12 Decembrie

Este a 346-a zi a anului.
Au mai rămas 19 zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 7 h 42 m și apune la 16 h 36 m.

Citatul zilei

”Nu citiţi pentru a vă distra precum copiii, nici pentru a vă instrui precum cei ambiţioşi. Nu, citiţi pentru a trăi!” (Gustave Flaubert)

Sfântul Spiridon

Sfântul Spiridon s-a născut în jurul anului 270, în localitatea Skia din insula Cipru, pe timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare, potrivit crestinortodox.ro. Spiridon a fost ales episcop al cetăţii Trimitunda, din apropierea oraşului Pafos, el participând şi la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 325.

În jurul anului 295, în timpul persecuţiilor duse de împăratul Maximian, Spiridon este arestat şi exilat pentru o perioadă. Sfântul a murit în anul 348, la vârsta de 78 de ani, fiind îngropat în Biserica Sfinţii Apostoli din Trimitunda. În anul 1453, Moaştele Sfântului Spiridon au fost duse în Serbia, iar apoi au fost mutate în insula Corfu din Grecia, unde se află şi în ziua de azi.

Potrivit tradiţiei, Sfântul Spiridon pleacă din racla sa pentru a-i ajuta pe oamenii care îl cheamă prin rugăciune, cu credinţă şi dragoste. Alergând prin toată lumea să îi ajute pe cei care au nevoie de el, Sfântul îşi toceşte periodic încălţăminte, nişte papuci din mătase. Astfel, preoţii de la catedrala din Corfu îi schimbă anual îmbrăcăminte şi încălţămintea tocită, pe 12 decembrie. Hainele purtate sunt dăruite mănăstirilor ortodoxe din întreaga lume.

Datorită minunilor săvârşite în întreaga lume, Sfântul Spiridon a fost denumit şi "Sfântul călător". Se spune că din când în când moaştele sale dispar din biserica din Corfu pentru scurte perioade de timp, iar când reapar sunt calde şi prăfuite, iar încălţările sunt tocite, având urme de pământ şi iarbă.

Se mai spune că Sfântul Spiridon, fiind întrebat de păgâni cum crede el că Dumnezeu, Fiul şi Sfântul Duh sunt una şi aceeaşi fiinţă nedespărţită, a luat în mână o cărămidă, a strâns‑o şi a ieşit fum în sus, jos a curs apă, iar pământul i‑a rămas în mână. După cum cărămida e făcută din foc, apă şi pământ, ce alcătuiesc unul şi acelaşi lucru, aşa şi Dumnezeu e arătat prin cele trei feţe ale sale.

Sfântul Spiridon, odată mergând pe drum, într‑o căruţă trasă de doi cai, unul roib şi altul alb, întâlneşte nişte hoţi, care taie capetele cailor. Atunci, ca să îmbărbăteze pe un tovarăş de drum care mergea cu el, Sf. Spiridon a pus în grabă capul calului alb la calul roib şi capul calului roib la calul alb, plecând înainte. De atunci ar fi caii tărcaţi.

Din această zi brăzdează soarele la deal (se măreşte ziua).

Sf. Spiridon se ţine, întrucât el face multe minuni, şi bune şi rele. Astfel că cei ce îl ţin capătă numai bune, iar cei ce nu‑l ţin capătă minuni rele.

Sf. Spiridon îi îmbogăţeşte pe săraci şi îi vindecă pe cei bolnavi.

De Sf. Spiridon se face agheasmă, care e bună pentru bolile primejdioase.

Sf. Spiridon e rău pentru arsuri. O femeie lucrând în această zi, s‑a aprins lampa în mână‑i şi s‑au aprins rufele de pe ea. Un om, apucându‑se să‑şi lipească casa, când arunca lut pe pereţi, cădea foc.

Sf. Spiridon poartă toate boalele. E ţinut ca apărător de boli de vite, de oameni.

 Acasă la Sfântul Spiridon,în Corfu Town (foto)

Acasă la Sfântul Spiridon

Un punct de atractie al orasului Corfu Town (sau Kerkyra - capitala insulei Corfu) il constituie biserica-catedrala Sf.Spiridon,denumita asa pentru ca adaposteste moastele SF.Spiridon,facatorul de minuni si ocrotitorul Insulei Corfu.

Biserica Sfantului Spiridon (sau biserica Aghios Spyridonas) se afla in centrul vechi din orasul Corfu si este cea mai renumita biserica ortodoxa din Corfu. In interiorul ei se afla un sacrofag din lemn de esenta tare, construit in Viena, in 1867, cu decoratiuni exterioare din argint si 12 icoane mici facute din email. In interiorul sacrofagului se afla moastele Sfantului Spiridon. Biserica este pictata in stil renascentist, tavanul este impartit in 17 sectiuni delimitate de rame aurite si toate tablourile ilustreaza momentele importante din viata Sfantului Spiridon si a celor patru Evanghelisti. Biserica este deschisa in fiecare zi. Sfantul Spiridon este patronul insulei Corfu si eeste sarbatorit in fiecare an in data de 12 decembrie.

Renumita biserica ortodoxa  a fost construita in anul 1596,ca o bazilica cu o singura nava, pe locul Bisericii Sorokos,care a fost daramata cand s au construit fortificatiile orasului vechi.Avand cel mai inalt turn ,Catedrala Sf.Spiridon, se vede de aproape oriunde ai fi in oras.

Sfantul Spiridon este cinstit de Biserica pe 12 decembrie. Spiridon este sfantul care pleaca periodic din racla, pentru a-i ajuta pe oamenii care il cheama in rugaciune, cu credinta si cu dragoste. Astfel, precum se cunoaste indeobste, Sfantul Ierarh Spiridon al Trimitundei ale carui Sfinte Moaste se pastreaza in catedrala cea mare din insula Corfu, Grecia, este un mare facator de minuni.

An de an, pe 12 decembrie, de praznicul Sfântului Spiridon, are loc una dintre cele mai impresionante minuni din lumea ortodoxă: în Insula Corfu, racla în care se află moaștele Episcopului Trimitundei este deschisă, iar sfântului i se schimbă papucii.

În fiecare an, maicile găsesc papucii din mătase vișinie, brodați cu fir, tociți, plini de praf și cu fire de iarbă lipite. Pentru că Sfântul Spiridon, chiar și după moarte, nu îi lasă pe cei care îl cheamă fierbinte și dă fuga să îi ajute. De aceea, i se mai spune și „sfântul călător”.

Ca și Sfântul Nicolae, prăznuit cu șase zile înainte, Sfântul Spiridon este un exemplu de smerenie și bunătate. Născut în jurul anului 270, în Askia din Cipru, dintr-o familie săracă, a fost nevoit să păzească de mic oile. Pentru a se feri de soare, purta pe cap un coșuleț de paie („spiris”) al cărui nume l-a primit. Nu a renunțat la coșuleț nici după ce a ajuns episcop al Trimitundei, o cetate aflată lângă Pafos. Nici la păzitul oilor, de altfel.

Într-o noapte, turma sa este călcată de hoți, însă aceștia sunt imobilizați de niște lanțuri invizibile. Găsindu-i, dimineața, Spiridon îi dezleagă și, pentru ca hoții să nu plece necăjiți, le dăruiește un berbec gras.

Spiridon, sfantul care isi paraseste racla

Sfantul Spiridon pleaca periodic din racla sa, pentru a-i ajuta pe oamenii care il cheama in rugaciune, cu credinta si cu dragoste, pretutindeni in lume. Alergand prin lume sa faca bine tuturor celor care au nevoie de ajutorul sau, sfantul cel milostiv isi toceste periodic incaltamintea (papuci din matase).

Pentru minunatele "plecari" din racla ale Sfantului Spiridon, parintii slujitori la catedrala din Corfu ii schimba anual vesmintele si incaltamintea tocita. Innoirea vestmintelor sfantului are loc in ziua de 12 decembrie, cand Biserica Ortodoxa il praznuieste cu mare bucurie. Cu binecuvantarea episcopului grec din Pafos, aceste daruri duhovnicesti (hainele si incaltamintea) sunt daruite parohiilor si manastirilor ortodoxe din intreaga lume.

Datorita minunilor savarsite in intreaga lume, Sfantul Spiridon a fost numit "sfantul calator". Potrivit unor evlaviosi parinti ai locului, pentru perioade scurte de timp, cinstitele Moaste ale sfantului nu mai sunt prezente in racla din catedrala, iar atunci cand acestea revin, in chip minunat, ele sunt calde si prafuite; la randul lor, incaltarile noi ale sfantului apar tocite, pastrand pe ele pamant si fire de iarba.

In amintirea acestei minuni periodice, in Acatistul Sfantului Spiridon, in icosul al saselea, ne rugam acestuia, zicand: "Bucura-te, cel ce esti cu ingerii slujitor; Bucura-te, ca esti si cu oamenii cu trupul petrecator; Bucura-te, al carui trup astazi savarseste minuni; Bucura-te, ca incaltamintele tale slujesc drept dovada."

Moaştele se află în insula Corfu Sfântul Spiridon s-a născut în jurul anului 270, în localitatea Skia din insula Cipru, pe timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare, notează crestinortodox.ro. Spiridon a fost ales episcop al cetăţii Trimitunda, din apropierea oraşului Pafos, el participând şi la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 325. În jurul anului 295, în timpul persecuţiilor duse de împăratul Maximian, Spiridon este arestat şi exilat pentru o perioadă. Sfântul a murit în anul 348, la vârsta de 78 de ani, fiind îngropat în Biserica Sfinţii Apostoli din Trimitunda. În anul 1453, moaştele Sfântului Spiridon au fost duse în Serbia, iar apoi au fost mutate în insula Corfu din Grecia, unde se află şi în ziua de azi.

Ziua internațională a neutralității

Data de 12 decembrie reprezintă Ziua internațională a neutralității, care, începând cu 2017, urmează să fie marcată anual de către Organizația Națiunilor Unite.

Adunarea Generală a ONU a declarat, în unanimitate, 12 decembrie ca fiind Ziua internațională a neutralității la data de 2 februarie 2017, prin adoptarea Rezoluției 71/275, introdusă de Turkmenistan.

Ziua de 12 decembrie este a doua zi națională a statului Turkmenistan, cunoscută în țara din Asia Centrală și ca ''Ziua neutralității''. Turkmenistanul și-a declarat starea permanentă de neutralitate, fapt recunoscut de Adunarea Generală a ONU la 12 decembrie 1995 prin Rezoluția 50/80 și reafirmat la 3 iunie 2015, prin Rezoluția 69/285.

În noiembrie 2015, Turkmenistanul a organizat, în capitala Așhabad, conferința internațională ''Politica de neutralitate: cooperare internațională pentru pace, securitate și dezvoltare''.

Politica de neutralitate presupune respingerea oricărei alianțe cu unul din statele combatante. Rostul zilei marcate de ONU la 12 decembrie este de a sublinia importanța principiilor suveranității și egalității în drepturi ale statelor membre, dreptul lor la integritate teritorială, autodeterminare și de a respinge încercările de amestec în afacerile interne. Totodată, ziua amintită promovează rezolvarea pașnică, pe cale diplomatică a disputelor internaționale, în așa fel încât pacea și securitatea mondiale să nu fie compromise.

Conceptul de politică de neutralitate este strâns legat de cel al diplomației preventive, una din atribuțiile cheie ale ONU. După cum îi spune și numele, rolul diplomației preventive este de a opri sau limita conflictul internațional în orice stadiu s-ar afla acesta.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1408: Înființarea  celebrului Ordin al Dragonului.

La data de 12 decembrie a anului 1408, regele Sigismund de Luxemburg fondează „Ordinul Dragonului”, ordin militar și religios asemănător Ordinului Templierilor, ordin ce va avea ca scop protejarea creștinătății din partea de răsărit a Europei de amenințarea otomană. În primii ani de la înființare puterea Ordinului Dragonului  va atinge cote apreciabile în  această parte a Europei și deși era un ordin religios, va influența în egală măsura decizii diplomatice, militare și politice. În anul 1437 Ordinul Dragonului avea  deja un număr de 97 de cavaleri de diferite naționalități, printre care și voievodul muntean Vlad al II-lea, tatăl viitorului domnitor Vlad Țepeș. Înnobilarea lui Vlad al II-lea în funcția de cavaler  al Ordinului Dragonului a avut loc în anul 1431, iar intrarea în rândurile cavalerilor acestui Ordin aduce cu sine aspecte noi în biografia acestuia. Astfel, investit cu puteri depline de către regele Ungariei, Vlad al II-lea se va stabili la Sighișoara și va avea misiunea de a apăra flancul de est al Ungariei, de atacurile turcești. Tot în acest timp  Vlad al II-lea primește și porecla de „Vlad Dracul”, datorită probabil traducerii cuvântului „dragon” din limba germană și anume „drache”. Așadar, începând cu anul 1431 Vlad „Dracul” va apăra de la Sighișoara frontiera de est a Ungariei și tot aici la Sighișoara avea să vină pe lume, fiul său Vlad, cunoscut mai târziu sub numele de Vlad Țepeș. Patronii spirituali ai acestui ordin sunt Sfântul Gheorghe și Sfântul Arhanghel Mihail, iar reprezentarea grafică este redată sub forma unui dragon ce are coada încolăcită în jurul gâtului, asta ca un simbol al puterii de sacrificare a propriei vieți. Și deși rămâne curios motivul alegerii acestei imagini a dragonului, care în heraldica creștină este asociat puterii malefice, reprezentarea acestui ordin prezintă simbolic sufletul unui cavaler ce și-a dat viața pentru a salva un alt suflet.

• 1792: S-a născut  Alexandru Ipsilanti, conducătorul mișcării eteriste de la 1821; (d.31 ianuarie 1828, Viena ).

Alexandru Ipsilanti a fost conducătorul organizației Philiki Etaireia din 1820. Era fiul domnului Constantin Ipsilanti al Munteniei, descendent direct al domnului Constantin Brâncoveanu.

A intrat de timpuriu în armata rusească, a rămas ciung în urma luptei de la Dresda și a ajuns până la gradul de maior. Devenit epitrop general al Eteriei, hotărăște  în 1821 sa declanșeze revoluția de eliberare a grecilor de sub stapanirea otomana.

Cu o armată strânsă în Basarabia și formată din greci, macedoromâni, bulgari, sârbi, albanezi și arnăuți, trece în principate, bazându-se și pe ridicarea populației de aici (20 februarie 1821), și mai ales pe sprijinul domnitorului moldovean Mihail Suțu.

De la Iași, unde turcii sunt măcelăriți , trece spre Țara Românească. Aici, intră în conflict cu Tudor Vladimirescu, care conducea Revoluția de la 1821. Eteriștii îl ucid pe Vladimirescu în 27 mai 1821 și-i aruncă trupul într-o fântână părăsită de lângă Târgoviște.

În cele din urmă însă, eteristii lui Ipsilanti sunt  infranti, dupa ce Rusia ii dezaprobă, iar populația Principatelor Române ii ura, din cauza jafurilor făcute de ei și a uciderii lui Tudor Vladimirescu.

Mai mult decât atât, oștile turcești  distrug armata eteristilor  în lupta de la Drăgășani din 7 iunie 1821, deși grecii erau de trei ori mai numeroși.

A doua zi, Ipsilanti  a fugit în Transilvania si de aici  la Viena,unde cere permisiunea austriecilor să se întoarcă în Rusia restrict.

Cancelarul austriac Metternich a fost de acord, dar în curând el a dat ordin  să fie arestat. In 1827 imparatul rus Nicolaie I a obținut eliberarea sa.  Ipsilanti s-a  retras la Viena, unde a murit   peste câțiva ani  in saracie si nebun.

• 1821: S-a născut Gustave Flaubert, scriitor francez (d. 1880)

Gustave Flaubert ( n. 12 decembrie 1821 la Rouen, Franța- d. 8 mai 1880, Canteleu, Franța) a fost un romancier și dramaturg francez, cunoscut mai ales datorită romanului Madame Bovary (Doamna Bovary) operă capitală pentru literatura secolului al XIX-lea.

Gustave Flaubert se naște pe 12 decembrie 1821 la Rouen, la spitalul unde tatăl lui era chirurg. Mama scriitorului, Anne-Justine-Caroline Fleuriot, de origine pur normandă, fiică de medic, orfană de timpuriu, a îmbrățișat de la început concepțiile soțului ei și a rămas toată ființa cea mai apropiată de Gustave. Achille Flaubert, fratele mai vârstnic cu nouă ani al lui Gustave, l-a urmat în carieră pe tatăl său, dar nu s-a ridicat la înălțimea acestuia. Relațiile dintre cei doi frați au fost destul de reci. Caroline Flaubert, sora mult îndrăgită de Gustave, mai tânără decât el cu trei ani, s-a măritat în 1845 cu Émile Homard; moartea ei, survenită la nașterea unei fetițe, care va fi crescută de Gustave și de doamna Flaubert, a fost una dintre cele mai adânci dureri încercate de scriitor.

Atmosfera sumbră a spitalului unde își petrece copilăria, neliniștile tatălui hărțuit de responsabilitate și doborât de trudă, disecțiile la care asistă mai mult în secret, toate acestea își vor spune cuvântul în cristalizarea unui caracter înclinat spre pesimism și melancolie, dar vor imprima duritate, migală și exactitate viitoarei munci scriitoricești.

În 1836 scrie primele povestiri: "Un parfum de mirosit", "Ciumă la Florența", "Turbare și neputință", istorii de certă influență byroniană, de factură pesimistă.

• 1896: Guglielmo Marconi a făcut, la Londra, prima demonstrație publică a radioului.

In ziua de 12 decembrie 1896, italianul Guglielmo Marconi, un tinerel de numai 21 de ani, facea la Londra demonstratia publica a ciudatului sau aparat, cu care putea transmite semnale la distanta, fara fir.

Experimentul parea modest, atat de modest, incat presa vremii nu s-a sfiit sa comenteze ca totul este un simplu truc, cu atat mai mult cu cat inaintasii acestui Marconi facusera si ei descoperiri notabile in domeniu, fara sa fi impresionat publicul cu vreun rezultat spectaculos.

Drumul gloriei

Dar nu era truc. Marconi si-a continuat experimentarile, sustinut de mama sa, iar in anul urmator a reusit sa transmita semnale de cod pe o distanta de 6 km, peste campia Salisbury de langa Londra.

La 13 mai 1897, transmitea pentru prima oara fara fir un semnal peste canalul Bristol, pe o distanta tot de 6 km. La 27 martie 1899, efectua prima transmisie peste Canalul Manecii, de la Wimereux (Franta), la Foreland (Anglia).

Radioul propriu-zis nu era inca inventat, dar principiul functiona deja. La 8 noiembrie din acelasi an, vasul Sf. Pavel era prima nava din lume care comunica din larg prin semnale cu portul american de care se apropia. Se gasea la 66 de mile marine distanta.

Inventia progresa cu pasi gigantici. La 17 decembrie 1902, Marconi a reusit sa transmita primul semnal radio peste Atlantic, spre uimirea presei, a autoritatilor si in admiratia putinilor cunoscatori.

Dar adevarata glorie a cunoscut-o Marconi in ziua de 18 ianuarie 1903, cand a pus aparatul sau la dispozitia presedintelui Statelor Unite, Theodore Roosvelt, ca sa-i transmita mesajul de felicitare regelui Eduard al VII-lea al Angliei.

Titanicul putea sa dispara fara urma

Nimeni nu-l mai putea pune la indoiala pe Marconi. In 1909, i-a fost atribuit premiul Nobel pentru fizica, alaturi de germanul Karl Ferdinand Braun, care adusese de asemenea contributii importante in acelasi domeniu.

Scufundarea Titanicului a fost proba de foc a telegrafiei fara fir, nascocita de Marconi. Datorita ei, cei de pe vasul in pericol au putut alarma navele aflate in trafic. Fara telegraful fara fir, Titanicul ar fi disparut fara urma, inclusiv supravietuitorii - atatia cati au fost ei. Am fi crezut ca l-a inghitit un fel de Triunghi al Bermudelor.

In anul 1920, a avut loc prima emisiune radio vorbita, de la postul instalat la Chelmsford, in Anglia. In acelasi an, la 2 noiembrie, a inceput sa emita in America "primul post de radio comercial din lume".

Inventia s-a raspandit cu o rapiditate fantastica pentru acea vreme. In 1922 au inceput transmisii regulate in Anglia, iar in scurt timp i-a urmat intreaga Europa.

In scurt timp, inventia lui Guglielmo Marconi a cucerit intreaga lume. Interesul pentru cultura, dar si interesele politice sau militare incurajau aparitia de noi posturi, pe toate continentele.

Radioului i se prevedea o cariera stralucita si nimeni la acea data nu stia ca, numai peste cateva decenii, televiziunea il va detrona de pe acel loc, care parea atunci imbatabil.

Astazi pare imbatabil televizorul. Avantul lui este mai spectaculos decat avantul de altadata al radioului. Nimeni insa nu stie nici de catre cine, nici cand si nici cu ce va fi inlocuit, atunci cand va fi si el detronat.

Pare imposibil, dar logica spune ca este inevitabil: nimic n-a fost niciodata etern in istorie, iar pana la urma totul a ajuns relicva.

• 1901: A fost transmis primul semnal radio transatlantic

Din Anglia (Poldhu din Cornwall) au fost emise către Canada (Terra Nova), cele trei puncte ale literei „S” în limbajul morse; această primă radiocomunicaţie transatlantică a fost realizată de fizicianul italian Guglielmo Marconi (1874-1937), după ce tentativa din ziua anterioară eşuase

• 1913: Pictura "Mona Lisa" a lui Leonardo Da Vinci a fost recuperată, la Florenţa, după doi ani de la furtul ei din Muzeul Luvru din Paris

Gioconda  sau Mona Lisa, celebra pictură celebră a lui Leonardo da Vinci, realizată în anii 1503-1506, reprezentând o femeie cu expresie gânditoare şi un surâs abia schiţat, este plină de peripeţii.

Leonardo era foarte ataşat de el şi îl purta totdeauna cu sine în călătorii, inclusiv atunci când regele Francisc I l-a invitat în 1516 să se stabilească în Franţa, în castelul din Amboise. Regele i-a cumpărat tabloul, care a fost expus mai întâi la palatul Fontainebleau, mai târziu la Versailles. potrivit Wikipedia.

După Revoluţia Franceză este expus la Luvru, Napoleon Bonaparte l-a luat pentru propriul său dormitor, apoi a revenit la muzeul Luvru. În timpul Războiului franco-prusac din 1870-1871 a stat ascuns într-un loc necunoscut.

În ziua de 22 august 1911 se constată dispariţia tabloului din muzeu. Poetul Guillaume Apollinaire este suspectat de furt şi arestat, în ziua de 7 septembrie este interogat şi Pablo Picasso, dar ambii sunt eliberaţi din lipsă de dovezi.

S-a descoperit că un angajat de la muzeul Luvru, de origine italiană, Vincenzo Perugia, convins că tabloul aparţine Italiei, l-a furat purtându-l sub manta la ieşirea din muzeu. A fost descoperit când a încercat să-l vândă unui negustor de opere de artă din Florenţa.

După ce a fost expus în principalele oraşe ale Italiei, revine la Luvru în 1913. În 1956, partea inferioară a tabloului suferă daune serioase în urma unui atentat cu o soluţie acidă, iar câteva luni mai târziu un vizitator a aruncat în el o piatră. În prezent se află protejat sub o sticlă incasabilă.

• 1941: S-a născut Émile Picard, matematician francez (n. 1856)

Charles Émile Picard (24 iulie 1856 - 12 decembrie 1941), matematician francez și membru al Academiei Franceze foto: ro.wikipedia.org

Teorema lui Picard : orice funcție cu valori întregi, care nu este constantă, olomorfă în planul complex, ia fiecare valoare de o infinitate de ori cu cel mult o excepție.

Picard a fost primul care a utilizat teorema punctului fix a lui Banach în cadrul aplicării metodei de aproximație succesivă pentru determinarea soluțiilor ecuațiilor diferențiale și ecuațiilor cu derivate parțiale.

• 2002: In Bucuresti a fost înfiinţat Muzeul Hărţilor şi Cărţilor Vechi.

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, unic în peisajul cultural al României și al patrulea muzeu de acest gen din Europa, se află într-un conac elegant pe trei nivele, de pe strada Londra numărul 39, în zona Dorobanți din București.

Prezenţă inedită în peisajul muzeistic al ţării noastre, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, îşi datorează existenţa colecţiei cartografice, donate cu generozitate de Adrian Năstase şi de soţia sa Daniela Năstase care se înscriu astfel ca unici ctitori ai acestui locaş de cultură. Tot prin străduinţa acestor mari colecţionari cu o înclinaţie deosebită spre lucrările cartografice de la începuturi şi până în zilele noastre, a fost găsită şi amenajată actuala clădire cu spaţii de expunere dispuse pe două nivele ce comunică între ele printr–o scară interioară, pe al cărui palier o serie de exponate introduc vizitatorul în tematica sălilor în care va păşii.

Întreaga colecţie ce însumează până în prezent peste 800 de piese, hărţi, gravuri, desene, litografii precum şi obiecte specifice muzeului sporeşte mereu şi prin generoase donaţii cum a fost cea primită recent de la Banca Comercială Română. Exponatele din cele 16 săli ale clădirii sunt dispuse tematic într–o suită ce respectă latura ştiinţifică îmbinată cu cea artistică, fapt care încântă vizitatorul care poate urmări astfel evoluţia realizărilor cartografice pe întregul mapamond şi mai ales cele ce reflectă teritoriul ţării noastre de-a lungul vremurilor.

Colecția muzeului cuprinde peste 900 de hărți vechi și gravuri, piese rare și prețioase. Astfel, pot fi văzute aici hărți vechi de 450 de ani, ce ascund secrete incomensurabile, cărți vechi de câteva secole, dar și vitralii și picturi murale ale celor mai valoroși cartografi ai noștri.

În colecția permanentă, pe unul din pereții muzeului, există și o hartă medievală, de la 1620, care arată locul în care a fost îngropată comoara lui Decebal...—încă nedescoperită—, iar în prima încăpere a muzeului este expus un glob pământesc primit în dar de președintele țării, Ion Iliescu de la președintele Franței, Francois Miterrand.

Spațiile de expunere amenajate în clădire sunt dispuse pe două nivele ce comunică între ele printr-o scară interioară, pe al cărei palier o serie de exponate introduc vizitatorul în tematica sălilor în care va păși.

Exponatele din cele 16 săli sunt prezentate tematic într-o suită ce îmbină rigoarea științifică și principiile artistice. Astfel, vizitatorii pot urmări evoluția realizărilor cartografice pe întregul mapamond și mai ales pe teritoriul țării noastre, de-a lungul vremurilor.

Practic, în cele 16 încăperi ale muzeului vizitatorul trece prin toată istoria României, reprezentată grafic. Hărțile vechi înrămate, gravurile și litografiile sunt așezate în ordine istoric-cronologică, îmbinând științificul cu esteticul. De asemenea hărțile sunt structurate pe zonele geografice pe care le reprezintă (hărți cu Imperiul Otoman, cu Marea Mediterană, cu părți din Europa și cu zone din Romania). Cea mai veche datează din 1522 și este hartă a Daciei realizată de Lorenz Friez. Este o gravură pe lemn, reprezentare a Europei Centrale cu Ungaria, Prusia, Rusia, Valahia și Polonia. În aceasta hartă, punctele cardinale sunt inversate, iar munții sunt reprezentați cu vârful în jos.

Piese valoroase ale colecției sunt și hărțile marilor cartografi și geografi din secolul XVI, Piri Rheis, Gerard Mercator, Abraham Ortelius sau Sebastian Munster.

Cele mai recente datează din anii '30, reprezentând România Mare. Pot fi văzute aici, de la mini-hărți de buzunar până la hărți de război imense.

Deși nu fac parte din colecția propriu-zisă, bufetul din lemn, sculpturile migăloase, machete de corăbii, alături de globul pământesc uriaș de la parterul muzeului reușesc să recreeze atmosfera de odinioară, din secolul al XVIII-lea sau al XIX-lea.

Deosebite sunt frescele ce împodobesc tavanele sălilor și vitraliile înfățișând hărți astrale sau vechi portulane, create de artiști plastici renumiți, ce prelungesc și în acest plan mesajul exponatelor aflate pe simeze.

Muzeul este unul dintre cele mai frumoase din Capitală, atât datorită clădirii impozante, cu aer medieval, în care se află, cât și frumuseții și valorii exponatelor, de o calitate desăvârșită. Clădirea a aparținut unui armean bogat care a cedat-o statului argentinian astfel că ani la rând a funcționat drept Consulat General al Argentinei, în cele din urmă, clădirea ajungând în patrimoniul de stat.

Să aveți o zi frumoasă!

21 august

Este a 233-a zi a anului.
Au mai rămas 132 de zile până la sfârșitul anului.

Soarele răsare la 06 h 26 m și apune la 20 h 11 m.

Citatul zilei

„Educaţia este cel mai frumos dar pe care îl poate primi omul.!” (Jules Michelet)

Ziua Medicinei Militare 

La 21 august 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat actul de înființare a corpului de ofițeri sanitari. Prin Înaltul Decret Românesc nr. 4629 a luat ființă Corpul Ofițerilor Sanitari din Armată, atestându-se astfel medicina militară ca element specializat pentru asigurarea sănătății efectivelor militare.

Începuturile medicinei militare au fost legate de strălucita imagine a generalului de divizie dr. Carol Davila, inspectorul general al serviciului sanitar al armatei, director al Şcolii de Medicină, actuala Universitate de Medicină și Farmacie din București care îi poartă numele, fiind considerat întemeietorul învăţământului medical superior din ţara noastră, în plus inspector al adminstraţiei centrale sanitare şi efor al spitalelor.
În 1857, au fost puse bazele învăţământului medical din ţara noastră, prin înfiinţarea, de către Carol Davila, medic român de origine franceză, în colaborare cu Nicolae Kretzulescu, a Şcolii naţionale de medicină şi farmacie, se arată pe site-ul umfcd.ro. În anul 1857, Carol Davila era inspector general al Serviciului Sanitar Militar, iar în Războiul pentru Independenţă (1877-1878), a condus serviciul militar al armatei. Începând cu anul 1860, Serviciul Sanitar Militar s-a subordonat numai autorităţii militare.
 

Promulgarea, prin Înaltul Decret nr. 1125/15 aprilie 1882, a ''Legii pentru organizarea Serviciului Sanitar al Armatei'', precum şi elaborarea ''Instrucţiunilor pentru funcţionarea ambulanţelor'' şi a ''Deciziei relative la serviciul ambulanţelor în armată'' au creat cadrul normativ de funcţionare a serviciului sanitar militar, care era condus de o direcţie specializată din cadrul Ministerului de Război. Istoria medicinei militare se suprapune cu istoria militară a poporului român, personalul sanitar al Armatei Române implicându-se în momentele cruciale ale istoriei: Războiul de Independenţă (1877-1918), Războiul de reîntregire naţională (1916-1918), cel de-al Doilea Război Mondial, dar şi în zilele noastre, prin participarea cu spitale militare de campanie în cadrul forţelor de menţinere a păcii din diferite teatre de operaţiuni din lume, alături de ceilalţi reprezentanţi ai Armatei României.
În anul 1900, s-a înfiinţat Societatea Ştiinţifică a Corpului Sanitar Militar Român şi Revista Sanitară Militară, iar în iulie 1921 a avut loc primul Congres de Medicină şi Farmacie Militare la Bruxelles, la care România a participat cu un raport asupra organizării Serviciului Militar şi a legăturii sale cu Crucea Roşie. În 1945, s-a constituit Direcţia Superioară Sanitară - Farmaceutică. După o serie de alte reorganizări, în anul 1990 a luat fiinţă Inspectoratul General Medical, în 1993 - Direcţia Medicală, în 1999 - Direcţia Asistenţă Medicală, iar din 2004 - Direcţia Medicală, se arată în volumul ''Calendarul Tradiţiilor Militare'' (2010). Direcţia medicală este, potrivit site-ului directiamedicala.mapn.ro, ''structura centrală de specialitate a Ministerului Apărării Naţionale care are ca principale domenii de activitate elaborarea politicilor şi a reglementărilor privind asistenţa medicală, asistenţa sanitar-veterinară şi inspecţia sanitară şi sanitar-veterinară de stat, planificarea, programarea, standardizarea şi interoperabilitatea în domeniul medical, asistenţa farmaceutică şi logistică medicală, statistica şi informatica medicală precum şi expertiza medico-militară''.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1485: In Anglia ia sfârșit „războiului celor două roze”.

Războiul celor Două Roze (1455–1485) este numele sub care mai este cunoscut războiul civil purtat cu intermitență pentru tronul Angliei între susținătorii Casei de Lancaster și cei ai Casei de York. Amândouă casele regale erau ramuri ale Casei Regale Plantagenet, avându-l ca strămoș comun pe regele Edward al III-lea. Numele generic de Războiul celor Două Roze nu a fost folosit în perioada în care conflictul a avut loc, ci mai târziu, avându-și originea în formele și culorile blazoanelor celor două case regale: Roza roșie de Lancaster (War of Roses Red.png), și Roza albă de York (Yorkshire rose.svg).

Războiul a fost purtat de armate formate din vasalii feudali ai celor două case regale. Casa de Lancaster a avut sprijinitori în special în sudul și vestul țării, în timp ce sprijinitorii Casei de York proveneau în special din zonele de nord și de est. Războiul celor Două Roze, cu marele său număr de victime din rândul nobilimii, a fost o cauză principală a scăderii importante a puterii aristocrației, ceea ce a dus la creșterea puterii monarhiei centralizate a dinastiei Tudor.

• 1798: S-a nascut Jules Michelet, istoric şi publicist francez, un mare prieten al Romaniei; (d.09.02.1874).

Jules Michelet (n. 21 august 1798, Paris – d. 10 februarie 1874, Hyères) a fost un reputat istoric francez, reprezentant al istoriografiei romantice. Doctor al Universității din Paris în 1819, profesor în 1827 la École Normale Supérieure, Michelet este cel care, în anii 1840, atrăgea la Collège de France sute de studenți fascinați de magia vorbelor sale, de exaltările și convingerile sale politice. Este cunoscut și ca filoromân, atât prin scrierile sale, cât și prin sprijinul moral pe care l-a acordat „pașoptiștilor” români (unii dintre aceștia fiindu-i studenți la Collège de France).

• 1862: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat actul de înființare a corpului de ofițeri sanitari. 

Prin Înaltul Decret Românesc nr. 4629 a luat ființă Corpul Ofițerilor Sanitari din Armată, atestându-se astfel medicina militară ca element specializat pentru asigurarea sănătății efectivelor militare.

La 21 august 1862, prin Înaltul Decret Domnesc nr. 4629, semnat de Alexandru Ioan Cuza, au fost înfiinţate Corpul Ofiţerilor Sanitari ai Armatei şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român, atestându-se medicina militară ca element specializat pentru asigurarea sănătăţii efectivelor armatei.

Înainte de această atestare, s-au pus bazele pentru constituirea medicinei militare moderne, principalele repere istorice fiind:

– 13 septembrie 1831 – ia fiinţă un lazaret, în baza regulamentui “miliţiei” Principatului Ţării Româneşti, structură ce va deveni, ulterior, Spitalul Militar Central.

– 1851 – la solicitarea comandantului spitalului, ia fiinţă primul serviciu permanent de gardă, în vederea asigurării asistenţei medicale în regim de urgenţă.

– 1853 – domnitorul Barbu Ştirbei încredinţează conducerea spitalului doctorului de origine franceză Carol Davila. Acesta elaborează primul regulament modern de funcţionare a Spitalului Militar, structurat pe asigurarea a două funcţii organice, respectiv, asistenţa medicală chirurgicală şi cea de medicină internă. Tot prin efortul său, se concretizează conceptul de infrastructură materială şi de suport logistic, prin dotarea serviciului medical pentru timp de pace, dar mai ales pentru război.

La data de 16 august 1857, in baza opisului domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica, Carol Davila infiinteaza si organizeaza prima forma de invatamant medical superior din tara noastra, respectiv “Scoala Nationala de Medicina si Farmacie”, ai carei absolventi erau recunoscuti si peste hotare.

Demesurile medicului militar Carol Davila nu se opresc aici, in sensul ca, prin decretul imperial al imparatului Napoleon III, din data de 23 noiembrie 1857, Scoala Nationala de Medicina si Farmacie din Bucuresti a fost asimilata cu scolile secundare de medicina din Franta si, ulterior in Italia, conform decretului regal din 15 august 1858.

 

• 1882: S-a născut fizicianul Augustin Maior. 

În luna noiembrie 1905 este angajat prin concurs inginer la Stația Experimentală a Poștelor din Budapesta unde, în 1906, a reușit să transmită simultan, pe o singură linie telefonică de 15 km, 5 convorbiri fără ca semnalele să interfereze. Fundamentele teoretice ale telefoniei multiple au fost publicate, în 1907, în revista „Elektrotechnische Zeitschrift” și apoi, în 1914, în lucrarea „The use of High-Frequency Alternating Currents in Telegraphy, Telephony and for Power Transmission” publicată în revista “The Electrician”. După Primul Război Mondial, Augustin Maior a devenit director general al Poștelor, Telegrafelor și Telefoanelor din Transilvania și Banat.

• 1897: Chimistul german Felix Hoffmann de la Bayer a sintetizat heroina prin metoda folosită de chimistul englez C.R. Wright în 1874. 

Pînă în 1910 a fost etichetată ca fiind un derivat substituit al morfinei, utilizat pentru tratarea tusei iritative la copii.

Heroina este un derivat al opiului, obținut la sfârșitul secolului 19 prin sintetizarea morfinei. Produsă de compania de medicamente Bayer AG, heroina a fost exportată în 1898 în 23 de țări din lume și folosită un timp în tratamentul afecțiunilor respiratorii. Ulterior dovedindu-se riscurile ei de abuz și grava adicție (dependență) a fost inclusă pe lista drogurilor narcotice de abuz și interzisă în numeroase state.

Heroina sau diacetilmorfina este un derivat semisintetic opioid. Heroina a fost sintetizată prima oară în 1874 de către C.R. Alder Wright, un chimist englez care lucra la spitalul StMary. El a combinat morfina cu diferiți acizi sau derivați ai acestora, iar atunci cînd a încălzit morfina în prezența anhidridei acetice timp de mai multe ore a obținut un produs pe care el l-a numit diacetilmorfina(heroina). Felix Hoffmann de la Bayer, a sintetizat heroina la 11 zile de la obținerea aspirinei. Temîndu-se de eventualele efecte adverse ale aspirinei, Bayer înregistrează compusul sub denumirea de Heroin ca trademark (marca fabricii). Din anul 1898 pînă în 1910 a fost etichetată ca fiind un derivat substituit al morfinei, utilizat pentru tratarea tusei iritative la copii.

Ca materie primă pentru obținerea heroinei este opiul obținut prin procesele de rafinare. Spre deosebire de LSD (diamida acidului lisergic), sinteza heroinei nu presupune solide cunoștințe de sinteză chimică și de chimie. O heroină pură este foarte greu de obținut în primul rînd datorită faptului că substanțele care intră în sinteza heroinei sunt din ce în ce mai greu de obținut din cauza reglementărilor drastice, dar și datorită faptului că ultima fază din sinteza heroinei este foarte greu de produs avînd și un potențial periculos foarte mare.

Legea produselor narcotice, introdusă în Congresul American de Harrison stipulează ca ilegală producerea și posesia heroinei în SUA. Spre deosebire de SUA și alte state, heroina are încă indicații legale în Marea Britanie (sub denumirea de diacetilmorfină), pentru tratarea durerilor acute, a infarctului de miocard, a edemului pulmonar și a durerii cronice.

• 1897: A fost fondata prima fabrica de automobile, “Olds Motor Vehicle Company” – Oldsmobile.

Oldsmobile a luat fiinţă în 1897, sub bagheta lui Ransom Eli Olds, unul din pionierii automobilului în America. Olds a construit primul vehicul propulsat prin puterea aburului în 1894, iar primul automobil cu motor pe benzină a venit în 1896. Pe 21 august 1897, Olds punea bazele companiei Olds Motor Vehicle Company în Lansing, Michigan. Doi ani mai târziu, compania sa era cumpărată de un magnat al cherestelei, care îi schimbă numele în Olds Motor Works. Sediul se mută la Detroit, iar până în 1901 existau deja 11 prototipuri gata de producţie.

Olds crease modele propulsate electric, cu abur şi cu benzină, urmând să decidă pe care să îl producă în serie. În 9 martie 1901, uzina Olds Motor Works a ars însă până la temelii şi un singur model avea să supravieţuiască focului. Acesta se numea Curved Dash, iar Ransom Olds nu avea altă soluţie decât să înceapă producţia de serie a micului automobil.

Olds avea să spună ulterior că incendiul l-a ajutat să aleagă modelul care va fi produs, însă alţii spun că decizia era deja luată, modelul Curved Dash având deja 300 de comenzi chiar înainte ca incendiul să aibă loc. Un Oldsmobile Curved Dash costa 650 dolari în 1901, echivalentul a 18.500 dolari din vremurile noastre. Maşina intra în producţie de serie şi avea să se bucure de succes: erau construite 425 de exemplare în 1901, 2.500 în 1902 şi 4.000 în 1904. În total au fost asamblate 19.000 unităţi. Oldsmobile Curved Dash devenea astfel prima maşină populară fabricată în serie mare, cu şase ani înainte de Ford Model T.

Oldsmobile a fost o marca de automobile produsa mare parte a existentei sale de catre General Motors. Oldsmobile au fost fabricate la inceput de Old Motors Vehicle Company din Lansing, Michigan, o companie infiintata de Ransom E. Olds in 1897. In 1901, compania a produs 425 de masini, fiind primul fabricant de automobile in numar mare, al timpului. Olds a ajuns in topul vanzarilor de masini in Statele Unite pentru cativa ani. Ransom Olds a lasat compania cu dificultati financiare si a infiintat REO Motor Car Company. Ultimul Curved Dash Olds a fost facut in 1907. General Motors a preluat compania in 1908.

• 1911: Pictura lui Leonardo da Vinci, Mona Lisa a fost furată din Muzeul Luvru din Paris, dar a fost recuperată după două zile. 

Mona este prescurtarea cuvântului Madonna (Doamna).

Istoria tabloului este plină de peripeții. Leonardo era foarte atașat de el și îl purta totdeauna cu sine în călătorii, inclusiv atunci când regele Francisc I l-a invitat în 1516 să se stabilească în Franța, în castelul din Amboise. Regele i-a cumpărat tabloul, care a fost expus mai întâi la palatul Fontainebleau, mai târziu la Versailles. După Revoluția Franceză este expus la Luvru, Napoleon Bonaparte l-a luat pentru propriul său dormitor, apoi a revenit la muzeul Luvru. În timpul Războiului franco-prusac din 1870-1871 a stat ascuns într-un loc necunoscut. În ziua de 22 august 1911 se constată dispariția tabloului din muzeu. Poetul Guillaume Apollinaire este suspectat de furt și arestat, în ziua de 7 septembrie este interogat și Pablo Picasso, dar ambii sunt eliberați din lipsă de dovezi. S-a descoperit că un angajat de la muzeul Luvru, de origine italiană, Vincenzo Perugia, convins că tabloul aparține Italiei, l-a furat purtându-l sub manta la ieșirea din muzeu. A fost descoperit când a încercat să-l vândă unui negustor de opere de artă din Florența. După ce a fost expus în principalele orașe ale Italiei, revine la Luvru în 1913. În 1956, partea inferioară a tabloului suferă daune serioase în urma unui atentat cu o soluție acidă, iar câteva luni mai târziu un vizitator a aruncat în el o piatră. În prezent se află protejat sub o sticlă incasabilă. În anul 1962 a fost expus în America la New York și Washington, D.C., iar în anul 1974 la Tokyo și Moscova.

• 1925:  S-a nascut Toma Caragiu,actor român de origine aromână, cu activitate bogată în teatru, TV, film. 

A interpretat cu precădere roluri de comedie, dar a jucat și în drame, unul dintre filmele sale de referință fiind Actorul și sălbaticii (1975).

Familia Caragiu se stabilește la Ploiești, pe str. Rudului 144. Toma este elev în clasa a opta la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești. Actorul va declara mai târziu:

„...am copilărit și am făcut școala la Ploiești. Sunt deci ploieștean get-beget.”

Este cooptat în trupa de teatru a liceului și scrie în revista liceului Frământări. Primește diploma de bacalaureat în vara anului 1945.

Debutul pe scenă îl face pe scena studioului „Teatrului Național” din Piața Amzei (1948), când încă student în anul III, i se încredințează rolul unui scutier în piesa Toreadorul din Olmado pus în scenă de regizorul Ion Șahighian.

A murit în mod tragic, sub dărâmăturile blocului din București unde locuia în Cutremurul din 1977 4 martie, care va lua viața și bunului său prieten, regizorul Alexandru Bocăneț.În seara fatidică de 4 martie 1977, artistul avea în vizită pe prietenul său, regizorul de film și TV Alexandru Bocăneț, venit să sărbătorească finalizarea filmului său Gloria nu cîntă, în care maestrul juca rolul principal. Imobilul în care locuia (blocul Continental) a fost distrus de cutremur până la etajul III (Toma Caragiu locuia la etajul II), dar cei doi au fost surprinși încercând să fugă pe scări și prinși între dărâmături.

Toma Caragiu a fost înmormântat la cimitirul Belu din București.

• 1943: Sfârșitul bătăliei de la Kursk (începută la 5 iulie 1943), cea mai mare bătălie a blindatelor din istorie. 

Armata germană a pierdut in confruntarea cu sovieticii peste 500.000 de oameni.

Bătălia de la Kursk (5 iulie 1943 – 23 august 1943), a fost ultima acțiune ofensivă de tip blitzkrieg de pe frontului de răsărit al celui de-al doilea război mondial. Beneficiind de cele mai bune informații asupra intențiilor lui Hitler, sovieticii au proiectat, realizat și disimulat cu grijă mai multe inele de lucrări defensive și câmpuri minate și au concentrat și camuflat cu grijă numeroase rezerve cu scopul declanșării unui contraatac strategic. Bătălia de la Kursk, care include și mai mica bătălie de la Prohorovka, este considerată cea mai mare bătălie de blindate din toate timpurile (fiind implicate peste 8.000 de tancuri) și a inclus cea mai costisitoare zi de lupte aeriene din întreaga istorie. Germanii consideră drept bătălia de la Kursk numai Operațiunea Zitadelle, în timp ce sovieticii consideră că Zitadelle este numai faza defensivă a bătăliei, urmată de faza ofensivă formată din Operațiunile Kutuzov și Polkovodeț Rumianțev.

• 1945: Regele Mihai I a somat guvernul dr. Petru Groza să demisioneze. 

În urma refuzului primit, a hotărât să nu mai semneze decretele de legi („greva regală”).

Greva regală este sintagma sub care este cunoscută în istoriografia română perioada dintre august 1945 și ianuarie 1946, în care regele Mihai I al României a refuzat să semneze actele Guvernului Petru Groza și să primească miniștrii în audiență. În toată această perioadă, Consiliul de Miniștri a continuat să funcționeze în ilegalitate. Greva regală a fost declanșată de refuzul premierului –fapt fără precedent în istoria monarhiei din România– de a demisiona la cererea regelui. Suveranul, încurajat pe plan extern de semnale ale americanilor și englezilor și pe plan intern de partidele istorice, urmărea înlocuirea guvernului aservit intereselor Moscovei și ale comuniștilor cu unul de uniune națională, în care să fie reprezentate forțele democratice din țară. În cele din urmă, situația a fost rezolvată în ianuarie 1946, când au fost cooptați în guvern câte un ministru de la PNȚ și PNL, ceea ce a dus la reunoașterea formală a guvernului de către Statele Unite ale Americii și Marea Britanie. Per ansamblu, greva a fost un eșec, întrucât în următorii ani a continuat comunizarea țării, iar regele a fost forțat să abdice.

• 1955: Între orele 20:00 şi 22:00, a avut loc prima emisiune experimentală de televiziune din România.

Cu un sfert de oră înaintea începerii emisiunilor, a fost difuzată imaginea de identificare a staţiei, având pe fundal melodia „Bucureşti, Bucureşti, peste vreme să trăieşti, mai voinic mai frumos…”.

La ora 20:00, primele cuvinte au fost rostite de crainica Cleo Steiber: „Bună seara, dragi spectatori. Aici Staţia experimentală de televiziune Bucureşti. Începem primul nostru program…”.

https://www.youtube.com/watch?v=Wabds79vmvQ

Au fost difuzate jurnalul de actualităţi nr. 31, o prezentare din „Tăunul”, documentarul „Asia sovietică”, desenul animat „Ursuleţii” şi alte filme.

Deoarece staţia dispunea de un singur videoproiector, pe durata schimbării filmelor existau pauze, în care se difuzau diafilme şi muzică.

Emisiile au continuat şi în zilele de 22, 23 şi 24 august 1955, cu alte filme.

Televiziunea Română a început să emită regulat la 31 decembrie 1956 într-un studio improvizat din Floreasca, Str. Moliere nr.2.

Aici s-a transmis prima emisiune de televiziune din România – un film pe peliculă.

În 1957, primul an de emisie, a avut loc prima transmisie exterioară în direct, cu ocazia recitalului dat de cantaretul francez  Yves Montand la Sala Sporturilor din Floreasca.

• 1965: Este proclamată Republica Socialistă România în urma adoptării unei noi constituții.

In  România  comunista este adoptată o noua Constituţie si este proclamată Republica Socialistă România.

Marea Adunare Naţională, întrunită în sesiune extraordinară, aprobă schimbarea denumirii statului în Republica Socialistă România (din Republica Populară Română).

La 30.XII.1947 regele Mihai a fost silit să abdice şi să părăsească ţara, iar Adunarea Deputaţilor a adoptat Legea nr. 363, prin care România era proclamată Republică Populară şi adoptă o nouă Constituţie.

Republica Socialistă România (RSR) a fost denumirea oficială purtată de statul român în a doua parte a perioadei comuniste a țării (1965-1989), după ce inițial se numise Republica Populară Română. În această perioadă, țara a fost condusă de Nicolae Ceaușescu, în calitatea sa de secretar general al partidului unic, Partidul Comunist Român (PCR), la care s-a adăugat, începând cu anul 1974, funcția de președinte al Republicii Socialiste România. Regimul comunist, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, a avut un caracter preponderent dictatorial. Imnul RSR era „Trei culori”. Stema RSR reprezenta câteva spice de grâu și o sondă de petrol pe fundalul pădurilor și Carpaților, în spatele cărora se vede soarele.

Să aveți o zi frumoasă!