Înălțarea Domnului (Ziua eroilor)

La șase săptămâni de la Învierea Domnului Iisus Hristos, în ziua de joi, creștinătatea sărbătorește cu mare fast Înălţarea Domnului, unul dintre cele 12 mari praznice împărăteşti ale Bisericii creștine.

Joi, 9 iunie, creştinii ortodocşi celebrează Înălţarea Mântuitorului Iisus la ceruri, un eveniment important din viaţa Sa pământeană. În acea zi, Iisus cel Înviat li s-a arătat din nou „ în trup”ucenicilor şi Maicii Sale.

În tradiţia populară, marele praznic pentru Înălţarea Domnului aminteşte de ziua când Iisus s-a urcat la ceruri şi sărbătoarea este împodobită cu numeroase obiceiuri strămoşeşti, respectate în popor de sute şi sute de ani. În popor, sărbătoarea poartă numele de Ispas.

Înălțarea Domnului este prăznuita la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a VI-a, dupa Paști. Sărbătoarea  este cunoscută în popor și sub denumirea de Ispas, de la cuvântul de origine slavonă Supasu, care înseamnă Mântuitorul. În această zi creștinii se salută cu "Hristos S-a înălțat!" și "Adevărat S-a înalțat!".

Este sărbătoarea în care Biserica face amintire în fiecare an de ultimul eveniment din viaţa pământeană a Mântuitorului. Prin înălţarea Sa la cer, se încheie activitatea Sa de răscumpărare a neamului omenesc din robia morţii şi a păcatului.

Evenimentul Înălţării este amintit în Sfintele Evanghelii şi descris pe larg în cartea Faptele Apostolilor, unde se spune că, după Învierea sa din morţi, Mântuitorul s-a arătat Sfinţilor Săi ucenici şi Apostoli, timp de 40 de zile, prin multe semne doveditoare. Vorbind cu el despre împărăţia lui Dumnezeu, i-a încredinţat că le va trimite Duhul Sfânt, care le va da putere pentru a fi martori şi mărturisitori al Lui în Ierusalim, Iudeea, Samaria şi până la marginile pământului. Şi zicând acesta, s-a înălţat la cer, iar un nor l-a luat din faţa ochilor lor. Este exact ceea ce Iconografia ortodoxă înfăţişează referitor la praznicul Înălţării.

Evenimentul Înălţării la cer a Mântuitorului este adevăr de credinţă, mărturisit şi în Crez. El are importanţă deosebită în viaţa credincioşilor, şi deci a Bisericii. Mai întâi, pentru că el încheie şirul actelor sau momentelor importante din viaţa Mântuitorului, apoi, prin Înălţare, firea omenească este înălţată în persoana Mântuitorului la Dumnezeu şi constituie premisa pogorârii Duhului Sfânt pentru a continua lucrarea în Iisus în Biserică.

Sărbătoarea cade întotdeauna la 40 de zile după Înviere, de aceea se serbează mereu în joia saptamănii a şasea după Paşti. Deşi sărbătoarea are o bază biblică şi s-a prăznuit de timpuriu, mărturii scrise despre existenţa ei avem doar din secolele III - IV. Aşa, de exemplu, Constituţiile Apostolice o menţionează ca pe una dintre cele mai vechi sărbători. După unele mărturii istorice, ea se prăznuieşte la început odată cu Cincizecimea, sau Rusaliile, deci la 50 de zile de la Înviere. Începând cu secolul al IV-lea, o serie de Sfinţi Părinţi fac referire la această sărbătoare, lăsând predici sau cuvântări ţinute cu această ocazie, aşa cum fac Sf. Ioan Gură de Aur, Fericitul Augustin, Sf. Atanasie al Alexandriei şi Sf. Grigorie de Nissa, ca şi Socrate. Dacă pelerina Egeria vorbeşte de serbarea ei odată cu Rusaliile, Fericitul Augustin (sec. V) ne arată că în vremea lui ea era generalizată şi serbata la 40 de zile după Înviere, în toată lumea creştină.

Sărbătoarea a căpătat o importanţă deosebită după ce Sf. Împărăteasă Elena, mama Sf. Constantin cel Mare, a construit o biserică măreaţă pe muntele Măslinilor, de unde se înălţase Domnul şi unde sărbătoarea se prăznuia cu mare fast, asa cum se face şi astăzi.

Iisus le-a dat ucenicilor ultimele învățături

Așa cum menționează Evanghelia lui Luca (24,42), în cele 40 de zile de la Înviere, Iisus le-a dat ucenicilor, apostolii Săi, ultimele învăţături, a mâncat alături de ei „o bucată de peşte fript şi o bucăţică dintr-un fagure de miere”. În acest mod, Iisus a dorit să-i convingă pe ucenicii Săi că nu s-au întâlnit cu o nălucă și i-a asigurat că El va fi mereu alături de ei şi de toţi cei botezaţi în religia creştină, chiar dacă misiunea lui pe pământ se încheie.

În ziua praznicului, Iisus a mers cu ucenicii pe Muntele Măslinilor

În relatările religioase, care descriu ultimele clipe petrecute de Iisus în compania ucenicilor, Evanghelistul Luca spune :”Şi i-a dus în afara Ierusalimului, pe Muntele Măslinilor și  Le-a spus că vor fi ”îmbrăcați cu putere de Sus”. Cu acest prilej, Iisus a anticipat, cu zece înainte, Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt asupra ucenicilor.  Și, ridicându-şi mâinile, i-a binecuvântat, s-a îndepărtat de ei şi s-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu mare bucurie”. Prin înălțarea la cer, Iisus S-a așezat la dreapta tatălui Său , continuându-și lucrarea prin Duhul Sfânt.

 

În această zi, Mântuitorul Iisus Hristos s-a ridicat la ceruri de pe Muntele Măslinilor. La această minune au mai luat parte şi Apostolii şi cei doi îngeri. Aceştia din urmă le-au vorbit apostolilor despre cea de-a două venire a lui Hristos, şi le-au cerut să nu fie copleşiţi de durerea despărţirii de Mântuitor.

Eusebiu din Cezareea, în lucrarea „Despre sărbătoarea Paştilor" din anul 332 menţionează pentru prima oară sărbătoarea Înălţării Domnului. Din scrierile acestuia, putem deduce faptul că Înălţarea Domnului se ţinea în aceeaşi zi cu Rusaliile, la 50 de zile după Înviere. Abia la sfârşitul secolului al IV-lea, începutul secolului al V-lea, sărbătoarea Înălţării Domnului s-a sărbătorit în altă zi decât Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile), şi anume, la 40 de zile după Înviere. Această dată a rămas până în ziua de astăzi neschimbată.

Legendele biblice și semnificaţia cifrei 4

 Înălţarea Domnului este orânduită după 40 de zile de la Paşte  şi este prăznuită în ziua de joi, a patra zi din săptămână. În legendele biblice, referitoare la evenimentul Înălțării, semnificaţia cifrei 4 este des întâlnită. Există: patru Evanghelii (după Matei, Marcu, Luca şi Ioan), patru puncte cardinale, patru faze ale lunii, patru anotimpuri. În scrierile bisericeşti, făcându-se o analogie cu această cifră -simbol, se spune că, după 40 de zile de la Înviere, Iisus se înalţă la cer  şi începe să vegheze asupra întregului univers,  asupra celor 4 colţuri ale lumii, fiind stăpân şi protector al tuturor.  

Înălțarea Domnului era sărbătorită odată cu Rusaliile

Prima mențiune despre sărbătoarea Înălțării Domnului o întâlnim  la Eusebiu din Cezareea, în lucrarea sa "Despre sărbătoarea Paștilor", scrisă în anul 332. În această lucrare se precizează că, în acea vreme, Înălțarea  Domnului era sărbătorită odata cu Rusaliile, la 50 de zile de la Învierea lui Hristos. Abia spre sfârșitul secolului al IV- lea și începutul secolului al V-lea, sărbătoarea Înălțării s-a despărțit de praznicul  Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile) și s-a prăznuit în a 40-a zi după Inviere, dată care s-a menținut pentru totdeauna în calendarul bisericesc.

Ziua Eroilor

În ziua praznicului se fac slujbe de pomenire a eroilor neamului

La sărbătoarea Înalţării Domnului, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate, slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate lăcaşurile de cult ortodoxe: catedrale, biserici, mănăstiri, în cimitire, la troiţele şi la monumentele eroilor din ţară şi străinătate.

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Ulterior, această decizie a fost consfinţită de alte hotărâri sinodale în anii 1999 şi 2001, care au consacrat praznicul Înălţării Domnului la cer ca Zi a Eroilor și sărbătoare naţională bisericească.

La slujbele speciale de pomenire a eroilor neamului sunt pomeniţi ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile care s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate și pentru întregirea neamului.   

”Prin Înălțarea Sa, Hristos ne arată calea”

Despre slăvitul eveniment religios, părintele Valentin Fotescu, doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Capitală ne spune: „Înălţarea Mântuitorului Hristos este începutul universalităţii creştine. Prin Înălţare, Iisus i-a trimis pe ucenicii Săi să propovăduiască Cuvântul Evanghelic (cel Bun), așa cum menționează citatul din Evanghelia după Matei (26-28): „Mergând, învăţaţi toate neamurile, până la marginile pământului, botezîndu-le în numele Tatălui şi al  Fiului şi al Sfântului Duh”. Amin. Prin Înălţarea Sa, Hristos ne arată calea. Să începem a dezlipi inimile noastre de la pământ, unde nu avem cetate statornică. Să urmăm această cale cât mai avem vreme şi să luptăm cu tărie pentru acele locuri sfinte şi binecuvântate, ce ne-au fost făgăduite de Domnul Iisus  în timpul şederii Sale pe pământ”. 

Tradiții de Înălțare

Românii sărbătoresc în fiecare an Înălțarea Domnului, respectând și unele tradiții sau superstiții, cum ar fi:

• Legarea frunzelor de nuc peste brâu în această zi este una benefică, deoarece însuși Mântuitorul le purta în momentul Înălțării la cer. Pe lângă puterea lor tămăduitoare, se spune că frunzele de nuc sunt de fapt limbile de foc (o altă formă pe care o poate lua Sfântul Duh) ce l-au înconjurat pe Iisus.

• Se considera că cerurile sunt deschise de la Paște la Înălțare. Astfel, cei care mor în această perioada nu mai trec prin judecata de apoi, ajungând direct in Rai.

• Tot acum se împart pomeni pentru morți, îndeosebi brânză, ceapă verde, pâine caldă și rachiu.

• O altă superstiție spune că , pentru a avea o recoltă bogată, trebuie să îți faci semănătorile până de Înălțare.

• În unele părți ale țării , flăcăii și fetele de măritat se duc în pădure pentru a culege frunze de alun. Acestea sunt folosite pentru diverse leacuri sau pentru dragoste.

• Casele și mormintele se împodobesc acum cu frunze de paltin.

• O legendă străveche povestește că, la nașterea lui Iisus, caii din acea iesle au supărat-o pe Fecioara Maria, aceasta blestemandu-i să nu se sature decât la Înălțare, nu de Paști. Astfel, Paștele Cailor avea cu totul altă semnificație, de “mai tarziu”.

Ca de obicei, gospodinele sunt cele mai ocupate, deoarece trebuie să facă curăţenie, să gătească şi, în ajun, să anine leuştean la porţi şi ferestre, ca să apere gospodăria de strigoi. Strigoi acum, înainte de Înălţare? Păi aşa credeau oamenii, că, odată cu Domnul, se înalţă la cer şi sufletele celor adormiţi de la Săptămâna Luminată încoace şi mereu există pericolul ca unii să rătăcească drumul! De aceea, gospodinele pregătesc bucate pe care le dau de pomană pentru sufletele celor duşi, care, ştiu ele din bătrâni, au nevoie de merinde, să nu se întoarcă din cale şi să devină strigoi.

Ispasul (Înălţarea)

Sărbătoare populară cu dată mobilă (ziua de joi, din a şasea săptămână după Paşte), dedicată personajului mitic cu acelaşi nume. Ispas ar fi asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la cer. Întrucât ar fi fost un om vesel, credincioşii caută să fie şi ei bine dispuşi de ziua acestuia. Este prăznuit ca un adevărat sfânt sau patron al casei şi i se respectă ziua cu interdicţii severe de muncă (Muntenia, Moldova, Oltenia).

Asemănător marilor sărbători de peste an, la Ispas se săvârşesc, local, sacrificii sângeroase (mielul), se taie părul din vârful cozilor la vitele cornute, se ţineau renumitele târguri şi nedei, cel mai important fiind Târgul de Fete de la Blaj. La Ispas abundă obiceiurile şi practicile magice legate de cultul morţilor: pomeni, ospătarea sufletelor morţilor care plutesc în aer, în drum spre cer, curăţirea şi împodobirea mormintelor cu flori, frunze şi ramuri de paltin, pomenirea morţilor. Formulele de salut în ziua de Ispas sunt, sub influenţa creştinismului: „Hristos S-a Înălţat!“ şi „Adevărat S-a înălţat!“. În drumul lor din mormintele părăsite spre cer la Joimari, unele spirite ale morţilor se pot însă rătăci. Rămânând pe Pământ, acestea devin moroi sau strigoi care provoacă rele animalelor, în special vacilor cu lapte şi oamenilor. De aceea, în noaptea şi ziua de Ispas se efectuează numeroase obiceiuri şi practici magice de apărare: culegerea şi sfinţirea florilor, frunzelor şi ramurilor plantelor apotropaice de alun, nuc, leuştean, paltin, lovirea vitelor şi oamenilor cu leuştean, sunatul din buciume să nu se prindă farmecele şi să alunge relele, încingerea peste mijloc (brâu) a fetelor şi femeilor cu leuştean, îmbunarea spiritelor morţilor cu ofrande bogate, vrăji şi descântece.

Ziua de Ispas este hotar pentru diferitele activităţi economice: se încheie semănatul plantelor, în special al porumbului, se urcă boii şi juncanii la păşunile montane, se însemnează mieii prin crestarea urechilor (cu unele variante locale, sărbătoarea este cunoscută pretutindeni în România).

De Ispas este Paştele Cailor: numai în această zi scapă caii la iarbă verde şi pasc atât până se satură, şi apoi se culcă şi dau din cap, în semn că unt sătui. Pentru că o oră e puţin şi pentru cai, care, de ar paşte sau de ar mânca orişcât de mult, tot nu se satură cumsecade este şi motivul pentru care oamenii consideră că Paştile lor nici nu ar exista.
La Ispas codrul e încărcat de frunză, toate vitele sunt sătule de păşune. De Ispas se satură şi calul, dar numai vreme de un ceas, şi asta pentru că se spune în popor că au fost ocărâţi de Maica Domnului pentru că au tropotit atunci când s-a născut Iisus Hristos.
Porumbul se seamănă până la Ispas, pentru că atfel nu se mai coace. Ce se seamănă după Ispas nu mai rodeşte.
În ziua de Înălţare, femeile cre au în familie morţi împart azime calde, ceapă verde şi rachiu pentru sufletele morţilor, crezându-se că în acea zi se înalţă sufletele lor la cer şi să aibă merinde de drum.
Se făceau de Ispas târguri de fete care îşi aduceau zestrea şi podoabele unde tinerii veneau să peţească. Căluşarii joacă în zilele de la Înălţare până la Rusalii.
În acest timp ei cutreieră toate satele şi oraşele, pururi jucând şi săltând, şi în tot timpul nu se culcă să doarmă într-alt loc, decât sub acoperişul bisericilor, căci, dacă s-ar culca într-alt loc, i-ar munci strigoaicele sau, cum le spun ei, Frumoasele. Dacă se întâlnesc două cete de căluşari pe drum, ele trebuie să se bată, şi ceata învinsă se pleacă celeilalte.

 Ziua Eroilor

Ziua Eroilor este o sărbătoare naţională a poporului român, marcată în memoria celor căzuţi de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului. Ziua Eroilor este celebrată de Ziua Înălţării Domnului, mare sărbătoare creştină, care marchează înălţarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile după Înviere, respectiv la 17 mai anul acesta.

În semn de recunoştinţă pentru sacrificiul suprem al ostaşilor căzuţi la datorie în timpul Primului Război Mondial, Tratatul de la Versailles, semnat de fostele ţări beligerante, în 1919, prevedea, printre altele, obligativitatea întreţinerii mormintelor ostaşilor îngropaţi pe teritoriile statelor respective, precum şi a operelor comemorative de război dedicate acestora.

În România, care a pierdut în prima mare conflagraţie a secolului al XX-lea aproape un milion de militari şi civili, prevederile Tratatului de la Versailles s-au concretizat prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920, care a stabilit ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită cu prilejul Zilei Înălţării Domnului Iisus Hristos, dată decretată sărbătoare naţională a poporului român. Ţara noastră a devenit, astfel, primul stat care i-a asimilat pe eroii străini celor naţionali.

În omagierea eroilor căzuţi la datorie, un rol deosebit de important l-a avut Societatea "Mormintele Eroilor Căzuţi în Război", înfiinţată în 1919, care a devenit, în 1927, Societatea "Cultul Eroilor" şi mai târziu, de la 1 august 1940, "Aşezământul Naţional Regina Maria", sub înaltul patronaj al Reginei Maria. Acestei societăţi i se datorează inaugurarea, în anul 1923, a Mormântului Ostaşului Necunoscut, amplasat iniţial în faţa Muzeului Militar Naţional din Parcul Carol, dar şi construirea, în perioada interbelică, a numeroase monumente şi plăci comemorative în majoritatea localităţilor din ţară.

În anul 1948, având în vedere noua conjunctură politică, prin Decretul nr. 71/1948, Ziua Eroilor a fost stabilită pe data de 9 mai, abrogându-se, astfel, prevederile anterioare. Ulterior, prin Decretul nr. 117/1975 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, s-a menţinut prevederea potrivit căreia Ziua Eroilor era celebrată la 9 mai, cu prilejul Zilei Independenţei de Stat a României şi a Victoriei asupra Fascismului.

După 1990, ca urmare a demersurilor Ministerului Apărării Naţionale, Ziua Eroilor nu s-a mai sărbătorit la 9 mai, ci de Ziua Înălţării Domnului. Prin Legea nr. 48/1995, se proclama Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti - Ziua Înălţării Domnului Iisus Hristos -, potrivit tradiţiei româneşti. Ulterior, Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război completează manifestările dedicate promovării cultului eroilor la români, stipulând totodată că marcarea acestei zile are loc cu prilejul Zilei Înălţării Domnului Iisus Hristos.

La 4 mai 1920, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, pentru prima dată, ca Ziua Eroilor să fie celebrată la praznicul Înălţării Domnului, decizie consfinţită ulterior prin hotărârile sinodale din 1999 şi din 2001, prin care această zi a fost proclamată sărbătoare naţională bisericească.

Programul manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor cuprinde activităţi comemorative în Capitală, în ţară şi în străinătate, notează site-ul gov.ro. De asemenea, în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele închinate eroilor, din ţară şi din străinătate, sunt oficiate slujbe de pomenire. De altfel, eroii neamului sunt pomeniţi la fiecare Sfântă Liturghie.

În anul 2017, Ziua Eroilor a fost celebrată la 25 mai. Cu această ocazie, eroii care au căzut în luptă sau în prizonierat în timpul Primului Război Mondial au fost comemoraţi, în mai multe localităţi din ţară, prin numeroase ceremonii militare şi religioase, precum şi prin diferite evenimente organizate cu prilejul Zilei Eroilor, în contextul Centenarului primei conflagraţii mondiale (1916-1919) şi al declarării anului 2017 ca "Anul Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz - 100".

Anul acesta, printre manifestările organizate cu prilejul acestei zile, se numără şi o serie de acţiuni ce au loc la Buzău, unde sunt înhumaţi aproape 10.000 de eroi din opt ţări. Acţiunea are loc pe 16 şi 17 mai 2018 şi cuprinde şi o paradă militară, la care participă 892 de militari, dintre care 101 din Germania, Austria, Italia, Republica Moldova şi Bulgaria, şi a fost iniţiată, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, de Divizia 2 Infanterie "Getica" şi de Primăria municipiului Buzău. De asemenea, la 14 mai 2018, câteva sute de buzoieni, între care mulţi copii, au răspuns iniţiativei "Adoptă un erou" a unui ONG creştin-ortodox din Buzău şi au adoptat unul dintre cei aproape 10.000 de eroi necunoscuţi din cele opt ţări europene, înhumaţi în Cimitirul Eroilor din Buzău, ''considerat cel mai mare cimitir al eroilor necunoscuţi din ţară şi unul dintre cele mai mari din Europa'', după cum declara, la 10 mai 2018, într-o conferinţă de presă, comandantul Garnizoanei Buzău, general de brigadă Gheorghiţă Vlad.