26 Octombrie

Este a 299-a zi a anului. 
Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 07 h 45 m și apune la 18 h 14 m.

Citatul zilei

„Dacă omul nu ajunge pe buza prăpastiei, pe spatele lui nu răsar aripi.” (Nikos Kazantzakis în Ultima ispită a lui Iisus, scriitor grec, n. 18 februarie 1883 - d. 26 octombrie 1957 )

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de Mir sau Sfântul Dumitru, izvorâtorul de Mir a fost un martir creștin, sfânt militar din veacul al III-lea care a trăit în vremea împăraților Maximian și Dioclețian în cetatea Tesalonic. A fost martirizat pe la anul 306.

 

 

Imagini  din Biserica și Cripta Sfântul Dumitru din Salonic, Grecia
 

Marele Mucenic Dumitru este venerat ca fiind unul dintre cei mai mari sfinți militari, atât în Biserica Ortodoxă, cât și în Biserica Catolică de rit bizantin și de rit roman. În bisericile ortodoxă și Biserica Catolică de rit bizantin, precum și în Biserica Catolică de rit roman, se sărbătorește la data de 26 octombrie. Acei creștini ortodocși care urmează calendarul iulian îl sărbătoresc pe Sf. Dumitru la 8 noiembrie.

Sărbătoarea SFÂNTUL DUMITRU Izvorâtorul de Mir reprezintă, în tradiţia pastorală străveche, începutul iernii.

Superstiţii şi semnificaţii de Sfântul Dumitru.

Ziua în care se usucă toate plantele şi căldura intră în pământ

Dacă Sfântul Gheorghe încuie iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, Sfântul Dumitru desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele. În Ajunul sărbatorii, se aprind focuri, focurile lui Sâmedru, peste care sar copiii pentru a fi sănătoşi tot anul. Bătrânii satului spun că focul alungă fiarele. După ce acesta este stins, ţăranii aruncă un cărbune în grădină ca aceasta să primească putere de a rodi. Obiceiul se păstrează şi în satele din Bărăgan: Alexandru Obobescu, Grădiştea, Unirea, Dichiseni.

Focul care protejează, purifică şi înlesneşte căsătoria

Focul are rol purificator şi protector, apărând împotriva relelor, a necazurilor şi ţinând la distanţă fiarele codrilor. În satul românesc se crede totodată că şi morţii vin să se încălzească la aceste focuri. În acelaşi timp, focul este menit să apere copiii care dănţuiesc în jurul lui sau sar peste el când văpaia se domoleşte. Cei tineri sar peste foc, chiuie şi joacă, în speranţa că se vor căsători în curând. În gospodariile autohtone, femeile au datoria de a împărţi copiilor fructe uscate, mere, nuci, covrigi, iar în biserici se ţin slujbe speciale şi se împart merinde.

Patronul păstorilor

Conform ortodox.ro, Sfântul Dumitru este considerat şi patronul păstorilor. Este ziua în care ciobanii află cum va fi iarna. Aceştia îşi pun cojocul în mijlocul oilor şi aşteaptă să vadă ce oaie se va aşeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră. Semne în natură Tot pe 26 octombrie, pentru a şti ce iarnă îi aşteaptă, oamenii urmăresc mai multe semne în natură. Dacă în această zi este vreme aspră, iarna va fi bună, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă şi frumoasă. Tot acum, dacă luna va fi plină şi cerul acoperit de nori, iarna va fi aspră, cu zăpezi grele.

În ziua Sfântului Dumitru, credincioşii merg la biserică şi împart grâu fiert pentru sufletele celor morţi. Străpuns cu suliţele Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este cinstit pe data de 26 octombrie. A trăit în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305). Din viaţa sa, înscrisă în Sinaxare, aflăm că a fost fiul prefectului din Tesalonic. Datorită calităţilor sale este numit după moartea tatălui său, guvernator al Tesalonicului. Ţinând seama de faptul că Dimitrie nu a ascuns că este creştin, a fost întemniţat. În vremea aceea, creştinii erau trimişi ca pedeapsă.

CULESUL STRUGURILOR – Sâmedru- 26 octombrie

La Sfântul Dumitru se duc prescuri şi lumini la biserică pentru morţi. Tot atunci se pune pe cap căciula, pe care o porţi până la Sângeorz.

Sărbătorile consacrate Moşilor au căpătat, cu timpul, o notă pragmatică prin organizarea Târgurilor Moşilor de Toamnă. Prin părţile noastre este cunoscut Târgul Cepii de la Săsciori, de Sfântu Dumitru, când păstorii din satele împrăştiate pe dealuri coboară pentru a-şi face aprovizionarea cu cele de lipsă pentru iarnă dar şi pentru a petrece şi a se întâlni la o vorbă cu neamurile şi prietenii.

Sărbătoarea populară a lui Sâmedru din 26 octombrie este cea mai importantă sărbătoare a ciclului ce deschide străvechiul sezon pastoral de şase luni cuprins între Sâmedru şi Sângiorz. Fiind stâlp calendaristic de înnoire a sezonului şi a anului pastoral, sărbătoarea concentra numeroase acte rituale de: purificare, de fertilitate, de prevenire şi apărare împotriva îmbolnăvirilor, de pomeanire şi îmbunare a sufletelor morţilor, de tundere rituală a coamelor cailor, de ghicire a timpului etc.

Sâmedru este un Zeu al Panteonului românesc, patron al iernii pastorale, care a preluat numele şi data de celebrare a Sfântului Dumitru din calendarul ortodox, celebrat la 26 octombrie. Împreună cu Sângiorzul, Sâmedru împarte Anul Pastoral în două anotimpuri simetrice: vara între 23 aprilie şi 26 octombrie, având ca miez al timpului data de 20 iulie (Sântilie) şi iarna între 26 octombrie şi 23 aprilie cu miez al timpului la 16 ianuarie (Sânpetru de Iarnă).

În opoziţie cu Sângiorzul, care încuie iarna şi înfrunzeşte codrul, Sâmedru încuie vara şi desfrunzeşte codrul. În creaţia populară (legende, credinţe, basme) Sâmedru este un bărbat obişnuit, păstor sau crescător de animale, sau un fecior care se metamorfozează pe timpul nopţii în porc, străvechi simbol zoomorf pentru spiritual grâului. Dar, în ceremonialul nocturn numit Focul lui Sâmedru, divinitatea are înfăţişare fitomorfă: bradul sacrificat (tăiat din pădure) este incinerat în timpul unui ospăţ nocturn, amintind de un străvechi început de anotimp. În ipostază de „sfânt”, Sâmedru umblă pe Pământ însoţit, adesea, de Sângiorz, cu care a încheiat un legământ pe viaţă şi pe moarte: Sângiorzul trebuie să înfrunzească codrul până la 23 aprilie, iar Sâmedru să-l desfrunzească până la 26 octombrie.

În mediile pastorale Sâmedru se moştenea, din tată în fiu, ca antroponim şi patron al casei. Credinţe şi obiceiuri despre divinitatea precreştină peste care s-a suprapus Sfântul creştin Dumitru sunt atestate pretutindeni în România, cu precădere în zonele crescătorilor de animale. Fiind stâlp calendaristic de înnoire a timpului sezonal sau anual, Sâmedru concentra numeroase acte rituale (de purificare, de fertilitate, apotropaice, de divinaţie), practice de pomenire şi de îmbunare a sufletelor morţilor care părăseau, la această dată, mormintele de tundere rituală a coamei cailor, pronosticuri pentru iarna deschisă de Sâmedru, activităţi social-economice (data de 26 octombrie era considerată Zi a Soroacelor, când se încheiau vechi înţelegeri şi se legau noi învoieli).

Sărbătoarea este cunoscută pretutindeni în România, mai ales în mediile pastorale.

În Bărăgan, datorită condiţiilor climatice diferite de cele de la munte, Răvăşitul oilor are loc mai târziu, încheindu-se pe 6 decembrie, de Sfântul Nicolae.

Sărbătoarea de toamnă cea mai importantă în tradiţie este Sumedru sau Sâmedru (termen de origine latină de la Sanctus Demetrus). Temeiul cultului acestuia este în faptul că Sfântului Dimitrie, se spune, "e cel mai "socotit" de popor", adică mai preţuit, "ca mai plăcut lui Dumnezeu". Unele mărturii populare în acest sens sunt izvorâte din viaţa sfântului, transmise în tradiţie, probabil, de la sinaxarul care se citeşte la slujba sărbătorii, sau de la acatist, pentru că amintesc de faptul că el se cinsteşte "pentru că a omorât pe Lie", şi "că e biruitor în oaste" (informaţia nu este destul de exactă, Nestor fiind biruitorul lui Lie, dar poporul a reţinut că ajutorul a venit din puterea Sfântului Dimitrie). De asemenea, ca o influenţă a troparului, Sfântul Dimitrie este socotit apărător de fiare şi alte primejdii.

Sărbătoarea are o legătură de tradiţie cu evoluţia calendaristică a naturii, pentru că înseamnă un moment al toamnei considerat final pentru vegetaţie, în general. Se crede în popor că "la Sâmedru, Dumnezeu încuie pământul", ceea ce, în alţi termeni, exprimă faptul că viaţa vegetală s-a retras în pământ care de acum începe să se răcească, pregătindu-se pentru perioada de iarnă. Ca urmare a acestei credinţe, s-a născut datina de a face foc în ajunul sărbătorit, numit focul lui Sumedru, practică ce are semnificaţia întârzierii toamnei, adică să dea căldură pământului care trece spre sezonul rece. 

Focul se aprinde când trag clopotele la biserică, de Vecernie, şi la el participă toată colectivitatea care aduce ofrande (colăcei unşi cu miere, fructe, covrigi), pe care le împart copiilor. Practica este evident influenţată şi de Moşii de Sfântul Dumitru şi este închinată sufletelor morţilor care, ca şi în alte momente calendaristice de pomenire (mai ales primăvara), se spune că aşteaptă ofrandele celor vii. Chiar focul care se face are o legătură cu credinţa schimbării timpului la echinocţii, fapt ce influenţează concepţia populară asupra morţilor. Biserica nu a respins acest mod de exprimare rituală a credinţei pe care oamenii o au cu privire la morţii lor, cu toate că el nu corespunde întru totul învăţăturii noastre ortodoxe despre starea sufletelor după moarte, dar se întemeiază pe aceeaşi idee generală a vieţii veşnice. (dr. Nicolae Cojocaru)

Obiceiul mutatului de Sf. Dumitru sau bucureștean, mută-ți cuibul!

Data de 26 octombire era considerată Ziua Soroacelor pentru că era momentul în care se încheiau vechi înţelegeri şi se legau noi învoieli. De Sâmedru se lichidau toate socotelile: chiriile, împrumuturile, slujbele sezoniere şi alte înţelegeri stabilite primăvara la Sângiorz, cu şase luni în urmă. Era prilej de adălmaşuri şi veselie de aceea există zicala populară : “La Sângiorz se încaieră câinii, la Sâmedru se bat stăpânii”. Câinii se băteau primăvara pentru că nu se cunoşteau iar toamna se băteau stăpânii pentru că unii nu-şi respectau contractele încheiate.

Aceste întâlniri de toamnă prilejuiesc ciobanilor şi băciţelor depănarea unor amintiri frumoase de la stână. De acum, în aşteptarea primăverii gândul lor se îndreaptă mereu spre plaiurile înverzite, la strungă, la poteci, la miei şi la berbeci, la viaţa liberă de pe înălţimi.

Etimologie

Purtat de mai multi martiri, numele Demetrius a patruns in onomastica crestina si s-a raspandit mai ales in rasaritul Europei.

Cei mai cunoscuti sfinti cu acest nume sunt Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir si facatorul de minuni, din Tesalonic (azi Salonic), sarbatorit de Biserica Ortodoxa pe 26 octombrie, si Sfantul Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucurestiului, cinstit pe 27 octombrie. Moastele Sfantului Dimitrie cel Nou Basarabov se gasesc in Catedrala Patriarhala din Bucuresti. In fiecare an, cu ocazia praznuirii Sfantului Dimitrie cel Nou Basarabov, la moastele sale are loc un pelerinaj.

Dimitrie, cu varianta specific romaneasca Dumitru, este unul dintre cele mai vechi si mai des intalnite nume romanesti si corespunde grecescului Demetrios, cu echivalentul feminin Demetria. Numele Demetrios era raspandit in toata lumea elenica, de la Atena pana in Macedonia si Siria. Biserica Ortodoxa il sarbatoreste in 26 octombrie pe Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir si facatorul de minuni, iar in 27 octombrie pe Sfantul Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucurestiului.

Numele grecesc Demetrios, la origine o forma adjectivala, o evoca pe zeita Demeter (de unde provine si forma feminina Demetra). Fiica a lui Cronos si a Rheei, sora a marilor zei olimpieni si mama a Persefonei, Demetra (Ceres, la romani) este o veche divinitate a vegetatiei si a fertilitatii pamantului, considerata ocrotitoarea ogoarelor si a casatoriei, carora le daruieste rodnicie. De numele ei se leaga si misterele eleusine, cult antic secret, bazat pe stravechi rituri agricole. Numele Demeter s-ar traduce prin pamantul-mama. Este considerat un nume compus din elementele De- (care ar corespunde grecescului Ga - pamant) si -meter - mama.

La noi, numele Dimitrie, cu varianta Dumitru, a ajuns prin intermediul cultului martirilor crestini cu acest nume, care s-a suprapus peste un puternic substrat pagan. Specific romaneasca, forma Dumitru pune probleme in ceea ce priveste explicarea primului -u-. In cele mai vechi documente romanesti apar variantele Dimitru, Dimitrie, dar si diminutivul Dima.

Derivate de la prenumele Dimitrie si Dumitru:

Mitru, Mitrut, Dumitras, Dumitra, Mita, Mitana, Mitanus, Demetra

Personalitati cu numele Dimitrie, Dumitru sau cu nume derivate:

Dmitri Mendeleev (1834-1907), Dmitri Sostacovici (1906-1975)

Dimitrie Cantemir (1673-1723), Dimitrie Bolintineanu (1825-1872), Dimitrie Onciul (1856-1923), Dimitrie Brandza (1846-1895), Dimitrie Gerota (1867-1939), Dimitrie Anghel (1872-1914), Dimitrie Paciurea (1873-1932), Dimitrie Gusti (1885-1955), Dumitru Staniloae (1903-1993), Mitica Popescu (n. 1936), Dumitru Prunariu (n. 1952)

Predispozitii ale persoanelor cu numele Dimitrie sau Dumitru:

Cu un temperament inflacarat, despre cei cu numele Dimitrie sau Dumitru se spune ca isi ascund sensibilitatea in spatele unei atitudini ferme, chiar autoritare. Pragmatici, ambitiosi, curajosi si combativi, Dimitrie si Dumitru sunt, in acelasi timp, in mod paradoxal, firi timide, emotivitatea fiind, in cazul lor, un veritabil calcai al lui Ahile. Odata ce le-a fost castigata increderea, se dovedesc simpatici, afectuosi si prietenosi. Se spune despre ei ca detesta minciuna si linguselile si ca sunt inzestrati cu un spirit justitiar remarcabil. Nascuti pentru a conduce, stiu sa-si asume responsabilitatile, atat in plan familial, cat si profesional. Domeniile lor predilecte ar fi cele artistice - teatru, literatura, pictura, decoratiuni interioare. Pot fi atrasi si de profesii legate de drept, politica, turism sau audiovizual.

Ziua naţională a Austriei - Ziua Independenței (1955)

Austria este situata in Europa Centrala, are o populatie de aproximativ 8.3 milioane de locuitori si se invecineaza cu Germania si Republica Ceha in nord, Slovacia si Ungaria la est, Slovenia si Italia in sud, Elvetia si Liechtenstein la vest.

Suprafata: 83,872 kilometri patrati

Clima: temperat-alpina.

Cel mai inalt punct: 3797 metri

Limba oficiala a tarii: germana. Alte limbi oficiale sunt croata, maghiara si slovena.

Scurt istoric

In sec.15 i.Hr., un regat celtic de pe teritoriul de astazi al Austriei a fost cucerit de romani, iar mai tarziu acesta a devenit provincie romana (la mijlocul secolului I). In 788 e.n., regele francilor, Charlemagne, a cucerit zona si a adus crestinismul. Sub dinastia de Habsburg, Austria a devenit una din marile puteri ale Europei. In 1867, Austria devine parte a Austro-Ungariei, insa Imperiul austro-ungar s-a prabusit in 1918, o data cu sfarsitul primului razboi mondial. Dupa stabilirea Primei Republici in 1919, Austria a fost anexata in Germania nazista din 1938 pana la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, in 1945, dupa care Austria a fost ocupata de catre aliati. In 1955, Tratatul austriac restabileste Austria ca stat suveran.

 In acelasi an, Parlamentul austriac a creat Declaratia de neutralitate, iar in prezent Austria este o democratie parlamentara reprezentativa cuprinzand noua state federale.

Austria este una dintre cele mai bogate tari din lume, cu un PIB nominal pe cap de locuitor de 43.570 dolari. Tara are un standard de trai foarte dezvoltat, iar in 2008 a fost clasata pe locul 14 in lume pentru Indicele Dezvoltarii Umane. Austria este membru al Organizatiei Natiunilor Unite din anul 1955. A aderat la Uniunea Europeana in 1995. A semnat Acordul Schengen in 1995 si a adoptat moneda europeana, euro, in anul 1999.

Seful statului este presedintele, care este ales la fiecare 6 ani prin votul poporului. Presedintele desemneaza cancelarul, in mod normal liderul celui mai mare partid din parlament din urma alegerilor. Parlamentul austriac este format din doua camere, Bundesrat (consiliul federal), ce consista in 64 de reprezentanti ai statelor, in functie de populatie, si Nationalrat (consiliul national), care are 183 membri alesi prin vot direct.

 Cel mai mare oras al Austriei si totodata capitala tarii este Viena, cu o populatie de peste 1.6 milioane de locuitori. Principalele orase: Salzburg, Innsbruck, Graz si Linz.

Cultura

 Austria a fost locul de nastere al mai multor compozitori faimosi: Wolfgang Amadeus Mozart, Johann Strauss Sr., Johann Strauss Jr., Arnold Schoenberg, Anton Webern sau Alban Berg (ultimii trei au facut parte din faimoasa A Doua %u0218coala Vieneza, vezi Muzica Austriei). La Viena si-au compus principalele opere compozitori renumiti, precum Ludwig van Beethoven, Joseph Haydn s.a. Alti austrieci renumiti au fost fizicienii Ludwig Boltzmann si Erwin Schrödinger, filozofii Ludwig Wittgenstein si Kurt Goedel, psihoanalistul Sigmund Freud, poetul Peter Rosegger si pictorul Gustav Klimt. Mari juristi precum Rudolf von Ihering, Hans Kelsen s.a. au facut celebra scoala vieneza de drept, in special in domeniul dreptului public si dreptului international public. In domeniul economiei austrieci de seama au fost Friedrich von Hayek, Karl Popper, si Joseph Alois Schumpeter.

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt incluse urmatoarele obiective din Austria: Centrul istoric al orasului Salzburg (1996); Palatul si Gradinile Schonbrunn din Viena (1996); Peisajul cultural Hallstatt-Dachstein din provincia Salzkammergut (1997); Linia ferata din Semmering (1998); Centrul vechi istoric din Graz (1999); Peisajul cultural din Wachau (2000); Centrul vechi istoric din Viena (2001); Peisajul cultural-natural din zona lacului Neusiedlersee (2001)

A Taste of Austria

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1497: Bătălia de la Codrii Cosminului.

La data de 26 octombrie 1497 a avut  loc lupta din Codrii Cosminului, unde oastea moldovenească condusă de Ştefan cel Mare a învins armata polonă a regelui Ioan Albert, ce dorea să aducă Țara Moldovei sub dependenţa sa și să-l instaleze pe fratele său, Sigismund, pe tronul de la Suceava. Astfel, având ca pretext eliberarea cetăților Chilia şi Cetatea Albă de sub stăpânire turcească, Ioan Albert se folosește de un vicleșug și îl înştiinţează pe Ştefan despre organizarea unei campanii împotriva otomanilor,solicitându-i acestuia sprijin militar. Ştefan acceptă propunerea, dar intuieşte adevăratul scop al regelui polon şi se pregăteşte întărind cetăţile Moldovei. Marea armată polonă de peste 120 000 ostaşi începe să traverseze Moldova, dar la un moment dat se abate de la traseu principal și asediază cetatea Sucevei. Cetatea va fi însă bine apărată de oștenii de sub comanda lui Luca Arbore și va rezista timp de trei săptămâni, până la 18 octombrie 1497, când atacatorii poloni vor fi înconjuraţi de  oastea lui Ştefan și nevoiți să se retragă. Ştefan însă surprinde armata polonă, pe când traversa Codrii Cosminului şi într-o mare ambuscadă desfășurată în noaptea de 25 pe 26 octombrie 1497 cauzează pierderi enorme armatei poloneze, armată ce va lăsa în acel loc mii de morți. Însă Ştefan nu se mulțumește numai cu atât, ci urmărește oastea polonă aflată în retragere, atacând-o şi hărţuind-o permanent, până ce regele polonez este nevoit să ceară pace lui Ștefan. Pacea dintre cele două părţi va fi restabilită prin tratatul de la Hârlău, iar cu această ocazie se va înlătura suzeranitatea Poloniei asupra Moldovei, relațiile dintre cele două țări fiind de acum înainte, de pe poziţii de egalitate.

• 1624 : S-a născut Dosoftei (numele monahal al lui Dimitrie Barila), mitropolit al Moldovei.

Cunoscând elina, latina, slavona, poloneza şi ucraineana, traduce în româneşte “Psaltirea pre versuri tocmită”, prima operă în versuri tipărită în româneşte;  (d.13.12.1693).

• 1673: S-a născut  Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei (martie-aprilie 1693; noiembrie 1710- iulie 1711), personalitate culturală polivalentă, ales membru al Academiei din Berlin (1714) la propunerea filosofului Leibniz, autor de lucrări de istorie, orientalistică şi muzicografie.

Dimitrie Cantemir s-a nascut pe 26 octombrie 1673 la Silisteni, la sud de Husi. A studiat, impreuna cu fratele sau, Antioh, la Curtea domneasca de la Iasi, unde a invatat limbile greaca, latina si slavona, fiind inzestrat cu o memorie prodigioasa.

La varsta de 15 ani, Dimitrie Cantemir a fost luat prizonier la Constantinopol, ca zalog pe langa Inalta Poarta. In capitala Imperiului Otoman, Dimitrie Cantemir a petrecut 22 de ani, indeletnicindu-se cu studii diverse, indrumat de vestiti profesori ai epocii. Dupa moartea tatalui sau, Constantin, Dimitrie a fost ales domn al Moldovei, in 1693, fara a fi insa confirmat de Poarta. In locul lui, a fost ales domn fratele sau, Antioh, iar el a fost un timp ambasador la Constantinopol. Dimitrie Cantemir s-a casatorit cu fiica lui Serban Cantacuzino, Casandra, care i-a daruit mai multi copii. Turcii l-au inscaunat pe Dimitrie Cantemir domn al Moldovei la Iasi, in 1710. In secret, noul domn-carturar a incheiat un tratat cu tarul Petru cel Mare, in 1711, dorind sa elibereze Moldova de sub dominatia otomana. Dupa infrangerea armatelor ruso-moldovene la Stanilesti, pe Prut, Dimitrie Cantemir s-a refugiat in Rusia, impreuna cu familia si 4.000 de moldoveni, printre care si cronicarul Ion Neculce. La Moscova, a fost consilierul apropiat al lui Petru cel Mare si a ramas in Rusia pana la moarte, in 1723. In 1935, osemintele sale au fost aduse in Romania si depuse la Iasi, in biserica Sfintii Trei Ierarhi.

Opere principale

    Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul, scrisă în română şi tipărită la Iaşi în 1698.

    Imaginea tainică a ştiinţei sacrosante 1700.

    Istoria ieroglifică, scrisă la Constantinopol în română (1703 – 1705). Este considerată prima încercare de roman politic-social.

    Istoria Imperiului Otoman (Istoria creşterii şi descreşterii curţii otomane), redactată în latină (Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae) între 1714 şi 1716. În această lucrare, Dimitrie Cantemir a prezentat istoria imperiului otoman şi a analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa.

    A insistat şi asupra posibilităţii ca  popoarele asuprite de otomani sa-şi recucereasca libertatea. Lucrarea a fost tradusă şi publicată în limbile engleză, franceză şi germană.

    Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, scris mai întâi în latină dar tradus apoi de autor în română (1719 – 1722), cuprinde istoria noastră de la origini până la descălecare. Susţine ideea cronicarilor: originea comună a tuturor românilor.

    Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare documentare române şi străine în limbile latină, greacă, polonă şi rusă.

    Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714 – 1716), când trăia în Rusia, la cererea Academiei din Berlin, cuprinde prima hartă detaliată a Moldovei, unic document cartografic despre Moldova timp de un secol; a inventat primul sistem de notare pentru muzica turcească şi şi-a câştigat recunoaşterea europeană, prin lucrarea “Istoria Imperiului Otoman” (1716), tradusă şi tipărită la Londra (1734), Paris (1743), Hamburg (1745); (d.21.08.1723).

• 1759: S-a născut Jacques Danton, om politic și orator francez, unul din conducătorii Revoluției Franceze (d. 1794)

Georges Jacques Danton (n. 26 octombrie 1759, Arcis-sur-Aube, Departamentul Aube - d. 5 aprilie 1794, Paris), avocat și om politic, a fost unul din conducătorii Revoluției franceze și conducătorul primului Comité de salut public (până în 10 iulie 1793). A fost cunoscut pentru talentul său oratoric. A fost fondator al Clubului cordelierilor, membru al Comitetului Salvării Publice și ministru de justiție după răscoala din 10 august 1792. Acuzat de moderație și de trădare de către robespierriști pentru că a cerut încetarea terorii, a fost în final ghilotinat.

Georges Jacques Danton era îndrăzneț și hotărât, un orator strălucit, dar totodată avea o fire oarecum dezechilibrată. Idealurile sale erau „libertatea si proprietatea”. Fiind întemnițat în închisoarea Luxemburg, Danton n-a plecat capul în fața dictatorului Robespierre. Vestitele lui fraze: „... cu 12 luni în urmă am propus să fie instituit acest tribunal revoluționar. Acum îmi cer scuze pentru asta de la Dumnezeu și de la oameni” și „Robespierre va urma dupa mine”, arată disperarea, dar și tăria de caracter a „gigantului” Revoluției franceze.

• 1802: În România, la ora 10:55, s-a produs puternic cutremur de pămant, cu o magnitudine de 7,9-8.2 grade pe scara Richter, cu epicentrul in zona Vrancea si o durata de 2 minute și de 30 de secunde

S-a prăbușit Turnul Colțea din Capitală dar și Biserica Sfântul Nicolae din Pitești.

A fost un cutremur de adâncime, cu o magnitudine de 7,9 – 8,2 grade pe scara Richter, cel mai puternic cutremur vrâncean care a fost înregistrat, fiind simțit din Moscova până în Istanbul, Insula Creta si Marea Egee.

În București s-au prăbușit turlele bisericilor, iar Turnul Colței s-a rupt de la jumătate, prabusindu-se peste un vanzator ambulant.

Caligraful Dionisie Eclesiarhul scria:

„S-au cutremurat pământul foarte tare, de au căzut toate turlele bisericilor din București și clopotnița cea vestită, care era podoaba orașului, cu ceasornic au căzut și s-au sfărâmat, și era atunci mare frică.”

Prin “clopotnița cea vestită”, caligraful se referă l-a Turnul Colțea.

Altă mărturie:

„În zioa de Vinerea Mare, la leat 1802, octomvrie 14, la 7 ceasuri de zi, s-au cutremurat pământul foarte tare. Aici în București s-au ruptu și turnul cel înalt Colțea, care era podoaba orașului, iar din casele boerești și din cele de obște prea puține au scăpat zdravene. În multe locuri s-au desfăcut pământul, eșind nisip și apă. Și a doa zi, iarăș s-au cutremurat, dar nu așa tari, la 3 ciasuri den zi.”

Au izbucnit multe incendii, probabil din cauza răsturnării sobelor. Pământul s-a despicat în unele locuri, apă verde cu miros de sulf țâșnind afară.

Cea mai puternică replică a avut loc la ora 5, dar nu a făcut victime. În total, cutremurul a făcut doar 4 victime: negustorul ambulant ucis de Turnul Coltei, o femeie de origine iudaică, copilul său și o altă victimă

După seism, Domnul Constantin Ipsilanti a ordonat refacerea lui imediată, din temelii. Și pentru că primii care au încercat să profite de pe urma dezastrului au fost zidarii și lemnarii, Ipsilanti a dispus prețuri maximale pe care aceștia le puteau practica.

Astfel, în câțiva ani, Bucurestiul a fost refacut. Unele clădiri au fost consolidate atât de bine încât au rezistat și altor cutremure puternice.

Câteva cartiere au devenit, după refacere, chiar mai civilizate ca înainte. În anii următori au mai fost însemnate câteva cutremure, însă care i-au speriat mai mult pe bucureșteni decât au produs daune.

Printre ele se numără cel din 15 iunie 1803, când a fost afectată instalația de apă a bucureștenilor, astfel că foarte multe cișmele nu au mai putut fi folosite.

Alte trei seisme mai importante au avut loc în anii 1804 si 1812 (care a fost si cel mai puternic, avand o magnitudine de 6,5 Mw).

• 1807: S-a născut Barbu Catargiu, jurnalist și politician român, prim-ministru al Principatelor Române (d. 1862)

Barbu Catargiu (n. 26 octombrie 1807, București - d. 8 iunie S.N. 20 iunie 1862, București) a fost un jurnalist și politician român. A fost prim ministru al României în 1862 până când a fost asasinat pe data de 20 iunie a aceluiași an. Se pare că asasinul a fost Gheorghe Bogati.

Barbu Catargiu era descendent direct al domnului Constantin Brâncoveanu.

A fost lider al partidei conservatoare și strălucit orator. Era fiul marelui vornic Ștefan Catargiu și al Țiței (Stanca) Văcărescu (fiica banului Barbu Văcărescu). Între anii 1825 și 1834 a trăit în străinătate, cu precădere în Franța. A urmat studii de litere, drept, istorie, filosofie și economie politică la Paris. Revenit în țară (1834), a frecventat cercurile Societății Filarmonice, alături de Ion Câmpineanu, Ion Heliade Rădulescu etc.

A fost membru în Obșteasca Adunare (din 1837) a Țării Românești. Director (din decembrie 1842) la Departamentul Dreptății (Justiției), la 23 aprilie 1843 este ridicat la rangul de clucer; a fost apoi suplinitor la Sfatul Vistieriei (din 2 decembrie 1848). Adversar al măsurilor violente, a refuzat să se implice în evenimentele revoluționare de la 1848, preferând să facă o călătorie de documentare în Austria, Franța, Regatul Unit și în alte țări din Occident interesându-se de viața civilă și de stat. A fost șeful Conservatorilor în timpul lui Cuza, membru în divanul Ad-hoc, ministru de finanțe, apoi în 1862 prezident de consiliu. S-a deosebit ca orator de funte. Discursurile și biografia sa au fost publicate de A. Demetrescu. La 8 iunie 1862, întorcându-se de la Cameră, a fost asasinat, fiind în trăsură cu prefectul poliției N. Bibescu.

• 1820: S-a născut Gheorghe Costa-Foru, om politic, membru al Partidului Liberal, aripa moderată,  profesor si jurist român, primul rector al Universității din București; (d.28.11.1876).

A fost doctor în drept la Sorbona, cu experiență universitară în Saxonia si Austria si autorul unui studiu asupra sistemelor europene de educație contemporană, studiu prezentat Caimacamului Tarii Romanesti Alexandru D. Ghica .

Pe baza acestui studiu se începe organizarea pe baze moderne a învățământului superior românesc.

Tot el a intervenit  pe lângă Caimacam pentru începerea lucrărilor de constructie la clădirea Palatului Universitatii din Bucuresti .

A fost numit primul rector al Universitatii din Bucuresti, prin decret al domnitorului Al.Ioan Cuza.

Este considerat împreună cu Vasile Boerescu unul dintre pionierii Dreptului Penal   în România.

Între 1871 și 1873 a  îndeplinit funcția de ministru de externe iar din 1873 a servit ca agent diplomatic al Romaniei la Viena.

• 1858: Americanul Hamilton E. Smith a brevetat mașina de spălat cu un sistem de circulare a apei reîncălzite.

Primele dispozitive inventate pentru spălarea hainelor au fost grătarele de lemn, care mai târziu s-au transformat în spălătoare cu tablă metalică.

Chiar și la jumătatea secolului XX, spălatul rufelor încă era o ocupație solicitantă și extenuantă. ”Ziua cea mare” era precedată de o serie de pregătiri, care implicau colectarea și trierea rufelor murdare, urmate de pregătirea vaselor, a găleților și a spălătoarelor manuale. Apoi, gospodinele trebuiau să adune lemne și cărbune pentru a face focul și a încălzi apa.

De cele mai multe ori, spălatul rufelor se transforma într-un adevărat ritual. Hainele murdare trebuiau puse la înmuiere în apă cu o noapte înainte. Abia a doua zi, aceleași rufe trebuiau fierte, curățate manual cu săpun, prin frecarea de tabla metalică a spălătorului, iar apoi clătite și puse la uscat.

Munca femeilor a fost ușurată în anul 1858, când americanul Hamilton Smith a patentat mașina de spălat rotativă. Deși avea o formă care semăna cu mașina de spălat modernă, invenția lui Smith era încă acționată manual. Străbunica mașinilor de spălat de astăzi arăta ca un butoiaş cu picioare, deasupra căruia erau doi tamburi prin care rufele ajungeau în apă. Acționarea mașinii era manuală, printr-o roată asemeni celor de la fântâni.

Prima maşină de spălat rotativă a fost construită de americanul Hamilton Smith, în anul 1858. Străbunica maşinilor de spălat de astăzi arăta ca un butoiaş cu picioare, deasupra căruia erau doi tamburi prin care venea rufa în apa din butoiaş.

Acţionarea maşinii era manuală, printr-o roată asemeni celor de la fântâni. Prima maşină de spălat electrică a fost patentată în 1910, de către Alva John Fisher, iar dezvoltarea domeniului a fost rapidă, astfel că în 1926 s-au vândut în SUA 913.000 de bucăţi.

De atunci, maşinile de spălat au devenit din ce în ce mai complexe, iar în anul 2008, cercetătorii de la Universitatea din Leeds au conceput un model de maşină de spălat care foloseşte doar 300 de mililitri de apă la o singură spălare.

Deși avea o formă care semăna cu mașina de spălat modernă, invenția lui Smith era încă acționată manual.

În Europa, producția mașinilor de spălat automate nu a început decât la începutul anilor 50.

În 2008, Universitatea din Leeds a dezvoltat un model de mașină de spălat care folosește doar 280 de mililitri de apă la un ciclu de spălare, mașină care ar putea revoluționa felul în care funcționează mașinile de spălat economisind cantități uriașe de apă și energie.

• 1860: A fost inaugurată, în prezența lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Universitatea din Iași, cu patru facultăți: Drept, Filosofie, Științe și Teologie. Primul rector a fost profesorul de economie politică Ion Strat.

Universitatea din Iași, ca instituție modernă de învățământ, a fost fondată la data de 26 octombrie 1860. Universitatea este continuatoarea simbolică a vechii Academii Vasiliene, înființată de Vasile Lupu, în 1640, urmată, la 1707, de Academia Domnească, fondată de Antioh Cantemir.

În mod direct, Universitatea din Iași se trage din Academia Mihăileană, fondată în 1834 de Gheorghe Asachi. În noua sa formă, ea a fost inaugurată la 7 noiembrie 1860 (26 octombrie stil vechi), în prezența domnitorului Alexandru Ioan Cuza, al cărui nume îl poartă din 1960.

• 1860: A fost înființată la Iași "Școala de Arte Frumoase și Pinacoteca".

Școala de Belle Arte și Pinacoteca ieșeană, înființate în octombrie 1860, după numeroase locații temporare (între anii 1860-1879 în Palatul Calimachi, până în 1891 în casele lui Constantin Theodor Ghica din Copou, și apoi pentru patru ani, până în 1895, în localul fostei Școli centrale de fete din strada Muzelor, în prezent Colegiul Național Mihai Eminescu din Iași) s-au instalat pentru mai mult de 50 de ani, între 1895 și 1950, în casele Cazimir.

Arhitectura

Clădirea era formată dintr-un corp principal, cu parter și etaj de aceeași înălțime, de formă rectangulară și cu un acoperiș în patru ape, și un corp secundar, de formă cilindrică, pe jumătate angajat în fațada dinstre stradă, cu ferestre „oeil de boeuf” la etaj și un acoperiș în formă de cupolă. În organizarea inițială a Academiei Mihăilene sălile de la parter erau destinate a fi săli de clasă, rotonda de jos fiind rezervată ca aulă și pentru ședințe. La etaj sălile era destinate internatului iar rotonda adăpostea sala de lectură; după achiziționarea caselor Voinescu internatul a fost transformat în săli de clasă sau spații pentru bibliotecă.

Instalarea aici a Școlii de Belle Arte și Pinacotecii a determinat noi modificări ale clădirii: în curtea clădirii au fost construite atelierele de pictură și sculptură, parterul a fost folosit pentru sălile de cursuri ale școlii iar la etaj s-a instalat muzeul de pictură, în rotondă fiind expuse lucrările cele mai importante.

Arcul Academiei, construit în 1841, a fost ridicat în partea dreaptă a clădirii, comunicarea cu corpul principal al caselor Cazimir făcându-se prin construirea a două încăperi, cea de la etaj având acces la acoperișul arcului.

• 1909: Pilotul francez Marie Marvingt va fi prima femeie care va zbura cu balonul.

Va zbura peste Marea Nordului, din Franța în Anglia.

Marie Marvingt (n. 20 februarie 1875 - d. 14 decembrie 1963) a fost o sportivă, jurnalistă și aviatoare franceză.

Ca sportivă, s-a afirmat în probe sportive, printre care: alpinism, ciclism, patinaj, înot, schi. A fost printre primele femei care a obținut permis de conducere auto și anume în 1899.

În perioada Primului Război Mondial, a participat la luptă deghizată în bărbat.

Mai târziu, s-a antrenat pe avioane și a devenit prima femeie din lume care a pilotat un bombardier.

În perioada interbelică, a devenit jurnalistă, corespondentă de război și ofițer de sănătate pe frontul din Africa de nord, în special în Maroc. În 1929 a organizat primul congres mondial asupra aviației sanitare.

• 1956: A fost înfiinţată Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), organizaţie specializată a ONU.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică este o organizație internațională creată în 1957, sub egida ONU, cu sediul la Viena, care are ca principală sarcină să contribuie la dezvoltarea și folosirea practică a energiei atomice în scopuri pașnice și la dezvoltarea cercetărilor științifice în acest domeniu.

Organele principale ale agenției sunt conferința generală, consiliul guvernatorilor și secretariatul.

România este membră a acestei organizații chiar din momentul înființării sale.

În 2005, agenția, împreună cu directorul ei de atunci, Mohammed El Baradei, au primit Premiul Nobel pentru Pace.

Aceasta organizatie are in prezent  151 de țări membre, majoritatea membre ale ONU, precum și Sfantul Scaun.

• 1965: În Franța, se introduce codul poștal.

Un cod poștal este o serie de litere și/sau cifre adăugate adresei poștale pentru scopul sortării corespondenței. Codul este format inițial din numărul departamentului și primele trei litere ale numelui orașului.

Germania a fost prima țară cu un sistem de cod poștal la începutul anilor 1960.

Marea majoritate a serviciilor poștale naționale au un sistem de cod poștal. Câteva nu au: Irlanda și Hong Kong nu au coduri poștale, în vreme ce Noua Zeelandă are un sistem de cod poștal folosit doar la presortare, nu pentru adresarea elementelor individuale.

Cu toate că aceste coduri poștale sunt în general atribuite unor zone geografice, uneori există excepții: coduri speciale pot fi atribuite instituțiilor cu volum mare de corespondență, cum ar fi agențiilor guvernamentale sau marilor companii comerciale.

• 1989: Este reconstruit si se redeschide pentru prima data in 350 de ani,Teatrul Globe din Londra, fondat de genialul dramaturg englez William Shakespeare.

Teatrul Globe din Londra este locul unde Shakespeare lucra şi pentru care acesta a scris o mare parte din cele mai importante piese ale sale.

Teatrul Globe din Londra este locul unde Shakespeare lucra şi pentru care acesta a scris o mare parte din cele mai importante piese ale sale. Clădirea este o reconstrucţie fidelă a teatrului in aer liber din anul 1599. Sezonul teatral ţine din aprilie pănă in octombrie, cu producţii ale muncii lui Shakespeare, ale contemporanilor săi, dar şi ale autorilor moderni. In fiecare an, compania Teatrul Globe redescoperă relaţia dinamică dintre audienţă şi actori in această clădire unică. Clădirea este, de asemenea, gazda companiilor de teatru internaţionale care demonstrează impactul pieselor lui Shakespeare in lume.

Scena vechiului Teatru Globe era rectangulară, un fel de avanscenă scoasă in afară, in aer liber, la jumătatea curţii interioare. Măsura 13,10 metri lăţime, 8,20 metri inălţime şi era ridicată aproximativ 1,50 metri de la pămănt. Pe platformă exista o trapă pe care o foloseau artiştii să intre din "pivniţă". Plafonul a fost denumit "ceruri", fiind, probabil, pictat in culori celeste.

O altă trapă permitea actorilor să coboare pe scenă folosind frănghie şi hamuri speciale. Peretele din spatele scenei avea două sau trei uşi la nivelul principal, cu o cortină şi un balcon, destinate muzicanţilor sau unor scene artistice (vezi scena balconului din "Romeo şi Julieta")

Legendă şi modernitate

Teatrul original, construit in 1599 de compania artistică Shakespeare, a fost mistuit de flăcări in anul 1613 in timpul unei reprezentaţii. Ca multe alte teatre din Londra, Globe a fost inchis de puritani in 1642. In anul 1644 a urmat demolarea lui, pentru a face loc unei construcţii de apartamente. Locaţia exactă a rămas necunoscută pănă in 1989, atunci cănd rămăşiţele fundaţiei au fost descoperite sub locul de parcare al terasei Anchor, pe Park Street.

La indemnul actorului şi regizorului american Sam Wanamaker, un nou teatru a fost construit după un plan elizabethan. Echipa designerilor a fost compusă din arhitectul Theo Crosby de la firma Pentagram, Buro Happold pentru structură şi servicii tehnice şi Boyden&Co pentru topografie.

Construcţia a fost realizată de McCurdy&Co, o importantă firmă de construcţii din Anglia. Teatrul a fost inaugurat in anul 1997 sub numele de "Shakespeare’s Globe Theatre". Primul director artistic numit in funcţie, in anul 1995, a fost Mark Rylance, un celebru actor internaţional. In 2006, acesta a fost inlocuit de Dominic Dromgoole, un reputat scriitor englez.

De ce este unicat

Noul teatru se găseşte la o distanţă de aproximativ 200 de metri de locul original şi este prima clădire cu acoperiş de stuf permisă in Londra, după Marele Foc din 1666. Ca şi teatrul original, acesta are o scenă ingustă, care este proiectată intr-o mare curte circulară, inconjurată de trei rănduri de fotolii inclinate. In curte, in faţa scenei, pot sta să urmărească reprezentaţiile, in picioare, pănă la 700 de persoane. Biletele pentru aceşti spectatori costă 5 lire. Singurele zone acoperite ale amfiteatrului sunt scena şi zona scaunelor. Intre stagiuni, teatrul este folosit in scopuri educaţionale.

Aspectul teatrului anilor 60

Dimensiunile exacte ale clădirii au rămas necunoscute, dar forma şi mărimea acesteia au putut fi aproximate de cercetările ştiinţifice. Ruinele sugerează că amfiteatrul in aer liber, cu trei etaje, avea o capacitate de 3.000 de spectatori. Studii atente au relevat faptul că acesta ar fi fost un poligon cu 18-20 de laturi.

Să aveți o zi frumoasă!

„Una dintre marile dorinţe ale vieţii mele a fost întotdeauna să călătoresc. Să văd şi să păşesc prin ţări necunoscute, să înot în mări necunoscute, să străbat lumea, să văd, să privesc cu o sete nepotolită tărâmuri noi, mări, oameni, idei, privind totul ca pentru întâia şi pentru ultima oară, să mă uit lung la toate, apoi să închid ochii şi să simt comorile adunate în mine, calme sau tulburătoare, aşa cum mi-au apărut, până când timpul le va cerne şi va reţine esenţa bucuriilor şi tristeţilor - această alchimie a inimii este, cred eu, o imensă delectare demnă de om.” (Nikos Kazantzakis în Raport către El Greco, scriitor grec, n. 18 februarie 1883 - d. 26 octombrie 1957 )