziuni principale (september). Varianta culta de factura greco-slavona septembrie a fost dublata (si precedata) din cele mai vechi scrieri romanesti de numele popular rapciune, atestat inca de la Coresi. Considerind originea lui rapciune neelucidata, Dictionarul limbii romane al Academiei sugereaza insa legatura cu lat. rapire, a carui familie de cuvinte a fost invocata pentru etimologie de mai multi lingvisti romani, care s-au referit la sensul „a smulge" al cuvintului latinesc.

Luna septembrie este a noua lună a anului în calendarul Gregorian şi are 30 de zile. Ziua are 12 ore, noaptea 12 ore.

Romanii au rebotezat lunile anului. Mai mult timp decât numele efemere date de împăraţii romani au rezistat numele introduse de Charlemagne. El a redenumit toate lunile de la denumirile agricole în vechea limbă germană. Aceste nume au fost folosite până în secolul al XV-lea şi, cu unele modificări, până în secolul al XVIII-lea, astfel luna septembrie se numea Witumanoth (luna lemnului). Grecii numeau luna septembrie Boedromion. În România, luna septembrie, popular, se numeşte Răpciune, fiind luna cea mai importantă pentru cei care au trudit pământul, acum fiind culese roadele muncii de peste an.

Tradiţii şi sărbători

La 1 septembrie, începe anul nou bisericesc. Potrivit tradiţiei populare, după cum va fi timpul în această zi aşa va fi anul viitor: dacă plouă dimineaţa, va fi primăvara ploioasă, soare la amiază înseamnă an bun; dacă plouă, va fi an ploios, dacă e soare, va fi an secetos; vremea posomorâtă înseamnă toamnă rea, tunetele anunţă toamnă lungă.

Se crede că stadiul viermelui din gogoaşa de stejar prezice dacă anul va fi sec sau mănos. Acum începe culesul merelor.

Între sărbătorile calendarului creştin-ortodox, cele mai importante pentru această lună din an sunt: Naşterea Maicii Domnului la 8 septembrie şi Înălţarea Sfintei Cruci la 14 septembrie.

La 8 septembrie, sărbătoarea Naşterea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mică) marchează sfârşitul verii şi începutul toamnei, vremea se răceşte, începe migraţia păsărilor (se duc rândunelele). O vorbă populară spune că „acum se schimbă pălăria cu căciula”.

În ziua de 14 septembrie, de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, cunoscută şi ca Ziua Crucii, Cârstovul viilor, Ziua Şarpelui, Moşii, se ţine post şi nu se mănâncă alimente cu cruce (usturoi, nucă, peşte, prună) sau cap (varză). Se fac pomeni: ulcele noi cu apă sau miere, lumânare şi colac, la casele cu copii sau la cei săraci. E ultima zi pentru culegerea plantelor de leac.

În tradiția folclorică, septembrie nu înseamnă doar începutul toamnei, ci un moment de tranziție. I se mai spune Răpciune sau Viniceriu, căci e vremea strugurilor și a vinului.

Obiceiurile lui Răpciune

În septembrie se sfârşeşte pulsul viu al naturii şi începe timpul răcoros, ploios, care urâţeşte natura. În folclor, lui septembrie i se mai spune şi “viniceriu”, fiind luna strugurilor, când se culeg poamele şi se pregătesc gropile pentru altoi. Poate de aceea au şi împărţit străbunii luna aceasta în 4 perioade distincte: Săptămâna Sântămăriei Mici, Săptămâna Strugurilor, Săptămâna Averii şi Săptămâna lui Mioi. Răpciune dă și semne despre vremea viitoare. Dacă luna asta tună, în Faur va fi zăpadă mare şi an mănos. De e cald, Brumărel va fi rece şi umed. Dacă rândunelele pleacă devreme, iarna va veni repede, la fel şi dacă pică acum ghindele. Dar, dacă înfloresc scaieţii în această lună, toamna va fi frumoasă, iar vântul din septembrie e aducător de belşug.

Un nou început

Spre deosebire de anul civil, care vine pe 1 ianuarie, anul bisericesc începe la 1 septembrie. După Le­gea Veche, în această zi era şi începutul anului civil la evrei şi se presupune că acum s-ar fi în­ceput facerea lumii. Potrivit scrierilor lui Luca, la 1 septembrie şi-ar fi început Mântuitorul acti­vitatea publică, citind în sinagogă cuvintele proorocului Isaia, care profeţeau despre Sine: „Duhul Domnului peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor, să vestesc anul milei Domnului.” Interesant, bizar, nemaiauzit ori pur şi simplu curios, Biserica Ortodoxă mai onorează, cu fastul cuvenit, pe 1 septembrie, un eveniment important. Dată fiind puternica ei încărcătură spirituală, ziua de 1 septembrie nu a fost aleasă la întâmplare pentru a fi dedicată și mediului înconjurător şi rugăciunii pentru menţinerea acestuia în bune condiţii.

Respectă tradiția

Tot în prima zi a lui Răpciune se ține ziua lui Simion Stâlpnicul, cel care ţine cerul şi pământul, stând într-un picior, pe un stâlp înalt. El domneşte asupra vânturilor şi poate aduce cutremure. De aceea, ziua lui e foarte importantă şi trebuie respectată cu sfinţenie, altminteri omul riscând să i se dărâme casa sau să i se înţepenească picioarele. În Săptămâna Averii, a treia din lună, gospodinele pregătesc conservele pentru iarnă, iar bărbații fac țuica. La Cârstovul viilor, de Ziua Crucii, se culeg plantele de leac, iar pe 22, se ține cu sfințenie ziua Mucenicului Foca, aducător de foc și primejdii, dacă nu e respectat cum se cuvine. Pe 28, femeile au grijă să nu „calce strâmb”, ca să nu le înnebunească Haritonul.

Superstiţii şi obiceiuri în luna septembrie (Răpciune)

Denumirea populară a lui Septembrie este Răpciune sau Viniţel, adică luna vinului, căci începe culesul şi stoarcerea strugurilor pentru vin. Se spune că dacă tună în Septembrie, în luna lui Faur, adică în Februarie, va fi zăpadă multă şi anul va fi manos. Altă vorbă din popor spune că, dacă în această lună vor înflori scaieţii, asta înseamnă că va fi o toamnă lungă şi frumoasă; dar ducerea timpurie a rândunelelor înseamnă că şi iarna se va aşterne iute.

1 septembrie – Indictionul

La 1 septembrie este Indictionul, adică începutul Anului Nou bisericesc. La sate, această zi se ţine pentru roadele pământului, este zi de hram. Se spune că, după cum este această zi, aşa este tot anul: dacă dimineaţa este ploioasă, primăvara va fi ploioasă; dacă la amiază este frumos, va fi anul bun; dacă toată ziua este ploaie sau soare, tot anul va fi ploios sau secetos. Dacă ziua este posomorâtă, toamna va fi rea şi oamenii nu-şi vor putea strânge recoltele; dacă va tună în această zi, va fi toamna lungă. 

8 septembrie – Sântămărie Mică

În această zi se sărbătoreşte Naşterea Maicii Domnului, ziua este numită în popor Sântamarie Mică şi este perioada care marchează sfârşitul verii şi începutul toamnei; după cum spune vorba populară “A trecut Sânta Marie; Spurcă cainii-n pălărie”, adică nu se mai poartă pălărie, se pun cuşmele. Acum încep să se ducă rândunelele… În această zi se fac praznice pentru răposaţi, iar cei fără de copii se spune că trebuie să meargă la biserică, să se roage pentru a primi şi ei prunci, cum au primit sfinţii Ioachim şi Ana. O zi înainte şi una după această zi, se zice că sunt Cercurile Sfintei Mării; superstiţia spune că cine lucrează în Cercurile Sfintei Mării va suferi de lovituri; gospodinei care lucrează acum i se va vărsa oală ce fierbe pe foc şi-i va arde copilul. De asemenea, există superstiţia că “e rău” de izbituri, de lovituri, de dureri circulare în jurul capului, dacă se lucrează în aceste zile.

14 septembrie – Ziua Crucii

În această zi se sărbătoreşte Înălţarea Sfintei Cruci (mai multe amănunte aici); este opusul Alexiilor de la 17 Martie (detalii aici) şi reprezintă momentul când pământul se închide în preajma iernii, luând cu sine insectele, şerpii şi plantele care au fost lăsate la lumină de cu primăvara. În plan simbolic, această zi atrage interdicţia consumării alimentelor care poartă crucea: usturoi, nucă, peşte etc. În această zi, numită şi Carstovul viilor, e bine să se cheme preotul la vii şi pivniţe şi să se înceapă culesul viilor. În magia populară românească, aceasta este ultima zi în care se mai pot culege ierburi de leac pentru ritualurile şi practicile magice. Există superstiţia numită “strugurele lui Dumnezeu”; se zice că ultimul butuc de vie nu se culege, strugurii fiind lăsaţi că ofrandă lui Dumnezeu sau păsărilor cerului. Alte superstiţii de Ziua Crucii: flăcăii pun în buzunare busuioc, ca să-l joace la horă, să le poarte noroc, să fugă răutăţile de la ei şi să îi încununeze cinstea. Se spune că florile şi verdeaţa de pe crucea sfinţită la biserică sunt bune pentru “lăutoarea” capului (spălatul pe cap) şi pentru feritul casei de tunet şi fulger, dacă sunt puse la streaşină.

Alte superstiţii şi obiceiuri în Septembrie

În satele unde se păstrează tradiția din moși-strămoși, septembrie e hotarul dintre moarte și renaștere, pentru că închide un ciclu și deschize drumul pregătirilor pentru o nouă viață. E o lună ce are multe denumiri în graiul popular – Brumar, Răpciune, Vinicel, Viniţel, Viniceriu sau Vinimeriu (de la vin, căci e momentul culesului viţei-de-vie şi stoarcerii strugurilor) și multe tradiții și superstiții. Iată câteva dintre ele…

• Se crede că dacă plouă în dimineaţa de 1 septembrie, anul următor va fi o primăvara ploioasă, iar dacă-i soare la amiază, va urma un an secetos; vremea posomorâtă anunță o toamnă rea, iar tunetele, o toamnă lungă.
• Pe 1 septembrie începe anul nou bisericesc, iar primul sfânt pomenit e Simeon Stâlpnicul, care, în credința populară, susține cerul și pământul, stând într-un picior pe un stâlp înalt. Se spune că dacă nu îi este respectată ziua, sfântul produce cutremure și casele se dărâmă din temelie. La sate, oamenii nu lucrează pe 1 septembrie, ca să nu le înțepenească picioarele, să nu se îmbolnăvească, să nu amețească și să nu șchiopăteze. Nu se taie nimic, ca să nu se strice spicele.

• În septembrie încep să scadă zilele – după echinocțiului de toamnă, care are loc pe 23 ale lunii, orele cu lumină încep să se împuțineze, apogeul fiind atins pe 21 decembrie, când are loc solstițiul de iarnă. Atunci, procesul începe să se inverseze.
• Dacă în septembrie înfloresc scaieții, atunci toamna va fi lungă și frumoasă. Dacă rândunelele pleacă repede, atunci e semn că și iarna e aproape.
• La 8 septembrie, Naşterea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mică) marchează sfârşitul verii şi începutul toamnei, vremea se răceşte și începe migraţia păsărilor (pleacă rândunelele). O vorbă populară spune că acum se schimbă pălăria cu căciula.
• Pe 14 septembrie, de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, cunoscută şi ca Ziua Crucii, se împart ulcele noi cu apă sau miere, lumânare şi colac, la casele cu copii sau la cei săraci. E ultima zi pentru culegerea plantelor de leac. Tot atunci se spune că se închide pământul, luând cu sine insectele, şerpii şi plantele care au fost lăsate la lumină de cu primăvara.
• Între 26 și 28 septembrie, nu se coase, nu se împunge în piele, nu se macină, nu se mătură și nu se dau împrumut din casă lucruri, ca să nu facă lupii pagube în gospodărie peste iarnă.
• Pe 29 septembrie e Nunta oilor, numită și Vara lui Mioi (Sfântul Mihai). Atunci se dă drumul berbecilor în turma de oi, pentru reproducere.
• Dacă Răpciune (septembrie) e cald, Brumărel (octombrie) e rece și umed.
• Dacă în Răpciune tună, în Faur (februarie) va fi zăpada mare și an mănos.

La 22 ale lui Răpciune, este Macinica Foca, a treia sărbătoare a sfântului cu acelaşi nume – Foca, nume asociat în mentalitatea populară cu focul devastator pe care-l poate trimite; de aceea nu se lucrează în această zi, temându-se de foc. 

In aceasta luna, in ziua a douazeci si doua, pomenirea Sfantului Sfintitului Mucenic Foca, facatorul de minuni.
Acest Sfant era fiul lui Pamfil si al Mariei din cetatea Sinope, pe malul Marii Negre. Si inca din frageda varsta facea minuni mari cu darul Sfantului Duh. Si a petrecut facand minuni pana la sfarsitul vietii sale. I s-a aratat si sfarsitul muceniciei ce era sa vina, ca a venit un porumbel si a sezut pe capul lui si i-a pus cununa, graind omeneste: "Pahar ti s-a amestecat si trebuie sa-l bei". Pe care pe deplin s-a invrednicit de l-a baut, in zilele imparatului Traian (catre anul 101), luand sfarsit prin sabie si prin foc. Si dupa mutarea lui catre Domnul a facut multe minuni. 

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Foca gradinarul. Acest Sfant era din Sinope, cetate veche si vestita langa Marea Neagra. Avea mestesug gradinaria, la care ostenea si lucra, si ce agonisea avea mare grija sa-si infrumuseteze sufletul. Pentru aceea nu s-a ascuns, ci s-a vadit ca o sluga adevarata a lui Hristos catre ighemonul care era atunci. Si venind ucigasii, au gazduit la casa celui pe care il cautau. Primindu-i si odihnindu-i i-a intrebat cine sunt si cu ce trebuinta au venit in cetatea lui? Aceia ii spusera taina, ca ei cautau pe Foca, pentru a-l chinui. Si daca a auzit sluga Domnului acestea, facandu-si gatirea mormantului, s-a vadit pe sine la cei ce-l cautau; iar lor li s-a facut mila; dar el ii ruga sa indrazneasca a infaptui porunca pe care o aveau, si taindu-i capul, s-a adus curata jertfa inaintea lui Dumnezeu. 

 În 24 Septembrie sunt Teclele Berbecilor, sărbătorile de toamnă consacrate lupilor, care se păzesc cu străşnicie, căci sunt “rele” de foc şi de lupi, care pot da iama la berbeci şi oi. 

 Ţăranului român i-a fost mereu teamă de forţele malefice, care, în credinţa omului de atunci, planau în atmosferă, ameninţând viaţa şi bunurile sale. Pentru a fi îmbunate în anumite zile, special consemnate în calendarul popular, aceste „fiinţe” erau celebrate prin sărbători, aducându-li-se ofrande. Dintre cele mai periculoase asemenea închipuiri, un loc aparte îl ocupau Teclele, care erau cunoscute în mentalitatea arhaică, ca fiind nişte reprezentări mitice, foarte periculoase, aducătoare de foc, boli şi, mai ales, aducătoare de lupi în zonele locuite. 

De aceea, sărbătoarea populară este dedicată lor, pe 24 septembrie, zi ţinută mai mult în mediile pastorale. Aceste reprezentări mitice au preluat numele şi data Sfintei Mucenice Tecla din calendarul creştin ortodox. În zona subcarpatică, aceste zile sunt marcate prin severe interdicţii de muncă, cum ar fi: nu se mătură şi nu se aruncă cenuşa din casă pentru a nu găsi lupoaicele cărbunii aprinşi şi să-i mănânce pentru a se împuia, nu se lucra lână şi pieile de animale. 

Local, Teclele sunt sărbătorite şi în zilele Berbecarilor, în perioada 26-29 septembrie. Apărători de rele şi de durere, Filipii aduc o serie de interdicţii importante, ce vizează muncile gospodăreşti. În aceste zile nu se coase, nu se împunge cu acul în piele, nu se dă nimic cu împrumut, nu se duc saci la moară şi nu se mătură prin casă. Tradiţiile spun că nu se doarme în această perioadă, iar cel care nu respectă asta va dormi pe veşnicie. Filipii sunt protectorii berbecilor, dar este şi o sărbătoare dedicată duşmanilor „lupi”, pentru că, tot acum, începe împerecherea lupilor. Sărbătorile se sfârşesc la începutul lunii decembrie cu Zilele Bubatului, cu Sfânta Varvara şi Sfântul Nicolae. 

La 29 Septembrie este Nunta oilor, ziua este numită Vara lui Mioi (Sân-Mihai), când se slobozesc arieţii (berbecii) în turma de oi pentru reproducere; se spune că, de cade ghinda înainte de Sân-Mioi, iarna vine curând.

VARA TÂRZIE sau VARA LUI MIOI, 29 SEPTEMBRIE

Perioada cuprinsă între 29 septembrie şi 14 octombrie este denumită, conform volumului Tradiţii şi Obiceiuri Româneşti, coordonat de editura Flacăra, vara târzie sau Vara lui Mioi.

Există o legendă care spune că, pe vremuri, trăia un cărăuş sărac, pe nume Mioi. El s-a rugat lui Dumnezeu să-i mai dea câteva zile de vară, ca să termine de treierat grâul. Lui Dumnezeu i s-a făcut milă de el şi i-a îndeplinit rugămintea. Se pare că legenda are un sâmbure de adevăr, deoarece ţine cont de realităţile satului. În luna octombrie, se desfăşoară o serie de activiţăţi importante: se însămânţează pământul pentru recolta ce va să vină, se îngrijesc pomii din livezi şi se primeneşte gospodăria.

Vara lui Mioi mai poartă denumirea de"Nunta Oilor" şi "Năpustitul Berbecilor". În această perioadă, ciobanii au obiceiul de a lăsa berbecii să intre în turma de oi, pentru reproducere.

Ţăranii aşteaptă în fiecare an Vara lui Mioi, zilele însorite din toamnă, iar orăşenii se miră când văd castanii şi liliacul înflorit. Este căldura care anunţă de fapt "îngropatul verii", care vine întotdeauna pe 14 octombrie, odată cu Sărbătoarea Sfintei Parascheva.

Ziua de 14 octombrie marchează începutul pregătirii turmelor pentru iernat și deschiderea unor târguri unde se valorifică produsele pastorale.