8 septembrie

Este a 251-a zi a anului . 
Au mai rămas 114 zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 19 h 40 m.

Citatul zilei

 „Trebuie să ne zbatem ca să trăim, trebuie să păşim ca să avansăm, trebuie să înotăm ca să ne salvăm.” (Frederic Mistral)

Nașterea Maicii Domnului

Peste 2, 2 milioane de romani isi sarbatoresc ziua onomastica de Sfanta Maria, la 8 septembrie. Sfanta Maria Mica sau Nasterea Maicii Domnului este prima mare sarbatoare din Anul Nou Bisericesc si marcheaza hotarul dintre vara si toamna, in traditia populara fiind cunoscuta ca o zi in care sunt ascultate rugaciunile femeilor ce vor sa aiba copii, dar si ale celor singuri. 
Nasterea Maicii Domnului, cunoscuta ca "Sfanta Maria Mica", marcheaza hotarul astronomic dintre vara si toamna. De asemenea, sarbatoarea anunta inceputul unor activitati specifice, precum culegerea unor plante si fructe tamaduitoare, batutul nucilor, culesul viilor, semanatul graului, orzului si secarei de toamna.
Nașterea Maicii Domnului, praznuita de Biserica pe 8 septembrie, este prima mare sarbatoare din anul bisericesc. A fost fixata in a opta zi din anul bisericesc, pentru ca cifra opt simbolizeaza ziua vesniciei, viata fara de sfarsit. Datorita ei, Fiul cel Vesnic al lui Dumnezeu S-a intrupat, a biruit moartea si a daruit oamenilor viata vesnica in Imparatia Cerurilor.
Cu toate că în Noul Testament nu se relatează acest eveniment, el este prezentat de alte surse dintre care cea mai importantă este Protoevanghelia lui Iacov, carte apocrifă care a fost scrisă în jurul anului 145 și relatează originea și copilăria fecioarei Maria. Conform acesteia, Maria a avut o descendență atât împărătească, cât și preoțească: tatăl ei, Ioachim, provenea din seminția lui Iuda, urmaș al regelui David, iar mama, Ana, era fiica preotului Matthan.

Numele "Maria" provine din ebraicul "Aia" şi înseamnă "Doamnă", iar evreiescul Maryam sau Miryam se pare că are origini egiptene - verbul "mri" (a iubi) - plus sufixul ebraic "am". Aşadar "Cea iubită".

În data de 8 septembrie are loc una dintre cele mai mari sărbători din calendarul creştin-ortodox, Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică.

Tradiții, superstiții 

În credinţa populară, sărbătoarea reprezintă hotarul astronomic dintre vară şi toamnă, momentul în care se dă startul lucrurilor agricole de toamnă şi în care noul anotimp începe să îşi intre în drepturi.

De asemenea, 8 septembrie este ziua în care plantele nu mai sunt bune de leac şi îşi pierd puterile tămăduitoare. Este ziua în care vremea începe să se strice, devenind capricioasă şi mai răcoroasă, cum se întâmplă în fiecare toamnă.

Este ziua în care se da drumul culesului de vii, se bat nucii pentru a avea rod bogat şi anul viitor, se jupoaie coajă ulmilor şi se da startul targuilor şi iarmaroacelor de toamna.

Este ziua în care unele păsări îşi pregătesc călătoria spre ţările calde, iar gazele şi reptilele se retrag în pământ. Plantele nu mai sunt bune de leac şi îşi pierd puterile tămăduitoare. Vremea începe să se strice, devenind capricioasă şi mai răcoroasă. Începe culesul viilor, al unor fructe şi plante medicinale, bătutul nucilor, recoltarea ogoarelor, semănatul cerealelor de toamnă.

Sărbatoarea anunţă începutul unor activităţi specifice, precum culegerea unor plante şi fructe tămăduitoare, bătutul nucilor, culesul viilor, semănatul grâului, orzului şi secarei de toamnă.

Potrivit tradiţiei populare, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, ca de altfel ca la orice mare praznic, nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul.

În popor se spune că în această zi vor fi ascultate mai ales rugăciunile femeilor care vor să aibă copii, dar şi a celor însărcinate, pe care Maica Domnului le va ajuta să aibă o naştere uşoară. Şi cei care vor să se căsătorească se pot ruga în această zi Maicii Domnului, ca să-şi găsească perechea potrivită.

În această zi, credincioşii ţin candelele aprinse în dreptul icoanei Fecioarei Maria şi împart din fructele toamnei pentru morţi.

Despre numele Maria

Semnificatia numelui Maria

- din ebraica: cea iubita, cea indragita, acest nume fiind cel mai raspandit si mai drag nume folosit de credinciosii ortodocsi. Pentru orice fata sau femeie este o binecuvantare sa poarte acest sfant nume, ce arata dragoste, ocrotire si smerenie, caci doar cel simplu, iubitor si smerit poate fi indragit si iubit de cei din jur. „Iubirea este aripa daruita de Dumnezeu sufletului pentru a urca pana la El.” – Michelangelo.

Derivate: Mari, Meri, Mariana, Maria, Mariaoara, Mariuta, Marita s.a.

Maria este poate cel mai indragit si popular nume biblic feminin folosit in Romania.

Numele de fata Maria este expresia puritatii, fiind purtat de mama lui Iisus Hristos. Cu toate ca este poate cel mai popular nume de fata in toate culturile, semnificatia sa nu este una foarte sigura.

In acceptiunea egipteana, numele Maria ar putea veni de la mry - iubit sau mr - iubire.

In interpretarea latina, semnificatia numelui Maria este stea de mare.

In acceptiunea evreiasca, semnificatia numelui Maria este mare a amaraciunilor.

Numele de fata Maria este de origine ebraica si inseamna "copil dorit".

Maria este unul dintre cele mai raspandite, dar si indragite prenume de fete din Romania, dar totodata si unul dintre cele mai controversate din religie. Desi este purtat de Sfanta Fecioara Maria, mama Mantuitorului Iisus Hristos, cei mai multi lingvisti sunt de parere ca termenul provine din limba ebraica, de la cuvantul Maryam, care se traduce prin "picatura de mare" ori "stea de mare".

Desi incepand cu a doua jumatate a secolului al IV-lea, numele s-a raspandit cu rapiditate in mai toate culturile europene, multa lume evita in trecut sa-l aleaga pentru botezul copiilor, de teama de a nu ponegri imaginea Fecioarei Maria.

Numele Maria în Europa

In sfarsit, imediat dupa ce numele a fost imprumutat de evrei, Maria s-a raspandit in toate tarile europene, chiar dupa a doua jumatate a secolului al IV-lea, cand cultul lui Isis a fost inlocuit cu cel al Mariei. Si totusi, numele era popular, insa acest lucru nu insemna neaparat ca Maria era folosit ca nume de botez, unii parinti temandu-se ca, in acest fel, ar fi ponegrit imaginea Fecioarei Mariei.

De pilda, in Spania, a aparut un fenomen cel putin interesant: avand in vedere ca, pe atunci, prenumele feminin Maria era cel mai raspandit prenume feminin, crestinii evitau sa-l foloseasca direct, tocmai datorita cultului Mariei, care devenisera extrem de popular la acea vreme, in special printre spanioli. In aceste conditii, oamenii trebuiau sa gaseasca o alternativa, prin intermediul careia sa o evoce pe Maria, dar nu in mod direct, caci acest act ar fi fost considerat o nesocotire, daca vreti, o incalcare a dogmelor, ceea ce, de altfel, a si dus la aparitia unor nume precum Mercedes, Pilar, Sol, Consuelo si chiar Carmen.

In fine, cum se spunea si mai inainte, numele Maria avea sa se raspandeasca in toate tarile europene si nu numai. Cat despre frecventa numelui in discutie pe spatiul romanesc, mentionam ca Maria era foarte apreciat si deopotriva folosit de romani, dovada stand si noile forme aparute, printre care amintim: Mariana, Mari, Maricica, Marusca, Marioara, Maruta, Mariuca, Mia, Mimi, Mioara, Mita.

Sfânta Maria Mică: zi onomastică pentru 2,2 milioane de români

Dintre cei peste 2,2 milioane care au numele Maria sau derivate ale acestuia, 1.819.378 sunt femei şi 416.844 bărbaţi, a precizat MAI, într-un comunicat de presă.

Dintre femeile care îşi serbează onomastica, 1.398.464 se numesc Maria, 273.454 Mariana, 51.620 poartă numele Marinela şi alte 31.149 Mioara. De asemenea, 25.947 de femei au numele Marina, 25.447 se numesc Marilena, 10.834 Mărioara, 1.685 Măriuca şi 162 Măria.

De Sfânta Maria îşi serbează onomastica şi 310.751 de bărbaţi care poartă numele Marian, 102.620 care se numesc Marin şi 3.332 care au fost botezaţi Marinică.

Maica Domnului în Calendarul popular

Sântămăria Mare şi Sântămăria Mică sunt sărbătorite cu sfinţenie de întreaga suflare a satului românesc . La trecerea de la vară la toamnă, Calendarul popular păstrează amintirea unui străvechi început de an, marcat de moartea şi renaşterea Zeiţei mumă peste care părinţii Bisericii creştine au suprapus moartea (Adormirea) şi naşterea Fecioarei Maria. Inversând evenimentele care deschid şi închid viaţa sfintei, mai întâi moartea (15 august) şi apoi naşterea (8 septembrie), Biserica creştină a preluat, de fapt, modelul preistoric: moare mai întâi reprezentarea mitică ajunsă la vârsta senectuţii, în cazul de faţă Sântămăria Mare, şi apoi se naşte Sântămăria Mică.

În Sărbători şi obiceiuri româneşti , folcloristul Ion Ghinoiu aminteşte că Fecioara Maria este identificată în Panteonul românesc în mai multe ipostaze: Sântămăria Mică şi cu sinonimele Maicii (Precesta Mare şi Precesta Mică). Importanţa calendaristică a Sântămăriei Mari este subliniată de postul de două săptămâni care o prefaţează (1-14 august), de pelerinajele organizate la mănăstirile cu acelaşi hram, de deschiderea unui important sezon de nunţi (16 august – 14 noiembrie), de începerea târgurilor şi iarmaroacelor de toamnă, de praznicele de pomenire a morţilor şi pomenile date pentru cei în viaţă.

Ghinoiu mai spune că perioada dintre cele două Sântămării, numită Între Sântămării, se considera timp optim pentru semănăturile de toamnă, „campanie de semănat” determinată de bătrâni prin observarea, începând cu noaptea de Sânziene 23/24 iunie, evoluţiei pe cer a constelaţiei Găinuşei. Acum se încheia văratul oilor la munte (La Sântămăria Mare / Tulesc oile la vale!), bărbaţii îşi schimbă pălăria cu căciula, se interzice scăldatul în apa râurilor spurcată de cerb şi dormitul pe prispa sau în târnaţul casei, se angajau pândarii la vii şi se luau măsuri de protecţie magică a podgoriilor împotriva păsărilor, se „băteau” nucii.

Sântămăria Mare este cea mai îndrăgită divinitate feminină, conform Panteonului românesc, aceasta fiind invocată şi în zilele noastre, în special, de fete pentru grăbirea căsătoriei, de femei pentru uşurarea naşterii, de păgubiţi pentru prinderea hoţilor etc. Având trăsăturile Născătoarei, a Marii Zeiţe neolitice, Maica Domnului este invocată în momentele de grea cumpănă ale omului. În unele tradiţii, Maica Domnului, este identificată cu astrul nopţii, Luna, sau cu Pământul, se roagă de Dumnezeu să nu prăpădească lumea, să nu izgonească vânturile cu avantajele care le aduc acestea oamenilor.

Conform tradiţiei creştine, Fecioara Maria a fost născută miraculos. Părinţii ei, Ioachim, descendent al unui neam împărătesc, şi Ana, descendentă din neamul lui David, erau defăimaţi şi huliţi că nu aveau copii. Ioachim se roagă lui Dumnezeu în munţi, iar femeia lui în grădină. După unele tradiţii, Ana ar fi rămas însărcinată mirosind sau sărutând o frunză de păr sau o floare, credinţă care avea să genereze şi sintagma „copil din flori” pentru naşterea nelegitimă.

Ziua Internaţională a Alfabetizării

 (International Literacy Day)

 

Ziua internaţională pentru alfabetizare este sărbătorită, în fiecare an, la data de 8 septembrie.

Începând cu anul 1965, UNESCO a declarat oficial data de 8 septembrie ca Zi Internaţională a Alfabetizării, cu scopul de a promova alfabetizarea ca instrument al dezvoltării esenţiale a omului modern.
Cu toate eforturile întreprinse de atunci, 15 % din populaţia lumii încă nu ştie să scrie sau să citească.
  
În fiecare an se organizează o ceremonie în cadrul căreia sunt înmânate Premiile Internaţionale UNESCO pentru Alfabetizare.

În 1965, când a fost proclamată de UNESCO, Ziua Internaţională a Alfabetizării este celebrată an de an, subliniindu-se importanţa alfabetizării pentru fiecare persoană, comunitate şi societate.

Conform statisticilor UNESCO, 60 de milioane de copii nu merg la şcoală fiind astfel lipsiţi de educaţie intelectuală, iar 775 milioane de adulţi din întreaga lume nu au abilităţi minime de citire şi scriere, dintre aceştia două treimi fiind femei. Numărul de adulţi analfabeţi a scăzut de la 871 milioane, atât câţi se înregistrau între anii 1985-1994.

Alfabetizarea este procesul de instruire a persoanelor, cu scopul obţinerii abilităţilor de a scrie şi de a citi. Dicționarul explicativ al limbii române definește cuvântul alfabetizare ca fiind: Acțiunea de a alfabetiza; instruirea analfabeților; combatere a analfabetismului.Același dicționar definește verbul „a alfabetiza” astfel: A învăța pe un analfabet să scrie și să citească.

Dacă în ţările dezvoltate scrisul şi cititul sunt activităţi comune, pe continente ca Asia şi Africa, de pildă, situaţiile înregistrate sunt cu adevărat dramatice. Raporturile anuale ale UNESCO arată că ţările din Asia de Sud şi cele arabe, au cel mai mare procent reprezentând persoanele analfabete. S-a observat că există o legătură clară între economia unei ţări şi coeficientul persoanelor care nu ştiu să scrie şi să citească. Ţara noastră, România, se află pe locul 56 în lume, cu o rată a alfabetizării de 97,6% (aproximativ 520.000 de români sunt analfabeţi). Dintre ţările membre ale Uniunii Europene, doar Grecia (cu o rată de 97,1%) şi Portugalia (94,9%) se află în urma României.

Cine deţine informaţia, acela deţine puterea. sau cel puţin are şansa. O persoană alfabetizată poate lupta mai eficient împotriva sărăciei şi a prejudecăţilor, dar şi împotriva violenţelor, războaielor, poate milita pentru promovarea păcii şi a toleranţei între oameni şi societăţi.

Crezul UNESCO este că alfabetizarea stă la baza oricărei educaţii şi că este esenţială pentru a eradica sărăcia, pentru a reduce mortalitatea infantilă, a încetini creşterea populaţiei, a obţine egalitatea între sexe şi a crea societăţi democrate. Scriitori ca Margaret Atwood, Paul Auster, Philippe Claudel sau Paulo Coelho, au devenit adevăraţi susţinători şi promotori ai Zilei Internaţionale a Alfabetizării. Lor li se adaugă o mulţime de organizaţii şi asociaţii de pe toate continentele.

Cu ajutorul alfabetizării, oamenii se află în postura de a lua decizii corecte în zonele de creştere economică, dezvoltare socială şi integrare a mediului. De asemenea, alfabetizarea joacă un rol fundamental în crearea unor societăţi prospere şi paşnice. Potrivit UNESCO, peste 700 de milioane de adulţi din întreaga lume nu au abilităţi minime de citire şi scriere, dintre aceştia, două treimi fiind femei. Dacă în ţările dezvoltate, scrisul şi cititul reprezintă activităţi comune, în Asia sau Africa se înregistrează situaţii dramatice.

Alfabetizarea stă la baza oricărei educaţii şi este esenţială pentru a eradica sărăcia, a reduce mortalitatea infantilă, a încetini creşterea populaţiei, dar şi pentru a obţine egalitate între sexe.

Cei mai mulți dintre copii abandonează școala din cauza sărăciei sau a lipsei de educație a părinților. Cei mici sunt trimiși la muncă pentru a sprijini familia sau pur și simplu nu au cum să meargă la școală.
Rata de părăsire timpurie a şcolii este îngrijorătoare: 26,6% în zonele rurale din România, 17,4% în oraşe mici şi suburbii şi scade la 6,2% în municipii, relevă o statistică din mai 2018 realizată de Organizaţia Salvaţi Copiii.
Problema abandonului școlar este una europeană, nu doar românească.
Fenomenul de abandon școlar este strâns legat de cel al migrației, mulți elevi renunțând la cursuri pentru că familia ia calea străinătăţii.

Ştiaţi că rata alfabetizării adulţilor variază de la 28,7% în Nigeria până la aproape 100% în ţările dezvoltate? De asemenea, ultimele date ale Institutului de Statistică al UNESCO arată că aproximativ 58 de milioane de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 11 ani sunt în afara sistemului de educaţie, cifră constantă din 2007. Îngrijorător este şi faptul că se aşteaptă ca circa 15 milioane de fete şi 10 milioane de băieţi să nu aibă acces vreodată la sistemul de educaţie, conform Raportului global de monitorizare „Educaţie pentru toţi”.

                                                 Ziua mondială a primului ajutor

Ziua mondială a primului ajutor (World First Aid Day), aniversată în a doua zi de sâmbătă a lunii septembrie. 

La 9 septembrie 2017 este marcată Ziua mondială a primului ajutor, inițiată de Federația Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie (FICR), care a trecut această zi în calendarul său de evenimente în 2000, fiind celebrată anual, în a doua zi de sâmbătă a lunii septembrie.

Pentru a marca această zi, oameni obișnuiți și voluntari participă la acțiunile de mobilizare pentru acordarea asistenței primare în situații de criză. Toată lumea ar trebui să știe cum să salveze o viață.

În fiecare an, peste 100 de societăți naționale de Cruce Roșie/Semilună Roșie organizează evenimente, competiții și ceremonii pentru a conștientiza, în rândul opiniei publice, importanța acordării primului ajutor. FICR consideră că primul ajutor trebuie să fie accesibil tuturor, inclusiv celor mai vulnerabili, și ar trebui să fie, de asemenea, o parte integrantă a unei abordări mai largi pentru dezvoltare.

În urmă cu aproximativ 150 de ani, o bătălie în nordul Italiei a dat naștere unei idei care a schimbat lumea. În 1859, după una dintre cele mai sângeroase bătălii ale secolului, Bătălia de la Solferino, Henry Dunant, om de afaceri elvețian, venise în nordul Italiei, la 24 iunie 1859, pentru a-l întâlni pe Napoleon al III-lea în interes de afaceri. Impresionat profund de victimele bătăliei, el a adunat oameni din satul învecinat și a petrecut trei zile, fără întrerupere, pentru a îngriji răniții. Cuvintele sale ''Siamo tutti fratelli'' (suntem cu toții frați) au deschis inimile voluntarilor, care au îngrijit deopotrivă inamici și compatrioți. Primul ajutor nu înlocuiește serviciile de urgență. Este un prim pas vital pentru asigurarea măsurilor eficiente și rapide pentru a reduce accidentările grave și pentru a crește șansele de supraviețuire.

Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie s-a născut la inițiativa lui Henry Dunant. El este autorul cărții ''O amintire de la Solferino'', care a reușit să transmită ideile sale în rândul guvernanților europeni și al oamenilor influenți de la acea vreme. Astfel, în 1863, s-a întrunit pentru prima oară o comisie care s-a auto-intitulat Comitetul Internațional pentru Ajutorarea Răniților și care, în 1876, urma să devină Comitetul Internațional al Crucii Roșii.

Primul ajutor de bază este doar un ajutor temporar acordat în caz de urgență pentru salvarea vieții, prevenirea unor complicații ulterioare și ameliorarea suferințelor până în momentul în care un serviciu medical adecvat poate să intervină.

Crucea Roșie Română a lansat, în 2012, proiectul ''Puncte de prim ajutor în comunități izolate'', care are ca scop formarea și instruirea unor persoane pentru a putea acorda primul ajutor de bază în cazul unor urgențe. Proiectul se adresează comunităților izolate din mediul rural care nu dispun de servicii medicale permanente, iar serviciul de ambulanță se află la distanță.

Concret, o familie din fiecare zonă izolată este instruită să acorde primul ajutor de bază. Familia instruită este dotată cu o trusă de prim ajutor și are rolul de a va veni în sprijinul rezolvării urgențelor minore și de a preveni agravarea situației în cazul unor urgențe care necesită asistență medicală. Diplomele pe care voluntarii de Cruce Roșie le primesc în urma stagiilor de pregătire sunt recunoscute la nivel european.

Proiectul pilot "Puncte de prim ajutor în zone izolate" a fost implementat în 40 de zone izolate în 40 de județe din țară. În aceste 40 de sate nu există servicii medicale permanente, iar timpul până la sosirea ambulanței face diferența dintre viață și moarte. Cei 126 de "Salvatori comunitari" instruiți de Crucea Roșie Română sunt voluntari și au pus la dispoziția comunității atât timpul lor, cât și o cameră din locuința lor pentru Punctul de Prim Ajutor. De la implementarea proiectului, numărul intervențiilor pentru acordarea primului ajutor este de 15.535, dintre care 390 au fost situații foarte grave, care au necesitat solicitarea ambulanței.

 

Ziua Petrolistului

In fiecare an, 8 septembrie este zi de sarbatoare pentru mii de oameni care muncesc in industria petrolului, fie ca e vorba de forare, extractie, prelucrare sau cercetare.

Ziua Petrolistului se sarbatoreste, nu din intamplare, odata cu ziua Sfintei Marii, dupa calendarul ortodox.

Ce inseamna Ziua Petrolistului?

Romania are o istorie a petrolului de 152 de ani, istorie plina de premiere mondiale si rezultate extraordinare. Bogatiile naturale ale tarii noastre, dar mai ales felul in care au fost valorificate de catre pionierii petrolisti au atras atentia lumii intregi. 

•        De exemplu, stiai ca Bucurestiul a fost primul oras din lume iluminat cu petrol? In 1856, in judetul Prahova functiona “Mehedinteanu”, prima firma care a produs petrol lampant.

Bucurestenii, obisnuiti sa se plimbe seara la lumina felinarelor care ardeau cu ulei de rapita sau de nuca, cu miros neplacut, au fost mai mult decat incantati de produsul fratilor Mehedinteanu: inodor, incolor si cu flacara constanta.

•        Un an mai tarziu, in 1857, Romania a fost inregistrata in statisticile mondiale ca prima tara din lume cu o productie de titei de 275 tone, urmata de SUA în 1859, Italia în 1860, Canada in 1862 si Rusia în 1863.

•        Prima rafinarie din lume a purtat tot numele de Mehedinteanu si, desi folosea utilaje pe care acum le consideram primitive, la vremea aceea a reprezentat primul pas pentru evolutia prelucrarii petrolului. Astazi, putini stiu ca distilarea pe cale industriala a inceput in Romania, mai exact in Ploiesti. Micul oras “s-a nascut si a crescut din petrol”, acesta fiind “painea, sudoarea si aerul” locuitorilor sai. Pastrand traditia, in Ploiesti exista acum institutii de invatamant superior in domeniul petrolier, dar si Muzeul National al Petrolului.

•        Tot Romania a fost si prima tara din lume care a exportat benzina, in anii 1900. In 1904, s-a infiintat si prima scoala de maistri sondori, primii petrolisti “cu diploma” ale caror cunostinte au fost solicitate mai tarziu si de catre alte tari.

Inginerul Virgiliu Tacit a inventat prevenitorul de eruptie iar Inginerul Ion Basgan a brevetat in 1934 un procedeu de extractie care ii poarta numele. Desi meritele inginerului Basgan nu au fost recunoscute, inventia sa a fost folosita dupa 1944, nu numai in Romania, dar si in SUA.

Istoria petrolului continua in Romania! Chiar daca zacamintele de hidrocarburi sunt in scadere in ultimii ani, tara noastra se mentine pe locul 4 printre tarile producatoare de petrol din Europa, un clasament pe care l-a condus cu ani in urma.

Premiere mondiale, o multime de realizari, inventii si descoperiri, ale unor ingineri si inventatori talentati si ale miilor de oameni dedicati care lucreaza zi de zi cu atata energie: iata ce sarbatorim pe 8 septembrie! 

Evenimente de-a lungul timpului...

• 70 e.n.: Forțele romane sub comanda viitorului împărat Titus, cuceresc  Ierusalimul.

Asediul sa încheiat cu  distrugerea celebrului său al Doilea Templu. Distrugerea atât a primului cat  și a celui de-al doilea templu de la Ierusalim sunt încă jelite anual de evrei .

 Căderea Ierusalimului a marcat sfârșitul a patru ani de război si  începutul celei de a doua diaspora evreiesti. Tara evreilor a devenit  provincia imperială  Iudeea, administrata direct de către un guvernator pretorian.

Veterani ai armatei romane au  fondat aici mai multe colonii.

• 1504: David, o sculptură realizată de Michelangelo Buonarotti  care îl înfățișează pe eroul biblic David, a fost dezvelită la Florenta (Italia).

David este o sculptură, capodoperă a Renașterii, creată între 1501 și 1504 de artistul italian Michelangelo. Este o statuie de marmură albă care măsoară 4,34 metri (5,17 metri împreună cu soclul) a unui bărbat nud. Statuia îl reprezintă pe eroul biblic David. Statuia a fost realizată dintr-un bloc de marmură albă de Carrara, abandonată după eșecul altor sculptori. Michelangelo a știut să profite din plin de strâmtimea blocului de marmură și să forțeze unul din defecte (o spărtură în care artistul a săpat spațiul dintre brațul drept și tors) în favoarea sa. Michelangelo l-a reprezentat pe David cu praștia în mână, chiar înainte de lupta cu Goliat. Inițial plasat în fața clădirii Palazzo Vecchio, în Piazza della Signoria, originalul se află, din 1873, expus la Galleria dell'Accademia din Florența.

Pentru a fi ferită de intemperii și acte de vandalism, statuia a fost îndepărtată din piață în 1873, și relocată în Galleria dell'Accademia. O replică a statuii a fost amplasată în 1910 în Piazza della Signoria.

Adolescentul sculptat de Michelangelo este un atlet puternic, „măreția nudului viril”, spre deosebire de sculptura „David” realizată de Donatello, cu șaizeci de ani mai devreme, care reprezintă, mai degrabă, „un erou androgin cu frumusețe de efeb”. Sculpturile „David” realizate de Donatello și de Verrocchio reprezintă niște tineri eroi care se fălesc cu spada cu care tocmai au tăiat capul lui Goliat, pe care îl calcă în picioare.

Michelangelo a decis să-l reprezinte pe David înainte de luptă, chiar în momentul în care îl sfidează pe uriașul Goliat. Atitudinea sa, un „contrapposto” nervos (greutatea sa corporală se sprijină pe un singur picior, iar linia șoldurilor face opoziție cu cea a umerilor), trădează o „violență stăpânită”. David se pregătește să arunce cu praștia (a cărei curea trece peste umărul stâng și de-a lungul spatelui său) piatra cu care-l va lovi în frunte pe dușmanul său.

Statuia lui Michelangelo devine încarnarea a ceea ce numim „virtus fiorentina”, virtutea republicană florentină, în sensul în care îl înțelegea Leonardo Bruni, când scria că „virtuțile ancestrale ale romanilor și ale etruscilor s-au păstrat în legile sacre ale Florenței”. În rest, David a fost el însuși comparat cu modelele Antichității. Totuși, pentru moment, cetățenii florentini reproșaseră Signoriei că mutase statuia Iuditei (Iudita și Holofern) de Donatello, care le părea să fie adevăratul simbol al Republicii florentine.

Pe drumul drept al esteticii operei neîncheiate (în italiană non finito), proprie lui Michelangelo, creștetul capului lui David ar arăta o mică suprafață a blocului de marmură, rămasă ne lucrată. În altă ordine de idei, Michelangelo folosește disproporția mâinilor, accentuând importanța gestului lui David.

• 1157:  S-a născut Richard I, cunoscut ca „Richard Inimă de Leu”, rege al Angliei între 1189-1199. 

A participat la Cruciada a III-a, ocupând Cipru; a declanşat lupta împotriva regelui Franţei, Filip August, iar într-una din lupte a fost ucis de o săgeată.

Irascibil, schimbator și generos, Richard își caută modelele în vechea cavalerie. Richard a fost viteazul cavaler care lipsea creștinătății devenite cinică și calculată. Cu el, cruciada și-a redobândit strălucirea, în lipsa unei victorii durabile.

El a devenit un exemplu pentru toți fiind primul care a devenit cruciat după anunțarea cuceririi Ierusalimului de către Saladin. Richard nu se simte deloc englez. El este, înainte de toate, un cavaler normand care știe să mânuiască lancea pe câmpul de luptă. În realitate, el nu a petrecut în Anglia decât câteva luni, spre sfârșitul domniei sale. Pentru moment, datoria îl cheamă spre Țara Sfântă. El îl convinge pe prietenul și rivalul său Filip al II-lea, rege al Franței, să pornească în cruciadă. Împăratul Germaniei, Frederic Barbarossa, nu poate să facă altceva mai bun decât să devină, la rândul lui, cruciat.

Încoronat rege la treizeci de ani, Richard conduce, în mod firesc, cea de-a treia cruciadă: Filip nu are decât douăzeci și trei de ani, iar Frederic Barbarossa s-a înecat în mod stupid într-un râu din Turcia. Richard ahtiat după mașini de război și expert în atacuri asupra locurilor întărite, cucerește într-o săptămână Saint-Jean-d'Acre, pe când Filip al II-lea bătuse pasul pe loc timp de șase luni. Conducerea cruciadei îi revine în întregime atunci când regele Frantei, dezamăgit că nu dobândise nici un laur din această aventură cavalerească, se retrage și se întoarce în țara sa, pretextând că ar fi fost bolnav.

Richard a recucerit coasta Palestinei, dar nu și Ierusalimul. Saladin, generos, acordă liberă circulație pelerinilor în Orașul Sfânt. Supărat că nu s-a putut acoperi de glorie în Palestina, la fel ca Richard, Filip al II-lea îl ajută pe Ioan fără de Țară să-i ia coroana lui Richard, luat prizonier în Germania pe când se întorcea din Țara Sfântă. Contra unei răscumpărări adunate în urma presiunii exercitate de popor, în fruntea căruia s-a aflat Robin Hood (zis și "Robin al Codrilor"), Richard își reia tronul și îl atacă imediat pe regele Franței. După ce a construit la frontiera de sud a Normandiei celebrul Château-Gaillard, moare într-un asediu împotriva unuia dintre vasalii săi trădători, contele de Limoges. La ultimul asediu din viața sa, Richard este lovit de o săgeată. Rana nu era mortală dar a fost prost îngrijită și după o săptămână s-a instalat septicemia care a provocat moartea. A fost îngropat la catedrala din Rouen dar revoluționarii francezi i-au distrus mormântul în 1789. În tezaurul catedralei se mai păstrează încă într-o cutie, inima lui Richard Inimă de Leu. Proprietățile lui Richard au fost de fapt proprietățile Angliei din Franța și au constituit unul dintre motivele războiului de 100 de ani.

Folclor medieval

După cunoscuta legenda a lui Robin Hood, se spune că Robin ar fi luptat 5 ani (1187-1192) în garda personală a regelui la Acra.

• 1636:  A fost fondat Colegiul Harvard, aflat în orașul Cambridge, lângă Boton, în SUA, prin votul Reuniunii Generale a Coloniei Massachusetts, care, în 1780, a devenit Universitate. 

Instituția a fost denumită Colegiul Harvard pe 13 martie 1639, după cel care a investit cei mai mulți bani în universitate, un tânăr preot numit John Harvard. Absolvent al Colegiului Emmanuel, din Cambridge, John Harvard a lăsat prin testament câteva sute de cărți care să formeze baza de carte a bibliotecii universității și câteva sute de lire sterline.

Azi, celebră în întreaga lume, într-un clasment al universităților se situează sub cota 1. Are un corp didactic de bază, format din 2300 de persoane și este cea mai prosperă din lume, cu un venit de 19,3 miliarde $.

Universitatea Harvard (engleză Harvard University) este o universitate privată, aflată în orașul Cambridge, statul Massachusetts, Statele Unite. A fost întemeiată la 8 septembrie 1636, prin votul Înaltei Curți a coloniei britanice din golful Massachusetts, Province of Massachusetts Bay, fiind cea mai veche universitate din Statele Unite.

În topul „Times Higher Education” este considerată a doua universitate din lume.

75 de laureați ai Premiului Nobel sunt asociați, într-un fel sau altul, cu această universitate. Din 1974, 19 câștigători ai Premiului Nobel și 15 laureați ai premiului Pulitzer au fost cadre didactice la celebra universitate. În prezent, universitatea Harvard are un buget mai mare decât orice altă instituție de învățământ din lume. Una dintre instituțiile cele mai importante ale Universității Harvard este Centrul de astrofizică Smithsonian și baza de date Astrophysics Data System, care stochează сele mai importante date astronomice din lume.

• 1664: Oraşul New Amsterdam devine New York, în memoria Ducelui de York, care a avut un rol important în capitularea coloniei.

Controlul oraşului, deţinut până atunci de olandezi, a fost preluat de englezi. După „Revoluţia americană” a devenit prima capitală a SUA.

Orașul New York este unul dintre cele mai faimoase din lume, reușind să atragă milioane de turiști în fiecare an. Totuși, nu toată lumea știe că inițial orașul a fost numit de către coloniștii olandezi New Amsterdam în anul 1624, după orașul care a inspirat modelarea viitorului simbol american. După preluarea britanică pacifistă din 1664, orașul a purtat denumirea de New York, ca un omagiu adus Ducelui de York, viitorul Rege James al II-lea. În 1973, orașul a revenit olandezilor și a fost rebotezat New Orange în onoarea Prințului de Orange. Jocul de ping-pong a continuat, orașul ajungând iar pe mâinile britanicilor în 1974 și întorcându-se la numele de New York, nume care a consacrat orașul în toată lumea. Ulterior, orașul a fost redenumit New York City pentru a evita confuzia cu statul New York.

• 1830: S-a născut Frédéric Mistral, poet francez, laureate al Premiului Nobel pentru Literatură (1904)

Motivația Juriului Nobel

"ca o recunoaștere a originalității lui pline de prospețime și a inspirației adevărate a creației lui poetice, care reflectă fidel priveliștile țării sale și sufletul autentic al poporului său, și, de asemenea, ca o recunoaștere a activității lui semnificative ca filolog provensal".

A fost întemeietor al mișcării felibrilor, care viza independența culturală a Provenței, reînvierea și promovarea limbii, literaturii și tradițiilor provensale, după modelul unui clasicism meridional.

•   1841: S-a nascut Antonín Leopold Dvořák ,compozitor de muzică clasică originar din regiunea Boemia din Cehia.

 
Considerat ca fiind unul dintre cei mai distinsi de compozitori cehi, Antonin Dvork (1841-1904) a compus muzica atractiva si viguroasa .
Dvork este considerat una dintre figurile majore ale nationalismului, atat pentru prozelitism cat si pentru utilizarea efectiva a influentei folk, pe care el le-a combinat cu formele clasice de opere din toate genurile.

Simfoniile lui sunt printre cele mai apreciate opere Symphony No. 9 ("Din Lumea Noua", 1893) printre cele mai populare si cele mai bune exemple ale literaturii simfonice.
In mod similar, Concertul pentru violoncel (1894-1895) este una dintre pietrele de temelie ale repertoriului sau.

Dvorak: Humoresque 

• 1909: S-a născut Max Blecher, scriitor român de origine evreiască (d. 1938)

Și-a semnat toate cărțile M. Blecher. În schimb, corespondența privată o semna Max L. sau Marcel.

Tatăl său, Lazăr Blecher, proprietarul unei fabrici de sticlă, era destul de înstărit. Prozator și poet cu o sensibilitate maladivă, Max Blecher face parte din aceeași generație literară cu Mircea Eliade sau Anton Holban, scriitori care aduc în spațiul literaturii române un spirit confesiv fără false pudori, remarcabil grație coordonatei unei lucidități dilatate de veritabilă febră existențialistă. Din acest motiv, Max Blecher este considerat de critica literară drept principalul reprezentant al literaturii autenticității.

Își întrerupe cursurile la Facultatea de medicină din Paris imediat după declanșarea bolii sale: Max Blecher suferea de o boală pe atunci incurabilă, morbul lui Pott, tuberculoză la coloana vertebrală. A fost internat în câteva sanatorii, întâi la Berck-sur-mer, în Franța, apoi la Leysin, în Elveția. Apoi a fost internat în sanatoriul de la Techirghiol. Operele sale sunt în foarte mare măsură autobiografice. Suferințele sale atroce l-au impresionat profund pe Mihail Sebastian, care a făcut din Max Blecher un personaj foarte important al Jurnalului său.

Poetul

O primă și ultimă plachetă de versuri, intitulată Corp transparent (1934) îi apare cu ajutorul prietenului său Geo Bogza, versurile fiind uneori suprarealiste, dar mai adesea destul de convenționale ca tehnică. Geo Bogza l-a ajutat de altfel să-și tipărească și cele trei romane și cu el avea să poarte o corespondență asiduă.

Romancierul

Romanul său de debut, Întâmplări din irealitatea imediată este o evadare din viața de zi cu zi a tânărului cu o sensibilitate excesivă, „țintuit la pat” de o boală cumplită. Inimi cicatrizate, roman în care descoperim începutul bolii sale (morbul lui Pott la coloana vertebrală), care-l va doborî mult prea timpuriu. Ultimul său volum, tipărit postum de amicul său Sașa Pană, Vizuina luminată, un "jurnal de sanatoriu", închid trăirile sale. Tânărul critic Eugen Ionescu a făcut pentru prima oară o apropiere între scrisul său și cel al lui Franz Kafka. Corpul lui avea, într-adevăr, „să se frângă... ca un copac rupt, ca o păpușă de cârpă.”

Paul Cernat menționează „experiențele avangardiste și romanele poematice, atipice” ale lui Blecher.

• 1923: S-a inventat banda adezivă Scotch

1923, Richard G. Drew lucra la firma 3M, producatoare de hartie abraziva. Intr-o zi, pe cand testa un nou tip de hartie la un service auto, Drew a aflat ca vopsirea masinilor in doua culori (operatie la moda in vremea aceea) era foarte complicata si asta din cauza ca zona de delimitare intre cele doua culori nu putea fi realizata cu precizie. 

Doi ani mai tarziu, Richard Drew propune o solutie: o banda adeziva de hartie, de 5 cm latime, care se lipea pe caroseria automobilului, in zona unde urma sa se schimbe culoarea. Dupa vopsire, aceasta banda se indeparta, astfel incat ramanea o foarte frumoasa linie de demarcatie, perfect dreapta.

Prima demonstratie, realizata la service-ul auto, a fost insa un semi-esec: banda nu avea aplicat adeziv pe toata suprafata, ci doar pe o margine, ca urmare ea s-a dezlipit in timpul operatiei si a cazut. Iar patronul atelierului i-a spus lui Drew: “Zi-le scotienilor alora care-ti sunt sefi sa puna mai mult adeziv!”, prin “scotieni” (scotch, in engleza) intelegand “zgarciti”. Scotch a fost considerat insa un nume foarte potrivit pentru noul produs, ca urmare termenul s-a incetatenit.

In scurt timp, firma 3M a scos pe piata scotch-ul transparent – o banda de celofan cu un adeziv realizat din cauciuc, ulei si rasina. Produsul a avut un succes nebun: fortati de criza economica din anii 1930, oamenii i-au gasit cele mai diverse utilizari, de la sigilat pachete pana la carpit haine si lipit oua crapate (?!). Intrebuintarea pentru care fusese initial proiectat, anume vopsitul automobilelor, a devenit una minora. Specialistii considera astazi ca banda adeziva transparenta este una dintre cele mai utile inventii din toate timpurile. Si au dreptate: e suficient sa ne gandim ca scotch-ul exista, practic, in fiecare locuinta sau birou. a fost inventată banda adezivă Scotch de către firma 3M.

• 1944: Atacarea Londrei cu rachetele V-2.

La data de 8 septembrie 1944 în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Londra este lovită pentru prima dată de rachetele germane V-2. Înaintea atacurilor cu rachetele V-2, Londra mai fusese lovită de rachete V-1, ce puteau ajunge la viteza de aproape 500 km pe oră, zburând la înălţimea de 1,2 km și putând transporta peste două sute de kilograme de explozibil. Dacă racheta V-1 era o bombă zburătoare ce îşi atingea ţinta prin performanţe tehnice deosebite, deoarece nu avea nevoie de pilot, fiind autoghidată, racheta V-2 era o armă şi mai performantă deoarece era o rachetă cu o construcţie tehnică impresionantă, având 14 metri lungime, 13 tone greutate, dintre care 975 de kilograme erau explozibil. Racheta V-2 era produsă în fabrica subterană de la Mittelwerke din munţii Harz, prin munca silnică a deţinuţilor, fiind apoi transportată în bazele din Belgia, Olanda și Franța de unde erau apoi lansate spre Londra. Racheta era supersonică fiind propulsată de un amestec de alcool etilic şi oxigen lichid, având de asemenea un sistem giroscopic avansat, ce îi permitea să aibă o rază de acţiune de peste 450 kilometri și o viteză de 1.341 metri pe secundă, o viteză de trei ori mai mare decât viteza sunetului. Primele rachete V-2, ce transporta o încărcătură de peste de o tonă de exploziv, au fost lansate de la o instalaţie din apropiere de Haga și au căzut în capitala britanică în seara zilei de 8 septembrie, la Chiswick în vestul Londrei, cauzând moartea a 34 de oameni și rănirea a altor 90. Între acea dată de 8 septembrie 1944 şi 27 martie 1945, asupra Londrei au căzut peste 1.100 de rachete V-2 (cam cinci pe zi), omorând peste 9000 de britanici şi rănind alte zeci de mii. Mai mult decât atât, alte peste 900 de bombe au fost lansate până la sfârşitul lui 1944, asupra altor orașe britanice precum Bedford, Ipswich sau Norwich sau asupra unor ţinte din Franţa, Belgia și Olanda.

• 1944: Eliberarea orașului Sfântu Gheorghe de sub ocupația Ungariei

Anul 1940 a adus pentru romanii din Sfantu Gheorghe aceleasi incercari si suferinte indurate de toti fratii lor cazuti sub stapanirea vremelnica. Ocupatia horthyista s-a instalat in primele zile ale lunii septembrie 1940 si a durat pana la 8 septembrie 1944.

În toamna anului 1940, reprezentanţii regimului horthyst au dărâmat monumentul lui Andrei Mureșanu, ridicat în parcul central al orașului Sfântu-Gheorghe

Printre primele masuri instituite au fost interzicerea limbii romane, prin ordonanta numarul 2 a Comandamentului Militar (horthyist) de ocupatie din oras, care avea urmatorul text: “Instiintare: In termen de 8 zile toate denumirile romanesti din oras sa fie inlocuite cu denumiri maghiare. Colonel baron Gaudernack Emil, comandant militar al orasului Sf. Gheorghe, 14 septembrie 1940”.

In luptele din primele zile ale lunii septembrie 1944, desfasurate in apropierea orasului Sfantu Gheorghe, trupele romane au fost sprijinite de romanii localnici. Un grup de sateni din Sita Buzaului, Zabratau, Crasna si Bacel au capturat prin lupte zeci de militari inamici si un insemnat material de razboi. Dand dovada de un deosebit curaj, cetateanul Gheorghe Olaru din Dobarlau, printr-o actiune personala, a dezarmat 17 militari inamici. In luptele din preajma orasului au cazut eroic generalul Grigore Balan, locotenentul David Pais si multi altii. Orasul Sfantu Gheorghe a fost eliberat la 8 septembrie 1944, de ziua nasterii Maicii Domnului, moment de o deosebita importanta pentru istoria acestei urbe, atat de incercate de vitregiile vremii. A fost primul oras eliberat din teritoriul ocupat. In onoarea acestui important eveniment, primul document emis de primaria romaneasca, reinstalata in Sfantu Gheorghe la 10 septembrie 1944, a fost propunerea ca trei dintre strazile orasului sa se numeasca: “Strada Sfanta Maria”, “Strada 8 septembrie 1944”, “Strada Vanatorilor”. Propunerea era motivata astfel: “In ziua de 8 septembrie 1944 (Sfanta Maria Mica), Vanatorii de munte au eliberat orasul Sfantu Gheorghe de sub ocupatia straina”.

Eliberarea orasului Sfantu Gheorghe a fost un simbol al libertatii redobandite pentru toti romanii, si pentru cei ramasi pe loc, dar si pentru cei ce se intorceau in zona, dupa patru ani de refugiu. La 20 septembrie 1944 aparea in Sfantu Gheorghe primul ziar romanesc din Ardealul eliberat, Desrobirea, in care se relatau urmatoarele despre patimile romanilor in cei patru ani de ocupatie ungara: “Viata lor [a romanilor] in cei patru ani de civilizatie maghiara a fost un chin, erau mai mult la politie si in temnita decat acasa. Unguri au ramas destui in orase si sate, afara de tineret, care s-a inrolat in “vitezele” armate ale lui Horthy, sau de cei care au fost uneltele teroarei impotriva “valahilor” si a omeniei. Printre romanii care ne-au inconjurat se gaseau si unguri. Si de la unii si de la altii am aflat ca stapanirea maghiara i-a dus la sapa de lemn. Despre functionarii romani, nici vorba. Nici unul n-a fost mentinut in slujba. O adevarata prigoana a fost indreptata impotriva tuturor acelora care indrazneau sa graiasca in “limba valaha” pe strazile orasului. Atmosfera orasului era “viciata” daca un roman ar fi strigat pe Dumnezeul credintei lui in limba in care s-a nascut. Cat priveste religia, apoi aceasta era considerata drept cea mai mare dusmana a statului maghiar. Un tablou sumar, dar revelator pentru atmosfera ce a caracterizat cei patru ani de ocupatie, orasele si satele din Secuime si din intreg Ardealul de Nord”.

Din septembrie 1944, se instaleaza din nou autoritatile romane in Sfantu Gheorghe. Din pacate, acestea n-au functionat decat trei luni, si sperantele de reluare fireasca a cursului vietii romanesti, intrerupta la 1940, au fost spulberate.

Momentului de euforie al victoriei i-a urmat episodul retragerii trupelor maghiare si germane din toamna anului 1944, care in semn de razbunare au distrus tot ce le-a iesit in cale, provocand pierderi similare cu cele ale razboiului. La 15 noiembrie 1944, administratia romaneasca primeste o noua si grea lovitura. Sub presiunea “aliatului” sovietic instalat in judet, cu largul concurs al unor elemente horthyiste readuse de valul noului curent “democratic” in fruntea administratiei locale, autoritatile administrative romanesti au fost nevoite sa se retraga in localitatea Prejmer, din judetul Brasov. In mod paradoxal, pentru Trei Scaune functiona o asa-zisa “prefectura populara” (de fapt maghiara) si prefectura legala, aflata in “exil” in judetul invecinat.

Pentru aceasta din urma, arhiva nu s-a pastrat, din nefericire. In schimb, pentru cea “populara”, rezulta din arhive ca prea multe nu s-au schimbat fata de 1940-1944. Documentele sunt redactate exclusiv in limba maghiara, putinele documente in limba romana sunt circulare emise de autoritatile din Bucuresti. Dupa 1944, in conditiile istorice cunoscute, in mod deosebit in timpul Regiunii Autonome Maghiare, comunitatea romaneasca nu s-a putut reface demografic si afirma cultural decat intr-o mica masura.

• 1954: Americanul Jonas Edward Salk a realizat primul vaccin împotriva poliomielitei, iar în aprilie 1955, vaccinul a început să fie comercializat pe piața americană.

Vaccinul zis Salk a fost unul dintre primele vaccinuri eficace pentru imunizarea contra unui virus în general. El a fost esențial pentru campania mondială de eradicare a poliomielitei, altădată una din bolile cele mai ucigătoare și invalidante, mai ales la copii. Vaccinul funcționează pe principiul virusului slăbit. Adică injectarea unei forme slăbite, sau inofensive, a virusului poliomielitei la pacient, permite corpului uman să dezvolte o imunitate contra acestuia, fără totuși a se îmbolnăvi grav. Imunizat contra formei slăbite, corpul este în consecință imunizat și contra formei mai virulente a aceluiași virus. În 1961, Albert Sabin avea să dezvolte un vaccin administrabil pe cale orală, plecând de la o formă slăbită a virusului. Salk nu a patentat niciodată vaccinul său, el nu gândea să devină milionar, estimând că salariul său și donațiile îi vor permite să viețuiască decent. Un ziarist (Ed Murrow) i-a pus întrebarea « De ce nu a patentat vaccinul său? », el i-a răspuns « Se patentează soarele? » Pentru el, rezultatul muncii sale aparținea omenirii. 

În pofida marelui succes al vaccinului său, mulți colegi s-au distanțat de Salk, deoarece el a încălcat reguli nescrise ale „Comunității științifice. ”În numeroasele sale apariții publice Salk a omis să sublinieze contribuția altor însemnați cercetători la realizarea vaccinului, de pilda cea a microbiologilor și epidemiologilor John Franklin Enders, Thomas H Weller și Frederick Chapman Robbins, care primiseră, de altfel, premiul Nobel pentru medicină în anul 1954. Salk a devenit în ochii opiniei publice unicul erou, fiind celebrat prin atribuirea numelui său atât vaccinului, cât și multor străzi, poduri și școli.

Potrivit cu dorința sa, în 1962 au început lucrările de construcție ale Institutului Salk de cercetari biologice din La Jolla, lângă San Diego, în California, care a fost inaugurat în anul 1967.

În ultimii ani ai vieții Salk a fost preocupat cu obținerea unui vaccin împotriva SIDA.

8 lucruri pe care nu le știai despre Jonas Salk și vaccinul pentru poliomielită

Timp de șase decenii după prima mare epidemie americană de poliomielită care a lovit populația de lângă Rutland, Vermont, în vara anului 1894, boala foarte contagioasă a terorizat Statele Unite. Poliomielita, lovea copiii în mod disproporționat și putea ataca sistemul nervos central și cauza deteriorare musculară, paralizie și chiar moartea. Virusologul american, Jonas Salk, care s-a  născut acum 100 de ani, pe 28 octombrie 1914, a elaborat primul vaccin sigur și eficient împotriva poliomielitei din lume. La aniversarea  celor 100 de ani de la nașterea lui Salk, aflăm 8 lucruri surprinzătoare despre vaccinul care aproape a eradicat cea mai ingrozitoare boală a secolului al XX-lea.

1. Cu toate că poliomielita era cea mai de temut boală a secolului al XX-lea, era puțin probabil să aibă cea mai mare rată a mortalității

„Poliomielita nu a fost niciodată epidemia devastatoare care era portretizată de mass media, nici chiar la apogeul său din anii 1940 și 1950”, scrie David M. Oshinsky în cartea sa, „Poliomielita: O poveste americană” care a câștigat premiul Pulitzer. În timpul acelor decenii, de zece ori mai mulți copii au murit din accidente și de trei ori mai mulți copii au murit din cauza cancerului. Oshinsky a scris că poliomielita a fost atât de temută pentru că lovea fără avertisment, iar cercetătorii nu erau siguri de cum se transmitea de la o persoană la alta. În anii următori celui de-al Doilea Război Mondial , sondajele de opinie arătau că singurul lucru de care se temeau americanii, în afară de poliomielită, era războiul nuclear.

2. Franklin D. Roosevelt s-a dovedit a fi esențial în elaborarea vaccinului

La un an după ce a fost nominalizat candidatul democart la vice-președinție, noua stea politică, Franklin D. Roosevelt a contactat poliomielita în timp ce era la casa sa de vacanță de pe insula Campobello în vara anului 1921. Boala i-a  paralizat permanent  picioarele  viitorului președinte în vârstă de 39 de ani.  În anul 1938, la cinci ani după ce a ajuns la Casa Albă, Roosevelt a ajutat la crearea Fundației Naționale pentru Paralizie Infantilă, denumită mai târziu Fundația March of Dimes, care a devenit principala sursă financiară pentru testele vaccinului lui Salk. Angajând copii cu probleme și solicitând puterea starurilor precum Mickey Rooney și Walt Disney, organizația condusă de fostul partener al lui Roosevelt de pe Wall Street, Basil O’Connor, au fost strânși peste 20 de milioane de dolari pe an până la sfârșitul anilor 1940.

3. Salk a contestat credința științifică în elaborarea vaccinului său.

În timp ce majoritatea oamenilor de știință credeau că vaccinurile eficiente puteau fi dezvoltate doar folosindu-se virusuri vii, Salk a elaborat un vaccin cu „viruși-uciși” prin cultivarea virusului, iar apoi i-a dezactivat adăugând formaldehidă pentru a nu se mai reproduce. Prin injectarea tulpinei benigne în sânge vaccinul păcălea sistemul imunitar să producă anticorpi fără a mai introduce o formă slăbită a virusului în pacienții sănătoși. Mulți cercetători, precum virusologul polonez Albert Sabin, care a elaborat vaccinul anti-poliomielită cu „virus-viu” care se administra pe cale orală, a spus despre abordarea lui Salk ca fiind una periculoasă. Sabin l-a desconsiderat pe Salk numindu-l „un simplu chimist de bucătărie” . O’Connor nu mai avea răbdare să aștepte elaborarea vaccinului cu virus viu, care dura destul de mult, așa că a redirecționat resursele fundației March of Dimes către Salk.

4. Salk a testat vaccinul pe el și pe familia sa.

După ce a vaccinat cu succes mii de maimuțe, Salk a făcut pasul riscant de a testa vaccinul pe oameni în anul 1952. După ce a vaccinat copii din două instituții din zona Pittsburgh, Salk s-a vaccinat pe sine, soția și pe cei trei fii ai săi în bucătăria proprie după ce a fiert acele și seringile pe partea de sus a plitei. Salk a anunțat succesul testelor pe oameni la radio la 26 martie 1953.

5. Studiul clinic a fost cel mai mare experiment public medical din istoria Americii.

La 26 aprilie 1954, lui Randy Kerr în vârstă de șase ani i-a fost administrat vaccinul lui Salk la Școala Elementară Franklin Sherman din McLean, Virginia. Până la sfârșitul lunii iunie, un număr neașteaptat de 1,8 milioane de oameni, inclusiv sute de mii de elevi, l-au însoțit în a deveni „pionierii poliomielitei.” Pentru prima dată cercetătorii au folosit metoda dublu-orb care este acum una standard, prin care nici pacientul, nici cel care administrează vaccinul nu știau dacă este vaccinul în sine sau efectul placebo. Cu toate că nimeni nu era convins că vaccinul era unul eficace – de fapt Sabin susținea că acesta ar cauza mai multe cazuri de poliomielită decât ar preveni – se pare că nu a fost lipsă de voluntari.

6. Salk nu și-a certificat vaccinul.

La 12 aprilie 1955, în ziua în care vaccinul lui Salk a fost declarat „eficient, sigur și puternic”, legendarul reporter CBS, Edward R. Morrow, l-a intervievat pe creatorul acestuia și l-a întrebat cine deține brevetul. „Ei bine, poporul, aș spune eu” a declarat Salk în lumina milioanelor care au provenit din donațiile strânse de fundația March of Dimes și care i-au permis cercetarea și testarea vaccinului. „Nu există un brevet. Ai putea să brevetezi Soarele?” Avocații fundației au cercetat posibilitatea de a breveta vaccinul, dar nu au urmărit acest scop, din cauza împotrivirii lui Salk.

7. Cu toate că un lot compromis al vaccinului lui Salk a ucis 11 oameni, americanii au continuat să își vaccineze copiii.

În doar câteva săptămâni de când vaccinul lui Salk a fost declarat a fi unul sigur, mai mult de 200 de cazuri de poliomielită au trasat urma până la câteva loturi contaminate cu tulpini de poliomielită vii produse de Laboratoarele Cutter din Berkley, California. Cei mai bolnavi au suferit paralizie severă, 11 dintre aceștia murind. Pentru a putea administra rapid vaccinul publicului, guvernul federal nu a asigurat supravegherea adecvată a marilor companii de medicamente care aveau contracte cu Fundația March of Dimes pentru a produce 9 milioane de doze ale vaccinului până 1955. Cu toate că purtătorul de cuvânt al Departamenului de Sănătate al Statelor Unite a suspendat temporar vaccinările, americanii au continuat să se vaccineze pe sine și pe copiii lor. În afară de „incidentul Cutter”, nici un alt caz de poliomielită atribuit vaccinului lui Salk nu a mai apărut în Statele Unite. 

8. Un vaccin rival l-a înlocuit pe cel al lui Salk în anii 1960.

O dată ce vaccinul oral al lui Sabin a devenit disponibil, într-un final, în anul 1962, acesta a înlocuit destul de repede vaccinul injectabil al lui Salk deoarece era mai ieftin de a se produce și mai ușor de administrat. Până la urmă cele două vaccinuri, produse de doi rivali, aproape că au eradicat poliomielita de pe planetă. Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în anul 2013 au fost raportate doar 416 cazuri de poliomielită în întreaga lume, cele mai multe fiind restrânse în câteva țări din Asia și Africa. Din cauza vaccinului cu virus viu al lui Sabin, care se pare că este ultimul obstacol în eliminarea bolii din lume (vaccinul lui Sabin este responsabil de aproximativ 12 cazuri de poliomielită în fiecare an), OMS a îndemnat țările care nu mai au nici un caz de poliomielită să revină la vaccinul cu virus-mort al lui Salk.

• 1966: A avut loc premiera serialului „Star Trek”. 

Echipajul navetei U.S.S. Enterprise şi-a început misiunea spaţială cu un mesaj pe care, în prezent, aproape că îl ştie toată lumea: „Space: the final frontier. These are the voyages of the Starship Enterprise. Its five-year mission: to explore strange new worlds, to seek out new life and new civilizations, to boldly go where no man has gone before”.

Serialul de televiziune conceput de Gene Roddenberry nu a atras prea mulţi telespectatori, nereuşind să urce mai sus de locul 52 în topul audienţelor în primii trei ani de la lansare. Deşi startul a fost anevoios, „Star Trek” a devenit peste ani o producţie de referinţă, cu fani împrăştiaţi în întreaga lume şi un adevărat fenomen. Din cauza eşecului primelor serii, NBC, producătorul serialului, a decis să pună punct filmărilor. Totuşi, erorii de pe U.S.S. Enterprise nu au încetat să existe, un serial de desene animate („The Animated Adventures of Gene Roddenberry’s Star Trek”) a fos difuzat între anii 1973-1975. Serialul de televiziune a fost reluat în 1987, „Star Trek: The Next Generation”, rolul căpitanului Jean-Luc Picard fiind interpretat de actorul Patrick Stewart. Succesul a fost enorm, seria atingând audienţe record până în 1994. Au urmat apoi „Star Trek: Deep Space Nine”, cu premiera în 1992, şi „Star Trek: Voyager”, care a început în 1995 şi a continuat să se difuzeze până în 2001. În afara serialului TV, au fost realizate şi mai multe producţii pentru marele ecran, iar cartea „Star Trek” a fost tradusă în peste 15 limbi.

• 1991: Republica Macedonia și-a declarat in urma unui referendum independența față de Iugoslavia, fiind numita Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (FYROM).

Denumirea  oficiala a acestei tari este disputata din cauza neintelegerilor cu Grecia vecina,care respinge aceasta denumire pentru motivul ca ea apartine istoriei sale nationale si unui teritoriu aflat in prezent in componenta sa .

Să aveți o zi frumoasă!