15 Noiembrie

Este a 319-a zi a anului. 
Au mai rămas 46 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 7 h 11 m și apune la 16 h 49 m.

Citatul zile

”Pe scara fără sfârşit a vremurilor, încet-încet trudeşte omenirea, când trasă în jos spre întuneric de superstiţiile ignoranţei, când trasă în sus spre lumină de adevărurile ştiinţei… A şti sau a nu şti, aceasta e întrebarea! A şti înseamnă pentru omenire: organizare temeinică, activitate raţională, cooperare, solidaritate, evoluţie paşnică. A şti înseamnă pentru om: a-ţi trăi timpul de a fi cu mulţumire şi a aştepta clipa de a fi cu seninătate.” (Emil Racoviţă)

Ziua mondială a filosofiei

Ziua mondială a filosofiei este marcată, anual, în cea de-a treia zi de joi a lunii noiembrie.

Inițiativa aniversării acestei zile îi aparține Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO). Este o sărbătoare a progresului intelectual, atât la nivelul diverselor culturi, cât și la nivel individual.

Ziua internaţională a filosofiei (World Philosophy Day): este marcată la iniţiativa UNESCO în a  treia zi de joi din noiembrie în peste 80 de țări; manifestările legate de această zi (mese rotunde, conferinţe, olimpiade de filosofie, expoziţii etc.) sunt organizate prin Comisiile naţionale pentru UNESCO şi prin Birourile regionale.

Mesajul acestei zile este de a încuraja popoarele lumii să-și împărtășească moștenirea lor filosofică. Confruntându-se cu complexitatea lumii de azi, reflecția filosofică este mai presus de toate o chemare la un dialog argumentat.

Ziua mondială a filosofiei a fost aniversată în premieră la 21 noiembrie 2002. Cu acel prilej, în cadrul Conferinței generale UNESCO, s-a susținut că: ''filosofia este disciplina care încurajează gândirea critică și independentă, fiind capabilă să promoveze atât o mai bună înțelegere a lumii înconjurătoare, cât și toleranța, acceptarea altor puncte de vedere''.  

Filosofia rămâne într-o asemenea epocă monologul doct al visătorilor care-şi fac plimbarea singuratecă, ocupaţia întâmplătoare a unor izolaţi, taina ascunsă prin iatacuri sau pălăvrăgeala anodină între bătrâni academicieni şi copii. Nimeni nu se mai simte liber să rişte să împlinească în sine legea filosofiei, nimeni nu mai trăieşte o viaţă de filosof, cu acea fidelitate elementară, omenească a unui antic. (…) Filosofia şi-a pierdut raţiunea de a fi şi, din cauza aceasta, omul modern, dacă ar avea curaj şi ar fi cinstit cu sine, ar trebui s-o repudieze şi s-o izgonească în cuvinte asemănătoare cu cele prin care Platon i-a alungat pe poeţii tragici din cetatea sa (…). Filosofia ar putea, dacă ar fi silită vreodată să ia cuvântul întru apărarea ei, să spună: «Popor sărman! E vina mea că trebuie sa mă furişez printre voi, ca un profet rătăcind neînţeles prin ţară străină şi că trebuie să mă ascund şi să mă travestesc ca şi cum aş fi un păcătos, iar voi judecătorii mei? Priviţi-o pe sora mea, arta! Şi ea suferă ca şi mine, am căzut printre barbari şi nu mai ştim unde să ne găsim mântuirea. Aici, e drept, nu mai avem raţiunea de a exista; însă judecătorii care odată ne vor recunoaşte drepturile vă vor judeca şi pe voi şi vă vor spune: Întâi să aveţi o cultură şi atunci veţi învăţa şi voi ce vrea şi ce poate să înfăptuiască filosofia».

Etimologic, termenul de ''filosofie'' înseamnă ''dragoste de înțelepciune''. Conform DEX, filosofia este știința constituită dintr-un ansamblu închegat de noțiuni și idei, care interpretează și reflectă realitatea sub aspectele ei cele mai generale.

Ziua mondială a filosofiei nu urmărește atât promovarea diverselor domenii filosofice, precum filosofia religiei sau epistemologia, și nici a sistemelor metafizice sau a diverselor școli de gândire. Se urmărește, mai întâi de toate, formarea și încurajarea gândirii critice a omului de rând, care trebuie să învețe să își pună întrebări, să gândească critic și să evite prejudecățile și concluziile grăbite, superficiale.

Ziua internațională fără fumat 

(a treia zi de joi a lunii noiembrie, începând din 1977)

Stabilită la inițiativa și sub auspiciile "Uniunii internaționale contra cancerului" (International Union against Cancer) pentru a treia zi de joi a lunii noiembrie, în fiecare an, Ziua internațională fără fumat este marcată prin manifestări organizate sub îndrumarea Societății Americane pentru Cancer și a asociației "American Lung Association".

Consumul de tutun rămâne în SUA principala cauză a îmbolnăvirilor și a morți premature. Aproximativ 42 de milioane de americani sunt fumători, reprezentând puțin sub 1 la 5 adulți. În 2012, 13,4 milioane de persoane erau fumători de trabuc și 2,3 milioane erau fumători de pipă — alte forme periculoase ale dependenței de tutun.

La 18 noiembrie 1976, Divizia California a "American Cancer Society" a reușit să convingă un milion de fumători să renunțe pentru o zi la acest obicei dăunător sănătății lor și a celor din jur. Un an mai târziu, în 1977, a treia zi de joi din noiembrie a fost celebrată în SUA la nivel național ca zi fără tutun.

Deși data la care a fost stabilită Ziua internațională fără fumat este plasată oficial în 1977, manifestări ale evenimentului au avut loc din 1971, când guvernatorul Arthur P. Mullaney i-a convins pe toți fumătorii din Randolf, Massachusetts, să renunțe o zi la țigări și banii economisiți să-i doneze școlilor din regiune. El a fost cel care a instituit "Smokeout". Succesul obținut a fost menționat în cotidianul "Monticello Times" din Minnesota, care i-a dat evenimentului un nume: D-Day, sau Don't Smoke Day. D-Day s-a răspândit în statele învecinate, devenind cu timpul Great American Smokeout.

La conferința țărilor central-est europene, desfășurată la Varșovia în 2002, s-a decis declararea unor zile de promovare a luptei contra fumatului și organizarea campaniilor prin care să fie explicate populației avantajele renunțării la fumat.

Tabagismul este considerat o maladie care are toate atributele unei epidemii, tutunul aflându-se la originea a aproximativ 25 de boli ce pun în pericol viața, pentru multe dintre ele existând posibilitatea de a fi evitate, întârziate sau atenuate dacă se renunță la fumat.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în lume există peste 1,1 miliarde de persoane care fumează, dintre care peste 200 de milioane sunt femei. În fiecare an se înregistrează cca. 3,5 milioane de decese provocate de fumat. La fiecare 24 de ore mor aproximativ 100 de fumători. Pe scară mondială, decesele datorate tutunului sunt în număr mai mare decât cele cauzate de SIDA, TBC, mortalitatea maternă, accidente de circulație, sinucideri și crime. Efectele negative ale fumatului nu se limitează la cel care fumează, ele se răsfrâng dramatic și a celor aflați în apropiere. Doar 15 % din fumul de țigară este inhalat de cel care fumează, restul de 85% putând pătrunde în plămânii vecinilor.

O altă zi împotriva fumatului — Ziua mondială fără tutun — se marchează, din 1988, la 31 mai, la inițiativa și sub auspiciile Organizației Mondiale a Sănătății.

Ziua Internaţională a Scriitorilor Întemniţaţi

În fiecare 15 noiembrie, PEN International marchează Ziua scriitorilor în închisori – o manifestare internaţională gândită să atragă atenţia şi să susţină scriitorii, jurnaliştii, reporterii care se opun represiunii dreptului capital la liberă exprimare al oamenilor şi care se revoltă împotriva atacurilor asupra dreptului lor de a difuza informaţii.

Această zi este destinată  recunoașterii  scriitorilor care au fost întemnițati  și  au suferit persecuții ca urmare a exercitării dreptului lor la libertatea de exprimare și de a sprijini pe cei care au rezistat represiunii și  atacurilor aduse împotriva dreptului lor de a comunica informații.

 Această zi se a fost înființată  în 1981 și se  marchează fiecare an pe 15 noiembrie .

În fiecare an, PEN International monitorizează și desfășoară campanii în numele a sute de scriitori din întreaga lume  care sunt hărțuiți, persecutați, forțati să plece în exil și chiar omorâț pentru ceea ce au scris.

Pe 15 November, în multe orașe, scriitori și artiști marchează această zi, în semn de solidaritate cu mii de scriitori care se confruntă încă cu persecuție și pedeapsa cu închisoarea, precum și pentru a comemora pe cei care au fost uciși.

A doua zi, se   comemorează  toți scriitorii uciși în anul care a trecut de la precedenta marcare a Zilei Internaționale a Scriitorilor Întemnițați .

Ziua Reciclării

15 noiembrie este ziua reciclarii in America, un eveniment lansat in anul 1997 de catre Coalitia Nationala a Reciclarii. Nevoia de refolosire si reciclare a materialelor nu a fost mai necesara ca in ziua prezenta. Populatia lumii a ajuns acum la 7 miliarde iar SUA este responsabila pentru folosirea in cantitate mare a resurselor planetei. In multe parti ale lumii reciclarea este facuta din necesitate. In alte parti, artisti, guverne, oameni de afaceri, au gasit o metoda utila de a refolosi materiale- o sticla din plastic poate deveni o opera de arta, o patura calduroasa, ori combustibil lichid.

Statele Unite ale Americii celebreaza in aceasta zi „Ziua Reciclarii” este o sarbatoare ecologica fata de care organizatiile de mediu nu raman indiferente din anul 1997. In aceasta zi se desfasoara diferite activitati, campanii informationale, care au drept scop motivarea populatiei de a utiliza produse reciclate si de a participa activ in procesul de reciclare.

Unii zic ca este un obicei prost sa preluam sarbatori internationale si sa le adaptam tarii noastre, dar nu si in cazul ecologiei. La moment R. Moldova, in special municipiul Chisinau, se confrunta cu problema deseurilor, se cauta noi poligoane pentru depozitarea lor, dar nu se cauta solutii pentru a reduce producerea deseurilor. Asociatia Obsteasca SalvaEco cu aceasta ocazie, in cadrul proiectului „Scoala Reciclarii”, incepe demararea unei campanii de informare in randurile tinerilor despre metodele de reciclare si importanta pentru mediu si sanatatea populatiei.

Va indemnam sa luati parte activa in procesul de reutilizare si reciclare a deseurilor, sa utilizati produse biodegradabile care nu prezinta un pericol ecologic spre deosebire de produsele zilnice cu care suntem deja obisnuiti.

Ziua Iubitorilor de Scris

Este o zi specială pentru toți cei care sunt pasionați de această activitate și pentru toți cei care se gândesc ca în viitorul apropiat să se apuce de scris, indiferent de modul în care o fac sau de subiectul abordat.

Această zi a fost înființată de către scriitorul John Riddle cu scopul de a aprinde în cei mici dorința de a scrie, dar și pentru a încuraja adulții să reia sau să descopere această pasiune.

Ziua de azi este celebrată de foarte multe organizații, în numeroase moduri. La ea participă instituțiile de învățământ, comunitățile de scriitori, bisericile și multe alte organizații care promovează importanța cuvântului scris.

Frumos la această zi este faptul că ea încurajeză scrisul de orice natură. Nu contează că scrii proză sau poezie, romane sau povești, ficțiune sau non-ficțiune, pe calculator sau pe hârtie, pe blog sau în jurnal. Tot ce contează este să te apuci de scris și să-ți lași imaginația să te poarte acolo unde-ți dorești.

Scopul pe care și-l propune la nivel mondial această zi este acela de încuraja și de a convinge oamenii să se apuce de scris și să facă parte din această mișcare mondială care promovează scrisul și frumusețea sa. Participă și tu scriind ceva undeva, încurajând pe alții să o facă, donând cărți sau participând la eventualele evenimente care au loc în comunitatea ta.

Ziua Studioului Cinematografic al Armatei

Filmul militar a constituit, din primii ani ai cinematografului în România, o prezență distinctă în peisajul cultural al țării, înregistrând evenimentele din viața națiunii și a armatei și transmițându-le către viitorime.

Studioul Cinematografic al Armatei s-a înființat la 15 noiembrie 1916 sub denumirea de Serviciul fotografic și cinematografic al armatei române. Primul comandant a fost sublocotenentul Ion Oliva. Caporalul Tudor Posmantir, soldatul Constantin Ivanovici, caporalul Gheorghe Ionescu și soldatul Eftimie Vasilescu au fost încadrați ca operatori.

De atunci și până astăzi, colaborarea armatei și creativitatea cineaștilor militari au rămas constante prețioase în devenirea artei filmului românesc. Multele momente de strălucire națională și internațională ale cinematografiei noastre militare îi asigură un loc aparte într-o istorie culturală recent recuperată in integrum, după decenii de absurdă cenzură.

La un secol de la întemeierea Serviciului Foto cinematografic al Armatei Române, glorioasa tradiție a prezenței cineaștilor militari pe frontul imaginii continuă sub semnul apartenenței României la structurile euro-atlantice. Într-un binecuvântat timp al păcii, când confruntările armate cedează pasul războiului mediatic, „omul cu camera” în uniformă militară rămâne o necesară santinelă, de veghe pe frontiera audiovizualului.

Ziua Mondială a Bronhopneumopatiei Obstructive Cronice

„Ziua Mondială a Bronhopneumopatiei Obstructive Cronice (BPOC)”, este marcată în a treia miercuri din luna noiembrie a fiecărui an. BPOC este o boală a plămânilor extrem de gravă, despre care se estimează că va deveni, în următorii câţiva ani, a treia cauză de deces la nivel mondial. Factorii majori de risc pentru BPOC sunt tabagismul, poluarea atmosferică şi a aerului din interiorul încăperilor, precum şi expunerea la pulberi şi substanţe chimice la locul de muncă
Bronhopneumopatia Obstructivă Cronică (BPOC) este o afecţiune pulmonară în continuă creştere, cu impact devastator la nivel mondial. Este o afecţiune care afectează 210 milioane de oameni din toată lumea, iar ca incident de mortalitate în U.E se află pe locul III după cancer şi infarct miocardic.

Bronhopneumopatia Obstructivă Cronică - BPOC este o afecţiune dezvoltată în proporţie de 80% din cauza fumatului. Ţigările periclitează sistemul de curăţare a plămânilor, după terminarea unei ţigări sistemul respirator fiind lăsat fără apărare timp de 20 de minute. În ultimii ani, vârsta celor mai tineri pacienţi cu această boală a scăzut, ajungând la 30 de ani.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), bronhopneumopatia obstructivă cronică este reprezentată  de un ansamblu de boli pulmonare cronice care limitează fluxul aerian în căile respiratorii, limitare care este incomplet reversibilă, de obicei progresivă şi se asociază cu un răspuns inflamator anormal al plămânilor la particule nocive sau gaze.

Obstrucția căilor aeriene se datorează unei combinații de leziuni inflamatorii ale căilor respiratorii şi ale parenchimului pulmonar. Bronhiolita, bronşita cronică cu obstrucţie, emfizemul obstructiv şi astmul bronhic au fost înglobate în grupul BPOC, care determină progresiv incapacitatea de a respira, devenind о reală problemă de sănătate publică.

BPOC este o patologie frecventă, prevalența căreia este în continuă creştere, afectând pe plan mondial 1din 10 adulţi cu vârsta peste 40 de ani. În prezent, la nivel european această patologie afectează 2,5% din populația aptă de muncă. OMS estimează că BPOC cauzează decesul a peste 2,75 milioane persoane anual şi actualmente este considerată a patra cauză de mortalitate din lume. Aproape 90% din cazurile de decese prin BPOC se înregistrează în țările cu venituri mici și medii, unde nu se aplică strategii efective pentru profilaxia și combaterea acestei patologii.

Stadiile de început ale bolii sunt de cele mai multe ori nerecunoscute, deşi riscul ca o persoană să aibă BPOC se poate determina cu ajutorul unui test de spirometrie, test care este uşor de făcut, rapid şi nedureros.

Persoanele care suferă de BPOC manifestă simptome  de bronşită cronică şi de emfizem, variind în funcţie de severitatea bronhopneumopatiei obstructive cronice. Printre semnele acestei patologii se încadrează:

– tusea cronică;

– producţia cronică de spută odată cu tusea;

– episoade repetate de bronşită acută;

– respiraţiile scurte – simptom  persistent care apare şi se agravează la efortul fizic sau contractării unor infecţii respiratorii, cum ar fi guturaiul.

Diagnosticul BPOC poate fi confirmat printr-un test simplu de spirometrie – înregistrarea volumului de aer pe care o persoană îl poate inspira și expira, şi, de asemenea, a vitezei cu care aerul pătrunde și iese din căile aeriene. BPOC nu se tratează definitiv, dar tratamentul poate încetini progresarea bolii.

Cele mai importante strategii de reducere a poverii BROC includ:

* prevenirea fumatului prin politici de control şi programe de consiliere și renunțare la fumat;

* eliminarea sau reducerea expunerii la diferite substanţe de la locul de muncă,;

* supravegherea şi detectarea precoce a îmbolnăvirilor;

* reducerea şi evitarea poluării interioare şi exterioare a mediului înconjurător;

* activitatea fizică sistematică şi alimentaţia sănătoasă.

Bronhopneumopatia Obstructivă Cronică - BPOC depistată cât mai devreme înseamnă că tratamentele instituite în fazele de debut ale acestei afecţiuni pulmonare pot fi prevenite şi scurtate.
”Tu știi câți ani au plămânii tăi?” este tema campaniei care începe astăzi, ajunsă la a noua editie și care se desfășoară în cadrul Zilei Mondiale de luptă împotriva Bronhopneumopatiei Cronice Obstructive, BPOC.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1533:  Conquistadorii spanioli condusi de  Francisco Pizarro ajung in Cuzco, capitala Imperiului Inca, aflat pe teritoriul actualului stat sud-american  Peru.

Pe 26 iulie 1529, Pizarro obține de la imparatul Carol Quintul permisiunea de a cuceri Peru, fiind numit guvernator și căpitan general al Noii Castilii, cum va fi numită regiunea respectivă.

În ianuarie 1531, Pizarro pleacă din Panama, cu cei patru frați, Hernando, Gonzalo și Juan Pizarro și Francisco Martín de Alcántara  pentru a cuceri Peru, îmbarcați pe trei nave (180 de soldați, trei călugări și 37 de cai).

După 13 zile de navigație, debarcă în Golful Coaque (pe coasta Esmeraldas), în apropierea Ecuatorului, de unde pleacă mai departe abia peste șase luni, după ce primește întăriri.

 Reia marșul spre sud, într-o înaintare combinată pe mare și pe uscat, întemeiază orașul San Miguel și, de aici, pornește (24 septembrie 1532) spre Cajamarca, unul dintre cele mai mari și frumoase orașe inca.

Îl atrage și îl face prizonier, prin vicleșug, pe marele inca Atahualpa. În timpul atacului din Cajamarca sunt uciși între 2 000 și 8 000 de amerindieni.

În 1533, Atahualpa, ultimul împărat incaș (numit Sapa Inca), a fost omorât la ordinul conchistadorului Francisco Pizarro.

Deși Atahualpa oferise o cantitate imensă de aur ca răscumpărare, Pizarro i-a înscenat un proces și l-a condamnat la moarte prin ardere pe rug, insa,întrucât acesta a acceptat să se boteze, a fost “numai” strangulat.

Pe 15 noiembrie, primii spanioli intra in capitala Imperiului Incas. Francisco Pizarro si-a facut oficial intrarea in Cuzco la 23 martie 1534.

• 1813: Gheorghe Asachi a deschis la Academia Domnească din Iași un curs în limba română pentru a preda în limba națională, un curs de inginerie și hotărnicie. 

Cursul a funcționat până în 1818.

• 1836: Se înfiinţează Conservatorul filarmonic şi dramatic la Iaşi, Moldova.

 Conservatorul a fost deschis sub direcţia lui Gheorghe Asachi, Vasile Alecsandri şi Ştefan Catargiu. În noiembrie 1840 Conservatorul şi-a încetat activitatea.

• 1836: Oraşul Brăila este declarat port liber – “porto-franco“.

„Nu Brăila este fiica Principatului Ţării Româneşti, ci ea este maica acestuia”. Citatul îi aparţine marelui istoric Nicolae Iorga, care astfel recunoaşte rolul strategic pe care oraşul dunărean l-a avut în dezvoltarea Ţării Româneşti.

 De-a lungul veacurilor, comerţul brăilean a fost unul înfloritor, însă perioada sa de avânt maxim a fost după 1836, când Brăila a căpătat statut de porto-franco. 

„După eliberarea de sub turci, din 1829, Brăila a devenit cel mai important port maritim de pe Dunăre al Ţării Româneşti. Tratatul de la Adrianopol, din 2 septembrie 1829, a abolit monopolul turcesc asupra comerţului Ţărilor Române. Astfel, Ţara Românească, prin portul Brăila, poate să realizeze un comerţ liber, supus doar cererii şi ofertei. În 1836, prin ofis (decret n.n.) domnesc, s-a institut la Brăila regimul de porto-franco, care însemna că toţi aceia care făceau comerţ aducând sau scoţând mărfuri pe apă erau scutiţi de taxe. Asta a dus la o intensificare semnificativă a schimburilor comerciale. Iniţial, comerţul prin portul Brăila s-a concentrat pe grâne sau lemn în stare brută, sub formă de buşteni. După 1860 – 1870, mărfurilor tradiţionale li s-a adăugat o marfă nouă: petrolul”, ne-a explicat prof. dr. Ionel Cândea, directorul Muzeului de Istorie „Carol I” Brăila.

 După instituirea regimului de porto-franco, perioada care a urmat din secolul al XIX-lea a fost înfloritoare pentru oraşul Brăila, care cunoaşte multe modificări şi realizări: pavaj şi felinare pe străzi, farmacii, staţie meteo, spital militar, Parcul Belvedere, înfiinţarea unor tipografii, a unei bănci, a unei cazarme şi a unui teatru, deschiderea unei şcoli de fete, a unui gimnaziu şi construirea docurilor, a căilor ferate şi a mai multor fabrici. În 1888, s-a utilizat aici pentru prima dată în ţară betonul armat. În primul an al noului secol au fost introduse tramvaiul şi becul electric. Se dezvoltă puternic învăţământul şi cultura sistemul bancar, susţinute de comerţul înfloritor. La sfarşitul secolului al XIX-lea, comerţul brăilean reprezenta 22% din întregul comerţ românesc. Deja, Brăila avea un aer occidental evident, locuitorii ei bucurându-se de prosperitate. Oraşul beneficia de existenţa mai multor filiale de banci, firme si agenţii fluviale şi maritime renumite, precum şi de reprezentanţe diplomatice de înalt nivel. Principala sursă a acestui „boom” economic era portul, unde intrau şi ieşeau, în medie, peste 40 de nave pe zi. 

Economia înfloritoare a făcut din Brăila un oraş inovativ, cu alură occidentală. 

De exemplu, Brăila este printre putinele oraşe din tara dezvoltate după un riguros plan urbanistic, avand reţeaua de străzi sistematizată după un model radiar-concentric de tip amfiteatru.

Brăila a fost printre primele româneşti care au beneficiat de iluminat public cu lămpi de petrol, în 1858. 

Anghel Saligny a folosit pentru prima dată betonul armat la Brăila, pentru a construi cheiurile şi danele oraşului, în perioada 1883 – 1892. 

Vaporul cu aburi „Orient” a fost prima navă românească de transport pasageri pe Dunăre, plecând de la Brăila, în 1895. 

Tot la Brăila s-a pus în funcţiune prima uzină electrică, la doar 13 ani de la apariţia invenţiei lui Edison. 

O fabrică de celuloză din stuf deschisă în 1906 a fost prima iniţiativă de valorificare a stufului din Balta Brăilei. 

Tot aici s-a dat în funcţiune, în 1912, cel mai mare castel de apă din ţară, cu o capacitate totală de 1.200 metri cubi.

Sursa: http://adevarul.ro/locale/braila/

• 1845: S–a născut în com. Ghindăoani, județul Neamț, filosoful, poetul și  omul  politic român Vasile Conta; (m. 21 aprilie 1882, Iasi ).

A fost și un mare iubitor și apărător al Basarabiei.  Între anii 1865 – 1869, pe când era elev în ultimele clase ale Liceului Național din Iași, și-a petrecut vacanțele pe pământul Basarabiei, la Cahul , unde tatăl său, preotul Grigore Conta, era protoiereu, (aici a ajuns dupa ce a plecat de la Ghindăoani – Neamt). La vremea respectivă, sud-vestul Basarabiei aparținea Principatelor Unite, in urma infrangerii Rusiei in Razboiul Crimeei.

Coleg de clasă cu Ion Creangă, prieten cu Mihai Eminescu, Vasile Conta ocupă în 1873 postul de profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din Iași. Din 1873 frecventează ședințele Junimii, unde ține conferințe asupra teoriei fatalismului și își publică în Convorbiri literare primele sale lucrări filosofice.

El s-a manifestat ca un militant pentru progresul multilateral al tânărului stat național Romania , pentru apărarea și consolidarea independenței, pentru dezvoltarea industriei, a comerțului autohton, a învățământului și a culturii.

A susținut „prelecțiuni populare”, organizate sub auspiciile „Junimii”, intitulate: „Materialismul”, „Fetișismul”, „Starea economică” etc., apreciate de mari oameni de cultură, printre care și Mihai Eminescu, pe atunci redactor al „Curierului de Iași” și membru al „Junimii”. Deși participant la ședințele „Junimii”, și-a păstrat independența de gândire și de acțiune în politică. La 20 iulie 1880 devine ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor.

La 10 aprilie 1881 demisionează din guvern și activează ca membru al Curții de Casație. Bolnav de ftizie, a facut  o ultimă călătorie în Italia, înainte de a muri. Corpul său a fost transportat la Iași, unde i s-au făcut funeralii naționale.

Lucrările sale filosofice s-au tipărit și în limba franceză la Paris, Bruxelles și Iași, bucurându-se de apreciere dincolo de granițele țării. Filosofia materialistă a lui Vasile Conta, ideile lui ateiste au avut un ecou în țară, în cercurile progresiste ale vremii, găsind adepți printre oamenii de știință, ca și în rândurile tinerilor; pentru unii dintre aceștia ea a constituit o punte de trecere spre concepția marxistă.

Operele sale filosofice principale, publicate în timpul vieții sau postum, au apărut atât în românește cât și în franceză, mai toate bucurându-se de prefețe sau recenzii elogioase ale unor mari gânditori români și străini.

Astfel, Teoria fatalismului, apărută în românește în anii 1875-1876, va fi tradusă în limba franceză de D. Rosetti-Tescanu, cu o prefață de L. Büchner, va apărea la Paris în 1895; Originea speciilor, apărută în Convorbiri literare în anul 1877, va fi tipărită în limba franceză în 1888, la Iași; Încercări de metafizică (1879) va apărea și în franceză, la Bruxelles, în 1880 cu titlul Introduction a la Métaphysique.

Citate Vasile Conta

• Dacă un popor n-are o tinerime entuziastă, cultă şi cu dor de ţară, este pierdut pentru totdeauna. Aceste vlăstare ale tinereţii ţin pe umerii lor viitorul, precum odinioară Atlas ţinea Pământul.

• Părinţii care nu se interesează de soarta şi educaţia copiilor, lăsându-i pe mâini străine, sunt întocmai ca acei proprietari care îşi arendează moşiile oamenilor interesaţi şi speculatori, iar ei duc un trai de lux şi trândăvie prin ţările străine. La reîntoarcere, vor găsi sufletele ruinate şi o îndreptare atunci va fi cu neputinţă.

• Nu-ţi tulbura liniştea cu învinuiri fără folos pentru greşelile din trecut; ele nu pot fi reparate. În schimb, însă, foloseşte-te de experienţa lor, ca învăţătură pentru viitor.

• Minciuna este sâmburele care dă roade în toate pământurile, de aceea poate se cultivă cu atâta plăcere pretutindeni. Roadele ei însă sunt amare şi seci.

• Muzica răscoleşte toate sentimentele; şi, ca şi după o furtună, sufletul, liniştindu-se, devine mai bun, mai îngăduitor, mai nobil.

• Poezia e sufletul intim al omului, e cugetarea divină, e puntea pe care poţi trece în lumea visului.

• A fi patriot înseamnă: a fi cinstit, a avea conştiinţa curată şi o inteligenţă vie, a avea un arbitraj filozofic pentru compatrioţii tăi; în fine, un criteriu, din care să reiasă principiul că viaţa ta aparţine tuturor şi că tu nu eşti decât un luptător într-un război care tinde spre fericirea şi gloria ţării tale.

• A educa este mai greu decât a studia: de aceea sunt puţini educatori în mulţimea de învăţaţi.

• Cartea în care timpul îşi scrie părerile şi impresiile sale este istoria.

• O carte bună înlocuieşte o prietenie, o prietenie nu poate înlocui o carte.

• 1868: S-a născut Emil Racoviță

A fost un savant, explorator, speolog și biolog român, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran - peșteri și pânze freatice de apă). A fost ales academician în 1920 și a fost președinte al Academiei Române în perioada 1926 - 1929.

 La vârsta de numai 25 de ani este ales membru al Societății zoologice din Franța. Este recomandat (1897) să participe ca naturalist al Expediției antarctice belgiene (1897-1899) la bordul navei Belgica, condusă de Adrien de Gerlache. Această expediție, care pornește din Anvers la 10 august 1897[necesită citare], avea un caracter internațional, pe lângă belgieni, la ea participând și norvegianul Roald Amundsen ca ofițer secund, medicul american Frederick Cook, meterologul polonez Antoine Dobrowolski și geologul Henryk Arctowski.

Cu prilejul escalelor făcute în Chile și pe țărmurile strâmtorii Magellan, efectuează cercetări complexe asupra florei și faunei. În apropierea Țării Palmer din Antarctica, expediționarii descoperă o strâmtoare care a primit numele navei „Belgica” și câteva insule (una numită de Racoviță insula Cobălcescu). Expediția mai înscrie pe harta încă incompletă a Antarcticii și insula Wiencke și Țara lui Danco, după numele celor doi membri ai expediției care au pierit în această călătorie.

 
În perioada când „Belgica” a fost prizoniera ghețurilor (martie 1898 - februarie 1899), naturalistul expediției, împreună cu ceilalți oameni de știință, au înteprins numeroase observații și cercetări științifice. Materialul adunat a constituit obiectul unui număr de 60 volume publicate, reprezentând o contribuție științifică mai mare decât a tuturor expedițiilor antarctice anterioare luate la un loc. Savantul român a înteprins un studiu aprofundat asupra vieții balenelor, pinguinilor și a unor păsări antarctice, care i-a adus o reputație bine meritată.

În 1920 a fost invitat ca profesor la Facultatea de Științe a Universității din Cluj, unde a înființat primul institut de biospeologie din lume.

Cele 1.300  de exemplare din flora și fauna regiunilor cercetate adunate de Racoviță au fost studiate de numeroși cercetători, care au descris sute de forme necunoscute până atunci în lumea vegetală și animală. La întoarcere a publicat o lucrare importantă despre Cetacee, în special balene.

În 1900, devine director-adjunct al Laboratorului Oceanologic „Arago” din Banyuls-sur-Mer, Franța.

Ca urmare a descoperirii unor noi specii de crustacee în peștera Cueva del Drach din Mallorca, vizitată în 1904, domeniul îl fascinează și renunță la cercetarea în oceanologie pentru a se dedica ecosistemelor subterane. La intrarea în oraș există o statuie a lui Emil Racoviță.

În 1907, va publica „Essai sur les problemes biospeologiques”, prima lucrare importantă dedicată biospeologiei din lume. După aceea, va iniția un program internațional de cercetare numit „Biospeologica” care să studieze fauna peșterilor, la început ca o activitate privată, dar în 1920, înființează la Cluj primul Institut Speologic din lume. Pe lângă numeroși cercetători români, Racoviță aduce la Cluj și o echipă de prieteni biologi de renume, doi francezi (Jules Guiart, René Jeannel) și un elvețian (Alfred Chappuis).

Ideea lui Emil Racoviță de a se organiza o instituție de stat pentru un turism care să respecte natura, se materializează în anul 1926 când fondează Oficiul Național de Turism (ONT), oficializat la 4 ianuarie 1936 prin decret regal.

Moment de răgaz în timpul săpării canalului prin care Belgica a ieșit din banchiză (Foto: Fr. Cook). Cook și-a intitulat fotografia "Ceaiul de la ora 5"

Între timp, scrie de asemenea un tratat evoluționist, cu anumite abordări originale asupra subiectului.

În august 1940, prin Dictatul de la Viena, Clujul a devenit parte a Ungariei, iar Emil Racoviță se va muta la Timișoara, în timp ce Institutul Speologic va fi condus de prietenul său elvețian (deci neutru) Alfred Chappuis. După reîntoarcerea nordului Transilvaniei ca teritoriu al României, se va întoarce la Cluj, dorind să reorganizeze institutul, dar va muri înainte de a termina aceasta, la vârsta de 79 de ani.

• 1876: S-a născut Anne-Elisabeth de Noailles (născută Brâncoveanu), scriitoare franceză de origine română, contesa De Mathieu, membru de onoare al Academiei Romane (d. 1933).

Anna de Noailles (nume de fată Ana Elisabeta Brâncoveanu, n. 15 noiembrie 1876, Paris - d. 30 aprilie 1933, Paris) , a fost o scriitoare și o poetă franceză de origine română, vedetă a saloanelor mondene din Paris la începutul secolului al XX-lea.

Ana Elisabeta Brâncoveanu s-a născut în familia boierească Brâncoveanu, dintr-o mamă de origine greacă si bulgară, Raluca Musuruș, căsătorită cu Grigore Brâncoveanu (n. 1827 – d. 1886). Mama ei era fiica lui Musuruș-pașa, ambasador al Turciei la Londra în anii 1850 și a Anei Vogoride. Raluca Musuruș a fost o cunoscută muziciană, idolul compozitorului polonez Paderewski. Grigore Brâncoveanu și mama lui, Zoe Mavrocordat, fuseseră adoptați de către marele ban Grigore Brâncoveanu, ultimul descendent pe linie masculină al voievodului Constantin Brâncoveanu.

Ana Brâncoveanu s-a căsătorit cu conte Mathieu Ferdinand Frederic Pascal de Noailles în 1897.

După circa un secol Anna de Noailles este mai celebră pentru rolul ei de femeie de societate și aristocrată, de prietenă a unor literați celebri, decât pentru poemele sale de influență parnasiană. Debutul său poetic s-a produs în 1899, iar la scurt timp a publicat un volum antologic, în 1901, „Le Cœur innombrable” care a avut un succes remarcabil. A fost aleasă imediat membră a prestigioasei Académie Royale Belge de Langue et de Littérature Françaises și apoi a exclusivistei Academii Franceze, care i-a acordat marele premiu pentru literatură. A fost prima femeie comandor al Legiunii de Onoare. Noailles era vara prinților Bibesco și se înrudea cu toți aristocrații care au avut reședința la Paris. Corespondența sa inedită cu Maurice Barrès a fost publicată în 1986. A fost admirată de Jean Cocteau și i-a fost prezentată lui Pierre Loti, un alt mare scriitor francez și prieten personal al reginei Maria și al României.

Salonul Anei de Noailles, de pe Avenue Hoche a atras ca un magnet pe unii din cei mai mari scriitori francezi Parisului secolului XX: Pierre Loti, Francis Jammes, André Gide, Frederic Mistral, Colette, Paul Valéry, Jean Cocteau, François Mauriac, frații Daudet, Robert de Montesquiou, Paul Hervieu, Paul Claudel, Max Jacob.

După Primul Război Mondial societatea și gusturile literare se modifică și Anna de Noailles se trezește că scena literară este ocupată de Dadaism și Tristan Tzara și de avangarda suprarealistă a lui André Breton. Ea nu are însă organul necesar ca să-i înțeleagă.

Deși era prietena personală a lui Colette, Anna de Noailles rămîne o reprezentantă a ceea ce criticii francezi numesc la Belle Époque literară. Opera ei a fost comparată cu cea a unor Swinburne și d’Annunzio, iar textele ei au fost considerate ca fiind “Dionysiac--ecstatice, senzuale, erotice, jucăușe, cîteodată violente și mereu marcate de un tragic curent subteran”. Se spune că Joseph Reinach i-ar fi spus:

Madam', în Franța sunt numai trei miracole – Jeanne d’Arc, râul Marne și dumneavostră.

Nicolae Iorga o considera „cel mai mare poet francez, care era dinspre partea tatălui o Româncă” și vorbea de faptul că și-a câștigat „un loc unic”, în ”literatura franceză, în a lumii întregi. Anna de Noailles a fost modelul personajului Marcel Proust al contesei Gaspard de Reveillon din romanul „Jean Santeuil”, și s-a considerat pe sine însăși cea mai mare poetă franceză și regină literară neîncoronată a Franței. La insistențele lui Iorga, Anna de Noailles devine la data de 25 iunie 1925 prima femeie admisă în Academia Română, ca membru de onoare.

La slujba sa de înmormântare ținută la Biserica ortodoxă din Paris au participat cei mai importanți politicieni și literați ai epocii sale. „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” a lui G. Călinescu o descrie doar ca fiind „lipsită de loialitate față de rădăcinile sale românești”. Pe măsură ce poeta Ana de Noailles revine în atenția culturii franceze ea va fi probabil redescoperită și în țara natală.

În porțiunea de nord-est a cimitirului Père-Lachaise din Paris se găsește cavoul familiei Bibescu (no. 6), în care sunt înmormântate Anna de Noailles și Martha Bibescu.

• 1920: Avea loc prima adunare a Ligii Natiunilor, la Geneva. 

Liga Natiunilor a fost o organizatie internationala infiintata in iunie 1919 in urma Tratatului de la Versailles. In perioada de maxima dezvoltare, intre 28 septembrie 1934 si 23 februarie 1935, a avut 58 membri. Scopurile Ligii erau dezarmarea, prevenirea razboaielor prin intermediul securitatii colective, rezolvarea disputelor inter-natiuni prin negociere, diplomatie si imbunatatirea calitatii vietii. Liga nu dispunea de forte armate proprii, ci depindea de Marile Puteri pentru a aplica deciziile sale sau sanctiunile impuse. Dupa o serie de succese si unele esecuri din anii 1920, Liga s-a dovedit neputincioasa in fata agresiunii Puterilor Axei din anii 1930. Declansarea celui al doilea razboi mondial a insemnat esecul scopului principal al Ligii, acela de a impiedica o noua conflagratie mondiala. Organizatia Natiunilor Unite a inlocuit Liga la sfarsitul razboiului, mostenind o serie de agentii si organizatii fondate de Liga.

• 1971: Intel Corporation a lansat primul microprocesor integrat din lume, denumit Intel 4004, care putea executa până la 60.000 de instrucțiuni pe secundă.

Intel a creat primul microprocesor comercial în 1971, dar l-a produs numai până la crearea calculatorului personal, care a devenit afacerea primară.

Intel 4004 a fost prima unitate centrală de procesare realizată pe un singur chip şi primul procesor programabil pentru uz general. Acesta a marcat începutul unei noi ere a electronicii integrate permiţând, simplu şi ieftin, controlul unei game largi de dispozitive electronice prin personalizare cu ajutorul funcţiilor software.

Micul procesor conţinea „înghesuite” pe o suprafaţă foarte mică nu mai puţin de 2300 de tranzistoare. Microprocesorul pe 4 biţi avea frecvenţa de lucru de 108 KHz şi utiliza un set de 45 de instrucţiuni. Lăţimea liniilor de circuit, respectiv tehnologia, era de 10 microni, adică de 10 ori mai subţire decât grosimea unui fir de păr și putea să execute 60.000 operaţii pe secundă.

El a constituit creierul unui calculator produs în Japonia. Acest prim microprocesor a fost elaborat şi cizelat de către Ted Hoff, un inginer al societăţii comerciale Intel. Acest cercetător a vândut brevetul său de invenţie companiei Japoneze pentru o sumă simbolică, conştiintizând ulterior greşeala sa.

Inventatorul Marcia E. "Ted" Hoff a avut strălucita ideie de a amplasa pe un suport minuscul toate circuitele unui calculator. Acest microprocesor 4004, de o măsură de doar 3,2 mm, era capabil la 60.000 operaţii pe secundă.

Capacitatea sa de calcul era comparabilă cu maşina anterioară ENIAC, circuitele căreia ocupau 80 m3.

• 1987 :  Revolta muncitorilor şi locuitorilor din municipiul Braşov 

Revolta împotriva condiţiilor grele de muncă şi viaţă, de fapt, o revoltă împotriva regimului comunist, a dictaturii s-a declanşat la Întreprinderea de Autocamioane Braşov, printr-o grevă începută în noaptea de 14 noiembrie, la schimbul 3, şi continuată a doua zi dimineaţa cu un marş până în centrul oraşului, în faţa Consiliuluijudeţean al PCR - 25 de ani.

15 noiembrie 1987 – ziua în care Braşovul a cântat „Deşteaptă-te, române!”

Să aveți o zi frumoasă!