4 Septembrie

Este a 247-a zi a anului. 
Au mai rămas 118 zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 06 h 42 m și apune la 19 h 47 m.

Citatul zilei

Ziua Tipografilor Militari

Ziua tipografilor militari este sărbătorită la 4 septembrie. Este data la care, în anul 1920, a fost emisă Decizia Ministerială nr. 506, care stabilea ''organizarea, administrarea şi funcţionarea unei tipografii a Ministerului de Război, în scopul de a satisface trebuinţele tuturor direcţiunilor şi serviciilor'', se arată în volumul ''Calendarul Tradiţiilor Militare'' (2010).
Înfiinţarea unei tipografii a fost necesară pentru tipărirea de către minister a actelor ce trebuiau transmise structurilor subordonate. Activitatea tipografiei era controlată şi coordonată de către Secretariatul General al Ministerului de Război, căruia îi era subordonată.
 

Tipografia a fost subordonată Secretariatului general al Ministerului de Război, care controla și coordona activitatea acesteia.

La 3 august 1939, în cadrul Armatei Române, existau zece tipografii în București și patru în provincie.

La 30 septembrie 1943, Tipografia MApN și ''Monitorul Oastei'' au fost unificate, devenind Serviciul Tipografic al MApN.

În anii celui de-al Doilea Război Mondial (1941-1945), Tipografia MApN a fost coordonată de Secretariatul General al Ministerului. În 1946, Serviciul Tipografic s-a unit cu Tipografia Școlii Superioare de Război.

În 1977, Tipografia Militară a MApN a fost subordonată locțiitorului Șefului Marelui Stat Major.

În perioada 1980-1990, Tipografia Militară a realizat tipărirea a numeroase periodice (reviste, ziare, buletine ale direcțiilor din cadrul ministerului). De la 1 august 2003, Centrul Tehnic Editorial al Armatei, subordonat Statului Major General, asigură materializarea politicii editoriale a MApN. Totodată, Editura Centrului Tehnic Editorial al Armatei publică numeroase lucrări de specialitate pe probleme militare, de securitate și de apărare și participă, în cadrul târgurilor de profil din țară — Gaudeamus, Polemos, Amplus, obținând numeroase premii editoriale.

De la 1 august 2003 Centrul Tehnic Editorial al Armatei, subordonat Statului Major General, asigură materializarea politicii editoriale a MApN. Totodată Editura Centrului Tehnic Editorial al Armatei publică numeroase lucrări de specialitate pe probleme militare, de securitate şi apărare şi participă în cadrul târgurilor de profil din ţară - Gaudeamus, Polemos, Amplus, obţinând numeroase premii editoriale.

Evenimente de-a lungul timpului...

• 1541: Transilvania intră sub suzeranitatea Porţii Otomane.

Sultanul otoman Soliman Magnificul l-a înlǎturat pe regele minor Ioan Sigismund Zapolya (nǎscut 1540) de la conducerea Ungariei și l-a numit principe al Transilvaniei (4 septembrie), iar pe George Martinuzzi ,episcopul Oradei, ca guvernator până la majoratul principelui.

Principatul Transilvaniei a fost recunoscut de Imperiul Otoman ca stat independent, care plătea totuși Porții Otomane un dar anual de complezență („munus honorarium”) în valoare de 10.000 de ducați. În această calitate, a participat ca țară beligerantă la razboiul de o suta de ani și a încheiat o serie de tratate cu țări europene, de pe poziție de egalitate.

De subliniat faptul că principatul nu includea Banatul (aflat sub stăpânire turcească) și, după 1660 nici Crisana , transformată de asemenea în vilayet turcesc, cu centrul la Oradea .

• 1768: S-a născut Francois-René Chateaubriand, scriitor francez; considerat fondatorul romantismului în literatura franceză („Geniul creştinismului sau Frumuseţea religiei creştine”); (m. 4 iulie 1848).

François-René de Chateaubriand a fost un scriitor francez, politician și diplomat. Este considerat fondatorul romantismului în literatura franceză. Principala sa lucrare este "Geniul creștinismului sau Frumusețea religiei creștine" (1802), publicată ulterior în numeroase ediții. A fost ales membru al Academiei Franceze în 1811.

• 1774: În timpul celui de-al doilea voiaj al său, exploratorul englez James Cook a descoperit la 1200 km est de Australia, insulele din Pacific.

El le numește Noua Caledonie după numele latin al Scoției (Caledonia).

James Cook (n. 7 noiembrie 1728 - d. 14 februarie 1779) a fost un explorator, navigator și cartograf englez ce a ajuns la rangul de căpitan în Marina Regală. Cook a realizat hărți detaliate ale insulei Newfoundland înainte de a realiza trei expediții în Oceanul Pacific, unde a realizat primul contact european cu coasta estică a Australiei și Insulele Hawaii, precum și prima circumnavigare a Noii Zeelande.

Cook s-a alăturat flotei comerciale britanice ca adolescent și s-a alăturat Marinei Regale în 1755. A luat parte la Războiul de șapte ani și a explorat și cartografiat cea mai mare parte a intrării în Râul Sfântul Laurențiu în timpul asediului orașului Quebec. Acest lucru a atras atenția Amiralității și Royal Society. Acest lucru a venit într-un moment crucial atât al carierei lui Cook cât și al explorărilor maritime britanice, ceea ce a condus la sarcina de comandant al navei HMS Endeavour în 1766 în prima din cele trei expediții în Pacific.

În cele trei călătorii Cook a navigat mii de kilometri în mari zone necartografiate ale Globului. A cartografiat teritorii din Noua Zeelandă până în Hawaii în cel mai mare detaliu și la o scară ce nu a mai fost atinsă până atunci. În timpul acestor călătorii de descoperire a explorat și numit teritorii și a cartografiat insule și zone de coastă pentru prima dată pe hărțile europene. A demonstrat calități de marinar, aptitudini de explorator și cartograf, curaj fizic și capacitatea de a-și conduce oamenii în condiții vitrege.

Cook a fost ucis în Hawaii în timpul unei altercații cu băștinașii în timpul celei de-a treia călătorii de explorare în Pacific în 1779. A lăsat în urmă o moștenire de cunoștințe științifice și geografice ce au influențat succesorii săi inclusiv în secolul al XX-lea iar numeroase memoriale i-au fost dedicate în toată lumea.

A doua călătorie (1772-1775)

La puțin timp după întoarcerea din prima călătorie, Cook a fost promovat la gradul de comandor în august 1771. Apoi, în 1772 a fost însărcinat de Royal Society pentru a căuta ipotetitcul Terra Australis. În prima călătorie Cook a demonstrat prin circumnavigarea Noii Zeelande faptul că nu este atașată unui continent mai mare aflat la sud. Deși a cartografiat aproape întreaga coastă estică a Australiei, demonstrând că este de dimensiuni continentale, Terra Australis se credea că este mai la sud. Deși s-a demonstrat contrariul, Alexander Dalrymple și alții din Royal Society erau convinși că acest continent masiv trebuie să existe mai la sud.

Cook a primit comanda navei HMS Resolution în această călătorie iar Tobias Furneaux a primit comanda celei de-a doua nave, HMS Adventure. Expediția lui Cook a circumnavigat globul la latitudini foarte sudice, fiind unul dintre primii care să treacă de Cercul Polar de Sud pe 17 ianuarie 1773. A explorat, cartografiat și luat în posesiune britanică Georgia de Sud, explorată de Anthony de la Roché în 1675, descoperită și numită de Clerke Rocks și Insulele Sandwich de Sud. În ceața antarctică, Resolution și Adventure. s-au separat. Furneaux s-a îndreptat spre Noua Zeelandă, unde a pierdut o parte din oameni în urma confruntărilor cu populația Māori după care s-a întors în Anglia, în vreme ce Cook a continuat să exploreze zona antarctică, ajungând la 71°10'S pe 31 ianuarie 1774.

Cook aproape a ajuns pe continentul Antarctica dar a trebuit să se îndrepte spre Tahiti pentru reaprovizionare. Apoi a reluat traseul sudic în a doua tentativă eșuată de a găsi presupusul continent. În această parte a călătoriei Cook a luat cu el un tânăr Tahitian pe nume Omai, care s-a dovedit având cunoștințe mai slabe despre Pacific decât Tupaia din prima călătorie. În timpul călătoriei de întoarcere din 1774 a debarcat în Insulele Tonga, Insula Paștelui, Insula Norfolk, Noua Caledonie și Vanuatu. Raportul dat la întoarcere a eliminat interesul pentru mitul continentului Terra Australis.

Noua Caledonie (franceză Nouvelle-Calédonie) este un arhipelag în vestul Oceanului Pacific în regiunea Melanezia, situat la câteva grade nord față de Tropicul Capricornului. Este o colectivitate de peste mări atașată Franței cu un statut particular în urma semnării Acordurilor de la Nouméa în așteptarea unui referendum local prevăzut pentru anul 2014 privind independența sau menținerea sa în cadrul republicii franceze.

Istoric

Teritoriile din vestul Pacificului au fost populate încă de acum 50.000 de ani. Popoarele care au colonizat arhipelagurile melaneziene se numesc Lapita. Din secolul XIX în insulă au sosit polinezieni care s-au amestecat cu populația indigenă.

Navigatorii europeni au descoperit insulele în secolul XVIII. James Cook a descoperit insula Grande Terre și a denumit-o Noua Caledonia, Caledonia fiind numele latin al Scoției. Comercianți europeni și nord-americani au început să facă comerț cu insulele, dar deoarece au devenit din ce în ce mai neonești și datorită introducerii bolilor noi s-au creat tensiuni repetate între populațiile locale și aceștia. Ulterior, locuitori din insule au fost utilizați ca sclavi pe plantațiile de trestie de zahăr în Fiji și Queensland.

În secolul XIX misionari creștini au debarcat pe insulă și au produs schimbări profunde ale culturii locuitorilor, multe din obiceiurile străvechi pierzându-se. În 1853 Napoleon al III-lea a declarat insula ca posesiune franceză și până în 1922 în insulă au fost trimiși peste 22.000 de pușcăriași, inclusiv criminali și prizonieri politici. La sfârșitul epocii coloniei penale, coloniștii europeni (inclusiv pușcăriași) și lucrătorii din sudul Asiei depășeau din punct de vedere numeric indigenii, aceștia fiind discriminați printr-un sistem gen apartheid - Code de l'Indigénat.

Până în 1946 Noua Caledoine a fost o colonie franceză, ulterior aceasta devenind teritoriu de peste mări. Din 1985 mișcarea de independență a devenit din ce în ce mai puternică, Front de Libération Nationale Kanak Socialiste (FLNKS) fiind una dintre cele mai virulente organizații. În 1988 a avut loc o luare de ostateci în Ouvéa ce a dus la semnarea acordurilor de la Matginon și ulterior a acordurilor de la Nouméa ce descriu procesul de devoluție, oferă o cetățenie caledoniană separată, simboluri naționale separate și un referendum programat în 2014 asupra independenței sau rămânerii în cadrul republicii franceze.

• 1781: Coloniştii spanioli au întemeiat o aşezare în sudul Californiei, pe care au denumit-o „El Pueblo Nuestra Señora la Reina de Los Ángeles de Porciúncula”, pentru ca mai târziu să se ajungă la prescurtarea Los Angeles sau L.A.

Pe 4 septembrie 1781, un grup de 44 de coloniști cunoscuți și ca ”Los Pobladores” au înființat ”La Reyna de los Angeles”, un nume onorific dat în memoria Sfintei Marii. Două treimi din coloniști erau mestizo sau mulatrii cu strămoși Africani, Amerindieni și Europeni. Colonia a rămas un așezământ de fermieri pentru zeci de ani, dar până în 1820 populația a crescut la 650 de oameni. Astăzi, colonizarea este sărbătorită în districtul istoric Los Angeles Pueblo Plaza și Olvera Street, cele mai vechi părți din Los Angeles.

Los Angeles, cunoscut ca L.A. ori în mod colocvial „City of Angels” (Orașul Îngerilor), este cel mai mare oraș din statul California și al doilea ca mărime a populației din Statele Unite, fiind întrecut doar de New York City.

În 1781 spaniolii au întemeiat un oraș în zona vestică a Statelor Unite, pe nume El Pueblo de Nuestra Senora Reina de los Angeles. Dominația spaniolă a încetat în 1821, însă Statele Unite au preluat controlul orașului 30 de ani mai târziu. Apariția căilor ferate, precum și celebra "Goană după aur" a adus în aceste ținuturi foarte mulți emigranți. Stabilirea după 1913 aici a marilor studiouri cinematografice va avea efectul unei explozii a afacerilor, cea ce va aduce acestui oraș numele de țara făgăduinței.

Orașul este denumit familiar L.A. (pronunție, el ei) de către locuitorii săi și are o climă sub-tropicală extrem de blândă. Extinderea enormă a zonei urbane a făcut din Los Angeles orașul cu cea mai mare arie de întindere din Statele Unite. Economia orașului se bazează pe o diversificare foarte mare a industriei. De fapt, statul California reprezintă o putere economică clasificată la nivel mondial de state pe locul 7, iar economia orașului Los Angeles contribuie semnificativ la cea a Californiei.

• 1881: Se naște la Bacau poetul George Bacovia (George Vasiliu ) (d. 22 mai 1957, Bucureşti).

Este autorul unor volume de versuri şi proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influenţe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira.

Poetul s-a născut în casa comerciantului Dimitrie Vasiliu şi a Zoei Vasiliu. Copilul în vârsta de doar 6 ani începe să înveţe limba germană.

Vădeşte mare talent la desen. Se dovedeşte foarte bun executant la vioară şi la alte instrumente din orchestra şcolii, pe care o şi dirijează. Se evidenţiază la gimnastică.

În 1899 obţine premiul I pe ţară la concursul ”Tinerimii române” pentru desen artistic de pe natură.

În 1900 se înscrie la Şcoala Militară din Iaşi, de unde se retrage în al doilea semestru, neputând suferi disciplina cazonă. Compune poezia Plumb, o va finisa totuşi abia în 1902.

În 1901 se înscrie în cursul superior al Liceului Ferdinand. Absolvă liceul din Bacău în 1903. Se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti.

Colaborează la revista Arta de la Iaşi. Se retrage de la Facultatea de Drept din Bucureşti. Se stabileşte în 1905 În Bucureşti, împreună cu fratele său Eugen.

În 1914 se internează la sanatoriul Dr. Mărgăritescu din Bucureşti. Publică în suplimentul literar al ziarului Seara. Trimite la tipar volumul Plumb.

În 1915 editează la Bacău, în colaborare, revista Orizonturi noi. Publică poezii, proză, recenzii, sub mai multe pseudonime. Strânge relaţiile de prietenie cu Alexandru Macedonski.

În 1916 devine copist la Direcţia învăţământului secundar şi superior din Ministerul Instrucţiunii. În iulie apare în librării volumul Plumb. În timpul războiului, în octombrie, este trimis cu arhiva direcţiei sale în evacuare la Iaşi.

În perioada 1917-1919 e funcţionar în Bucureşti. În 1920 devine şef de birou clasa a III-a în Ministerul Muncii. În 1921 este avansat şef de birou clasa a I-a în acelaşi minister. Se îmbolnăveşte de plămâni şi demisionează. Un an mai târziu se reîntoarce la Bacău.

În 1924 apare la Râmnicu-Sărat ediţia a II-a a volumului Plumb. Este numit suplinitor de desen şi caligrafie la Şcoala comercială de băieţi din Bacău. În 1925 devine primul director al revistei Ateneul cultural. În 1926 tipăreşte pe cont propriu la Bacău volumul Scântei galbene.

Îi apare şi volumul Bucăţi de noapte, editat de poeta Agatha Grigorescu. Între 1926-1928 funcţionează ca profesor suplinitor de desen şi caligrafie la Şcoala comercială de băieţi din Bacău.

În 1928 se căsătoreşte cu Agatha Grigorescu şi se stabileşte la Bucureşti, unde soţia sa era profesoară. În 1929 retipăreşte volumele Plumb şi Scântei galbene sub titlul Poezii, la Editura Ancora. Din noiembrie 1930 până în octombie 1933, locuieşte în Bacău, fără serviciu. În 1931 i se naşte unicul fiu, Gabriel, iar în 1932 Societatea Scriitorilor Români (S.S.R) îi aprobă o pensie lunară de 1000 lei. Din 1933 se stabileşte cu familia în capitală, unde rămâne până la sfârşitul vieţii. În 1934 i se tipăreşte volumul antologic Poezii.

În 1945 este numit bibliotecar la Ministerul Minelor şi Petrolului. Este editat în 1946 volumul Stanţe burgheze, pentru care va fi criticat de autorităţile comuniste. Este pus la index, dar la mijlocul anilor ’50 este repus în circulaţie. E sărbătorit ulterior de Ministerul Artelor, care-l şi angajează. În 1956 i se publică volumul Poezii.

Moare în ziua de 22 mai 1957 în locuinţa sa din Bucureşti.

La început vazut ca poet minor de critica literară, Bacovia va fi treptat receptat favorabil, mergând până la recunoaşterea sa ca unul dintre cei mai importanti poeti simbolisti români şi unul dintre cei mai importanţi poeţi din poezia română modernă.

• 1882:  Thomas (Alva) Edison, inginer american, a început să furnizeze electricitate primilor clienţi ai firmei sale, „Edison Electrical Illuminating Company”, din oraşul New York, cartierul Manhattan. 

De altfel, sub conducerea lui s-a construit prima centrală electrică din lume (1882), la New York, în aceeaşi perioadă brevetând un sistem cu trei conductoare, pentru transportul energiei electrice care se utilizează şi astăzi. Autor a peste 1.000 de invenţii, Thomas Edison a reuşit, practic, să lumineze viaţa întregii planete, becul electric creat de el reuşind să revoluţioneze lumea.

• 1888: Numele Kodak a fost înregistrat de către George Eastman din Rochester, New York (SUA). El a patentat şi rola sa de film: U.S. Patent.

Kodak – un nume inventat din nimic, dar recunoscut oriunde în lume pentru capacitatea de a păstra imaginile de orice fel: clipele dragi, evenimente marcante, momentele memorabile. În spatele succesului unei mărci imposibil de asimilat cu orice altceva, se ascunde atât povestea pasiunii unui singur om, George Eastman (1854 – 1932), pentru aducerea imaginii mai aproape publicului larg, cât şi un lung şir de invenţii care au menţinut compania în topul celor mai buni furnizori de soluţii pentru imprimarea diverselor tipuri de imagini.

În 1888, când George Eastman patentează invenţia sa – aparatul de fotografiat cu roll film, acesta era deja un nume în lumea fotografilor după ce el şi mai apoi compania pe care a înfiinţat-o în 1892, în oraşul Rochester, statul New York, a încercat să găsească diverse soluţii pentru a simplifica procesul de fotografiere.
Roll filmul este o bucată de peliculă fotosensibilă, fabricată din nitroceluloză şi inventată de acelaşi Eastman, de circa 1 m lungime, care este introdusă într‑o casetă metalică ermetic izolată de lumină, înfăşurată pe o rolă. După ce se realizează fotografia, filmul se rulează pe altă rolă, de asemenea într-o casetă ermetic izolată de lumină, până la procesul chimic de developare. Aceasta a făcut posibilă construcţia de aparate de fotografiat mai mici, uşoare, portabile. Idealul lui Eastman era să construiască un aparat care să fie la fel de uşor de manevrat şi cunoscut, precum un creion.
De altfel, şi sloganul ales: „You ­press the button, we do the ­rest“ (tu apeşi pe buton, noi facem restul - n.r.), tot de Eastman pentru prima sa cameră, exprimă exact ideile acestuia. La baza succesului companiei Kodak au stat o serie de principii de bază – producţia de masă la costuri minime, distribuirea către un public cât mai larg a unei game cât mai diverse de produse, publicitatea, stimularea creşterii şi dezvoltării prin cercetare continuă, respectul şi fidelizarea angajaţilor şi reinvestirea profitului prin extinderea domeniului de activitate.
Simplificarea procesului de fotografiere, reducerea greutăţii aparatului, dar şi invenţiile ulterioare, făceau ca în 1896, Kodak să vândă circa 100.000 de camere de fotografiat şi să producă aproximativ 640 de kilometri de film şi hârtie fotografică lunar. În acel moment, cel mai ieftin aparat costa cinci dolari. Cel mai ieftin aparat Kodak – Brownie – a fost lansat în 1900 la preţul de un dolar.

Reclamele Kodak au apropiat şi mai mult publicul de produsele companiei. Imaginea amatorilor care puteau să facă oriunde poze, după cum se poate vedea şi în afişul alăturat (care datează din 1920), au adus o veritabilă creştere a vânzărilor.
Tehnologia lui Eastman era accesibilă oricui, într‑o gamă variabilă. Imaginea Kodak a avut şi mai mult de câştigat prin introducerea primului film. Implicarea în proiecte medicale (suportul pentru razele X - 1914), peliculele folosite în industria cinematografică (atât cele pe bază de nitrat cât şi cele pe bază de acetat), dar şi instrumentele de mare sensibilitate folosite de NASA în proiectul de fotografiere şi cartografiere a suprafeţei lunare (anii ’60) sau inventarea camerei foto digitale (1975) au contribuit la promovarea companiei lui Eastman.

• 1890: Un incendiu de proporții a provocat daune grave în orașul grec Salonic. 

Cartierul european a ars complet. 20.000 de oameni au rămas fără adăpost.

Salonic (în greacă Θεσσαλονίκη, transliterat Thessaloniki; în bulgară și macedoneană Солун, Solun; în aromână, Sãrunã, iar în meglenoromână, Săruna), denumit și Selânik, Salonika sau Salonica, este al doilea oraș ca mărime din Grecia și principalul oraș din regiunea greacă Macedonia

Salonic are o populație de aproximativ 800.764 locuitori incluzând suburbiile, fiind astfel cel de-al doilea oraș ca mărime din Grecia și cel mai mare din nordul țării. Este un oraș universitar.

A fost capitala unuia dintre cele patru districte romane ale Macedoniei și era condus de un praetor. A fost numit după Thessalonica, soție a lui Cassandru și soră a lui Alexandru cel Mare, care a fondat orașul. Ea a fost numită așa de tatăl ei Filip, pentru că a auzit pentru prima dată de nașterea ei după ce a înfrânt (nike) Tesalia.

În cea de-a doua călătorie misionară, Pavel a predicat în principala sinagogă a evreilor din acea parte a Macedoniei și a pus bazele unei biserici. Opoziția evreilor l-a făcut să plece din oraș spre Berroia.

Ca parte a Macedoniei, Salonic a făcut parte din Imperiul Roman, iar mai târziu din Bizantin - până ce Constantinopolul a fost capturat în Cruciada a patra (1204). Orașul a devenit capitală a Regatului Cruciat al Salonicului, până ce a fost cucerit de despotatul bizantin al Epirusului în 1224. A fost recuperat de Imperiul Bizantin în 1264, dar, neputând să-l susțină împotriva Imperiului Otoman, despotul bizantin Andronikos Palaeologus a fost forțat să-l vândă Veneției, care l-a păstrat sub autoritatea sa până în 1430.

Monumentele paleocreștine și bizantine din Salonic au fost înscrise în anul 1988 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

În localitățile din împrejurimile Salonicului locuiește o importantă comunitate de meglenoromâni. Aceștia numesc portul Săruna, nume moștenit direct din latinescul Salona. De la ei, și nu de la greci, au preluat denumirea bulgarii și macedonenii, care astăzi îi zic Solun.

Salonicul a fost fondat de Cassandru al Macedoniei, în 315 î.Hr., și denumită astfel în onoarea soției sale, fiică a lui Filip al II-lea, Thessalonica, soră vitregă a lui Alexandru cel Mare. Denumirea Tessalonica provine de la contragerea cuvintelor grecești Θεσσαλών (transliterat: Thessalón, în română: „thessali”) și νίκη (transliterat: níke, în română: „victorie”), comemorând victoria macedonenilor asupra locuitorilor din Focida, cu ajutorul thessalilor.

• 1929: Călătoria de 35 de zile prin lume a dirijabilului german LZ 127 Graf Zeppelin se încheie la Friedrichshafen. 

Aproximativ 40.000 de oameni vor asista la revenirea lui.

Zeppelinele au fost primele aerostate dirijabile folosite cu succes în aeronautică. Denumirea provine de la constructorul lor, Ferdinand Graf von Zeppelin. Erau folosite între anii 1900 - 1940 la transportul de persoane sau mărfuri, cât și în scopuri militare. Succesul lor, în comparație cu alte tipuri de dirijabile, a fost atât de mare încât constructorul a atras un număr mare de investitori, putând astfel să mărească dimensiunile zeppelinului și să le fabrice în serie.

Cea mai renumită aeronavă care a zburat vreodată

Era zeppelinului a atins apogeul în 1929, când Graf Zeppelin a zburat în jurul globului. Începându-şi oficial călătoria la Lakehurst, dirijabilul a făcut înconjurul pământului de la vest spre est în 21 de zile, aterizând la Friedrichshafen, apoi la Tokyo — unde s-au adunat un sfert de milion de oameni ca să-l întâmpine —, dar şi la San Francisco şi la Los Angeles. Doi ani mai târziu, istoria s-a repetat când Graf şi-a propus un „rendez-vous“ cu un spărgător de gheaţă rusesc în Antarctica. Cartea Hindenburg — An Illustrated History comentează: „Până acum, Graf Zeppelin s-a bucurat de o reputaţie aproape mistică. Oriunde ajungea stârnea senzaţie. Se poate afirma categoric că a fost cea mai renumită aeronavă care a zburat vreodată — întrecându-l chiar şi pe modernul Concorde“.

Şi alte ţări au întrezărit un viitor măreţ pentru dirijabilele rigide. Marea Britanie a hotărât ca o flotă de giganţi de argint să lege colţurile cele mai îndepărtate ale imperiului său prin zboruri regulate spre India şi Australia. În Statele Unite, Shenandoah a fost primul dirijabil rigid care a folosit heliu în loc de hidrogen inflamabil pentru a se ridica de la sol. Akron şi Macon puteau, în timpul zborului, să lanseze şi să reprimească la bord mici aeronave, pe care le duceau în cală. Dispunând de echipament de radioraliere, Macon a devenit primul aparat de zbor din lume renumit pentru eficienţa cu care transporta avioane la bord.

• 1984: Se difuza pentru prima oară Locomotiva Thomas și prietenii săi pe postul englezesc ITV. 

Thomas the Tank Engine and Friends (romana Locomotiva Thomas si Prietenii Sai), redenumita ulterior Thomas & Friends (romana Thomas si Prietenii), este numele unei celebre serii de televiziune bazate pe cartile The Railway Series (romana Seria Cailor Ferate) scrisa de Wilbert Awdry. Seria Cailor Ferate prezinta aventurile de zi cu zi ale unui grup de vehicule care au viata si trasaturi umane. Brandul dateaza oficial din 1945, insa a fost creat in 1943. A fost adaptata pentru televiziune de Britt Allcroft in anii 1980, care a folosit ca scenarii povestile din Seria Cailor Ferate, inainte ca episoadele sa fie scrise de producatorii serialului. Pana in prezent au fost produse 13 sezoane de televiziune, trei episoade-film si un film de cinema. Locomotiva Thomas a avut si are un succes mondial, in prezent serialul fiind pe primul loc pentru al zecelea an la rand, in clasamentul primelor 10 seriale preferate de prescolarii din Anglia. Thomas si prietenii sai au calatorit in destinatii grozave, de mai bine de 60 de ani, cu povesti clasice si aventuri pe sine, pe Insula Sodor. Personajul Thomas a fost creat acum 60 de ani de un tata pentru fiul sau. Astazi, familii din 145 de tari se delecteaza cu aventurile si glumele acestor personaje si in acelasi timp experimenteaza lectii de viata, invata despre prietenie si colaborare.

Să aveți o zi frumoasă!